vineri, 6 iulie 2018

Daniel Franklin (antologator), "Megatech - Technology in 2050" (2017)

La finalul lunii martie 2018, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am primit cadou un exemplar dintr-o culegere de articole din revista The Economist. Antologator este domnul Daniel Franklin, iar volumul se intitulează: Megatech - Technology in 2050 (Editura Profile Books, Londra, 2017). Am parcurs antologia pe îndelete, în intervalul aprilie - iunie 2018.

Și iată ce am aflat:

Volumul începe cu o listă a celor care au contribuit și cu o "Introducere: Faceți cunoștință cu megatehnologia" în care domnul Daniel Franklin arată că, după interesul arătat de publicul cititor pentru colecția Megachange, un al doilea volum, ceva mai concentrat asupra tehnologiei, merita realizat.

Partea întâi tratează despre "Chestiuni fundamentale". Între altele, se discută despre uneltele conceptuale necesare pentru prevederea viitorului, despre fundamentele fizice ale tehnologiei viitoare, despre posibilitățile biotehnologiei, despre ce se va întâmpla când legea lui Moore nu se va mai putea aplica și despre generațiile din tehnologie.

Partea a doua, "Megatehnologia sector cu sector", abordează în schimb chestiuni mai specifice, de la viitorul agriculturii și transformarea îngrijirii medicale la tehnologia militară și cea personală, trecând prin ascensiunea energiei regenerabile și prin apariția noilor materiale de fabricație.

Partea a treia, "Megatehnologia și societatea", aduce în prim-plan etica inteligenței artificiale, transformarea societății prin accesul la cantități masive de date, schimbările golbale generate de diseminarea telefoniei mobile, megatehnologii contra megainegalități și efectele automatizării pe piața forței de muncă.

Tot partea a treia cuprinde două schițe științifico-fantastice de Alastair Reynolds și de Nancy Kress, respectiv un eseu-concluzie privitor la lecții pe care le-am învățat din Revoluția Industrială.

Volumul se încheie cu o pagină de mulțumiri și cu un index alfabetic.

Pe de o parte, mărturisesc că lectura unora dintre articole, mai ales cele referitoare la fizică sau la biotehnologie, mi s-a părut cam anevoioasă, întrucât îmi lipsea bagajul coneptual necesar. Pe de altă parte, subiectele abordate în articole mi s-au părut nu doar variate, ci și relevante. Lectura a fost cu atât mai agreabilă cu cât volumul este tehnoredactat elegant, iar hârtia pe care a fost tipărit este de o calitate foarte bună.

Ca urmare, îi mulțumesc și pe această cale domnului Daniel Hanu pentru generozitate. Vă recomand și dumneavoastră Megatech.  (Puteți comanda un exemplar aici.) Desigur, articolele din această antologie mi-au stârnit interesul pentru alte volume de popularizarea științei pe care le-am adunat de ceva timp încoace în colecția personală. Dar despre acelea rămâne să discutăm cu alte ocazii tot aici, la Țesătorul.

joi, 5 iulie 2018

Daniel Franklin (antologator), "Megachange: The World in 2050" (2012)

În perioada martie-aprilie 2018, am parcurs un volum tematic realizat de echipa de jurnaliști de la The Economist. Antologator este domnul Daniel Franklin, iar volumul se intitulează: Megachange: The World in 2050 (Editura John Wiley & Sons, Hoboken, NJ, 2012).

Volumul debutează cu o listă a celor care au contribuit cu articole. Apoi, "Introducerea" prezintă succint principalele teme ale cărții.

Partea întâi, "Oameni și relații", conține articole despre aspecte sociale ale viitorului apropiat. Jurnaliști precum Charlotte Howard, Barbara Beck și John Parker discută despre sănătatea națiunilor, despre situația femeilor în lume, despre demografie și despre revoluții culturale.

Partea a doua, "Cerul și Pământul", tratează cu precădere despre chestiuni politice. Ziariști ca Anthony Gottlieb, Oliver Morton și Matthew Symonds se ocupă de subiecte ca viitorul războiului, mișcările pentru democrație sau efectele sociale ale îmbătrânirii populației în țările occidentale.

Partea a treia, "Economie și afaceri", conține contribuții de la Laza Kekic, Simon Cox și Zanny Minton Beddoes, între alții. Printre temele atinse am remarcat piețele emergente, globalizarea și perspectiva unui secol dominat de superputerile economice din Asia.

Partea a patra, "Cunoaștere și progres", reunește articole de Geoffrey Carr, Tim Cross, Kenneth Cukier și alții. Sunt tratate subiecte precum obiective majore propuse pentru cercetarea științifică în viitorul apropiat, evoluția Internetului către o rețea a cunoașterii, regândirea distanțelor și amplasamentelor în rețeaua de telecomunicații globală, respectiv căile prin care am putea avea un viitor durabil.

Volumul se încheie cu o pagină de mulțumiri și cu un index alfabetic.

Am apreciat această colecție de articole pentru diversitatea și pentru relevanța subiectelor tratate, pentru maniera accesibilă în care sunt scrise articolele și pentru modul în care articolele au fost ordonate și grupate. Păstrând proporțiile, aș spune că, pentru deceniul curent, Megachange este la fel de importantă pe cât a fost, în anii 1980, lucrarea Megatendințe de John Naisbitt. Nu veți fi surprinși dacă am să vă spun că, imediat cum am terminat Megachange, am început să citesc o altă colecție de articole de la The Economist, îngrijită de același Daniel Franklin și intitulată Megatech. Dar despre aceea rămâne să discutăm mai pe larg într-un articol viitor tot aici, la Țesătorul. 

vineri, 29 iunie 2018

Dave Golder, "Movie Posters: Science Fiction" (2015)

În martie 2018, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat la preț promoțional un volum de Dave Golder intitulat: The Fantastic Chronicle of Movie Posters: Science Fiction - A History of Imagination & Adventure (Editura Flame Tree Publishing, Londra, 2015). L-am parcurs la finalul lunii iunie 2018.

Și iată ce am aflat:

Movie Posters: Science Fiction este un volum ilustrat pentru pus pe măsuța de cafea. (Încă nu mi-am luat măsuță și încă nu consum cafea, dar albumele de acest fel se cam adună în colecția mea.)

"Cuvântul înainte" îi aparține lui Derek Austin Johnson și prezintă pe scurt principalele teme ale cărții.

Urmează o secțiune de mare întindere, "Cheia este uimirea", în care autorul trasează istoria afișelor pentru filme S.F. de la artiști francezi art nouveau, de la începutul secolului al douăzecilea, până la afișele cu animație computerizată din ciberspațiul secolului al douăzeci și unulea. Nu lipsesc nici "suspecții de serviciu" precum Robert McCall, Boris Vallejo sau Drew Struzan.

Secțiunea "Epoca de aur: Avem decolare" se concentrează asupra unor afișe din anii 1920, 1930 și mai ales din anii 1950 - o perioadă în care, cu puține excepții, filmele S.F. aveau un buget redus, iar afișele care le promovau erau țipătoare.

Secțiunea "Filme de succes: Fazere reglate să paralizeze" prezintă în schimb afișe din anii 1970 și 1980. În acea perioadă, filme cu valori de producție mai ridicate au mers mână în mână cu afișe mai stilate - unele pictate, altele bazate pe fotomontaj.

Ultima secțiune, "Viitorul este acum: Descoperirea de noi orizonturi", trece în revistă afișe din anii 1990 și de după anul 2000. Printre factorii influenți din această perioadă se numără programele pentru grafică computerizată, pe de o parte, și trecerea receptării de către public înspre platformele mobile de telecomunicații numerice.

Albumul se încheie cu un index alfabetic al filmelor și cu o listă de site-uri web utile - echivalentul contemporan al bibliografiei, dacă doriți.

Am apreciat foarte mult calitatea deosebită a prezentării acestui album - supracopertă color lăcuită, copertă cartonată color lăcuită, hârtie cretată, ilustrații color în policromie pe fiecare pagină. De asemenea, am apreciat concizia, claritatea și relevanța informațiilor prezentate, precum și buna organizare a materialului.

Iar adunarea într-un singur volum a numeroase imagini promoționale pe care le-am admirat de-a lungul deceniilor, în calitate de cinefil și de fan S.F., este neprețuită. (Dacă doriți, puteți comanda și dumneavoastră un exemplar aici.)

Desigur, în colecția mea se află și alte albume ilustrate de la Flame Tree Publishing. Dar despre acelea rămâne să discutăm cu alte ocazii tot aici, la Țesătorul.

joi, 28 iunie 2018

Andrew O'Neill, "A History of Heavy Metal" (2017)

Pe la jumătatea lunii noiembrie 2017, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am cumpărat un exemplar dintr-o lucrare de Andrew O'Neill intitulată: A History of Heavy Metal (Grupul Editorial Headline, Londra, 2017). L-am parcurs pe etape, în intervalul noiembrie 2017 - iunie 2018.

Și iată ce am aflat:

Domnul Andrew O'Neill combină cu succes istoria unui gen muzical și monologul comic. Astfel, după o secțiune de mulțumiri și după o introducere în care definește genul heavy meatal, autorul dedică un capitol fiecărei etape importante din istoria acestui gen: rădăcinile genului, contribuția formației Black Sabbath, epoca de aur a genului heavy metal, noul val de heavy metal britanic, primul val de black metal, ascensiunea subgenului thrash metal, (detestatul) glam metal, death metal, al doilea val de black metal, inflația subgenurilor, anii 1990, cu subgenurile grunge și groove, decăderea în anii 1990 a unor formații celebre, nu-metal și rap metal, metalcore, post-metalul de după anul 2000, apoi mișcarea de revigorare a genului și fenomenul retro metal.

Volumul se încheie cu o trecere în revistă a fenomenului heavy metal contemporan, cu un epilog umoristic despre viitorul acestui gen muzical și cu un index.

Am apreciat pe de o parte bogăția informațiilor prezentate în volum (care, în mâinile altui autor, ar fi dus poate la alcătuirea unui tom arid) și, pe de altă parte, tonul umoristic pe care e scrisă lucrarea. Pe alocuri, glumele alunecă poate în pamflet, dacă nu chiar în atac la persoană, iar șarjele la adresa lui Lars Ulrich mi s-au părut prea dure (și, de la un punct încolo, cam obositoare).

Cu siguranță însă că domnul O'Neill reușește să transforme un subiect tehnic (istoria unui gen muzical) într-o formă de divertisment, iar timpul petrecut cu lectura volumului A History of Heavy Metal a fost bine folosit.

În colecția mea se află și alte volume despre heavy metal, însă despre acelea rămâne să discutăm cu alte ocazii tot aici, la Țesătorul.

luni, 25 iunie 2018

Kabir Sehgal, "Coined" (2015)

Pe la mijlocul lunii iulie 2017, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat o lucrare de nonficțiune intitulată: Coined - the Rich Life of Money and How Its History Has Shaped Us (Editura Grand Central Publishing, New York, 2015). Autorul, domnul Kabil Sehgal, este vicepreședinte la J. P. Morgan.

Am parcurs volumul pe îndelete, între iulie 2017 și aprilie 2018. Și iată ce am aflat:

Coined este un studiu multidisciplinar dedicat banilor. "Cuvântul înainte" îi aparține domnului Muhammad Yunus, întemeietor al Băncii Grameen și laureat al Premiului Nobel pentru Pace.

"Introducerea" prezintă principalele teme ale cărții.

Partea I, "Mintea", arată rădăcinile ideii de mediu de schimb universal. Capitolul întâi, "E o junglă", prezintă modul în care ecologia globală funcționează pe bază de schimburi și întrajutorare, apoi maniera în care oamenii din paleolitic au creat topoare cioplite din piatră care puteau servi drept simbol al statutului social, drept daruri sau drept unități de schimb.

Capitolul al doilea, "O mostră din gândirea mea", tratează în schimb despre psihologia banilor. Sunt prezentate diverse modele de comportament economic (rațional, emoțional), precum și studii neurologice recente privitoare la anticiparea câștigurilor sau a pierderilor.

Capitolul al treilea, "Atât de îndatorat", studiază antropologia datoriei. O teorie economică alternativă sugerează chiar că circuitele economice s-au bazat de la bun început pe datorie, iar banii au apărut mult mai târziu ca o metodă de achitare a datoriilor.

Partea a II-a, "Trupul", studiază formele materiale ale banilor. Capitolul al patrulea, "Dur și aspru", prezintă o scurtă istorie a banilor din metal prețios - începând cu o vizită la Rezerva Federală, continuând cu exemple din Mesopotamia, din Egiptul antic, din Grecia antică, din Imperiul Roman, apoi din Evul Mediu european.

Capitolul al cincilea, "Unora le place moale", prezintă în schimb o scurtă istorie a banilor de hârtie. Astfel, autorul arată multiplele avantaje ale bancnotelor, după care dă exemple istorice din Imperiul Chinez, din Franța iluministă, din vremea Revoluției Americane, din perioada Războiului Civil American, apoi din Marea Criză Economică, pentru a încheia cu desprinderea valutelor de acoperirea lor în aur în perioada postbelică și cu Marea Recesiune din 2007.

Capitolul al șaselea, "Înapoi în viitor", examinează viitorul banilor. O tendință emergentă este cea a banilor în format numeric, intangibili și invizibili. Autorul prezintă soluții viitoare pentru o economie în scădere - apoi pentru una în creștere. La final, sunt menționate și ipoteze speculative pentru viitorul pe termen lung.

Partea a III-a, "Sufletul", tratează despre bani ca un simbol al valorilor. Capitolul al șaptelea, "Investitori angelici", prezintă relația dintre religie și bani, cu exemple din practica și teoria creștină, din religia mozaică, apoi din Coran, iar în cele din urmă din hinduism.

Capitolul al optulea, în schimb, "Complexul strălucirii", examinează formele de artă asociate cu banii. Sunt discutate chestiuni de arheologie, de numismatică, chiar și de istorie - cu un studiu de caz din imperiul colonial spaniol în care schimbări politice au afectat căi de navigație și circuite economice, totul reflectat în înfățișarea monedelor vremii. Autorul ne arată că banii au ceva de spus - dacă știm cum să ascultăm.

Lucrarea se încheie cu un epilog, cu o secțiune de mulțumiri, cu o listă de ilustrații, cu o bibliografie impresionantă, cu note de final, cu un index și cu o notă biobibliografică.

Am apreciat Coined pentru diversitatea de domenii pe care le abordează - ecologie, istorie, economie, religie, antropologie, relații internaționale, numismatică, psihologie, neurologie. Am apreciat, de asemenea, stilul concis și clar în care e redactată lucrarea, precum și bogatul aparat critic care o însoțește. Totodată, buna organizare și sistematizare a materialului prezentat ușurează lectura și asimilarea informațiilor prezentate.

Am apreciat într-o oarecare măsură și prezentarea lucrării - copertă cartonată, supracopertă color, tehnoredactare aerisită, ilustrații alb-negru. Singurul neajuns a fost hârtia pe care e imprimată Coined - destul de bună, dar nu excelentă.

Pe ansamblu, Coined s-a dovedit a fi o lectură informativă și educativă - rezultatul eforturilor unui om educat de a studia și de a înțelege mediul cu care lucrează. Vă recomand și dumneavoastră acest volum. (Puteți comanda un exemplar aici.)

vineri, 22 iunie 2018

Susan Greenfield, "Mind Change" (2015)

În septembrie 2017, am parcurs pe îndelete o lucrare de nonficțiune intitulată: Mind Change - How Digital Technologies Are Leaving Their Mark on Our Brains (Editura Random House, New York, NY, 2015). Autoarea, doamna Susan Greenfield, este cercetătoare la Universitatea Oxford, membră a Camerei Lorzilor și specialistă în neuroștiințe. (Pe lângă numeroase alte titluri și onoruri, în 2001 i s-a acordat titlul de baroană.)

La jumătatea lunii martie 2018, am avut ocazia să cumpăr un exemplar din Mind Change la preț promoțional, de la Antic ExLibris, și l-am luat fără să stau pe gânduri.

Să vă spun și dumneaovastră despre ce este vorba:

"Prefața" prezintă succint cercetările autoarei în domeniul efectelor mass media asupra creierului uman, dezbateri care au avut loc în Camera Lorzilor pe tema efectelor Internetului asupra populației umane, apoi unele puncte de vedere ale autoarei în privința acestor chestiuni.

Primul capitol prezintă "Schimbarea minții - un fenomen global". Pe de o parte, sunt explorate temeri privitoare la efectele culturii numerice pe suporturi mobile. Pe de alta, se discută diferențele dintre "imigranții numerici" din generațiile mai vârstnice și "nativii numerici" din generațiile mai tinere. Spre finalul capitolului, se propune ipoteza că noul mediu numeric aduce o schimbare a minții la fel de importantă ca schimbarea climatică.

Capitolul al doilea prezintă "Vremuri fără precedent". Autoarea trasează paralele între schimbarea psiho-socială adusă de cultura numerică și schimbări mai vechi cauzate de tipar, de automobil, respectiv de electricitate și de televiziune. Apoi, se prezintă modul în care ubicuitatea platformelor mobile distrage atenția utilizatorilor de la mediul natural în care trăiesc.

Capitolul al treilea tratează "O chestiune controversată". Pe de o parte, se prezintă perspectiva unora care afirmă că mediul numeric nu are consecințe majore asupra copiilor și nu necesită supraveghere din partea părinților. Pe de alta, sunt prezentate numeroase perspective critice, care semnalează neajunsurile sau pericolele mediului numeric.

Capitolul al patrulea discută "Un fenomen multifațetat". Autoarea examinează relaționarea pe site-urile de socializare, cu implicații pentru identitate și relații interumane, apoi jocurile video și implicațiile lor referitoare la atenție, dependență și agresiune, iar, în final, motoarele de căutare și efectele acestora asupra învățării și a memoriei.

Capitolul al cincilea, în schimb, ne arată "Cum funcționează creierul". Autoarea explică pentru nespecialiști noțiuni legate de regiunile creierului uman, de neuroni și de sinapse, apoi trasează paralele între interacțiunile neuronilor în sistemul nervos central și interacțiunile oamenilor în societate.

Al șaselea capitol tratează un subiect conex: "Cum se schimbă creierul". Sunt aduse numeroase exemple de studii ale plasticității creierului - căci învățarea de noi aptitudini conduce la apariția de noi neuroni și la crearea de noi sinapse.

Capitolul al șaptelea explorează o chestiune și mai interesantă: "Cum creierul devine minte". Autoarea precizează că nu există răspunsuri general acceptate la această întrebare, dar prezintă aspecte legate de dezvoltarea unor sisteme artificiale care ar putea ajunge la conștiința de sine, apoi chestiuni privitoare la dezvoltarea naturală a creierului copiilor și apariția conștiinței în urma prelucrării și corelării informațiilor senzoriale.

Al optulea capitol inversează datele problemei și explorează situațiile în care "Îți ieși din fire". Autoarea discută corelația între procesarea dopaminei în creier și comportamentul rațional (sau irațional), ca și studii de caz în care adulți cărora le fuseseră afectați lobii prefrontali ai creierului au trecut la un comportament infantil și impulsiv. De asemenea, se contrastează comportamentul "cuminte" și cel "fără minte".

Capitolul al nouălea discută "Acel ceva privitor la rețelele sociale". Autoarea explorează conexiunile complexe dintre singurătate (un fenomen din ce în ce mai amplu în Marea Britanie) și succesul site-urilor de socializare. Deloc surprinzător, aprobarea venită din partea altor utilizatori duce la creșterea secreției de dopamină a individului.

Al zecelea capitol abordează o chestiune înrudită: "Relaționarea prin rețelele de socializare și identitatea". Autoarea contrastează anonimatul rețelelor de socializare timpurii, de la finalul secolului al XX-lea, și identitatea numerică idealizată pe care și-o dezvoltă persoanele din deceniul curent, apoi discută caracterul narcisist al celei din urmă. Efectele secundare ale utilizării excesive a rețelelor de socializare au ramificații psihologice, neurologice și socio-comportamentale.

Urmărind acest fir logic, doamna Greenfield dedică al unsprezecele acapitol "Conectării prin rețelele de socializare și relațiilor". Conform unor studii de la începutul acestui deceniu, comunicarea față în față și conversațiile telefonice sunt în scădere în Marea Britanie, în vreme ce dialogurile prin mesagerie instantanee sunt în creștere. Din păcate, asta împiedică apariția aptitudinilor de comunicare nonverbală și dezvoltarea empatiei la generațiile mai tinere. (Unii cercetători văd aici o similaritate cu autismul.)

Autoarea urmărește chestiunea la un nivel mai larg în capitolul al doisprezecelea: "Relaționarea prin rețelele de socializare și societatea". Din păcate, efectele abuzurilor verbale practicate între adolescenți, în rețea, sunt negative și uneori tragice. Autoarea discută fenomene precum intimidarea, insultele, dar și activismul de rețea, ca și schimbarea setului de valori și a moralității sub influența rețelelor de socializare.

Capitolul al treisprezecelea aduce o schimbare tematică: "Acel ceva privitor la jocurile video". Autoarea contrastează jocurile tradiționale (cu efecte benefice în plan social) și jocurile video (care uneori creează dependență). Cazurile discutate se concentrează asupra jocurilor de roluri în rețea, pentru mai mulți utilizatori (MMORPG), și prezintă similaritatea dintre reacțiile neurologice la jocuri video (în special maniera de procesare a dopaminei) și efectele pe termen lung ale amfetaminei. Firește, întrebarea dacă indivizii cu o anumită structură neurologică sunt predispuși la dependența de jocuri video sau dacă abuzul de jocuri video este cel care duce la anumite modificări neurologice este una spinoasă.

În capitolul al paisprezecelea, doamna Greenfield tratează despre: "Jocurile video și atenția". Studiile de caz citate arată că expunerea zilnică a unor copii mici la jocuri video le cauzează un deficit de atenție încă mai pronunțat decât expunerea la televiziune. Pe de altă parte, jucătorii împătimiți par să dezvolte avantaje privind atenția vizuală și viteza procesării informațiilor. Alte efecte benefice ale jocurilor video includ reducerea unor simptome în schizofrenie, reducerea anxietății când sunt practicate în familie și creșterea interesului pentru rezolvarea enigmelor, respectiv pentru ducerea misiunilor la bun sfârșit. Paradoxal, se dezvoltă atenția selectivă, dar se reduce atenția susținută.

În capitolul al cincisprezecelea, autoarea discută despre: "Jocurile video, agresiunea și impulsivitatea". Sunt prezentate studii de caz care arată că, deși jocurile video nu cauzează direct acte majore de agresiune, acestea sporesc agresivitatea de nivel scăzut. De asemenea, ele par să ducă la o desensibilizare față de experiențele violente, iar experimentele neurologice scot în evidență reacții neurochimice la evenimente virtuale, reacții foarte asemănătoare cu cele la evenimente reale. Predispoziția către atitudini violente merge mână în mână cu o reducere a autocontrolului. Autoarea punctează modul în care în schizofrenie, în jocurile de noroc, dar și în jocurile video, excesul de dopamină inhibă activitatea regiunii prefrontale a creierului, ceea ce dă întâietate proceselor senzoriale față de cele raționale.

În capitolul al șaisprezecelea, se trece la "Acel ceva referitor la navigația pe Internet". Doamna Greenfield arată cum ne-am externalizat memoria în World Wide Web și cum ne bazăm pe motoarele de căutare pentru a găsi informațiile pe care le dorim, în loc să memorăm. Printre exemplele aduse în discuție sunt efectele utilizării motorului de căutare Google, respectiv efectele vizionării de videoclipuri pe YouTube.

Cu gândul la Marshall McLuhan, capitolul al șaptesprezecelea se intitulează: "Ecranul este mesajul". Autoarea contrastează lectura de pe hârtie tipărită și cea de pe ecran, ba chiar citează din lucrarea lui Nicholas Carr The Shallows despre efectul de disipare a atenției pe care îl are Internetul asupra utilizatorilor frecvenți. Deloc surprinzător, unele studii demonstrează că abordarea de tip multitasking poate fi contraproductivă. Capitolul aduce în discuție și efectele psihologice ale hipertextului, precum și avantajele cărții tipărite, respectiv cele ale cărții în format electronic. După cum probabil vă așteptați, până și rezultatele studenților care vin efectiv la cursuri diferă de cele ale studenților care preferă doar să audieze înregistrarea prelegerilor. Iar rezultatele adoptării tabletelor de către populația școlară sunt discutabile, arată doamna Greenfield.

În capitolul al optsprezecelea, autoarea discută ce înseamnă "Să gândești diferit". Pe urmele lui Niels Bohr, doamna Greenfield compară cum e să gândești și cum e să fii logic. (Asimov remarca despre roboții săi că sunt logici, dar nu rezonabili.) Pe de o parte, pare să existe o corelație între rezolvarea de enigme în jocurile video și obținerea de rezultate mai bune la testele de inteligență. Pe de alta, activități precum reflecția, înțelegerea, asimilarea par să fie în declin. Și, dacă lectura cărților de ficțiune dezvoltă empatia și creativitatea, mijloacele de comunicare numerică nu par să aibă aceleași efecte.

Capitolul al nouăsprezecelea prezintă "Schimbarea minții dincolo de ecran". Autoarea aduce în discuție creșterea speranței de viață în țările occidentale, incidența maladiei lui Alzheimer (și tentativele de tratare a acesteia), respectiv apariția unor tehnologii portabile precum GoogleGlass. Doamna Greenfield speculează pe marginea unui viitor în care indivizii vor trăi într-o realitate amplificată portabilă, iar legătura nemijlocită cu lumea reală va fi alterată - după care ne asigură că tehnologiile necesare pentru a duce speculația la îndeplinire au început deja să apară.

Ca o contramăsură, în capitolul al douăzecilea, autoarea propune "Crearea conexiunilor". După ce trece în revistă studii de caz, eseuri și lucrări literare despre oameni care ajung asemenea mașinăriilor, doamna Greenfield discută modurile în care nativii numerici folosesc tehnologia pentru a îndeplini unele necesități psihologice: nevoia de a fi recunoscut ca o persoană specială; nevoia de a fi acceptat ca parte a unui colectiv; nevoia de gratificare instantanee a dorințelor. Departe de a ne dezumaniza, afirmă autoarea, mediul numeric răspunde unor impulsuri cât se poate de umane și le dă frâu liber.

În final, autoarea arată că ar trebui să decidem ce fel de societate dorim și ce trăsături individuale prețuim; a doua etapă ar fi să evaluăm societățile din întreaga lume; a treia etapă ar fi studierea pe teren a efectelor noilor tehnologii (mai degrabă decât numai în laborator); iar etapa finală ar fi proiectarea și implementarea unor soluții care să contracareze efectele negative constatate. Căci hiperconectivitatea adusă de ciberspațiu ar putea fi un puternic agent al schimbării, afirmă doamna Greenfield, fie în bine, fie în rău.

Volumul se încheie cu o pagină de mulțumiri, cu o multitudine de note de final, cu o listă de sugestii de lectură pe aceeași temă și cu un index alfabetic.

Pe ansamblu, Mind Change mi s-a părut atât o lectură instructivă, cât și una foarte agreabilă. Am aprecia maniera în care autoarea a organizat materialul, structurarea pe capitole bine închegate tematic și bine poziționate într-un ansamblu coerent, precum și relevanța și diversitatea exemplelor alese pentru a susține afirmațiile din text. De asemenea, am apreciat mult tonul echilibrat al discursului, prudența afirmațiilor și grija de a prezenta de fiecare dată o diversitate de perspective asupra unei chestiuni sau a alteia (cu dovezile de rigoare).

La buna înțelegere a textului au contribuit și hârtia de foarte bună calitate, literele lizibile, tehnoredactarea impecabilă, redactarea literară foarte îngrijită. Nu credeam să spun asta vreodată despre o carte de neuroștiințe, dar aș dori să recitesc Mind Change atât pentru aprofundarea ideilor prezentate, cât și pentru simpla plăcere a lecturii.

Sunt convins că voi păstra exemplarul meu din Mind Change în colecția personală, dat fiind că a meritat din plin prețul achiziției și efortul de lectură. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.)

Pe de altă parte, mi-aș dori să mai citesc câteva volume pe teme similare, ca, de exemplu, The Glass Cage de Nicholas Carr. Dar despre aceea vom discuta cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul. 

vineri, 8 iunie 2018

Greg Rucka et al., "Elektra: Ultimate Collection" (2012)

La finalul lunii februarie 2018, de la anticariatul Antic ExLibris, am achiziționat un exemplar dintr-un roman grafic intitulat: Elektra: Ultimate Collection (Marvel Worldwide, New York, NY, 2012). L-am parcurs în primele zile ale lunii martie 2018.

Și iată ce am aflat:

Paradoxal, Elektra: Ultimate Collection începe în mijlocul unui arc narativ, mai precis fasciculele #7-9 dintr-un serial. Scenariul îi aparține lui Greg Rucka, iar grafica lui Chuck Austen, respectiv lui Joe Bennett. Intriga e ceva mai pauzibilă decât cea din Elektra: Révérence (mai exact, victima unui viol o angajează pe Elektra să îi răpească pe făptași, cu intenția de a-i tortura și de a-i ucide). Scenariul e scris la nivel mediu, în vreme ce grafica din primele două fascicule e la un nivel submediocru.

Urmează un episod de sine-stătător, Elektra: Trust, cu grafica foarte îngrijită, realizată în stil fotorealist de Greg Horn.

Acesta face trecerea spre un alt arc narativ, început cu episodul Unemployment și dezvoltat în fasciculele #11-15 sub titlul Introspect. Scenariul e asigurat de același Greg Rucka, iar grafica (peste medie), de Carlo Pagulayan. De această dată, Elektra e lăsată fără contracte, apoi abandonată în deșert, iar în cele din urmă hăituită de mercenari angajați de câțiva potentați răzbunători.

Fasciculele #16-22 urmăresc, în schimb, un arc narativ intitulat: Standing Outside the Temple, in the Rain. Elektra caută să treacă la un nivel superior în artele marțiale, studiind cu o instructoare de culoare numită Drake. Din păcate, maestra și discipola sunt atacate și urmărite de asasinii organizației criminale The Hand, iar Elektra îi înfruntă pe aceștia într-un final apoteotic.

Am fost oarecum surprins de schimbările prezentării grafice - acceptabilă (#16-18), caricaturală (#19-20), bunicică (#21-22). Dacă variațiunile stilului grafic aveau o justificare clară în Elektra: Assassin, aici impresia distinctă este că, de la fascicul la fascicul, scenaristul a lucrat cu artiștii grafici puși la dispoziție de gigantul Marvel. Iar efectul de ansamblu este... inegal, ca să mă exprim delicat.

În concluzie, Elektra: Ultimate Collection ar fi avut de câștigat dacă ar fi început corect și inteligibil cu un arc narativ nou, mai degrabă decât în mijlocul unuia deja existent, și a avut doar de pierdut de pe urma deselor schimbări din echipa grafică. (Cu atât mai de apreciat sunt scenariștii precum Frank Miller sau Alan Moore care realizează de la cap la coadă un roman grafic cu un singur grafician.)

Ca urmare, nu am păstrat în bibliotecă Elektra: Ultimate Collection. Am dat cadou acest volum pentru a face loc la raft pentru Lady Mechanika: The Clockwork Assassin. Dar despre acesta din urmă vom mai discuta probabil cu altă ocazie. 

joi, 7 iunie 2018

W.H. Blackman, A. Sanchez & M. Del Mundo, "Elektra - Révérence" (2015)

În ultima decadă a lunii februarie 2018, de la anticariatul Antic ExLibris, am achiziționat un exemplar dintr-un roman grafic intitulat: Elektra: Révérence (Marvel Entertainment, New York, 2015). L-am parcurs în aceeași zi.

Și iată ce am aflat:

Révérence este volumul al doilea al unui arc narativ început de scenaristul W. Haden Blackman și de graficianul Michael Del Mundo în volumul Elektra: Bloodlines. De această dată, asasina ninja în costum stacojiu se confruntă cu un grup de personaje negative din universul Marvel, precum Death Adder, Anaconda, Sidewinder și Black Mamba.

Dacă Elektra: Assassin combina artele marțiale cu literatura de spionaj și intriga internațională, Révérence propune o temă mai prietenoasă cu adolescenții - respectiv confruntări între supereroi dotați cu puteri supranaturale și cu costume viu colorate, din material supraelastic.

Scenariul s-a dovedit a fi de nivel mediu. Grafica, în schimb, este inegală. Pe de o parte, asta e din cauză că primele două fascicule din volum au fost schițate de un artist grafic (Alex Sanchez), iar ultimele patru de un altul (Michael Del Mundo). Pe de altă parte, culorile au fost aplicate de trei graficieni (Esther Sanz, Michael Del Mundo, apoi Marco D'Alfonzo). Ca urmare, impresia de ansamblu dată de acest roman grafic e departe de a fi unitară.

Paradoxal, nu am păstrat Elektra: Révérence în colecție, dar aș vrea să citesc și volumul Bloodlines. Până atunci, însă, am parcurs deja un alt roman grafic intitulat: Elektra: Ultimate Collection. Am să vă relatez cât de curând despre el aici, la Țesătorul.

vineri, 1 iunie 2018

Catharine Arnold, "Underworld London" (2012)

La începutul lunii ianuarie 2018, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am cumpărat un exemplar dintr-o lucrare de nonficțiune a doamnei istoric Catharine Arnold intitulată: Underworld London - Crime and Punishment in the Capital City (Editura Simon & Schuster UK, Londra, 2013). Am parcurs-o în prima jumătate a lunii martie 2018.

Și iată ce am aflat:

După ce doamna Arnold ne-a făcut istoricul morților, nebunilor și păcătoșilor din Londra, de această dată ne prezintă criminalii, martirii și apărătorii legii.

Lucrarea prezintă chestiunea în manieră diacronică, începând din Evul Mediu, când s-a ridicat spânzurătoarea Tyburn, trecând prin Renaștere, când Turnul Londrei a devenit închisoare și loc pentru decapitări, apoi prin Secolul Luminilor, când jaful la drumul mare practic devenise sport național, apoi prin epoca victoriană, cu hoții de buzunare, spărgătorii și criminalii în serie de rigoare, și ajungând la crima organizată din secolul al douăzecilea, respectiv la abolirea pedepsei cu moartea.

Autoarea păstrează un contratimp foarte riguros pe parcursul întregii lucrări, contrastând, în cazul fiecărei epoci istorice la care se referă, forme de criminalitate cu forme de represiune, iar gloria și decăderea tâlharilor și bandiților se împletește cu construirea și demolarea tribunalelor (ca Old Bailey) sau închisorilor (ca Newgate).

Nu lipsesc nici cazurile de erori judiciare, în care persoane nevinovate au fost condamnate la moarte și executate, iar adevărații făptași au fost descoperiți ulterior. De asemenea, Underworld London  amintește ici și colo cazurile unor londonezi martirizați pentru credințele lor religioase, ori pe cele ale unor judecători corupți care au pus profitul sau plăcerea personală mai presus de bunul mers al justiției.

Volumul se încheie cu o bogată bibliografie, cu note de final, cu lista ilustrațiilor și cu un index.

Pe ansamblu, Underworld London s-a dovedit a fi la fel de documentat, de bine organizat și de accesibil ca volumele precedente din serie. Din păcate, subiectul însuși face ca lectura să nu fie ușoară sau agreabilă. Cu un tact diplomatic... englezesc, autoarea păstrează de cele mai multe ori un ton obiectiv, echidistant, științific, însă pe alocuri își exprimă opiniile personale - șocul și revolta față de cruzimea cu care au fost tratate unele persoane pentru fapte care azi le-ar aduce cel mult o amendă penală sau o detenție de câteva luni, sau bucuria pentru decizia societății britanice de a-i trata în mod mai umanitar pe infractori - abolind odată pentru totdeauna pedeapsa cu moartea.

Intenționez să păstrez Underworld London în bibliotecă, alături de Necropolis, de Bedlam și de City of Sin. (Puteți comanda și dumneavoastră un exemplar aici.) După ce am întors ultima filă a acestei lucrări despre crimă și pedeapsă, am decis totuși să aflu mai multe despre rădăcina răului, drept pentru care am început să parcurg un volum intitulat Coined.

Dar despre acela vom discuta la momentul potrivit.

joi, 31 mai 2018

Catharine Arnold, "City of Sin" (2010)

Pe la mijlocul lunii noiembrie 2017, într-o companie agreabilă, am făcut o vizită la anticariatul Antic ExLibris din București. Cu acest prilej, am cumpărat un exemplar dintr-o lucrare de nonficțiune a doamnei istoric Catharine Arnold intitulată: City of Sin - London and Its Vices (Editura Simon & Schuster UK, Londra, 2011). Am parcurs-o în intervalul ianuarie-martie 2018.

Și iată ce am aflat:

Dacă în Necropolis doamna Catharine Arnold tratase despre morții Londrei, iar în Bedlam despre nebunii metropolei britanice, în City of Sin se concentrează asupra păcătoșilor. Astfel, în manieră diacronică, autoarea trasează o istorie a prostituției londoneze, de la vremea ocupației romane, în secolul I era noastră, trecând prin Evul Mediu și Renaștere, până în Secolul Luminilor, în epoca victoriană și mai apoi în secolul al douăzecilea, pentru a ajunge la lucrătoarele sexuale contemporane, dotate cu blog, cu website (și uneori cu doctorat).

În paralel, autoarea urmărește istoria reprimării serviciilor sexuale și pe cea a oprimării minorităților sexuale, cu episoade oribile din Evul Mediu și din perioada Războiului Civil Englez, sau mai degrabă anecdotice, din perioada victoriană.

Nu lipsesc nici referirile la comerțul cu literatură erotică, începând din Renaștere, ori cele la proliferarea cinematografelor cu filme pentru adulți în a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Previzibil, chestiunile acestea au fost legate, mai ales în perioada contemporană, de crima organizată, pe de o parte, și de scandaluri în lumea politică britanică, pe de alta.

Am apreciat tonul concis și clar pe care e scrisă lucrarea, dramul de umor britanic ce apare ici și colo, precum și bogăția informațiilor oferite, respectiv buna organizare a materialului. Utilitatea volumului City of Sins ca lucrare de referință este sporită și de notele de final, organizate pe capitole, de bogata bibliografie, de ilustrațiile alb-negru presărate prin text și de index.

Voi păstra această lucrare în colecția personală ca pe un punct de referință. (Puteți comanda și dumneavoastră un exemplar aici.) De asemenea, imediat cum am terminat City of Sin, am început să citesc o altă lucrare de aceeași autoare, Underworld London. Dar despre aceea rămâne să vă relatez cu alt prilej.

miercuri, 30 mai 2018

Hugo Pratt, "The Ballad of the Salt Sea" (1967)

În ultima decadă a lunii martie 2015, prin amabilitatea domnului director Vlad Niculescu de la Librăria Engleză Anthony Frost, am achiziționat un exemplar dintr-un roman grafic de Hugo Pratt: Corto Maltese - The Ballad of the Salt Sea (Universe Publishing, New York, NY, 2012). L-am parcurs pe îndelete în perioada martie-mai 2015.

Și iată ce am aflat:

În ordinea publicării, The Ballad of the Salt Sea este primul album de bandă desenată din seria Corto Maltese, iar ediția princeps a apărut în 1967, la Lausanne. Ediția americană pe care am parcurs-o, în schimb, are scenariul tradus de Hall Powell și planșele colorate de Patrizia Zanotti.

Acțiunea se desfășoară în intervalul noiembrie 1913 - februarie 2015 și este plasată în Pacific. Protagonistul este căpitanul Corto Maltese, un aventurier descins dintr-un tată englez și o mamă mediteraneană. Printre celelalte personaje se numără Grigori Rasputin, precum și Pandora și Cain Groovesnore, copiii unui antreprenor australian.

Atât Maltese cât și Rasputin fac parte dintr-o confrerie condusă de un misterios călugăr exilat, iar pe parcursul romanului grafic sunt implicați într-o vânătoare de comori. Pe traseu, se confruntă cu patrule navale britanice, cu submarine germane, cu revolte organizate de echipajele de băștinași, dar și cu tentativele de evadare ale celor doi adolescenți. Loviturile de teatru, răsturnările de situație și dezvăluirile neașteptate se țin lanț.

Corto Maltese iese în evidență ca un personaj aparent cinic și flegmatic, dar care urmează un cod etic nedeclarat și destul de strict - protejându-i pe adolescenții rătăciți și rezistând tentativelor de seducție ale Pandorei. În această privință, Corto pare să vină pe filiația altor personaje aspre și umblate prin lume, precum căpitanul Marlow al lui Joseph Conrad sau detectivul Philip Marlowe al lui Raymond Chandler.

Tot cu unele scrieri ale lui Joseph Conrad se aseamănă întrucâtva și cadrul exotic în care e plasată acțiunea romanului grafic - un ocean nesfârșit, insule risipite, palmieri, vase cu aburi, pirogi, reprezentanți ai puterilor coloniale, localnici, colibe și pescăruși. Este de apreciat arta cu care Hugo Pratt a portretizat în tuș o mare varietate de tipologii umane.

La încheierea lecturii acestui tom destul de respectabil (253 de pagini), am decis să cumpăr și alte volume din seria Corto Maltese. Dar despre acelea rămâne să discutăm cu alte ocazii tot aici, la Țesătorul.

vineri, 6 aprilie 2018

Ray Fisman & Tim Sullivan, "The Org" (2013)

În ultima zi a lunii martie 2018, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat o lucrare de nonficțiune cu un titlu interesant: The Org - The Underlying Logic of the Office (Editura Twelve, New York, NY, 2013). Unul dintre autori, domnul Ray Fisman, este profesor universitar la Universitatea Columbia. Celălalt, domnul Tim Sullivan, este director editorial la Harvard Business Review Press.

Am parcurs volumul în patru zile. Și iată ce am aflat:

"Introducerea" prezintă principala temă a cărții: organizația ca o mașinărie pentru îndeplinirea misiunilor. Autorii arată ce își propun să facă (explicarea modului în care funcționează organizațiile), apoi avantajele și dezavantajele organizațiilor, motivarea angajaților, motivele pentru a avea angajați (mai degrabă decât roboți) și reducerea decalajului dintre așteptări și realitate prin mai buna înțelegere a organizațiilor.

Capitolul întâi, "Marginalul", prezintă studiul de caz al unui creator de rame de ochelari, Scott Urban, care e o firmă comercială... de unul singur. Prin contrast, o altă firmă care inițial consta din două persoane, Bill Hewlett și Dave Packard, a devenit o megacorporație cu peste trei sute de mii de angajați. Autorii demonstrează de ce organizațiile sunt necesare (prin prisma economistului Adam Smith), și explică de ce uneori sunt mai eficiente decât piața liberă (așa cum a arătat economistul Ronald Coase), dar și de ce implicarea în afaceri a unei organizații atrage costuri.

Capitolul al doilea tratează despre "Proiectarea postului". Autorii prezintă studiul de caz al unui cercetător, Peter Moskos, care s-a angajat în poliția orașului Baltimore pentru a studia din interior organizația. Astfel, aflăm despre polițiștii cu multiple misiuni de îndeplinit (unele măsurabile, altele nu), despre nevoia de a menține activitățile și organizația la un nivel simplu și inteligibil, despre lucrul în echipă în cadrul forțelor de poliție, despre acțiuni polițienești sub acoperire, despre proiectarea locurilor de muncă cu anumit atribuții bine gândite și despre găsirea persoanelor potrivite ca să le ocupe. (Firește, pentru ocuparea anumitor posturi, candidații trebuie să meargă la unele facultăți foarte selective și foarte costisitoare.) Spre final, autorii discută și metode prin care activitatrea organizației și a reprezentanților ei beneficiază de feedback extern, respectiv de ce e necesar ca angajații să fie întrucâtva dezamăgiți de un sistem de supraveghere, control, recompense, sancțiuni și măsurători.

Capitolul al treilea se ocupă cu "Asamblarea puzzle-ului organizațional". Paradoxal, autorii iau ca studiu de caz organizarea bisericii metodiste, cu pastori, comisii parohiale, episcopi și realocări de parohii. Pentru ca o asemenea organizație să funcționeze, are nevoie de venituri (pe care le adună din donații) și se află mereu în căutarea a noi enoriași. Pastorii care pierd enoriași sunt sfătuiți să se reorienteze profesional, în vreme ce aceia care atrag enoriași sunt recompensați prin alocarea unor parohii mai populate... și mai lucrative. A doua parte a capitolului tratează despre reorganizarea megacorporației Procter & Gamble într-o formă mai adaptabilă, respectiv despre introducerea organizației multidivizionale, iar mai târziu a administrației matriceale a afacerilor. Concluzia capitolului este că asamblarea unei organizații funcționale și eficiente e mai complexă și mai dificilă decât pare, însă este necesară.

Capitolul al patrulea, ironic, aduce "Laudă zdrobirii inovației". Ca studiu de caz, autorii propun Academia Militară de la West Point. Se discută accentul pus pe competitivitate, necesitatea coordonării, avantajele planificării operațiunilor militare de mare anvergură și costurile proastei planificări. A doua parte a capitolului discută restrângerea experimentelor și inovațiilor în francizele cu mâncăruri la minut, precum McDonald's, și necesitatea adaptării meniului la specificul fiecărei culturi naționale. Mai degrabă decât să lase fiecare director de restaurant să experimenteze și să diversifice meniul, McDonald's a preferat să creeze o diviziune separată al cărei scop exclusiv e experimentarea (culinară), după modelul folosit în Al Doilea Război Mondial de compania Lockheed - un departament poreclit Skunk Works. Problema găsirii unui echilibru între libertatea de a experimenta și de a inova, pe de o parte, și restricțiile impuse de birocrație, pe de alta, nu e una ușoară, iar Armata S.U.A. pare să fi găsit propriile metode pentru a reconcilia aceste aspecte - inclusiv în Irak.

Capitolul al cincilea, în schimb, ne arată "La ce e bună conducerea". Contraintuitiv, autorii încep prin a prezenta cazul unor fabrici de textile din India care funcționează fără administratori sau supraveghetori. Economiști de la Banca Mondială și de la Universitatea Stanford au propus un experiment în buna administrare a afacerilor și au prezentat rezultatele: înainte (haos și abuzuri), respectiv după (ordine, productivitate, profitabilitate). Autorii discută limitele conducerii în stil indian, pe bază de frați și fii în posturi-cheie, după care, în a doua parte a capitolului, prezintă originile administrării științifice a afacerilor (conform istoricului economic Alfred D. Chandler, jr.) -  de la căile ferate transcontinentale la rețelele de supermagazine pentru comerțul cu amănuntul. Se aduc în discuție administrarea științifică propusă de Frederick Winslow Taylor, promovarea până la nivel de incompetență administrativă enunțată în principiul lui Laurence Peter, respectiv conflictul de interese dintre administratori (care au nevoie să țină ședințe pentru a orienta organizația) și administrați (care au nevoie să facă treburi în loc să piardă vremea în ședințe). Concluzia capitolului este că mai buna administrare a afacerilor poate salva vieți - cu exemple din industria jocurilor video, din spitale și din școli.

Capitolul al șaselea ne prezintă "Priveliștea din biroul de pe colț". După o introducere despre opinia publicului asupra directorilor generali, autorii ne prezintă o zi din viața unui asemenea director (în perspectiva cercetătorului Henry Mintzberg), jurnalele acestor directori (cu frecvente întreruperi ale activităților), ce se poate realiza numai în ședințe, ce poate face numai un director general, modurile în care stilul unui director general se reflectă în evoluția companiei pe care o conduce, valoarea de piață a directorilor generali (reductibilă, în unele circumstanțe, la... un dolar), respectiv consiliul de administrație al corporației ca supraveghetor colectiv al directorului general. În a doua parte a capitolului, se discută tendința ascendentă a salariilor și beneficiilor directorilor generali din megacorporațiile americane în ultimele patru decenii, situațiile în care directorii generali primesc plăți fabuloase pentru a fi... concediați, precum și realitatea că nu oricine are aptitudinile necesare pentru a fi director general.

Capitolul al șaptelea se concentrează asupra "Economiei culturii organizaționale". Introducerea prezintă cazul unei schimbări în traficul rutier din Samoa - o modificare... culturală. Autorii admit apoi că e dificil să definești cultura unei organizații și sugerează că este ceea ce ne spune cum să ne purtăm când nu putem face apel la un contract sau la un set de reguli îndrumătoare. După aceea, discută știința economică a culturii (cu exemple dintr-un experiment al cercetătorilor Camerer și Weber), modul în care se formează culturile organizaționale, căile de susținere a bunelor culturi, precum și lecții învățate din teoria jocurilor și din geopolitica Războiului Rece.

Se prezintă și căile prin care cei care încalcă normele culturii organizaționale pot fi sancționați, precum și cazuri în care companii de exploatare minieră predică una și practică alta - ceea ce poate duce la accidente grave și la pierderi de vieți omenești. Se discută și forța psihologică a loialității indivizilor față de grup, precum și necesitatea susținerii cu investiții și cu acțiuni a schimbărilor propuse într-o cultură organizațională (ca să nu rămână doar vorbe goale). Capitolul se încheie cu o privire asupra prețului schimbării.

Al optulea capitol examinează o temă înrudită: "Dezastrul și schimbarea". Studiile de caz prezintă consecințele catastrofale ale reducerii de costuri la British Petroleum, respectiv necesitatea extinderii activității Biroului Federal de Investigații de la anchetarea activităților criminale la culegerea de informații în vederea prevenirii atacurilor teroriste.

Concluziile cărții au în vedere "Organizația viitoare". Între altele, se discută modul în care s-a schimbat activitatea din clădirile de birouri după introducerea, începând din 1968, a partițiilor la semiînălțime, apoi cele două direcții principale în reformarea organizațiilor (eficientizare, respectiv mai multă autonomie), viziuni utopice, precum biroul fără hârtie sau lucratul de acasă ori din cafenea, și efectele nebănuite ale adoptării tehnologiei informaționale (organizații mai plate, dar mai mari). Spre final, se discută necesitatea dezvoltării unor rețele de comunicare și cooperare, iar în încheiere ni se arată că până și membrii Al Quaeda trebuie să își justifice cheltuielile de deplasare și cazare.

Lucrarea se încheie cu o secțiune de mulțumiri, cu note de final, corespunzându-i fiecărui capitol, cu un index alfabetic și cu o notă biobibliografică despre autori. (Am fost ușor surprins de absența bibliografiei.)

Calitățile care recomandă The Org sunt numeroase. Am apreciat buna organizare a materialului în capitole și secțiuni, prezentarea inteligibilă, fără prea mult jargon de specialitate, diversitatea studiilor de caz și ampla documentare. În egală măsură, am apreciat excelenta prezentare tipografică a volumului - copertă cartonată, supracopertă color, hârtie de bună calitate, redactare literară de înalt nivel, tehnoredactare aerisită. Nu în ultimul rând, m-a bucurat raportul calitate/preț, foarte avantajos în acest caz. (Dacă doriți, puteți comanda și dumneavoastră un exemplar aici.)

Dintre neajunsurile volumului, pe lângă absența bibliografiei, pe care am semnalat-o deja, aș aminti absența cvasi-totală a unor scurte recapitulări la finalul capitolelor, respectiv a unor concluzii propriu-zise. Ceea ce autorii au oferit drept concluzii prezintă de fapt un capitol pe o altă temă ("Organizația viitoare"), mai degrabă decât o trecere în revistă a principalelor idei prezentate în lucrare și o viziune de ansamblu sau niște învățăminte demne de a fi reținute. (Sau poate că autorii au încredere că cititorii lor sunt suficient de inteligenți pentru a pune singuri lucrurile în perspectivă și pentru a trage propriile concluzii.)

Pe ansamblu, The Org a meritat prețul achiziției și timpul petrecut cu lectura. O voi păstra în colecție ca pe o lucrare de referință și v-o recomand și dumneavoastră. Pe o temă similară, mi-am propus să citesc și volumul Cubed. Dar despre acela vom discuta la momentul potrivit tot aici, la Țesătorul.