George Zarkadakis, "In Our Own Image" (2015)

Imagine preluată de pe situl Pinterest.com

La jumătatea lunii martie 2018, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am cumpărat un exemplar dintr-un volum de nonficțiune intitulat: In Our Own Image - Will Artificial Intelligence Save or Destroy Us? (colecția Rider, editura Ebury Publishing, grupul editorial Penguin Random House, Londra, 2015). Autorul George Zarkadakis, este doctor în inteligența artificială, inginer specializat în sisteme informaționale și autor de cărți științifice.

Am parcurs această lucrare în prima săptămână din noiembrie 2019. Și iată ce am aflat:

"Introducerea" relatează cum, în mileniul trecut, autorul, pe atunci copil, a fost entuziasmat de vizionarea peliculei Planeta interzisă și a început să se preocupe de robotică, apoi de sisteme informatice.

Partea întâi, "Visând oi electrice", urmărește dezvoltarea ideii de inteligență artificială. Astfel, primul capitol, "Nașterea minții moderne", prezintă apariția omului și dezvoltarea limbajului articulat, precum și a artei primitive. Capitolul al doilea, în schimb, "Viața în tufișul fantomelor", discută locul cental ocupat de narațiuni în mentalul uman și apariția ideii de făpturi artificiale autonome. În capitolul al treilea, "Turcul mecanic", sunt prezentate automate din Antichitate, apoi teoria dualistă carteziană, iar în cele din urmă înlocuirea metaforelor mai vechi pentru creierul uman (precum țărâna sau mecanismul) cu una mai recentă (calculatorul numeric). Capitolul al patrulea, "Iubind străinul", trece în revistă androizi memorabili din pelicule precum Metropolis, Vânătorul de recompense, Omul bicentenar și I.A., fără a uita mitul Galateei, Poveste de iarnă, Matricea sau Terminator. Capitolul al cincilea, în schimb, "Prometeu dezlănțuit", abordează tema androizilor ca amenințări la adresa omenirii creatoare - începând cu Frankenstein, continuând cu Matricea și încheind cu "valea stranie" în care androizii prea similari cu oamenii stârnesc repulsie mai degrabă decât simpatie. Al șaselea capitol, în schimb, discută "Întoarcerea zeilor" - de la poststructuralismul lui Jean Baudrillard la tema ciborgilor.

Partea a doua tratează pe larg "Problema minții". Astfel, în capitolul "Un plan pentru Univers" ni se prezintă evoluția filosofiei platonice idealiste în istorie. Capitolul al optulea, "Minți fără trupuri", urmărește dezvoltarea filosofică și practică a minții separate de substratul biologic - de la filosofia carteziană și monadologia lui Leibniz la destruparea informației și încărcarea conștiinței în sisteme informaționale. Capitolul al nouălea, "La Résistance", tratează în schimb despre gândirea empirică - de la Aristotel și Berkeley la Fregge, Dennett și Wiener. Capitolul al zecelea, "Examinarea minții", prezintă câteva abordări interesante referitoare la problema conștiinței de sine. Capitolul al unsprezecelea, pe de altă parte, se concentrează asupra "Creierului cibernetic", aducând în discuție conferințele Macy și automatele autoreproducătoare imaginate de von Neumann.

Partea a treia, "Ada în Țara Minunilor", tratează despre dezvoltarea sistemelor informaționale, începând cu articularea logicii formale de către Aristotel, Boole și apoi Fregge (în capitolul "Toți cretanii sunt mincinoși") și continuând cu probleme puse de către Gödel, respectiv de către Turing. Nu putea lipsi un capitol precum "Programul", dedicat mașinilor de calcul proiectate de către Pascal, Leibniz și Babbage și primului program de calculator scris de Ada, contesă Lovelace. Capitolul al paisprezecelea urmărește dezvoltarea tehnicii de calcul "De la parcul Bletchley la campusul Google", fără a-l uita pe bibliotecarul belgian Paul Otlet, care a imaginat hipertextul ce avea să constituie prototipul pentru World Wide Web. Nu lipsesc nici referirile la corpurile masive de date sau la Internetul lucrurilor. "Mașinării care gândesc" tratează despre succesele și eșecurile proiectelor de inteligență artificială - precum și noțiunea singularității tehnologice, propusă de profesorul universitar Vernor Vinge. Paradoxul lui Moravec, în schimb, evidențiază elemente ce țin de inteligența umană, însă se află dincolo de logica formală. Capitolul al șaisprezecelea, "Darwin pe marginea haosului", prezintă cazuri în care principii evoluționiste sunt utilizate pentru dezvoltarea de sisteme inteligente, rețele neuronale artificiale, roiuri de roboți și așa mai departe - iar autorul speculează ce caracteristici ar putea avea sisteme artificiale cu adevărat inteligente.

Epilogul, "Viitorul omenirii", trece în revistă principalele teme ale cărții și avertizează că dezvoltarea inteligenței artificiale va avea asupra clasei de mijloc un efect comparabil cu cel exercitat asupra clasei muncitoare de către dezvoltarea mașinăriilor industriale. Și nu e deloc clar dacă inteligențele artificiale pe care le formăm asemeni nouă nu vor sfârși prin a ne forma să fim asemeni lor...

Volumul se încheie cu "O scurtă istorie a inteligenței artificiale", cu o serie de note de final, cu o pagină de mulțumiri și cu un index alfabetic.

Pe de o parte, am citit cu plăcere și cu interes lucrarea doctorului Zarkadakis. Cu fascinație și cu un dram de invidie profesională, am urmărit cum trecea de la arheologie la mitologie la literatură la filosofie la logică formală la istoria calculatoarelor la neuroștiințe la inteligență artificială cu dezinvoltura cu care domnul Jamie Oliver, spre exemplu, enumeră ingredientele unei rețete de bucătărie. Diversitatea materialului prezentat, abordarea multidisciplinară și claritatea discursului sunt demne de admirație.

Pe de altă parte, îmi este foarte clar că In Our Own Image necesită o a doua lectură - deoarece informațiile, foarte clar prezentate, judicios alese și excelent organizate, sunt totuși atât de numeroase și de diverse încât nu pot fi asimilate integral la o primă lectură. (Și suspectez că, dacă aș citi volumul de la capăt a doua oară, mi-ar face mare plăcere.)

Ca urmare, vă recomand și dumneavoastră cu multă căldură această lucrare excepțională. Nu vă veți mira, probabil, dacă am să vă spun că, imediat cum am terminat de parcurs In Our Own Image, am început să citesc o carte pe o temă similară: Rise of the Machines. Dar despre aceea vom discuta cu altă ocazie. 

Nick Polson & James Scott, "AIQ" (2018)

(Imagine preluată de pe situl Amazon.co.uk)

La jumătatea lunii mai 2019, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar dintr-o lucrare de nonficțiune intitulată: AIQ _ How Artificial Intelligence Works and How We Can Harness Its Power for A Better World (colecția Black Swan, editura Transworld Publishers, grupul editorial Penguin Random House, Londra, 2019). Autorii sunt Nick Polson, profesor de econometrică și statistică la Școala de Afaceri Booth din Chicago, și James Scott, conferențiar universitar de statistică la Universitatea din Texas.

Am parcurs AIQ în șase zile, la finalul lunii octombrie 2019. Și iată ce am aflat:

Introducerea prezintă subiectul cărții, subliniază diferența dintre domeniul inteligenței artificiale și cel al roboticii, arată care au fost factorii majori ce au contribuit la apariția și dezvoltarea inteligenței artificiale, respectiv care sunt anxietățile provocate de aceasta, și se încheie cu asigurări că nu vom întâlni prea multă matematică în paginile cărții.

Capitolul întâi, "Refugiatul", arată cum un refugiat din Cluj, Abraham Wald, i-a ajutat pe Aliați să crească șansele de succes ale misiunilor aeriene din cel de-Al Doilea Război Mondial, dar și cum metodele matematice ale lui Wald au fost apoi adoptate pe scară largă și cu succes pentru recomandări de filme (Netflix) sau de muzică (Spotify).

Capitolul al doilea, "Fabricantul de sfeșnice", arată cum Henrietta Leavitt a dezvoltat o metodă pentru măsurarea pulsației stelelor și pentru estimarea dimensiunilor Universului, iar ulterior metodele ei au fost utilizate pe mari seturi de date pentru a găsi modele, a formula previziuni și a le testa.

Capitolul al treilea, "Reverendul și submarinul", relatează cum s-au desfășurat operațiunile de căutare a unui submarin american pierdut în 1966 și cum metoda cu care acesta a fost găsit, numită Regula lui Bayes, se poate aplica în domenii precum vehiculele automatizate, depistarea cancerului de sân, ori investițiile.

Capitolul al patrulea, "Uimitoarea Grace", o prezintă pe Grace Hopper, care, în 1953, a revoluționat programarea calculatoarelor numerice prin introducerea compilării, după care tratează despre căile prin care sistemele informaționale au ajuns să proceseze limbajele naturale.

Capitolul al cincilea, "Geniul de la Monetăria Regală", relatează despre unul dintre rarele cazuri în care genialul Sir Isaac Newton s-a înșelat - în metoda de testare a calității monedelor pe vremea când administra Monetăria Regală în Turnul Londrei. Apoi, autorii tratează despre metode matematice pentru detectarea erorilor în seturi mari de date și despre domenii de aplicare practică, precum detectarea eficientă a scurgerilor de gaze în orașe, sau precum depistarea fraudelor.

Capitolul al șaselea, "Doamna cu lampa", arată cum Florence Nightingale s-a implicat în tratarea răniților britanici la spitalul din Scutari, pe vremea Războiului din Crimeea, și cum a dezvoltat statistica, inclusiv prin inventarea diagramelor-evantai. Autorii construiesc apoi o paralelă cu sistemul medical contemporan și argumentează că inteligența artificială ar fi utilă în domenii precum istoricul maladiilor pacienților, imagistica medicală și medicina la distanță.

Capitolul al șaptelea, "Clipperul yankeu", discută mai multe tipuri de erori de gândire în tratamentul datelor statistice și prezintă căile prin care asemenea erori pot fi evitate.

Volumul se încheie cu o pledoarie în favoarea conlucrării dintre oameni și diversele forme de inteligență artificială existente deja, cu o pagină de mulțumiri, cu note de final și cu un index alfabetic.

Dintre calitățile care recomandă acest volum aș menționa claritatea prezentării, excelenta organizare a materialului prezentat, buna împărțire în capitole, subcapitole și secțiuni, ilustrarea noțiunilor teoretice cu studii de caz relevante, judicios alese, precum și... umorul prezent în discursul celor doi autori.

Am fost ușor surprins de lipsa bibliografiei și oarecum dezamăgit de calitatea mediocră a hârtiei pe care sunt imprimate capitolele cărții. Căci AIQ este o carte de referință pe care intenționez să o păstrez ani buni în bibliotecă, să o consult ocazional și, eventual, să o recitesc - iar hârtia mediocră se deteriorează destul de repede. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar din AIQ aici.)

Oricum, după această lectură agreabilă și instructivă, m-am simțit încurajat să parcurg alt volum pe care îl aveam în bibliotecă de ceva vreme - In Our Own Image. Însă despre acela rămâne să discutăm cu alt prilej.  

Max Tegmark, "Life 3.0" (2017)

(Imagine preluată de pe site-ul adrionltd.com)

La jumătatea lunii noiembrie 2018, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar dintr-o lucrare de nonficțiune intitulată: Life 3.0 - Being Human in the Age of Artificial Intelligence (Editura Penguin, Londra, 2018). Autorul, domnul Max Tegmark, este profesor universitar de fizică la Massachussetts Institute of Technology - și căsătorit cu o româncă.

Am parcurs volumul într-o săptămână, la jumătatea lunii octombrie 2019. Și iată ce am aflat:

Volumul începe cu o pagină de mulțumiri care li se adresează colaboratorilor autorului. 

"Preludiul: Povestea echipei Omega" este un joc al imaginației care descrie etapele prin care o echipă de cercetători care dezvoltă o inteligență artificială generală în centrul de cercetări al unei corporații ajunge să ia în stăpânire întreaga lume.

Partea întâi, "Bun venit la cea mai importantă conversație a vremurilor noastre", prezintă o scurtă istorie a complexității, apoi cele trei stadii ale vieții (dintre care al treilea, cel capabil să își modifice și hardware-ul, nu doar software-ul, este, deocamdată, doar ipotetic), după care trece în revistă mai multe controverse pe tema inteligenței artificiale, câteva concepții eronate și, în cele din urmă, câteva etape ale drumului care ne așteaptă în viitor.

Partea a doua, "Materia devine inteligentă", tratează, în capitole distincte, chestiuni precum definiția inteligenței, definiția memoriei, definiția calculului, definiția învățării.

Partea a treia, în schimb, intitulată "Viitorul apropiat: progrese, dificultăți, legi, arme și posturi", discută scenarii posibile pentru următoarele câteva decenii, fie că e vorba despre căi de dezvoltare ale inteligenței artificiale sau de modificarea cadrului legislativ, de efectele apariției inteligenței artificiale în domeniul militar, în cel economic și pe piața forței de muncă.

Partea a patra, "Explozie de inteligență?", propune mai multe scenarii posibile, precum apariția unui nou tip de totalitarism, eliberarea inteligențelor artificiale de sub controlul uman, apariția mai multor centre de putere la nivel global, respectiv fuziunea om-mașină prin apariția ciborgilor și prin încărcarea minților umane în sistemele informaționale.

Partea a cincea, "Consecințele: următorii zece mii de ani", propune o gamă largă de scenarii pe termen lung - unele utopice, precum "Utopia libertariană" sau "Utopia egalitaristă", altele distopice, precum "Paznicul grădinii zoologice" sau "1984".

Partea a șasea, "Zestrea noastră cosmică: următorul miliard de ani și dincolo de acesta", vine cu niște viziuni foarte ambițioase pentru colonizarea întregului Univers observabil de către descendenții noștri numerici.

Partea a șaptea, în schimb, propune o varietate de "Scopuri", începând cu țeluri din fizică și biologie și terminând cu obiective din psihologie, inginerie și etică. Pentru că problema alinierii scopurilor inteligențelor artificiale cu ale noastre este una spinoasă...

Partea a opta, "Conștiința", abordează diferite aspecte ale conștiinței de sine. Începând cu problema dificilă a definirii conștiinței de sine și încheind cu ipoteze referitoare la dezvoltarea conștiinței de sine de către inteligențele artificiale, autorul ne propune mai multe teme de gândire.

Epilogul relatează, pe de altă parte, "Povestea echipei FLI" - o poveste reală și interesantă despre eforturile depuse de către profesorul Tegmark și colaboratorii săi pentru a organiza dezbateri pe tema inteligenței artificiale.

Volumul se încheie cu note de final și cu un index alfabetic.

Am apreciat Life 3.0 pentru relevanța subiectului abordat, pentru marea diversitate de informații și ipoteze prezentate, precum și pentru buna împărțire în secțiuni și capitole. Deși lucrarea abordează un subiect vast și complex, autorul îl prezintă într-o manieră accesibilă cititorilor de nivel mediu și într-un mod inteligibil. (Cu atât mai mult, m-am bucurat când am aflat că există și o ediție română a acestui volum.)

Ca urmare, vă recomand și dumneavoastră, fără rezerve, Life 3.0 și vă urez să trăim mult și bine până când vom afla care dintre scenariile prezentate de către profesorul Max Tegmark se vor adeveri. (Puteți comanda un exemplar aici.) În ceea ce mă privește, imediat după ce am terminat de citit această carte, am început o alta dedicată inteligenței artificiale, AIQ. Dar despre aceea rămâne să discutăm cu altă ocazie.