William Gibson – "Virtual Light" (1993)

În 1994, înainte să apuc măcar să citesc The Difference Engine, am aflat că William Gibson mai publicase un roman, Virtual Light. Domnul Vlad Popescu a avut amabilitatea să mi-l împrumute, şi la prima lectură romanul mi-a plăcut atît de mult încît mi-am comandat şi eu un exemplar de la Penguin Books. Încîntarea a fost cu atît mai mare cu cît Virtual Light explora mai în detaliu o nouă lume imaginară pe care Gibson o conturase în "Skinner's Room", o schiţă pe care o tradusesem împreună cu Ana-Maria Negrilă.

Povestea propriu-zisă din Virtual Light este cam aşa: În 2004, un curier care transportă planurile secrete ale unei corporaţii ajunge la San Francisco, unde Chevette Washington, o adolescentă care locuieşte în cocioabele de pe podul Golden Gate, îi fură ochelarii virtuali în care se aflau stocate planurile. Ca urmare, curierul este ucis, iar Chevette ajunge să fie urmărită sub învinuirea de crimă.

În Los Angeles, Barry Rydell, fost poliţist, actualmente angajat al companiei de securitate IntenSecure, îşi pierde locul de muncă din cauza aranjamentelor unor hackeri, dar fostul său şef îl trimite la San Francisco pentru a ajuta la prinderea suspectei Chevette Washington.

Ajuns pe podul Golden Gate în compania a doi negri de la IntenSecure şi doi ruşi de la Criminalistică, Rydell o găseşte pe Chevette, dar îşi dă seama că fata nu e vinovată de crimă, aşa încît fuge cu ea într-o încercare de a se lămuri cum stau de fapt lucrurile. După urmăririle şi împuşcăturile de rigoare, Rydell află că planurile furate vizau reconstruirea din temelii a oraşului San Francisco cu ajutorul nanomecanismelor. Mulţumită unor hackeri de talie internaţională, Rydell reuşeşte să alerteze poliţia şi mass-media, să-i prindă pe poliţiştii corupţi care-i urmăreau şi să dejoace planurile corporaţiei Sunflower.

Aţi ghicit probabil deja că nu intriga sau acţiunea sînt punctele forte ale romanului. Virtual Light e o foarte bună ilustrare a ceea ce s-a întîmplat cu scriitura lui Gibson în cea de-a doua parte a carierei. Cu timpul, scriitorul pare să-şi fi uitat teama de la începuturi, ca şi dorinţa de a pune cîteva "cîrlige" narative pe fiecare pagină ca nu cumva să piardă atenţia citirorilor.

E adevărat, Virtual Light are fire narative multiple. Două principale, viziuni omnisciente selective orientate spre Barry Rydell, respectiv Chevette Washington, respectiv două secundare, unul care tratează despre curier (fir ce se întrerupe, prin forţa împrejurărilor, foarte devreme în roman), celălalt care se ocupă de Yamazaki, un student japonez la sociologie care studiază comunitatea dezmoşteniţilor de pe podul Golden Gate. În teorie cel puţin, alternarea planurilor acţiunii creează suspans, numai că în practică nu funcţionează întotdeauna. Cel puţin nu de data asta.

Pe de altă parte, după cum remarca un recenzent american, e destul de greu să iei în serios faptul că atîtea personaje se agită şi aleargă pe parcursul cărţii din cauza unor ochelari, fie ei şi pentru realitate virtuală. Şi aici cred că se află de fapt cheia cărţii: n-ar trebui s-o luăm atît de în serios ca pe cele din trilogia ciberspaţiului. Virtual Light e un semn că Gibson ştie să se relaxeze, că are simţul umorului, şi că odată cu venirea succesului literar şi material e mai puţin crispat ca altă dată. În locul sarcasmului atît de sumbru încît bătea în untraviolet, Gibson foloseşte aici un umor mai benign, înrudit cumva cu al lui Mark Twain sau William Faulkner. Şi chiar se fac trimiteri la Faulkner într-un capitol de la începutul cărţii, "Oferte de serviciu", într-un context amuzant.

Virtual Light pare presărată cu asemenea glume, începînd cu preferinţele curierului din primul capitol - pornografie rusească şi vodcă japoneză - continuînd cu păţaniile lui Rydell - parte din ele legate de un satelit al poliţiei poreclit Steaua Morţii - şi ale lui Chevette - ajunsă la petrecerea unui plutocrat pentru că a împiedicat-o pe o tînără beată să cadă din lift - şi încheind cu cartea în sine, care e o glumă pe seama cititorilor, dar şi a romanelor anterioare ale scriitorului.

Unele glume au o nuanţă macabră - precum magazinul cu obiecte de groază sudiste. Altele au o ţintă publică - tele-evanghelistul Fallon, caricatură a lui Jerry Fallwell - sau personală - după vînzarea unor vechituri, o ediţie mucegăită a Istoriei Literaturii Americane de la Universitatea Columbia este abandonată pe o grămadă de gunoi, pentru că nimeni nu avea nevoie de ea. În unele cazuri nici măcar nu e vorba de glume, ci mai degrabă de omagii pe care Gibson le aduce unor personalităţi deosebite. Cel mai bun exemplu în Virtual Light îl constituie hackerul Mîncătorul de Zei, care îi apare lui Rydell sub forma unui om-munte, un alb cu codiţe antileze. Personajul îl portretizează pe Jaron Lanier, unul dintre inventatorii realităţii virtuale.

Pe de altă parte, Virtual Light e presărată şi cu atacuri satirice la adresa a diferite persoane şi organizaţii deghizate străveziu. Pe o listă orientativă ar putea intra fundamentaliştii creştini, albii rasişti, mormonii, tele-evangheliştii şi adepţii lor, marile firme de avocatură, reţelele de televiziune şi goana lor după senzaţional cu orice preţ, diferenţele culturale dintre Midwest-ul rural şi Coasta de Vest urbană, hiper-emancipată, şi modul de viaţă al superbogaţilor nu aşa cum e în realitate, ci mai degrabă cum ni-l prezintă revistele cu foi lucioase.

Verva satirică este întrucîtva contrabalansată de viziunea comunităţii de pe podul Golden Gate. Podul, închis circulaţiei din cauza avariilor suferite la un cutremur, a fost colonizat de persoanele fără locuinţă şi acoperit cu cocioabe improvizate. În ciuda condiţiilor materiale precare, locuitorii podului reuşesc să închege o comunitate, o reţea de relaţii şi servicii, şi chiar un sentiment de comuniune care contrastează vizibil cu singurătatea instituţionalizată pe care Barry Rydell o întîlneşte în Los Angeles.

În aceeaşi direcţie se înscrie şi imaginea lui J. D. Shapely, un homosexual în corpul căruia a apărut o variantă nouă a virusului HIV care se hrăneşte cu cele vechi. Vaccinarea cu această variantă de HIV a devenit un tratament standard, iar Shapely, asasinat de fundamentalişti creştini, s-a transformat într-o figură mesianică, obiect al unui cult cu icoane, procesiuni şi ritualuri. Un alt personaj, Skinner, se întreabă chiar dacă într-un viitor îndepărtat alţi fanatici nu vor ajunge să ucidă şi în numele lui Shapely.

Astfel, pe ansamblu, Virtual Light îi impresionează pe cititori nu atît prin spectaculosul acţiunii sau unitatea intrigii, cît mai ales prin abundenţa de imagini, aluzii şi trimiteri. Acestea formează un mozaic fascinant, atît de intens încît am rămas cu senzaţia că Gibson adaptase literatura cyberpunk la noile texturi şi ritmuri ale anilor 1990. Ulterior, cînd am citit Snow Crash a lui Neal Stephenson, publicată cu un an înainte de Virtual Light, am avut ocazia să-mi revizuiesc oarecum opinia, dar despre asta am să scriu cu altă ocazie.

Cîteva cuvinte despre traducere: În 1995, Editura Nemira a publicat o ediţie românească a romanului sub titlul Lumină virtuală. Am cumpărat şi am oferit cadou cîteva exemplare cunoscuţilor. Cartea s-a bucurat de condiţii grafice deosebite, iar coperta a fost realizată de Tudor Popa. Traducerea domnului Mircea Ştefancu este bună, în condiţiile în care artificiile verbale ale lui William Gibson sînt destul de dificil de înţeles - şi de tradus. Singura remarcă pe care aş dori s-o fac la adresa ei este că tonul originalului a fost pe alocuri edulcorat, după cum reiese din următoarele exemple:

"When Karen asked him where the fucking car was..." a devenit "Cînd Karen îl întrebase unde era împuţita aia de maşină...". "Just Blow Me", magazinul pentru accesorii de surfing unde lucrează Kevin Tarkovsky, a devenit "Umflă-mi pînza". "Up shit creek. Without a paddle," s-a transformat în "O barcă pe apă. Fără vîsle." Iar "Rub-a-dub", aparent o onomatopee fără sens care în alte contexte se referă la "pub" în argoul rimat, dar şi la un gen de activitate sexuală, a devenit "Ra-ba-da", care în română nu are conotaţii de acelaşi fel. Şi exemplele ar putea continua. Probabil că atît autorul cît şi editura au trebuit să respecte anumite norme scrise sau nescrise, iar rezultatul a fost această îndulcire a numeroaselor expresii "tari" din Virtual Light.

(P.S. Pentru mai multe informaţii vizitaţi site-ul oficial al autorului la http://www.williamgibsonbooks.com/index.asp. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)