Se afișează postările cu eticheta Revista Nautilus. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Revista Nautilus. Afișați toate postările

luni, 3 martie 2014

Eugen Cadaru deschide "Ferestrele timpului"

În cea mai recentă ediţie a revistei electronice Nautilus, lansată ieri, domnul Eugen Cadaru a publicat o cronică a antologiei Ferestrele timpului (îngrijită de Ştefan Ghidoveanu). Între altele, dumnealui a remarcat:

"Care antologie? (Florin Pîtea). Așa cum spuneam la începutul acestui articol, antologia se termină simetric, cu o proză foarte scurtă, dar foarte percutantă, în care, din nou, antologatorul apare ca personaj ce determină evoluția poveștii. Mi-a plăcut foarte mult acuitatea cu care Florin Pîtea a citat din stilul verbal atât de inconfundabil al Moshului SF, precum și  jocul imaginativ prin care este eliminată din cultura umanității însăși ideea de călătorie în timp. Și, în plus, imaginea mașinii de călătorit în timp care se împrumută între vecinii de bloc, ca o cheie de șaișpe, este absolut delicioasa. Un final cum nu se poate mai simpatic pentru o antologie de excelentă calitate."

Îi mulţumesc pentru apreciere colegului meu într-ale scrisului, iar pe dumneavoastră vă invit să citiţi integral articolul său, "Despre Ferestrele timpului", aici. Lectură plăcută!

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!) 

duminică, 2 decembrie 2012

O recenzie a "Celor 1001 de scorneli..."


Ieri, 1 decembrie, am aflat de la antologatorul Ştefan Ghidoveanu că în cel mai recent număr al revistei virtuale Nautilus a apărut o recenzie a antologiei sale Cele 1001 de scorneli ale moşului SF. Am parcurs la rîndul meu acel articol, realizat de scriitorul Liviu Radu şi intitulat "Scorneli de moş". Pe lîngă aprecieri de ansamblu pe marginea antologiei şi scurte prezentări ale celorlalte povestiri antologate în Scorneli, domnul Liviu Radu a afirmat spre finalul articolului:




"Florin Pîtea – Cartea cu scoarţe de argint, ferecate. În aparenţă, un subiect banal – povestea unui obiect care trece din mână în mână. Intervine însă talentul lui Pîtea, care transformă subiectul cel banal într-o combinaţie de fantasy, SF şi basm, adică într-o poveste minunată. Unul dintre cele mai bune texte ale lui Pîtea, unul dintre cele mai bune texte din volum."

Îi mulţumesc distinsului meu coleg pentru apreciere, iar pe dumneavoastră vă invit să parcurgeţi articolul integral aici. Lectură plăcută!

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa:http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

duminică, 1 iulie 2012

Revista Nautilus cu... surprize

Astăzi, 1 iulie, am aflat de la colegul meu scriitor Oliviu Crâznic că s-a lansat un nou număr al revistei online Nautilus. Nu mică mi-a fost mirarea să aflu în cuprinsul revistei, nu unul, ci trei articole speciale.

Mai întîi, o cronică a domnului Liviu Radu despre antologia Dincolo de noapte, intitulată "Dincolo şi dincoace de noapte". Pe ansamblu, o cronică pozitivă, bine echilibrată şi argumentată, iar pe alocuri se fac comparaţii utile cu alte antologii tematice. Cît despre Ţesător - domnul Liviu Radu îi dedică o frază foarte la obiect: "Florin Pîtea ne oferă un text scris într-un limbaj arhaic – un exerciţiu stilistic impecabil – dar care, în final, devine un text SF, ce nu mai are nici o treabă cu goticul." (Mă declar vinovat de a fi scris SF, onorată instanţă.) Vă invit să parcurgeţi articolul integral aici.

Tot domnul Liviu Radu scrie însă o întreagă recenzie despre cel mai recent roman al meu, Anul terminal. În textul intitulat "Şcoală şi pistoale", dumnealui prezintă pe rînd cadrul romanului, personajele principale, relaţiile dintre grupuri şi unele elemente importante ale intrigii - totul într-o manieră succintă şi în acelaşi timp incitantă. Ca să vă faceţi o idee despre această cronică, iată primul alineat:

"Florin Pîtea – un scriitor al cărui talent nu mai poate fi pus în discuție – ne spune o poveste despre o lume postapocaliptică, o poveste ce se petrece într-un New York bizar, care seamănă foarte mult cu cel de azi, dar care este, totuși,  complet diferit." (Restul articolului vă rog să îl citiţi la sursă, aici.)

Nu în ultimul rînd, spre surprinderea mea, în acelaşi număr de revistă a apărut şi un articol al domnului Dodo Niţă, intitulat "Portret de bedefil: Florin Pîtea". Cu măiestrie de arheolog, dumnealui a cules informaţii din diverse surse şi mi-a reconstituit incursiunile pe tărîmul romanelor grafice şi al benzilor desenate, de la Corto Maltese la Rahan şi de la Liga domnilor extraordinari la Sin City. Mă simt deosebit de onorat şi de... încurajat să mai postez la Ţesătorul recenzii de romane grafice - pentru că pe rafturile mele se află încă multe albume importante despre care încă nu am apucat să vă relatez. Aş dori să vă ofer un citat anume din acest articol, unul care m-a emoţionat în mod deosebit:

"Iar când vă voi mai spune că toate cărţile sale de proză SF, Necropolis, Gangland (premiul Vladimir Colin 2007), An/Organic, sunt ilustrate de originalul  grafician şi desenator BD Tudor Popa, cu a cărui prietenie se mândreşte, veţi înţelege că, odată infectat cu virusul BD, nu mai scapi niciodată!"

Într-adevăr, portretul meu de bedefil ar fi fost incomplet fără menţionarea lui Tudor Popa, prieten vechi şi drag. Nu numai cărţile pe care le-am publicat (toate) au coperte făcute de acest artist grafic deosebit de talentat, ci şi locuinţa mea este decorată cu lucrările sale. Fără afişele create de Tudor, casa mea nu ar mai fi "acasă". (Iar în ceea ce priveşte articolul domnului Dodo Niţă, vă invit să îl parcurgeţi integral aici.)

Să adaug că de mult nu am mai avut o duminică atît de frumoasă?

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)