Paolo Bacigalupi, "Tool of War" (2017)

Imagine preluată de pe situl multcolib.overdrive.com

În prima decadă a lunii februarie 2019, de la librăria Cărturești din Park Lake Mall, am achiziționat un exemplar dintr-un roman de Paolo Bacigalupi intitulat Tool of War (editura Little, Brown and Company, New York, 2018). De parcurs, l-am parcurs în trei zile, în ultima decadă a lunii martie 2020.

Și iată ce am aflat:

Tool of War este un roman pentru tineret care completează trilogia începută cu Ship Breaker și continuată cu The Drowned Cities. De această dată, protagonistul este Tool, postumanul creat prin inginerie genetică pentru operațiuni militare.

La începutul cărții, ramura militară a megacorporației Mercier, sub comanda generalului Caroa, îl identifică cu ajutorul dronelor pe Tool în ceea ce cândva fusese Washington, D.C., și încearcă să îl ucidă cu o salvă de rachete incendiare. Tool supraviețuiește cu mare dificultate, se ascunde la bordul unui velier, traversează un uragan, după care se refugiază în Boston, unde primește îngrijiri medicale. Un nou asalt, executat de o echipă de mercenari angajată de Mercier, decimează echipajul velierului, iar Tool izbutește să capete adăpost la compania Patel, grație fiicei directorului, Nita Patel, și prietenului acesteia, Nailer. Presiunile diplomatice exercitate de Mercier sunt folosite de Tool ca o ocazie să se strecoare la bordul dirijabilului cu care călătoreau membrii consiliului director ai megacorporației, să îi ucidă pe aceștia și să aibă o confruntare decisivă cu generalul Caroa.

Tool of War reprezintă o încununare a trilogiei Orașelor înecate. E un roman alert, cu intrigă captivantă, cu dese confruntări și răsturnări de situație. Am remarcat, pe de o parte, dozarea expertă a suspansului pe parcursul cărții, alternarea scenelor de acțiune cu cele în care predomină dialogul, precum și mânuirea expertă a omniscienței selective multiple.

De asemenea, m-a impresionat plăcut caracterizarea personajelor prin acțiune și discurs, ca și evoluția relațiilor dintre personaje.

Nu în ultimul rând, am apreciat modul plauzibil în care autorul a extrapolat un viitor de peste câteva decenii în care combustibilii fosili au fost epuizați, statele naționale s-au fragmentat în cea mai mare parte, iar diferența dintre megacorporații și uniunile transnaționale s-a estompat în bună măsură.

Pentru toate motivele de mai sus, vă recomand și dumneavoastră romanul Tool of War. Mă tentează ca, anul acesta, să parcurg un alt roman, mult mai celebru, al autorului american Paolo Bacigalupi - The Windup Girl.

Dar despre acela vom discuta la momentul potrivit tot aici, la Țesătorul.

(Cea mai recentă carte a mea, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și se poate comanda aici.) 

Jason Heller & Joshua Viola, "Cyber-World" (2016)

În iulie 2017, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar dintr-o antologie cyberpunk de dată recentă realizată de Jason Heller și Joshua Viola: Cyber-World - Tales of Humanity's Tomorrow (Hex Publishers, Erie, Colorado, 2016). Am parcurs-o pe îndelete în intervalul iulie-august 2017.

Și iată ce am aflat:

"Cuvântul înainte" îi aparține unui autor cyberpunk din prima generație, Richard Kadrey, și prezintă, într-o menieră concisă și antrenantă, un gen literar care continuă să existe și să evolueze, precum și câteva tehnologii contemporane care inspiră noi autori să scrie cyberpunk.

"Introducerea" de Joshua Viola prezintă succint metamorfoza literaturii cyberpunk și a lumii din anii 1980 și până azi.

"Serenadă" de Isabel Yap ilustrează après la lettre influențele noir din literatura cyberpunk - protagoniștii cu un birou nu tocmai legal, văduva cu un caz de rezolvat, dezlegarea misterului - aduse la zi pentru societatea informațională. Textul merită atenție atât pentru atmosferă cât și pentru încărcătura emoțională.

"Puternicul Phin" de Nisi Shawl este unul dintre textele slabe din antologie. Un element central al poveștii îl reprezintă manifestarea personalității în realitatea virtuală, în special a orientării transsexuale și a interacțiunii într-un triunghi amoros neobișnuit, însă intriga schiței e destul de firavă, iar suspansul lipsește aproape cu totul. (În opinia mea, tema centrală a acestei schițe a fost tratată într-o manieră mult mai interesantă în CrashCourse de Wilhelmina Baird.)

"Reacții" de Mario Acevedo tratează în schimb foarte convingător efectele psihologice și emoționale ale unor sisteme de luptă cibernetice asupra unui soldat din viitorul apropiat, precum și necesitatea unei rețele umane de sprijin și întrajutorare pentru a ajuta indivizii să treacă peste traumele cauzate de experiențele din război.

"Albinele din Kiribati" de Warren Hammond dezvăluie alte situații traumatice induse pe de o parte de utilizarea tinerelor ca mame-surogat, iar pe de altă parte de strămutarea unor popoare din patria lor ca urmare a unor schimbări ecologice catastrofale.

"Pauza dintre două note" de Cat Rambo dezvoltă o temă similară - aceea a relației copiilor de bani gata cu bonele care le țin locul mamelor veșnic ocupate cu cariera și care suferă emoțional... apoi ajung să combine psihoterapia și realitatea virtuală.

"Sigularitatea e în părul tău" de Matthew Kressel aduce în discuție realitatea virtuală ca surogat pentru interacțiunile umane din viața reală și situația persoanelor care, ca urmare a unui handicap fizic, nu au decât... surogatul.

"Orașul panicii" de Madeline Ashby prezintă un punct de cotitură în existența unui oraș inteligent, autonom, în care un tehnician responsabil caută cu tot dinadinsul să facă o reparație... nedorită. Ca atmosferă, spațiul urban decadent mi-a amintit de acela dintr-un text fundamental al literaturii cyberpunk, "Johnny Mnemonic".

"Soldatul credincios, îndemnat" de Saladin Ahmed plasează tema veteranului postuman cu implanturi cibernetice într-un context mai puțin obișnuit - acela al unui război civil în Egiptul viitorului apropiat. Paradoxal, literatura cyberpunk se întâlnește aici cu o poveste din O mie și una de nopți care îi era dragă lui Jorge Luis Borges.

"Osemintele tale nu vor fi necunoscute" de Alyssa Wong abordează în schimb o altă temă recurentă din acest subgen literar - protagonistul-narator este un postuman ambițios care caută să își croiască drum în mediul crimei organizate - și arată concis și convingător cum se pot pierde rapid ultimele rămășițe de loialitate sau de omenie.

"Neclintită" de Paul Graham Raven este una dintre cele mai reușite povestiri din antologie. Protagonista-naratoare, Elaine Inoxidabila, conduce o trupă de mercenari printr-o Britanie balcanizată în care comitate precum Lancastershire și Yorkshire au ajuns în Războiul Rece al Celor Două Roze. Pe parcursul misiunii, nu doar detaliile neplăcute (și aproape credibile) ale acestui viitor apropiat ies treptat la iveală, ci și adevărul în privința trecutului tenebros al protagonistei.

"Gândurile altor oameni" de Chinelo Onwualu îmbină în schimb realitatea virtuală și literatura romanțioasă, aducând în prim-plan o poveste de dragoste.

"Wysiomg" de Alvaro Zinos-Amaro amintește de imaginația exuberantă a altui anițiator al curentului cyberpunk, Rudy Rucker. Protagonistul-narator relatează despre experimente cu furnici modificate genetic și despre schimbări ecologice și psihologice extraordinare.

"Vom avea grijă de ai noștri" de Angie Hodapp atinge, în manieră tipică pentru acest subgen literar, altă zonă dureroasă a societății contemporane: relația prea strânsă dintre megacorporații și politicieni. Personajul principal, Tia Isando, e o senatoare în campanie electorală care află că un eveniment mediatic aducător de fonduri poate să aibă un preț prea mare.

"Un cântec transmutat" de Sarah Pinsker prezintă o fațetă mai puțin vizitată a viitorului postuman - aceea în care muziciana și instrumentul muzical preferat vor fuziona.

"Sunt doar cuvinte" de Keith Ferrell inversează tema schiței precedente și ne arată situația unui personaj care refuză să îmbrățișeze schimbarea și care preferă, în pofida presiunilor sociale, să utilizeze mijloace tehnologice depășite pentru a-și face temele.

"Mici ofrande" de Paolo Bacigalupi este poate cel mai șocant și cel mai deprimant text din întreaga antologie. În viitorul apropiat imaginat de celebrul autor american, tinerele mame trebuie să ducă la termen o sarcină numai pentru a se debarasa de toxinele acumulate în organism și pentru a fi capabile ca apoi să aducă pe lume un bebeluș apt să supraviețuiască.

"Cădere de rețea" de E. Lily Yu revizitează tema centrală a literaturii cyberpunk - înaltă tehnologie/ viață josnică. Protagonistul locuiește într-o lume panoptică în care camerele web nu sunt doar disponibile, ci chiar obligatorii prin lege, iar granițele dintre viața privată și telenovele s-a șters de-a binelea. Și... dacă rețeaua ar cădea?

"Vătămare vizibilă" de Stephen Graham Jones e o poveste aproape dickiană despre realități virtuale recurente și despre jurnaliști în căutare de senzațional.

"Ibex în ziua dispariției" de Minister Faust prezintă în schimb o variațiune pe tema ultimului om rămas pe Pământul pustiit. Interesant este că nu doar societatea sau lumea se destramă de-a lungul poveștii, ci și mintea protagonistului și însuși textul.

"Cum nu se întâmplă nimic" de Darin Bradley e o încheiere dezamăgitoare a antologiei - un exercițiu metaficțional fără farmec și fără rost. Cum, de-a lungul deceniilor, am fost interesat și încântat de metaficțiuni precum cele create de Jorge Luis Borges, Mircea Horia Simionescu, Italo Calvino sau Dan Simmons, nu e ca și când aș fi indiferent față de acest gen de exercițiu literar. Dar schița aceasta nu se ridică la nivelul creațiilor maeștrilor.

În "Postfață", Jason Heller scrie pe scurt despre ce este și ce nu este antologia - respectiv despre ce este și ce nu este cyberpunk, fără a risipi cu totul ambiguitatea. Urmează note biobibliografice despre autori și despre antologatori.

Pe ansamblu, estimez că Cyber-World este o antologie de valoare medie (deși trebuie menționat că prezentarea grafică foarte îngrijită, tehnoredactarea atentă și hârtia de bună calitate sunt deasupra mediei). Majoritatea textelor sunt onorabile, unul sau două chiar merită recitite, iar câteva puteau foarte bine să fie omise. Poate că subgenul cyberpunk a evoluat, însă gustul publicului cititor pare să se fi îndreptat spre alte direcții (poate și pentru că nivelul educației științifice și tehnologice necesare pentru aprecierea acestui tip de literatură este destul de ridicat). Din păcate (sau din fericire), cyberpunk rămâne însă literatura cea mai adecvată pentru a ne raporta la schimbările rapide din lumea contemporană.

Poate de aceea, imediat cum am încheiat lectura antologiei Cyber-World, am început să citesc o alta, mai consistentă, intitulată Cyberpunk. Dar despre aceea rămâne să discutăm cu altă ocazie. 

Paolo Bacigalupi, "The Water Knife" (2015)

La începutul lunii mai 2016, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar dintr-un roman de Paolo Bacigalupi, The Water Knife (Editura Orbit, Londra, 2016). Sloganul de reclamă de pe prima  copertă era neliniștitor: "Când se va termina apa, va curge sângele."

Am început să citesc romanul (ca pe atâtea altele), l-am lăsat deoparte o vreme, după care, în octombrie 2016, l-am parcurs în câteva  zile. Și iată ce am aflat:

Acțiunea din The Water Knife e plasată în vestul Statelor Unite ale Americii, într-un viitor de peste câteva decenii în care supremația economică mondială o deține China, schimbările climatice au căpătat un caracter dramatic, iar statele Uniunii s-au scindat ca urmare a unor conflicte privitoare la drepturile asupra apei potabile. Conflictele duc la migrații, la ciocniri între migratori și localnici, la lupte de gherilă, șantaje, corupție și speculă.

Pe fundalul acestui carnaj între texani și neo-mexicani, între locuitorii din Arizona și cei din Oklahoma, întrei cei din Nevada și cei din California, mai multe personaje caută să își facă un rost în viață. Printre acestea se numără Angel Velasquez, mercenar al plutocratei Catherine Case din Las Vegas, Lucy Monroe, jurnalistă independentă, și Maria, o refugiată orfană.

Destinele personajelor se întretaie în Phoenix, Arizona. Angel este trimis în misiune numai pentru a descoperi că aghiotantul său l-a trădat, iar patroana a pus un preț pe capul lui. Lucy încearcă să investigheze asasinarea unui prieten și ajunge, la rândul ei, ținta unor tentative de șantaj și de asasinat. Iar Maria, la o vârstă mult prea  fragedă, e târâtă într-un vârtej de speculă, droguri, crime și tortură.

Intriga se desfășoară într-un ritm alert, cu numeroase răsturnări de situație, lovituri de teatru și schimbări de alianțe. De altfel, am admirat măiestria cu care domnul Paolo Bacigalupi a construit suspansul, a amplificat tensiunea și a încheiat numeroase capitole cu cârlige narative care îi trăgeau pe cititori înspre capitolul următor.

Ceea ce rămâne multă vreme în memoria cititorului este însă fundalul minuțios realizat, în care cauzele (administrarea defectuoasă a resurselor de apă potabilă, corupția administrației locale) sunt menționate în treacăt, dar limpede și pe înțelesul tuturor, pe când efectele (foamete, război civil, crimă organizată, asasinate, lupte de stradă) sunt expuse cu detașare clinică, în detalii de-a dreptul pornografice.

Consecința este că personajele, oricât de bine intenționate sau de inocente, rar (dacă vreodată) reușesc să își mențină integritatea sau nevinovăția. Până și episoadele în care unele personaje întrețin relații intime sunt maculate de conotații ilegale, imorale sau pur și simplu patologice.

Cititorii încheie această lectură alertă cu impresia că au asistat la o combinație de Elysium, Mad Max: Fury Road și roman ballardian postapocaliptic - cu o doză sănătoasă din Fructele mâniei pentru cunoscători. Din păcate, însă, The Water Knife este departe de a fi o simplă fabulație științifico-fantastică, iar chestiunile privitoare la schimbările climatice și la conflictele juridice asupra controlului surselor de apă potabilă sunt cât se poate de reale și de îngrijorătoare. În această privință, am putea afirma (ca și despre un predecesor al lui The Water Knife, Heavy Weather de Bruce Sterling) că romanul lui Paolo Bacigalupi se înscrie nu atât în tradiția romanului SF american de divertisment, cât mai degrabă în aceea a romanului SF britanic de avertisment.

Firește, vă recomand și dumneavoastră să parcurgeți The Water Knife. (Puteți comanda un exemplar aici.) În ceea ce mă privește, intenționez destul de curând să citesc un alt roman al domnului Bacigalupi, The Doubt Factory. Dar despre acela vom discuta cu altă ocazie.

Marian Truţă (redactor-şef), "CPSF 27" (2015)

În martie anul acesta, am cumpărat şi citit un exemplar din numărul 27 al Colecţiei de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia (Editura Nemira, Bucureşti, 2015). Recent, l-am recitit. Să vă ofer şi dumneavoastră câteva detalii:

Piesa de rezistenţă a acestui număr este o povestire a autorului american Paolo Bacigalupi, "Pariorul". Protagonistul-narator, Ong, este un laoţian refugiat în SUA după ce tatăl său organizase proteste împotriva unui regim autocratic instaurat în Laos şi fusese arestat. Ca urmare a educaţiei primite, Ong lucrează ca jurnalist şi caută să aducă în atenţia publicului subiecte precum încălzirea globală, dispariţia unor specii rare de insecte sau de plante, ori cazuri de corupţie printre înalţii funcţionari guvernamentali.

Din păcate pentru Ong, evaluarea muncii sale în trustul mediatic unde lucrează se bazează pe numărul de persoane care îi accesează articolele, iar interesul publicului înclină mai degrabă spre subiecte triviale, precum aventura vedetei hip-hop Double DP, soldată cu urmăriri, treceri frauduloase de frontieră şi luare de ostatici. Un coleg versat şi inimos, Marty Mackley, caută să-l ajute pe Ong să îşi salveze postul, drept pentru care îl pune în legătură cu o laoţiană celebră, Kulaap. Restul poveştii îi îndeamnă pe cititori să mediteze la relaţia dintre celebritate, mediatizare, iluzie, responsabilitate socială şi valori - şi probabil veţi afla propriile răspunsuri la întrebările din subtext când veţi parcurge această povestire.

Apoi, în cuprinsul numărului 27 din seria nouă CPSF, veţi găsi un articol de Mircea Opriţă intitulat "Un erudit sentimental" şi dedicat vieţii şi operei lui Constantin Cubleşan. Ca şi alte articole ale domnului Opriţă, acesta ne ajută să facem cunoştinţă cu unul dintre maeştrii anticipaţiei româneşti şi să vedem alte laturi ale activităţii de o viaţă în slujba cercetării filologice şi beletristicii.

Urmează povestirea "Ritmul ascuns al inimii" de Constantin Cubleşan, un text echilibrat despre un prim contact ratat cu nişte reprezentanţi ai unei civilizaţii extraterestre. Personajele principale, astronauţii Guaran şi Ciana, au un lung dialog despre cele întâmplate pe o planetă pustie. Căci lui Guaran i s-a încredinţat misiunea de a-l ţine treaz pe colegul său pe parcursul unei proceduri medicale de importanţă vitală...

Spre final, veţi găsi schiţa "Coşarul" de Emanuel Grigoraş, o variaţiune pe tema povestirilor despre roboţi pe care le-a făcut celebre Isaac Asimov în secolul trecut. Autorul român aduce o perspectivă nouă asupra consecinţelor apariţiei inteligenţelor artificiale şi a fabricării unui mare număr de roboţi umanoizi. Totodată, intriga cuprinde o tramă poliţistă cu o soluţie ingenioasă.

În încheierea sumarului, veţi găsi ultimul episod al serialului de bandă desenată "Zona de Vest", creat de artistul craiovean Viorel Pîrligras... şi promisiunea unei continuări intitulate "Zona de Est".

Am remarcat şi ilustraţia elegantă a copertei creată de artistul grafic Tudor Popa - o viziune sintetică asupra modului în care peisajul mediatic ne îndeamnă să idolatrizăm vedetele pop şi dispozitivele mobile de telecomunicaţii.

Pe ansamblu, numărul 27 din CPSF merită atenţia cititorilor - în primul rând pentru povestirea "Pariorul", care surprinde foarte exact spiritul vremurilor noastre. (Puteţi comanda şi dumneavoastră un exemplar la un preţ avantajos aici.) Iar despre numărul 28 al acestei publicaţii lunare vă voi relata cât de curând, într-un nou articol de la Ţesătorul.

Marian Truţă (redactor-şef), "CPSF 18" (2014)

La finalul lunii mai, în cadrul Tîrgului de Carte Bookfest, prin amabilitatea reprezentantei de relaţii publice a Editurii Nemira, domnişoara Alexandra Florescu, am primit un exemplar din Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia numărul 18 (Editura Nemira, Bucureşti, 2014), publicat sub îngrijirea redactorului-şef Marian Truţă. L-am parcurs în luna iunie.

Şi iată ce am aflat:

Povestirea care deschide această ediţie CPSF îi aparţine multipremiatului autor american Paolo Bacigalupi şi se intitulează "Vânătorul de tamarix". O ştiam din volumul Pump Six and Other Stories, însă de această dată am avut ocazia să o parcurg în traducerea Antuzei Genescu. E o poveste tulburătoare, plasată într-un viitor apropiat în care, în vestul Statelor Unite ale Americii, luptele legale pentru drepturile asupra cursurilor de ape au ajuns să distrugă comunităţi întregi, iar statele privilegiate tocmesc armate de mercenari pentru a-i intimida şi alunga pe locuitorii statelor sărace.

Foarte interesantă mi s-a părut şi povestirea colegului meu Oliviu Crâznic, "Echilibru" - un crîmpei dintr-o saga space opera care prezintă un punct de cotitură dintr-un conflict major, la scară planetară. Pe de o parte, întîlnirea dintre personaje precum Lord Juliet Shakespeare şi Jeremy Ice, mediată de un anume Peter Harvard, e construită pe nişte baze legale stranii, radical diferite de cele din societatea noastră - iar consecinţele sînt greu de anticipat. Pe de altă parte, în dramatismul ei, povestea mi-a amintit de confruntarea finală din Dune. Aştept cu mare interes ca Oliviu să ducă la bun sfîrşit şi să publice volumul de nuvele şi povestiri din care a extras "Echilibru".

George Lazăr contribuie la acest număr al revistei cu "Cronica Akasha" - o povestire-dezbatere despre eutanasie, transcendenţă, moralitate şi tehnologie. Chiar dacă este prea teologică pentru gustul meu, povestirea domnului Lazăr se înrudeşte tematic cu unele romane importante ale genului SF, precum Permutatiuon City de Greg Egan sau Ubik de Philip K. Dick.

Gregory Benford, cu "O după-amiază în paradis", ne propune un viitor apropiat în care cercetarea tehnologică sau cea medicală sînt serios frînate de oprelişti legale, iar discuţiile de la vîrful unei companii pot fi supravegheate de autorităţi prin mijloace care de care mai creative. Şi această schiţă a fost tradusă de Antuza Genescu.

Domnul Mircea Opriţă, în schimb, mi-a luat-o înainte cu articolul "Un autor prodigios", făcînd o amplă şi bine documentată trecere în revistă a operei unui autor prolific şi îndrăgit - Liviu Radu. Aceia dintre dumneavoastră care doresc o lucrare de referinţă despre acest subiect şi nu mai au răbdare pînă la apariţia volumului meu O introducere în opera lui Liviu Radu sînt sfătuiţi să păstreze în arhivă acest articol.

Sumarul se încheie cu o povestire apocaliptică, "O butelie din cer", semnată de Liviu Radu. Protagonistul-narator urmăreşte din apartamentul său bucureştean cum, la puţin timp înainte de ciocnirea unui asteroid cu Pămîntul, societatea se destramă în valuri de violenţă şi desfrîu. O încheiere cutremurătoare a numărului 18 al Colecţiei... - un număr orientat mult mai mult către avertisment decît către divertisment.

Pe ansamblu, CPSF 18 mi s-a părut cel mai reuşit dintre ultimele cinci apărute şi îl felicit pe redactorul-şef Marian Truţă pentru alegerea judicioasă a textelor şi a ilustraţiilor care le însoţesc. De asemenea, vechiul meu prieten Tudor Popa a ilustrat coperta acestui număr cu o imagine în culori calde, inspirată de povestirea lui Paolo Bacigalupi. Şi, cum lucrurile bune nu se tac, trebuie să vă spun că puteţi procura CPSF 18 la preţ redus aici. Vă doresc lectură plăcută şi, după 400 de cronici de carte la Ţesătorul, rămîne să ne mai auzim.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Paolo Bacigalupi, "The Drowned Cities" (2012)

În luna iunie 2011, la Ţesătorul, vă relatam despre un roman pentru adolescenţi intitulat Ship Breaker. La începutul lunii septembrie a acestui an, am avut ocazia să citesc un alt roman de Paolo Bacigalupi, The Drowned Cities (Editura Little, Brown & Co, New York, 2012). L-am parcurs în două zile.

Şi iată ce am aflat:

Acţiunea din The Drowned Cities se petrece în acelaşi viitor apropiat ca şi cea din Ship Breaker. De această dată, personajele principale sînt implicate într-un fel sau altul într-un război civil din zona vechiului oraş New Orleans, acum inundat. Unul dintre personajele principale este Tool, un soldat postuman modificat genetic. Singurul supravieţuitor din compania sa, Tool a ajuns să fie ţinut prizonier de oamenii unui colonel şi silit să lupte în arenă. Numai că Tool izbuteşte să evadeze...

Alte personaje principale sînt Mahlia, doctorul Mahfouz şi Mouse. Mahfouz a venit în America voluntar, pentru a oferi ajutor medical, în vreme ce Mahlia este fiica nelegitimă a unui ofiţer chinez din trupele de menţinere a păcii şi a unei colecţionare de artă. Dar trupele de menţinerea păcii au plecat de mult, iar miliţiile locale vînează, torturează şi ucid persoanele cu înfăţişare asiatică. Mahlia însăşi a fost mutilată şi, fără intervenţia lui Mouse, foarte probabil ar fi fost ucisă de cîţiva soldaţi adolescenţi.

Cei doi copii găsesc în mlaştini soldatul postuman grav rănit, în agonie, iar satul lor este invadat de tineri soldaţi care îl caută pe Tool. Într-o primă fază, reuşesc să dejoace planurile soldaţilor şi, cu ajutorul lui Mahfouz, să-i ofere îngrijire medicală lui Tool, însă ulterior soldaţii îl ucid pe medic şi-l iau prizonier pe Mouse. Mahlia caută să-l convingă pe Tool să o ajute să plece spre nord, pentru a recupera o parte din colecţia mamei ei şi apoi pentru a ieşi din teatrul de război, dincolo de ceea ce cîndva fusese Washington, D.C.

În paralel cu odiseea celor doi are loc transformarea lui Mouse în soldat, iar ritualurile includ însemnări cu fierul roşu, beţii, destrăbălare, dar şi torturi aplicate civililor. Cele două planuri narative converg în fosta capitală a federaţiei americane, unde două miliţii separatiste sînt prinse într-o încleştare apocaliptică. Mahlia reuşeşte să plece spre teritorii mai sigure, în vreme ce Tool alege să se întoarcă în teatrul de război - căci pentru asta fusese creat.

Punctul de vedere ales de autor este onmiscienţa selectivă multiplă. Rînd pe rînd, naratorul ne relatează percepţiile, gîndurile, emoţiile şi acţiunile lui Tool, ale Mahliei, ale lui Mouse şi ale unor personaje secundare, iar stilul indirect liber în care sînt redate acestea e adaptat cu grijă la fiecare dintre ele. În această privinţă, Paolo Bacigalupi, deşi relativ tînăr, este deja un maestru.

Tot cu măiestrie este structurată şi lumea imaginară din fundal - o Americă sfîşiată de războaie civile în care străinii sînt trataţi cu suspiciune şi ostilitate, civilii sînt brutalizaţi şi jefuiţi, iar aşa-zişii soldaţi sînt minori needucaţi, prost echipaţi şi manipulaţi cu cinism de către adulţii din eşalonul superior. Ca şi George Orwell, care în O mie nouă sute optzeci şi patru a transplantat ororile Marii Terori staliniste într-o ipotetică Mare Britanie viitoare, Paolo Bacigalupi intensifică grozăviile războaielor civile din zone precum Libanul, fosta Iugoslavie sau Ruanda transferîndu-le într-o imaginară Americă viitoare şi relatîndu-le cu obiectivitate de reporter şi cu detalii minuţioase şi extrem de plauzibile.

Mesajul din subtext este că cine seamănă vînt culege furtună, iar autorul declară uneori în interviuri că a ales să li se adreseze adolescenţilor cu speranţa că modul lor de gîndire, sistemul lor de valori şi tiparele lor comportamentale încă mai pot fi schimbate în bine. Cu puţin noroc, poate că în viitor Paolo Bacigalupi va reveni la această lume distopică, de după epuizarea rezervelor de ţiţei, iar seria începută cu Ship Breaker şi continuată cu The Drowned Cities se va rotunji într-o trilogie.

În ceea ce mă priveşte, abia aştept să citesc încă o carte de acelaşi autor - pentru că mai aşteaptă la raft cel puţin trei. Dar despre acelea vom discuta cu alt prilej...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Paolo Bacigalupi, "Pump Six and Other Stories" (2010)

După cum relatam cu altă ocazie, în mai 2011 am primit cadou de la Bogdan Tudor Bucheru şi de la soţia sa, Kelly Bucheru, un număr de cărţi din Statele Unite ale Americii. Dintre acestea, în iulie 2011 am parcurs o colecţie de povestiri de Paolo Bacigalupi, Pump Six and Other Stories (Night Shade Books, San Francisco, 2010). Şi iată ce am aflat:

Prima povestire, "Pocketful of Dharma", dă tonul întregului volum. Este povestea unui băieţel chinez, Wang Jun, care, în urma pierderii familiei din cauza unei epidemii, ajunge într-un viitor apropiat să cerşească pe străzile din Chengdu. Întîmplarea face că Wang Jun ajunge în proprietatea unui mic dispozitiv de stocare a datelor pe care se află un simulacru de personalitate, nimeni altul decît... Dalai Lama. Combinaţia de înaltă tehnologie şi viaţă josnică trimite cu gîndul la reţeta clasică a literaturii cyberpunk, iar decorurile biomecanice sînt demne de Adrenergic! 

"The Fluted Girl", pe de altă parte, este o povestire despre consecinţele chirurgiei estetice. Personajele principale sînt surori gemene, Lidia şi Nia, supuse de către stăpîna domeniului pe care locuiesc unor operaţii repetate în vederea transformării lor în instrumente de suflat vii, menite să ofere spectacole muzical-erotice. Dar Lidia, deşi fragilă, are planuri ambiţioase de evadare şi răzbunare.

"The People of Sand and Slag" este de-a dreptul grotescă. Într-un viitor mediu, în care biosfera a fost aproape complet distrusă, iar usactul şi oceanul planetar au fost poluate la extrem, oamenii înşişi au ajuns, mulţumită ingineriei genetice, să se poată hrăni direct cu substanţe minerale şi să îşi poată regenera membrele pierdute. Protagonistul-narator, Chen, face parte dintr-un comando care are ca misiune paza unui perimetru vast în care se desfăşoară operaţiuni miniere. Împreună cu colegii săi, găseşte un cîine şi învaţă cum să îl hrănească şi cum să aibă grijă de el. Finalul povestirii este însă macabru, iar concluzia demonstraţiei subtextuale prin reducere la absurd este că nu ne putem separa de ecosistemul în care trăim. Atît intriga povestirii cît şi caracterizarea personajelor şi fundalul minuţios realizat fac ca "The People of Sand and Slag" să fie printre cele mai reuşite din volum.

"The Pasho" este în schimb o povestire plasată într-un viitor îndepărtat, în care, după un colaps al civilizaţiei şi o renaştere a ei, o populaţie deşertică, Jai, are conflicte periodice cu un popor dintr-o zonă cu lacuri, Keli. O organizaţie religioasă, Pasho, cauză să păstreze cunoştinţele din vechime şi să aplaneze conflictele. Iar personajul principal, Raphel, un Jai devenit Pasho, revine în localitatea natală numai ca să afle că bunicul său pregăteşte o nouă invazie a zonei lacurilor.

"The Calorie Man" este povestirea care mi-a atras mai întîi atenţia asupra lucrărilor literare ale lui Paolo Bacigalupi. Plasată într-un viitor apropiat, povestirea imaginează o lume în care hrana omenirii este asigurată de cîteva plante şi animale patentate de corporaţii multinaţionale, culturile tradiţionale au pierit din cauza unor maladii (poate create prin inginerie genetică de către aceleaşi corporaţii), iar, după epuizarea rezervelor de ţiţei, transporturile au ajuns să se bazeze pe dirijabile, veliere şi motoare cu energie mecanică încorporată în arcuri. Protagonistul Lalji, un indian exilat în America de Nord, pleacă pe Mississippi în căutarea unui genetician, iar monopolul corporaţiilor asupra recoltelor este spart.

"The Tamarisk Hunter", pe de altă parte, aduce în discuţie un alt viitor posibil în care, pe baza unor legislaţii dubioase, drepturile de utilizare a apei în state precum Arizona sau Colorado sînt cumpărate de către California, iar puţinii localnici rămaşi, precum personajul principal Lolo, se agaţă de nişte slujbe mizere într-o zonă în mare parte abandonată.

"Pop Squad" este o altă povestire grotescă, la fel de şocantă în unele privinţe ca "Modesta propunere" a lui Jonathan Swift. Într-un viitor apropiat, mulţumită tratamentelor medicale avansate, oamenii au ajuns să aibă speranţa de viaţă extinsă pe termen nedefinit şi să nu mai îmbătrînească. În schimb, personaje precum protagonistul-narator au misiunea de a găsi mame clandestine şi de a le ucide bebeluşii - pentru că o lume deja suprapopulată de nemuritori nu poate să suporte presiunea demografică. Tonul naraţiunii aminteşte de literatura poliţistă americană din perioada pulp, iar atmosfera - de Blade Runner.

"Yellow Card Man" este poate cea mai deprimantă povestire din volum. Personajul principal este un bătrîn chinez pe nume Tranh - fostul director al unei companii de transporturi maritime, ajuns acum să lucreze ca zilier în Thailanda. În ultimele zile de viaţă, Tranh reuşeşte să îi plătească nişte poliţe vechi unui fost angajat - dar şi să piardă ultima rămăşiţă de omenie.

"Softer" este cel mai slab text din volum - o schiţă despre un bărbat din clasa de mijloc care, într-o dimineaţă de vară, îşi ucide soţia în locuinţa lor din suburbii, apoi o îngroapă în curtea din spate şi fuge în Mexic cu economiile. Tehnic vorbind, nu se încadrează în genul ştiinţifico-fantastic.

"Pump Six", în schimb, reprezintă o bună încheiere pentru întreaga culegere. Protagonistul-narator, Alvarez, locuieşte în New York, în viitorul apropiat, şi lucrează la un centru pentru întreţinerea pompelor de ape menajere. Treptat, constată că una dintre pompe nu mai poate fi repusă în funcţiune cu un program de calculator de la centru, ci trebuie reparată fizic, iar compania care a produs-o a dat faliment cu decenii în urmă, departamentul de inginerie de la o universitate învecinată s-a desfiinţat, cărţile din bibliotecă sînt de neînţeles, iar concetăţenii săi sînt analfabeţi şi incapabili să înţeleagă lumea în care trăiesc. Ca şi filmul Idiocracy, povestirea conţine în subtext o pledoarie în favoarea educaţiei, culturii şi competenţei profesionale - pentru că în lipsa lor nu putem menţine şi dezvolta civilizaţia.

Pe ansamblu, Pump Six and Other Stories reprezintă un volum foarte reuşit şi foarte relevant pentru vremurile în care trăim - comparabil ca importanţă cu Burning Chrome de William Gibson. Vi-l recomand cu căldură şi dumneavoastră. Cît despre lumea minuţios imaginată din "The Calorie Man" şi "Yellow Card Man", Paolo Bacigalupi a revizitat-o în romanul The Windup Girl. Dar asta e altă poveste...

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)  

Paolo Bacigalupi, "Ship Breaker" (2010)

Relatam cu altă ocazie că, pe 23 mai 2011, am primit cadou de la Bogdan Tudor Bucheru şi de la soţia lui, Kelly Bucheru, un număr de cărţi din Statele Unite ale Americii. Printre ele s-a aflat şi un roman de Paolo Bacigalupi, Ship Breaker (Little, Brown and Co., New York, 2010) - roman destinat tinerilor şi distins cu Premiul Michael L. Printz oferit de Asociaţia Bibliotecilor din America. Am parcurs Ship Breaker în patru zile.

Şi iată ce am aflat:

Acţiunea e plasată în viitorul apropiat, peste două sau trei decenii, în zona Golfului Mexic, unde, ca urmare a creşterii efectului de seră şi a topirii calotelor glaciare, numeroase zone de coastă au fost inundate, iar unele oraşe au fost devastate de uragane.

Protagonistul este Nailer, un adolescent sărac şi analfabet care, împreună cu o echipă de copii şi tineri, ajută la dezmembrarea vaselor oceanice abandonate după epuizarea ţiţeiului. După o furtună deosebit de violentă, Nailer şi şefa lui de echipă, Pima, descoperă un velier modern eşuat pe o insuliţă şi salvează o tînără bogată. Tînăra se dovedeşte a fi fiica directorului unei companii de transporturi maritime, iar Nailer încearcă să o ajute să scape de urmăritori care ar dori să o ia ostatică pentru a-l convinge pe director să lase conducerea în mîinile unui contracandidat oneros.

Prima escală a celor doi fugari este în Mississippi Metropolitan, un port construit după dispariţia oraşelor New Orleans şi Orleans II. Nita este însă răpită tocmai în ziua în care Nailer găseşte în port o navă al cărei echipaj îi e loial directorului, iar protagonistul se îmbarcă pe Dauntless pentru a ajuta la salvarea fetei. Finalul romanului este deosebit de spectaculos şi include bătălii navale, naufragii, lupte corp la corp şi situaţii pe muchie de cuţit.

Dintre elementele memorabile ale cărţii, aş aminti în primul rînd stilul foarte clar şi economic. Acesta, împreună cu tehnoredactarea aerisită a textului, face lectura foarte uşoară şi agreabilă.

Un alt element îl constituie caracterizarea personajelor. Paolo Bacigalupi a reuşit foarte bine atît să creioneze personaje memorabile, precum protagonistul Nailer şi tatăl său violent, Richard Lopez, cît şi să creeze o reţea de relaţii şi de conflicte între ele care servesc foarte bine la construirea intrigii. Trebuie să remarc aici şi că personajele secundare, destul de numeroase, sînt la rîndul lor foarte bine realizate.

Intriga în sine, deşi structurată pe tiparul clasic al romanelor pentru adolescenţi, este înţesată de episoade spectaculoase şi îi ţine pe cititori cu sufletul la gură, de la prima la ultima pagină. Un aspect special, în legătură cu care l-am felicitat pe autor, este cel al cîrligelor narative, plasate cu abilitate la sfîrşitul fiecărui capitol şi menite să îi facă pe cititori să înceapă imediat lectura capitolului următor.

Fundalul romanului este de asemenea minuţios realizat, iar consecinţele schimbării climatice şi epuizării ţiţeiului sînt bine gîndite, bine prezentate şi bine integrate în roman, fie că este vorba de fenomene meteorologice spectaculoase, de modificări sociale şi logistice sau de transformări culturale şi biologice profunde. Spre exemplu, clădirile inundate şi parţial distruse de uraganele frecvente joacă un rol crucial în deznodămîntul romanului, personajele locuiesc în adăposturi improvizate, iar cei bogaţi şi puternici au drept servitori semi-oameni creaţi prin experimente genetice.

Pe ansamblu, Ship Breaker este o realizare remarcabilă din domeniul literaturii pentru tineret, iar stilul clar şi concis în care a fost scrisă o face accesibilă. V-o recomand cu plăcere şi dumneavoastră. Cît despre mine, am început deja să citesc o altă carte de Paolo Bacigalupi, Pump Six and Other Stories. Dar despre aceasta am să vă relatez cu altă ocazie...

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)