Liviu Radu, "Constanţa 1919" (2000)

În anul 2000, în cadrul Colecţiei Morfeu îngrijită de Dan-Silviu Boerescu şi ilustrată de Costi Gurgu, a apărut un volum de Liviu Radu intitulat Constanţa 1919 (Editura ProLogos, Bucureşti, 2000). L-am cumpărat, l-am citit, ba chiar am primit un autograf cu dedicaţie din partea autorului, iar apoi, ani de-a rîndul, am menţionat faptul că, dintre cărţile de Liviu Radu pe care le-am citit, aceasta este preferata mea.

Să vă spun şi dumneavoastră de ce (dacă tot că am recitit-o recent):

Partea întîi a volumului se intitulează "Tratative la Konsstanza" şi se petrece pe un fir temporal paralel cu al nostru în care Principatele Române şi Dobrogea au fost cucerite de austrieci şi integrate în Imperiul Austro-Român. În primăvara lui 1919, însă, după ce Puterile Centrale au pierdut Primul Război Mondial, comandanţii trupelor de ocupaţie franceze, generalul Sarrail şi generalul Berthelot, vor decide soarta acestei porţiuni a unui imperiu pe cale să fie dezmembrat.

Aceşti doi generali negociază neoficial cu doi militari români de carieră, mareşalul Alexander von Aweressku şi maiorul Johann von Antonessku. Dacă preşedintele Franţei şi-ar dori regionalizarea teritoriilor româneşti, ofiţerii autohtoni argumentează în mod convingător necesitatea unei Românii Mari ca stat-tampon care să apere stabilitatea în zonă şi să ţină în şah pericolul bolşevic.

Partea a doua, "Konstanţia şi Hamlet", are loc pe un fir temporal în care Principatele Române au fost înglobate în Imperiul Ţarist. Din păcate, după încheierea Primului Război Mondial, regiunea e cuprinsă de anarhie, iar cel ce ar fi trebuit să restabilească ordinea, prinţul Dimitri Antiohovici Cantemirov, preferă să ospăteze şi să discute despre artă cu un caporal german, Dolfi, în vreme ce portul Konstanţia devine teatru de război între bolşevici, legionari şi trupe cercheze după plecarea armatei germane. Din fericire, are loc o intervenţie salutară a unui dirijabil condus de Aurel Vlaicov. Şi dacă agentul dublu Dolfi, dezamăgit după colaborarea sa cu bolşevicii, ar decide să intre în politică şi să promoveze un tip nou de socialism, cu accente naţionaliste?

Dacă primele două secţiuni ale volumului sînt incadrabile într-un subgen al curentului steampunk numit dieselpunk, cea de-a treia, "Fuga din Küstangé", deşi tot o ucronie, are influenţe certe dinspre realismul magic. Evenimentele din această secţiune au loc pe un fir temporal în care Imperiul Otoman s-a întins de la Viena pînă în India şi de la Marea Baltică pînă în Sudan. Principatele Române au fost transformate în paşalîc, iar locuitorii, cu toate că sînt musulmani şi turci cu numele (sau mai degrabă turki), vorbesc româneşte. Din păcate, după încheierea Primului Război Mondial, puterile occidentale plănuiesc dezmembrarea Imperiului Otoman, autorităţile locale au dat bir cu fugiţii, brigăzi naţionaliste bulgare şi româneşti măcelăresc turci în fiecare noapte, iar oamenii din Bărăgan se refugiază la Küstangé, cu speranţa că vor fi duşi cu vapoarele la rudele lor din Anatolia.

Prin tot acest haos, Nasredin Hogea călăreşte netulburat pe catîrul său vorbitor, Karagöz, în căutarea interpetării unui vis. Poate că visul i-ar fi fost mai lesne interpretat de un ghicitor din circul lui Berţi Ainştain, un anume Zighi Froid, dar circul e departe, iar Hogea trebuie să-şi interpreteze visul singur. Şi nici nu ştie cît de aproape îl duce uneori catîrul său pe lîngă hotarul dintre viaţă şi moarte...

Fireşte, prin tot volumul se perindă un caleidoscop de figuri istorice, Emineşti şi Hohenzollerni, Caragiali şi Codreni, Cantemiri şi Brătieni, deformaţi de istoriile alternative ca nişte portrete dintr-un manual şcolar cărora un elev pus pe şotii le-ar fi desenat coafuri şi accesorii deşucheate. Căci, în inima literaturii steampunk, dincolo de dirijabile şi ochelari de protecţie, se află o pasiune pentru istorie şi pentru cultură îmbinată cu o puzderie de răspunsuri hazlii la întrebarea "Ce-ar fi fost dacă...?"

De parcă toate astea nu ar fi fost de-ajuns ca să construiască un volum memorabil, în loc de postfaţă, un alt autor prolific şi îndrăgit al generaţiei '90, Sebastian A. Corn, a strecurat o povestire dieselpunk intitulată "Go Digital, Captain Tocks, Go Digital!" Că pe la 1912 o expediţie din Antarctica s-ar aventura spre nord, în zone unde temperatura depăşeşte 12 grade Celsius, iar poneii mor de căldură, poate aţi accepta. Dar aţi crede că atît nava cît şi membrii expediţiei află că s-au ivit din imaginaţia unui bucătar indian din Noua Zeelandă, Liv Radj?

Pe bună dreptate, volumul Constanţa 1919 a fost răsplătit cu premiul I la Premiile Vladimir Colin din 2001. Din păcate, în urma unor conflicte de culise, cea mai mare parte a tirajului acestei cărţi excepţionale pare să fi fost trimisă la topit, mai degrabă decît distribuită în librării, iar exemplarele existente sînt destul de rare. Din fericire, cum aceste ucronii meritau să ajungă la un public cititor mai larg, un alt editor a decis să le publice din nou într-o altă formă.

Dar despre asta o să discutăm cu alt prilej...

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Liviu Radu, "Spre Ierusalim!" (2000)

În anul 2000, am cumpărat şi citit primul volum de proză scurtă al domnului Liviu Radu, Spre Ierusalim! (Editura Allfa, Bucureşti, 2000) - ba chiar am primit o frumoasă dedicaţie cu autograf din partea autorului. De atunci încoace, fie am primit cadou alte volume de Liviu Radu, fie le-am achiziţionat, însă... cu lectura lor nu am fost chiar atît de harnic. Aşa se face că în 2013 am decis să le parcurg pe toate, drept pentru care am început recitind Spre Ierusalim!

Şi iată ce am aflat:

Prefaţa este semnată de Dan-Silviu Boerescu şi se intitulează "Arta perversă a manipulării timpurilor". Este elogioasă, pe alocuri preţioasă, însă din fericire este destul de concisă.

Prima povestire este cea care îi dă titlul întregului volum. Un grup de călugări-militari din vremea cruciadelor e transferat pe altă planetă, unde li se iveşte ceea ce ei cred a fi Ierusalimul. După ce descoperă, în urma unei viziuni, coroana de spini a lui Iisus, cuceresc cetatea, îi extermină pe oponenţi şi, ca urmare a rugăciunii de a fi primiţi în Ierusalimul ceresc, dispar. Cercetătorii care au făcut experimentul notează că atît apariţia cetăţii cît şi dispariţia cruciaţilor se repetă de fiecare dată, iar dispăruţii nu mai pot fi aduşi înapoi. Deocamdată, fenomenul este inexplicabil.

În povestirea "El Dorado", nişte conchistadori conduşi de căpitanul Corteverde traversează o junglă, apoi, în munţi, descoperă un trib de băştinaşi. În cimitirul acestora află schelete din aur, iar după ce golesc mormintele conchistadorii încep să-i mutileze şi să-i dezmembreze pe acei localnici care au scheletul din aur. Corteverde, care observă cum oamenii săi se transformă treptat, se teme ca nu cumva vreunul dintre ei să se taie pînă la os.

Baiazid, zis Fulgerul, relatează în "Yildirim" cum un sfetnic al său, înaintea bătăliei de la Kosovo Poljie, i-a povestit cum a aflat o metodă de a calcula cît i-a mai rămas de trăit. La rîndul său, ştiind sigur că mai avea la dispoziţie paisprezece ani de viaţă, Baiazid s-a avîntat în campanii şi bătălii, pînă cînd a fost capturat de mongolii lui Timur. Acum, cu trei zile înainte de a pieri, ştie că i s-au acordat cele opt luni de captivitate pentru a se căi de trufia sa.

"Scrisori din fortul de la capătul imperiului" este o povestire scrisă în stil epistolar. Un tînăr aristocrat, Silvio von Brumenbach, este surghiunit la fortul Pergaz, pe malul unui ocean, pentru vina de a fi avut o relaţie amoroasă cu prinţesa Silvya. Acolo, alături de alţi exilaţi cărora li s-au luat titlurile şi rangul, Silvio face instrucţie ziua, iar noaptea are vise premonitorii. Treptat, constată că unii dintre camarazii săi de arme pot vedea (şi ucide) monştri care lui i s-au ivit în vis, iar în final fosta lui iubită - devenită împărăteasă - îl numeşte comandant al fortului şi-l ridică la rangul de căpitan... cu misiunea de a lupta tot restul vieţii împotriva monştrilor nevăzuţi care se ivesc din ocean.

"Nici un paradox" este o povestire complexă despre călătorii în timp. Un avocat de la sfîrşitul secolului al XXI-lea face avere lichidînd rudele bogate ale clienţilor cu ajutorul unui ucigaş în serie adus din trecut - şi nu unul oarecare...

În "Răsărit de soare", un prospector din Colorado relatează cum, pe parcursul unei şederi în jungla din Papua, un vraci local interpreta în fiecare dimineaţă o incantaţie bizară pentru ca soarele să răsară. Protagonistul-narator înregistrează pe casete diversele incantaţii, poveşti şi descîntece. Cînd, după moartea vraciului, soarele nu mai răsare, personajul principal pune caseta cu incantaţia - şi face un obicei zilnic din asta, pentru ca soarele să răsară din nou.

Protagonistul povestirii "Purtător de lumină", George Harrison (programator la IBM), dezvoltă un interes pentru genetică. Urmînd teoria că ADN-ul stochează memoria străbunilor, Harrison experimentează cu virusuri pentru a accesa la nivel conştient aceste informaţii ancestrale. Astfel, descoperă că e descins din Lucifer - o tentativă a Divinităţii de a se întrupa din nou (de această dată nu din Tată, nici din Fiu, ci din Duhul Sfînt).

"Documente răzleţe despre trupe pierdute în deşert" este un alt metatext - o culegere de documente, dintre care unele par să relateze un conflict de proporţii între extratereştri eşuaţi pe planeta noastră în antichitate şi o armată de pămînteni, iar altele contestă verosimilitatea celor dintîi, ori aduc în discuţie dovezi contradictorii, lingvistice, fizice şi geografice pe marginea acestei ipoteze paleoastronautice.

"Iată, vin Colidătorii" se încadrează în subgenul postapocaliptic... numai că este o poveste de Crăciun. Într-un viitor sumbru, în care zăpada e cenuşie din cauza pulberilor radioactive din aer, o familie nevoiaşă se apără împotriva asaltului unei hoarde de Colindători decişi să-i masacreze.

"Epitaf pentru Laura" deschide un triptic de povestiri satirice despre viitorul României. În secolul al XXI-lea, în ţara noastră domneşte împăratul Iulian, iar diversitatea etnică a ajuns năucitoare datorită imigranţilor de tot felul. Protagonista, Laura Perju, este o gardă de corp postumană a unui mafiot, Leonard Chu, iar patronul ei şi asociaţii acestuia experimentează cu convertirea materiei în energie şi invers. Experimentul reuşeşte, Chu e convertit în biţi şi trimis pe Internet ca să stea depozitat într-o bancă de date, numai că la întoarcere (şi reasamblare) lucrurile scapă de sub control, iar Laura sfîrşeşte tragic.

"În metrou" se petrece la aproximativ două decenii după povestirea precedentă, iar domnia lui Iulian, încheiată prin lovitură de stat şi vărsări de sînge, a fost înlocuită cu o teocraţie creştin-ortodoxă în care corectitudinea politică a ajuns la extrem. Protagonistul şi-a pierdut părinţii în aceste evenimente tulburi, după care a ajuns să vagabondeze prin metrou. Întîlnirea cu un predicator religios de un soi aparte îl pune pe gînduri.

"Sărbătoarea zborului zece mii" încheie tripticul cu o felie din viaţa românilor după instituirea unui naţional-comunism de inspiraţie nord-coreeană. Alte două sau trei decenii mai tîrziu, în urma răsturnării violente a teocraţiei, ţara noastră a ajuns să fie condusă de un cuplu de dictatori care au transformat Bărăganul în cosmodrom şi lansează mai multe zboruri cosmice decît oricare altă naţiune de pe glob. Cei care au trăit vremurile dictaturii lui Ceauşescu probabil vor recunoaşte paralelele satirice dintre această povestire şi realităţile mizere ale anilor 1980.

Pe ansamblu, acest prim volum de povestiri al domnului Liviu Radu merită (re)citit nu numai pentru diversitatea sa tematică, ci şi pentru bogăţia lui stilistică. Atît povestirile narate la persoana întîi (monologuri dramatice în care autorul pune, rînd pe rînd, o serie de măşti convingătoare) cît şi metatextele scrise în stil epistolar sau academic sînt îngrijite şi agreabile la lectură - aşa încît vă recomand să adăugaţi Spre Ierusalim! la biblioteca dumneavoastră personală.

După această experienţă, am decis să parcurg şi primul roman al domnului Liviu Radu, Trip-Tic. Dar despre acela am să vă relatez cu alt prilej...

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa:http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)