Neal Stephenson, "Quicksilver" (2003)

(Imagine preluată de pe situl Antiqbook)

În 2003, prin amabilitatea domnului Bogdan Tudor Bucheru, am primit cadou un exemplar cartonat din prima ediție a unui volum de Neal Stephenson: Quicksilver (Editura HarperCollins, New York, 2003). De parcurs, am izbutit să îl parcurg abia la a patra tentativă, în intervalul decembrie 2018 - ianuarie 2019.

Și iată ce am aflat:

După cum scrie chiar pe copertă, Quicksilver este primul volum dintr-o serie mai amplă, intitulată Ciclul baroc. Și... e un volum omnibus, care cuprinde trei romane.

Cel dintâi roman al seriei se intitulează Quicksilver. La începutul acestuia, în octombrie 1713, Enoch Root (pe care poate vi-l amintiți din Cryptonomicon) îl vizitează undeva, lângă Boston, pe un anume Daniel Waterhouse, membru al Societății Regale și întemeietor al Institutului din Golful Massachussetts pentru Arte Tehnologice. Dr. Waterhouse se vede nevoit să înceteze lucrul la mașina de calcul pe care o făcuse după planurile lui Leibniz și, la invitația unei principese moștenitoare, să se îmbarce pentru a reveni în Anglia.

Pe parcurs, Dr. Waterhouse își amintește evenimente din tinerețea sa, precum Marea Ciumă din 1665, Marele Incendiu din 1666, studii făcute la Cambridge în compania lui Isaac Newton, precum și interesul acestuia pentru optică, pentru alchimie, pentru mecanică și pentru hidrodinamică - ceea ce îl conduce la dezvoltarea calculului integral.

Traversarea Atlanticului se dovedește mai anevoioasă decât era cazul, în principal din cauza lui Edward Teach, zis Barbă-Neagră, și a flotilei sale de pirați, însă, mulțumită căpitanului van Hoek și echipajului de pe Minerva, Dr. Waterhouse scapă cu bine.

Al doilea roman, King of the Vagabonds, are alt fir narativ și alt protagonist. Jack Shaftoe este un copil al străzii care ajută la abordarea și jefuirea navelor comerciale ancorate în estuarul Tamisei, apoi la executarea condamnaților la Tyburn, iar, în cele din urmă, devine copil de trupă, împreună cu fratele său, Bob, într-un regiment de dragoni. Mai târziu, tânărul Shaftoe ajunge la asediul Vienei, unde o salvează pe o sclavă, Eliza. Cei doi rătăcesc prin Austria și Boemia, apoi ajung la Leipzig, unde au de-a face cu dr. Gottfried Wilhelm Leibniz și cu familia de bancheri von Hacklheber. După o călătorie prin Saxonia și aventuri în Munții Hartz, Jack și Eliza ajung în Amsterdam, iar ea se implică în afaceri și în speculații financiare. De acolo, Jack merge la Paris, unde își croiește relații în lumea interlopă, apoi la Lyons.

Jack revine la Paris, e capturat, însă evadează, iscând confuzii la un bal mascat unde vedeta era Regele Soare. Reîntors în Amsterdam, decide să plece în lume și să câștige o avere, ceea ce o înfurie pe Eliza atât de mult încât îl atacă cu un harpon. Iar pirații de pe coasta berberă capturează vasul pe care călătorea protagonistul, drept pentru care, la finalul romanului, Jack ajunge sclav la galere.

Al treilea roman se intitulează Odalisque și prezintă moartea lui Carol al II-lea, apoi accederea lui Iacob al II-lea la tronul Angliei. Eliza se stabilește la Versailles, unde, pe de o parte, atrage aristocrația franceză în speculații financiare, iar, pe de altă parte, spionează în beneficiul lui William de Orania. Daniel Waterhouse se implică în intrigile de la curtea regală, dar și în cercetările lui Isaac Newton. Bob Shaftoe, în schimb, revine în Anglia cu un regiment de dragoni în care devenise sergent-major și participă la reprimarea rebeliunii ducelui de Monmouth. Apoi, în Olanda, o contactează pe Eliza și îi solicită ajutorul pentru eliberarea iubitei lui, Abigail, din sclavie.

Daniel Waterhouse e întemnițat de iacobini, în vreme ce Eliza dejoacă o tentativă de asasinat asupra lui William de Orania. La Versailles, un tânăr criptanalist, Rossignol, decriptează jurnalul brodat al Elizei și îl informează pe Ludovic al XIV-lea despre unele dintre deplasările și activitățile ei, însă Eliza îl seduce, iar Rossignol trece sub tăcere faptele ei de spionaj condamnabile.

Spre final, Daniel Waterhouse asistă la Glorioasa Revoluție și la fuga lui Iacob al II-lea. Eliza dă naștere unui copil. Societatea Regală, în schimb, organizează o petrecere de adio pentru dr. Waterhouse - care suferă de calculi renali și poate nu va supraviețui litotomiei.

Printre numeroasele calități care recomandă acest volum omnibus, voi aminti doar câteva:

Mai întâi, intriga vastă, cuprinzătoare, ce implică evenimente din istoria politică, militară și economică a mai multor țări europene. Munca de documentare a autorului a fost titanică, iar rezultatele se văd.

În al doilea rând, e de apreciat vasta galerie de personaje. Domnul Stephenson a plasat la finalul volumului o listă a zecilor de personaje ce apar în acest volum, cu notițe biografice, și a avut grijă să facă diferența între persoanele istorice, precum Samuel Pepys, și personajele fictive, precum dr. Daniel Waterhouse. Și aici, efortul scriitorului a fost colosal, căci în romanele din Quicksilver apar Sir Isaac Newton, Christiaan Huygens, Robert Hooke, John Wilkins, Sir Christopher Wren, precum și o pleiadă de aristocrați și de monarhi.

În al treilea rând, am fost impresionat de diversitatea convențiilor textuale folosite. Astfel, vaste porțiuni din Odalisque sunt scrise în stilul de roman epistolar, iar altele redau pasaje din jurnalul Elizei. De asemenea, unele scene iau forma unor piese de teatru în miniatură. Ca un omagiu la adresa lui Thomas Pynchon, pe alocuri apar cântece umoristice și numere de vodevil.

Nu în ultimul rând, merită amintită bogăția vocabularului utilizat. Atât discursul personajelor, cât și stilul indirect liber în care le sunt redate gândurile și percepțiile sunt foarte grijuliu construite pentru a prezenta atmosfera istorică și mentalitatea epocii.

Aș dori, de asemenea, să menționez prezentarea foarte îngrijită a volumului: copertă cartonată, supracopertă color, metalizată, în relief, tehnoredactare îngrijită, hărți relevante pe coperta a doua și a treia, margini zimțate, inegale ale filelor, ca la cărțile vechi.

Ca urmare a celor expuse mai sus, imediat cum am terminat volumul Quicksilver l-am început pe următorul, The Confusion. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie. 

Boris Vallejo și Julie Bell, "Dreamland" (2014)

Spre finalul lunii mai 2017, mulțumită informațiilor primite de la un vechi prieten, am ajuns să cumpăr la preț promoțional, de la anticariatul Antic ExLibris, un album cu artă fantastică de Boris Vallejo și Julie Bell intitulat Dreamland (Colecția HarperDesign, editura HarperCollins, New York, 2014). L-am parcurs în câteva ore.

Și iată ce am aflat:

Dreamland este  un album de lux, cu copertă cartonată, cu supracopertă color, lăcuită, cu paginile imprimate  integral color, pe coală cretată, și cu peste o sută cincizeci de reproduceri ale unor picturi realizate de cei doi artiști grafici în intervalul 2005 - 2013. Ca supliment, albumul conține un plic cu zece planșe format A5 pe care sunt reproduse lucrări ale pictorilor.

Secțiunile cuprind: "Trecerea în necunoscut - povestea lui Boris", "Găsirea destinului meu - povestea lui Julie", "Oameni care ne inspiră - lucrul cu fotomodele", "Întrebați-i pe artiști - sugestii și secrete", respectiv "O uniune neobișnuită - munca împreună".

Pe de o parte, a fost interesant să aflu unele detalii din viața acestor artiști recunoscuți la nivel mondial (inclusiv faptul că, la rândul lor, cei doi fii ai doamnei Julie Bell au devenit artiști plastici).

Pe de altă parte, a fost liniștitor să aflu că, și după atâtea decenii de carieră la nivel internațional, cei doi se confruntă cu demoni familiari oricărui artist, precum amânarea, perfecționismul sau anxietatea legată de planșa goală - și că au dezvoltat o gamă de strategii pentru a aborda asemenea probleme.

Ceea ce m-a impresionat însă mai mult a fost influența crescândă dintre cei doi pictori, precum și numărul mare de lucrări pe care le-au realizat împreună. Boris Vallejo și Julie Bell sunt căsătoriți din 1989, au un singur atelier și, conform propriilor declarații, își petrec fiecare zi împreună și lucrează șevalet lângă șevalet. Mi se pare un exemplu frumos de colaborare și de sprijin reciproc, iar picturile fantastice din Dreamland arată rezultatele impresionante ale acestei colaborări. (În treacăt fie spus, doamna Julie Bell nu a lucrat doar ca artistă plastică, ci a apărut adesea portretizată în aceste picturi, iar domnul Vallejo, la rândul său, e portretizat uneori de către soția sa.)

Pe ansamblu, Dreamland este cu adevărat o piesă de colecție și merită mai mult de o singură lectură. Firește, la raftul pe care voi așeza acest album se mai află unul sau două cu reproduceri de lucrări ale lui Boris Vallejo. Dar despre acelea am să vă relatez cu altă ocazie.

John Brockman, "Is the Internet Changing the Way You Think?" (2011)

Spre finalul lunii aprilie 2016, de la anticariatul Antic ExLibris din București, de pe Strada Doamnei, am achiziționat la preț promoțional o antologie îngrijită de John Brockman: Is the Internet Changing the Way You Think? - The Net's Impact on Our Minds and Future (Colecția Harper Perennial, Editura Harper Collins, New York, 2011). Am parcurs-o pe îndelete în intervalul aprilie-septembrie 2016.

Și iată ce am aflat:

Antologia Is the Internet Changing...? face parte dintr-o serie de antologii anuale. Mai exact, John Brockman a constituit un grup virtual, EDGE, căruia îi adresează o întrebare relevantă: "În legătură cu ce v-ați răzgândit?", "În legătură cu ce sunteți optimist(ă)?" și așa mai departe. Membrii grupului răspund, de regulă, sub forma unui eseu, iar răspunsurile lor sunt redactate, ordinate și publicate de către antologator.

De această dată, seria răspunsurilor este inaugurată de către Nicholas Carr (autorul volumului The Shallows, în care sunt analizate efectele negative ale utilizării cotidiene a Internetului) și încheiată de către Larry Sanger (cofondator al Wikipediei), care îi dă o replică devastatoare domnului Carr.

Printre cei care răspund la întrebare i-am regăsit pe Howard Rheingold, Douglas Rushkoff și Rudy Rucker. Alți participanți notabili sunt Kevin Kelly (redactor-șef la WIRED), Brian Eno (muzician), Jaron Lanier (pionier al realității virtuale) și Nassim Taleb (antreprenor și scriitor). Printre repondenți se află numeroși neurologi, psihologi, specialiști în calculatoare și rețele, jurnaliști care se ocupă cu popularizarea științei, matematicieni, antropologi, profesori universitari, filosofi.

Răspunsurile lor acoperă o diversitate de aspecte, de la cele practice (timp economisit) la cele teoretice (încă nu știm sigur cum semnalizează un neuron către alți neuroni cu care formează sinapse) și de la cele locale (nu mai mergem la biblioteca publică) la cele globale (putem documenta, înțelege și administra schimbările la scară planetară). În mod surprinzător, cei mai deschiși în a recunoaște că nu înțeleg în totalitate cum se desfășoară propriile procese de gândire (sau ale altor persoane) s-au dovedit a fi tocmai neurologii.

Câteva concluzii care apar adesea în eseurile antologate în acest volum sunt că interconectarea prilejuită de Internet este fără precedent, că informațiile și accesibilitatea la ele au sporit exponențial, că procesele de documentare, cercetare și realizare a proiectelor s-au accelerat considerabil, că viața personală a fiecăruia a devenit mult mai publică/vizibilă, respectiv că există o diferență marcantă între adulții care s-au adaptat la Internet în a doua parte a vieții și adolescenții care au crescut în acest mediu numeric.

Pe ansamblu, lectura antologiei Is the Internet Changing the Way You Think? s-a dovedit a fi agreabilă și instructivă. În ceea ce mă privește, intenționez să mai citesc și alte antologii EDGE dacă voi avea ocazia. Însă despre acelea am să vă relatez cu alt prilej.

"Myth & Magic - The Art of John Howe" (2001)

Pe la începutul anilor 1990, prin amabilitatea vechiului meu prieten Mirel Palada, am avut ocazia să parcurg un album cu lucrări grafice inspirate de scrierile lui J. R. R. Tolkien. Dintre numeroasele imagini reproduse în album, mi-au atras atenția în mod deosebit picturi  realizate de un anume John Howe.

Un deceniu mai târziu, nu am fost deloc surprins să aflu că artistul grafic canadian fusese implicat, alături de Alan Lee, în munca de concepție artistică a trilogiei cinematografice Stăpânul inelelor.

Spre norocul meu, la finalul lunii aprilie 2016, un alt prieten vechi, Tudor Popa, mi-a  recomandat să vizitez anticariatul Antic ExLibris din centrul Bucureștiului. Așa se face că am achiziționat un exemplar din albumul Myth & Magic - The Art of John Howe (Editura HarperCollins, Londra, 2001). L-am parcurs într-o zi.

Și iată ce am aflat:

"Cuvântul înainte" îi aparține regizorului Peter Jackson, care relatează despre fascinația lui pentru lucrările lui John Howe și despre moduul în care, cu un portofoliu respectabil de asemenea lucrări, i-a convins pe producătorii de la un studio cinematografic să finanțeze realizarea unei ecranizări după Stăpânul inelelor.

Capitolele propriu-zise, amplu ilustrate cu imagini fabuloase, îi aparțin artistului grafic. Rând pe rând, acesta tratează despre formarea sa profesională, despre lucrări referitoare la Pământul-de-Mijloc, despre picturi referitoare la alte tărâmuri, despre ilustrarea romanului Hobbitul, despre coperte ale unor cărți fantastice și SF, respectiv despre ilustrarea Stăpânului inelelor.

Ultimul capitol este dedicat unei activități conexe - reproducerea armelor și armurilor medievale. Căci John Howe, ca să poată crea imagini fantastice convingătoare, studiază echipamentele militare din vechime, le re-creează și învață să le folosească.

Printre capitolele scrise de artistul grafic canadian, am găsit și articole de apreciere semnate de Anne McCaffrey, Robin Hobb, Robert Holdstock, Charles de Lint și Sir Ian McKellan. În mod cât se poate de frumos și de adecvat, postfața îi aparține colegului și prietenului lui John Howe, Alan Lee.

Pe ansamblu, am fost încântat atât de prezentarea grafică a albumului (copertă cartonată, supracopertă color lăcuită, coală cretată, ilustrații policrome în înaltă definiție), cât și de conținutul acestuia. Myth & Magic este o valoroasă piesă de colecție. (Dacă doriți un exemplar, îl puteți comanda la preț promoțional aici.) 

Ca să plătesc o datorie veche de vreun sfert de veac, după ce am parcurs acest album, i-am dat de știre și prietenului Mirel Palada - pentru că lucrurile bune nu se tac. Și, cum orice artefact cultural apare într-un context, Myth & Magic mi-a stârnit interesul să parcurg seria Mythago Wood de Robert Holdstock. Dar despre aceea am să vă relatez cu altă ocazie.

George R. R. Martin, "The Ice Dragon" (1980)

În noiembrie 2015, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, am achiziţionat un exemplar cartonat dintr-o lucrare de George R. R. Martin, The Ice Dragon (Colecţia Harper Voyager, Editura Harper Collins, Londra, 2014). În pofida faptului că pe pagina tehnică lucrarea este catalogată drept "roman", judecând după dimensiuni, aş încadra-o mai degrabă la categoria "nuvelă".

Am parcurs-o într-o seară. Şi iată ce am aflat:

Protagonista nuvelei The Ice Dragon, Adara, se naşte iarna, pe un tărâm de basm, iar mama sa piere curând după naştere. Fetiţa dezvoltă o afinitate pentru iarnă şi ajunge să se împrietenească cu un balaur de gheaţă.

Din păcate, regatul în care locuiesc Adara şi rudele ei se află într-un război de durată cu un altul, aflat mai la nord. Unchiul Adarei, Hal, face parte din trupele regale, călăreşte un balaur şi uneori, când îşi vizitează familia, aduce ştiri despre război. Din nefericire, ştirile nu sunt deloc bune, căci regatul vecin a trimis o armată de invazie. Adara şi ai ei asistă neputincioşi la retragerea armatei lor, apoi la sosirea trupelor invadatoare. Tatăl Adarei este sfâşiat între dorinţa de a-şi pune familia la adăpost şi pornirea de a rămâne acasă şi a-şi păzi locuinţa. Fireşte, fratele său îl sfătuieşte să fugă.

Ca un compromis, Hal primeşte permisiunea de a o duce pe Adara departe, în siguranţă, însă fetiţa preferă să fugă în pădure şi să se ascundă. De acolo, asistă la lupta inegală dată de unchiul ei împotriva altor călăreţi de balauri, la incendierea fermelor din împrejurimi şi la sosirea unor invadatori.

Doar că, în dimineaţa următoare, Adara se reîntâlneşte cu balaurul de gheaţă şi, cu ajutorul lui, îi nimiceşte pe inamicii care îi incendiaseră locuinţa. Acesta piere, la rândul său, iar Adara şi ai ei se retrag în sud o perioadă. După câţiva ani, la încheierea războiului, familia revine pe terenul său şi îşi reconstruieşte locuinţa.

Din punct de vedere stilistic, The Ice Dragon lasă o impresie foarte agreabilă. Este un text concis, bine controlat, cu acţiunea atent dozată şi cu o notă de lirism ce aminteşte întrucâtva de alte lucrări high fantasy precum Time and the Gods de Lord Dunsany sau The Forgotten Beasts of Eld de Patricia A. McKillip.

În cazul ediţiei britanice din 2014, farmecul poveştii este mult sporit şi de puzderia de ilustraţii realizate de artistul grafic spaniol Luis Royo. (Căci, dacă pentru o carte de George R. R. Martin probabil nu aş fi plătit un preţ măricel, pentru un album cu ilustraţii de Luis Royo am plătit preţul cu dragă inimă.)

Pe ansamblu, The Ice Dragon merită atenţia dumneavoastră atât ca piesă de colecţie realizată şi ilustrată impecabil, cât şi ca o poveste high fantasy demnă de a fi (re)citită. Puteţi comanda un exemplar aici.

În ceea ce mă priveşte, The Ice Dragon m-a încurajat să le acord atenţie şi altor volume de George R. R. Martin pe care le-am adunat de-a lungul anilor în bibliotecă. Însă despre acelea vom discuta cu alte prilejuri...

Stephen Hunt, "Jack Cloudie" (2011)

În noiembrie 2012, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, am achiziţionat un exemplar dintr-un roman de Stephen Hunt, Jack Cloudie (Colecţia Harper Voyager, Editura Harper Collins, Londra, 2012). De parcurs, am ajuns să îl parcurg abia în octombrie 2015. (Prea multe cărţi, prea puţin timp.) Şi iată ce am aflat:

Jack Cloudie este al cincilea roman din Seria Jackeliană, o saga steampunk fantasy începută cu The Court of the Air. Spre deosebire de romane anterioare, precum The Rise of the Iron Moon sau Secrets of the Fire Sea, Jack Cloudie este uşor de citit pentru că nu are decât două planuri narative.

Unul dintre planuri urmăreşte aventurile adolescentului Jack Keats din Regatul Şacalilor. Acesta ajunge cu părinţii şi fraţii în închisoarea datornicilor, rămâne orfan, se asociază cu o bandă de infractori minori, organizează o spargere la Banca Lords, apoi e prins, judecat, condamnat la moarte şi salvat de un comandant de aeronavă, care îl ia ca ucenic la bordul dirijabilului Potârnichea de Fier.

Al doilea plan narativ prezintă peripeţiile adolescentului Omar ibn Barir, un sclav din Cassarabia care află că este fiul nelegitim al stăpânului său, îşi pierde familia în urma unui conflict între nişte facţiuni religioase, după care ajunge să se înscrie în garda Califului Etern - trupe de elită care călăresc balauri.

După cum probabil v-aţi dat seama, romanul oferă două poveşti de tip young adult pe tema trecerii de la inocenţă la experienţă. Cam ca în Starman Jones de Robert A. Heinlein, Jack Keats îşi face ucenicia la bordul aeronavei, sub îndrumarea unui personaj vârstnic şi experimentat (comandorul Jared Black sub acoperire), trece prin încercări majore şi devine comandantul navei atunci când cel oficial piere.

Omar, la rândul său, caută să o salveze pe adolescenta de care e îndrăgostit, descoperă un complot la nivel înalt şi ajută la dejucarea unei lovituri de stat.

De altfel, Stephen Hunt a îmbinat cu multă eleganţă trei elemente esenţiale ale romanului - respectiv caracterizarea, intriga şi fundalul.

Astfel, cele două personaje principale atrag de la bun început simpatia cititorilor. Pe de o parte, ambii protagonişti sunt dezavantajaţi social şi economic, iar situaţia lor se agravează considerabil în primele capitole ale cărţii.

Pe de altă parte, Jack şi Omar au un număr de calităţi, iar îndrumarea oferită de câte un personaj-mentor îi ajută să se dezvolte şi să capete încredere în ei înşişi.

Intriga romanului e construită alert, cu numeroase lovituri de teatru şi răsturnări de situaţii. În buna tradiţie a literaturii de aventuri, autorul a inclus jafuri bancare, bătălii aeriene, dueluri, comploturi şi misiuni ale unor agenţi secreţi.

Pe lângă evenimentele spectaculoase din intrigă, alternarea rapidă a episoadelor din cele două planuri narative ajută şi ea la creşterea suspansului - şi merită menţionat că autorul este expert în plasarea de cârlige narative la finalul fiecărei scene.

Nu în ultimul rând, aş aminti faptul că Jack Cloudie extinde şi nuanţează lumea imaginară din Seria Jackeliană. Dacă, în romanele anterioare, Cassarabia fusese doar menţionată în trecere, de această dată Stephen Hunt ne prezintă pe îndelete o societate ce îmbină fundamentalismul religios şi ingineria genetică - de la Califul Etern, ce îşi transmite mintea de la o generaţie de clone la următoarea, până la felurite creaturi bizare ivite din laboratoarele cassarabe.

Şi, cum Jack Cloudie nu e doar fantasy, ci şi steampunk, nu m-am mirat deloc când am aflat că în motoarele analitice ale Potârnichei de Fier bântuie o inteligenţă artificială, iar Jack Keats e cel capabil să o contacteze şi să o convingă să coopereze cu echipajul aeronavei.

Pe ansamblu, Jack Cloudie reprezintă atât o adăugire valoroasă la Seria Jackeliană cât şi un roman de sine-stătător foarte bine realizat. Vi-l recomand cu căldură şi dumneavoastră. (Puteţi comanda un exemplar aici.) În ceea ce mă priveşte, cu siguranţă că voi citi şi următorul roman din serie, From the Deep of the Dark. Însă despre acela vom discuta cu altă ocazie...

Stephen Hunt, "Secrets of the Fire Sea" (2011)

În aprilie 2012, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, am achiziţionat un exemplar dintr-un roman de Stephen Hunt, Secrets of the Fire Sea (Colecţia Harper Voyager, Editura Harper Collins, Londra, 2011). L-am parcurs în perioada mai - august 2015. Şi iată ce am aflat:

În regatul Jago, aflat dincolo de Marea de Foc, unde apa clocoteşte din cauza unor fenomene vulcanice, doamna arhiepiscop Alice Grey este asasinată, iar protejata ei orfană, Hannah Conquest, este trimisă de Vardan Flail la munci grele şi periculoase în subsolurile capitalei. Detectivul particular Jethro Daunt şi asistentul său mecanic, Boxiron, sunt chemaţi să investigheze crima, iar comandantul Jared Black îi transportă cu submarinul. La expediţie participă şi savanta Nandi Tibar-Wellking, a cărei misiune este să vegheze la bunăstarea orfanei.

Ancheta lui Jethro Daunt întâmpină dificultăţi, iar cercetările întreprinse de Nandi Tibar-Wellking şi de Hannah Conquest aduc rezultate surprinzătoare - căci soţii Conquest redescoperiseră un secret vechi de secole, o formulă menită să transforme oamenii în zei. Nu după mult timp, Hannah şi prietenii ei pornesc într-o expediţie spre interiorul îngheţat al insulei Jago pentru a găsi acele informaţii care le-ar permite reconstituirea formulei.

Fireşte, planurile personajelor principale sunt puse în pericol atunci când urşi inteligenţi, angajaţi ca mercenari de senatul jagonez, dau o lovitură de stat şi deschid porţile cetăţii pentru o flotă de invazie. Finalul romanului aduce un război în toată regula, o rezolvare a enigmei poliţiste, dar şi speranţa unei vieţi mai liniştite pentru tânăra protagonistă.

Sub aspectul fundalului, Secrets of the Fire Sea contribuie, ca şi romanele precedente ale Seriei Jackeliene, la lărgirea orizontului şi la sporirea complexităţii lumii imaginare pe care a creat-o domnul Stephen Hunt. Dacă Marea de Foc şi regatul Jago fuseseră doar amintite în alte cărţi ale autorului, de această dată cititorii au şansa să le cunoască în detaliu. Pe măsură ce se desfăşoară acţiunea, aflăm informaţii fascinante despre istoria acelui loc, despre organizarea sa socială, despre relaţiile cu alte ţări şi despre dinamica vieţii de zi cu zi.

Căci Jago, deşi aflat în nordul extrem şi supus unei permanente ameninţări din partea unor hoarde de animale sălbatice, este structurat ca o salbă de oraşe pe coasta unei insule, alimentate de energie geotermică şi întreţinute de echipe dotate cu exoschelete acţionate cu aburi. Şi, din câte spun personajele, acest regat ce se confruntă cu depopularea şi cu invazia unor inamici feroce a păstrat cândva comorile ştiinţei şi culturii pe parcursul unei epoci glaciare, pentru a face civilizaţia să renască. (Există chiar unele indicii că noi am fi cei care au cauzat epoca glaciară, cu un război nuclear, iar lumea din seria Jackeliană s-ar afla în viitorul nostru îndepărtat.)

Intriga, la rândul ei, este structurată riguros, cu mai multe planuri narative. Unele dintre acestea urmăresc evoluţia personajelor principale, precum Hannah Conquest sau Jethro Daunt. Altele aduc în scenă, pentru o vreme, personaje secundare sau episodice. Am remarcat grija cu care domnul Stephen Hunt a folosit omniscienţa selectivă multiplă şi versatilitatea cu care a redat gândurile şi percepţiile personajelor în stilul indirect liber, precum şi dozarea savantă a suspansului, respectiv prezenţa sistematică a cârligelor narative care fac lectura foarte antrenantă.

În privinţa conexiunilor intertextuale, am observat trimiteri la povestirile despre Sherlock Holmes, la 20 000 de leghe sub mări, la The Difference Engine şi la trilogia steampunk a lui Philip Pullman, dar şi la "Johnny Mnemonic", cu atmosfera sa de metropolă decadentă, cu sistemele în prag de colaps. Pentru amatorii de anime, în schimb, sunt destule scene în care exoschelete uriaşe sunt folosite pentru reparaţii, expediţii exotice, lupte. În privinţa asta, autorul are multe de oferit atât bibliofililor cât şi amatorilor de jocuri video sau de filme de animaţie.

Ca o concluzie a celor prezentate, vă recomand şi dumneavoastră acest roman steampunk. (Îl puteţi comanda online aici.) Fireşte, am început deja să citesc următoarea carte din serie, Jack Cloudie. Dar despre aceea vom discuta cu alt prilej...

Stephen Hunt, "The Rise of the Iron Moon" (2009)

În februarie 2010, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Librăria Nautilus, am achiziţionat un exemplar din romanul The Rise of the Iron Moon (Colecţia Harper Voyager, Editura Harper Collins, Londra, 2009). Din păcate, lectura acestui roman s-a desfăşurat, cu întreruperi, din ianuarie până în decembrie 2014. Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:

În al treilea roman din seria jackeliană, regatul Jackal se confruntă cu o ameninţare nemaiîntâlnită în istoria recentă. O forţă de invazie, Armata Umbrelor, cucereşte ţară după ţară, iar de la un punct încolo forţele armate jackeliene se văd nevoite să se alieze cu inamicul lor tradiţional, trupele din Quartérshift, pentru a sta în calea cotropitorilor.

Sursa acestei forţe de invazie nonumane pare să fie însă una... celestă. Mai exact, cotropitorii provin de pe un satelit artificial, Caliban, o lună de metal care, o dată la câteva mii de ani, ajunge periculos de aproape de lumea imaginară a domnului Hunt. Ca urmare, o expediţie din care fac parte Molly Templar, comandantul Jared Black şi Coppertracks, robotul acţionat cu aburi, călătoreşte cu un vehicul interplanetar pentru a se confrunta cu sursa invaziei.

Pe Pământ, alte personaje - unele noi, ca orfana Purity Drake, altele recurente, ca Oliver Brooks sau Harry Stave - luptă în felul lor împotriva invadatorilor. Purity Drake, în mod special, se dovedeşte a fi descendenta unei figuri istorice arhetipale şi, înarmată cu o sabie magică şi sprijinită de Bandiţii Mlaştinilor - o galerie de personaje semilegendare din trecut - joacă un rol hotărâtor în salvarea regatului.

Ceea ce mi s-a părut remarcabil în cazul romanului The Rise of the Iron Moon a fost pe de o parte aparenta uşurinţă cu care domnul Stephen Hunt creează un mixaj postmodern din elemente heteroclite. Dacă principalele planuri ale intrigii revizitează două lucrări clasice ale literaturii ştiinţifico-fantastice - De la Pământ la Lună de Jules Verne, respectiv Războiul lumilor de H. G. Wells - pe alocuri am fost uimit să văd trimiteri la nanotehnologie, la arhetipurile jungiene, la Revoluţia Franceză şi la colonelul T. E. Lawrence.

Pe de altă parte, am apreciat vasta galerie de personaje şi multiplele planuri narative ale cărţii. De altfel, unul dintre motivele pentru care lectura a fost întrucâtva dificilă a fost tocmai complexitatea romanului. Structura intrigii este însă bine planificată, iar suspansul e atent controlat, aşa încât lectura devine din ce în ce mai captivantă pe măsură ce cititorii se apropie de finalul volumului.

Ca urmare, după ce am terminat de citit The Rise of the Iron Moon (pe care, dacă doriţi, îl puteţi comanda aici), am parcurs şi următorul volum al seriei, Secrets of the Fire Sea. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie...