Frank J. Barbiere & Crizam Zamora, "The Precinct" (2016)

La începutul lunii februarie 2018, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am achiziționat un exemplar dintr-un roman grafic de Frank J. Barbiere și Crizam Zamora intitulat: The Precinct - A Steampunk Adventure (Dynamite Entertainment, Mt Laurel, NJ, 2016). L-am parcurs în aceeași zi.

Și iată ce am aflat:

The Precinct se plasează în același univers ficțional ca Legenderry și urmează unui șir de romane grafice în care diverse personaje venerabile din banda desenată americană, de la Tăunul Verde la Sonia cea Roșcată, au fost reimaginate în versiune steampunk.

Intriga din The Precinct este plasată într-o metropolă cu aspect victorian. Personajele principale sunt polițistul veteran Mortimer Hill și alchimista Josephine Winters. Într-un parteneriat nu foarte agreat de ambele părți, cei doi anchetează un șir de evenimente violente - apariții ale unor demoni biomecanici care fac victime și provoacă incendii. Experiența și curajul polițistului, precum și resursele nebănuite ale alchimistei, ajută la oprirea crizei și la descoperirea vinovaților, ca și la dejucarea unei lovituri de stat.

Dintre calitățile care recomandă The Precinct, aș aminti scenariul alert, cu confruntări spectaculoase și cu dese răsturnări de situație, precum și calitatea tipografică a volumului (copertă color în policromie, plastifiată, pagini color, imprimate pe coală cretată, machetare atrăgătoare).

Problema, dacă se poate numi așa, este că grafica din banda desenată propriu-zisă este la un nivel ceva mai scăzut decât coperta creată de Joe Benitez și Sabine Rich. E departe de a fi caricaturală, ca în The League of Extraordinary Gentlemen, dar nu se compară cu cea din Lady Mechanika sau cu cea din Steampunk: Manimatron. Mai degrabă, aș spune că e la un nivel oarecum comparabil cu grafica din Dishonored.

Pe ansamblu, cu toate că The Precinct a meritat o lectură, nu sunt foarte convins că va avea parte de cea de-a doua, iar dacă va rămâne în colecția mea vom vedea. În ceea ce privește celelalte romane grafice din această serie steampunk, nu am să le ocolesc dacă îmi vor ieși în cale, dar nici nu am să le caut cu tot dinadinsul. (Mai ales pentru că unul poartă titlul: Battlestar Galactica 1880.) 

Bill Willingham & Sergio Fernandez Davila, "Legenderry" (2015)

La jumătatea lunii februarie, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, din București, am achiziționat un exemplar din romanul grafic Legenderry - A Steampunk Adventure (Dynamite Entertainment, Mt Laurel, NJ, 2015), realizat de scenaristul Bill Willingham și de artistul grafic Sergio Fernandez Davila. L-am parcurs în două zile.

Și iată ce am aflat:

Acțiunea romanului grafic este plasată pe tărâmul Legenderry, unde zonele urbane sunt în plină revoluție industrială, iar multe teritorii sunt insuficient pupulate și destul de sălbatice. Într-un club select din Big City, o nou-venită e pe cale să fie răpită de niște mercenari înarmați. Patroana clubului, Vampirella, intervine și îi masacrează pe mercenari, apoi îi oferă asistență vizitatoarei, Magna Spadarossa. Magna pleacă în căutarea surorii sale, Sonja, iar pe traseu primește ajutor de la personaje precum Kato și Viespea Verde, Flash Gordon, Zorro. Eroii sunt nevoiți să apere tărâmul de o conspirație în care sunt implicați Ming cel Nemilos și doctorul Moreau. Spre final, Magna își dă seama că, de fapt, este Sonia cea Roșcată, căreia îi fuseseră implantate amintiri false.

Ca poveste, Legenderry probabil poate fi mai apreciat de către cei ce au o bună cunoaștere a benzilor desenate americane de acum mai bine de jumătate de veac. Un european obișnuit, din zilele noastre, a aflat puțin despre Vampirella, Sonia cea Roșcată, Flash Gordon sau Zorro și mai nimic despre Kato, Viespea Verde, Fantoma, Steaua Argintie, Căpitanul Victorie sau Omul de Șase Milioane de Dolari.

Ca prezentare grafică, volumul se situează mult peste medie, atât mulțumită planșelor desenate de Sergio Fernandez Davila și colorate de Wes Hartman și Robby Bevard, cât și datorită copertelor create de Joe Benitez și Ivan Nunes, respectiv grație siglelor realizate de Jason Ullmeyer. Personajele reimaginate în stil steampunk de Johnny Desjardins au un loc aparte, iar la finalul volumului veți găsi o bogată galerie cu eroinele și eroii seriei, respectiv o impresionantă colecție de coperte ale fasciculelor în care a apărut ințial Legenderry.

Pe ansamblu, Legenderry poate rivaliza în privința subiectului cu Gotham by Gaslight, iar, în privința prezentării, depășește Captain Swing and the Electrical Pirates of Cindery Island. Că nu ajunge la nivelul grafic al seriei "Orașelor obscure" sau la densitatea de referințe intertextuale a Ligii domnilor extraordinari repezintă cu totul altă chestiune. Acelea se află în altă... ligă. (Și, bănuiesc, au fost create pentru alt public.)

Cu siguranță însă că Legenderry a meritat timpul și banii. Pe viitor, dacă îmi vor ieși în cale alte volume din serie, nu am să le ocolesc, ba chiar am să vi le prezint și dumneavoastră la momentul potrivit.