China Miéville – "The Scar" (2002)

În 2002, după ce citisem Perdido Street Station, am aflat de pe site-ul lui China Miéville că se pregătea să lanseze un nou roman din seria Bas Lag intitulat The Scar. Site-ul oferea şi cîteva capitole de la începutul romanului, un fel de avampremieră. Aşa se facă că am aşteptat cu sufletul la gură apariţia ediţiei cartonate, apoi pe a celei de buzunar, iar în cele din urmă, în august 2003, am primit un exemplar prin amabilitatea doamnei Diana Enăchescu Hohn şi a soţului ei, domnul Rudiger Hohn. (Mai recent, în 2007, importatorii mei preferaţi de la Nautilus, http://nautilus.ro , au adus o ediţie britanică de buzunar.)

Şi iată ce am aflat:

În urma evenimentelor din Perdido Street Station, poliţia secretă a Parlamentului din New Crobuzon îi arestează pe rînd pe cunoscuţii lui Isaac Grimnebulin într-o încercare tardivă de a-l găsi pe savant. Fosta lui iubită, lingvista Bellis Coldwine, se îmbarcă pe Terpshichoria pentru a emigra în Nova Esperium, o colonie îndepărtată. Pe acelaşi vas călătoreşte naturalistul Johannes Tearfly. Pe traseu, căpitanul Terpsichoriei constată că o platformă de foraj marin a Noului Crobuzon a dispărut, iar ulterior nava este atacată de piraţi şi dusă într-o comunitate plutitoare, Armada.

Bellis nu se poate împăca însă cu noua situaţie, aşa încît, împreună cu Silas Fennec, un spion al Parlamentului, urzeşte planuri de evadare. Situaţia este cu atît mai gravă cu cît Fennec o anunţă că este urmărit de fiinţe marine, grindylow, care plănuiesc să invadeze New Crobuzon.

Comunitatea de piraţi şi contrabandişti din Armada, pe de altă parte, este ocupată cu altfel de planuri. Conducătorii ei, Amanţii, au un număr de obiective de atins, iar pentru a ţine opoziţia în dezavantaj le anunţă numai în ultima clipă, mai degrabă decît din timp. Astfel, platforma de foraj marin le serveşte pentru extragerea laptelui-de-stîncă, o substanţă rară şi valoroasă. Această substanţă, la rîndul ei, le permite operaţiuni magico-energetice pe scară largă. Accidental, Bellis descoperă că operaţiunile le-ar permite Amanţilor să ridice un monstru marin din străfundurile oceanului, acolo unde presiunea enormă deschide fisuri în realitate şi porţi către alte dimensiuni.

Bellis însă distruge parţial cartea care descrie ritualul de ridicare a monstrului avanc, iar Amanţii decid să trimită o expediţie pe insula oamenilor-ţînţar ca să-l găsească pe Kruach Aum, autorul cărţii. Pe insulă, Bellis trimite mesajul spionului Fennec către New Crobuzon.

Cu ajutorul savantului Aum, o echipă de cercetare proiectează motoare taumaturgice, în vreme ce constructori din Armada făuresc hăţuri titanice pentru înhămarea avancului. Garda de corp a Amanţilor, Uther Doul, îi povesteşte lui Bellis despre Cicatricea din Oceanul Pustiu şi exploatarea minieră a posibilităţilor. O flotă de război din New Crobuzon atacă Armada şi urmează o bătălie crîncenă, însă locuitorii Armadei înving. Bellis îşi dă seama că mesajul aparent inocent pe care-l trimisese Fennec avea de fapt ascunsă o busolă care le-a permis vaselor de război să găsească Armada.

Prin ritualuri grandioase, avancul este ridicat şi înhămat, iar Amanţii anunţă destinaţia - Cicatricea. Numeroşi locuitori ai Armadei nu sînt însă de acord să pornească într-o expediţie în ţinuturi necercetate. Zvonurile răspîndite de Fennec ajută la sporirea stării de nemulţumire, iar conducătorul unui sector al Armadei, vampirul Brucolac, plănuieşte o lovitură de stat. Fiinţele marine grindylow îl ajută, rănind avancul, iar bătălia care urmează duce Armada în pragul războiului civil. Uther Doul şi oamenii săi reuşesc totuşi să restabilească ordinea, Brucolac este învins şi răstignit, iar Armada continuă să se apropie de Cicatrice.

Cînd realităţile posibile încep să fluctueze, dinspre Cicatrice soseşte un om-cactus, Hedrigall, care dispăruse de cîteva săptămîni. Acest Hedrigall vine dintr-o realitate în care Armada a ajuns la Cicatrice şi s-a prăbuşit în abis, iar toţi locuitorii ei au pierit. Dacă zvonurile lui Fennec sau argumentele lui Brucolac nu au fost destul de convingătoare, relatarea lui Hedrigall schimbă complet opinia publică. Armada se întoarce în mările cunoscute, Amanţii pierd puterea, iar Bellis urmează să fie trimisă înapoi în New Crobuzon. Călătoria a făcut-o mai înţeleaptă, căci Bellis a văzut cum Silas Fennec a manipulat-o, prezentîndu-i o falsă invazie grindylow în New Crobuzon cînd de fapt el plănuia o cucerire a teritoriilor grindylow de către armatele Parlamentului.

Într-un interviu acordat revistei Science Fiction Weekly, China Miéville declară că a intenţionat să nu scrie a doua oară Perdido Street Station. Întrucît metropola New Crobuzon din primul roman a fost imaginată cu atîta coerenţă şi bogăţie de detalii, probabil că i-a venit greu să-i reziste ispitei. Oare a reuşit?

New Crobuzon este o metropolă fixă, în vreme ce Armada este un oraş plutitor, călător, a cărui structură fizică se schimbă considerabil pe parcursul cărţii. Structura socială din Perdido Street Station e divizată şi represivă - pe de o parte Parlamentul cu spionii şi forţele de poliţie, pe de altă parte clasa muncitoare cu grevele, sindicatele şi ziarele subversive. Structura socială din The Scar, pe de altă parte, este multiplă şi participativă - cinci sectoare, fiecare cu propria organizare, dezbateri şi decizii colective. Structura politică din New Crobuzon este autocratică - Lordul-Primar Rudgutter este un dictator. În Armada, pe de altă parte, structura politică se bazează pe consimţămîntul obştii - Amanţii trebuie să-i convingă pe cetăţeni să-i urmeze şi să-i sprijine, iar cînd consimţămîntul cetăţenilor încetează, puterea Amanţilor se risipeşte. În aceeaşi ordine de idei, în New Crobuzon chestiunile politice sau de interes obştesc sînt dezbătute în secret - ziarul liber Runagate Rampant, spre exemplu, este tipărit şi distribuit clandestin - în vreme ce în Armada chestiunile obşteşti se dezbat public, prin negocieri şi discursuri. Dacă în New Crobuzon fiinţele inteligente se grupează în ghetouri în funcţie de specie, în Armada ele se grupează în sectoare şi cartiere în funcţie de apartenenţa profesională şi politică.

Protagonistul din Perdido Street Station, Isaac Dan der Grimnebulin, este orientat către ştiinţele exacte. Chiar şi numele său evocă figura de prim-rang a fizicianului Sir Isaac Newton. Bellis Coldwine, pe de altă parte, este orientată către ştiinţele umaniste. Mai mult, dacă atitudinea lui Grimnebulin evocă pozitivismul eroilor lui Jules Verne, prizoniera Bellis aminteşte laitmotivul femeii captive din romanele gotice.

Unele personaje secundare parcurg de asemenea traiectorii contrare. Yagharek din Perdido Street Station apare ca o victimă, se poartă ca un tovarăş de încredere, dar în finalul romanului se dovedeşte a fi vinovat de viol. În schimb, vampirul Brucolac din The Scar apare arogant, uneltitor, dar în cele din urmă se dovedeşte că dorea salvarea cetăţenilor şi revenirea la normalitate - drept pentru care în final este eliberat.

Moliile-istovitoare sau ambasadorul Iadului din primul roman sînt creaturi lovecraftiene terifiante. Fiinţele amfibii grindylow din cel de-al doilea par a fi venite pe aceeaşi filiaţie - cititorii vor recunoaşte o trimitere la "Dagon" în aceste fiinţe abisale cu amulete şi statui semivii care-i permit deţinătorului să plieze spaţiul şi să scuipe venin. Cu toate acestea, grindylow nu sînt dornici să facă rău de dragul răului, ci mai degrabă sînt disperaţi să recupereze carnetul cu însemnări strategice al spionului Silas Fennec care ar putea duce la invadarea teritoriului lor de către New Crobuzon.

Structura intrigii este de asemenea diferită. În Perdido Street Station, lumea este newtoniană, bazată pe logică bivalentă, ceea ce permite construirea motorului-de-criză. Problema centrală a romanului este la scară redusă - cinci molii-stingător - vizibilă de la bun început şi tratată ştiinţific, prin încercări şi erori. În The Scar, în schimb, lumea e cuantică şi permite exploatarea minieră a probabilităţilor sau arme precum Poatespada lui Uther Doul. Problema centrală a romanului este la scară planetară - Cicatricea din realitate - iar Bellis şi cititorii află de existenţa ei abia în ultimul sfert al cărţii. Dacă în primul roman cititorii ştiu clar care este situaţia şi aşteaptă să vadă rezultatele diferitelor planuri ale lui Isaac, în cel de-al doilea cititorii trebuie să-şi formeze alături de Bellis reprezentări succesive ale situaţiei din Armada pentru că sursele ei de informare sînt nesigure.

Nu în ultimul rînd, Miéville se arată mai stăpîn pe limbaj şi pe tehnicile narative. De la începutul cărţii, capitolele despre Bellis Coldwine şi celelalte personaje cunoscute alternează cu interludii despre vînători amfibii necunoscuţi care i-au luat urma lui Silas Fennec şi se apropie din ce în ce mai mult. Unele secţiuni ale romanului reproduc fragmente din scrisoarea-jurnal a lui Bellis, un mesaj care începe cu "Dragă..." şi despre care protagonista nu află cui îi este adresat decît în finalul cărţii. Iar, spre deosebire de Perdido Street Station, care era narat numai la timpuri trecute, The Scar trece în momentele de maximă intensitate a acţiunii la timpul prezent, un echivalent verbal de efect al scenelor filmate cu încetinitorul din The Matrix.

Aşa încît, urmărind cum China Miéville a tratat în cele două cărţi protagoniştii, personajele secundare, intriga, fundalul etno-socio-politic şi tehnicile narative, pe de o parte observ că a reuşit din plin ce şi-a propus - să nu scrie de două ori aceeaşi carte. Pe de altă parte, eram curios cum avea să scrie al treilea roman din seria Bas Lag fără să le repete pe primele două.

Pentru că, în iulie 2004, Miéville a publicat Iron Council.

Dar asta e altă poveste.

(Pentru mai multe informaţii vizitaţi pagina neoficială a autorului la adresa: http://runagate-rampant.netfirms.com/.)

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)