Se afișează postările cu eticheta Ken Liu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ken Liu. Afișați toate postările

marți, 7 iulie 2015

Marian Truţă (redactor-şef) - "CPSF 28" (2015)

Spre sfârşitul lunii martie a acestui an, la Final Frontier IV, într-o companie agreabilă, am achiziţionat un exemplar din Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia (Editura Nemira, Bucureşti, 2015). Am parcurs-o, iar recent am recitit-o.

Să vă spun şi dumneavoastră despre ce e vorba:

Prima povestire din sumar este încadrabilă la categoria "SF de avertisment". Mai exact, "Ale durerii păsări" de Garry Kilworth prezintă trauma fizică şi emoţională suferită de un personaj feminin, Anita, care are o relaţie extramaritală cu un bărbat însurat, Philip, şi care îl convinge pe acesta să îi plătească un set de intervenţii chirurgicale estetice la o clinică din Brazilia. Din punct de vedere literar, e o povestire scrisă decent, cu personaje plauzibile, intrigă structurată rezonabil şi tehnică literară ce aminteşte de povestirile lui James Joyce cuprinse în volumul Oameni din Dublin. Ca text educativ, însă, "Ale durerii păsări" este un text recomandat.

Teodora Matei, în "E-51741", vizitează dintr-o perspectivă neobişnuită tema invaziei extraterestre. Mai exact, în viitorul pe care şi-l  imaginează autoarea, o rasă extraterestră a invadat Pământul şi i-a înrobit pe pământeni, iar protagonista este luată şi dusă de unul dintre invadatori pe planeta lui de baştină. Dar, în ciuda relaţiei de tip "Frumoasa şi bestia", această uniune silnică nu duce la un final fericit...

Ken Liu, în "Cum creează cărţi speciile selecte", construieşte un metatext interesant, cu o doză de umor şi multă imaginaţie. Din punctul meu de vedere, este cea mai reuşită schiţă din acest număr al revistei.

După o reclamă de două pagini la banda desenată "Zona de Est" realizată de artistul craiovean Viorel Pîrligras, veţi găsi un amplu articol scris de Mircea Opriţă şi intitulat "Eleganţă şi bun gust". Din articol veţi afla o mulţime de informaţii relevante despre viaţa şi opera lui Florin Manolescu, primul care a dedicat o teză de doctorat literaturii ştiinţifico-fantastice în ţara noastră. Ca de obicei, am apreciat atât munca de cercetare a domnului Opriţă cât şi maniera accesibilă în care a prezentat informaţiile şi a analizat lucrările aflate în discuţie.

Veţi putea parcurge apoi o schiţă de Florin Manolescu, "Magicianul", avându-i ca personaje principale pe savantul Albert Jochemko şi pe Motaş, motanul său telepat. Dacă prima parte a schiţei înclină către SF, cu cercetări astronomice şi tentative de a descoperi o nouă cometă, partea a doua duce înspre realismul magic - căci Albert poate face ca un meci de fotbal pierdut "în direct" să devină remiză "în reluare".

CPSF 28 se încheie cu un alt articol de critică literară, "Science fiction 'adevărat' ", semnat de Cornel Robu. Dacă materialul domnului Opriţă prezintă în ansamblu opera de ficţiune şi non-ficţiune a lui Florin Manolescu, acest al doilea articol se concentrează cu precădere asupra unui volum anume, Misterul camerei închise.

Pe ansamblu, aş spune că numărul acesta din Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia a fost destul de închegat şi echilibrat, cu o redactare literară îngrijită.  (De altfel, puteţi comanda un exemplar aici, la un preţ promoţional.) Demnă de menţionat este şi ilustraţia copertei, realizată de artistul grafic Tudor Popa, o viziune biomecanică asupra chirurgiei estetice.

Singurul aspect mai degrabă ciudat a fost acela că atât de la textul lui Garry Kilworth cât şi de la cel al lui Ken Liu a fost omis numele traducătoarei (sau traducătorului). Ceva similar s-a întâmplat şi la traducerea din CPSF 27. O dată o fi fost accident. A doua oară să fie coincidenţă?

Probabil că mă voi lămuri asupra acestui aspect când am să parcurg CPSF 29. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie.

duminică, 8 februarie 2015

Marian Truţă (redactor-şef), "CPSF 25-26" (2015)

La finalul lunii ianuarie 2015, de la Librăria Nemira de pe Bulevardul Gheorghe Magheru din Bucureşti, am achiziţionat un exemplar din Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia, numărul dublu 25-26. L-am parcurs în următoarele două zile. Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Povestirea de deschidere îi aparţine lui Ken Liu şi se intitulează "Maestrul litigiilor şi Regele Maimuţelor". Acţiunea e plasată în China, în secolul al XVIII-lea, iar protagonistul este bătrânul cărturar Tian Haoli. Acesta se ocupă cu ajutarea sătenilor în procese, iar bunăvoinţa sa faţă de tânăra văduvă Li Xiaoyi, pe care o reprezintă în tribunal, îi atrage necazuri. Parte din intrigă se bazează pe sfidarea autorităţilor, combaterea abuzurilor şi dezvăluirea unor secrete incomode. Izul de fantastic îl adaugă un personaj literar clasic, Regele Maimuţelor, care îi apare bătrânului cărturar în vise şi în imaginaţie.

Tot o temă orientală, cu atmosferă exotică, tratează şi Lucian Dragoş Bogdan în "Povestea lui Xieng Baohui". Autorul ne prezintă o lume croită după precepte taoiste, în care oamenii cunosc şi respectă legea firii şi ordinea lucrurilor. Doar că unele personaje, nemulţumite de viaţa îndelungată a protagonistului, strică regula după care oamenii piereau pe rând şi instituie o existenţă haotică, în care oamenii pier accidental, mai mult sau mai puţin la întâmplare. Ca şi povestirea precedentă, textul lui Lucian Dragoş Bogdan este deosebit de îngrijit din punct de vedere stilistic.

În "Lazaret", Mircea Pricăjan tratează tot despre înţelepţi şi sihaştri, însă în cadru românesc. Spre deosebire de textul precedent, "Lazaret" este mai sumbru şi axat pe o temă horror. De asemenea, este îngrijit pe plan stilistic.

În schimb, "Liberul arbitru" este o povestire steampunk fantasy a subsemnatului. Face parte din proiectul "Cartea cu scoarţe de argint, ferecate", iar cititorii vor reîntâlni pe parcursul ei personaje din "Pălărierul", text apărut în Almanah Anticipaţia 2015. Sper să vă facă la fel de multă plăcere să o parcurgeţi câtă mi-a făcut mie să o scriu.

Ca şi "Liberul arbitru", "Ambasadorii" de Eugen Cadaru plasează creaturi fantastice într-un cadru urban. Mai exact, aducerea unei stânci din Finlanda în România, într-un parc din Bucureşti, strămută accidental elfi între personaje mitice româneşti. Premisa e interesantă, iar autorul strecoară şi accente de satiră socială printre rânduri. Din păcate, textul suferă de unele scăpări stilistice, dintre care mi-au atras atenţia câteva exprimări pleonastice.

"Artefactul" de Mircea Liviu Goga combină cazuri neelucidate încă şi tema călătoriilor în timp. Pornind de la fenomene neelucidate, precum fosile sau artefacte nelalocul lor în stratele geologice, personajul Adrian construieşte o teorie a fluctuaţiilor temporale, iar protagonistul-narator anchetează, ani mai târziu, dispariţia misterioasă a prietenului său. Schiţa e bine construită, atent dozată şi cu un final interesant.

Ultima povestire din CPSF 25-26 este o pastişă după Alexandru Ungureanu, "Arte marţiale moderne IV", semnată Radu Halippa. Spre deosebire de "Artele marţiale moderne III", din Almanah Anticipaţia 2015, aceasta are intriga mai închegată şi e mai bine realizată stilistic. De asemenea, dă dovadă de ceva mai multă imaginaţie în privinţa armelor şi stilurilor de luptă fictive.

Cuprinsul se încheie cu episodul al cincilea al benzii desenate "Zona de vest", scris şi desenat de artistul craiovean Viorel Pîrligras.

Pe ansamblu, acest număr dublu din CPSF Anticipaţia mi s-a părut foarte bine realizat, destul de unitar tematic, elevat stilistic şi mai bine redactat decât destule alte apariţii precedente ale acestei publicaţii. Am fost foarte plăcut impresionat de ilustraţia copertei, realizată de vechiul meu prieten Tudor Popa, şi de multitudinea de imagini judicios alese presărate prin paginile revistei. Alături de CPSF 03, acesta reprezintă un număr de colecţie pe care vi-l recomand cu multă căldură. (Dealtfel, îl puteţi comanda la preţ redus de pe site-ul editurii aici.)

În ceea ce mă priveşte, îl felicit şi pe această cale pe domnul redactor-şef Marian Truţă pentru o treabă foarte bine făcută şi aştept cu interes noile apariţii ale Colecţiei de povestiri ştiinţifico-fantastice.

P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

marți, 23 decembrie 2014

CPSF - un nou număr de colecţie

Aseară, am aflat de pe site-ul Editurii Nemira că se pregăteşte lansarea unui număr dublu al Colecţiei de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice Anticipaţia, 25-26. Ilustraţia copertei a fost creată de artistul grafic Tudor Popa. În sumar veţi găsi povestiri semnate de Ken Liu, Lucian Dragoş Bogdan, Mircea Pricăjan, Eugen Cadaru, Mircea Liviu Goga şi Radu Halippa, precum şi un nou episod dintr-o bandă desenată creată de Viorel Pîrligras. De asemenea, veţi găsi în acest număr de colecţie o povestire a subsemnatului, "Liberul arbitru", din seria "Cartea cu scoarţe de argint, ferecate". În plus, pentru precomenzi, acest număr dublu din CPSF are o reducere de preţ de 40%. Puteţi profita şi dumneavoastră de această ocazie dacă vizitaţi pagina de comandă aici.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)