Am întâlnit şi ţesători fericiţi

Vineri am mers în vizită la Librăria Engleză Anthony Frost de pe Calea Victoriei. Am avut plăcerea să conversez cu domnul director Vlad Niculescu, care a fost o gazdă foarte amabilă. De asemenea, am făcut două achiziţii interesante. Cea dintâi este Under the Sign of Capricorn de Hugo Pratt (Euro Comics, San Diego, 2014) - o ediţie americană a unui album din 1970, din seria dedicată lui Corto Maltese. Cea de-a doua e un volum pe care îl căutam de multă vreme: Forward the Foundation de Isaac Asimov (Bantam Spectra, Bantam Books, New York, 2004). În sfârşit, după paisprezece ani de eforturi, am adunat toată seria Foundation în engleză.

Şi, cum la Anthony Frost nu poţi merge doar o dată (sau cumpăra o singură carte), sâmbătă am revenit şi, după o întrevedere agreabilă cu domnul Niculescu, am achiziţionat alte trei volume. Unul este de popularizarea ştiinţei şi este scris de dr. Michio Kaku, profesor de fizică teoretică la Universitatea Oraşului New York. Se intitulează The Future of the Mind - The Scientific Quest to Understand, Enhance and Empower the Mind (Anchor Books, New York, 2015). Celelalte două sunt romane grafice de Alan Moore şi Kevin O'Neill. Sunt adăugiri târzii la Liga domnilor extraordinari şi se intitulează Nemo: Heart of Ice (Top Shelf, Marietta şi Knockabout, Londra, 2013), respectiv Nemo: The Roses of Berlin (Top Shelf, Marietta şi Knockabout, Londra, 2014). Din câte îmi dau seama, volumele acestea virează seria Ligii din steampunk în dieselpunk.

Le mulţumesc pe acestă cale domnului director Vlad Niculescu şi colegilor săi de la Anthony Frost pentru amabilitate şi pentru bunăvoinţă. Vă recomand şi dumneavostră să vizitaţi librăria dumnealor, fie la sediul de pe Calea Victoriei 45, fie online, aici.

În ceea ce priveşte cărţile achiziţionate la acest sfârşit de săptămână, după ce le voi parcurge, am să vă dau detalii la Ţesătorul. Până atunci, o duminică plăcută şi toate cele bune!

Am întîlnit şi ţesători fericiţi

Săptămîna trecută vă relatam că am fost în vizită la importatorii mei preferaţi de la Nautilus. Ei bine, azi am recidivat şi am revenit cu bunătăţi - una şi una.

Astfel, am achiziţionat volumul Elric: The Sleeping Sorceress de Michael Moorcock. (Practic, cu excepţia volumului The Dreamthief's Daughter, am adunat toată saga lui Elric din Melniboné.) Apoi am luat un volum de Sir Terry Pratchett, Ian Stewart şi Jack Cohen, The Science of Discworld IV: Judgement Day, o colecţie cu povestiri de Isaac Asimov pe care o citisem prin liceu, mulţumită doamnei profesoare Monica Mărăşescu, Buy Jupiter, şi, din seria Fantasy Masterworks de la Gollancz, The Dragon Griaule de Lucius Shepard. Desigur, pe măsură ce le voi parcurge am să vă relatez şi dumneavoastră despre ele. Vă mai aştept la Ţesătorul!

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Cărţile copilăriei Ţesătorului

Aş putea spune că am primit această leapşă de la Tudor Ciocârlie, într-un articol postat pe blogul Cititor SF pe care vă recomand să-l citiţi aici. În cele ce urmează, am să vă spun cîte ceva despre cărţile copilăriei mele - şi am să vă invit apoi fie să scrieţi un articol pe aceeaşi temă pe blogul dumneavoastră, fie să-mi lăsaţi un comentariu.

Am învăţat să citesc pe la patru ani şi jumătate - îmi solicitam zilnic părinţii şi bunica să-mi citească poveşti, iar dumnealor mi-au arătat cum să mi le citesc singur.

Dintre cărţile citite pînă să încep clasa întîi îmi amintesc "Peripeţiile Alisei în Ţara Minunilor" de Lewis Carroll (în traducerea Fridei Papadache), "O poveste cu un hobbit" de J.R.R. Tolkien (în traducera Catincăi Ralea) şi "Aventurile lui Oliver Twist" de Charles Dickens.

Cea dintîi mi se părea vag ameninţătoare, pentru că personajele de acolo nu erau bune sau rele, ci doar... ciudate. (Ulterior am recitit-o şi m-am amuzat copios, dar asta e altă poveste.)

Pe cea de-a doua am recitit-o obsesiv, după cum v-am relatat aici, iar de pe urma ei am rămas cu ideea că loialitatea faţă de prieteni contează imens, tenacitatea te va duce la destinaţie, chiar dacă drumul e anevoios, iar setea de înavuţire strică omenia. (A, şi ospitalitatea se dovedeşte oferindu-le musafirilor ceai...)

Pe cea din urmă mi-o citea mama, capitol cu capitol, iar atmosfera gotică şi personajele sinistre mă îngrozeau pînă în măduva oaselor. Nu cred că am parcurs acel roman pînă la capăt nici pînă azi, aşa de apăsător mi s-a părut. (Nici lumea din Gangland nu s-o fi ivit din neant, dacă stau să mă gîndesc ceva mai bine...)

Tot pe atunci am început să citesc romane de Jules Verne - pe unele le-am recitit de cîteva ori, în special "Copiii căpitanului Grant" şi "Insula misterioasă". Cred că de la personajele lui Verne am rămas cu noţiunea că problemele se rezolvă pe cale raţională, nu prin crize de nervi sau istericale.

În şcoala primară am citit cu drag "Aventurile lui Tom Sawyer" şi "Aventurile lui Huckleberry Finn" de Mark Twain. Pe cea din urmă am recitit-o la fel de obsesiv ca şi pe Hobbit. Cred că am rămas din acea carte cu un gust pentru libertate, o neîncredere faţă de societatea "civilizată", respect pentru aptitudinile practice (fie că e vorba de înot, de făcut focul, de gătit sau de cusut), precum şi cu foarte puţină răbdare sau toleranţă faţă de ipocrizie. (Tot de acolo am rămas cu ideea că e de folos să porţi un briceag multifuncţional - idee pe care mi-a întărit-o şi articolul lui Bruce Sterling de aici.)

Cam în aceeaşi perioadă am parcurs "Cei trei muschetari" de Alexandre Dumas şi "Winnetou" de Karl May. Am regretat nespus moartea lui Winnetou la finalul romanului, însă mi-a venit inima la loc cînd l-am regăsit, viu şi nevătămat, în romanul "Old Surehand", pe care l-am citit cîţiva ani mai tîrziu în casa naşilor mei din cartierul Rahova.

Pe la nouă ani am început să citesc romane de H.G. Wells - "Maşina timpului", "Omul invizibil", "Insula doctorului Moreau" şi "Primii oameni în lună". Şi, în mod destul de straniu, în vara în care am citit "Primii oameni în Lună" am parcurs de vreo trei ori la rînd şi "Comoara din insulă" de Robert Louis Stevenson. (De aceea nu m-am mirat prea mult cînd, mulţi ani mai tîrziu, a apărut pe ecrane versiunea aceasta a Insulei Comorilor, numită Treasure Planet.)

Iar pe la doisprezece ani am avut revelaţia, parcurgînd "Eu, robotul" de Isaac Asimov şi "Odiseea navei Space Beagle" de A.E. Van Vogt, că literatura ştiinţifico-fantastică nu era obligatoriu să se petreacă în secolul al nouăsprezecelea, cu personaje victoriene, ci se putea petrece în viitor - şi putea fi extrem de spectaculoasă. (Sigur, victorienii aceia apocrifi nu au dispărut niciodată cu adevărat din literatura SF, dar nu ne-ar lăsa inima să-i alungăm de acolo, nu-i aşa?)

Adolescenţa mi-a fost în schimb marcată de "Fundaţia" lui Asimov şi "Mîntuitorul Dunei"/"Copiii Dunei" de Frank Herbert pe de o parte şi de "Johnny Mnemonic" al lui William Gibson pe de altă parte.  Asimov şi Herbert mi-au arătat cît de importantă este deschiderea epică, în spaţiu şi în timp, şi cît de necesară este înţelegerea forţelor sociale pentru SF de bună calitate, iar Gibson şi colegii săi mi-au demonstrat că viitorul e sumbru şi bate la uşă.

Dar postarea era numai despre cărţile copilăriei, nu?

(P.S. Noul meu roman Anul terminal poate fi comandat acum online de pe site-ul Editurii Audiosfera, aici. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Isaac Asimov - "Foundation" (1951)

În toamna anului 1985, prin amabilitatea unei colege de clasă, Luminiţa Voinescu, şi a doamnei profesoare Marina Istrate, am avut ocazia să citesc volumul Foundation de Isaac Asimov (Granada Publishing, Londra, 1981) – o ediţie de buzunar cu coperta ilustrată de Chris Foss. A fost prima carte în engleză pe care am citit-o, iar înţelegerea textului mi-a fost uşurată de audierea, cu un an sau doi înainte, a unei adaptări radiofonice la emisiunea „Exploratorii lumii de mîine”. Nu numai că lectura unei întregi cărţi în engleză la vîrsta de 14 ani a fost un fel de triumf personal, dar viziunea mea despre literatura ştiinţifico-fantastică s-a schimbat considerabil. Să vă spun şi dumneavoastră de ce:

Foundation reuneşte cinci povestiri şi nuvele plasate într-un univers imaginar comun. Cea dintîi, „Psihoistoricii”, tratează despre un savant, Hari Seldon, care într-un viitor îndepărtat a dezvoltat o ştiinţă numită psihoistorie şi cu ajutorul ei a prevăzut declinul şi prăbuşirea Imperiului Galactic cu capitala pe planeta Trantor.

Partea a doua, „Enciclopediştii”, arată cum, la marginea galaxiei, pe planeta Terminus, după cincizeci de ani-standard, Fundaţia întemeiată de Hari Seldon se confruntă cu o criză cauzată de diminuarea puterii imperiale şi de apariţia unor mici regate spaţiale independente cu ambiţii locale. Sub conducerea lui Salvor Hardin, Fundaţia foloseşte echilibrul puterilor pentru a evita invazia forţelor armate ale unuia dintre aceste regate, Anacreon.

Partea a treia, „Primarii”, relatează cum, după alţi treizeci de ani-standard, Fundaţia foloseşte religia pentru a ţine sub control cele patru regate din imediata sa vecinătate.

Partea a patra, „Negustorii”, prezintă un incident în care un negustor al Fundaţiei, Limmar Ponyets, îl salvează pe un altul de pe planeta Askone, unde comerţul cu tehnologie avansată era interzis.

Partea a cincea, „Prinţii comercianţi”, tratează despre o nouă criză din istoria Fundaţiei, în care unul dintre comerciaţii de frunte, Hober Mallow, înfrînge expansionista Republică Korelliană cu ajutorul embargoului economic. Finalul volumului anunţă şi că Fundaţia, destinată să devină iniţiatoarea celui de-Al Doilea Imperiu Galactic, după un mileniu de haos şi barbarie, va trebui să înfrunte în viitor nucleul Primului Imperiu, încă activ în centrul galaxiei.

Foundation, conform Autobiografiei lui Isaac Asimov, a fost concepută în 1942, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ca urmare a cererii redactorului-şef John Campbell, Jr., de povestiri interconectate care să nu fie despre roboţi. Tînărul Asimov promisese un nou set de povestiri, nu avea idee despre ce să le scrie, a privit împrejur, a văzut numeroşi soldaţi, s-a gîndit la Imperiul Roman, apoi la Decăderea şi prăbuşirea Imperiului Roman de Edward Gibbon, după care a plasat povestea în contextul unui Imperiu Galactic din viitorul îndepărtat.

Paralela cu lucrarea de istorie a lui Gibbon este destul de clară. Imperiul Galactic reprezintă Imperiul Roman, regatele stelare precum Anacreon reprezintă regatele barbare apărute după prăbuşirea Imperiului Roman de Apus, religia tehnolatră din partea a treia e un fel de echivalent SF al creştinismului, iar rămăşiţa Primului Imperiu care funcţionează încă în centrul galaxiei reprezintă Imperiul Roman de Răsărit.

O altă paralelă demnă de menţionat, însă, o reprezintă aceea cu contextul istoric în care au fost scrise aceste povestiri şi nuvele interconectate. Prăbuşirea Imperiului Galactic aminteşte de Marea Criză Economică din anii 30, înţeleptul Hari Seldon cu planul său de reconstruire a civilizaţiei seamănă cu economistul John Maynard Keynes, iar conducătorii ca Salvor Hardin sau Hober Mallow, atenţi să creeze (sau să identifice) şi să folosească tendinţe sociale şi economice majore, seamănă cu preşedintele F. D. Roosevelt.

Din acest punct de vedere, Foundation, publicată iniţial ca povestiri disparate în Astounding Magazine, apoi în volum în 1951, a reprezentat un punct de turnură în literatura ştiinţifico-fantastică în general şi în subgenul operei spaţiale în special. Mai degrabă decît să continue tradiţia operei spaţiale cu aventuri spectaculoase, pe linia stabilită de autori precum Edmund Hamilton sau E.E. „Doc” Smith, Asimov a folosit acest subgen pentru a prezenta importanţa forţelor istorice, a tendinţelor economice şi sociale în viaţa unei societăţi. Cu alte cuvinte, a trecut opera spaţială de la literatura de aventuri la literatura de speculaţie socială.

Efectul acestei schimbări de orientare şi al acestei bogăţii de idei a fost masiv şi de durată. Practic, lucrări majore din subgenul operei spaţiale, de la seria „Dune” a lui Frank Herbert la „Cînturile Hyperion” ale lui Dan Simmons, sau de la „Schismatrix Plus” a lui Bruce Sterling la seria „Culturii” a lui Iain M. Banks, îi sînt îndatorate într-o măsură mai mare sau mai mică Fundaţiei asimoviene. Asimov însuşi remarca în anii 80 că, dacă seria cinematografică Star Wars a avut o influenţă uriaşă asupra tinerilor creatori de SF din cinematografie şi din literatură, la rîndul ei era îndatorată unor creaţii mai vechi, inclusiv seriei sale Foundation.

Ca o recunoaştere a meritelor acestei serii, din care volumul prezentat aici este întîiul în ordinea publicării, în 1965 lui Isaac Asimov i s-a acordat Premiul Hugo pentru Cea Mai Bună Serie din Toate Timpurile – unicul de acest fel.

Aş mai menţiona şi claritatea stilului în care e scris acest volum, organizarea elegantă, pe secţiuni, şi caracterul dramatic al intrigii, cu numeroase dialoguri, ceea ce a facilitat adaptările radiofonice. Aceste calităţi, între altele, fac lectura volumului Foundation accesibilă şi agreabilă. Puteţi găsi şi dumneavoastră această carte la importatorii mei preferaţi, Nautilus, http://nautilus.ro.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Isaac Asimov – 'I. Asimov - A Memoir' (1994)

Sînt mai bine de zece ani de cînd am renunţat să mai citesc cărţi de Isaac Asimov, după dezamăgirile provocate de Marginea Fundaţiei şi de Preludiul Fundaţiei. Pe cît de agreabile şi palpitante mi se păruseră cărţile lui din tinereţe (Eu, robotul, trilogia Fundaţia, Caverne de oţel, Soarele gol, O piatră pe cer, Pulbere de stele, Sfîrşitul eternităţii), pe atît de lungi şi diluate mi s-au părut acestea două, scrise şi publicate în anii ’80. Excepţie au făcut cîteva articole de popularizarea ştiinţei din volumul Planeta care nu a existat, în care cu plăcere i-am regăsit stilul clar, concis şi agreabil pe care i-l apreciam atît de mult.

Şi iată că, după atîţia ani, am cumpărat în 2005 şi am citit o carte pe care mi-o doream de cîtva timp – Autobiografia lui Asimov. Am parcurs-o în aproximativ 28 de ore şi am fost încîntat de ea.

În această carte, scrisă în 125 de zile (numeroase dintre ele petrecute în spital), Isaac Asimov îşi evocă rudele, prietenii, cariera, realizările şi dificultăţile în capitole scurte, clare şi de multe ori pline de iubire şi de căldură sufletească. Organizînd cartea astfel, a făcut-o foarte uşor de parcurs, iar faptul că îi citisem destule dintre cărţile importante din domeniul SF m-a ajutat să nu fiu străin pe de-a-ntregul în această lume pe care o evocă.

A fost ca o regăsire a unui prieten pe care nu-l mai întîlnisem de mult, şi mi-a umplut inima de bucurie (şi, uneori, ochii de lacrimi). Pentru că, dincolo de toate experimentele stilistice, dincolo de modele literare şi de confruntările între generaţii, vocea raţională, limpede a lui Asimov, claritatea intrigilor sale şi soluţionarea conflictelor prin inteligenţă şi raţiune, nu prin violenţă sau forţă brută, reprezintă pentru mine chintesenţa literaturii science fiction moderne. Dacă o poveste nu poate fi spusă clar, în aşa fel încît cititorul să înţeleagă intriga (şi să se bucure de ea), atunci ea nu merită spusă deloc.

În cazul Autobiografiei, e povestea unui om care a început viaţa ca imigrant sărac, lucrînd de la nouă ani în prăvălia părinţilor şi dormind patru-cinci ore pe noapte, şi care, printr-o combinaţie de studiu (dar nu toceală), burse, relaţii personale şi mai ales scriere susţinută, zi de zi, an de an, a ajuns să publice 451 de cărţi citite şi apreciate în numeroase ţări. Ceea ce afirmă autorul că l-a ajutat în această realizare este diversificarea producţiei. Au fost ani cînd a scris povestiri SF, ani cînd a scris romane, ani cînd a scris aproape exclusiv cărţi de popularizarea ştiinţei, ani cînd s-a ocupat de povestiri poliţiste, perioade cînd a publicat ediţii adnotate. Consecinţa a fost că, mai degrabă decît să cadă în capcana blocajelor scriitoriceşti, Isaac Asimov a devenit din ce în ce mai prolific de-a lungul vieţii, iar sporirea ritmului în care a scris a coincis cu o situaţie financiară din ce în ce mai bună. Un caz foarte rar şi foarte fericit în lumea literară.

Un alt aspect care pare să-l fi ţinut departe de bolile profesionale specifice scriitorilor (depresie, alcoolism, abuz de substanţe) este că pe parcursul vieţii de adult a ţinut numeroase prelegeri şi conferinţe. Vorbitul în public pare să fi compensat pentru nesfîrşitele ore de singurătate petrecute de Asimov dinaintea maşinii de scris.

În cartea lui se găsesc şi lecţii importante pentru scriitori. Una ar fi că, pe măsură ce scrii mai multe cărţi, grija referitoare la succesul uneia singure tinde să se diminueze. Dacă una nu prea se vinde, nu-i nimic! Următoarele vor compensa. Nu te opri din scris!

O alta este că, dacă o editură te tratează rău, nu te plăteşte şi aşa mai departe, nu e necesar să te duci prin tribunale. Tot ce ai de făcut este să nu îi mai dai cărţi pe viitor acelei edituri.

Şi, iar demn de reţinut, ajută dacă te porţi frumos cu editorii şi redactorii şi dacă relaţiile de afaceri se transformă în relaţii de prietenie şi loialitate pe termen lung. Un scriitor celebru şi agreabil în comportament reprezintă un fenomen rar şi, prin urmare, cu atît mai preţios.

Poate cel mai frumos omagiu adus lui Asimov este că, din generaţia de tineri furioşi cyberpunk care îi critica pe dinozaurii Epocii de Aur a SF-ului, Pat Cadigan i-a lăudat calitatea şi diversitatea cărţilor de popularizarea ştiinţei. În adolescenţă se încredea în el ca într-un ghid care să-i explice clar, pe înţeles, orice avea nevoie să afle. Iarăşi este demn de notat că Bruce Sterling i-a adoptat stilul pentru articolele ştiinţifice în rubrica permanentă din The Magazine of Fantasy and Science Fiction, însă numai timp de doi ani (Asimov o susţinuse timp de treizeci şi patru, cumulînd 399 de articole). Chiar şi simplul fapt că “Chairman” Bruce, autor divers, prolific şi respectat, nu a păstrat rubrica în continuare spune indirect ceva despre calităţile profesionale ale Maestrului…

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)