William Gibson – "Idoru" (1996)

În 1995, un prieten de-al meu pe nume Adrian Sabău mi-a adus de la Biblioteca Americană un text de William Gibson intitulat "Lo Rez Skyline". Textul provenea dintr-un roman care urma să apară cît de curînd, Idoru. Am stat ca pe ghimpi pînă în anul următor, cînd am aflat de pe Internet că noul roman apăruse. Apoi am rugat-o pe o cunoştinţă, distinsa doamnă Raluca Voicu, să îl caute cu ocazia unei vizite în Marea Britanie. S-a întors cu o explicaţie: îl găsise, dar în ediţie cartonată, şi costa multe lire sterline. I-am spus că procedase foarte bine cînd nu-l cumpărase. Am aşteptat şi am sperat.

La sfîrşitul primăverii lui 1997, cu ocazia tîrgului de carte Bookarest, m-am dus glonţ în prima zi, chiar la deschidere, la standul unei edituri anume şi-am întrebat: "Aveţi Idoru?". Şi, n-o să mă credeţi, îl aveau, ba chiar la un preţ incredibil de mic, pe care l-am plătit înainte să se răzgîndească cineva şi să-l schimbe. Apoi, constatînd că unele pagini erau uşor îndoite, am întrebat: "Aţi putea să-mi daţi alt exemplar?". Mi-au răspuns că le pare rău, dar e singurul.

Aha.

Nu m-am mai oprit pînă acasă, unde m-am pus pe citit. Şi treptat, treptat, am ajuns să întrerup lectura şi să-i dau un telefon doamnei Voicu pentru a-i mai spune o dată cît de bine făcuse că nu cumpărase ediţia cartonată. Să vedem împreună de ce.

Acţiunea din Idoru se petrece cu un an mai tîrziu faţă de aceea din Virtual Light şi are loc pe două planuri. Unul dintre ele tratează despre Colin Laney, un individ cu capacitatea specială de a discerne modele şi noduri în fluxurile de date ce însoţesc viaţa unei persoane. Aptitudinea a apărut ca urmare a tratamentului cu o substanţă experimentală, 5-SB, la care Laney a fost supus într-un orfelinat, în copilărie, şi se dovedeşte foarte preţioasă pentru Kathy Torrance, care îl angajează pe Laney la Slitscan, un echivalent multimedia al gazetelor de scandal. Implicat în sinuciderea amantei unui actor de importanţă secundară, Laney decide să dezvăluie rolul jucat de Slitscan în acest eveniment, şi ulterior se pomeneşte fără loc de muncă şi fără venituri. Salvarea îi vine de la paznicul de noapte, Barry Rydell, care îl trimite pe Laney la Tokyo spre a se întîlni cu Yamazaki.

Pe de altă parte, Chia Pat Mackenzie din Seattle este trimisă la Tokyo de colegele ei din clubul local de admiratoare Lo/Rez pentru a verifica zvonul că Rez, solistul vocal al formaţiei, se va căsători cu un idoru, o vedetă virtuală. Viaţa Chiei se complică enorm în momentul cînd constată că o blondă care călătorise alături de ea i-a strecurat în geantă un modul pentru construit nanomecanisme, dispozitiv foarte dorit de mafia rusă.

Laney e informat că de fapt a fost angajat de către Keith Blackwell, şeful echipei de securitate Lo/Rez, cu scopul de a afla dacă proiectul căsătoriei dintre Rez şi idoru nu e cumva rezultatul unei conspiraţii. Misiunea sa îl poartă aproape de Rez, Lo şi ceilalţi membri ai formaţiei, ca şi de fluxurile de date pe care formaţia, vedeta virtuală şi respectiv cluburile de admiratoare le generează. Pe de altă parte, noua sa poziţie îl face sensibil la şantaj, iar Kathy Torrance exercită presiuni asupra lui pentru a-l spiona pe Rez.

Înainte de a afla ce poartă în geantă, Chia primeşte ajutor de la tineri japonezi care o duc la Hak Nam, un domeniu al hackerilor, o reconstrucţie virtuală a cartierului Kowloon din Hong Kong. Numai că mişcările lor din reţeaua de comunicaţii îi ajută şi pe mafioţii ruşi să-i găsească, şi viaţa le e pusă în pericol.

Din fericire, cu ajutorul lui Laney echipa de securitate Lo/Rez intervine, iar Rez foloseşte modulul adus de Chia pentru a iniţia un proiect împreună cu soţia sa virtuală. Blackwell îl angajează permanent pe Laney şi îndepărtează ameninţarea Slitscan, iar Chia, revenită la Seattle, devine o prezenţă permanentă în Hak Nam.

Romanul a fost lăudat la apariţie ca avînd o intrigă mai închegată decît Virtual Light. Din acest punct de vedere, faptul că Gibson s-a mulţumit cu numai două fire narative pe care le-a combinat foarte precis din punct de vedere al sincronizării şi interdependenţelor cauzale este salutar pentru fluenţa şi claritatea cărţii. Amănuntele aparent nesemnificative, precum extensiile de păr ale blondei, clubul unde Rez a făcut anunţul sau locul unde are loc uniunea dintre solistul vocal şi idoru, capătă ulterior importanţă, iar cititorii trebuie să parcurgă textul cu atenţie. Starea specială de tensiune derivată de aici ar trebui probabil să înlocuiască suspansul.

Din păcate însă, suspansul nu poate fi înlocuit. Faţă de primele romane ale lui Gibson, pe care autorul le-a descris ca fiind un fel de filme cu Bruce Lee, dar science-fiction, şi care se mişcă asemenea unui desen animat cu Road Runner, Idoru are prea puţine întorsături spectaculoase, şi prea puţină acţiune. Dacă Virtual Light a folosit o proporţie agreabilă de scene de urmărire, amintiri şi descrieri, Idoru se pierde de cele mai multe ori în episoade masive flashback pentru care feliile subţiri de comeback sînt un liant insuficient.

Dată fiind această tehnică literară, afirmaţia strecurată în Virtual Light că modernismul a murit şi a fost înlocuit de altceva e lipsită de acoperire. Idoru ar fi putut la fel de bine să fi fost scrisă de Virginia Woolf, dacă scriitoarea britanică s-ar fi născut cu şaptezeci de ani mai tîrziu şi ar fi avut curajul ca din loc în loc (nu foarte des) să folosească anumite cuvinte din patru litere, precum şi prefixe gen "nano-", "ciber-" şi "virtual".

Gibson pare să fi decis la un moment dat, pe la începutul anilor 1990, că doreşte să atingă un public mai larg, pentru care mai puţină acţiune şi mai multe variaţii stroboscopice de imagini ar fi de dorit. Nu ştiu dacă ideea a fost adecvată. William Gibson însuşi a declarat că vînzările la Neuromancer cresc de la an la an, şi veniturile din această carte, luate separat, i-ar asigura un trai confortabil, dar nu ştiu să fi făcut vreodată comentarii asemănătoare referitoare la cărţi mai tîrzii, cum ar fi Idoru.

Şi, pentru că toate cele bune sau rele sînt trei, în 1999 a apărut All Tomorrow's Parties, care a întregit aşa-numita trilogie a podului. Dar despre asta am să scriu cu altă ocazie.

(P.S. Pentru mai multe informaţii vizitaţi site-ul oficial al autorului la http://www.williamgibsonbooks.com/index.asp. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)