Ana Antonescu (redactor-şef), "CPSF01" (2012)

La tîrgul de carte Gaudeamus, spe finalul lunii noiembrie, 2012, am primit cadou de la domnul Constantin Vlad un exemplar din primul număr al noii serii Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia (Editura Nemira, Bucureşti, 2012). De citit, l-am citit abia în mai 2013. (Mai bine mai tîrziu...)

Şi iată ce am aflat:

Primul text din revistă este un articol de Alexandru Mironov intitulat "CPSF: În cea mai bună dintre lumi". Cu verva sa caracteristică, autorul relatează succint despre cîteva etape din dezvoltarea proiectului CPSF/Anticipaţia de-a lungul a peste jumătate de veac.

Piesa de rezistenţă o constituie însă o nuvel hard SF de Peter Watts, "Insula". Protagonista-naratoare, Sunday Ahzmundin, se află la bordul unei astronave, Eriophora, care zboară cu viteze relativiste şi construieşte din mers portaluri cu găuri de vierme. Pe traiectoria navei apare un fel de obstacol - o formaţiune gazoasă, împrejurul unei stele, pe suprafaţa căreia un fel de insulă creează tipare repetitive - un fel de mesaj. Protagonista trebuie să convingă inteligenţa artificială de la bordul navei să modifice traiectoria pentru a nu spulbera acea insulă. Căci insula ar putea fi o fiinţă super-inteligentă...

Traducerea nuvelei îi aparţine Alinei Sârbu. Lăsînd deoparte unele mici stîngăcii ale traducerii, am remarcat două lucruri interesante şi lăudabile. Pe de o parte, traducătoarea a presărat note de subsol în care a explicat succint unele chestiuni din text. Pe de altă parte, tot Alina Sârbu a scris şi publicat un amplu articol, "Ştiinţă şi fantastic", în care a tratat, în ordine alfabetică, noţiuni importante din nuvela lui Peter Watts. În fiecare caz, autoarea a oferit o definiţie, a diferenţiat noţiunile ştiinţifice de simplele ipoteze şi de teoriile deja depăşite, după care a arătat în ce fel unele realizări din realitate se aseamănă cu elementele ficţionale din lucrarea autorului canadian.

Ultimul articol îi aparţine lui Mircea Opriţă şi tratează despre istoricul primei serii a Colecţiei de povestiri ştiinţifico-fantastice (1955 - 1974), apărută sub îndrumarea lui Adrian Rogoz.

Am remarcat tehnoredactarea aerisită, includerea unor ilustraţii alb-negru în paginile revistei şi redactarea literară destul de îngrijită. Din păcate, ilustraţia copertei este mult prea întunecoasă şi destul de neclară. Următoarele numere ale revistei aveau să fie mult mai atrăgătoare în această privinţă. Dar despre asta vom dicuta cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Adam-Troy Castro, 'Emissaries from the Dead' (2008)

În octombrie 2009 am achiziţionat de la importatorii mei preferaţi, Nautilus, http://nautilus.ro, o pereche de romane scrise de un autor american, Adam-Troy Castro. Cel dintîi se intitulează Emissaries from the Dead (EOS, HarperCollins, New York, 2008) şi a fost recompensat în 2009 cu Premiul Philip K. Dick. L-am parcurs în cîteva zile, în aprilie 2010, şi, spre surprinderea mea, am constatat că este un roman mai bun decît media.

Să vedem împreună de ce:

Fundalul acţiunii este un viitor îndepărtat în care omenirea călătoreşte ptrintre stele, colonizează planete, construieşte habitate spaţiale şi cooperează paşnic cu mai multe civilizaţii extraterestre şi cu o comunitate de inteligenţe artificiale, SursaIA. Decorul este un habitat spaţial imens, Unu Unu Unu, de forma unui cilindru presurizat, lung de o sută de mii de kilometri şi cu diametrul de o mie de kilometri. Cea mai mare parte a ecosistemului din habitat se află sub un strat de nori, într-o atmosferă otrăvitoare pentru oameni, şi mai departe de axa habitatului, într-un ocean supus unor temperaturi şi presiuni extreme. Aproape de axă, însă, la temperaturi şi presiuni suportabile, se află un desiş de plante populat de creaturi antropoide lente, brahiatorii, pe care le studiază o expediţie ştiinţifică umană.

Intriga este de tip poliţist. Două personaje din expediţia ştiinţifică, Christina Santiago şi Cynthia Warmuth, pier în condiţii suspecte, iar Corpul Diplomatic o trimite pe protagonista-naratoare, Andrea Cort, să investigheze cazul.

Ca multe romane recente care se respectă, Emissaries from the Dead este dificil de încadrat pentru că are o structură hibridă. Bună parte din fundalul său îi este îndatorat subgenului hard SF: viitor îndepărtat, călătorii interstelare, habitate spaţiale imense, rase extraterestre şi aşa mai departe. Intriga îi este îndatorată în egală măsură romanului poliţist clasic, de felul celor scrise de Agatha Christie, şi celui noir, de genul celor publicate de Raymond Chandler. (Ca să fiu mai exact, pînă şi soluţia cazului aminteşte oarecum de Zece negri mititei, în vreme ce atitudinea agresivă, antisocială a protagonistei e similară cu cea a lui Philip Marlowe.) Iar o parte din recuzită ţine mai curînd de subgenul post-cyberpunk, cum ar fi inteligenţele artificiale cu planuri insidioase, nanotehnologia sau ciberconectarea permanentă dintre două personaje secundare.

Printre minusurile romanului s-ar număra absenţa aproape totală a umorului care făcea deliciul romanelor lui Chandler (protagonista-naratoare Andrea Cort se ia prea tare în serios pentru a fi agreată de cititori), precum şi unele mici scăpări stilistice sau ortografice.

Pe ansamblu, însă, Emissaries from the Dead recompensează timpul petrecut cu lectura, cu un bun echilibru între ancheta poliţistă din prim-plan, caracterizare şi elementele de fundal. E un roman cam la fel de reuşit şi de captivant ca The Electric Church de Jeff Somers, spre exemplu, deşi se petrece într-o lume imaginară mult mai atent structurată decît acesta din urmă. La fel ca Broken Angels de Richard Morgan, e un roman prea bun pentru a fi abandonat în tren sau pe plajă după prima lectură, dar nu atît de bun încît să o merite şi pe a doua.

În ceea ce o priveşte pe protagonista-naratoare Andrea Cort, aceasta reapare în următorul roman al lui Adam-Troy Castle, The Third Claw of God. Dar despre acesta vom discuta cu alt prilej.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Sir Arthur C. Clarke – 'A Meeting with Medusa' (1971)

Pe la începutul anilor ‘90, dintr-un articol publicat de Michael Haulică în "Jurnalul SF", am aflat că apăruseră pe piaţa românească nişte volume de buzunar – aşa-zisele Tor Doubles (publicate în SUA între 1988 şi 1991). Umblînd din librărie în librărie şi din anticariat în anticariat, am izbutit să adun cîteva, ba chiar am citit vreo două dintre ele. Fiecare volum conţine două nuvele publicate (de cele mai multe ori) spate în spate, cu cîte o copertă proprie.

(Formatul nu e nou, ci reia aspectul renumitelor Ace Doubles, despre care s-a spus că, dacă ar fi publicat Biblia, Vechiul şi Noul Testament ar fi fost reduse la cîte 20 000 de cuvinte şi ar fi purtat titlurile "Stăpînul haosului", respectiv "Bărbatul cu trei suflete".)

În aprilie 2008, după mai mulţi ani în care volumele Tor Doubles zăcuseră prin bibliotecă nebăgate în seamă, l-am luat pe cel dintîi din serie şi am citit o nuvelă de Sir Arthur C. Clarke intitulată "A Meeting with Medusa" care fusese publicată iniţial în ediţia americană a revistei Playboy tocmai în anul în care m-am născut. Să vedem despre ce este vorba:

Howard Falcon, comandantul dirijabilului Queen Elizabeth IV, îşi conduce aeronava deasupra Marelui Canion într-un zbor de testare. În urma unui accident, dirijabilul este avariat, iar Falcon este singurul supravieţuitor. Cîţiva ani mai tîrziu, devenit ciborg, Falcon conduce un dirijabil asemănător, Kon Tiki, în atmosfera lui Jupiter. Întîlneşte animale de pradă uriaşe, ca nişte pisici de mare, şi fiinţe plutitoare imense, ca nişte meduze. Cînd una dintre ele caută să prindă dirijabilul, Falcon abandonează celulele de gaz şi se îndepărtează cu nacela. Revenit pe Pămînt, înaintea unei conferinţe de presă, protagonistul îşi dă seama că este elementul de legătură în evoluţia de la oameni (al căror destin este să locuiască pe Pămînt, Lună şi Marte) şi roboţi (al căror destin este să exploreze şi să colonizeze spaţiul cosmic).

Pe de o parte, "A Meeting with Medusa" ilustrează foarte bine calităţile de scriitor ale lui Sir Arthur C. Clarke: concizie, claritate, bună documentare ştiinţifică. În ediţia de la Tor Books, nuvela acoperă 67 de pagini. Stilul este lapidar, iar formele de viaţă joviene descrise în nuvelă au fost aduse dinaintea publicului larg dintre paginile unor lucrări ştiinţifice ale astronomului şi planetologului Carl Sagan.

Pe de altă parte, tocmai concizia poate fi o armă cu două tăişuri. Deşi unele scene sînt construite prin evocarea simţurilor, de cele mai multe ori cititorii rămîn cu impresia că li se spune în loc să li se arate. Dacă formele de viaţă joviene sau fenomenele meteorologice din atmosfra lui Jupiter sînt descrise convingător, nu aflăm în schimb aproape nimic despre înfăţişarea personajelor umane sau despre mediul lor de zi cu zi. Iar Falcon nu e un personaj convingător, ci mai degrabă un actant, o funcţie logică în cadrul intrigii.

Fireşte, pentru oricine ar reprezenta o provocare ca, fără acrobaţii de stil şi fără arabescuri, să scrie o nuvelă concisă, clară şi bine documentată ştiinţific care, peste trei sau patru decenii, să mai poată fi citită aşa cum citim azi "A Meeting with Medusa". Căci măiestria se dovedeşte cu mijloace puţine...

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)