Michael Green et al., "Blade Runner 2019 - Home Again, Home Again" (2021)

Imagine preluată de pe situl Previewsworld.com

Prin luna martie 2021, datorită importatorilor de benzi desenate de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar din volumul al treilea al romanului grafic Blade Runner 2019, intitulat: Home Again, Home Again (colecția Titan Comics, grupul editorial Titan Publishing Group, Londra, 2021). L-am parcurs atunci, iar, în a doua decadă a lunii ianuarie 2023, l-am citit a doua oară.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

 

Volumul începe cu amintiri ale protagonistei Aahna Ashina din anul 2000, când corporația Tyrell abia se pregătea să lanseze pe piață prima generație de replicanți Nexus, respectiv din 2013, când Ash a identificat și ucis prima replicantă fugară.

În 2026, Ash îi solicită ajutorul fostei sale șefe, Lydia Wojciech, de la Departamentul de Poliție din Los Angeles, ca să îl găsească pe magnatul Alexander Selwyn, care pusese o recompensă pe capul ei în urmă cu șapte ani. La sediul corporației Tyrell, abandonat după moartea întemeietorului, Ash primește date despre proiectul Isobel de la un cercetător excentric, Fost. Selwyn, la rândul său, trimite o replicantă din seria Hythe pe urmele protagonistei.

După o urmărire cu vehicule zburătoare deasupra unei zone industriale, Ash e arestată și anchetată de către agenți de poliție, însă, pe drumul spre un centru de detenție din Ventura, e eliberată și dusă într-o casă conspirativă a mișcării de rezistență a replicanților. Vânătoarea de recompense Hythe o găsește, însă replicanții o ucid, ceea ce le permite protagonistei și unor ajutoare să fugă cu un vehicul aerian la o altă locuință conspirativă.

La vila lui Selwyn din Santa Barbara, Ash se confruntă cu magnatul și cu alte patru exemplare din seria Hythe. Din fericire, Cleo și Isobel Selwyn intervin într-un moment decisiv, iar Alexander Selwyn și trei replicante sunt uciși. În cele din urmă, Ash refuză oferta lui Cleo de a o însoți, alături de Isobel, în drum spre colonia Arcadia, și preferă să rămână în Los Angeles în compania unei replicante cu pregătire medicală, Freysa.

Volumul se încheie cu o amplă galerie de coperte ale fasciculelor reunite, cu planșe care ilustrează trecerea de la scenariu la creion, apoi la tuș și la culori, cu materiale promoționale și cu schițele biobibliografice ale creatorilor.

 

Scenariul realizat de către Mike Johnson și Michael Green a dus arcul narativ la bun sfârșit, însă a lăsat loc pentru o continuare, Blade Runner 2029.

Grafica lui Andres Guinaldo, precum și culorile aplicate de către Marco Lesko, au fost și de această dată la un înalt nivel. Am apreciat atât portretele numeroaselor personaje, cât și scenele dinamice în care sunt reprezentate urmăriri sau confruntări.

Pe ansamblu, Home Again, Home Again a meritat prețul achiziției, timpul de lectură, ba chiar și cea de-a doua citire. Ca urmare, nu doar am păstrat acest volum în colecție, alături de Los Angeles și de Off-World, dar am decis să cumpăr și volumele din seria următoare, Blade Runner 2029. Dar, despre acelea, am să vă relatez mai pe larg cu alte prilejuri tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Michael Green et al., "Blade Runner 2019 - Offworld" (2020)

Imagine preluată de pe situl imaginaire.com

În prima decadă a lunii octombrie 2020, prin amabilitatea importatorilor de benzi desenate de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar din volumul al doilea al romanului grafic Blade Runner 2019, intitulat Off-World (colecția Titan Comics, grupul editorial Titan Publishing Group, Londra, 2020). L-am parcurs într-o singură zi, iar, în a doua decadă a lunii ianuarie 2023, l-am citit a doua oară.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

 

În 2026, într-o colonie de pe o altă planetă, Aahna Ashina și Cleo Selwyn trăiesc sub identități false. Din păcate, Cleo e luată ostatică de către niște replicanți răzvrătiți. O vânătoare de recompense, Hythe, îi cere ajutorul lui Ash ca să îi găsească pe replicanții fugari.

Cleo le propune replicanților să își piardă urma pe stația spațială Ramanuja. Hythe duce o anchetă dură pe stația spațială ca să îi depisteze. Pentru a nu fi detectați, replicanții caută o clinică unde, clandestin, să își înlocuiască ochii artificiali cu unii naturali. Hythe și Ash au un schimb de focuri cu unul dintre androizii fugari.

Cleo și un prieten replicant, Padraic, caută o cale de tranzit către altă colonie extraterestră, Arcadia. Ash constată, în schimb, că Hythe a fost angajată de către androida construită de către corporația Tyrell pentru a o înlocui pe Isobel Selwyn, mama decedată a lui Cleo. În sala de plecări, după o confruntare în care pier atât Padraic, cât și Hythe, Cleo decide să plece spre Arcadia împreună cu "Isobel", iar Ash revine pe Pământ, în Los Angeles.

Volumul se încheie cu o amplă galerie de coperte ale fasciculelor în care a apărut inițial banda deseantă, cu pagini care exemplifică trecerea de la scenariu la schițe în creion, la varianta trasă în tuș, apoi la aplicarea culorilor și la introducerea casetelor de dialog, cu necrologul designerului Syd Mead, care a jucat un rol central în realizarea peliculei Blade Runner din 1982, cu o reclamă la al treilea volum din serie și cu note biobibliografice despre creatorii acestui roman grafic.

 

Pe ansamblu, scenariul realizat de către Michael Green și Mike Johnson e alert, aerisit și rezistă bine la o a doua lectură.

Grafica realizată de către Andres Guinaldo și culorile aplicate de către Marco Lesko se situează la un înalt nivel, atât în ceea ce privește portretizarea personajelor, cât și în privința reprezentării decorurilor. Pe alocuri, peisajele extraterestre, astronavele și stațiile spațiale desenate pe câte o pagină întreagă, sau chiar pe două pagini alăturate, arată de-a dreptul spectaculos.

Ar mai trebui să menționez că volumul acesta din romanul grafic Blade Runner 2019 îi este dedicate lui Syd Mead, care, din păcate, s-a stins în decembrie 2019.

Având în vedere că Off-World mi-a făcut o impresie bună, m-am îngrijit ca, la momentul potrivit, să achiziționez și să citesc și volumul al treilea din serie, intitulat Home Again, Home Again. Însă, despre acela, am să vă relatez mai pe larg cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

James Tynion IV și Martin Simmonds "The Department of Truth, Vol. 4" (2022)

Imagine preluată de pe situl Libristo.ro

În prima decadă a lunii ianuarie 2023, prin amabilitatea importatorilor de benzi desenate de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar din cel de-al patrulea volum al romanului grafic The Department of Truth, intitulat: The Ministry of Lies (editura Image Comics, Portland, OR, 2022). L-am parcurs în aceeași zi.

Și iată ce am aflat: 

 

În 1991, la Moscova, Lee Harvey Oswald are o întâlnire neoficială cu omologul său rus, Gregori Petrov. U.R.S.S. tocmai s-a prăbușit, iar Ministerul Minciunilor s-a desființat, însă Petrov e racolat de către organizația Pălăria Neagră. În prezent, protagonistul Cole Turner se gândește să se retragă din Departamentul Adevărului, iar șeful său, Lee Harvey Oswald, îl informează despre concurența din vremea Războiului Rece dintre Departamentul Adevărului din S.U.A. și Ministerul Minciunilor din U.R.S.S. - fiecare cu propria sa versiune asupra realității. Iar Petrov e asasinat în muzeul N.A.S.A., lângă un modul precum cele cu care se făcuseră aselenizările.

Oswald îl informează pe Cole cu privire la prima aselenizare - o ficțiune devenită realitate. În paralel, cu scopul de a-l racola pe Matt, soțul lui Turner, pentru Pălăria Neagră, Hawk Harrison îi arată acestuia un film în care Turner îi ucide pe doi colegi de-ai lui Matt de la ziarul The Washington Post. Mai mult, agenții organizației Pălăria Neagră îi prezintă lui Matt o versiune a istoriei recente în care administrația de stat a S.U.A. a ajuns să fie controlată de către Departamentul Adevărului - și, în special, de către Lee Harvey Oswald.

Cole Turner, însoțit de către colega sa, Ruby, face o vizită la Fort Knox, unde Departamentul Adevărului depozitează diverse ciudățenii - inclusiv cadavrul împăiat al Omului-Molie. În schimb, Matt decide să publice în presă informațiile privitoare la Departamentul Adevărului. Cum Cole bănuiește că Oswald îi va cere să își asasineze soțul pentru a împiedica publicarea informațiilor, îi propune șefului său o alternativă. Iar Lee Harvey Oswald sfârșește prin a i se prezenta jurnalistului Matt cu scopul de a-i dezvălui istoria departamentului secret.

 

Spre deosebire de volumul al treilea al romanului grafic Departamentul Adevărului, The Ministry of Lies continuă intriga principală și reunește capitolele 11 - 15. Scenariul scris de către James Tynion IV aduce noi complicații și dezvăluiri, iar combinația de delir paranoic, satiră socială și umor negru e la fel de bine dozată ca și în volumele precedente.

Grafica realizată de către Martin Simmonds e tot atât de impresionantă și de creativă ca în primele două volume ale seriei - dealtfel, ea reprezintă principalul motiv pentru care cumpăr și citesc The Department of Truth.

De asemenea, casetele cu dialoguri realizate de către Aditya Bidikar contribuie la efectul angoasant al acestei benzi desenate, cu contururile lor duble și cu literele parcă dactilografiate din porțiunile de expozițiune.

Pe ansamblu, The Ministry of Lies a contribuit la dezvoltarea acestui roman grafic de o foarte bună calitate și pregătește terenul pentru ceea ce sper că va fi punctul culminant și deznodământul în volumul al cincilea al seriei. Din păcate, până la apariția aceluia vom fi nevoiți să mai așteptăm cel puțin o jumătate de an. Însă, la momentul potrivit, am să vă furnizez detalii tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

J. Tynion IV & M. Simmonds, "The Department of Truth, Vol. 2" (2021)

Imagine preluată de pe situl Kobo.com

În prima decadă a lunii decembrie 2022, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, al doilea volum dintr-un roman grafic de James Tynion IV și Martin Simmonds intitulat: The Department of Truth - The City Upon A Hill (editura Image Comics, Portland, OR, 2021). L-am parcurs în ultima decadă a aceleiași luni.

Și iată ce am aflat:

 

Dacă primul volum din serie, The End of the World, reunea fasciculele 1 - 5 din romanul grafic The Department of Truth, cel de-al doilea volum, The City Upon A Hill, adună fasciculele 8 - 13.

La aeroportul Denver, Ruby i-l prezintă pe Cole Turner lui Hawk Harrison, un operator experimentat al Departamentului Adevărului, care, cu câteva doze de explozibil bine plasate, face să dispară o versiune a aeroportului înțesată de simbolurile oculte ale Noii Ordini Mondiale și de reptilieni.

Hawk se dovedește a fi cel care, în anii 1980, introdusese imagini subliminale în desenele animate la care se uita micul Cole și îl făcuse să creadă pe micul școlar de atunci într-un demon canibal ascuns în subsolul școlii elementare unde învăța protagonistul.

Tot Hawk este cel care, în prezent, îi explică lui Cole cum, în Lumea Veche, religiile organizate au structurat realitatea, iar, în vremuri mai recente, personaje excentrice precum Madame Blavatsky și Aleister Crowley au încercat să schimbe perspectiva publicului asupra realității consensuale. Misiunea lui Cole și a colegei sale, Ruby, este să afle dacă o misterioasă femeie îmbrăcată în stacojiu (care a tot apărut în romanul grafic) încearcă să aducă o nouă eră, respectiv ce planuri are ea cu privire la Statele Unite ale Americii.

Hawk îl duce pe Cole într-o zonă rurală din Colorado, unde acesta din urmă află mai multe despre criptozoologie și unde constată că, dintr-o farsă pusă la cale de către câțiva localnici (și expusă ulterior ca atare în presă), Bigfoot a devenit realitate ca urmare a faptului că o parte a publicului crede în existența sa. Agenți ai Departamentului Adevărului trebuie să ucidă și să dezmembreze exemplarele care apar, altfel declarațiile și probele furnizate de martori oculari ar întări și mai mult credința populară - ceea ce ar aduce consecințe imposibil de controlat.

Tot Hawk îi prezintă lui Cole și teoria despre elicoptere negre, nemarcate - și asta în timp ce îl duce la o nouă destinație într-un asemenea elicopter. Iar Hawke îl ghidează pe protagonist în orașul său natal, Milwaukee, din Wisconsin, unde, într-un subsol al școlii primare, care nu existase inițial decât în imaginația protagonistului, Cole îl întâlnește pe demonul canibal din coșmarurile sale.

Și Hawk încearcă să îl recruteze pe Cole pentru organizația Pălăria Neagră...

 

La fel ca și în cazul primului volum din The Department of Truth, The City Upon A Hill are un scenariu captivant mulțumită lui James Tynion IV. Tehnica flash-back/comeback e folosită judicios, iar evenimentele din intrigă se desfășoară într-un ritm alert, cu dese răsturnări de situație. Echilibrul între delir paranoic, horror și umor negru e menținut magistral, iar satira socială din subtext este corozivă.

Însă, oricât de bun ar fi scenariul, grafica realizată de către Martin Simmonds este și mai bună. Scenele de flashback au un caracter distinct, fie în nuanțe de sepia (pentru amintirile lui Hawk Harrison), fie caricaturale, în culori vii (pentru amintirile din copilărie ale lui Cole Turner), fie pastelate, scrise de mână și presărate cu schițe stângace (pentru confesiunea tardivă a unui criptozoolog amator).

Casetele cu dialoguri ale lui Aditya Bidikar impresionează și ele, adăugând, la nivel subliminal, o notă de angoasă difuză romanului grafic.

Pe ansamblu, The City Upon A Hill a fost o experiență de lectură memorabilă și recomandabilă. Nivelul calitativ al scenariului și al graficii a rămas foarte ridicat, iar volumul încurajează și răsplătește o a doua lectură.

Ca urmare, probabil nu veți fi surprinși să aflați că am achiziționat și al treilea volum din romanul grafic The Department of Truth. Dar, despre acela, vom discuta în detaliu cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)  

J. Tynion & M. Simmonds, "The Department of Truth, Vol. 1" (2021)

Imagine preluată de pe situl Kobo.com

În prima decadă a lunii decembrie 2022, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, primul volum dintr-un roman grafic de James Tynion IV și Martin Simmons intitulat: The Department of Truth - The End of the World (editura Image Comics, Portland, OR, 2021). L-am parcurs în ultima decadă a aceleiași luni.

Și iată ce am aflat:

 

Protagonistul, Cole Turner, intră într-un grup de excentrici care cred că Pământul este plat, apoi e invitat, alături de câțiva aleși, într-o excursie la capătul lumii, unde se vede un uriaș zid de gheață ce mărginește Pământul plat. O agentă federală, Ruby, îi împușcă pe ceilalți excursioniști (inclusiv pe miliardarii care finanțau acea mișcare excentrică) și îl recrutează pe Cole pentru o ramură secretă a administrației de stat - Departamentul Adevărului.

Departamentul este condus de către Lee Harvey Oswald, iar scopul său este să supravegheze teoriile conspirației pe care le vehiculează publicul american și să se asigure că toate acestea rămân simple teorii. Căci, în lumea paralelă din The Department of Truth, dacă o teorie adună destui adepți, aceasta devine realitate...

Cole Turner însuși, în copilărie, în anii 1980, a fost implicat într-un caz de cult satanist la școala primară unde învăța - simplă agitație mediatică menită să le aducă profituri trusturilor de presă... sau, de la un punct încolo, o realitate din ce în ce mai palpabilă - pentru că din ce în ce mai mulți oameni cred în ea.

În prezent, după ce face cunoștință cu alți membri ai departamentului, Cole este trimis pe teren împreună cu colega lui, Ruby, pentru a rezolva un caz similar. Mama unui copil împușcat la școală, lalolaltă cu alți elevi, este acuzată în repetate rânduri că atentatul de la școală ar fi fost o înscenare, că fiul ei și celelalte victime ale atentatului ar fi niște figuranți plătiți, și că ea însăși, pozând în mama unei victime fictive, ar comite o escrocherie.

Pe măsură ce asemena acuzații se multiplică, Mary se afundă în depresie - dar primește dovezi că teoriile acelea capătă consistență și sunt pe cale să devină realitate. Cole și Ruby intervin, sustrag probele și redresează realitatea locală - dar află și că o organizație rivală, Pălăria Neagră, s-a implicat în acel caz.

La sediul Departamentului Adevărului, Lee îi explică lui Cole cum Pălăria Neagră a fabricat false dovezi privitoare la Barack Obama pentru a convinge publicul că președintele nu avea cetățenie americană - și, prin urmare, nu avea dreptul să candideze la președinție. Întrucât falsele documente le-au fost trimise unor jurnaliști de investigație, Cole primește misiunea de a-i ucide înainte ca documentele să fie publicate - și să devină realitate.

La aeroportul din Denver, Ruby se confruntă cu niște reptilieni. Cole primește câteva zile libere, însă, în apartamentul său, e vizitat de către un reprezentant al organizației Pălăria Neagră, Martin Barker, care încearcă să îl racoleze. În viziunea lui Barker, adevărate misiune a Departamentului Adevărului este să mențină supremația globală americană după Al Doilea Război Mondial, iar Pălăria Neagră dorește să dezlănțuie forțele schimbării, care au fost încătușate prea multe decenii la rând.

După plecarea lui Barker, Ruby sosește și confirmă că Pălăria Neagră pănuise de mult să îl recruteze pe Cole, iar Lee Harvey Oswald o trimisese să îl aducă pe protagonist în Departamentul Adevărului tocmai din acest motiv.

 

Primul volum din Departamentul Adevărului impresionează prin scenariu. James Tynion IV structurează o viziune demnă de romanele timpurii ale lui Thomas Pynchon, în care perspectiva paranoică asupra lumii, fantasticul grotesc și umorul negru sunt atent echilibrate. Deloc întâmplător, diverse teorii ale conspirației (asasinarea lui John F. Kennedy, cercurile sataniste din anii 1980, atentatele armate din școli, reptilienii) sunt trecute în revistă, iar fiecare episod din serie dezvăluie noi elemente, dar și pune elementele precedente într-o nouă perspectivă.

The End of the World impresionează și mai mult prin arta grafică. Stilul lui Martin Simmonds amintește în mare măsură de albume BD ale lui Bill Sienkiewicz, precum Elektra: Assassin sau Stray Toasters. (Dealtfel, acesta e principalul motiv pentru care am cumpărat The Department of Truth.) Am fost plăcut impresionat de portretistica personajelor, de stilul în care sunt redate decorurile, de diversitatea tehnicilor, de paleta de culori și de utilizarea judicioasă a aerografului.

Nu în ultimul rând, țin să subliniez contribuția lui Aditya Bidikar, care a realizat casetele cu dialoguri. Contuturile duble, neregulate, în care apar replicile personajelor subliniază atitudinea ambivalentă, duplicitară a celor implicați și contribuie la crearea unei atmosfere de angoasă difuză și de tensiune subliminală.

Pe ansamblu, The Department of Truth - The End of the World s-a dovedit a fi o realizare de excepție din domeniul romanelor grafice - mult deasupra mediei. Ca urmare, probabil nu veți fi surprinși să aflați că am achiziționat și următoarele volume din serie.

Însă , despre acelea, vom discuta mai pe îndelete cu alte ocazii tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Joe Benitez et al., "Lady Mechanika, Vol. 7" (2022)

Imagine preluată de pe situl ImageComics.com

Pe la jumătatea lunii octombrie 2022, prin amabilitatea importatorilor de benzi desenate de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar din cel mai recent volum al romanului grafic Lady Mechanika, intitulat: The Monster from the Ministry of Hell (editura Image Comics, Portland, OR, 2022). L-am parcurs pe îndelete până în ultima decadă a lunii decembrie 2022.

Și iată ce am aflat:

Lady Mechanika o duce pe Winifred la un bâlci, unde se întâlnesc cu doctorul Littleton și cu fiica acestuia, Alexandra. În timp ce vizitează diferitele atracții ale bâlciului, protagonista îi relatează doctorului cum, în copilărie, ajunsese într-un orfelinat, alături de alte fetițe care sufereau de diverse malformații, cum fusese supusă unor intervenții chirurgicale și unor experimente medicale, respectiv cum izbutise să îl ucidă pe maleficul doctor Grindlethorn și, în cele din urmă, să evadeze împreună cu Katherine Winter din Ministerul Sănătății.

În "prezent", Lady Mechanika e informată că doctorul Grindlethorn trăiește - doar ca să constate, când îl vizitează, că, sub masca lui, se ascunde, de fapt, una dintre fostele lui paciente, care a devenit medic și care îi continuă activitatea de cercetare. Căci doctorul Grindlethorn era departe de a fi malefic, așa cum îl crezuse Lady Mechanika în copilărie.

În schimb, la finalul volumului, doctorul Littleton îi transmite lui Katherine Winter o fiolă cu sângele protagonistei. Și, cum era clar din primul volum al acestei serii steampunk că vechile prietene au devenit rivale, mă aștept ca, în următorul volum, conflictul dintre ele să ajungă la un punct culminant.

Scenariul creat de Joe Benitez e destul de interesant, cu trimiteri intertextuale la Oliver Twist și la Frankenstein. Din păcate, o asemenea poveste a originii protagonistei nu prea avea cum să creeze suspans, întrucât cititorii știu de la bun început că protagonista avea să supraviețuiască și să evadeze din Ministerul Sănătății.

Grafica este la înălțime, atât datorită desenelor lui Joe Benitez, cât și grație culorilor aplicate de Beth Sotello. Față de volumul precedent, Sangre, The Monster from the Ministry of Hell reprezintă un progres.

Volumul conține și o galerie de coperte, dintre care mi-a atras atenția, în mod deosebit, o ilustrație creată de către Jay Anacleto și Romulo Fajardo, jr., precum și un interviu cu Joe Benitez realizat de către Andria Richard.

Pe ansamblu, poate că The Monster from the Ministry of Hell nu este cel mai bun volum din seria Lady Mechanika, însă, cu certitudine, nu este cel mai slab. Ca urmare, îl voi păstra în colecție și voi aștepta cu interes noi volume din acest roman grafic steampunk de excepție. La momentul potrivit, am să vă dau detalii despre ele tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Paul Gardner et al., "Carbon Grey" (2022)

În prima decadă a lunii iunie 2022, la recomandarea importatorilor de benzi desenate de la Red Goblin, am achiziționat la preț promoțional un exemplar dintr-un roman grafic intitulat Carbon Grey (Magnetic Press LLC, 2022). De parcurs, l-am parcurs în două săptămâni și jumătate, în aceeași lună.

Și iată ce am aflat:

Acțiunea din Carbon Grey se petrece în Europa, în vremea Primului Război Mondial - numai că este o Europă reimaginată, unde masele terestre și mările au alte forme, iar țările au alte granițe și alte nume. Astfel, în imperiul Mitteleuropa, patru descendente ale eroului mitic Gottfaust, numite Mathilde, Giselle, Anna și Eva Grey, au menirea de a-l apăra pe Kaiser, în vreme ce prințesa Raisa Vasilyeva, fiica țarului din imperiul răsăritean Ursa, urzește un complot. Giselle e acuzată pe nedrept de asasinarea Kaiserului, iar celelalte trei surori sunt trimise să o captureze. Conflictul se desfășoară pe fundalul unui război mondial și al unei revoluții, iar miza este regăsirea fragmentelor unui meteorit și reunirea acestora într-un scop mistic. Căci deținătorul meteoritului ar avea acces la puteri supraomenești...

Scenariul romanului grafic, creat de Paul Gardner, este amplu și oarecum dificil de urmărit, întrucât e împărțit pe multiple fire narative, iar alternarea planurilor se petrece destul de frecvent. De remarcat și anumite artificii - personajele sunt prezentate pe foaia care ține filele albumului conectate cu coperta, mitul lui Gottfaust apare la început și la sfârșit ca bandă desenată cu alt stil grafic, iar întreaga poveste a surorilor Grey se dovedește a fi fantezia unei școlărițe din Germania interbelică.

Prezentarea grafică este ambițioasă - cu hărți, facsimile din presa acelei lumi imaginare, interludii în alt stil grafic, ba chiar și un basm ilustrat. Aici este de remarcat efortul unei întregi echipe formate din Hoang Nguyen, Khari Evans și Kinsun Loh, cu sprijin de la Pop Mhan, Joffrey Suarez, Wayne Thompson, Bryan Johnston și Paul Gardner.

Machetarea volumului este remarcabilă la rândul ei - copertă cartonată în policromie cu textură pânzată în relief, file cretate, color și (ocazional) alb-negru, tehnoredactare elegantă și semn de carte textil, atașat la cotor.

Pe ansamblu, ca roman grafic dieselpunk, Carbon Grey mi se pare foarte ambițios, iar reimaginarea Europei se înscrie într-o tradiție frumoasă, căreia îi aparțin și lucrări precum Orsinian Tales de Ursula K. Le Guin sau Dacă într-o noapte de iarnă un călător de Italo Calvino. Ca urmare, în pofida faptului că asemenea bijuterie bibliofilă are un preț destul de ridicat, vă recomand și dumneavoastră Carbon Grey. Spre deosebire de multe benzi desenate cu supereroi, Carbon Grey invită și recompensează o a doua lectură.

În ceea ce mă privește, la scurtă vreme după ce terminasem de parcurs acest roman grafic, am început un altul, intitulat Wika. Însă, despre acela, rămâne să discutăm pe îndelete cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Rick Remender & Greg Tocchini, "Low, Vol. 4" (2017)

Imagine preluată de pe situl RedGoblin.ro

În ultima decadă a lunii octombrie 2020, prin amabilitatea importatorilor de benzi desenate de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar dintr-un roman grafic de Rick Remender și Greg Tocchini intitulat Low Volume 4: Outer Aspects of Inner Attitudes (editura Image Comics, Portland, Oregon, 2017). L-am citit într-o zi, iar, la începutul lunii februarie 2022, l-am parcurs a doua oară.

Și iată ce am aflat:

Volumul începe cu un lung episod flash-back în care Zem își amintește cum lupta în arenă, în Poluma, orașul piraților, sub comanda lui Marik Caine și cum a întâlnit un ciborg străvechi, Io, care, în mileniile precedente, ajutase la construirea orașelor subacvatice în care avea să se retragă omenirea.

În "prezent", Tajo își revine în orașul Salus, grație îngrijirilor sirenei Mertali, și află că fiica piratului Roln, sub numele de Lena Caine, plănuiește să distrugă orașul. Împreună cu Io, Tajo și Mertali decid să coboare într-un cartier rău-famat pentru a o împiedica pe Lena să detoneze o bombă.

Tajo o surprinde pe Lena în mijlocul unei orgii, o urmărește prin Cartierul Gândacilor și încearcă să o convingă să dezvăluie amplasamentul bombei, însă Lena refuză, iar mașinăria infernală explodează.

În mijlocul haosului care rezultă, pe parcursul unei revolte populare cauzate de penuria de oxigen și de hrană, Tajo, Mertali și Io intră cu forța în senat, întrerup o orgie amplă, demască cinismul senatorilor și pornesc către suprafața oceanului într-un dom autonom.

Volumul se încheie cu coperte alternative ale fasciculelor 16-19, cu o secțiune care exemplifică procesul creator de la schițe în creion la versiunea în tuș, apoi la aplicarea culorilor și cu schițe-concept ale unor personaje secundare. Pe ultima filă, se găsesc schițele biobibliografice ale lui Rick Remender (scenarist), Greg Tocchini (artist grafic) și Dave McCaig (responsabil cu culorile).

Am apreciat Outer Aspects of Inner Attitudes din mai multe motive. Pe de o parte, scenariul a aduse destule răsturnări de situație și momente de suspans. Pe de altă parte, dialogurile dintre personaje aduc uneori la suprafață chestiuni importante pentru scenarist, precum valoarea speranței și pericolele disperării sau ale cinismului.

Grafica a fost la înălțime, cu planșe dominate de combinații îndrăznețe de culori și, pe alocuri, cu un decupaj interesant al casetelor. Am fost plăcut impresionat și de copertele celor patru fascicule care compun volumul și de unele porțiuni unde imaginile se întindeau pe două pagini învecinate. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.)

Pe ansamblu, acest al patrulea volum din seria Low nu a făcut decât să îmi stârnească și mai tare interesul pentru volumul următor, care încheie acest roman grafic foarte ambițios și foarte bine realizat. Dar despre volumul final vom discuta pe îndelete cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Rick Remender & Greg Tocchini, "Low, Vol. 3" (2016)

Imagine preluată de pe situl Page45.com

La jumătatea lunii septembrie 2020, am achiziționat, la preț promoțional, de la magazinul de benzi desenate Red Goblin din Capitală, un exemplar dintr-un roman grafic de Rick Remender și Greg Tocchini intitulat Low Volume 3: Shore of the Dying Light (editura Image Comics, Berkeley, CA, 2016). De parcurs, lțam parcurs de trei ori - mai întâi, la jumătatea lunii septembrie 2020, apoi la jumătatea lunii martie 2021, iar, în cele din urmă, la finalul lui ianuarie 2022.

Și iată ce am aflat:

Della și Tajo, fiicele protagonistei, revin în orașul submarin Salus pentru a face provizii și pentru a reîncărca bateriile și rezervoarele ultimului costum de scafandru greu. Tajo se întâlnește cu Lena, care se prezintă drept cumnata ei și se oferă să le transporte pe cele două surori cu submarinul său. Della, în schimb, îl ucide pe bătrânul Mesaje, ghidul spiritual al protagonistei.

Stel Caine și însoțitorul ei, Zem, ajung la suprafața oceanului și constată că uscatul e dominat de șobolani uriași, antropomorfici, de păianjeni monstruoși și de roiuri de viespi gigantice.

La bordul submarinului, Lena încearcă să semene discordie între Della și Tajo, apoi să le ucidă pe rând. În schimb, la suprafață, Stel și Zem sunt atacați de un roi de fluturi mutanți radioactivi.

Della intervine în lupta decisivă dintre Tajo și Lena (care, de fapt, era fiica lui Roln, liderul piraților, și fusese trimisă de acesta ca să se infiltreze în Salus), dar decide apoi să își abandoneze sora.

Stel și Zem se strecoară în palatul viespilor gigantice pentru a recupera sonda spațială care revenise pe Pământ. O recuperează după o luptă disperată doar ca să o vadă ulterior distrusă de către un postuman înaripat apărut acolo în ultimul moment.

Volumul se încheie cu o galerie de coperte alternative ale fasciculelor 11-15 din cuprins, cu schițe-concept ale unor personaje și vehicule și cu schițele biobibliografice ale lui Rick Remender (scenarist), Greg Tocchini (artist grafic) și Dave McCaig (responsabil cu culorile).

Și al treilea volum din seria Low m-a atras atât prin scenariul captivant cât și prin prezentarea grafică ieșită din comun. Dacă povestea e plină de dezvăluiri, de lovituri de teatru și de răsturnări de situație, imaginile (în special cele care se petrec la suprafața Pământului) sunt de-a dreptul psihedelice - cu peisaje deșertice colorate în galben și portocaliu aprins și cu creaturi care de care mai stranii și mai bizare.

Am remarcat că, prin comparație cu primul volum, portretizarea pesronajelor a devenit cumva mai distorsionată și mai caricaturală - poate pentru a sugera conflictele interioare care le macină pe Della și Tajo sau suferința extremă prin care trece protagonista ca urmare a iradierii.

Cu siguranță că Shore of the Dying Light a meritat cu prisosință atât prețul achiziției cât și timpul de lectură. Căci fabuloasa lume a viitorului îndepărtat pe care și-au imaginat-o Rick Remender și Greg Tocchini merită să fie vizitată, revizitată și savurată pe îndelete, iar mesajul fundamental al acestui roman grafic de excepție, al păstrării speranței în pofida vicisitudinilor vieții, este unul necesar și foarte benefic în vremurile pe care le trăim. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.)

Probabil nu vă veți mira dacă am să vă spun că intenționez să recitesc și următoarele volume din seria Low. Însă, despre acestea, rămâne să discutăm pe larg cu alte ocazii tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Rick Remender & Greg Tocchini, "Low, Vol. 2" (2015)

Imagine preluată de pe situl comixology.eu

În ultima decadă a lunii decembrie 2020, prin amabilitatea importatorilor de benzi desenate de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, volumul al doilea din seria Low de Rick Remender și Greg Tocchini, intitulat: Before the Dawn Burns Us (editura Image Comics, Berkeley, California, 2015). La jumătatea lunii martie 2021, l-am parcurs a treia oară.

Și iată ce am aflat:

Al doilea volum al seriei Low reunește fasciculele de la al șaptelea până la al zecelea din romanul grafic. În orașul subacvatic Voldin, una dintre fiicele protagonistei, numită Della, a ajuns să ocupe funcția de Ministru al Gândirii într-o societate totalitară în care arta și speranța sunt delicte ce atrag pedeapsa cu moartea. Din păcate, iubita Dellei, Kelli Torjvic, este o pictoriță asociată cu o publicație clandestină. Iar, când forțele represive descoperă redacția publicației, Della e nevoită să-și ucidă iubita ca să nu fie arestată la rândul ei.

Între timp, în orașul abandonat Misalt, protagonista Stel Caine și cei doi însoțitori ai ei caută combustibil și tuburi de oxigen pentru a-și putea continua călătoria spre suprafața Pământului, în căutarea unei sonde interstelare. Din păcate, Stel se întâlnește cu niște vampiri-amfibii, care o seduc cu discursul lor hipnotic.

În Voldin, după un episod flash-back din care aflăm cum cele două fiice ale lui Stel au fost separate după ce fuseseră răpite de pirați, suntem martorii unei situații-limită în care Della e atrasă într-o capcană și duce o luptă disperată, inegală, împotriva forțelor represive pe care, până mai ieri, le conducea. Din fericire, sora ei, Tajo, apare în ultimul moment, îmbrăcată cu cel din urmă costum de scafandru greu de pe Pământ, și o salvează.

Tot o luptă disperată poartă și Stel Caine, împreună cu cei doi însoțitori ai ei, împotriva cetei de vampiri-amfibii și, mulțumită vitejiei ieșite din comun a lui Zem, izbutesc să scape.

Scenariul lui Rick Remender este captivant, atât datorită numeroaselor răsturnări de situație și confruntări spectaculoase, cât și datorită alternării a două planuri narative, cu intrigă și contra-intrigă.

Grafica lui Greg Tocchini este la un nivel peste medie - cu planșe în roșu, verde și crem pentru scenele din Voldin, cu multe nuanțe de albastru și indigo pentru scenele subacvatice și cu o paletă de culori calde, în special nuanțe de portocaliu, pentru amintirile din tinerețe ale protagonistei. De asemenea, am apreciat imaginația graficianului, care a populat această lume  a viitorului cu urși polari biomecanici, cu vampiri-amfibii, cu albine uriașe mutante și cu broaște țestoase imense.

Volumul se încheie cu o galerie de coperte alternative ale fasciculelor și cu planșe care ilustrează procesul artistic - de la schițe în creion la versiunea în tuș, apoi la aplicarea culorilor.

Am fost plăcut impresionat de acest al doilea volum al seriei Low (dacă dorți, puteți comanda și dumneavoastră un exemplar aici) și, după a treia lectură, am fost tentat să parcurg încă o dată cel de-al treilea volum. Însă despre acela vom discuta cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing.)

Rick Remender & Greg Tocchini, "The Last Days of American Crime" (2017)

Imagine preluată de pe situl Pinterest.com

Pe la jumătatea lunii martie 2021, prin amabilitatea importatorilor de benzi desenate de la Red Goblin, am achiziționat la preț promoțional un exemplar dintr-un roman grafic de Rick Remender și Greg Tocchini intitulat The Last Days of American Crime (editura Image Comics, Portland, Oregon, 2017). L-am parcurs într-o singură seară.

Și iată ce am aflat:

Acțiunea romanului grafic este plasată într-un viitor apropiat în care Statele Unite ale Americii sunt sfâșiate de revolte și de represiuni armate, iar câteva orașe importante au fost distruse în urma unor atacuri teroriste. Autoritățile pregătesc, pe de o parte, introducerea la nivelul întregii populații a unui neuroinhibitor care să-i facă incapabili de activități ilegale pe cetățeni, iar, pe de altă parte, înlocuirea completă a banilor tipăriți cu o valută electronică menită să împiedice tranzacțiile ilicite.

În acest context, protagonistul, Graham Bricke, un fost deținut de drept comun angajat ca om de serviciu la o bancă, plănuiește să sustragă un dispozitiv bancar cu care să treacă granița și cu care să-și asigure un trai îmbelșugat. Pentru a căpăta acces ilicit la dispozitiv, are nevoie de ajutorul unui hacker (Kevin Cash) și al iubitei acestuia (Shelby Dupree).

Lucrurile se complică, în primul rând pentru că Shelby e duplicitară și promiscuă, iar, în al doilea rând, pentru că Graham are niște ciocniri cu latino-americani din crima organizată. În plus, Kevin, pentru a face rost de un laser industrial, trebuie să aibă o ultimă confruntare cu tatăl său, un psihopat, lider al unei grupări mafiote care s-a străduit să capete un aer de legitimiate.

Operațiunea aproape eșuează, atât pentru că apar diverse evenimente neprevăzute, cât și pentru că Shelby se dovedește a fi o informatoare a poliției, însă, mulțumită unui plan de rezervă, Graham reușește să scape cu bine și să își ducă mama adoptivă, respectiv iubita, într-un loc exotic, sigur și lipsit de griji.

Scenariul, deși alert și captivant, este surprinzător de... aerisit. The Last Days of American Crime, cu toate că are dimensiuni respectabile, se poate citi în câteva ore.

Personajele sunt atent individualizate, cu discursul nuanțat în funcție de clasa socială, nivelul educației și etnia fiecăruia. Poate că cel mai simpatic dintre ele este un personaj secundar feminin, o bătrânică bolnavă de maladia lui Alzheimer care e convinsă că Graham este fiul ei, Rory, și care are impresia că protagonistul e școlar, deși acesta are cincizeci de ani. Printre gangsteri, criminali, polițiști corupți și traficanți de toate soiurile care populează paginile romanului grafic, ea e singurul personaj cu care un cititor obișnuit poate să empatizeze.

Grafica lui Greg Tocchini este la fel de colorată și de intensă ca în seria Low. Dacă graficianul nu dovedește aceeași imaginație exuberantă ca în Low, în schimb compensează printr-o multitudine de scene în care violența grafică rivalizează cu cea din Sin City de Frank Miller.

Volumul se încheie cu schițe-concept dedicate personajelor principale și celor secundare, cu o galerie de coperte, dintre care le-am remarcat pe cele realizate de artistul grafic Alex Maleev, cu planșe care ilustrează procesul de creație, de la schițe în creion la tuș, la aplicarea culorilor și apoi la planșa finisată, precum și cu notele bio-bibliografice ale creatorilor.

Pe ansamblu, am apreciat The Last Days of American Crime atât pentru scenariul alert și pentru personajele diverse, cât și pentru arta grafică și pentru excelenta calitate tipografică. (Nu am fost câtuși de puțin surprins să aflu că are și o adaptare cinematografică care s-a lansat în iunie 2020 - detalii aici.) Firește, când l-am terminat, m-am simțit ispitit să recitesc un volum din seria Low. Dar despre acela rămâne să discutăm cu alt prilej.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut la editura Crux Publishing în decembrie 2020.)

M. M. Chen, Joe Benitez et al., "Lady Mechanika Vol. 6" (2020)

Imagine preluată de pe situl Comixology

În ultima decadă a lunii septembrie 2020, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am achiziționat un exemplar din cel mai recent volum al romanului grafic Lady Mechanika, intitulat Sangre (Benitez Productions, Encino, CA, 2020). L-am parcurs în două zile. Și iată ce am aflat:

Fiecare capitol dintre cele cinci care compun acest volum începe cu un prolog desenat de Joe Benitez și Martin Montiel. Acțiunea se petrece în America Centrală, în vremea sosirii conchistadorilor, iar protagonista, Mali, vede cum soțul și copiii îi sunt măcelăriți de către niște făpturi supranaturale. Dornică de răzbunare, Mali trece prin ritualul lui Mictecacihuatl și se transformă în La Madrina, o vânătoare de vampiri.

Porțiunea principală a fiecăruia dintre cele cinci capitole, desenată de către Brian Ching, are acțiunea plasată la finalul secolului al XIX-lea. Lady Mechanika este invitată în Spania de către Leonora, soția unui baron, pentru a investiga un caz paranormal al cărui victimă este fiul baronului, Alejandro. Localnicii suspectează o posesie demonică, însă investigațiile protagonistei dezvăluie altceva - o atracție homoerotică pe care Alejandro o are față de un vampir, Lucian, pe care l-a cunoscut la universitate.

După o confruntare decisivă dintre Lady Mechanika și La Madrina, baronul Calvitero este nevoit să accepte preferințele fiului său, iar clanul de vampiri din care face parte Lucian, sever împuținat de către La Madrina, este silit să se retragă din zonă.

Volumul se încheie cu o galerie de coperte și cu un interviu acordat de către artistul grafic Brian Ching.

Pe ansamblu, în pofida scenariului alert creat de M. M. Chen și Joe Benitez, Sangre a fost o experiență destul de dezamăgitoare.

Calitatea graficii, în special în porțiunea principală a fiecărui capitol, este mai slabă comparativ cu volumele precedente. Personal, am remarcat că, în acest volum al seriei Lady Mechanika, nu mai apar contribuții ale artistului grafic Peter Steigerwald, iar consecințele sunt notabile.

Apoi, intriga acestui volum a virat în mod clar dinspre steampunk către horror. Chiar dacă romanul grafic avea o doză de horror încă de la primul volum, The Mystery of the Mechanical Corpse, am preferat volume unde a predominat elementul steampunk, precum The Tablet of Destinies sau The Clockwork Assassin. Cumva, Sangre dovedește încă o dată că e înțelept să avem grijă ce ne dorim pentru că s-ar putea să primim. Cititorii care au primit volume subțiri, precum The Lost Boys of West Abbey sau La Dama de la Muerte, au dorit o miniserie mai consistentă. Iar Sangre le-a oferit un volum cantitativ mai mare, însă calitativ mai slab.

Voi păstra în colecție acest volum al romanului grafic Lady Mechanika mai mult pentru a avea seria completă decât din plăcerea de a-l reciti. Iar, în măsura în care această serie va continua, am să vă informez despre volumele următoare tot aici, la Țesătorul.

Rick Remender & Greg Tocchini, "Low Vol. 1: The Delirium of Hope" (2015)

Imagine preluată de pe situl Comixology.com

În ultima decadă a lunii octombrie 2020, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am achiziționat un exemplar din primul volum al romanului grafic Low - The Delirium of Hope (Image Comics, Portland, Oregon, 2017). L-am parcurs într-o zi.

Și iată ce am aflat:

Premisa acestui roman grafic este că, într-un viitor îndepărtat, peste câteva milioane de ani, Soarele a început să se transforme într-o gigantă roșie, iar temperatura de la suprafața Pământului a crescut în așa măsură încât viața a devenit aproape imposibilă. Ca urmare, omenirea s-a retras în orașe subacvatice și a trimis sonde spațiale cu speranța că, prin intermediul acestora, va descoperi planete extrasolare locuibile.

La începutul acțiunii, de la trimiterea sondelor au trecut câteva milenii, iar resursele de care dispun oamenii din orașele subacvatice au început să se împuțineze. Protagonista, Stel Caine, face parte dintr-o familie în care, din generație în generație, s-a moștenit ultimul costum de scafandru greu din orașul Salus. Din păcate, într-o misiune subacvatică de rutină, soțul protagonistei este ucis de către pirați, iar cele două fiice ale ei sunt răpite.

Un deceniu mai târziu, Stel pleacă împreună cu fiul ei, Marik, pentru a găsi o sondă spațială revenită cu informații. Într-un alt oraș subacvatic, cei doi o regăsesc pe Tajo, una dintre fiicele răpite de pirați. Marik este silit să lupte în arenă, alături de alți prizonieri, împotriva unor monștri acvatici, însă, după o victorie neașteptată, conduce o revoltă împotriva despotului local și evadează împreună cu Stel și Tajo.

Volumul, care reunește primele șase fascicule din romanul grafic Low, se încheie cu o galerie de coperte alternative, schițe și lucrări ale artistului grafic Greg Tocchini.

Am apreciat scenariul dinamic al volumului The Delirium of Hope, precum și optimismul nestrămutat al protagonistei, care nu renunță la ceea ce și-a propus în pofida numeroaselor vicisitudini cu care se confruntă. 

Însă, oricât de bun ar fi scenariul, arta grafică este încă și mai bună. Pe de o parte, lumea imaginară din acest viitor îndepărtat este redată într-o abundență de detalii halucinante - clădiri, vehicule, costume, accesorii și creaturi care de care mai interesante. Pe de altă parte, paleta de culori este intensă și fascinantă, cu numeroase planșe în culori calde, predominant portocaliu și galben, care sugerează atmosfera toridă, și cu alte planșe în culori reci, în special albastru și verde, pentru a reda scenele subacvatice.

Pe ansamblu, acest prim volum m-a convins să îl păstrez în colecție, să îl recitesc și să le achiziționez și pe celelalte din serie. Însă despre acelea rămâne să vă relatez cu alte ocazii.

Adam Glass & Patrick Olliffe, "Rough Riders, Vol. 2" (2017)

Imagine preluată de pe situl Amazon.com

În ultima decadă a lunii ianuarie 2020, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar din volumul al doilea al romanului grafic Rough Riders, intitulat: Riders on the Storm (editura Aftershock, Sherman Oaks, CA, 2017). L-am parcurs a treia zi.

Și iată ce am aflat:

În 1901, președintele în exercițiu al Statelor Unite ale Americii este grav rănit într-un atentat, iar vicepreședintele T. D. Roosevelt trebuie să adune echipa specială pentru a investiga dacă nu cumva atentatorul face parte dintr-o conspirație mai vastă. Astfel, îi reactivează pe Harry Houdini, pe Jack Johnson, pe gangsterul Monk Eastman și pe Thomas Alva Edison. Surprinzător, reapare Annie Oakley, care fusese ucisă la finalul volumului Give Them Hell. (Supus unui interogatoriu neoficial, Edison mărturisește că o înviase folosind tehnologie extraterestră.)

Investigația dezvăluie o mișcare anarhistă, însă și un plan de invazie britanic care ar trebui desfășurat, cu o vastă forță navală, prin... Marile Lacuri. La final, Theodore Roosevelt dejoacă invazia și devine președinte, pe când Edison își continuă jocul dublu, în parteneriat cu oligarhii.

Ca și în cazul primului volum, am apreciat atât scenariul semnat de Adam Glass, cât și grafica realizată de Patrick Olliffe și colorată de Gabe Eltaeb. Sal Cipriano, responsabil cu casetele de dialoguri și cu "efectele sonore", s-a dovedit din nou la înălțime.

M-au amuzat aparițiile unor personaje secundare, precum magnatul presei de scandal William Randolph Hearst, regina Victoria sau oligarhul J. P. Morgan.

De asemenea, am apreciat recuzita steampunk a personajelor - ochelari de protecție, măști, pistoale extravagante și așa mai departe.

În ceea ce privește prezentarea propriu-zisă a volumului, merită menționate atât calitatea excepțională a tiparului și a culorilor, cât și hârtia lucioasă pe care sunt imprimate filele albumului.

Nu în ultimul rând, planșele de la începutul fiecăreia dintre cele șase secțiuni ale volumului sunt frumos realizate, iar galeria de coperte de la finalul volumului este și ea mult peste medie.

Adăugați la toate cele de mai sus o interesantă introducere semnată de artistul grafic Patrick Olliffe și veți înțelege de ce, după ce am terminat de citit Riders on the Storm, am decis să îl păstrez în colecție... după care am început imediat să parcurg volumul al treilea al romanului grafic Rough Riders, intitulat: Ride or Die.

Însă despre acela rămâne să discutăm cu altă ocazie. 

Adam Glass & Patrick Olliffe, "Rough Riders, Vol. 1" (2016)

Imagine preluată de pe situl The Hall of Comics

În ultima decadă a lunii ianuarie 2020, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am achiziționat la preț promoțional un exemplar dintr-un roman grafic steampunk intitulat: Rough Riders Volume 1 - Give Them Hell (editura Aftershock, Sherman Oaks, CA, 2016). L-am parcurs a doua zi.

Și iată ce am aflat:

În 1898, Theodore Roosevelt primește misiunea de a investiga explozia unui vapor american în Cuba. Pentru acest scop, pe lângă un regiment de voluntari, protagonistul adună și o echipă de experți alcătuită din pistolara Annie Oakley, circarul Harry Houdini, boxeurul Jack Johnson și inventatorul Thomas Alva Edison. Investigația dezvăluie că, într-o tabără secretă din golful Guantanamo, se află făpturi extraterestre, inclusiv niște paraziți extrem de periculoși. Din păcate, oligarhii care îl trimiseseră în misiune pe protagonist îl obligă să păstreze tăcerea.

Pe de o parte, am fost plăcut impresionat de această istorie alternativă ireverențioasă. (În realitate, în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, T.D. Roosevelt a condus un regiment de voluntari, Rough Riders, în războiul americano-spaniol, iar unul dintre cei care l-au însoțit în Cuba a fost scriitorul Stephen Crane.)

De asemenea, am fost încântat să regăsesc printre personajele secundare oligarhi precum Cornelius Vanderbilt, John Rockefeller, J. P. Morgan și Andrew Carnegie sau mistici precum Grigori Rasputin.

Pe de altă parte, întrucât Rough Riders este un roman grafic, nu m-am mirat să îl văd pe T.D. Roosevelt prezentat ca un proto-Batman, care ziua discută cu politicieni și cu oameni de afaceri, iar noaptea vine în ajutorul celor năpăstuiți sau aflați în pericol. (Doar că, în loc de Batmobil, călătorește cu un dirijabil.)

Scenariul realizat de Adam Glass (care a scris și introducerea) mi s-a părut captivant și alert. Poate, pe alocuri, dialogurile unor personaje au fost ușor forțate (în special unele dintre replicile lui Houdini), însă trebuie avut în vedere că Rough Riders e un produs destinat divertismentului, nu un tratat de istorie.

Grafica realizată de Patrick Olliffe mi s-a părut cel puțin egală cu cea din Legenderry (de pildă), netă și elegantă. Culorile vii aplicate de Gabe Eltaeb  au adăugat mult la efectul de ansamblu, iar casetele de dialog și "efectele sonore" plasate strategic de Sal Cipriano au contribuit la completarea unui album BD consistent, mult peste medie.

Firește, poate că unii dintre dumneavoastră vor argumenta că echipa aceasta de figuri istorice nu e decât o versiune americană a Ligii domnilor extraordinari. Dar trebuie amintit aici că atât Liga domnilor extraordinari cât și predecesorii săi, Watchmen, sunt comentarii intertextuale pe marginea echipei de supereroi Justice League of America. (Căci nimeni nu creează într-un vid cultural.)

Fără a considera că Rough Riders este o capodoperă, am citit primul volum cu plăcere, l-am adăugat la colecție și, imediat după aceea, am început să îl parcurg pe cel de-al doilea, Riders on the Storm.

Dar despre acela am să vă relatez cu alt prilej.