Paul Stenning - 'Guns N' Roses, The Band That Time Forgot' (2005)

În 2009, spre finalul lunii august, am achiziţionat de la Librăria Engleză Anthony Frost un exemplar din ediţia revizuită a biografiei complete, neautorizate, a unei formaţii celebre (sau notorii): Guns N' Roses, The Band That Time Forgot (Editura Chrome Dreams, New Malden, 2005). Dacă data trecută cînd am parcurs un volum de Paul Stenning (Iron Maiden, 30 Years of the Beast) am pus şi am tăiat semne de punctuaţie pe fiecare pagină, de această dată am preferat să nu mai fac efortul acesta, deşi era necesar.

Şi iată ce am aflat:

Spre deosebire de istoria formaţiei Iron Maiden, lucrarea aceasta a fost mult mai dificil de realizat din cauză că un singur muzician dintre toţi cei care s-au perindat prin Guns N' Roses a fost dispus să-i acorde un interviu autorului şi să-i răspundă la întrebări referitoare la trecutul trupei. De dragul creării unei imagini echilibrate, Paul Stenning afirmă în prefaţă că nu a folosit nici acest interviu.

S-a bazat în schimb pe declaraţiile date de-a lungul anilor în presă şi la televiziune de către membrii formaţiei, pe relatările a diverşi martori oculari şi pe informaţiile furnizate de persoane care au dorit să îşi păstreze anonimatul.

Motivul pentru care foştii şi actualii membri ai formaţiei Guns N' Roses au preferat să nu colaboreze la această lucrare devine din ce în ce mai clar pe măsură ce parcurgem volumul. Se pare că istoria trupei este presărată cu procese şi contra-procese, contracte, clauze de confidenţialitate şi ameninţări prin intermediul firmelor de avocatură care fac, prin comparaţie, ca Pink Floyd să pară o familie fericită.

Volumul lui Paul Stenning prezintă în ordine cronologică principalele evenimente din istoria trupei, de la formare la succesul colosal ce a urmat lansării albumului Appetite for Destruction, la excesele şi scandalurile care le-au însoţit ascensiunea, apoi la transformarea din trupă de rock în marcă comercială şi la efortul titanic de a realiza cel mai costisitor şi mai îndelung gestat album muzical, Chinese Democracy. În paralel cu evenimentele acestea, autorul aminteşte pe scurt şi de carierele solo ale foştilor membri ai trupei, iar penultimul capitol este dedicat apariţiei şi evoluţiei formaţiei Velvet Revolver, întemeiată de Slash, Duff McKagan şi Matt Sorum.

Din păcate, spre deosebire de istoria formaţiei Metallica scrisă de Joel McIver, The Band That Time Forgot nu dă dovadă de obiectivitate jurnalistică. Dimpotrivă, autorul, admirator înfocat al lui Axl Rose, îi dedică numeroase capitole acestuia, iar pe alţi membri ai formaţiei îi prezintă numai sumar. Mai multe pagini din volum îi sînt dedicate vieţii particulare a solistului vocal, spre exemplu, decît realizărilor muzicale ale lui Slash.

Alte aspecte, precum conţinutul albumelor Guns N' Roses sau versurile melodiilor, sînt discutate nesistematic. În schimb, în capitolele finale, autorul a alcătuit o listă exhaustivă a concertelor formaţiei, discografie, bibliografie şi filmografie. De asemenea, volumul conţine o secţiune cu fotografii color şi se încheie cu un index.

Pe ansamblu, Guns N' Roses, The Band That Time Forgot merită achiziţionată de admiratorii formaţiei (mai ales de aceia pe care nu i-ar deranja să corecteze punctuaţia balistică a lucrării şi unele erori ortografice), dar probabil e de preferat să fie consultată la bibliotecă de către noi, ceilalţi. Lucrarea nu este nici atît de echilibrată precum Justice for All: The Truth About Metallica, nici atît de informată ca Inside Out, nici amuzantă şi fermecătoare precum White Line Fever. Poate că este o istorie neautorizată, dar e departe de a fi completă şi probabil va fi mult extinsă după ce actualul deţinător al mărcii comerciale Guns N' Roses nu va mai putea să-i ameninţe cu intentări de procese pe martorii evenimentelor tumultuoase în care a fost implicată această formaţie.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)

Paul Stenning, 'Iron Maiden, 30 Years of the Beast' (2006)

În august 2009, mergînd la Librăria Engleză Anthony Frost după cu totul altceva, am găsit din întîmplare volumul Iron Maiden, 30 Years of the Beast (Editura Chrome Dreams, New Malden, 2006), scris de Paul Stenning, jurnalist rock. Cum nu aveam nici o lucrare de referinţă despre una dintre formaţiile mele preferate, am cumpărat această carte şi am parcurs-o în două zile. Şi iată ce am aflat:

Biografia completă şi neautorizată a formaţiei Iron Maiden tratează în ordine cronologică etapele carierei uneia dintre cele mai celebre trupe heavy metal. Autorul a intervievat numeroşi membri ai formaţiei, foşti şi actuali, precum şi muzicieni care au colaborat la proiectele solo ale membrilor formaţiei, foşti colegi de trupă din formaţiile mai vechi, ba chiar şi asociaţi ai trupei: administratorii, tehnicienii şi bucătarii.

Printre aspectele bune ale volumului se află marea cantitate de informaţii despre Iron Maiden, precum şi sistematizarea informaţiilor pe categorii. Acest lucru este vizibil îndeosebi în analiza fiecărui album în parte şi în secţiunile finale ale cărţii, unde cititorii pot găsi discografia şi bibliografia extinsă a trupei pe categorii de suporturi mediatice. De asemenea, cartea conţine o secţiune cu planşe color în care apar nu numai fotografii din istoria trupei, ci şi numeroase imagini cu cea mai celebră componentă a formaţiei, mascota Eddie the Head. Şi, ca un gest rar şi frumos, autorul l-a intervievat pe Derek Riggs, artistul grafic care l-a creat pe Eddie şi care le-a oferit fanilor cele mai memorabile coperte de discuri din lumea heavy metal.

Dintre aspectele mai puţin bune, ar fi faptul că au fost incluse şi interviuri despre formaţiile unor muzicieni de acompaniament care ocazional au ajutat proiectele solo ale celor de la Maiden (interviuri mai degrabă irelevante). Aş mai menţiona erorile frecvente de punctuaţie, mai numeroase decît în toate celelalte cărţi britanice pe care le-am citit pînă acum puse laolaltă, sau omisiunile din indexul final. Lemmy este menţionat în volum de cel puţin trei ori, dar este de negăsit în index, iar Bruce Dickinson, nici atît, ca să mă limitez la numai două exemple.

În ciuda acestor aspecte, volumul este scris clar, se citeşte cu destulă uşurinţă şi conţine suficiente informaţii anecdotice ca să-i mulţumească pe fanii înrăiţi ai trupei. Cumva, statutul de care s-a bucurat Iron Maiden de atîtea decenii încoace se explică nu numai prin talentul imens al membrilor formaţiei (memorabil pentru cei care i-au văzut fie şi o singură dată în concert), ci şi prin viziunea şi abilitatea organizatorică a lui Steve Harris, întemeietorul şi conducătorul trupei.

Pe ansamblu, Iron Maiden, 30 Years of the Beast a meritat atît banii cît şi timpul, căci este o carte scrisă la un nivel rezonabil de competenţă. Poate că, dacă aş avea de ales, într-o bună zi aş reciti mai curînd White Line Fever, dar asta e numai o chestiune subiectivă...

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)