Max Tegmark, "Life 3.0" (2017)

(Imagine preluată de pe site-ul adrionltd.com)

La jumătatea lunii noiembrie 2018, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar dintr-o lucrare de nonficțiune intitulată: Life 3.0 - Being Human in the Age of Artificial Intelligence (Editura Penguin, Londra, 2018). Autorul, domnul Max Tegmark, este profesor universitar de fizică la Massachussetts Institute of Technology - și căsătorit cu o româncă.

Am parcurs volumul într-o săptămână, la jumătatea lunii octombrie 2019. Și iată ce am aflat:

Volumul începe cu o pagină de mulțumiri care li se adresează colaboratorilor autorului. 

"Preludiul: Povestea echipei Omega" este un joc al imaginației care descrie etapele prin care o echipă de cercetători care dezvoltă o inteligență artificială generală în centrul de cercetări al unei corporații ajunge să ia în stăpânire întreaga lume.

Partea întâi, "Bun venit la cea mai importantă conversație a vremurilor noastre", prezintă o scurtă istorie a complexității, apoi cele trei stadii ale vieții (dintre care al treilea, cel capabil să își modifice și hardware-ul, nu doar software-ul, este, deocamdată, doar ipotetic), după care trece în revistă mai multe controverse pe tema inteligenței artificiale, câteva concepții eronate și, în cele din urmă, câteva etape ale drumului care ne așteaptă în viitor.

Partea a doua, "Materia devine inteligentă", tratează, în capitole distincte, chestiuni precum definiția inteligenței, definiția memoriei, definiția calculului, definiția învățării.

Partea a treia, în schimb, intitulată "Viitorul apropiat: progrese, dificultăți, legi, arme și posturi", discută scenarii posibile pentru următoarele câteva decenii, fie că e vorba despre căi de dezvoltare ale inteligenței artificiale sau de modificarea cadrului legislativ, de efectele apariției inteligenței artificiale în domeniul militar, în cel economic și pe piața forței de muncă.

Partea a patra, "Explozie de inteligență?", propune mai multe scenarii posibile, precum apariția unui nou tip de totalitarism, eliberarea inteligențelor artificiale de sub controlul uman, apariția mai multor centre de putere la nivel global, respectiv fuziunea om-mașină prin apariția ciborgilor și prin încărcarea minților umane în sistemele informaționale.

Partea a cincea, "Consecințele: următorii zece mii de ani", propune o gamă largă de scenarii pe termen lung - unele utopice, precum "Utopia libertariană" sau "Utopia egalitaristă", altele distopice, precum "Paznicul grădinii zoologice" sau "1984".

Partea a șasea, "Zestrea noastră cosmică: următorul miliard de ani și dincolo de acesta", vine cu niște viziuni foarte ambițioase pentru colonizarea întregului Univers observabil de către descendenții noștri numerici.

Partea a șaptea, în schimb, propune o varietate de "Scopuri", începând cu țeluri din fizică și biologie și terminând cu obiective din psihologie, inginerie și etică. Pentru că problema alinierii scopurilor inteligențelor artificiale cu ale noastre este una spinoasă...

Partea a opta, "Conștiința", abordează diferite aspecte ale conștiinței de sine. Începând cu problema dificilă a definirii conștiinței de sine și încheind cu ipoteze referitoare la dezvoltarea conștiinței de sine de către inteligențele artificiale, autorul ne propune mai multe teme de gândire.

Epilogul relatează, pe de altă parte, "Povestea echipei FLI" - o poveste reală și interesantă despre eforturile depuse de către profesorul Tegmark și colaboratorii săi pentru a organiza dezbateri pe tema inteligenței artificiale.

Volumul se încheie cu note de final și cu un index alfabetic.

Am apreciat Life 3.0 pentru relevanța subiectului abordat, pentru marea diversitate de informații și ipoteze prezentate, precum și pentru buna împărțire în secțiuni și capitole. Deși lucrarea abordează un subiect vast și complex, autorul îl prezintă într-o manieră accesibilă cititorilor de nivel mediu și într-un mod inteligibil. (Cu atât mai mult, m-am bucurat când am aflat că există și o ediție română a acestui volum.)

Ca urmare, vă recomand și dumneavoastră, fără rezerve, Life 3.0 și vă urez să trăim mult și bine până când vom afla care dintre scenariile prezentate de către profesorul Max Tegmark se vor adeveri. (Puteți comanda un exemplar aici.) În ceea ce mă privește, imediat după ce am terminat de citit această carte, am început o alta dedicată inteligenței artificiale, AIQ. Dar despre aceea rămâne să discutăm cu altă ocazie. 

Alec Ross, "The Industries of the Future" (2016)

La jumătatea lunii decembrie 2017, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar dintr-o lucrare de nonficțiune a domnului Alec Ross intitulată: The Industries of the Future (Simon & Schuster, Londra, 2017). L-am parcurs în perioada august-septembrie 2018.

Și iată ce am aflat:

Domnul Alec Ross a fost consilier pe probleme de tehnologie al doamnei Hilary Clinton pe parcursul administrației Obama. În această calitate, a călătorit mult, s-a documentat despre numeroase domenii de activitate și a putut să afle despre tendințe tehnologice incipiente.

Astfel, în introducere, autorul tratează despre efectele negative ale globalizării, despre vechea economie industrială, despre efectele pozitive ale globalizării, respectiv despre noile perspective economice care se deschid.

Capitolul I tratează despre roboți, care, în viitorul apropiat, ar putea avea un rol crescând în industriile cu mediu toxic sau periculos, dar și în îngrijirea bătrânilor în țările dezvoltate.

Capitolul al II-lea discută viitorul mașinăriei umane - mai exact, posibilitatea ca următoarea industrie superprofitabilă să se bazeze nu pe codul binar, ci pe codul genetic uman.

Capitolul al III-lea prezintă tendința spre codificarea numerică a banilor, a piețelor și a încrederii - dar și rearanjarea raporturilor dintre corporații, cetățeni și administrația de stat.

Capitolul al IV-lea se concentrează asupra unei tendințe mai îngrijorătoare, anume trecerea la nivel global de la Războiul Rece la Războiul Codurilor - cu mari puteri implicate în forme de propagandă, fraudare a alegerilor, spionaj economic și așa mai departe.

Capitolul al V-lea, în schimb, tratează despre date ca materie primă a epocii informaționale, așa cum terenul era materia primă în apoca agricolă, iar fierul era materia primă în epoca industrială.

Capitolul al VI-lea discută geografia piețelor viitoare, în care circulația informațiilor, persoanelor și bunurilor prezintă un avantaj, iar opreliștile politice sau economice aduc dezavantaje certe.

Concluzia cărții ne îndeamnă să reflectăm la responsabilitățile noastre ca părinți și la șansele copiilor noștri în contextul economic și tehnologic al viitorului apropiat.

Volumul se încheie cu o secțiune de mulțumiri, cu note de final și cu un indice alfabetic.

Apreciez că lucrarea domnului Alec Ross are, în perioada curentă, o importanță similară cu cea deținută în anii 1980 de volume precum Al Treilea Val de Alvin Toffler sau Megatendințe de John Naisbitt. De asemenea, subiectul abordat m-a incitat să cumpăr alte câteva cărți pe teme similare.

Dar despre acelea rămâne să discutăm cu alte ocazii. 

Daniel Franklin (antologator), "Megatech - Technology in 2050" (2017)

La finalul lunii martie 2018, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am primit cadou un exemplar dintr-o culegere de articole din revista The Economist. Antologator este domnul Daniel Franklin, iar volumul se intitulează: Megatech - Technology in 2050 (Editura Profile Books, Londra, 2017). Am parcurs antologia pe îndelete, în intervalul aprilie - iunie 2018.

Și iată ce am aflat:

Volumul începe cu o listă a celor care au contribuit și cu o "Introducere: Faceți cunoștință cu megatehnologia" în care domnul Daniel Franklin arată că, după interesul arătat de publicul cititor pentru colecția Megachange, un al doilea volum, ceva mai concentrat asupra tehnologiei, merita realizat.

Partea întâi tratează despre "Chestiuni fundamentale". Între altele, se discută despre uneltele conceptuale necesare pentru prevederea viitorului, despre fundamentele fizice ale tehnologiei viitoare, despre posibilitățile biotehnologiei, despre ce se va întâmpla când legea lui Moore nu se va mai putea aplica și despre generațiile din tehnologie.

Partea a doua, "Megatehnologia sector cu sector", abordează în schimb chestiuni mai specifice, de la viitorul agriculturii și transformarea îngrijirii medicale la tehnologia militară și cea personală, trecând prin ascensiunea energiei regenerabile și prin apariția noilor materiale de fabricație.

Partea a treia, "Megatehnologia și societatea", aduce în prim-plan etica inteligenței artificiale, transformarea societății prin accesul la cantități masive de date, schimbările golbale generate de diseminarea telefoniei mobile, megatehnologii contra megainegalități și efectele automatizării pe piața forței de muncă.

Tot partea a treia cuprinde două schițe științifico-fantastice de Alastair Reynolds și de Nancy Kress, respectiv un eseu-concluzie privitor la lecții pe care le-am învățat din Revoluția Industrială.

Volumul se încheie cu o pagină de mulțumiri și cu un index alfabetic.

Pe de o parte, mărturisesc că lectura unora dintre articole, mai ales cele referitoare la fizică sau la biotehnologie, mi s-a părut cam anevoioasă, întrucât îmi lipsea bagajul coneptual necesar. Pe de altă parte, subiectele abordate în articole mi s-au părut nu doar variate, ci și relevante. Lectura a fost cu atât mai agreabilă cu cât volumul este tehnoredactat elegant, iar hârtia pe care a fost tipărit este de o calitate foarte bună.

Ca urmare, îi mulțumesc și pe această cale domnului Daniel Hanu pentru generozitate. Vă recomand și dumneavoastră Megatech.  (Puteți comanda un exemplar aici.) Desigur, articolele din această antologie mi-au stârnit interesul pentru alte volume de popularizarea științei pe care le-am adunat de ceva timp încoace în colecția personală. Dar despre acelea rămâne să discutăm cu alte ocazii tot aici, la Țesătorul.

Daniel Franklin (antologator), "Megachange: The World in 2050" (2012)

În perioada martie-aprilie 2018, am parcurs un volum tematic realizat de echipa de jurnaliști de la The Economist. Antologator este domnul Daniel Franklin, iar volumul se intitulează: Megachange: The World in 2050 (Editura John Wiley & Sons, Hoboken, NJ, 2012).

Volumul debutează cu o listă a celor care au contribuit cu articole. Apoi, "Introducerea" prezintă succint principalele teme ale cărții.

Partea întâi, "Oameni și relații", conține articole despre aspecte sociale ale viitorului apropiat. Jurnaliști precum Charlotte Howard, Barbara Beck și John Parker discută despre sănătatea națiunilor, despre situația femeilor în lume, despre demografie și despre revoluții culturale.

Partea a doua, "Cerul și Pământul", tratează cu precădere despre chestiuni politice. Ziariști ca Anthony Gottlieb, Oliver Morton și Matthew Symonds se ocupă de subiecte ca viitorul războiului, mișcările pentru democrație sau efectele sociale ale îmbătrânirii populației în țările occidentale.

Partea a treia, "Economie și afaceri", conține contribuții de la Laza Kekic, Simon Cox și Zanny Minton Beddoes, între alții. Printre temele atinse am remarcat piețele emergente, globalizarea și perspectiva unui secol dominat de superputerile economice din Asia.

Partea a patra, "Cunoaștere și progres", reunește articole de Geoffrey Carr, Tim Cross, Kenneth Cukier și alții. Sunt tratate subiecte precum obiective majore propuse pentru cercetarea științifică în viitorul apropiat, evoluția Internetului către o rețea a cunoașterii, regândirea distanțelor și amplasamentelor în rețeaua de telecomunicații globală, respectiv căile prin care am putea avea un viitor durabil.

Volumul se încheie cu o pagină de mulțumiri și cu un index alfabetic.

Am apreciat această colecție de articole pentru diversitatea și pentru relevanța subiectelor tratate, pentru maniera accesibilă în care sunt scrise articolele și pentru modul în care articolele au fost ordonate și grupate. Păstrând proporțiile, aș spune că, pentru deceniul curent, Megachange este la fel de importantă pe cât a fost, în anii 1980, lucrarea Megatendințe de John Naisbitt. Nu veți fi surprinși dacă am să vă spun că, imediat cum am terminat Megachange, am început să citesc o altă colecție de articole de la The Economist, îngrijită de același Daniel Franklin și intitulată Megatech. Dar despre aceea rămâne să discutăm mai pe larg într-un articol viitor tot aici, la Țesătorul. 

Dmitry Orlov, „Reinventing Collapse” (2008)

În perioada 2011 – 2012, pe cînd scriam şi pregăteam pentru publicare romanul Anul terminal, am urmărit cu interes blogul unui jurnalist american de originerusă, Dmitry Orlov. Bună parte din fundalul cărţii mi-a fost inspirat de ideile sale, motiv pentru care l-am menţionat şi pe pagina de mulţumiri.

Dar blogul domnului Olrov avea un scop precis – acela de a promova o carte de nonficţiune a autorului. Ca urmare, la finalul lunii august 2013, am parcurs în două zile acest volum: Reinventing Collapse – The Soviet Example and American Prospects (Editura New Society Publishers, Insula Gabriola, 2008). Şi iată ce am aflat:

Dmitry Olrov s-a născut în Uniunea Sovietică, iar la 12 ani a emigrat cu părinţii în Statele Unite ale Americii. Începînd de la jumătatea anilor 1980 şi pe parcursul anilor 1990, ca reporter, a vizitat URSS, apoi Federaţia Rusă, şi a observat stadiile prin care a trecut o superputere mondială către colaps.

Teoria sa este că şi SUA se îndreaptă către un colaps similar (însă nu identic) ca urmare a scăderii mondiale a producţiei de ţiţei. Dacă URSS a trecut de punctul maxim al producţiei interne de ţiţei în 1985 şi a colapsat în 1991, SUA a trecut de punctul maxim al producţiei interne de ţiţei în 1970, însă s-a dezvoltat economic în continuare pe baza importurilor masive. Doar că, şi pe plan mondial, s-a trecut de vîrful producţiei de ţiţei în 2005...

După o scurtă introducere în care prezintă datele problemei, autorul discută în primul capitol exemplul sovietic – o prezentare succintă a colapsului URSS, cîteva constatări personale din vizite succesive în Rusia, apoi ipoteza cărţii.

În cel de-al doilea capitol, Dmitry Orlov face o paralelă între cele două superputeri – de la mituri fondatoare precum „paradisul celor ce muncesc” sau „ţara tuturor posibilităţilor” la eforturi pentru susţinerea progresului tehnologic, de la ambiţii militariste la influenţă pe plan mondial, de la percepţia lor ca imperii ale răului la faliment economic şi la pierderea legitimităţii.

Capitolul al treilea tratează despre diferenţele de colaps. Prin analogie cu situaţia din URSS înainte de colaps, pe parcursul acestuia şi (în Federaţia Rusă) după acesta, autorul emite ipoteze referitoare la cum ar putea afecta un colaps economic societatea americană – în privinţa locuinţelor, transportului, ocupării forţei de muncă, familiilor, banilor, hranei, îngrijirii medicale, educaţiei, energiei şi aşa mai departe. Paradoxal, societatea sovietică pare să fi fost mai bine pregătită pentru colaps decît cea americană în unele aspecte, datorită familiilor unite, zonelor urbane compacte, transportului în comun funcţional şi asigurării locuinţelor pentru cea mai mare parte a populaţiei.

Capitolul al patrulea discută despre posibile reacţii la colaps. Autorul trece în revistă reacţii din domeniul politic, din cel al sectorului privat, din cel al organizaţiilor non-guvernamentale şi din cel individual. Paradoxal, sugestia sa este ca rezervele şi energia să nu fie irosite în tentative de a salva ceea ce nu se mai poate salva (adică superputerea pe cale să colapseze), ci utilizate judicios pentru a proteja ceea ce se poate proteja (familia, prietenii, vecinii).

Capitolul al cincilea prezintă sugestii pentru adaptarea la societatea de după colaps – trecerea la o economie fără bani lichizi, dispariţia de facto a sistemului legal, scăderea nivelului de trai, nomadismul. Deşi unele secţiuni din capitol discută deschis despre dezavantajele noii societăţi, autorul subliniază că există şi avantaje în societatea post-colaps care merită apreciate.

Capitolul al şaselea tocmai asupra unor asemenea avantaje se concentrează – mai exact, asupra diverselor ocupaţii disponibile în societatea post-colaps. Începînd cu recuperarea materialelor valoroase din suburbiile abandonate, continuînd cu comerţul de medicamente şi alcool, cu servicii de protecţie sau cu medicină alternativă şi încheind cu forme de transport sau de activităţi sociale la domiciliu, gama ocupaţională sugerată de Dmitry Orlov pare destul de bogată.

Concluzia cărţii este că, pe de o parte, asemenea experimente de imaginaţie s-ar putea dovedi utile în contextul în care se conturează clar o serie de crize în viitorul apropiat, iar, pe de altă parte, cei care se adaptează de timpuriu la noul context social şi economic vor avea un avantaj cert faţă de cei care vor încerca să se adapteze abia cînd va fi prea tîrziu.

Reinventing Collapse e lăudabilă pentru concizie, claritate şi bună organizare, ca şi pentru îndrăzneala de a propune o ipoteză incomodă. Tonul autorului este uneori umoristic, adesea ironic şi aproape întotdeauna sceptic cînd vine vorba despre autorităţi şi despre propaganda oficială. De asemenea, elementele anecdotice, bazate pe experienţa personală, apar la tot pasul, susţinînd opiniile şi ipotezele de ordin general.

Cum şi societatea românească a trecut prin cîteva transformări radicale, dintre care reducerea masivă a sectorului industrial sau dependenţa de importul de hrană sînt îngrijorătoare, poate că o asemenea lucrare le-ar fi utilă cititorilor români. Ca urmare, vă recomand şi dumneavoastră să parcurgeţi volumul Reinventing Collapse.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Alvin şi Heidi Toffler, 'Revolutionary Wealth' (2006)

În perioada iulie-octombrie 2006 am parcurs o carte recentă a soţilor Alvin şi Heidi Toffler, Revolutionary Wealth, apărută la noi sub titlul Avuţia în mişcare (Editura Antet, Bucureşti, 2006). Lucrarea continuă seria cărţilor de viitorologie Şocul viitorului, Al treilea val, Puterea în mişcare şi Război şi anti-război.

Cartea constă în zece părţi, subdivizate în cincizeci de capitole, şi studiază evoluţia diverselor societăţi care au făcut sau sînt pe cale să facă trecerea de la societatea industrială (definită de soţii Toffler drept "Al Doilea Val" al civilizaţiei) la societatea informaţională (numită de autori "Al Treilea Val" ).

Pe de o parte, adaptarea unor instituţii la condiţiile celui de-Al Treilea Val duce la desincronizări cu alte sectoare ale societăţii care nu s-au adaptat încă. În capitolul al cincilea al cărţii, autorii fac o analogie memorabilă între diversele instituţii din societatea americană şi vehiculele de pe o autostradă.

Pe de altă parte, tocmai metodologia sincronizării instituţiilor creează noi ocazii de afaceri şi noi locuri de muncă.

Alte secţiuni ale cărţii sînt dedicate rolului economic al cunoaşterii şi unui segment major al economiei pe care pînă în prezent economiştii nu l-au luat în calcul - prosumul, adică totalul activităţilor în care producţia şi consumul sînt îngemănate, iar munca prestată nu e remunerată.

Autorii analizează apoi deteriorarea unor elemente de cultură şi civilizaţie asociate cu Al Doilea Val, apariţia unui nou tip de capitalism şi rolul noilor tehnologii în eradicarea sărăciei.

Ultima parte a cărţii este dedicată superputerilor economice din prezent - China, Japonia, Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii - şi posibilelor direcţii în care vor evolua acestea în viitorul apropiat. Autorii ne atrag atenţia că în jocul global pentru putere nu mai sînt implicate numai statele naţionale, ci şi corporaţiile multinaţionale şi organizaţiile non-guvernamentale, iar societatea informaţională va fi afectată periodic de crize şi conflicte, la fel cum a fost societatea industrială înaintea ei.

Alături de celelalte lucrări din această serie, Avuţia în mişcare îi ajută pe cititori să înţeleagă istoria globală din ultima jumătate de veac şi direcţiile principale ale schimbărilor sociale din viitorul apropiat. Vă recomand cu căldură această carte.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)