Michael Haulică (redactor-şef), "Galileo 6" (2015)

Sâmbăta trecută, la târgul de carte SF şi fantasy Final Frontier IV, într-o companie agreabilă, am achiziţionat numărul 6 al revistei Galileo (Editura Millennium Books, Satu Mare, 2015). Aşteptam acest număr al revistei trimestriale sătmărene... din noiembrie 2012. L-am parcurs în câteva zile. Şi iată ce am aflat:

La conducerea revistei Galileo Science Fiction & Fantasy a avut loc o schimbare. Mai exact, redactor-şef este acum Michael Haulică. Dumnealui semnează editorialul "Continuăm cu începutul", care deschide sumarul revistei - o pledoarie pentru necesitatea periodicelor ca pepiniere pentru noile generaţii de autori.

Secţiunea "Ficţiuni" este foarte bogată în acest număr. Veţi găsi, pentru început, o metaficţiune ucronică de Roland C. Wagner, "H.P.L. (1890 - 1991)", în traducerea lui Horia Nicola Ursu. Textul pretinde a fi un necrolog la dispariţia lui Howard Philips Lovecraft, iar autorul ţese în rândurile acestuia o istorie paralelă cu a noastră. De remarcat şi că, într-o bună tradiţie metaficţională, chiar unele dintre notele de subsol ţin de ucronie.

Ciprian Mitoceanu, în "Complet accesorizat", ne oferă un text de mare întindere. Subiectul nuvelei pare realist - protagonistul, Peter Landsale, merge la reuniunea de douăzeci de ani de la absolvirea liceului într-un orăşel provincial din Montana. Treptat, spre final, intriga virează spre fantastic. Din păcate, pentru gusturile mele, deşi nuvela este scrisă la un nivel rezonabil, are prea mult realism şi prea puţin fantastic.

Alexandru Lamba, în schimb, contribuie la sumar cu schiţa clockpunk "Fum şi abur". Intriga este plasată în Spania, la începutul secolului al XVII-lea, iar printre personaje se numără Christiaan Huygens şi Jerónimo de Ayanz y Beaumont, inventatorul primului motor cu aburi. Am remarcat minuţiozitatea cu care autorul a imaginat dispozitivele mecanice din această ucronie, precum şi notele de subsol pe care le-a plasat pentru a le uşura cititorilor receptarea textului.

Tot o lume minuţios imaginată veţi întâlni şi în povestirea de debut a lui Andrei Duduman, "Eroi fără voie". Intriga urmăreşte, pe mai multe fire narative, personaje plasate pe o lume exotică, într-un viitor îndepărtat în care oamenii au călătorit pe planete extrasolare şi au întâlnit diverse rase extraterestre. Judecând după structura evenimentelor din "Eroi...", înclin să cred că textul este mai degrabă începutul unei ample nuvele sau al unui roman. Aştept cu interes continuarea, mai ales că atmosfera şi stilul mi-au amintit întrucâtva de lucrări ale lui Jack Vance sau Fritz Leiber.

Piesa de rezistenţă a sumarului îi aparţine însă lui Mihai Alexandru Dincă. "Oroarea din Oort" combină opera spaţială şi oroarea lovecraftiană. Protagonistul-narator relatează cum a călătorit pe o navă spaţială de agrement în compania unor personaje destrăbălate şi cum, în urma unui accident, a ajuns să descopere un habitat străvechi cu proprietăţi bizare. Am fost foarte plăcut impresionat de stilul literar îngrijit, de atenţia cu care autorul construieşte suspansul şi de atmosfera ce se degajă din această povestire. Îl felicit pe Mihai Alexandru Dincă pentru această reuşită literară şi aştept cu mult interes să parcurg alte lucrări ale sale.

Ultima povestire, "Odihna cea lungă", este semnată de Laura Sorin. Mai degrabă decât horror, ca alte lucrări ale acestei autoare, "Odihna..." este un dark fantasy de portal. Mai exact, patru fete dintr-un oraş provincial românesc descoperă că un tunel din preajma blocului în care locuiesc duce către alte tărâmuri - unele ciudate, altele înfricoşătoare, iar unul... de-a dreptul seducător. Ca şi "Complet accesorizat", cu toate că povestirea este scrisă îngrijit, nu îndeamnă la o a doua lectură. (Sau poate nu mă încadrez eu în publicul-ţintă căreia îi este destinată.)

M-am bucurat în schimb să constat că în Galileo au reapărut texte de nonficţiune, într-o secţiune intitulată "Din carte-n carte". Veţi găsi aici cronici de carte de Laura Sorin, Oliviu Crâznic, Iulia Dromereschi şi Tudor Ciocârlie - concise, clare şi bine argumentate.

Pe ansamblu, dintre plusurile acestei versiuni a revistei Galileo am remarcat decizia programatică de a respecta pe viitor periodicitatea anunţată iniţial, coperta foarte atrăgătoare (cu o ilustraţie de Kira Santa), unele dintre proze şi revenirea nonficţiunii. Tot un plus mi se pare şi raportul cantitate-preţ: 240 de pagini de text la 18 lei - preţ promoţional la Final Frontier IV. Dintre minusuri aş aminti scăpările de redactare literară - parcă mai frecvente decât în numerele precedente ale acestei publicaţii.

Voi aştepta apariţia numărului 7 din Galileo cu speranţa că, în noua formulă, revista va merge de la bine la mai bine. De asemenea, îi mulţumesc pe această cale editorului Horia Nicola Ursu pentru permisiunea de a reproduce aici coperta numărului 6.

Mi-a apărut cea de-a şaptea carte

Sâmbătă, 22 noiembrie, la Târgul de Carte Gaudeamus desfăşurat la Pavilionul Expoziţional Romexpo, au avut loc mai multe evenimente care m-au bucurat.

La ora 12.30, la standul Editurii Nemira, s-a lansat Almanah Anticipaţia 2015, în cuprinsul căruia veţi găsi şi o povestire a subsemnatului, "Pălărierul". Au vorbit la lansare domnişoara Alexandra Florescu, reprezentantă pentru relaţii cu publicul a Editurii Nemira, domnul Alexandru Mironov şi domnul Marian Truţă, redactorul-şef al acestei ediţii. În discursul său, domnul Mironov a spus nişte frumoase cuvinte de apreciere la adresa romanului meu Anul terminal şi ţin să îi mulţumesc pe această cale.

La acelaşi stand, la ora 13.00, a avut loc lansarea volumului Basmania: Răspântia gândurilor de Valentin Nicolau. Au luat cuvântul domnişoara Alexandra Florescu, autorul Valentin Nicolau şi artistul grafic Tudor Popa. Din volum au citit actorii Coca Bloos şi Marius Manole. (Având în vedere că Basmania este un volum de colecţie, voi trata în detaliu despre el într-un articol viitor.)

La ora 16.30, la standul Editurii Tracus Arte s-a lansat antologia Istorii alternative îngrijită de regretatul Ştefan Ghidoveanu. Evenimentul a avut loc cu concursul doamnei Cristina Ghidoveanu şi a domnului Cătălin Badea-Gheracostea. (În cuprinsul acestei antologii veţi găsi una dintre povestirile mele la care ţin foarte mult, "Legiune".)

În fine, la ora 17.00, la Standul Autorilor Independenţi, domnii Mugur Cornilă şi George Lazăr au găzduit lansarea unor volume de la Millennium Books. Astfel, s-au lansat ediţia a doua a antologiei Dincolo de noapte, în prezenţa antologatorului Oliviu Crâznic, ediţia a doua extinsă a volumului Transfer în prezenţa autorului Michael Haulică şi monografia O introducere în opera lui Liviu Radu a subsemnatului.

La lansare au vorbit domnul Mugur Cornilă, editorul Horia Nicola Ursu, colegul meu scriitor Oliviu Crâznic (care a spus nişte lucruri foarte frumoase despre domnul Liviu Radu şi despre mine). Ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, a vorbit Ţesătorul.

M-a bucurat participarea la eveniment a unor personalităţi din SF-ul românesc. Pe lângă cei menţionaţi anterior, i-aş aminti pe Cristina Ghidoveanu, Viorel Pîrligras, Dodo Niţă şi Ovidiu Petcu. De asemenea, m-au onorat cu prezenţa participanţii la atelierul de scriere creativă organizat de Revista de Povestiri, precum şi foste colege şi foste studente de la Universitatea Spiru Haret.

Această lansare a marcat în mod fericit aniversarea domnului Liviu Radu (pe 20 noiembrie) şi împlinirea a şapte ani de existenţă a blogului Ţesătorul (pe 29 noiembrie). 

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Am întîlnit şi ţesători fericiţi

Anul acesta, Tîrgul de Carte Bookfest a fost, în ceea ce mă priveşte, cu totul special... şi distribuit.

Astfel, joi, prim amabilitatea domnului director Vlad Niculescu de la Librăria Engleză Anthony Frost, am achiziţionat în sfîrşit un exemplar din romanul meu grafic preferat, Elektra Assassin de Frank Miller şi Bill Sienkiewicz. De asemenea, am participat la lansarea antologiei Lumi stranii, îngrijită de Ştefan Ghidoveanu şi apărută la Editura Vremea.

Tot joi, mulţumită doamnei Teodora Ivan, am primit antologia Epic de John Joseph Adams (Editura Trei, 2014), iar din partea Editurii Nemira mi s-au oferit romanul Vegetal de Dănuţ Ungureanu şi Marian Truţă, antologia Xenos îngrijită de Antuza Genescu şi cîteva numere din Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia.

Vineri, de la anticariatul Antic Ex-Libris de pe Strada Doamnei, am achiziţionat la preţ promoţional albume precum Art Nouveau, William Morris şi Louis Comfort Tiffany Masterworks, iar sîmbătă am recidivat şi am cumpărat din acelaşi loc albumele Art Deco şi Gothic Dreams: Steampunk.

Tot sîmbătă am achiziţionat un exemplar din antologia Argos Unu îngrijită de Michael Haulică şi publicată de editurile Media Tech şi TexaRom. Iar editorul Horia Nicola Ursu mi-a oferit un exemplar din Steampunk - A doua revoluţie într-o ediţie nouă şi elegantă.

Cu puţin noroc, în următoarele zile veţi vedea cronici ale acestor volume la Ţesătorul. Vara asta începe bine...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Îmi apare cea de-a şaptea carte

Astăzi, editorul Horia Nicola Ursu a aunţat pe Galileo Online iminenta apariţie a celei de-a şaptea cărţi a subsemnatului. Volumul se intitulează O introducere în opera lui Liviu Radu şi urmează să fie publicat la Editura Millennium Books din Satu Mare în cadrul colecţiei Metatext îngrijită de domnul Mircea Opriţă. Ilustraţia copertei a fost creată de bunul meu prieten Tudor Popa, iar designul îi aparţine domnului Horia Ursu.

Lansarea va avea loc sîmbătă, 5 aprilie, la Librăria Bastilia din Capitală, pe parcursul celei de-a patra ediţii a festivalului Final Frontier. Pe lîngă domnul scriitor Liviu Radu şi editor, la eveniment va participa şi autorul. Puteţi citi anunţul oficial aici. Şi nu uitaţi - lucrurile bune nu se tac.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Adrian Crăciun (antologator), "Steampunk - a doua revoluţie" (2011)

În martie 2011, la Timişoara, am participat împreună cu editorul Horia Nicola Ursu, cu criticul literar Cătălin Badea-Gheracostea şi cu cîţiva colegi scriitori (Mircea Opriţă, Michael Haulică, Marian Truţă) la lansarea antologiei Steampunk - a doua revoluţie (Editura Millennium Books, Satu Mare, 2011). Cum primirea de căte public a fost foarte călduroasă, antologia îngrijită de Adrian Crăciun a fost lansată şi în Bucureşti, la Tîrgul de Carte F & SF Final Frontier - tot în martie 2011, dar spre sfîrşit. Au participat editorul Horia Nicola Ursu, prefaţatorul Ştefan Ghidoveanu, criticul literar Cătălin Badea-Gheracostea, precum şi autorii Ştefana Czeller, Oliviu Crâznic, Marian Truţă, Michael Haulică. Dacă la prima lansare au fost disponibile numai exemplare broşate, la cea de-a doua Editura Millennium ne-a răsfăţat cu o ediţie cartonată, cu supracopertă color.

Ca un făcut, în ciuda faptului că versiunea de colecţie arată atît de tentant, am izbutit să citesc antologia abia în august 2013. (Aici s-ar aplica un proverb despre amînare, însă am să vi-l spun ceva mai încolo.) Iată ce opinii mi-am format pe marginea ei:

Antologatorul Adrian Crăciun deschide antologia cu "Cuvîntul editorului. Un moment de nebunie", în care îi informează pe cititori despre procesul de creare al volumului. Concis, agreabil ca ton, cu mici trimiteri incitante la conţinutul antologiei.

Apoi, Ştefan Ghidoveanu contribuie cu un "Cuvînt înainte. 'La bulivar, fochist! La bulivar!' " - cu o scurtă prezentare a istoricului literaturii steampunk şi a fenomenelor culturale conexe, de la cinematografie la animaţie şi bandă desenată. De asemenea, prefaţatorul prezintă succint şi autorii antologaţi.

Prima povestire din antologie se intitulează "Plimbarea de dimineaţă a domnişoarei Vu" şi îi aparţine Ioanei Vişan. Destul de spectaculoasă ca acţiune, povestirea se bazează pe premisa ucronică a construirii Iaşului pe platforme mobile, ce ar fi putut fi înălţate pe cilindri uriaşi în caz de asediu - şi asta din vremea lui Ştefan cel Mare. Iar în 1877, în timpul Războiului de Independenţă, sabotarea acestor platforme duce la un moment de criză. Şi intervine o eroină salvatoare, cu maşinăria ei zburătoare...

"Cetatea neagră" de Costi Gurgu e plasată în vremea lui Vlad Ţepeş şi implică o invazie efectuată de armate chineze şi mongole sub comanda unor extratereştri dotaţi cu tehnologii superioare. Protagoniştii, luptători din Ţările Române, dejoacă însă planurile invadatorior. În ciuda prezenţei unor dirijabile şi a unor secvenţe pirotehnice, povestirea cu greu se poate încadra în subspecia steampunk.

"De la ţigani", de George Lazăr, e o ucronie din mijlocul secolului al douăzecilea. Personajul principal, Nelu Popoviciu, şi soţia lui, Lena, se rătăcesc într-o Moldovă sovietică, învecinată cu o Federaţie Română după un Prim Război Mondial de 30 de ani, şi află că nomazii de la care cumpără diverse dispozitive au un talent ascuns, bazat pe fizică avansată de care societatea socialistă habar nu are. Ca ucronie, e un text ingenios. Legătura sa cu fenomenul steampunk este însă foarte firavă.

În schimb, Michael Haulică, în "Povestea lui Calistrat Hadîmbu, din Vizireni, ucis mişeleşte de nenicul Raul Colentina într-un han de la marginea Bucureştilor", dovedeşte că a studiat curentul steampunk - cel puţin din punctul de vedere al costumelor, vehiculelor şi accesoriilor. Spre finalul unui secol al nouăsprezecea altfel decît îl ştim, are loc o campanie militară a Imperiului Austro-Ungar împotriva Danemarcei, iar personajele principale din povestire se înrolează la bordul unui dirijabil pentru a participa la operaţiuni. Parte din intrigă sugerează existenţa unor lumi paralele, cu portaluri care pot fi traversate. O altă parte e suprarealistă. Şi ar mai fi o a treia parte a intrigii, despre războaie şi iubiri şi rivalităţi. Dacă părţile astea ar fi fost combinate într-un ansamblu coerent, probabil că "Povestea lui Calistrat Hadîmbu..." ar fi fost cea mai reuşită din antologie. (Şi aşa este una dintre cele izbutite.)

Ştefana Cristina Czeller contribuie cu "Suflete de plumb", o ucronie în care sufletul protagonistului transmigrează dintr-un corp în altul, ajungînd în vremea Revoluţiei de la 1848, din Moldova. Numai că relaţiile dintre Alecsandri, Cuza, Russo şi ceilalţi paşoptişti nu sînt chiar cum am învăţat la orele de istorie...

Povestirea lui Marian Truţă, "Lungul drum din cer acasă", este de mari dimensiuni - aproape o nuvelă - dar, la fel ca şi textul lui George Lazăr, nu are legătură mai deloc cu tema antologiei. În ograda unui ţăran român cade Iurii Gagarin după primul zbor în cosmos, iar cei doi, cu puţin ajutor din partea unui boier, Bălcescu, află că nu au înnebunit, ci... provin din lumi paralele. Fireşte, societatea în care trăieşte protagonistul Ieronim este una ucronică, mai înapoiată din punct de vedere tehnologic decît Ţările Române de la mijlocul secolului al nouăsprezecelea. Steampunk pare să fie numai faptul că Ieronim a auzit de existenţa dirijabilelor şi presupune că tot cu un dirijabil a sosit şi cosmonautul sovietic. Stilistic, textul e îngrijit. Tematic... nu se încadrează.

Oliviu Crâznic, în schimb, contribuie cu o schiţă tulburătoare, "Ultima clepsidră", care aminteşte, în structura lumii imaginare pe care o prezintă, de unele creaţii ale lui Sebastian A. Corn sau ale lui Philip K. Dick. Mai exact, într-un viitor îndepărtat, societăţilor de pe Pămînt începe să le lipsească timpul. Cele cărora li s-a epuizat această resursă dispar, în vreme ce acelea ce se apropie de limită încep să-şi piardă tehnologia avansată şi recurg la artefacte mai primitive - precum clepsidrele în locul ceasurilor electronice. Apoi un criminal misterios începe să facă victime, să deschidă portaluri spre alte timpuri...

Povestirea lui Mircea Opriţă, "Alchimistul", este ucronică - doar într-o anumită măsură încadrabilă în subspecia steampunk. Dar, ca poveste, este savuroasă, iar aventurile unui negustor grobian de diamante sintetice plecat la Budapesta la un congres internaţional, unde descoperă maşinaţiunile unei pieţe globale controlate de occidentali, sînt amuzante.

Oarecum în aceeaşi direcţie ca George Lazăr se înscrie şi Aron Biro cu "Pofeţii despre trecut" - o ucronie din vremuri comuniste. Însă diferenţa este sensibilă. Naratorul-martor are acelaşi nume cu autorul, protagonistul este Solomon Marcus, iar printre personajele secundare apar Nicolae Ceauşescu, Gheorghe Maurer, Vladimir Colin şi Silviu Brucan. Ca text literar, povestirea este poate cea mai reuşită din volum - şi ţin să îl felicit pe autor atît pentru structurarea intrigii şi pentru modul în care a crescut tensiunea narativă cît şi pentru trimiterile intertextuale. (Scena decuplării lui Grig este de-a dreptul savuroasă.) Ca încadrare în temă... ar ţine mai curînd de o altă subspecie literară, atompunk, care e orientată spre ucronii plasate în perioada Războiului Rece.

Ultimul text din antologie este o schiţă a subsemnatului, "Nostalgia revoluţiei". Probabil vă veţi face o opinie despre ea cînd o veţi citi în Steampunk - a doua revoluţie.

Ediţia cartonată, de colecţie, mai cuprinde o secţiune de "making of" în care, pe rînd, autorii prezintă modul în care au scris textele antologate. Dintre acestea, cel mai agreabil mi s-a părut cel semnat de Costi Gurgu. De asemenea, la această secţiune au contribuit şi domnişoara redactor literar Laura Ciobanu, respectiv editorul Horia Nicola Ursu.

Volumul se încheie cu note bio-bibliografice despre autori, antologator, prefaţator şi editor.

Dintre plusurile acestei antologii, aş menţiona prezentarea grafică deosebită, tehnoredactarea îngrijită, redactarea literară decentă, precum şi încadrarea la temă a unora dintre textele antologate. Ediţia de colecţie e realizată pe o hîrtie pergamentoasă, uşor gălbuie, iar coperta e decorată cu imagini de roţi dinţate şi prevăzută cu semn de carte ataşat la cotor.

Dintre minusuri aş aminti faptul că cel puţin patru dintre textele antologate au legătură firavă cu tema declarată a volumului. Din acest punct de vedere, mai unitară tematic mi s-a părut antologia Dincolo de noapte, apărută tot la Millennium Books.

Pe ansamblu, Steampunk - a doua revoluţie merită să fie achiziţionată şi parcursă, iar dacă se va face cîndva şi un al doilea volum, poate că se va găsi loc şi de mai bine.

În ceea ce mă priveşte, după ce am încheiat antologia realizată de Adrian Crăciun, am început deja să citesc cu totul alt gen de lucrare steampunk. Dar asta e altă poveste...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)  

Michael Swanwick, "Jack Faust" (1997)

Vreme de douăzeci de ani, din 1990 pînă în 2010, am avut o activitate susţinută de colecţionar de cărţi la mîna a doua. De la unii buchinişti aflaţi la scările rulante din pasajul subteran al Pieţei Universităţii sau din anticariate, de la anticari precum Lucian Cristian Oancea sau de la alţi colecţionari precum Horia Nicola Ursu, am tot adunat volume de buzunar în engleză şi în franceză - cele mai multe dintre ele cu literatură fantastică sau SF. Fiecare achiziţie era o mică victorie, o bucurie pentru cineva care îşi amintea cum, în anii 1980, o asemenea carte de buzunar reprezenta un bun de preţ luat cu împrumut din biblioteca altcuiva.

(Au fost şi cîteva ocazii în care, mai degrabă decît să achiziţionez un volum sau două, am cumpărat o duzină sau două dintr-un foc. Dar despre asta am să vă relatez cu alt prilej.)

După cum probabil bănuiţi, unele dintre aceste volume cumpărate la mîna a doua erau într-o stare mai bună, altele erau mai deteriorate. Pe unele trebuia să le dreg cu puţin lipici sau chiar cu cîte o bucată-două de carton subţire. Altele erau ca noi, iar bucuria colecţionarului era cu atît mai mare...

Tocmai într-o asemenea condiţie excelentă am găsit, prin 2003, la Anticariatul Ex-Libris de pe Strada Doamnei, un exemplar dintr-o ediţie britanică de buzunar a romanului lui Michael Swanwick Jack Faust (Editura Orion, Londra, 1998). L-am cumpărat, l-am îmbrăcat în plastic, l-am parcurs, ba chiar i-am făcut şi un rezumat, însă abia în mai 2013 am ajuns să vă relatez şi dumneavoastră despre această ucronie fantastică. (Mi-oi fi amintit de Jack Faust după ce am citit volumul Modificatorii sau romanul Chestionar, nu-mi dau seama.)

În această versiune a mitului faustic, în secolul al XVI-lea, la Wittenberg, Faust îşi arde cărţile pe motiv că acestea ar conţine neadevăruri, apoi ia legătura cu o creatură compozită dintr-un univers paralel, mult mai fierbine şi mai rapid. Creatura compozită, Mephistopheles, îi arată protagonistului o viziune a viitorului cu lagăre de concentrare şi camere de gazare, apoi îi promite că-i va furniza orice informaţii ştiinţifice şi tehnologice va dori, cu condiţia să asculte.

După ce e ignorat de savanţi şi urmărit de creditori, Faust fuge la Nurnberg, se îndrăgosteşte de Margarete Reinhardt şi creează tot felul de proiecte tehnologice, inclusiv pentru arme de foc cu repetiţie, maşini de cusut, cinematografe şi răcitoare. Unul dintre cei interesaţi de prototipurile sale este un spion englez, Will Wycliffe.

După o epidemie devastatoare, familia Reinhardt devine bogată, iar Margarete administrează intreprinderile clanului, în vreme ce Faust e excomunicat pentru publicarea unui volum, Originea speciilor, şi e nevoit să se refugieze în Anglia protestantă. Nu după mult timp, e implicat în respingerea unei tentative de invazii spaniole - cu vapoare cuirasate.

Din păcate, Mephistopheles îl împinge pe Faust să-i scrie scrisori Margaretei şi s-o îndemne la desfrîu, iar ea trece printr-o întrerupere de  sarcină, printr-o arestare şi o instrumentare de proces. Rămasă fără opţiuni, se sinucide.

După ce traversează Franţa revoluţionară cu automobilul, Faust ajunge în Sfîntul Imperiu Roman de Neam Germanic şi, devastat de pierderea Margaretei, se lasă în voia disperării. Ca urmare, decide să-l ajute pe Mephistopheles să aducă la îndeplinire proiectul instituirii unei societăţi totalitare şi exterminării rasei umane.

Cel mai memorabil aspect al acestui roman fantastic este dozarea precisă a dezvoltării tehnologice. Pentru a sublinia creşterea exponenţială a tehnologiei în ultimii cinci sute de ani, autorul a comprimat acest progres în numai cîteva decenii dintr-o istorie alternativă. Progresul, lent şi imperceptibil la început, se accelerează pe măsură ce romanul se apropie de final, pînă cînd societatea descrisă devine de nerecunoscut.

Alt aspect demn de adus în discuţie este cel al diferenţei dintre idealismul protagonistului şi reorientarea fiecăruia dintre proiectele sale către aplicaţii militare şi distructive. Această deturnare sistematică, destul de asemănătoare cu aservirea cercetării ştiinţifice faţă de complexul militaro-industrial din lumea reală, îl duce pe Faust la disperare.

Ar mai fi de menţionat faptul că Michael Swanwick a introdus o mulţime de anacronisme amuzante, care fac deliciul cititorilor. Astfel, înainte de a pleca din Wittenberg, Faust ţintuieşte pe uşa unei biserici Tabelul Periodic al Elementelor, în vreme ce instrucţiunile despre avort pe care le primeşte Margarete sînt sub forma unui poem elisabetan rimat - asta ca să nu mai amintesc referirile presărate prin roman la evoluţionism, la marxism şi la teoria relativităţii.

Pe ansamblu, Jack Faust reprezintă o ucronie interesantă şi o lectură antrenantă - poate în mai mare măsură decît unul dintre romanele anterioare ale lui Michael Swanwick, Stations of the Tide. Dar despre acela vom discuta altă dată...

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Liviu Radu, "Modificatorii" (2010)

Pe 19 noiembrie 2010, la Tîrgul de Carte Gaudeamus, am achiziţionat un exemplar dintr-un roman modular al domnului Liviu Radu, Modificatorii (Editura Millennium Books, Satu Mare, 2010). A doua zi am participat la o dublă lansare alături de autor (cealaltă carte lansată fiind o lucrare de nonficţiune a subsemnatului, Art Wasn't Quite Crime), aşa încît am primit o dedicaţie cu autograf.

De citit, însă, am apucat să citesc Modificatorii abia în mai 2013, imediat după Manipularea maselor. Într-un fel, a fost mai bine, pentru că am descoperit nişte paralele interesante între cele două cărţi în privinţa conţinutului. Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Prima secţiune a volumului se intitulează "Lumina trebuie să vină dinspre răsărit" şi are dimensiuni de nuvelă. Acţiunea este plasată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, numai că, progresiv, cititorii înţeleg că istoria a curs altfel, iar harta lumii e desenată în cu totul alt mod. Astfel, Marea Britanie are în continuare colonii în America de Nord, Franţa şi-a păstrat vastul teritoriu de pe valea fluviului Mississippi, Imperiul German se întinde pînă lîngă China, iar Statele Unite ale Americii, Rusia sau Uniunea Sovietică nu au existat niciodată.

Prin această lume paralelă se perindă personaje ca André Malraux, Jean Cocteau, Winston Churchill sau colonelul T.E. Lawrence, în vreme ce alte figuri istorice, precum Adolf Hitler sau Iosif Stalin, au pierit de timpuriu şi nu au avut un impact aşa mare asupra istoriei. Sau poate impactul lor a fost unul indirect...

Protagonistul François Lefort şi un prieten al său, Jean Amvroise, implicaţi în mişcarea de rezistenţă împotriva ocupanţilor germani, ajung să ia legătura cu trei domni miserioşi: un oarecare Michel, care cîndva a publicat volume cu catrene, un pretins spaniol, José Bàlsam, şi un anume conte Germain. Cei trei deţin aparate nemaivăzute cu ajutorul cărora pot vedea (şi, într-o anumită măsură, influenţa) trecutul.

Iar, cum protagonistul nu întrevede vreo soluţie practică pentru eliberarea ţării sale de sub ocupaţie, ajunge să se întrebe dacă nu ar fi vreo şansă ca, în trecut, să se favorizeze apariţia unui puternic stat rus care să le ţină piept germanilor şi care eventual să-i înfrîngă într-un război mondial. Doar că soluţia implică mai multe operaţiuni succesive, iar Lefort va fi nevoit să călătorească el însuşi în trecut, pentru a-l educa şi sprijini pe Petru cel Mare...

Cea de-a doua secţiune a volumului se intitulează "Dosarul 'Hannibal ante portas' " şi are dimensiuni de povestire. De această dată, Jean Amvroise îşi pune problema dacă nu ar putea modifica istoria în aşa fel încît Hannibal să cucerească Roma în cel de-Al Doilea Război Punic, iar cei trei modificatori îi pun la dispoziţie o poveste adusă din viitor. Mai exact, din 1968 - din vremea demonstraţiilor studenţeşti antiguvernamentale de la Paris. Protagonistul-narator, Maurice, suferă o fractură în timpul demonstraţiilor, iar în perioada de convalescenţă citeşte copios, pînă cînd i se stîrneşte interesul pentru campaniile lui Hannibal. După numeroase cercetări într-o biblotecă publică, Maurice este contactat de unul dintre modificatorii istoriei, Michel, care îi explică faptul că dorinţa lui de a schimba trecutul şi de a-l vedea pe Hannibal cucerind Roma se îndeplinise deja, şi încă de două ori, dar nu avusese consecinţele scontate. După cîştigarea războiului, romanii modificaseră cronicile ca să le fie favorabile...

Secţiunea a treia, "Mestecenii", e plasată la puţin timp după războaiele napoleoniene şi îi are ca personaje principale pe contele Germain şi pe contele polonez Jan Potocki. Acesta din urmă suferă de depresie şi crede cu tărie că, în urma unui atac căruia îi căzuse victimă cu un deceniu mai înainte, pe vremea unei misiuni diplomatice către China, are să se transforme într-un vîrcolac. Pentru a-şi ajuta prietenul să treacă de impas, contele Germain caută să modifice istoria Rusiei, eliminîndu-l de timpuriu pe ţarul Petru al III-lea şi aducînd-o pe tron în locul lui pe ţarina Ecaterina a II-a, cu speranţa că Potocki nu va mai fi fost trimis în acea misiune diplomatică. Dar istoria are făgaşele ei, care nu se lasă întotdeauna schimbate cu uşurinţă...

Ultima secţiune din volum, "Allez la France!", se petrece într-o istorie paralelă în care Franţa a fost alipită domeniilor monarhilor englezi începînd din a doua jumătate a Războiului de O Sută de Ani, iar cinci secole mai tîrziu, în 1929, după un meci de rugby în care la Paris selecţionata franceză este învinsă ruşinos de către echipa engleză, un suporter, Marcel Montlbeu, îşi îneacă amarul în... bere. Naţionalismul său gastronomic este curînd alimentat cu vin, cornuri şi jambon pe cheltuiala unui străin binevoitor, José Bàlsam, care în miez de noapte îl duce în vizită la nişte prieteni împreună cu care discută în ce fel s-ar putea schimba istoria pentru ca Franţa să fie independentă. Numai că schimbarea pregătită de ei cu ajutorul unei holograme şi a unui mesaj ca din partea arhanghelului Mihail capătă o turnură complet neaşteptată cînd pretinsul trimis al lui Dumnezeu este văzut de Ioana d'Arc...

Cu toate că Modificatorii a fost scrisă la destui ani după Manipularea maselor, unele aspecte din lucrarea de nonficţiune a domnului Liviu Radu, precum desfăşurarea Războiului de O Sută de Ani sau ascensiunea nazismului, şi-au găsit locul în acest volum de ucronii. De asemenea, la fel ca în Constanţa 1919, autorul a căutat cu atenţie puncte din istorie în care evenimentele ar fi putut să ia o cu totul altă întorsătură, iar diferitele elmente ale ucroniilor construite în acest volum, ca, de exemplu, biografiile alternative ale unor personaje celebre, sînt create convingător şi plauzibil.

În privinţa structurării propriu-zise a fiecărui text din acest roman modular, am remarcat că autorul a preferat scenele cu personaje puţine, cu acţiuni nu foarte spectaculoase (ospeţe, conversaţii). Cu toate acestea, acumularea treptată a detaliilor duce, pe de o parte, la crearea tensiunii dramatice, iar, pe de alta, la apariţia acelui sense of wonder pentru care literatura ştiinţifico-fantastică este apreciată. De asemenea, ca şi în O după-amiază cu bere şi zâne, adesea apar poveşti-în-poveste, naraţiuni încastrate în firul narativ principal care ajută la dezvoltarea intrigii şi la înţelegerea acesteia de către cititori. Şi ar merita menţionate trimiterile intertextuale strecurate în volum, de la Manuscrisul găsit la Saragosa la Patrula timpului.

Am remarcat de asemenea faptul că redactarea literară a acestui volum a fost ceva mai bună decît în cazul romanţurilor despre Waldemar (şi acesta este meritul lui Michael Haulică), iar tehnoredactarea textului este frumos făcută, cu spaţii generoase între rînduri şi cu litere rotunde, uşor de citit (motiv pentru care îi sînt recunoscător Onei Frantz). De asemenea, hîrtia pe care e imprimată cartea e de foarte bună calitate, iar prezentarea grafică este atrăgătoare. (Aici a avut o contribuţie editorul Horia Nicola Ursu.)

Pe ansamblu, Modificatorii reprezintă una dintre reuşitele carierei literare a domnului Liviu Radu - o colecţie de ucronii comparabilă în toate privinţele cu Constanţa 1919. Dacă vreodată autorul va publica o continuare despre alte operaţiuni ale acestei anti-patrule a timpului, am să fiu primul la rînd ca să cumpăr un exemplar.

Deşi, dacă mă gîndesc mai bine, pentru a citi alte ucronii de Liviu Radu nu e nevoie să aştept pînă va apărea un nou volum din Modificatorii. Tot ce am de făcut este să iau de la raft romanul Chestionar pentru doamne care au fost secretarele unor bărbaţi foarte cumsecade...

Am să vă relatez şi despre acela cît de curînd.

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Liviu Radu, "Povestiri Fantastice" (2008)

În 2008, prin amabilitatea domnului Liviu Radu, am primit cadou un exemplar dintr-o colecţie de povestiri best of intitulată Povestiri Fantastice (Millennium Press, Satu Mare, 2008). Exemplarul este cu dedicaţie şi autograf. De parcurs, l-am parcurs abia în martie şi aprilie 2013.

Şi iată ce am aflat:

Introducerea volumului îi aparţine lui Sebastian A. Corn şi se intitulează "Nu mai ştiu în ce an era". E un text concis şi agreabil despre relaţia amicală dintre cei mai prolifici şi mai populari autori ai generaţiei 90.

Din volumul Spre Ierusalim!, redactorul literar Michael Haulică a selectat povestirile "Spre Ierusalim", "El Dorado" şi "În metrou". Cea dintîi este o povestire SF cu o încărcătură metafizică. Cea de-a doua - o povestire fantastică despre conchistadori. Ultima este o distopie amară, plasată în România peste cîteva decenii. (Fireşte, la cît de reuşit este volumul Spre Ierusalim!, cel puţin alte trei povestiri de acolo ar fi meritat să fie incluse într-un best of - dar spaţiul tipografic dintr-o carte este oarecum limitat.)

Piesa de rezistenţă a Povestirilor fantastice o constituie însă includerea tuturor celor trei ucronii din volumul Constanţa 1919. Cum numărul exemplarelor existente din această carte remarcabilă (şi premiată) este foarte scăzut, republicarea nuvelelor "Tratative la Konsstanza", "Konstanţia şi Hamlet" şi "Fuga din Küstangé" reprezintă un gest de restituire culturală către publicul cititor român.

Din volumul Babl au fost selectate povestirea fantastică "Babl" (bazată pe mitologia iudeo-creştină), "Descendenţi" (un horror în cadru victorian) şi povestirile magic-realiste interconectate "Blestem de seară, cu durată nelimitată" şi "Perle de fum, înşirate pe-o rază de soare".

Ultima secţiune a volumului cuprinde povestiri alese din Cifrele sunt reci, numerele-s calde. Printre ele se numără povestirea fantastică "Sub semnul lui unsprezece", monologul dramatic "Bîrfe înainte de luptă", povestirea horror victoriană "Cifrele sunt reci, numerele-s calde" şi distopia "Ziua referendumului". Am fost oarecum surprins că selecţia nu a inclus nuvela distopică "Pulbere purpurie, pe fond de circ" sau povestirea "Anul cînd nu vor veni zangorii" - ambele foarte reuşite şi foarte dragi autorului - dar volumul Povestiri fantastice are şi aşa dimensiuni respectabile.

Colecţia se încheie cu o notă bio-bibliografică.

Povestirile fantastice ale domnului Liviu Radu au fost bine primite de către publicul cititor român, mai ales că formatul este confortabil (A5), tehnoredactarea făcută de Ona Frantz este aerisită, iar fontul este prietenos (Palatino Linotype). Din cîte am auzit, s-au publicat şi s-au vîndut pînă acum trei ediţii succesive. Editorul Horia Nicola Ursu a publicat fiecare nouă ediţie cu altă copertă. Dacă nu aveţi deja acest volum de referinţă în colecţia dumneavoastră, puteţi să vă comandaţi un exemplar aici.

Pe de altă parte, dintr-un best of al prozei scurte create de Liviu Radu ar fi meritat să facă parte şi bijuterii ultrascurte precum "Cazul Iov, secţiune multiplan" sau "Omul care ştia mai multe ca oricine". Aşa se face că autorul a publicat un al doilea volum best of, cuprinzînd exclusiv schiţe - Ghicit de seară. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

O ofertă de nerefuzat

În perioada 1 aprilie - 15 aprilie, Millennium Books oferă o reducere de 40% din preţul de catalog pentru o serie de romane şi antologii. Printre acestea se numără antologia Şase ani de ficţiuni (antologator: Horia Nicola Ursu), în care se află schiţa mea "Veniţi afară!", precum şi romanul Cerneală şi sînge de Ştefana Cristina Czeller şi antologia lui Martin H. Greenberg Sfîrşitul lumii - Povestiri despre Apocalipsă, la care am fost redactor literar. Detalii suplimentare găsiţi aici. Profitaţi de ofertă şi daţi vestea mai departe - pentru că lucrurile bune nu se tac.

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Mircea Opriţă despre "Anul terminal"

În această seară, mulţumită editorului Horia Nicola Ursu, am aflat de pe Galileo Online despre apariţia celui mai recent număr al ediţiei electronice a revistei Helion (numărul 30, martie-aprilie 2013). În sumar, alături de ştiri SF, proză scurtă, articole, interviuri, galerii fotografice şi benzi desenate, am descoperit o amplă cronică dedicată de domnul Mircea Opriţă romanului meu Anul terminal.

Cronica se intitulează "Suflet sensibil în "expoziţia atrocităţilor" ", iar primul alineat sună aşa:

"Încetul cu încetul, bibliografia SF a lui Florin Pîtea  crește pe două direcții în egală măsură menționabile: creația epică, prin povestirile cuprinse în două volume și urmate, ceva mai încoace, de proiecte romanești și - cealaltă direcție, înrudită dar nu confundabilă - cercetarea academică, de care ține studiul său aplicat temelor și efectelor ficțiunii de tip cyberpunk/postcyberpunk. Un domeniu pe care îl cunoaște, cred, ca nimeni altul în România, atât prin experiența unor traduceri din Greg Egan și alți reprezentanți ai acestui curent de sorginte americană, cât și dintr-o pasiune întreținută de imperativele carierei universitare pe care o slujește. De remarcat este, în cazul său, convergența deplină a ambelor preocupări amintite, încât, dacă n-aș ști că ordinea cronologică a scrierilor este totuși inversă, aș putea spune că autorul aplică în proza proprie ceea ce a învățat din studiul teoretic al literaturii de tip cyberpunk. Între colegii lui de generație, Florin Pîtea rămâne fidel temelor, conceptelor, motivelor, personajelor, scenografiei și chiar recuzitei aduse în scena ultimelor decenii de această orientare postmodernă din evoluția SF-ului contemporan."

Articolul domnului Opriţă plasează apoi Anul terminal în contextul internaţional al mişcării (post)cyberpunk şi în contextul celorlalte cărţi ale mele, apoi discută elemente legate de fundal, de conflicte, de personaje, de punctul de vedere utilizat şi de stil. Din cîte îmi dau seama, este cel mai amplu studiu dedicat pînă acum acestui roman.

Îi mulţumesc domnului Mircea Opriţă pentru apreciere, iar pe dumneavoastră vă invit să parcurgeţi cronica integrală aici.

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Liviu Radu, "Trip-Tic" (1999)

În 1999, cu ocazia Consfătuirii Naţionale de Science Fiction de la Călăraşi, Horia Nicola Ursu (pe atunci îngrijitor al colecţiei Imago) a anunţat lansarea primului volum al scriitorului Liviu Radu. Am cumpărat un exemplar, ba chiar am primit un autograf cu dedicaţie din partea autorului. Era un roman, Trip-Tic (Editura Dacia, Cluj, 1999). De parcurs, l-am parcurs abia în ultima decadă a lunii martie, 2013, imediat după ce recitisem Spre Ierusalim! (Aşa multe cărţi, aşa puţin timp.) L-am terminat în două zile.

Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:

Trip-Tic este împărţit în trei părţi, fiecare dintre acestea avînd trei capitole, care la rîndul lor cuprind cîte trei secţiuni fiecare. Intriga urmăreşte destinul a trei personaje principale. Şi mai apare acolo o triadă de personaje secundare...

Acţiunea din prima parte, "Murirea", se petrece pe planeta Dududum, unde se pregăteşte o stabilizare/naţionalizare după modelul introdus încă de la întemeierea primelor colonii umane pe planetă. Căutînd să evite confiscările de avere deghizate sub numele de "stabilizare", un şef al lumii interlope, Lait H. Ater, intreprinde o acţiune riscantă şi suferă o gravă intoxicaţie cu gaz. Garda lui de corp postumană, Mimoza, suferă un şoc şi se scurtcircuitează, iar o fiinţă extraterestră, Renggy, piere într-o acţiune de extorcare.

În partea a doua, "Nonmurirea", cele trei personaje principale se trezesc într-un spital de pe planeta Caduceus, unde li se acordă îngrijiri medicale. Cu toate că personalul medical este numeros, trei personaje secundare joacă roluri importante: sora-şefă Edelweiss Heiliggeist, medicul Cristi Salvatore şi directorul spitalului, Battlemaster.

În cea de-a treia parte, "Nemurirea", personajele principale, restabilite, îşi găsesc noi scopuri. Astfel, Mimoza descoperă că îi place să le ţină companie copiilor şi să-i educe, Renggy află că perspectivele umane asupra existenţei, reflectate în cultură, sînt interesante şi demne de explorat, iar Lait H. Ater, după ce se convinge că personalul spitalului desfăşoară cercetări privind longevitatea (sau chiar nemurirea), face un experiment neautorizat şi capătă puteri supraomeneşti.

După cum vă aşteptaţi, romanul nu are un final propriu-zis, ci trei, în cascadă, dintre care unul întristător, unul delirant şi unul moralizator.

La nivel de text, romanul e destul de dinamic în prima parte, dar mai curînd lent şi meditativ în părţile a doua şi a treia. În subtext probabil că v-aţi dat seama că, la fel ca în Opţiunea, se ascunde o alegorie religioasă din care  nu lipsesc Sfîntul Duh, Fiul şi Tatăl, precum şi un înşelător deghizat de data asta sub numele de Angelo Schwartz. Remarcabil este că, deşi întrebările despre condiţia (post)umană sînt aproximativ aceleaşi, personajele principale găsesc răspunsuri diferite, în funcţie de personalitatea fiecăruia.

Aş mai menţiona faptul că pe alocuri redactarea acestei prime ediţii lasă de dorit. Ocazional, dar nu frecvent, am întîlnit mici repetiţii, erori de tipar sau exprimări mai puţin izbutite. Sper că problemele acestea mărunte au fost corijate la cea de-a doua ediţie a romanului, apărută în colecţia "Seniorii imaginaţiei" la editura Eagle Publishing din Bucureşti în 2010.

După această lectură, am început să recitesc o altă carte de-a domnului Liviu Radu, una care îmi e tare dragă - Constanţa 1919. Dar despre aceea am să vă relatez cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Ad Astra

Sîmbătă şi duminică, la tîrgul de carte SF şi fantasy Final Frontier III organizat în Bucureşti, invitată de onoare a fost scriitoarea şi traducătoarea maghiară Csilla Kleinheincz. Dumneaei îngrijeşte o superbă colecţie de cărţi SF, Ad Astra, iar după revenirea la Budapesta a scris un articol despre vizita în România. Prin amabilitatea editorului Horia Nicola Ursu, articolul a apărut în traducere română în Galileo Online.

Între altele, doamna Kleinheincz a remarcat următoarele: "Am avut parte de o conversaţie extraordinară cu Florin Pîtea, autor de proză cyberpunk, şi cu Michael Haulică (ale cărui povestiri sînt deja cunoscute cititorilor revistei Galaktika), l-am întîlnit pe Liviu Radu, al cărui nume ar putea fi, la rîndul său, cunoscut cititorilor maghiari. Am stat de vorbă cu scriitori, critici, cititori. A fost grozav să împărtăşesc experienţe profesionale cu colegii români şi, spre norocul meu, am putut urmări şi o parte dintre dezbaterile organizate, prin amabilitatea Ioanei Stănescu, care mi-a tradus „în direct” discuţiile purtate."

Sînt deosebit de onorat de aprecierea doamnei editor şi îi mulţumesc pe această cale. Totodată, vă invit să parcurgeţi articolul integral pe site-ul Galileo Online. Atît porţiunea principală cît şi concluziile sînt îmbucurătoare.

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)