Neal Stephenson – "Snow Crash" (1992)

Romanul Snow Crash se leagă de prima mea experienţă cu Internetul. În toamna anului 1996, pe cînd făceam studii aprofundate la Universitatea din Bucureşti, am avut ocazia să intru pe Internet. Am scris singura adresă pe care o ştiam (alt.cyberpunk) şi am găsit hiperlegături către pagini dedicate lui William Gibson, lui Bruce Sterling, lui John Shirley şi (la coada listei) unui autor despre care nu auzisem absolut nimic, Neal Stephenson. Aşa am aflat despre unele romane ale lui (Snow Crash, respectiv The Diamond Age) şi am căpătat acces la două povestiri ale sale pe care le oferise gratuit online. (Pe una dintre ele, „Măţăraie”, am tradus-o pentru revista Anticipaţia.)

Şi, nu după mult timp, prin amabilitatea distinsei domne Raluca Voicu, am primit două volume de buzunar negre, elegante. Ediţia britanică a celor două romane sus-amintite. M-am pus pe citit şi am aflat că cyberpunk nu înseamnă neapărat poveşti mai sumbre decît ştirile de la ora cinci. Să vedem împreună de ce:

Snow Crash este plasat în ceea ce la începutul anilor 90 părea să fie viitorul apropiat şi are ca personaje principale pe Hiro Protagonist (hacker şi Livrator de pizza pentru Cosa Nostra) şi pe Y.T. (Kurieră). După cîteva capitole spectaculoase în care Hiro îşi pierde maşina într-un accident stupid, iar Y.T. se pune bine cu Unchiul Enzo de la Cosa Nostra, intriga se axează pe nişte fenomene ciudate şi ameninţătoare. În mediile urbane circulă un drog nou şi periculos care îi face pe utilizatori să aiureze în monosilabe. În Metavers circulă un metavirus, Snow Crash, care cauzează reprogramarea neurolingvistică a celor infestaţi. Iar în ţările lumii a treia o maladie similară se răspîndeşte prin vaccinurile inoculate de organizaţiile de binefacere.

Hiro anchetează şi descoperă că la rădăcina acestor fenomene se află planul de dominaţie mondială al unui mogul mediatic, L. Bob Rife, care foloseşte tăbliţe mesopotamiene vechi de mii de ani pentru a răspîndi un virus neurolingvistic şi a pune omenirea sub control. După o serie de urmăriri spectaculoae şi de confruntări cu un antagonist din Insulele Aleutine, Hiro şi Y.T. salvează lumea, iar din secţiunea de mulţumiri de la sfîrşitul cărţii aflăm despre sursele non-ficţionale ale romanului.

Chiar de la sursele non-ficţionale (şi ficţionale) ar fi bine să începem discuţia despre Snow Crash. De regulă, romanele cyberpunk au între 200 şi 350 de pagini. Snow Crash are 450 de pagini în ediţia britanică de buzunar şi nu conţine pagini albe. Unul dintre motive este că, spre deosebire de cărţile reprezentative ale genului, pare să fi încercat să cuprindă informaţii dintr-un număr mult mai mare de domenii.

Unele dintre acestea sînt previzibile. Romanul prezintă o formă de realitate virtuală globală. Spre deosebire de ciberspaţiul lui William Gibson, Metaversul imaginat de Neal Stephenson are o formă sferică pe suprafaţa căreia se află clădiri, străzi, vehicule şi „avataruri” – reprezentări ale utilizatorilor, unele exotice, altele realiste. Argumentul autorului este că sîntem obişnuiţi să trăim pe suprafaţa unei planete, iar interacţiunea cu un mediu virtual este mai uşoară pentru utilizatorii obişnuiţi dacă mediul acesta seamănă cu mediul lor natural.

Alte domenii la care se face referire sînt neobişnuite. Stephenson imaginează o conexiune între mituri (sisteme de operare sociale care învaţă societăţile cum să funcţioneze), religii (unele acţionînd ca nişte virusuri neurolingvistice, altele ca nişte programe anti-virus), limbaje naturale, tratamente medicale, consumul de droguri şi virusurile informaţionale. Aşa se face că, în capitolele finale, Hiro are nevoie de un descîntec sumerian al lui Enki, unul dintre creatorii civilizaţiei, pentru a scrie Snow Scan, programul care să contracareze metavirusul Snow Crash.

Parte din farmecul romanului constă însă în explorarea minuţioasă a fundalului social. Neal Stephenson ne propune o societate fragmentată în francize şi „burbclave” (enclave suburbane), fiecare cu propriile legi codificate în omniprezentele bibliorafturi cu foi laminate (sisteme de operare comerciale, ar spune informaticienii). Astfel, o burbclavă Noua Africă de Sud (albă, rasistă) se poate învecina cu un teritoriu din Mai Marele Hong Kong al domnului Lee (unde armele de foc sînt ilegale), iar o franciză Cosa Nostra Pizza (livrare în 30 de minute sau căpătaţi pizza gratis; nu vreţi să ştiţi ce va păţi şoferul) se poate învecina cu o franciză Narcolombia (nu vreţi să ştiţi). Sau cu Porţile Perlate ale Reverendului Wayne (autorul best-seller-ului Elvis l-a împuşcat pe Kennedy). Sau cu o sucursală Clink (dintr-un sistem de închisori private).

Poate că pe vremuri America a fost o ţară mare şi periculoasă (ne explică vocea naratorială), dar oamenii au preferat ca lumea din jurul lor să fie sigură. Aşa se face că ţara mare cît un continent a fost tăiată în bucăţi minuscule, suburbii şi francize.

Tonul lui Stephenson este, fără îndoială, satiric. Snow Crash a fost scrisă pe parcursul administraţiei lui George Bush senior, iar idealul neoconservator de privatizare a instituţiilor publice pentru a reduce cheltuielile de la bugetul de stat este împins pînă la ridicol. Astfel, CIA şi Biblioteca Congresului au acumulat fiecare separat atît de multe informaţii încît nu a mai fost clar pentru nimeni care era una şi care era cealaltă, iar în cele din urmă au fuzionat, s-au privatizat şi acum poartă numele de CIC (Central Intelligence Corporation). Pe de altă parte, autorităţile federale pretind că America este în continuare o singură ţară, însă agenţii federali (precum mama adolescentei Y.T.) nu se simt cu adevărat pe teren sigur decît în clădirile federale (tot un fel de francize, la urma urmei), printre oameni la fel ca ei: super-inteligenţi, îmbrăcaţi în costume cenuşii, epuizaţi de prea multe ore petrecute la birou, prost plătiţi... şi paranoici.

Avînd în vedere ce se întîmplă cu lumea din jurul lor, aş zice că agenţii federali din roman au suficiente motive ca să fie paranoici. Astfel, unul dintre antagonişti este Raven, un harponier aleutin care a exterminat echipajul unui submarin nuclear rusesc şi acum se plimbă în voie cu un cap nuclear în ataşul motocicletei, ucigînd oameni în dreapta şi în stînga. Cum sistemul de detonare al armei nucleare este conectat la undele cerebrale ale lui Raven, nimeni nu are curaj să îl atace. (Cu excepţia lui Hiro Protagonist, evident.)

Şi, pentru că antagonistul este un psihopat care şi-a tatuat pe frunte SLAB CONTROL AL IMPULSURILOR, iar protagonistul un maestru spadasin care deţine (şi foloseşte) o pereche de săbii japoneze, pentru că personajele secundare includ gargui (agenţi CIC care-şi poartă sistemele informaţinale pe haine şi sînt conectaţi permanent la Metavers), dar şi un chitarist grunge din Ucraina, Vitali Cernobîl, pentru că armele din roman includ suliţe cu vîrful de sticlă, dar şi o mitralieră Gatling cu muniţie de uraniu sărăcit propulsată pe cale electro-magnetică, trebuie să vă spun ceva greu de acceptat în mediile literare: Iniţial, Snow Crash a fost un proiect de roman grafic. Scenele de urmărire, decorurile spectaculoase din Metavers, robo-cîinii superconductivi şi Pluta constituită din sute de vase de toate mărimile şi populată de refugiaţi de toate naţiile şi culorile (chiar mă întreb de unde s-o fi inspirat China Miéville pentru Armada din Cicatricea...), precum şi cascadoriile spectaculoase făcute de Y.T. cu un skateboard cum nu aţi mai văzut erau destinate la origini unei benzi desenate. Din păcate, cum Neal Stephenson şi colaboratorul său au ajuns mai mult să scrie programe de grafică decît să creeze pagini de bandă desenată, proiectul a căzut, iar Stephenson a decis să-l transforme în roman (pur şi simplu).

După apariţia romanului Snow Crash, autorul ne spune că în Silicon Valley au avut loc scene în care întreprinzători au mers la investitori, au pus un exemplar al cărţii pe masă şi au spus: „Acesta este planul nostru de afaceri.” Criticii l-au salutat ca pe o apariţie (tîrzie) a umorului în genul cyberpunk. Astăzi, Snow Crash apare foarte frecvent în bibliografia cursurilor de literatură cyberpunk de la universităţile din Statele Unite, alături de Neuromancer, Mirrorshades, Synners şi Hardwired. Nu pot să nu mă întreb dacă, în situaţia în care Snow Crash ar fi fost ceea ce a dorit Stephenson iniţial (adică un roman grafic), ar mai fi avut acelaşi impact.

Pe de altă parte, imediat după ce am teminat lectura acestei cărţi am început The Diamond Age şi am descoperit că autorul era în stare să scrie încă şi mai mult, mai frumos şi mai bine.

Dar despre asta am să vă relatez cu altă ocazie.

(P.S. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi site-ul oficial al autorului la adresa http://www.nealstephenson.com/. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)