Rick Remender & Greg Tocchini, "Low, Vol. 4" (2017)

Imagine preluată de pe situl RedGoblin.ro

În ultima decadă a lunii octombrie 2020, prin amabilitatea importatorilor de benzi desenate de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar dintr-un roman grafic de Rick Remender și Greg Tocchini intitulat Low Volume 4: Outer Aspects of Inner Attitudes (editura Image Comics, Portland, Oregon, 2017). L-am citit într-o zi, iar, la începutul lunii februarie 2022, l-am parcurs a doua oară.

Și iată ce am aflat:

Volumul începe cu un lung episod flash-back în care Zem își amintește cum lupta în arenă, în Poluma, orașul piraților, sub comanda lui Marik Caine și cum a întâlnit un ciborg străvechi, Io, care, în mileniile precedente, ajutase la construirea orașelor subacvatice în care avea să se retragă omenirea.

În "prezent", Tajo își revine în orașul Salus, grație îngrijirilor sirenei Mertali, și află că fiica piratului Roln, sub numele de Lena Caine, plănuiește să distrugă orașul. Împreună cu Io, Tajo și Mertali decid să coboare într-un cartier rău-famat pentru a o împiedica pe Lena să detoneze o bombă.

Tajo o surprinde pe Lena în mijlocul unei orgii, o urmărește prin Cartierul Gândacilor și încearcă să o convingă să dezvăluie amplasamentul bombei, însă Lena refuză, iar mașinăria infernală explodează.

În mijlocul haosului care rezultă, pe parcursul unei revolte populare cauzate de penuria de oxigen și de hrană, Tajo, Mertali și Io intră cu forța în senat, întrerup o orgie amplă, demască cinismul senatorilor și pornesc către suprafața oceanului într-un dom autonom.

Volumul se încheie cu coperte alternative ale fasciculelor 16-19, cu o secțiune care exemplifică procesul creator de la schițe în creion la versiunea în tuș, apoi la aplicarea culorilor și cu schițe-concept ale unor personaje secundare. Pe ultima filă, se găsesc schițele biobibliografice ale lui Rick Remender (scenarist), Greg Tocchini (artist grafic) și Dave McCaig (responsabil cu culorile).

Am apreciat Outer Aspects of Inner Attitudes din mai multe motive. Pe de o parte, scenariul a aduse destule răsturnări de situație și momente de suspans. Pe de altă parte, dialogurile dintre personaje aduc uneori la suprafață chestiuni importante pentru scenarist, precum valoarea speranței și pericolele disperării sau ale cinismului.

Grafica a fost la înălțime, cu planșe dominate de combinații îndrăznețe de culori și, pe alocuri, cu un decupaj interesant al casetelor. Am fost plăcut impresionat și de copertele celor patru fascicule care compun volumul și de unele porțiuni unde imaginile se întindeau pe două pagini învecinate. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.)

Pe ansamblu, acest al patrulea volum din seria Low nu a făcut decât să îmi stârnească și mai tare interesul pentru volumul următor, care încheie acest roman grafic foarte ambițios și foarte bine realizat. Dar despre volumul final vom discuta pe îndelete cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Paolo Bacigalupi, "Tool of War" (2017)

Imagine preluată de pe situl multcolib.overdrive.com

În prima decadă a lunii februarie 2019, de la librăria Cărturești din Park Lake Mall, am achiziționat un exemplar dintr-un roman de Paolo Bacigalupi intitulat Tool of War (editura Little, Brown and Company, New York, 2018). De parcurs, l-am parcurs în trei zile, în ultima decadă a lunii martie 2020.

Și iată ce am aflat:

Tool of War este un roman pentru tineret care completează trilogia începută cu Ship Breaker și continuată cu The Drowned Cities. De această dată, protagonistul este Tool, postumanul creat prin inginerie genetică pentru operațiuni militare.

La începutul cărții, ramura militară a megacorporației Mercier, sub comanda generalului Caroa, îl identifică cu ajutorul dronelor pe Tool în ceea ce cândva fusese Washington, D.C., și încearcă să îl ucidă cu o salvă de rachete incendiare. Tool supraviețuiește cu mare dificultate, se ascunde la bordul unui velier, traversează un uragan, după care se refugiază în Boston, unde primește îngrijiri medicale. Un nou asalt, executat de o echipă de mercenari angajată de Mercier, decimează echipajul velierului, iar Tool izbutește să capete adăpost la compania Patel, grație fiicei directorului, Nita Patel, și prietenului acesteia, Nailer. Presiunile diplomatice exercitate de Mercier sunt folosite de Tool ca o ocazie să se strecoare la bordul dirijabilului cu care călătoreau membrii consiliului director ai megacorporației, să îi ucidă pe aceștia și să aibă o confruntare decisivă cu generalul Caroa.

Tool of War reprezintă o încununare a trilogiei Orașelor înecate. E un roman alert, cu intrigă captivantă, cu dese confruntări și răsturnări de situație. Am remarcat, pe de o parte, dozarea expertă a suspansului pe parcursul cărții, alternarea scenelor de acțiune cu cele în care predomină dialogul, precum și mânuirea expertă a omniscienței selective multiple.

De asemenea, m-a impresionat plăcut caracterizarea personajelor prin acțiune și discurs, ca și evoluția relațiilor dintre personaje.

Nu în ultimul rând, am apreciat modul plauzibil în care autorul a extrapolat un viitor de peste câteva decenii în care combustibilii fosili au fost epuizați, statele naționale s-au fragmentat în cea mai mare parte, iar diferența dintre megacorporații și uniunile transnaționale s-a estompat în bună măsură.

Pentru toate motivele de mai sus, vă recomand și dumneavoastră romanul Tool of War. Mă tentează ca, anul acesta, să parcurg un alt roman, mult mai celebru, al autorului american Paolo Bacigalupi - The Windup Girl.

Dar despre acela vom discuta la momentul potrivit tot aici, la Țesătorul.

(Cea mai recentă carte a mea, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și se poate comanda aici.) 

Tom Nichols, "The Death of Expertise" (2017)

Imagine preluată de pe situl diplomaticcourier.com

În a doua decadă a lunii iunie 2021, am parcurs o lucrare de nonficțiune intitulată The Death of Expertise - The Campaign Against Established Knowledge and Why It Matters (editura Oxford University Press, New York, 2017). Autorul, domnul Tom Nichols, este profesor universitar la Colegiul Național de Război Naval al S.U.A. și examinează în detaliu un curent antiintelectualist care, deși prezent de multă vreme în societatea americană, pare să se fi accentuat simțitor în ultimele trei sau patru decenii.

În "Prefață", autorul arată din ce motive a ales acest subiect, în ce context a scris cartea și din ce cauză consideră că respectul față de experți merge mână în mână cu buna funcționare a unei societăți democratice.

În "Introducere", domnul Nichols arată ce înțelege prin "dispariția specializării" - pe de o parte, tendința crescândă a publicului larg de a ignora sau de a lua în derâdere opiniile specialiștilor, iar, pe de altă parte, reticența din ce în ce mai accentuată a specialiștilor de a li se adresa, sub o formă sau alta, celor care nu sunt specialiști în același domeniu. Apoi, autorul prezintă succint structura lucrării.

Primul capitol, "Experți și cetățeni", tratează despre ideea încetățenită în S.U.A. că părerea fiecăruia contează, despre îndelungata tradiție a libertății de expresie în America, despre necesitatea specializării în contextul creșterii exponențiale a volumului cunoștințelor științifice și tehnologice, dar și despre apariția unor categorii crescânde de alegători neinformați. Spre final, autorul definește ce înțelege prin expert și de ce e importantă distincția dintre opinia informată a unui expert și simpla părere a unui cetățean oarecare.

Capitolul al doilea se intitulează "Când conversația a devenit epuizantă". Autorul arată că, pe Internet, oamenii rar au dezbateri, însă adesea discută în contradictoriu. Apoi, domnul Nichols prezintă efectul Dunning-Kruger (iluzia atotcunoașterii ca fenomen invers proporțional cu volumul de cunoștințe al subiectului), precum și tendința oamenilor de a reține cu precădere informațiile care le confirmă opiniile preexistente. Consecința e proliferarea poveștilor de adormit copiii, a superstițiilor și a teoriilor fantasmagorice despre diverse conspirații, ca și a stereotipurilor și a generalizărilor nefondate.

Capitolul al treilea, "Învățământul superior", arată cum, pe parcursul ultimelor trei sau patru decenii, calitatea învățământului liceal american a scăzut considerabil, iar proliferarea universităților și colegiilor de tot felul a dus la o inflație de diplome de studii superioare care, în destule cazuri, nu sunt însoțite de un volum corespunzător de cunoștințe de specialitate. Una dintre cauzele fenomenului pare să fie tratarea studenților ca pe niște clienți, mai degrabă decât ca pe niște tineri cărora trebuie să li se insufle o educație riguroasă. Pe de altă parte, autorul prezintă și consecința acestei schimbări - pierderea respectului studenților față de profesori și tratarea acestora din urmă ca niște prestatori de servicii disponibili permanent. Profesorii le cântă în strună studenților ca să obțină evaluări bune de la aceștia din urmă, iar studenții ridică varii false probleme care, adesea, nu au legătură cu educația - ba chiar o împiedică.

Al patrulea capitol, "Permite-mi să caut asta cu Google pentru tine", propune ipoteza paradoxală că, dacă avem acces la cantități inimaginabile de informații, devenim mai stupizi. Autorul subliniază că, pe Internet, e aplicabilă cu asupra de măsură legea lui Sturgeon, conform căreia 90% din orice este gunoi, că majoritatea așa-ziselor informații de pe Internet sunt false, că au apărut afaceri profitabile bazate pe dezinformarea publicului prin intermediul Internetului și că, recent, diferențele de opinii politice au dus, din ce în ce mai des, la ruperea relațiilor interumane.

În al cincilea capitol, "'Noul' nou jurnalism, și din abundență", domnul Nichols tratează despre dispariția treptată a presei de calitate, despre ascensiunea posturilor de radio bazate pe emisiuni de discuții cu ascultătorii (foarte prizate de către republicani), despre apariția posturilor T.V. dedicate exclusiv știrilor (care polarizează publicul) și despre necesitatea ca politologii să se informeze din varii surse, corespunzând întregului spectru politic. Autorul arată și cum știrile induc publicul în eroare prin scoaterea informațiilor din context.

În schimb, capitolul al șaselea arată "Când se înșală experții". Domnul Nichols prezintă studii de caz din istorie și din politologie în care opinia unor experți a fost dovedită drept eronată de către simpli amatori. Autorul clasifică apoi tipurile de erori ale experților și prezintă cazuri de falși experți sau de experți care, în mod deliberat, au indus publicul în eroare. Există, desigur, o secțiune dedicată pedepselor aplicate pentru asemenea cazuri frauduloase.

Domnul Nichols prezintă și cazuri în care experți într-un domeniu își arogă dreptul de a emite opinii în cu totul alte domenii, sau de previziuni care, ulterior, s-au dovedit complet eronate. Autorul insistă apoi că bunele relații între experți și publicul larg trebuie remediate de către ambele părți.

"Concluzia" examinează conexiunea dintre experți și democrație. În opinia autorului, năruirea încrederii dintre specialiști și publicul larg reprezintă o disfuncție a democrației - cu consecințe negative precum Brexit. Tot de importanță majoră pentru societatățile democratice este și colaborarea dintre cei care au cunoștințe de specialitate și cei care iau decizii. În încheiere, domnul Nichols arată că S.U.A. sunt o republică, nu o democrație, iar deciziile de importanță majoră nu se iau pe bază de vot popular. Ideea greșit înțeleasă de către public că egalitatea în drepturi este totuna cu egalitatea opiniilor are ca reacție revolta experților, care refuză, din ce în ce mai des, să aibă de-a face cu publicul.

Volumul se încheie cu ample note de final și cu un index alfabetic.

Am apreciat lucrarea domnului Nichols pentru relevanța subiectului și pentru maniera echilibrată, rațională, în care a tratat chestiunea. (Autorul nu s-a ferit să prezinte și un caz în care, la finalul anilor 1970, în calitate de sovietolog, el însuși s-a înșelat.)

De asemenea, am apreciat claritatea discursului și buna organizare, în capitole și subcapitole, a materialului prezentat. Mă bucur că a apărut și o ediție română a volumului The Death of Expertise, sub titlul Sfârșitul competenței (Editura Polirom, Iași, 2019, trad. Cristian Fulaș), pentru că, în opinia mea, întrucât și în țara noastră ne confruntăm cu fenomene similare, cărți de felul acesta sunt necesare ca să înțelegem ceva mai bine societatea în care trăim.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.) 

Annalee Newitz, "Autonomous" (2017)

Imagine preluată de pe situl hachette.com.au

La jumătatea lunii aprilie 2018, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar din romanul de debut al autoarei americane Annalee Newitz, intitulat Autonomous (editura Orbit, grupul editorial Little, Brown, Londra, 2017). L-am parcurs în prima decadă a lunii aprilie 2020..

Și iată ce am aflat:

Acțiunea romanului este plasată aproape de jumătatea secolului al XXII-lea. Protagonista, Judith "Jack" Chen, retroinginerește și vinde ilegal un medicament, Zacuity, al corporației farmaceutice Zaxy. Când constată că medicamentul creează dependență (iar, în unele cazuri, duce la deces), "Jack" ia legătura cu un fost colaborator, Krish Patel, de la Universitatea Saskatchewan din Saskatoon, pentru a găsi o cură menită să trateze dependența.

Din păcate, activitatea protagonistei este interpretată ca un act de piraterie informațională de către Coaliția Proprietății Intelectuale, iar pe urmele ei sunt trimiși agentul Eliasz și partenerul robotic al acestuia, Paladin. Investigația celor doi este brutală, presărată cu torturi și cu asasinate, însă, după ce agenții izbutesc să o ajungă din urmă pe "Jack" în niște tuneluri abandonate, Eliasz decide să o lase în viață. Iar colaboratorii protagonistei descoperă cura și o oferă gratuit, mai degrabă decât să o patenteze și să profite de pe urma ei.

Pe de o parte, am urmărit cu interes modul în care această romancieră debutantă a utilizat omnisciența selectivă multiplă pentru a alterna planurile narative ale romanului. De asemenea, am fost plăcut impresionat de nuanțările stilului liber indirect, menit să redea percepțiile, gândurile și emoțiile diferitelor personaje.

Pe de altă parte, am fost pus pe gânduri de sistemul social din fundal: atât cei mai mulți dintre oameni, cât și roboții din acest viitor posibil, sunt supuși, prin contract, față de o corporație multinațională sau alta, iar un țel destul de răspândit printre personaje îl reprezintă încheierea cu bine a contractului (de regulă, după câteva decenii) și câștigarea autonomiei economice. În cazul roboților, un deziderat similar îl constituie și câștigarea autonomiei informaționale.)

Cititorii cu discernământ observă, desigur, că servitutea contractuală descrisă în roman este doar un eufemism pentru sclavia pe perioadă determinată.

Ar mai merita menționat faptul că, în acest viitor, nu mai există state naționale, ci coaliții postnaționale, precum Zona Comerțului Liber în America de Nord, Uniunea Asiatică sau Federația Africană. Și, cu toate că numeroasele orașe în care se desfășoară acțiunea sunt canadiene (Yellowknife, Moose Jaw, Saskatoon, Vancouver), vocea naratorială menționează cu amară ironie subtextuală că doar localnicii mai vârstnici se referă la ei înșiși drept "canadieni".

Nu în ultimul rând, viitorul imaginar care îi servește drept fundal romanului este unul al încălzirii globale, în care calotele glaciare s-au topit, iar căile de navigație din nord-vest sunt deschise pe tot parcursul anului.

Adăugați la toate astea o intrigă atent structurată, acțiunea captivantă, suspansul bine dozat și meditații referitoare la inteligența artificială și la trezirea conștiinței în sistemele informaționale - și veți înțelege de ce am citit cu plăcere Autonomous și de ce îl voi păstra în colecție.

Probabil nu vă veți mira dacă am să menționez că, la scurtă vreme după încheierea lecturii, am achiziționat un exemplar din al doilea roman al autoarei Annalee Newitz - The Future of Another Timeline.

Însă, despre acela, am să vă relatez la momentul potrivit tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut, în decembrie 2020, la editura Crux Pusblishing.)

Rick Remender & Greg Tocchini, "The Last Days of American Crime" (2017)

Imagine preluată de pe situl Pinterest.com

Pe la jumătatea lunii martie 2021, prin amabilitatea importatorilor de benzi desenate de la Red Goblin, am achiziționat la preț promoțional un exemplar dintr-un roman grafic de Rick Remender și Greg Tocchini intitulat The Last Days of American Crime (editura Image Comics, Portland, Oregon, 2017). L-am parcurs într-o singură seară.

Și iată ce am aflat:

Acțiunea romanului grafic este plasată într-un viitor apropiat în care Statele Unite ale Americii sunt sfâșiate de revolte și de represiuni armate, iar câteva orașe importante au fost distruse în urma unor atacuri teroriste. Autoritățile pregătesc, pe de o parte, introducerea la nivelul întregii populații a unui neuroinhibitor care să-i facă incapabili de activități ilegale pe cetățeni, iar, pe de altă parte, înlocuirea completă a banilor tipăriți cu o valută electronică menită să împiedice tranzacțiile ilicite.

În acest context, protagonistul, Graham Bricke, un fost deținut de drept comun angajat ca om de serviciu la o bancă, plănuiește să sustragă un dispozitiv bancar cu care să treacă granița și cu care să-și asigure un trai îmbelșugat. Pentru a căpăta acces ilicit la dispozitiv, are nevoie de ajutorul unui hacker (Kevin Cash) și al iubitei acestuia (Shelby Dupree).

Lucrurile se complică, în primul rând pentru că Shelby e duplicitară și promiscuă, iar, în al doilea rând, pentru că Graham are niște ciocniri cu latino-americani din crima organizată. În plus, Kevin, pentru a face rost de un laser industrial, trebuie să aibă o ultimă confruntare cu tatăl său, un psihopat, lider al unei grupări mafiote care s-a străduit să capete un aer de legitimiate.

Operațiunea aproape eșuează, atât pentru că apar diverse evenimente neprevăzute, cât și pentru că Shelby se dovedește a fi o informatoare a poliției, însă, mulțumită unui plan de rezervă, Graham reușește să scape cu bine și să își ducă mama adoptivă, respectiv iubita, într-un loc exotic, sigur și lipsit de griji.

Scenariul, deși alert și captivant, este surprinzător de... aerisit. The Last Days of American Crime, cu toate că are dimensiuni respectabile, se poate citi în câteva ore.

Personajele sunt atent individualizate, cu discursul nuanțat în funcție de clasa socială, nivelul educației și etnia fiecăruia. Poate că cel mai simpatic dintre ele este un personaj secundar feminin, o bătrânică bolnavă de maladia lui Alzheimer care e convinsă că Graham este fiul ei, Rory, și care are impresia că protagonistul e școlar, deși acesta are cincizeci de ani. Printre gangsteri, criminali, polițiști corupți și traficanți de toate soiurile care populează paginile romanului grafic, ea e singurul personaj cu care un cititor obișnuit poate să empatizeze.

Grafica lui Greg Tocchini este la fel de colorată și de intensă ca în seria Low. Dacă graficianul nu dovedește aceeași imaginație exuberantă ca în Low, în schimb compensează printr-o multitudine de scene în care violența grafică rivalizează cu cea din Sin City de Frank Miller.

Volumul se încheie cu schițe-concept dedicate personajelor principale și celor secundare, cu o galerie de coperte, dintre care le-am remarcat pe cele realizate de artistul grafic Alex Maleev, cu planșe care ilustrează procesul de creație, de la schițe în creion la tuș, la aplicarea culorilor și apoi la planșa finisată, precum și cu notele bio-bibliografice ale creatorilor.

Pe ansamblu, am apreciat The Last Days of American Crime atât pentru scenariul alert și pentru personajele diverse, cât și pentru arta grafică și pentru excelenta calitate tipografică. (Nu am fost câtuși de puțin surprins să aflu că are și o adaptare cinematografică care s-a lansat în iunie 2020 - detalii aici.) Firește, când l-am terminat, m-am simțit ispitit să recitesc un volum din seria Low. Dar despre acela rămâne să discutăm cu alt prilej.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut la editura Crux Publishing în decembrie 2020.)

Adam Glass & Patrick Olliffe, "Rough Riders, Vol. 2" (2017)

Imagine preluată de pe situl Amazon.com

În ultima decadă a lunii ianuarie 2020, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar din volumul al doilea al romanului grafic Rough Riders, intitulat: Riders on the Storm (editura Aftershock, Sherman Oaks, CA, 2017). L-am parcurs a treia zi.

Și iată ce am aflat:

În 1901, președintele în exercițiu al Statelor Unite ale Americii este grav rănit într-un atentat, iar vicepreședintele T. D. Roosevelt trebuie să adune echipa specială pentru a investiga dacă nu cumva atentatorul face parte dintr-o conspirație mai vastă. Astfel, îi reactivează pe Harry Houdini, pe Jack Johnson, pe gangsterul Monk Eastman și pe Thomas Alva Edison. Surprinzător, reapare Annie Oakley, care fusese ucisă la finalul volumului Give Them Hell. (Supus unui interogatoriu neoficial, Edison mărturisește că o înviase folosind tehnologie extraterestră.)

Investigația dezvăluie o mișcare anarhistă, însă și un plan de invazie britanic care ar trebui desfășurat, cu o vastă forță navală, prin... Marile Lacuri. La final, Theodore Roosevelt dejoacă invazia și devine președinte, pe când Edison își continuă jocul dublu, în parteneriat cu oligarhii.

Ca și în cazul primului volum, am apreciat atât scenariul semnat de Adam Glass, cât și grafica realizată de Patrick Olliffe și colorată de Gabe Eltaeb. Sal Cipriano, responsabil cu casetele de dialoguri și cu "efectele sonore", s-a dovedit din nou la înălțime.

M-au amuzat aparițiile unor personaje secundare, precum magnatul presei de scandal William Randolph Hearst, regina Victoria sau oligarhul J. P. Morgan.

De asemenea, am apreciat recuzita steampunk a personajelor - ochelari de protecție, măști, pistoale extravagante și așa mai departe.

În ceea ce privește prezentarea propriu-zisă a volumului, merită menționate atât calitatea excepțională a tiparului și a culorilor, cât și hârtia lucioasă pe care sunt imprimate filele albumului.

Nu în ultimul rând, planșele de la începutul fiecăreia dintre cele șase secțiuni ale volumului sunt frumos realizate, iar galeria de coperte de la finalul volumului este și ea mult peste medie.

Adăugați la toate cele de mai sus o interesantă introducere semnată de artistul grafic Patrick Olliffe și veți înțelege de ce, după ce am terminat de citit Riders on the Storm, am decis să îl păstrez în colecție... după care am început imediat să parcurg volumul al treilea al romanului grafic Rough Riders, intitulat: Ride or Die.

Însă despre acela rămâne să discutăm cu altă ocazie. 

Michael Whelan, "Beyond Science Fiction" (2017)

Imagine preluată de pe situl Amazon.com

La jumătatea lunii ianuarie 2020, prin amabilitatea vechiului meu prieten Adrian Sabău, am primit cadou un exemplar dintr-un album intitulat: Beyond Science Fiction - The Alternative Realism of Michael Whelan (colecția The Carnival of Astounding Art, editura Baby Tattoo, Los Angeles, CA, 2017). L-am parcurs a doua zi.

Și iată ce am aflat:

Introducerea, intitulată "Lumina de la începutul tunelului", îi aparține editorului Bob Self și încurajează cititorii, într-un stil flamboaiant, să viziteze lumile imaginare ale artistului grafic Michael Whelan.

"Cuvântul înainte", scris de un alt artist grafic, Robert Williams, prezintă câte ceva din biografia, formarea profesională și realizările domnului Whelan - distins cu douăsprezece premii Hugo pentru lucrări S.F. și cu trei premii Howard pentru lucrări fantastice. Domnul Williams explorează și falsa dihotomie dintre artele grafice "înalte" și ilustrația de carte pentru ca, în final, să sublinieze că, fără un sfert de veac de literatură S.F. de consum (cu ilustrațiile aferente), nu ar fi existat un program de explorare cosmică, nici aselenizările.

Urmează o secțiune amplă, "Multivers", în care sunt adunate, retrospectiv, lucrări din anii 1970, 1980, 1990 și de după anul 2000. Unele dintre picturile prezentate sunt lucrări originale, ce reflectă exclusiv viziunea artistului. Altele au fost create pentru a ilustra copertele unor cărți de E.R. Burroughs, H. P. Lovecraft, Joan D. Vinge, Anne McCaffrey, Fritz Leiber, Michael Moorcock, J. R. R. Tolkien, Isaac Asimov, Stephen King, Tad Williams, pentru a-i aminti doar pe câțiva dintre cei mai cunoscuți.

Secțiunea "Microvers" este mai modestă ca dimensiuni și prezintă o colecție de schițe, studii și crochiuri. Surprinzător de multe dintre acestea au un nivel de detaliu și o forță de sugestie similare cu cele ale lucrărilor "oficiale". Dintre acestea, "Peisaj extraterestru accidental" mi-a amintit, în mod plăcut, de unele dintre lucrările lui Roger Dean.

Volumul se încheie cu o schiță biografică, "Realismul alternativ al lui Michael Whelan", în care sunt prezentate principalele etape din cariera artistului, respectiv cu lista celor care au susținut acest proiect editorial.

Mărturisesc că am fost foarte plăcut impresionat de acest album retrospectiv. Pe de o parte, nu avusesem ocazia să văd lucrări de-ale domnului Michael Whelan reproduse integral color și în ultraînaltă definiție. (Și nivelul extraordinar de detaliu din lucrările sale justifică pe deplin calitatea tipografică superioară.) Pe de altă parte, cel puțin o lucrare de-a sa o văzusem în trecere, într-un episod al serialului Cosmos, prezentat de regretatul dr. Carl Sagan, și (puteți să mă credeți sau nu), mi-a rămas în memorie timp de patru decenii.

După ce am întors ultima filă a albumului Beyond Science Fiction, am rămas cu impresia distinctă că puțini artiști grafici contemporani din domeniul fantasticului sunt capabili (sau dornici) să lucreze în ulei sau în vopsele acrilice, pe pânză, la un asemenea nivel minuțios, fotorealist - poate cu excepția lui John Howe sau a lui Boris Vallejo. Respectul meu (deja considerabil) pentru artistul Michael Whelan a sporit, iar dorința mea de a parcurge sau a relua alte albume de artă fantastică din colecție s-a redeșteptat.

Însă despre acelea rămâne să discutăm cu alte ocazii.

Frank Miller & Dave Gibbons, "The Life and Times of Martha Washington in the Twenty-First Century" (2009)

Imagine preluată de pe situl Comixology.eu

În urmă cu un sfert de veac, în 1995, la recomandarea domnului Cristian Lăzărescu, am achiziționat de la Librăria Noi, din centrul Bucureștiului, un roman grafic de Frank Miller și Dave Gibbons intitulat: Give Me Liberty. Ulterior, am aflat că, în aceeași serie, au apărut și alte volume. Ca atare, în decembrie 2019, mulțumită importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am achiziționat un volum omnibus intitulat: The Life and Times of Martha Washington in the Twenty-First Century (Dark Horse Books, Milwaukie, Oregon, 2017). L-am parcurs în intervalul decembrie 2019 - ianuarie 2020.

Și iată ce am aflat:

Introducerea îi aparține lui Frank Miller și are forma unei scrisori adresate protagonistei.

Primul roman grafic, "Give Me Liberty - An American Dream" (apărut inițial în 1990), acoperă intervalul 1995-2012, începând cu nașterea Marthei Washington în cartierul Cabrini Green din Chicago - prezentat aici ca o închisoare neoficială pentru oameni fără vină. Tatăl Marthei e ucis într-o demonstrație antiguvernamentală, iar Martha însăși e răpită, abuzată, amenințată. La limită, îl ucide pa agresor, însă intră în catatonie, e internată în ospiciu și evadează pentru a se înrola în PAX - forțele armate pentru menținerea păcii.

Serviciul militar o duce în pădurea amazoniană, unde luptă împotriva mercenarilor unei corporații de mâncăruri la minut, pe orbită circumterestră, unde înfruntă neonaziști, într-o rezervație de ameri-indieni, dar și în atenția lui Moretti - un ofțier ambițios ale cărui planuri includ o lovitură de stat și asasinarea președintelui în exercițiu al S.U.A.

Cu ajutorul unei mutante telepate și a unui războinic apaș, Martha Washington îl salvează pe președinte, apoi îi decimează pe mercenarii lui Moretti, iar pe acesta din urmă îl împinge la sinucidere.

Urmează câteva episoade scurte, precum: "Happy Birthday, Martha Washington!", "Collateral Damage" sau "Logistics", care ilustrează tribulațiile protagonistei în Al Doilea Război Civil American. Unul dintre ele, "Insubordination", este un omagiu adus creatorului lui Captain America, artistul grafic Jack Kirby.

Apoi, volumul prezintă un al doilea roman grafic consistent, "Martha Washington Goes to War". De această dată, în intervalul 2014-2016, protagonista dejoacă planurile Chirurgului-General, salvează stația spațială Harmony, înfruntă mutanți în deșert și descoperă o enclavă unde se lucrează pentru refacerea sistemului ecologic planetar.

Alte trei episoade scurte relatează o aventură spațială a protagonistei în 2016.

Al treilea roman grafic, "Martha Washington Saves the World", tratează despre o expediție în spațiu, până pe orbita lui Saturn, despre o navă extraterestră care a adus viața pe Pământ, apoi inteligența, dar și despre eforturile unei inteligențe artificiale, Venus, de a subjuga omenirea. Iar protagonista trebuie să găsească soluția pentru a-și salva semenii... fie și cu prețul distrugerii civilizației. La final, Martha conduce prima expediție printr-o "gaură-de-vierme" pentru a explora adâncurile Căii Lactee.

Ultimul episod, "Martha Washington Dies", se petrece în 2095, când protagonista ajunge la centenar. Într-o lume ruinată, protagonista le relatează apropiaților săi ce minunății a întâlnit în expediție - iar făpturile extraterestre pe care le întâlnise îi acordă transcendența.

Volumul se încheie cu o galerie de planșe promoționale, cu note biografice ale scenaristului Frank Miller, ale graficianului Dave Gibbons și ale coloriștilor Angus McKie și Robin Smith.

Pe ansamblu, The Life and Times of Martha Washington in the Twenty-First Century mi se pare o prezență remarcabilă în peisajul benzii desenate în general și în mediul comics-urilor nord-americane în special - din mai multe motive.

Mai întâi, protagonista nu este o supereroină dotată cu superputeri supranaturale. Dimpotrivă, Martha Washington este defavorizată din punct de vedere economic și social. Dă însă dovadă de voință de fier, de tenacitate, de adaptabilitate și de discernământ.

Apoi, cel puțin în primul roman grafic al seriei, există o doză serioasă de satiră socială la adresa megacorporațiilor, a politicienilor corupți, a oligarhilor și a mass-media.

Satira e dublată de o doză de comedie bufă, vizibilă atât în scenariu (unde, spre exemplu, cel mai inofenziv membru al administrației prezidențiale devine șeful în exercițiu al Executivului numai pentru că toți ceilalți membri ai cabinetului pieriseră într-o deflagrație), cât și în grafică, unde numeroase dintre personajele secundare sunt reprezentate caricatural.

Nu în ultimul rând, mai ales în "Give Me Liberty", apar, printre planșele de bandă desenată, parodii ale copertelor unor publicații precum Newsweek, Time și Playboy.

Adăugați la asta o mulțime de planșe cu coperte ale fasciculelor în care au apărut inițial aceste benzi desenate, materiale promoționale, articole în care Dave Gibbons prezintă geneza fiecărui episod, precum și excelentele condiții tipografice în care a apărut acest roman grafic, și veți înțelege de ce The Life and Times of Martha Washington... se află acum la loc de cinste în colecția mea.

Desigur, după această incursiune în domeniul comics-urilor americane, m-am simțit tentat să mă întorc pe tărâmul benzii desenate europene și am mai citit un volum din integrala Orașelor obscure de François Schuiten și Benoît Peeters.

Dar despre acela rămâne să discutăm cu alt prilej.

Max Tegmark, "Life 3.0" (2017)

(Imagine preluată de pe site-ul adrionltd.com)

La jumătatea lunii noiembrie 2018, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar dintr-o lucrare de nonficțiune intitulată: Life 3.0 - Being Human in the Age of Artificial Intelligence (Editura Penguin, Londra, 2018). Autorul, domnul Max Tegmark, este profesor universitar de fizică la Massachussetts Institute of Technology - și căsătorit cu o româncă.

Am parcurs volumul într-o săptămână, la jumătatea lunii octombrie 2019. Și iată ce am aflat:

Volumul începe cu o pagină de mulțumiri care li se adresează colaboratorilor autorului. 

"Preludiul: Povestea echipei Omega" este un joc al imaginației care descrie etapele prin care o echipă de cercetători care dezvoltă o inteligență artificială generală în centrul de cercetări al unei corporații ajunge să ia în stăpânire întreaga lume.

Partea întâi, "Bun venit la cea mai importantă conversație a vremurilor noastre", prezintă o scurtă istorie a complexității, apoi cele trei stadii ale vieții (dintre care al treilea, cel capabil să își modifice și hardware-ul, nu doar software-ul, este, deocamdată, doar ipotetic), după care trece în revistă mai multe controverse pe tema inteligenței artificiale, câteva concepții eronate și, în cele din urmă, câteva etape ale drumului care ne așteaptă în viitor.

Partea a doua, "Materia devine inteligentă", tratează, în capitole distincte, chestiuni precum definiția inteligenței, definiția memoriei, definiția calculului, definiția învățării.

Partea a treia, în schimb, intitulată "Viitorul apropiat: progrese, dificultăți, legi, arme și posturi", discută scenarii posibile pentru următoarele câteva decenii, fie că e vorba despre căi de dezvoltare ale inteligenței artificiale sau de modificarea cadrului legislativ, de efectele apariției inteligenței artificiale în domeniul militar, în cel economic și pe piața forței de muncă.

Partea a patra, "Explozie de inteligență?", propune mai multe scenarii posibile, precum apariția unui nou tip de totalitarism, eliberarea inteligențelor artificiale de sub controlul uman, apariția mai multor centre de putere la nivel global, respectiv fuziunea om-mașină prin apariția ciborgilor și prin încărcarea minților umane în sistemele informaționale.

Partea a cincea, "Consecințele: următorii zece mii de ani", propune o gamă largă de scenarii pe termen lung - unele utopice, precum "Utopia libertariană" sau "Utopia egalitaristă", altele distopice, precum "Paznicul grădinii zoologice" sau "1984".

Partea a șasea, "Zestrea noastră cosmică: următorul miliard de ani și dincolo de acesta", vine cu niște viziuni foarte ambițioase pentru colonizarea întregului Univers observabil de către descendenții noștri numerici.

Partea a șaptea, în schimb, propune o varietate de "Scopuri", începând cu țeluri din fizică și biologie și terminând cu obiective din psihologie, inginerie și etică. Pentru că problema alinierii scopurilor inteligențelor artificiale cu ale noastre este una spinoasă...

Partea a opta, "Conștiința", abordează diferite aspecte ale conștiinței de sine. Începând cu problema dificilă a definirii conștiinței de sine și încheind cu ipoteze referitoare la dezvoltarea conștiinței de sine de către inteligențele artificiale, autorul ne propune mai multe teme de gândire.

Epilogul relatează, pe de altă parte, "Povestea echipei FLI" - o poveste reală și interesantă despre eforturile depuse de către profesorul Tegmark și colaboratorii săi pentru a organiza dezbateri pe tema inteligenței artificiale.

Volumul se încheie cu note de final și cu un index alfabetic.

Am apreciat Life 3.0 pentru relevanța subiectului abordat, pentru marea diversitate de informații și ipoteze prezentate, precum și pentru buna împărțire în secțiuni și capitole. Deși lucrarea abordează un subiect vast și complex, autorul îl prezintă într-o manieră accesibilă cititorilor de nivel mediu și într-un mod inteligibil. (Cu atât mai mult, m-am bucurat când am aflat că există și o ediție română a acestui volum.)

Ca urmare, vă recomand și dumneavoastră, fără rezerve, Life 3.0 și vă urez să trăim mult și bine până când vom afla care dintre scenariile prezentate de către profesorul Max Tegmark se vor adeveri. (Puteți comanda un exemplar aici.) În ceea ce mă privește, imediat după ce am terminat de citit această carte, am început o alta dedicată inteligenței artificiale, AIQ. Dar despre aceea rămâne să discutăm cu altă ocazie. 

Adam Greenfield, "Radical Technologies" (2017)

(Imagine preluată de pe situl editurii Verso)

La începutul lunii noiembrie 2018, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar dintr-un volum de Adam Greenfield intitulat: Radical Techologies: The Design of Everyday Life (Editura Verso, Londra, 2018). L-am parcurs în perioada mai-iunie 2019.

Și iată ce am aflat:

În introducere, autorul prezintă viața de zi cu zi în Paris, în al doilea deceniu al secolului al XXI-lea, cu telefoane mobile inteligente, acces fără fir la Internet, senzori, camere de supraveghere, automate bancare și așa mai departe.

Apoi, în capitolele următoare, tratează pe rând despre câteva tehnologii dominante sau emergente care schimbă radical modul în care funcționează societatea.

Primul capitol le este dedicat telefoanelor mobile inteligente și modurilor în care acestea integrează sinele utilizatorului într-o rețea socială.

Al doilea capitol prezintă Internetul lucrurilor și promisiunea unei rețele planetare de percepții și reacții din partea obiectelor pe care le utilizăm.

Capitolul al treilea are în vedere realitatea amplificată - un strat suplimentar, interactiv, așternut peste lume.

Capitolul al patrulea, în schimb, tratează despre fabricarea numerică a obiectelor și speculează pe marginea unei economii politice a materiei.

Capitolul al cincilea aduce în discuție criptomonedele și garanția computerizată a valorii. (De remarcat efortul pe care îl face autorul pentru a le explica neinițiaților modul în care funcționează criptomonedele fără o autoritate centrală.)

Capitolul al șaselea examinează posibilitățile tehnologiei blockchain dincolo de Bitcoin - un eșafodaj pentru instituțiile postumane.

Al șaptelea capitol, pe de altă parte, discută o temă ceva mai îngrijorătoare: automatizarea și posibilitatea anihilării muncii.

Capitolul al optulea tratează despre alt subiect cu implicații multiple: învățarea de către mașinării și producerea de cunoștințe de către algoritmi.

Capitolul al zecelea, intitulat "Tehnologii radicale: Proiectarea vieții de zi cu zi", prezintă câteva scenarii posibile pentru dezvoltarea societății globale în viitorul apropiat.

Volumul se încheie cu o secțiune de concluzii, cu o pagină de mulțumiri, cu note de final și cu un index alfabetic.

Pe ansamblu, am apreciat lucrarea domnului Adam Greenfield atât pentru viziunea de sinteză pe care o oferă asupra unor tehnologii contemporane, cât și pentru efortul de a construi nu unul, ci mai multe scenarii posibile pentru viitor. Din acest punct de vedere, pentru deceniul actual, Radical Technologies este la fel de necesară și de utilă pe cât a fost Megatendințe de John Naisbitt la vremea ei, în anii 1980. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.)

Pe de altă parte, destul de des, scenariile imaginate de autor mi s-au părut destul de pesimiste sau de alarmiste. Ca urmare, imediat după ce am încheiat lectura volumului Radical Technologies, am început să citesc o lucrare pe o temă foarte similară, The Inevitable. Dar despre aceea am să vă relatez cu altă ocazie.  

François Schuiten și Benoît Peeters, "Les Cités obscures - Livre 1" (2017)

(Imagine preluată de pe situl Amazon.com)

În alt deceniu, în alt mileniu, câțiva oameni inimoși de la Craiova, printre care Viorel Pârligras, Marian Mirescu, Dodo Niță și Mircea Liviu Goga, au publicat o revistă trimestrială de literatură SF intitulată Orfeu din Orion. Într-unul dintre numerele acelei reviste, domnul Dodo Niță ne-a oferit o scurtă prezentare a unor albume de benzi desenate create de belgianul François Schuiten și de francezul Benoît Peeters. Conceptul de la baza acestor albume mi s-a părut intrigant - orașe-stat dintr-o lume paralelă cu a noastră - așa încât, ulterior, când am avut ocazia, am citit și cumpărat câteva volume din serie.

Spre bucuria mea, începând din 2017, Editura Casterman a publicat, în ediție de lux, o integrală a Orașelor obscure, iar eu am avut plăcerea, mulțumită importatorilor de carte franceză de la Kira Kiralina, să achiziționez un exemplar.

Am parcurs primul volum al seriei, Les Cités obscures - Livre 1 (Editura Casterman, Paris, 2017), în intervalul septembrie - decembrie 2018. Și iată ce am aflat:

Cartea întâi a integralei Orașelor obscure începe cu o introducere a scenaristului Benoît Peeters, apoi prezintă câteva extrase ilustrate din Ghidul orașelor, unde ne sunt arătate geografia, istoria și civilizația acestei lumi paralele.

Urmează albumul de bandă desenată color Les Murailles de Samaris, în care un explorator din orașul Art Nouveau Xhystos călătorește prin deșert până la orașul baroc Samaris, apoi caută să evadeze de acolo și să revină în orașul său de baștină pentru a raporta ceea ce găsise agolo. (Dar poate că evadarea sa a fost iluzorie...)

După un alt extras din Ghidul oașelor, dedicat urbei Xhystos, urmează un al doilea album de bandă desenată, de această dată alb-negru, intitulat La Fièvre d'Urbicande. Un personaj secundar din primul album, Eugen Robick, este implicat, în calitate de "urbatect", într-un plan de modernizare al orașului Urbicande. Malul sudic al acestui oraș e în stil Art Déco, în vreme ce malul nordic este haotic, dezorganizat. Planurile de modernizare ale orașului sunt însă perturbate de o stranie structură cubică, din metal, care tot crește, se tot dezvoltă și se tot multiplică. Politicienii și militarii caută să distrugă rețeaua, în vreme ce oamenii obișnuiți se adaptează și o folosesc în felul lor. În cele din urmă, rețeaua crește în asemenea măsură încât dispare, însă locuitorii din Urbicande, ca urmare a beneficiilor vremelnice obținute de pe urma ei, încep să construiască o rețea proprie.

Pe același subiect, în volum se mai găsesc secțiunea metatextuală La légende du réseau, scurta bandă desenată La dernière vision d'Eugen Robick, libretul Urbicande Opéra și o secțiune din Ghidul orașelor dedicat metropolei Urbicande.

Urmează câteva fragmente dintr-un album de bandă desenată alb-negru, început, dar neterminat, care se intitulează Les Mystères de Pâhry. De această dată, ni se prezintă tribulațiile unui explorator urban care călătorește prin culoarele și cotloanele secrete ale unor clădiri publice imense din orașul obscur Pâhry.

Pe aceeași temă, în volum veți găsi o secțiune din Ghidul orașelor referitor la metropola Pâhry, precum și un omagiu de două pagini adus lui Tintin, Dans les faubourgs de Pâhry.

Spre final, volumul conține un album metatextual, L'Archiviste. Protagonistul, un arhivar de la o instituție publică, eplorează prin arhive, găsește informații despre orașele obscure și construiește un dosar referitor la metropole precum Xhystos, Mylos, Cernovada, Pâhry, Alaxis și Brüsel. Cam ca în filmele italiene cu mafioți, autorități superioare cu interese ascunse intervin, dosarul e confiscat, probele documentare sunt distruse, iar arhivarul își pierde slujba.

Volumul se încheie cu note bibliografice privitoare la albumele de benzi desenate ale seriei, cu notele biografice ale celor doi autori și cu o bibliografie în care sunt listate atât lucrările publicate împreună de baronul François Schuiten și de domnul Peeters, cât și cele pe care dumnealor le-au publicat separat.

Pe ansamblu, Cartea 1 a Orașelor obscure este un produs de lux (volum cartonat, hârtie cretată, interior alb-negru și color, tehnoredactare impecabilă), o piesă de colecție, dar și o lucrare extrem de ambițioasă. Grafica este foarte elegant realizată, iar, pe alocuri, unele planșe sunt uimitoare în complexitatea desenului și în frumusețea schemei de culoare. Scenariul de asemenea, este interesant - uneori captivant.

Punctul forte al seriei, dincolo de elementele deja menționate, îl constituie însă lumea imaginară în sine. Acest al doilea Pământ este prezentat în detalii minuțioase. Astfel, fiecare dintre orașele imaginate de cei doi creatori are nu doar un stil arhitectonic distinct, ci și o vestimentație unitară a personajelor, ba chiar și un antet specific pentru hârtia de scrisori, precum și o manieră anume de a caligrafia.

Nu în ultimul rând, cititorii avizați vor descoperi trimiteri intertextuale la lucrări de Franz Kafka, de Jorge Luis Borges, de Italo Calvino, de Jules Verne. Până și "urbatectul" E. Robick, cel din povestea despre rețeaua cubică, pare să fie un ecou al lui Ernő Rubik, care a fermecat o lume întreagă cu al său cub magic în anii 1980. Și, cum intertextualitatea nu funcționează niciodată într-un singur sens, trebuie să mărturisesc că seria Orașelor obscure a exercitat o influență semnificativă asupra lumii imaginare din Cartea cu scoarțe de argint, ferecate.

Firește, după ce am parcurs acest prim volum al Orașelor obscure, l-am început pe al doilea. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie.

Dave Golder et al. - "The Astounding Illustrated History of Science Fiction" (2017)

Pe la jumătatea lunii martie 2018, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat la preț promoțional un exemplar dintr-un volum colectiv intitulat: The Astounding Illustrated History of Science Fiction - Movies, Art, Comics, Pulp Magazines, Fiction, Fantasy, Horror (Flame Tree Publishing, Londra, 2017). L-am parcurs într-o singură zi, la începutul lunii iulie 2018.

Și iată ce am aflat:

The Astounding Illustrated History of SF este un album format mare, tipărit în condiții de lux (copertă cartonată, color, supracopertă color, lăcuită, hârtie cretată, numeroase ilustrații alb-negru și color). Lucrarea abordează genul science-fiction în manieră diacronică și pe o paletă mediatică largă.

"Cuvântul înainte" îi aparține lui Pat Mills, creatorul revistei de benzi desenate 2000 AD, și tratează despre funcțiile SF-ului - defamiliarizarea, schimbarea perspectivei, satira socială.

"Introducerea" prezintă originile fenomenului SF, diferitele etichete care i-au fost aplicate, precum și dificultățile privitoare la definirea genului.

Primul capitol, "Science fiction dezlănțuit", acoperă, în principiu, un interval istoric foarte larg, de la antichitatea clasică la perioada victoriană târzie, dar se concentrează cu precădere asupra unor lucrări precum Frankenstein de Mary Shelley și Călătorii extraordinare de Jules Verne. Totodată, discută tratări timpurii ale unor teme SF precum roboții, călătoriile spațiale, războiul futurist, utopiile, călătoriile în timp. Spre final, capitolul trece în revistă creatori importanți din domeniu, ca Edgar Allan Poe și Jules Verne.

Capitolul al doilea explorează "Noi frontiere" - începuturile cinematografiei SF în primele decenii ale secolului al XX-lea, primele opere spațiale, relansarea genului SF după Primul Război Mondial, respectiv apariția revistelor cu literatură de consum în anii 1920. Apoi, în același capitol, sunt discutate alte teme ale genului SF, precum extratereștrii, respectiv creatori de marcă, în speță H. G. Wells, Edgar Rice Burroughs și Sir Arthur Conan Doyle.

Capitolul al treilea discută mai în amănunt "Ascensiunea periodicelor cu literatură de consum". Astfel, sunt prezentate reviste ca Amazing Stories și Astounding Stories, seriale radiofonice, benzi desenate și filme din perioada interbelică.

Capitolul al patrulea, în schimb, se concentrează asupra unei perioade de tranziție. Sunt discutate efectele celui de-Al Doilea Război Mondial, schimbările din domeniul SF în perioada postbelică - noi reviste, cărțile de buzunar, benzile desenate, filmele și televiziunea, dar și trecerea de la hard SF la satira socială. Se prezintă și teme majore din anii 1950 - paranoia, dezastrele, religia.

Capitolul al cincilea tratează despre "Reinventarea genului"- Noul Val din anii 1960, lucrări majore precum Dune, creatori de marcă, în speță Michael Moorcock, J. G. Ballard și Philip K. Dick, dar și seriale TV ca Star Trek și Doctor Who. Spre finalul capitolului, sunt prezentate realizări cinematografice din anii 1960, ca Dr. Strangelove, 2001 - o odisee spațială și Portocala mecanică.

Capitolul al șaselea, "Înapoi în viitor", prezintă anii 1970 și 1980 - criza energetică, fenomenul Star Wars, francize ca Superman și Alien, o pleiadă de filme SF, dar și romane grafice ca Watchmen, serii de romane precum Cultura lui Iain M. Banks, Cartea Soarelui Nou de Gene Wolfe și saga lui Ender de Orson Scott Card. Nu lipsesc nici fenomenul cyberpunk sau Ghidul autostopistului prin galaxie.

Capitolul al șaptelea discută "Epoca Informațională". Anii 1990 au adus o abundență de filme SF, seriale TV notabile, precum și fenomenul The Matrix. După anul 2000, au venit seriale TV de amploare, ca Battlestar Galactica și Firefly, dar și filme distopice ca Minority Report.

Capitolul al optulea, "Viitorul e acum", tratează manifestările recente ale fenomenului SF, fie că vorbim de superproducții ca Mad Max: Fury Road, de seriale cinematografice ca Star Trek, de distopii pentru tineret ca Jocurile foamei și Divergent, de proiecte ambițioase ca Arrival sau Gravity sau de filme cu supereroi din universul Marvel.

Lucrarea se încheie cu o serie de titluri recomandate spre lectură, cu o listă de situri de pe Internet referitoare la fenomenul SF, cu notele biobibliografice ale autorilor volumului, precum și cu un indice alfabetic.

Pe ansamblu, The Astounding Illustrated History of Science Fiction mi se pare un volum remarcabil prin amploarea subiectului pe care îl acoperă, prin bogăția informațiilor prezentate, prin excelenta organizare a materialului în capitole, subcapitole și secțiuni și prin excepționala calitate tipografică. Nu numai că îl voi păstra ca pe o piesă de colecție și ca pe un material de referință, dar, mulțumită calităților sale pe care tocmai vi le-am enumerat, m-a convins să cumpăr volumul însoțitor, The Astounding Illustrated History of Fantasy & Horror.

Însă despre acela am să vă relatez cu alt prilej.

Mark O'Connell, "To Be a Machine" (Editura Granta, Londra, 2017)

La jumătatea lunii iulie 2018, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am primit cadou un exemplar dintr-o carte de popularizarea științei intitulată: To Be a Machine - Adventures Among Cyborgs, Utopians, Hackers, and the Futurists Solving the Modest Problem of Death (Editura Granta, Londra, 2017). Autorul, domnul Mark O'Connell, este doctor în literatură engleză și laureat al premiului Wellcome Book din 2018.

Am parcurs volumul cu mare interes în a doua jumătate a lunii iulie 2018. Și iată ce am aflat:

Dr. O'Connell a purces, în calitate de jurnalist de investigație, să cerceteze chestiunea transumanismului, o mișcare tehno-utopică ce și-a propus nici mai mult nici mai puțin decât transcenderea limitelor biologice și fiziologice ale corpului uman. Primul capitol, "Căderea sistemului", definește subiectul cărții. Capitolele următoare relatează rezultatele investigațiilor - întruniri cu membri de seamă ai mișcării umaniste, chestiuni referitoare la încărcarea minții în sisteme informaționale, la singularitatea tehnologică, la roboți, la extinderea speranței de viață și la ciborgi. Volumul se încheie cu o listă de mulțumiri și cu o bibliografie selectivă.

Am remarcat, pe de o parte, stilul jurnalistic în care sunt scrise capitolele, cu detalii relevante despre înfățișarea și comportamentul unor persoane importante din mișcarea transumanistă - inclusiv un candidat excentric la președinția Statelor Unite ale Americii. Pe de altă parte, paginile lucrării sunt presărate cu o puzderie de trimiteri literare și culturale, de la mitul lui Icar și Geneza biblică la R.U.R. și Neuromantul și de la René Descartes la Philip K. Dick. În pofida bogatei documentări, lucrarea se parcurge ușor și cu plăcere, căci autorul a reușit să fie concis, clar în exprimare, inteligibil și alert în expunerea subiectului.

Pe ansamblu, recomand cu căldură To Be a Machine ca o introducere accesibilă într-un domeniu relativ puțin cunoscut. (Puteți comanda un exemplar aici.) Le mulțumesc încă o dată importatorilor mei preferați de la Nautilus. Pe o temă similară, am început deja să citesc o lucrare despre aplicarea ingineriei genetice pentru modificarea animalelor, însă despre aceea vom discuta cu altă ocazie.