Naomi Klein, "This Changes Everything" (2014)

La jumătatea lunii iulie 2015, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar din cea mai recentă lucrare a cercetătoarei canadiene Naomi Klein, This Changes Everything - Capitalism vs. the Climate (Editura Penguin, Londra, 2015). Spre deosebire de alte cărți ale aceleiași autoare, pe aceasta am parcurs-o destul de greu, în intervalul aprilie 2016 - februarie 2017. I-am dat totuși de capăt în cele din urmă.

Și iată ce am aflat:

După ce, în lucrările sale precedente, doamna Naomi Klein s-a ocupat de unele efecte ale globalizării în capitalismul târziu (No Logo), de efectele școlii economice de la Chicago (The Shock Doctrine), respectiv de apariția unui nou tip de mișcare de protest facilitată de Internet, de telefonia mobilă și de site-urile de socializare (Fences and Windows), de această dată se concentrează asupra problemei încălzirii globale.

Încă din introducere, autoarea ne asigură că "Într-un fel sau altul, totul se schimbă", apoi oferă exemple ce ilustrează efectele încălzirii golbale.

Partea întâi, "Moment prost ales", discută despre puterea revoluționară a schimbării climatice, despre modul în care fundamentalismul pieței libere a ajutat la supraîncălzirea planetei, despre necesitatea construirii unei mișcări de rezistență împotriva încălzirii globale și a insituirii unui sistem de planificare și interdicții, respectiv despre căile prin care fiecare dintre noi neagă încălzirea globală și ce am putea face în această privință.

Partea a doua, "Gândire magică", tratează despre unele soluții care par să nu fi dat rezultate. Astfel, doamna Naomi Klein prezintă cazuri de fuziune dezastruoasă între corporații și mișcări ecologiste, motivele pentru care miliardarii ce au îmbrățișat ecologismul nu ne vor salva, apoi soluții absurde prin care încălzirea globală ar fi încetinită prin poluarea atmosferei terestre superioare.

Partea a treia, "Pornim, oricum", prezintă apariția unui nou tip de activism ecologist, pe care cercetătoarea canadiană îl numește Blocadia. Cititorii află despre noii războinici ai climatului, despre democrație, reinvestirea în companii prietenoase cu mediul încojurător și progresele înregistrate până în prezent, despre drepturile ameri-indienilor și modul în care acestea au fost folosite în instanță pentru a bloca unele activități extractive poluante din America de Nord, despre faptul că atmosfera e un bun comun, iar unele datorii istorice ar trebui plătite, respectiv despre posibilitatea regenerării ecosistemului și tranziția de la extracție la reînnoire.

Concluzia cărții este că, în intervalul rămas până la deteriorarea ireversibilă a climatului, avem, la limită, suficient timp pentru a realiza imposibilul. Lucrarea se încheie cu o secțiune de note, cu o pagină de mulțumiri și cu un index.

Pe de o parte, This Changes Everything este relevantă tocmai pentru că, într-un fel sau altul, schimbările climatice aduse de încălzirea globală ne afectează pe toți. Pe de altă parte, nu pot să nu remarc că astfel de lucrări au tot apărut din anii 1960 încoace, iar faptele pe care le prezintă (reale, documentate și îngrijorătoare) nu au determinat prea multe instituții care contribuie la poluarea mediului să se reorienteze către activități ecologice. (Nu după ce s-a încheiat sesiunea de fotografii în scop promoțional, în orice caz.)

Mai mult, mi se pare puțin ciudat că se aduc destul de rar în discuție, pe parcursul cărții, elemente ce contribuie la încălzirea globală precum termocentralele chinezești alimentate cu cărbune sau industria rusească de extragere a gazelor naturale. Îmi vine greu să înțeleg în ce mod o operațiune amplă de extracție de țiței din America de Nord, să zicem, este mai nocivă decât o operațiune la fel de amplă de extracție de țiței din Rusia.

Că utilizarea pe scară din ce în ce mai largă a combustibililor fosili și despăduririle duc la acumularea dioxidului de carbon în atmosferă și la sporirea efectului de seră înțeleg. Dar, dincolo de ceea ce am ajustat deja în stilul meu de viață (nu dețin un automobil, nu am zburat niciodată cu avionul, mă deplasez cu mijloace de transport în comun acționate electric, cumpăr de preferință alimente și haine produse în țara mea, depozitez selectiv deșeurile în containere special amenajate), nu prea văd în ce mod aș mai putea contribui la protejarea mediului înconjurător. De prezentat la cea mai apropiată benzinărie cu o pancartă cu un slogan ecologist nu am să mă prezint prea curând. La urma urmei, și cărțile doamnei Klein sunt distribuite pe glob tot prin livrare cu vehicule alimentate cu combustibili fosili... care contribuie la încălzirea globală.

Voi așeza pur și simplu This Changes Everything la raft, alături de celelalte cărți ale cercetătoarei canadiene, și o să-mi văd de restul vieții mele. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar din această carte aici.)

Naomi Klein, 'Fences and Windows' (2002)

În vara anului 2008, după ce începusem să citesc volumul No Logo, mi-am descoperit interesul pentru lucrările de non-ficţiune ale autoarei canadiene Naomi Klein. Aşa se face că, în aşteptarea unui exemplar din The Shock Doctrine, am achiziţionat de la Librăria Engleză Anthony Frost Fences and Windows: Dispatches From the Front Lines of the Globalization Debate (Harper Perennial, Editura HarperCollins, Londra, 2005). Spre uşurarea mea, cartea nu s-a dovedit a fi un manual referitor la un sistem de operare. Am parcurs-o în aprilie 2009. Şi iată ce am aflat:

Spre deosebire de No Logo, care a fost structurată după un plan, Fences and Windows s-a dezvoltat organic ca o serie de articole şi a fost sistematizată ulterior. Articolele au fost scrise în intervalul 1999-2002, cînd autoarea a călătorit în lume pentru a-şi promova prima carte şi pentru a participa la demonstraţii anti-corporatiste, şi au fost grupate pe secţiuni tematice.

Cea dintîi secţiune, "Windows of Dissent", tratează despre cîteva demonstraţii importante, precum cea din Seattle (1999) sau cele din Washington, D.C., Praga şi Toronto.

Cea de-a doua, "Fencing in Democracy", examinează cazuri de restrîngere a drepturilor cetăţenilor şi comunităţilor în favoarea extinderii libertăţii de acţiune a unor corporaţii globale.

A treia secţiune, "Fencing in the Movement: Criminalizing Dissent", prezintă metodele prin care forţele de ordine au căutat să îngrădească demonstraţiile anticorporatiste: reţineri abuzive, arestări fără mandat, gaze lacrimogene, interzicerea circulaţiei în anumite zone.

Secţiunea a patra, "Capitalizing on Terror", discută utilizarea aşa-zisului război împotriva terorismului ca scuză pentru ca elitele neoconservatoare să îşi urmărească interesele economice. Poate cea mai ilară situaţie prezentată aici este aceea în care susţinători ai administraţieie Bush-Cheney au pretins că cei ce încalcă legea drepturilor de autor finanţează organizaţii teroriste.

Cea de-a cincea secţiune, "Windows to Democracy", analizează procesul de democratizare din cadrul organizaţiilor non-guvernamentale anti-corporatiste, trecerea lor de la o ierarhie piramidală formală la o reţea informală şi sporirea legăturilor dintre organizaţii la nivel global. Căci globalizarea nu trebuie să însemne cu orice preţ cîte o franciză a aceluiaşi lanţ de restaurante cu mîncăruri la minut la fiecare colţ de stradă din lume. Globalizarea, ne arată Naomi Klein, poate la fel de bine să însemne comunicare şi cooperare între comunităţi de pe întregul glob în vederea organizării rezistenţei (cu mijloace legale) împotriva abuzurilor.

Poate în mai mare măsură decît No Logo şi The Shock Doctrine, Fences and Windows demonstrează cît de mult a călătorit autoarea canadiană şi cît de mult s-a implicat în dezbaterea globală despre care a scris: dacă în viitorul apropiat ar trebui să aibă cîştig de cauză drepturile cetăţeneşti sau interesele corporatiste. Spre deosebire de celelalte două cărţi ale lui Naomi Klein, aceasta tratează concis şi clar anumite chestiuni punctuale, mai degrabă decît să prezinte o imagine de ansamblu. Dar, cu studiile de caz despre care am amintit pe scurt în paragrafele precedente, volumul ilustrează foarte bine anumite chestiuni generale despre care autoarea a tratat în celelalte lucrări ale sale. Cu siguranţă că Fences and Windows merită timpul şi atenţia dumneavoastră.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)

Naomi Klein - "No Logo" (2000)

În iulie 2008 am cumpărat de la Librăria Engleză Anthony Frost un exemplar din prima carte a autoarei canadiene Naomi Klein, No Logo (Harper Perennial, HarperCollins, Londra, 2005). Deşi volumul era deosebit de elegant, negru şi, pentru a respecta spiritul conţinutului, lipsit de însemnele editurii pe copertă, mi-au trebuit nouă luni ca să-l parcurg, timp în care am citit nouăsprezece alte cărţi, inclusiv The Shock Doctrine de aceeaşi autoare.

Motivul întreruperii repetate a lecturii nu îl constituie faptul că No Logo ar fi o lucrare plictisitoare sau irelevantă. Dimpotrivă. Chestiunile pe care le tratează sînt extrem de relevante pentru lumea în care trăim, însă imaginea de ansamblu pe care o creează este atît de sumbră şi suprasarcina informaţională pe care i-o provoacă cititorului este atît de intensă încît cele mai multe romane cyberpunk pălesc prin comparaţie.

Pe scurt, iată despre ce este vorba:

În introducere, autoarea ne explică despre experienţa ei personală ca adolescentă pasionată de bunuri de consum "de firmă" şi ca studentă şocată de constatarea că orice convingere politică, orice orientare ideologică, orice stil de viaţă se asociază deja cu un set "ortodox" de mărci comerciale, produse şi servicii mulţumită studierii atente a segmentelor de piaţă de către departamentele de marketing ale marilor corporaţii.

Prima parte, "No Space", discută modul în care, sub o scuză sau alta, reclamele şi siglele unor companii private au invadat spaţiile publice: şosele, străzi, pieţe, terenuri sportive, campusuri universitare, şcoli - pînă şi manualele şcolare.

A doua parte, "No Choice", prezintă frenezia fuziunilor corporatiste din anii '90, expansiunea lanţurilor de hiper-market-uri de tip Wal-Mart, eliminarea micilor magazine independente, reducerea diversităţii culturale şi cenzura exercitată de angajatii Wal-Mart asupra CD-urilor, DVD-urilor, revistelor şi cărtilor expuse spre vînzare.

Partea a treia, "No Jobs", studiază căile prin care megacorporaţii precum Microsoft sau Nike au afectat structura pieţei forţei de muncă în America de Nord în anii '90. Microsoft, conform datelor prezentate de autoare, a păstrat un nucleu mic de angajaţi cu normă întreagă şi a delegat un mare număr de activităţi unei armate de temporari aduşi prin agenţii - colaboratori externi cu lefuri şi beneficii mult mai mici. Nike, pe de altă parte, a iniţiat la începutul anilor '90 moda închiderii fabricilor cu muncitori bine plătiţi din America de Nord şi externalizării contractelor de producţie către fabrici cu muncitori plătiţi mizerabil din Extremul Orient. Urmarea a fost că, dacă marile firme nu au arătat loialitate faţă de angajaţi, nici angajatii nu au mai simţit loialitate faţă de corporaţii, iar posturile cu salarii bune, plan de pensie, sporuri de vechime, asigurări sociale şi medicale au fost în bună parte înlocuite de McJoburi temporare mult mai slab plătite.

Partea a patra, "No Logo", documentează apariţia mişcărilor de protest anti-corporatiste, de la vandalizarea şi subvertirea panourilor publicitare la ocuparea carnavalescă a străzilor şi de la campanii mediatice sau juridice împotriva unor corporaţii la studierea (şi boicotarea) produselor din fabricile insalubre ale Lumii a Treia.

Concluzia cărţii aduce în discuţie necesitatea ca regulamentele de funcţionare şi normele referitoare la igienă şi la protecţia muncii să fie impuse de cetăţeni şi de reprezentanţii lor aleşi, nu de corporaţii private, iar postfaţa, scrisă în 2002, prezintă pe scurt evoluţia mişcării globale anti-corporatiste înainte de atacurile de la 11 septembrie 2001 şi imediat după acestea.

Pe de o parte, Naomi Klein merită aprecierea cititorilor pentru că a scris această carte clar, la subiect, pe baza unor cazuri reale şi relevante. În această privinţă, autoarea canadiană reprezintă un bun exemplu de respectare a normelor academice - fiecare dintre afirmaţiile ei este însoţită de citate, statistici, date, studii de caz.

Pe de altă parte, No Logo este presărată cu dovezi ale eforturilor personale ale autoarei - relatări de la diverse evenimente din Canada şi din străinătate, reportaje, fragmente de interviuri, indicii că, departe de a fi stat închisă în proverbialul turn de fildeş academic, Naomi Klein a fost activă, a călătorit şi s-a documentat la faţa locului despre multe dintre subiectele pe care le-a tratat în această carte.

Nu în ultimul rînd, No Logo i se adresează fiecărei persoane care, în traiul de zi cu zi, este supusă bombardamentului mediatic corporatist. Dacă filmele pe care le urmăriţi la televizor sînt întrerupte de reclame, dacă şoselele pe care circulaţi, clădirile pe lîngă care treceţi, ba chiar şi uşile toaletelor în care intraţi sînt înţesate de panouri publicitare, dacă nu vă mai puteţi aminti cînd aţi ascultat ultima dată la radio un cîntec care să nu fie întrerupt de sloganuri comerciale, probabil că No Logo a fost scrisă pentru dumneavoastră.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)

Naomi Klein, 'The Shock Doctrine' (2007)

În toamna anului 2008, mulţumită domnului director al librăriei Anthony Frost, am achiziţionat un exemplar din cea mai recentă carte a lui Naomi Klein, autoarea volumelor No Logo şi Windows and Fences. Cartea în cauză se intitula The Shock Doctrine - The Rise of Disaster Capitalism (Editura Penguin, Londra, 2008) şi, din cîte ştiu, este disponibilă atît la Librăria Engleză Anthony Frost cît şi la importatorii mei preferaţi, Nautilus, http://nautilus.ro.

La finalul anului 2008 am parcurs The Shock Doctrine şi ţin neapărat să vă spun că este cea mai educativă carte din cîte am citit vreodată. Să vedem împreună de ce:

În introducerea volumului, autoarea canadiană ne informează că pe parcursul ultimilor treizeci şi cinci de ani lumea a fost schimbată sistematic de adepţii unei ideologii care a fost intitulată fie "neoliberală" (atunci cînd era privită sub aspect economic), fie "neoconservatoare" (atunci cînd era privită sub aspect politic), fie "de piaţă liberă", fie "a globalizării". Centrul ideologic al acestei mişcări a fost Facultatea de Economie a Universităţii din Chicago, iar iniţiatorul ei a fost Milton Friedman, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în 1976.

În continuare, Naomi Klein ne informează că numeroşi susţinători ai accestei ideologii (care în esenţă propune reforma societăţilor naţionale prin eliminarea barierelor vamale, privatizarea companiilor de stat, deregularizare şi diminuarea protecţiei sociale) au aplicat aşa-numita "terapie de şoc" fie organizînd lovituri de stat şi instituind măsuri nepopulare, fie profitînd de războaie, de crize financiare sau economice, ori de catastrofe naturale pentru a introduce asemenea măsuri. Mai mult, în unele cazuri introducerea acestor schimbări economice şi sociale a fost însoţită de arestarea, torturarea şi chiar uciderea unor oponenţi, iar Naomi Klein face legătura între cercetări întreprinse cu finanţarea CIA în anii 1950, Manualul de Interogare pentru Contraspionaj Kubark al aceleiaşi instituţii şi metodele de tortură folosite din Chile şi Argentina pînă în Guantanamo.

După prezentarea foarte bine documentată a originilor ideologiei neoconservatoare şi a metodelor de reprimare a oponenţilor, autoarea ne prezintă numeroase studii de caz ale intervenţiei adepţilor Şcolii de la Chicago (unii dintre ei aflaţi în posturi importante la Fondul Monetar Internaţional, la Banca Mondială şi la Trezoreria Statelor Unite ale Americii). Astfel, Naomi Klein ne relatează în ordine cronologică aplicarea "terapiei de şoc" în Brazilia, în Chile, în Argentina, în Marea Britanie (sub administraţia doamnei Margaret Thatcher), în Statele Unite ale Americii (sub administraţia lui Ronald Reagan, a lui George Bush şi a lui George W. Bush), în Polonia, în Rusia, în China, în Thailanda, în Coreea de Sud, în Canada, în Africa de Sud, în Israel, în Irak, în New Orleans (după dezastrul provocat de uraganul Katrina) şi în Sri Lanka (după tsunami). Consecinţele "terapiei de şoc" sînt îngrijorătoare, uneori de-a dreptul înspăimîntătoare, şi de regulă implică sporirea sărăciei şi a şomajului, reducerea semnificativă a clasei de mijloc şi restrîngerea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.

Ceea ce este demn de remarcat la aceste studii de caz este meticulozitatea cu care autoarea şi-a sprijinit afirmaţiile cu cifre şi date, cu mărturii (unele dintre ele prezentate iniţial în instanţă), cu declaraţii oficiale ale celor implicaţi şi cu documente (inclusiv cu documente CIA declasificate recent). De asemenea, pe tot parcursul cărţii apar rezultate ale eforturilor lui Naomi Klein de a călători personal, de a intervieva persoane-cheie implicate în anumite evenimente istorice recente şi de a vedea la faţa locului efectele "terapiei de şoc".

Concluzia acestei cărţi sumbre este neaşteptat de îmbucurătoare. Naomi Klein ne arată în finalul volumului cazuri de întrajutorare locală, naţională sau internaţională în care oameni şi organizaţii au refuzat "terapia de şoc" şi au reclădit societăţi organizate pe baze social-democrate mai degrabă decît neoliberale. Mai mult, destui dintre adepţii Şcolii de la Chicago care luaseră măsuri abuzive pentru a impune "terapia de şoc" într-o ţară sau alta au fost puşi sub acuzaţie, pedepsiţi cu închisoarea, alungaţi de la putere prin vot popular sau forţaţi să plece în exil.

Fireşte, nici o prezentare succintă a unei cărţi nu poate înlocui parcurgerea cărţii propriu-zise. Ce pot să vă asigur este că, sub aspect istoric şi moral, The Shock Doctrine rivalizează ca importanţă cu Arhipelagul Gulag al lui Aleksandr Soljeniţîn, iar ca instrument util pentru înţelegerea lumii contemporane este un volum la fel de necesar ca Al Treilea Val de Alvin Toffler. Faceţi-vă un bine, achiziţionaţi un exemplar, citiţi-l cu atenţie şi oferiţi-l spre lectură celor apropiaţi. Nu numai că vă va oferi o imagine mai clară asupra prezentului, dar vă va ajuta să vă alegeţi viitorul în cunoştinţă de cauză.

Pentru mai multe informaţii, vă invit să vizitaţi site-ul autoarei la adresa http://www.naomiklein.org şi în special secţiunea dedicată acestei cărţi la adresa http://www.naomiklein.org/shock-doctrine.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)