Paolo Bacigalupi, "The Drowned Cities" (2012)

În luna iunie 2011, la Ţesătorul, vă relatam despre un roman pentru adolescenţi intitulat Ship Breaker. La începutul lunii septembrie a acestui an, am avut ocazia să citesc un alt roman de Paolo Bacigalupi, The Drowned Cities (Editura Little, Brown & Co, New York, 2012). L-am parcurs în două zile.

Şi iată ce am aflat:

Acţiunea din The Drowned Cities se petrece în acelaşi viitor apropiat ca şi cea din Ship Breaker. De această dată, personajele principale sînt implicate într-un fel sau altul într-un război civil din zona vechiului oraş New Orleans, acum inundat. Unul dintre personajele principale este Tool, un soldat postuman modificat genetic. Singurul supravieţuitor din compania sa, Tool a ajuns să fie ţinut prizonier de oamenii unui colonel şi silit să lupte în arenă. Numai că Tool izbuteşte să evadeze...

Alte personaje principale sînt Mahlia, doctorul Mahfouz şi Mouse. Mahfouz a venit în America voluntar, pentru a oferi ajutor medical, în vreme ce Mahlia este fiica nelegitimă a unui ofiţer chinez din trupele de menţinere a păcii şi a unei colecţionare de artă. Dar trupele de menţinerea păcii au plecat de mult, iar miliţiile locale vînează, torturează şi ucid persoanele cu înfăţişare asiatică. Mahlia însăşi a fost mutilată şi, fără intervenţia lui Mouse, foarte probabil ar fi fost ucisă de cîţiva soldaţi adolescenţi.

Cei doi copii găsesc în mlaştini soldatul postuman grav rănit, în agonie, iar satul lor este invadat de tineri soldaţi care îl caută pe Tool. Într-o primă fază, reuşesc să dejoace planurile soldaţilor şi, cu ajutorul lui Mahfouz, să-i ofere îngrijire medicală lui Tool, însă ulterior soldaţii îl ucid pe medic şi-l iau prizonier pe Mouse. Mahlia caută să-l convingă pe Tool să o ajute să plece spre nord, pentru a recupera o parte din colecţia mamei ei şi apoi pentru a ieşi din teatrul de război, dincolo de ceea ce cîndva fusese Washington, D.C.

În paralel cu odiseea celor doi are loc transformarea lui Mouse în soldat, iar ritualurile includ însemnări cu fierul roşu, beţii, destrăbălare, dar şi torturi aplicate civililor. Cele două planuri narative converg în fosta capitală a federaţiei americane, unde două miliţii separatiste sînt prinse într-o încleştare apocaliptică. Mahlia reuşeşte să plece spre teritorii mai sigure, în vreme ce Tool alege să se întoarcă în teatrul de război - căci pentru asta fusese creat.

Punctul de vedere ales de autor este onmiscienţa selectivă multiplă. Rînd pe rînd, naratorul ne relatează percepţiile, gîndurile, emoţiile şi acţiunile lui Tool, ale Mahliei, ale lui Mouse şi ale unor personaje secundare, iar stilul indirect liber în care sînt redate acestea e adaptat cu grijă la fiecare dintre ele. În această privinţă, Paolo Bacigalupi, deşi relativ tînăr, este deja un maestru.

Tot cu măiestrie este structurată şi lumea imaginară din fundal - o Americă sfîşiată de războaie civile în care străinii sînt trataţi cu suspiciune şi ostilitate, civilii sînt brutalizaţi şi jefuiţi, iar aşa-zişii soldaţi sînt minori needucaţi, prost echipaţi şi manipulaţi cu cinism de către adulţii din eşalonul superior. Ca şi George Orwell, care în O mie nouă sute optzeci şi patru a transplantat ororile Marii Terori staliniste într-o ipotetică Mare Britanie viitoare, Paolo Bacigalupi intensifică grozăviile războaielor civile din zone precum Libanul, fosta Iugoslavie sau Ruanda transferîndu-le într-o imaginară Americă viitoare şi relatîndu-le cu obiectivitate de reporter şi cu detalii minuţioase şi extrem de plauzibile.

Mesajul din subtext este că cine seamănă vînt culege furtună, iar autorul declară uneori în interviuri că a ales să li se adreseze adolescenţilor cu speranţa că modul lor de gîndire, sistemul lor de valori şi tiparele lor comportamentale încă mai pot fi schimbate în bine. Cu puţin noroc, poate că în viitor Paolo Bacigalupi va reveni la această lume distopică, de după epuizarea rezervelor de ţiţei, iar seria începută cu Ship Breaker şi continuată cu The Drowned Cities se va rotunji într-o trilogie.

În ceea ce mă priveşte, abia aştept să citesc încă o carte de acelaşi autor - pentru că mai aşteaptă la raft cel puţin trei. Dar despre acelea vom discuta cu alt prilej...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Cory Doctorow, "The Great Big Beautiful Tomorrow" (2011)

Am avut o perioadă în care urmăream cu interes cariera literară a scriitorului canadiano-britanic Cory Doctorow. Îi citeam fiecare roman imediat cum apărea. Apoi, o vreme, m-am luat cu altele şi m-am pomenit într-un tîrziu că, pe cînd nu eram atent, domnul Doctorow publicase nu mai puţin de şase cărţi. Am fost cuprins de regrete (în fond, este unul dintre scriitorii pe care îi apreciez foarte mult). Le-am descărcat de pe site-ul autorului, le-am imprimat, le-am citit pe rînd, repejor, şi, în aprilie 2013, am ajuns la zi.

Strădania a meritat pe deplin, întrucît se pare că, de la volumul Overclocked încoace, Cory Doctorow a ajuns la maturitatea artistică. Atît povestirile sale (reunite în With A Little Help) cît şi romanele (ca Little Brother, Pirate Cinema sau Homeland) sau volumele de eseuri (adunate în Content şi Context) sînt relevante, captivante şi fermecătoare.

Cum efortul meu de recuperare din ultimul timp nu a mai ţinut seama de ordinea în care Cory Doctorow îşi publicase cărţile, ultimul volum al său pe care l-am citit datează din 2011. Se intitulează The Great Big Beautiful Tomorrow (PM Press, Oakland, 2011) şi a apărut în colecţia "Outspoken Authors".

Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Volumul cuprinde un scurt roman, The Great Big Beautiful Tomorrow, un eseu, "Creativity vs. Copyright", şi un interviu cu autorul, "Look for the Lake!"

Romanul este împărţit în patru părţi. Acţiunea este plasată într-un viitor destul de îndepărtat, peste aproximativ patru decenii, în care au survenit schimbări climatice majore, economia americană a colapsat, iar noi tehnologii proiectate iniţial pentru a rezolva probleme ecologice ameninţă să distrugă şi ultimele vestigii ale bazei industriale şi ale civilizaţiei urbane.

În prima parte, "A Sparkling Jewel", protagonistul-narator, Jimmy Yensid, patrulează prin Detroit într-un meca, însoţit de drone teleghidate de cîini. Cu această haită tehnologică, Jimmy luptă împotriva unor dispozitive pline de tentacule, numite wumpus, care macină şi transformă în sol clădirile, şoselele şi tot ce le mai iese în cale.

Jimmy este trans-uman, creat prin inginerie genetică de către tatăl său, care e din prima generaţie de transumani, şi probabil va trăi veşnic, cu condiţia să nu piară într-un accident. Numai că protagonistul se simte atras de o adolescentă, Lacey, care face parte dintr-un clan de ecologişti, creşte capre-păianjen şi îl detestă pe Jimmy pentru comportamentul lui distructiv. Iar Jimmy, ca preţ pentru viaţa sa prelungită pe termen nedefinit, trebuie să trăiască în corpul unui băieţel de 11 ani.

Lucrurile se complică în urma unui atac al unei facţiuni rivale, iar tatăl lui Jimmy piere într-o luptă 

aeriană contra unei platforme zburătoare înarmate. Protagonistul fuge cu un dirijabil, ducînd cu el un artefact preţuit de tatăl său - un teatru mecanic rotativ care ilustrează în patru scene viitorul aşa cum îl vedeau cei de la Disney, la mijlocul secolului al douăzecilea. "Caruselul Progresului". În această lume post-colaps, sloganul înregistrat în prezentarea artefactului sună ironic - "Există un mare, măreţ, minunat Mîine".

În partea a doua, "No Privacy Around This Place", cîţiva ani mai tîrziu, Jimmy a găsit adăpost la o sectă care le cere membrilor săi să poarte implanturi neurale care permit o formă tehnologică de telepatie - nu împărtăşirea gîndurilor, cît mai ales a stărilor emoţionale. Desigur, metabolismul transuman al protagonistului a asimilat în mare parte implantul, reducîndu-i activitatea aproape de zero, însă ceilalţi membri ai sectei nu trebuie să afle asta.

Şi Lacey revine, de această dată în calitate de femeie matură, trecută de treizeci de ani, rătăcitoare şi lipsită de adăpost. Jimmy se confruntă cu mai multe dileme etice - să o ajute sau să o alunge (mai ales cînd îşi dă seama că Lacey servise drept momeală în cursul atacului din Detroit)? Să o integreze în sectă sau să plece împreună cu ea? Să reziste tentaţiei carnale sau să profite? Desigur, ca să atingă pubertatea, Jimmy ar trebui să ia legătura cu specialişti care să-i modifice metabolismul - şi ar fi nevoit să renunţe la perspectiva nemuririi...

În partea a treia, "There'll Always Be the Good Guys Shootin' It Out With the Bad Guys", Jimmy a îmbătrînit în mod accelerat şi, în insulele din sudul Floridei, pilotează un meca împotriva unui al doilea val de dispozitive wumpus şi... împotriva unor grupuri de clone ale sale care-şi folosesc puterile extrasenzoriale pentru a-i neutraliza pe membrii rezistenţei. Luptele sînt intense, iar în cele din urmă protagonistul este asmiliat...

... pentru ca în partea a patra, "Turn Back, Turn Back", să fie transformat într-un simulacru informaţional, alături de tatăl său şi de Lacey, în echivalentul virtual al vieţii-de-apoi.

Deşi comparabil ca dimensiuni cu alte romane scurte ale lui Cory Doctorow, precum Down and Out In the Magic Kingdom sau Eastern Standard Tribe, The Great Big Beautiful Tomorrow este net superior în mai multe privinţe. Fundalul acţiunii este foarte convingător imaginat şi foarte spectaculos. Personajele sînt creionate convingător, iar relaţiile dintre ele sînt foarte bine redate atît în dialoguri cît şi în comunicarea nonverbală dintre ele. Evoluţia protagonistului este foarte inteligent structurată, cu puncte de turnură, stadii evolutive şi momente de cumpănă. Nu în ultimul rînd, acţiunea este foarte dinamică şi spectaculoasă, gîndită parcă pentru o generaţie de cititori care a crescut jucînd jocuri de consolă şi urmărind desene animate japoneze.

Eseul "Creativity vs. Copyright" este adaptarea unui discurs pe care Cory Doctorow l-a ţinut la Convenţia Mondială de Science Fiction din Melbourne, Australia, în 2010. Principalele puncte pe care le atinge sînt:

1. Faptul că sistemul DRM (administrarea drepturilor numerice) este amplasat pentru avantajul corporaţiilor mediatice, nu pentru beneficiul cumpărătorilor şi utilizatorilor.

2. Este dificil să scoţi bani din faimă, dar e imposibil să scoţi bani din obscuritate.

3. Nu informaţiile vor să fie libere - oamenii vor să fie liberi.

Fiecare dintre aceste idei este dezvoltată pe larg, în sprijinul viziunii autorului conform căreia restrîngerea obsesivă a drepturilor consumatorilor şi utilizatorilor de către corporaţii duce în cele din urmă la pierderea creativităţii indivizilor - pentru că nimeni nu creează într-un vid cultural şi cu toţii împrumutăm unii de la alţii idei, tehnici şi aşa mai departe.

Interviul "Look for the Lake", realizat de Terry Bisson, explorează mai multe faţete ale activităţii lui Cory Doctorow - blogger pe BoingBoing, activist pentru drepturile omului, autor de literatură ştiinţifico-fantastică, scriitor de romane pentru adolescenţi. În trecere, sînt atinse şi chestiuni legate de creaţia literară, metode de scriere şi tehnici de structurare a intrigii.

Pe ansamblu, volumul The Great Big Beautiful Tomorrow este unul dintre cele mai reuşite din cîte a publicat pînă acum acest autor excepţional. Combină ficţiunea cu nonficţiunea, iar interviul din final ne lasă să facem cunoştinţă cu omul din spatele textelor - ceea ce se întîmplă destul de rar. Puteţi şi dumneavoastră să achiziţionaţi această carte la Amazon.co.uk sau la filiala britanică a companiei Book Depository. De asemenea, dacă înainte de achiziţie doriţi să vă faceţi o idee despre conţinutul cărţii, găsiţi pe site-ul autorului textul integral într-o diversitate de formate electronice, aici.

Ar trebui să mai specific faptul că articolul de faţă a fost cronica de carte cu numărul 300 de la Ţesătorul. Următoarea recenzie probabil se va ocupa de romanul meu grafic preferat, Elektra Assassin. Dar asta e altă poveste...

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Bruce Sterling, "Global Head" (1992)

La sfîrşitul anului 1996, prin amabilitatea distinsei doamne Raluca Voicu-Arnăuţoiu, am primit cadou un exemplar din cea de-a doua colecţie de proză scurtă a lui Bruce Sterling, Global Head (Phoenix, Editura Orion Books, Londra, 1996). La prima lectură, mi s-a părut un volum de valoare medie, poate mai bun decît romanul Involution Ocean, să spunem, însă cu siguranţă mai slab decît A Good, Old-Fashioned Future. L-am recitit în primele luni ale anului 2012 şi mi-am făcut o părere uşor diferită, din motive care ţin atît de evoluţia cititorului ca persoană, cît şi de evoluţia literaturii ştiinţifico-fantastice în ansamblul ei.

Să vedem împreună despre ce este vorba:

Prima schiţă din volum, „Our Neural Chernobyl”, îi este dedicată lui Greg Bear şi se încadrează în subgenul biopunk. Mai exact, este o metaficţiune – o recenzie fictivă a unei cărţi fictive. Cartea recenzată analizează în perspectivă istorică dezvoltarea unei forme de hacking în biotehnologie, crearea unei substanţe care multiplică dendritele şi se transmite prin fluidele corporale, apoi răspîndirea superinteligenţei printre diverse specii de mamifere şi chiar apariţia unei forme de nemurire. În subtext, „Our Neural Chernobyl” face trimitere la romanul Blood Music de Greg Bear, dar ca formă aminteşte de unele creaţii ale lui Jorge Luis Borges, cel care, în loc să scrie romane, îşi imagina că erau gata scrise... şi le recenza.

„Storming the Cosmos” este o povestire atompunk pe care Bruce Sterling a scris-o în colaborare cu colegul său Rudy Rucker. Protagonistul-narator este un informator KGB ucrainian, Nikita Globov, care e trimis în Tunguska în căutarea motorului unei presupuse nave spaţiale extraterestre. Împreună cu un specialist în rachete, Vlad Zipkin, Nikita călătoreşte în Siberia, trece prin episoade suprarealiste (şi destul de amuzante), iar în cele din urmă, propulsat prin spaţiu şi timp, ajunge în anii 1960 la Paris pentru a vedea la televizor aselenizarea. Povestirea dă dovadă atît de o bună cunoaştere a societăţii sovietice în anii 1950 cît şi de un debordant simţ al umorului.

„The Compassionate, the Digital”, în schimb, pastişează discursurile propagandistice din ţările totalitare. Deşi asemănător ca formă cu tiradele pline de clişee care putau fi citite în Scînteia în anii 1980, textul pretinde a proveni dintr-un viitor în care Uniunea Republicilor Islamice este condusă de un preşedinte-imam, inteligenţele artificiale de pe planetă s-au convertit la mahomedanism, iar în Marea Britanie (denumită aici Regatul Unit al Animalelor) se desfăşoară pe scară largă experimente genetice. Cum discursurile oficiale din mass-media în copilăria şi adolescenţa mea erau saturate de acest tip de limbă de lemn, satira lui Sterling nu mi s-a părut amuzantă, ci mai degrabă înfiorătoare.

„Jim and Irene”, pe de altă parte, e încadrabilă în categoria realismului magic. Personajele principale sînt un vagabond american, specialist în spargerea telefoanelor publice, şi o expatriată rusă, văduva unui savant. Cei doi călătoresc la White Sands, au o revelaţie suprarealistă şi înfiripă o relaţie firavă. Cumva, povestirea aceasta neliniştitoare pare rodul unei colaborări între Ernest Hemingway şi Philip K. Dick.

„The Sword of Damocles” ar putea fi în schimb un monolog umoristic de tip „stand-up comedy”, numai că Bruce Sterling trece de la SF la postmodernism, se joacă cu datele istorice, cu diversele registre stilistice ale limbii engleze şi cu imaginaţia cititorilor pentru a transforma o poveste antică într-o problemă contemporană. Din păcate, cu toate că au trecut două decenii de la publicarea volumului, problema este încă de actualitate...

„Gulf Wars” este mai degrabă o poveste fantastică despre doi soldaţi babilonieni care, într-un război antic, primesc sigilii cu nume de la un mare preot la asediul unei cetăţi. După cîteva milenii, doi soldaţi irakieni găsesc sigiliile şi capătă identitatea străvechilor soldaţi.

„The Shores of Bohemia” este, ca şi „The Beautiful and the Sublime” din volumul Crystal Express, un steampunk plasat în viitorul îndepărtat şi prefigurează în unele privinţe The Diamond Age de Neal Stephenson. În această povestire, protagonistul Rodolphe este un arhitect dintr-o enclavă urbană, Paysage. În ziua în care o construcţie măreaţă e dusă la bun sfîrşit, Rodolphe îl recunoaşte pe un vechi coleg şi prieten, Charles, în persoana unui om sălbăticit. După festivităţi (şi după ce soţia îl părăseşte), Rodolphe decide că tinereţea lui s-a încheiat, părăseşte comunitatea steampunk Paysage şi pleacă în sălbăticie pentru a i se alătura societăţii principale, Convenţia, care se bazează în principal pe nanomecanisme. Probabil că povestirea aceasta e mult mai apreciată acum, după revirimentul curentului steampunk, decît a fost în 1990, cînd a apărut mai întîi pe piaţa literară. Pe de altă parte, detaliile steampunk probabil că au o legătură cu un roman scris de Bruce Sterling împreună cu William Gibson în acea perioadă (The Difference Engine, mai exact), iar referirile repetate la enclavele boeme reflectă preocupări de durată ale lui Sterling în privinţa acestui subiect, preocupări manifestate şi în unele lucrări de nonficţiune ale sale.

Dacă „The Shores of Bohemia” este plasată într-un viitor îndepărtat şi prosper, următoarea povestire din volum, „The Moral Bullet”, se petrece în viitorul apropiat, pe un fundal de colaps social şi de anarhie. Mai precis, Bruce Sterling şi John Kessel au imaginat o situaţie paradoxală în care descoperirea şi distribuirea unui medicament care întinereşte şi însănătoşeşte a dus la sfîşierea societăţii americane, război civil, atrocităţi şi masacre. Protagonistul, un savant reîntinerit, e căutat de autorităţi europene pentru a ajuta la descoperirea altui medicament – unul care să le amplifice oamenilor empatia şi generozitatea, pentru a pune capăt conflictului generalizat. Dacă, atunci cînd am parcurs prima oară volumul, „The Moral Bullet” nu m-a interesat prea mult, la a doua lectură textul mi s-a părut un excelent precursor al curentului „greenpunk”, aflat în vogă de vreo trei ani încoace. Nu ar fi prima oară cînd Bruce Sterling a devansat un subgen al literaturii ştiinţifico-fantastice – şi nici ultima.

„The Unthinkable”, pe de altă parte, anticipează un subgen al literaturii fantastice pe care Charles Stross avea să îl facă celebru în primul deceniu al secolului al douăzeci şi unulea – un hibrid între literatura de spionaj şi literatura de groază. În această schiţă, doi agenţi din serviciile secrete, unul american, celălalt rus, se întîlnesc la încheierea Războiului Rece în Elveţia pentru a sta prieteneşte de vorbă la un pahar de vodcă. Treptat, din discuţia lor, cititorii înţeleg că în acea lume ficţională Războiul Rece s-a purtat cu vasilisci, gorgone, djinni, ba pe alocuri cu puterea de nestăvilit a Zeilor Străvechi de dincolo de adîncurile cosmice. Şi cine ar putea spune că a rămas necontaminat după ce a avut de-a face cu asemenea grozăvii?

„We See Things Differently” a fost discutată destul de des în unele cercuri după atacurile de la 11 septembrie 2011. Protagonistul-narator se prezintă drept jurnalist de la o publicaţie din Cairo şi, într-un viitor apropiat în care economia americană a colapsat, iar lumea e dominată de un califat arab imens, călătoreşte la Miami pentru a-l intervieva pe un cîntăreţ de muzică rock, Tom Boston. Protagonistul îl convinge pe cîntăreţ să prizeze cocaină cu el, iar după ce îl însoţeşte pe Tom Boston în turneu se reîntoarce în ţara sa de origine. Finalul dezvăluie că protagonistul l-a infectat pe cîntăreţul american cu o formă de cancer favorizată de un virus. Scopul unei asemenea acţiuni a fost eliminarea unui potenţial lider carismatic care ar fi condus America înapoi spre putere, prosperitate şi strălucire, iar sacrificiul de sine al protagonistului e văzut ca un preţ mic plătit pentru atingerea unui scop important. Din păcate, proliferarea atentatelor sinucigaşe din realitate face ca povestirea „We See Things Differently” să îşi păstreze relevanţa şi în prezent.

Următoare povestire din volum, „Hollywood Kremlin”, îl aduce pentru prima dată în scenă pe Leggy Starlitz, un personaj care ulterior avea să mai apară în volumul A Good, Old-Fashioned Future şi în romanul Zeitgeist. Povestirea e plasată în Azerbaijan, în perioada de colaps a Uniunii Sovietice de la finalul anilor 1980, iar Leggy Starlitz se ocupă cu afaceri pe piaţa neagră, în parteneriat cu pilotul militar Pulat Romanevich Khoklov. Scrisă pe un ton alert şi amuzant, povestea conţine şi un dram de fantastic, căci Starlitz are o îndemînare aproape supranaturală de a repara diverse dispozitive şi de a învîrti banii.

Povestirea „Are You for 86?” îl are ca protagonist tot pe Leggy Stralitz, de această dată ca traficant al medicamentului RU486 în Statele Unite ale Americii, în compania a două feministe. Cele trei personaje sînt urmărite de activişti de dreapta, care se opun avorturilor, iar la momentul unei tranzacţii cu o formaţie feminină niponă, 90s Girl, sînt prinse în capcană într-un templu din Salt Lake City. Din fericire, activiştii de dreapta sînt arestaţi de agenţi ai Serviciului Secret, iar Leggy Starlitz şi însoţitoarele sale scapă cu bine. Ca şi povestirea dinainte, „Are You for 86?” este antrenantă şi amuzantă. Pe de altă parte, multe dintre informaţiile strecurate în text despre furtul de servicii telefonice, despre infracţiunile cu ajutorul calculatoarelor şi despre implicarea Serviciului Secret în combaterea acestor activităţi au fost tratate mai pe larg şi mai sistematic în volumul de nonficţiune The Hacker Crackdown pe care Bruce Sterling l-a publicat în aceeaşi perioadă.

Ultima povestire din volum, „Dori Bangs”, este o fantezie amară. Sterling prezintă note biografice despre două persoane reale, Lester Bangs şi Dori Seda. Cel dintîi, critic muzical, a creat sintagma „punk rock”. Cea de-a doua a creat romane grafice în San Francisco. Ambii au pierit din cauza gripei tratate necorespunzător.

Sterling imaginează o poveste în care cei doi fac cunoştinţă, călătoresc prin America, se căsătoresc, se stabilesc în Kansas City şi au o relaţie turbulentă. După decesul lui Lester, în 2015, Dori are o viziune a copilului lor nenăscut şi o revelaţie asupra rostului artei pe lume, apoi, în anii bătrîneţii, devine o peisagistă specialistă în acuarele. Iar în final naratorul ne asigură că povestea nu a fost decît o închipuire pe hîrtie pentru a acoperi găurile pe care cei doi le-au lăsat în ţesătura lumii prin dispariţia lor prematură.

Pe ansamblu, Global Head este probabil mai de apreciat acum, în condiţiile revirimentului subgenului steampunk şi ale ascensiunii subgenului greenpunk, decît a fost la vremea publicării. De asemenea, după intensificarea activităţilor teroriste la începutul mileniului, unele proze scurte conţinute în acest volum au ajuns să fie relevante pentru lumea în care trăim. În concluzie, cu toate că Global Head nu este cel mai bun volum de proză scurtă al lui Bruce Sterling, totuşi merită timpul şi atenţia cititorilor. Bună parte dintre povestirile din acest volum au fost republicate în masiva colecţie retrospectivă Ascendancies.

Însă despre asta vom discuta cu altă ocazie.

(P.S. Noul meu roman Anul terminal poate fi comandat acum online de pe site-ul Editurii Audiosfera, aici. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Will McIntosh, "Soft Apocalypse" (2011)

În vara anului 2011, de pe blogul autorului american Walter JonWilliams, am aflat despre romanul de debut al autorului Will McIntosh. Romanul se intitula Soft Apocalypse (Night Shade Books, San Francisco, 2011) şi părea să fie foarte incitant. Am găsit pe site-ul autorului un fragment – un text care iniţial fusese povestire şi care ulterior a devenit capitolul al cincilea al romanului. L-am citit la adresa http://willmcintosh.net/Stories.html (ceea ce vă invit şi pe dumneavoastră să faceţi), după care... am dorit să parcurg şi romanul în întregime. Mulţumită vechiului meu prieten Horia Nicola Ursu, dorinţa mi-a fost îndeplinită. Şi iată ce am aflat:

Protagonistul-narator este Jasper, absolvent al unei facultăţi de sociologie, care în viitorul apropiat colindă împrejurimile oraşului Savannah. Fiecare capitol este plasat ceva mai departe în timp, la un interval de cîteva luni sau chiar cîţiva ani de cel precedent, iar cititorii pot vedea cum societatea americană colapsează din cauza unei crize economice şi a modificării radicale a mediului înconjurător, în vreme ce Jasper şi prietenii săi se transformă la rîndul lor pentru a supravieţui.

Incidentele care formează intriga sînt adesea şocante sau dezgustătoare, de la crime şi violuri la atentate bioteroriste şi incendii. Astfel, cititorii probabil vor uita cu greu episoade în care un cîine este furat pentru scurtă vreme numai ca să revină lîngă stăpînă cu o bombă cu ceas cusută în stomac, sau în care fermieri dornici să îi ucidă pe nişte nomazi incendiază desişul de bambus cale de kilometri întregi.

Personajele, la rîndul lor, pe de o parte păstrează amintirea normalităţii în noile condiţii de colaps economic, purtînd cu ele albume de fotografii sau cărţi de buzunar jerpelite sau diplome de doctorat în filologie engleză, iar pe de altă parte ajung în situaţia de a ucide necunoscuţi pentru a salva o prietenă de la viol sau de a face apendictomii cu instrumente improvizate. În acest context, dorinţa protagonistului de a avea o relaţie amoroasă stabilă şi de a fi fericit în compania unei femei – cu tentativele şi eşecurile de rigoare – constituie un fel de laitmotiv al episoadelor din roman, cu atît mai emoţionant cu cît haosul şi decăderea din fundal sînt descrise atît de convingător în fiecare capitol.

Din punctul de vedere al prezentării acestui fundal de colaps economic şi dezastru ecologic, autorul îşi dozează extrem de bine efectele. Pe de o parte, decorul urban decadent, cu locuinţe abandonate, străzi în descompunere şi căi ferate ruginite, deşi constituie un motiv recurent al literaturii SF postapocaliptice, este descris convingător. Pe de altă parte, elemente greenpunk precum Jihadul dadaist al unei organizaţii extremiste, bambusul modificat prin inginerie genetică, apt să crească patru metri pe zi, sau virusul capabil să-i facă paşnici pe oamenii infectaţi cu el sînt tratate într-un mod creativ şi ingenios.

Romanul Soft Apocalypse este cu atît mai relevant cu cît, după criza economică din 2008, Statele Unite ale Americii se pregătesc pentru o nouă recesiune, iar şomajul, abandonul locuinţelor, insecuritatea (alături de dispozitivele tehnologice portabile precum telefoanele celulare, consolele portabile sau tabletele electronice) au ajuns să reprezinte noua normalitate. Din acest punct de vedere, pentru 2011, Soft Apocalypse este tot atît de mult o reprezentare metaforică a spiritului timpului pe cît a fost Neuromancer de William Gibson în 1984. Vă recomand şi dumneavoastră cu toată căldura acest roman.

 (P.S. Recenzia de mai sus a fost publicată iniţial în Gazeta SF. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Paolo Bacigalupi, "Pump Six and Other Stories" (2010)

După cum relatam cu altă ocazie, în mai 2011 am primit cadou de la Bogdan Tudor Bucheru şi de la soţia sa, Kelly Bucheru, un număr de cărţi din Statele Unite ale Americii. Dintre acestea, în iulie 2011 am parcurs o colecţie de povestiri de Paolo Bacigalupi, Pump Six and Other Stories (Night Shade Books, San Francisco, 2010). Şi iată ce am aflat:

Prima povestire, "Pocketful of Dharma", dă tonul întregului volum. Este povestea unui băieţel chinez, Wang Jun, care, în urma pierderii familiei din cauza unei epidemii, ajunge într-un viitor apropiat să cerşească pe străzile din Chengdu. Întîmplarea face că Wang Jun ajunge în proprietatea unui mic dispozitiv de stocare a datelor pe care se află un simulacru de personalitate, nimeni altul decît... Dalai Lama. Combinaţia de înaltă tehnologie şi viaţă josnică trimite cu gîndul la reţeta clasică a literaturii cyberpunk, iar decorurile biomecanice sînt demne de Adrenergic! 

"The Fluted Girl", pe de altă parte, este o povestire despre consecinţele chirurgiei estetice. Personajele principale sînt surori gemene, Lidia şi Nia, supuse de către stăpîna domeniului pe care locuiesc unor operaţii repetate în vederea transformării lor în instrumente de suflat vii, menite să ofere spectacole muzical-erotice. Dar Lidia, deşi fragilă, are planuri ambiţioase de evadare şi răzbunare.

"The People of Sand and Slag" este de-a dreptul grotescă. Într-un viitor mediu, în care biosfera a fost aproape complet distrusă, iar usactul şi oceanul planetar au fost poluate la extrem, oamenii înşişi au ajuns, mulţumită ingineriei genetice, să se poată hrăni direct cu substanţe minerale şi să îşi poată regenera membrele pierdute. Protagonistul-narator, Chen, face parte dintr-un comando care are ca misiune paza unui perimetru vast în care se desfăşoară operaţiuni miniere. Împreună cu colegii săi, găseşte un cîine şi învaţă cum să îl hrănească şi cum să aibă grijă de el. Finalul povestirii este însă macabru, iar concluzia demonstraţiei subtextuale prin reducere la absurd este că nu ne putem separa de ecosistemul în care trăim. Atît intriga povestirii cît şi caracterizarea personajelor şi fundalul minuţios realizat fac ca "The People of Sand and Slag" să fie printre cele mai reuşite din volum.

"The Pasho" este în schimb o povestire plasată într-un viitor îndepărtat, în care, după un colaps al civilizaţiei şi o renaştere a ei, o populaţie deşertică, Jai, are conflicte periodice cu un popor dintr-o zonă cu lacuri, Keli. O organizaţie religioasă, Pasho, cauză să păstreze cunoştinţele din vechime şi să aplaneze conflictele. Iar personajul principal, Raphel, un Jai devenit Pasho, revine în localitatea natală numai ca să afle că bunicul său pregăteşte o nouă invazie a zonei lacurilor.

"The Calorie Man" este povestirea care mi-a atras mai întîi atenţia asupra lucrărilor literare ale lui Paolo Bacigalupi. Plasată într-un viitor apropiat, povestirea imaginează o lume în care hrana omenirii este asigurată de cîteva plante şi animale patentate de corporaţii multinaţionale, culturile tradiţionale au pierit din cauza unor maladii (poate create prin inginerie genetică de către aceleaşi corporaţii), iar, după epuizarea rezervelor de ţiţei, transporturile au ajuns să se bazeze pe dirijabile, veliere şi motoare cu energie mecanică încorporată în arcuri. Protagonistul Lalji, un indian exilat în America de Nord, pleacă pe Mississippi în căutarea unui genetician, iar monopolul corporaţiilor asupra recoltelor este spart.

"The Tamarisk Hunter", pe de altă parte, aduce în discuţie un alt viitor posibil în care, pe baza unor legislaţii dubioase, drepturile de utilizare a apei în state precum Arizona sau Colorado sînt cumpărate de către California, iar puţinii localnici rămaşi, precum personajul principal Lolo, se agaţă de nişte slujbe mizere într-o zonă în mare parte abandonată.

"Pop Squad" este o altă povestire grotescă, la fel de şocantă în unele privinţe ca "Modesta propunere" a lui Jonathan Swift. Într-un viitor apropiat, mulţumită tratamentelor medicale avansate, oamenii au ajuns să aibă speranţa de viaţă extinsă pe termen nedefinit şi să nu mai îmbătrînească. În schimb, personaje precum protagonistul-narator au misiunea de a găsi mame clandestine şi de a le ucide bebeluşii - pentru că o lume deja suprapopulată de nemuritori nu poate să suporte presiunea demografică. Tonul naraţiunii aminteşte de literatura poliţistă americană din perioada pulp, iar atmosfera - de Blade Runner.

"Yellow Card Man" este poate cea mai deprimantă povestire din volum. Personajul principal este un bătrîn chinez pe nume Tranh - fostul director al unei companii de transporturi maritime, ajuns acum să lucreze ca zilier în Thailanda. În ultimele zile de viaţă, Tranh reuşeşte să îi plătească nişte poliţe vechi unui fost angajat - dar şi să piardă ultima rămăşiţă de omenie.

"Softer" este cel mai slab text din volum - o schiţă despre un bărbat din clasa de mijloc care, într-o dimineaţă de vară, îşi ucide soţia în locuinţa lor din suburbii, apoi o îngroapă în curtea din spate şi fuge în Mexic cu economiile. Tehnic vorbind, nu se încadrează în genul ştiinţifico-fantastic.

"Pump Six", în schimb, reprezintă o bună încheiere pentru întreaga culegere. Protagonistul-narator, Alvarez, locuieşte în New York, în viitorul apropiat, şi lucrează la un centru pentru întreţinerea pompelor de ape menajere. Treptat, constată că una dintre pompe nu mai poate fi repusă în funcţiune cu un program de calculator de la centru, ci trebuie reparată fizic, iar compania care a produs-o a dat faliment cu decenii în urmă, departamentul de inginerie de la o universitate învecinată s-a desfiinţat, cărţile din bibliotecă sînt de neînţeles, iar concetăţenii săi sînt analfabeţi şi incapabili să înţeleagă lumea în care trăiesc. Ca şi filmul Idiocracy, povestirea conţine în subtext o pledoarie în favoarea educaţiei, culturii şi competenţei profesionale - pentru că în lipsa lor nu putem menţine şi dezvolta civilizaţia.

Pe ansamblu, Pump Six and Other Stories reprezintă un volum foarte reuşit şi foarte relevant pentru vremurile în care trăim - comparabil ca importanţă cu Burning Chrome de William Gibson. Vi-l recomand cu căldură şi dumneavoastră. Cît despre lumea minuţios imaginată din "The Calorie Man" şi "Yellow Card Man", Paolo Bacigalupi a revizitat-o în romanul The Windup Girl. Dar asta e altă poveste...

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)  

Paolo Bacigalupi, "Ship Breaker" (2010)

Relatam cu altă ocazie că, pe 23 mai 2011, am primit cadou de la Bogdan Tudor Bucheru şi de la soţia lui, Kelly Bucheru, un număr de cărţi din Statele Unite ale Americii. Printre ele s-a aflat şi un roman de Paolo Bacigalupi, Ship Breaker (Little, Brown and Co., New York, 2010) - roman destinat tinerilor şi distins cu Premiul Michael L. Printz oferit de Asociaţia Bibliotecilor din America. Am parcurs Ship Breaker în patru zile.

Şi iată ce am aflat:

Acţiunea e plasată în viitorul apropiat, peste două sau trei decenii, în zona Golfului Mexic, unde, ca urmare a creşterii efectului de seră şi a topirii calotelor glaciare, numeroase zone de coastă au fost inundate, iar unele oraşe au fost devastate de uragane.

Protagonistul este Nailer, un adolescent sărac şi analfabet care, împreună cu o echipă de copii şi tineri, ajută la dezmembrarea vaselor oceanice abandonate după epuizarea ţiţeiului. După o furtună deosebit de violentă, Nailer şi şefa lui de echipă, Pima, descoperă un velier modern eşuat pe o insuliţă şi salvează o tînără bogată. Tînăra se dovedeşte a fi fiica directorului unei companii de transporturi maritime, iar Nailer încearcă să o ajute să scape de urmăritori care ar dori să o ia ostatică pentru a-l convinge pe director să lase conducerea în mîinile unui contracandidat oneros.

Prima escală a celor doi fugari este în Mississippi Metropolitan, un port construit după dispariţia oraşelor New Orleans şi Orleans II. Nita este însă răpită tocmai în ziua în care Nailer găseşte în port o navă al cărei echipaj îi e loial directorului, iar protagonistul se îmbarcă pe Dauntless pentru a ajuta la salvarea fetei. Finalul romanului este deosebit de spectaculos şi include bătălii navale, naufragii, lupte corp la corp şi situaţii pe muchie de cuţit.

Dintre elementele memorabile ale cărţii, aş aminti în primul rînd stilul foarte clar şi economic. Acesta, împreună cu tehnoredactarea aerisită a textului, face lectura foarte uşoară şi agreabilă.

Un alt element îl constituie caracterizarea personajelor. Paolo Bacigalupi a reuşit foarte bine atît să creioneze personaje memorabile, precum protagonistul Nailer şi tatăl său violent, Richard Lopez, cît şi să creeze o reţea de relaţii şi de conflicte între ele care servesc foarte bine la construirea intrigii. Trebuie să remarc aici şi că personajele secundare, destul de numeroase, sînt la rîndul lor foarte bine realizate.

Intriga în sine, deşi structurată pe tiparul clasic al romanelor pentru adolescenţi, este înţesată de episoade spectaculoase şi îi ţine pe cititori cu sufletul la gură, de la prima la ultima pagină. Un aspect special, în legătură cu care l-am felicitat pe autor, este cel al cîrligelor narative, plasate cu abilitate la sfîrşitul fiecărui capitol şi menite să îi facă pe cititori să înceapă imediat lectura capitolului următor.

Fundalul romanului este de asemenea minuţios realizat, iar consecinţele schimbării climatice şi epuizării ţiţeiului sînt bine gîndite, bine prezentate şi bine integrate în roman, fie că este vorba de fenomene meteorologice spectaculoase, de modificări sociale şi logistice sau de transformări culturale şi biologice profunde. Spre exemplu, clădirile inundate şi parţial distruse de uraganele frecvente joacă un rol crucial în deznodămîntul romanului, personajele locuiesc în adăposturi improvizate, iar cei bogaţi şi puternici au drept servitori semi-oameni creaţi prin experimente genetice.

Pe ansamblu, Ship Breaker este o realizare remarcabilă din domeniul literaturii pentru tineret, iar stilul clar şi concis în care a fost scrisă o face accesibilă. V-o recomand cu plăcere şi dumneavoastră. Cît despre mine, am început deja să citesc o altă carte de Paolo Bacigalupi, Pump Six and Other Stories. Dar despre aceasta am să vă relatez cu altă ocazie...

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)  

John Scalzi (antologator), "Metatropolis" (2010)

După cum relatam aici, am avut plăcerea să primesc o duzină de Crăciunuri la pachet într-o zi de mai. Dintre toate volumele primite cadou de la Bogdan Tudor Bucheru şi de la soţia lui, Kelly Bucheru, am citit mai întîi o antologie alcătuită de John Scalzi şi intitulată Metatropolis (Tor Books, New York, 2010). Am parcurs-o în numai patru zile, cu sufletul la gură.

Şi iată ce am aflat:

Metatropolis este un volum construit pe principiul "world sharing" (sau al lumii imaginare comune, dacă preferaţi). Mai precis, conform "Introducerii" scrise de John Scalzi, cei cinci autori antologaţi aici au conlucrat în vederea imaginării unei lumi urbane din viitorul apropiat, de după epuizarea rezervelor de ţiţei, iar ideile cu care a contribuit fiecare pentru conturarea fundalului acestei lumi imaginare au avut un rol decisiv în formarea poveştilor individuale cu care autorii au creat antologia. Un  alt element demn de menţionat este că antologia aceasta a fost mai întîi o carte în format audio şi abia apoi o carte tipărită, în ciuda faptului că de regulă întîi apare cartea tipărită şi abia apoi se lansează adaptarea audio. (Puteţi să mă acuzaţi de conservatorism, dar eu am citit varianta tipărită. Asta e...)

Prima povestire din această antologie îi aparţine lui Jay Lake şi se intitulează "In the Forests of the Night". Povestirea este plasată într-un oraş numit Cascadiopolis şi situat pe coasta de vest a Americii de Nord, o conurbaţie care include Portland, Seattle şi Vancouver şi care are mai mult în comun cu ameri-indienii şi cu elfii pădureni ai lui Tolkien decît cu mediul urban aşa cum îl înţelegem în prezent. Societatea din fundalul acestui text este una de tip anarhic, iar tehnologia îmbină meşteşuguri tradiţionale precum pietrăria şi olăritul cu nanotehnologia şi sursele de energie neconvenţionale. Deşi intriga implică un personaj foarte carismatic, comploturi corporatiste şi infiltrări tactice, execuţia propriu-zisă a textului lasă de dorit, iar această primă povestire, prin comparaţie cu celelalte, pare cea mai slabă din antologie. Păcat de trimiterile intertextuale la poemele lui William Blake şi de personajul acela carismatic, Tygre Tygre...

"Stochasti-City" de Tobias S. Buckell este plasat în Detroit şi îşi axează intriga pe complotul unei organizaţii non-guvernamentale de a prelua un zgîrie-nori abandonat şi de a-l transforma într-o fermă verticală... peste noapte. Protagonistul este un personaj masculin de culoare, Reginald Stratton, care trece de la rolul de paznic la intrarea într-un club la cel de lider de gherilă urbană în mijlocul acestor evenimente dramatice. Autorul îmbină foarte bine caracterizarea personajelor principale, conturarea fundalului urban post-colaps şi structurarea intrigii, iar naraţiunea la persoana întîi este foarte convingător construită.

"The Red in the Sky Is Our Blood" de Elizabeth Bear este plasată tot în Detroit, ca şi nuvela precedentă. Protagonista este soţia fugară a unui mafiot din fosta Uniune Sovietică, iar organizaţia care o contactează (bazată pe prestigiu, mai degrabă decît pe profit) îi cere să ajute la evacuarea cîtorva persoane din Kiev. Autoarea reuşeşte foarte bine să creeze acea senzaţie de lume locuită, cu evocarea percepţiilor senzoriale la fiecare pas, iar intriga este atent construită şi bine închegată.

Următoarea nuvelă îi aparţine chiar antologatorului, John Scalzi, iar acesta mărturiseşte în prezentare, mai în glumă, mai în serios, că abia dacă reuşeşte să îi pronunţe titlul. (Încercaţi şi dumneavoastră: "Utere nihil non extra quiritationem suis"). Plasată în Noul Saint Louis, nuvela prezintă (din perspectiva unui tînăr care capătă primul post la o fermă de porci ultramodernă) o tentativă din partea unor suburbani sălbăticiţi să invadeze un oraş autosuficient, bazat pe tehnologii ultraeficiente. Dacă vă întrebaţi la ce se referă titlul nuvelei, ei bine, e versinea latină a zicalei că de la porc numai guiţatul nu se foloseşte.

Nuvela care încheie volumul, "To Hie from Far Cilenia", îi aparţine lui Karl Schroeder şi, din punct de vedere tematic, se apropie cel mai mult de literatura (post)cyberpunk, cu lumi virtuale şi realităţi amplificate. Mai exact, protagonistul, un ucrainean specializat în detectarea traficului ilicit de substanţe radioactive, ajunge să exploreze o serie de lumi virtuale construite pe Internet şi să constate că atît conceptul de naţiune cît şi viziunea despre lume a oamenilor nu se mai leagă în mod necesar de poziţia geografică.

Pe ansamblu, antologia Metatropolis este un exemplu strălucit de lume imaginară comună, mai ales pentru că autorii antologaţi nu au ales nici calea uşoară a vizitării unei lumi imaginare mai vechi a vreunui autor SF venerabil, nici pe cea şi mai uşoară a unei lumi fantastice generice, ţesută din imitaţii la mîna a treia după scrierile lui Tolkien şi ale lui Lord Dunsany. Dimpotrivă, elementele de fundal ale acestor nuvele, fie că e vorba despre telecomunicaţii şi transporturi, fie că e vorba despre sursele de hrană şi de energie sau de formele de educaţie şi de coeziune socială, arată că autorii s-au documentat îndelung în privinţa tendinţelor emergente din realitate şi că şi-au folosit din plin imaginaţia.

O componentă aparte o reprezintă trimiterile intertextuale din aceste nuvele. Astfel, protagonistul din primul text pare să amintească atît de poemele lui William Blake cît şi de anumite personaje carismatice (fie colonelul T.E. Lawrence, fie Paul Atreides, în funcţie de cadrul de referinţă al fiecărui cititor). Preluarea unui zgîrie-nori abandonat din "Stochasti-City" evocă într-un fel primul film Die Hard (deşi în acest caz "teroriştii" construiesc o fermă verticală, mai degrabă decît să ia ostatici). Protagonista dură din "The Red in the Sky Is Our Blood" care are grijă de un copil şi sfidează un lider mafiot are unele asemănări cu Gloria. Nuvela lui John Scalzi chiar menţionează unele surse de inspiraţie cinematografică (Babe şi Mad Max Beyond Thunderdome, între altele). Iar lumile virtuale construite prin realitate amplificată din "To Hie from Far Cilenia" evocă în filigran romane precum Virtual Light şi Spook Country de William Gibson, Noir de K.W. Jeter (cu viziunea sa retro întunecată) şi Rainbows End de Vernor Vinge.

Dar, pe ansamblu, Matatropolis reprezintă o reuşită a genului ştiinţifico-fantastic şi face foarte bine ceea ce ar trebui să facă genul acesta literar dacă ar fi luat în serios mereu de autori: îi pune pe cititori pe gînduri în legătură cu tendinţele sociale, economice, tehnologice şi ecologice din prezent. Atît această abordare profesională a temei antologiei cît şi calităţile ei literare, deloc de neglijat, fac Matatropolis  o carte de citit. Şi de recitit...

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)