Serge Brussolo, "Aussi lourd que le vent" (1981)

Imagine preluată de pe situl fr.shopping.rakuten.com

La finalul lunii decembrie 2018, prin amabilitatea doamnei Cristina Ghidoveanu, am primit cadou un exemplar dintr-o ediție de buzunar a unui volum de Serge Brussolo intitulat Aussi lourd que le vent (Editura Denoël, Paris, 1981). De parcurs, l-am parcurs abia în prima decadă a lunii ianuarie 2020.

Și iată ce am aflat:

Volumul acesta de nuvele a fost publicat în colecția "Présence du futur" și, în teorie, s-ar încadra în literatura științifico-fantastică. Practic, pare o colecție de texte suprarealiste care au mai mult în comun, tematic și stilistic, cu Noul Val al lui J. G. Ballard decât cu hard-SF-ul lui Isaac Asimov și Sir Arthur C. Clarke.

Astfel, prima nuvelă se intitulează "Trasee și itinerarii ale uitării". Protagonistul, Georges, dezvoltă o obsesie pentru un basorelief expus într-un muzeu și caută să afle unde anume, în acea lucrare artistică, se ascunde reprezentarea unui cal. Obsesia îi erodează căsnicia cu Elsy, iar celelalte exponate din muzeu (vehicule și armament din materiale fragile, haine și accesorii din substanțe dure) nu îl ajută deloc să își regăsească echilibrul mintal. Elsy caută mai întâi un post la Ministerul Culturii, apoi dispare de acasă o perioadă.

Elsy se refugiază timp de șase luni într-o stațiune de vacanță, unde colaborează cu o cercetătoare vârstnică, Nellie, pentru a dezlega misterul unei statuete de ceară. Din păcate, Nellie încearcă să o împiedice să publice rezultatul cercetării, iar conflictul dintre cele două personaje se agraveză până în punctul în care, într-o luptă corp la corp, Elsy o ucide pe cercetătoare.

Pentru a nu fi deferită justiției, Elsy se ascunde într-un muzeu colosal și labirintic pe care, oficial, avea misiunea să îl inspecteze. O vreme, ajunge chiar să facă parte, alături de o mulțime de necunoscuți, dintr-un covor uman așternut pe podeaua unei săli neluminate. Iar Georges se afundă în căutarea obsesivă a calului ascuns în basorelief...

Cea de-a doua nuvelă din volum se intitulează "Vizită ghidată". Protagonistul, Georges, este medic și are un stagiu într-o rezervație de indigeni. Partenera sa, Lise, îi ține companie, iar Georges studiază un fenomen straniu, ale cărui victime muncesc până la epuizare. Raportul său asupra acestui fenomen, înaintat unei reprezentante a ministerului de resort, nu împiedică însă transformarea rezervației în stațiune turistică. Iar în Lise se trezesc amintiri ale altor personaje cantonate în rezervație, până când adevărata ei personalitate se risipește de-a binelea. Georges se stinge de la o supradoză de medicamente în timp ce primele autocare cu turiști vin în rezervație pentru vizite etnografice ghidate.

Ultima nuvelă din volum poartă titlul "La fel de greu precum vântul..." Protagonista, Elsy Willoc, este reprezentanta unei agenții artistice, Mac Floyd, și a primit misiunea, din partea directorului agenției, să o convingă pe o artistă în etate, Nellie Armstrong, să reia procesul de creație. În consecință, Elsy merge într-o stațiune de vacanță semiabandonată, pe malul mării, împreună cu artista. Izolarea într-o clădire pustie scoate la iveală paranoia artistei, dar și experimente bizare prin care cuvinte strigate pe plajă duc la cristalizarea unor formațiuni efemere, a căror disoluție eliberează ulterior sunetele ca pe un ecou. Personajele încep să primească scrisori anonime de amenințare, iar proprietarul le cere să degajeze plaja de creațiile lor bizare. Nellie se stinge în urma abuzului de substanțe. Elsy fuge din stațiune, luând cu ea informații despre procesul artistic experimental, iar Mac Floyd își propune să folosească maniera inedită de creație pentru a organiza un grandios spectacol de operă.

Reîntâlnirea aceasta cu scrierile lui Serge Brussolo, la aproape trei decenii după ce renunțasem să îi mai citesc creațiile, dovedește încă o dată că nu se schimbă cărțile - doar cititorii. Astfel, în adolescență, fusesem obișnuit, din lectura romanelor lui Isaac Asimov, ca evenimentele dintr-un text științifico-fantastic, oricât de spectaculoase sau de bizare, să aibă la final o explicație care să fie oarecum rațională sau cât de cât convingătoare. Cum, în cazul romanelor SF ale lui Serge Brussolo, asemenea explicații de final lipseau cu desăvârșire, am fost dezamăgit și am renunțat să le mai citesc.

Pe parcursul celor trei decenii care au urmat, ocazional am parcurs cărți ale autorului britanic J. G. Ballard, unde accentul cade asupra imaginilor suprarealiste din peisaj și a stărilor psihice prin care trec personajele principale în cirucmstanțele extraordinare descrise. Explicațiile pentru acele circumstanțe, dacă există, sunt destul de neconvingătoare - însă farmecul acelor scrieri constă în imaginația debordantă cu care sunt construite viitorurile posibile.

După experiența literară cu cărțile acestui autor britanic, am perceput scrierile lui Serge Brussolo în altă perspectivă. Am apreciat imaginile suprarealiste de mare efect, relațiile dintre personaje, aflate câteodată la limita patologicului, decorurile uneori ballardiene, alteori borgesiene.

Și, dacă Aussi lourd que le vent nu mi-a plăcut așa de mult încât să vreau să recitesc volumul acesta sau să îl păstrez în colecție, cel puțin m-a încurajat să citesc un roman de Serge Brussolo intitulat Sommeil de sang.

Dar, despre acela, rămâne să vă relatez cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.) 

Jack Vance, "The Languages of Pao" (1958)

După cum vă relatam într-o postare mai veche de la Țesătorul, în iulie 2010 am procurat câteva zeci de cărți SF în franceză. Dintre acestea, în iunie 2016, am parcurs un roman de Jack Vance, Les langages de Pao (Colecția Présence du futur, Éditions Denoël, Paris, 1981). Și iată ce am aflat:

Într-un viitor îndepărtat, pe planeta Pao, liderul suprem, Aiello Panasper, este asasinat. Fratele său, regentul Bustamonte, îi acuză pe nedrept pe niște negustori și pune să fie executați. Totodată, acesta plănuiește să îl ucidă cât de  curând pe moștenitorul de drept al tronului, Beran Panasper, pentru a se declara panarh în locul lui.

Planurile uzurpatorului sunt dejucate însă de înțeleptul Palafox, care îl ajută pe micul Beran să evadeze și îl duce pe planeta Breakness, unde îi completează educația. Nu după mult timp, Bustamonte se confruntă și cu o problemă externă. Mai exact, o hoardă de barbari de pe planeta Batmarsh, condusă de Eban Buzbek, ocupă Pao, pradă, siluiește, și cere un tribut lunar imens.

Palafox, prin reprezentanții săi, îi propune uzurpatorului un plan de salvare inteligent. Astfel, dacă cincisprezece miliarde de paonezi nu le-au rezistat câtorva zeci de mii de năvălitori pentru că le lipsea spiritul combativ, Palafox creează trei enclave (vitejii, tehnicienii și comercianții), fiecare cu un limbaj propiu, care să se ocupe, respectiv, cu arta războiului, cu dezvoltarea unei flote spațiale și cu comerțul interstelar. Un limbaj creat anume pentru fiecare enclavă e menit să le asigure curaj și onoare, interes științific, respectiv aptitudini de negociere.

După câțiva ani și după câteva implanturi, contrar ordinelor lui Palafox, tânărul Beran Perasper revine pe Pao, îl ucide pe uzurpator, apoi conduce armata pregătită în enclava vitejilor împotriva cotropitorilor. Din păcate, planurile sale de dispersare a enclavelor întâmpină rezistență, iar protagonistul trebuie să dejoace în final o lovitură de stat, respectiv să se confrunte cu însuși salvatorul său, Palafox. Căci bătrânul cărturar avea cu totul alte planuri pentru Pao...

Pe de o parte, The Languages of Pao reprezintă un bun exemplu de SF din Epoca de Aur. E un roman concis, alert, despre călătorii spațiale și conflicte interplanetare.

Pe de altă parte, cartea prezintă o chestiune științifică destul de rar abordată în SF. Mai exact, conexiunea dintre limbaj, mentalitatea individuală și structura colectivă a societății. Ca și în O mie nouă sute optzeci și patru de George Orwell, conducătorii societății ficționale speră ca, modificând limbajul, să schimbe atât indivizii cât și societatea în ansamblul ei.

Nu în ultimul rând, tema tânărului prinț al cărui tată a fost asasinat de un uzurpator și care trebuie să își răzbune părintele pentru a ocupa locul ce îi revine de drept are conexiuni intertextuale cu trilogia Oresteia de Eschil, respectiv cu Hamlet, prinț al Danemarcei de William Shakespeare. Și, cum Jack Vance a fost un autor cunoscut și apreciat, nu m-aș mira dacă The Languages of Pao ar fi exercitat o oarecare influență asupra romanului Dune de Frank Herbert, publicat câțiva ani mai târziu.

Pe ansamblu, The Languages of Pao a meritat din plin atât banii cât și timpul de lectură. Ca urmare a acestei experiențe agreabile, a doua zi am început să parcurg un alt roman de Jack Vance, The City of Chasch. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie.