Marc Atallah et al. - "Mondes (im)parfaits" (2019)

Imagine preluată de pe situl Cultura.com

În ultima decadă a lunii noiembrie 2021, mulțumită librarilor francezi de la Kiralina, am achiziționat un exemplar dintr-un album ilustrat care se intitulează Mondes (im)parfaits - autour des Cités Obscures de Schuiten et Peeters (editura Les Impressions Nouvelles, Maison d'Ailleurs, Yverdon-les-Bains, 2019). L-am parcurs pe îndelete în trei săptămâni.

Și iată ce am aflat:

Albumul a apărut sub îngrijirea domnului profesor universitar Marc Atallah și a însoțit o expoziție deschisă din noiembrie 2019 până în octombrie 2020 la Maison d'Ailleurs, un muzeu elvețian dedicat SF-ului, utopiei și călătoriilor extraordinare. Tot domnul profesor Atallah semnează și introducerea albumului, în care arată, concis, care este obiectul expoziției, cine sunt semnatarii articolelor din album și care sunt temele pe care le tratează articolele.

Urmează un amplu studiu, "Utopia ca Icar", realizat de către domnul François Rosset, profesor la Universitatea din Lausanne. Studiul trece în revistă numeroase utopii apărute în spațiul european din secolul al XVI-lea până în secolul al XIX-lea și este însoțit, pe de o parte, de o mulțime de ilustrații (imagini cu ediții princeps, gravuri de epocă, pagini din ediții de colecție), iar, pe de alta, de scurte articole explicative. Studiul este urmat de o galerie de imagini cu coperte de reviste științifico-fantastice din perioada pulp care prezintă viziuni utopice.

Al doilea studiu din album, "Distopia, sau arta de a relata utopiile noastre", îi aparține domnului Marc Atallah, șef de cercetare și predare la Universitatea din Lausanne și director al muzeului Maison d'Ailleurs. Dumnealui trece în revistă distopii clasice (Noi, Minunata lume nouă, O mie nouă sute optzeci și patru, 451° Fahrenheit) și moderne (Jocurile foamei, Divergent), dar subliniază și faptul că, dacă utopiile sunt imaginate în raport cu lumea reală și prezentate descriptiv, distopiile sunt plăsmuite în raport cu utopiile și prezentate narativ, ca să putem înțelege cum se desfășoară, la nivel individual, viața în societăți construite pe baze utopice. Și acest studiu e însoțit de numeroase ilustrații (includiv cadre din pelicule distopice) și de unele scurte articole explicative. De asemenea, după studiul dedicat distopiilor, albumul cuprinde o galerie de imagini dedicate cinematografiei distopice.

Tot domnul director Marc Atallah este cel care, în secțiunea finală, intitulată "Între utopie și distopie", i-a intervievat pe artiștii François Schuiten și Benoît Peeters. Sunt atinse teme precum sursele de inspirație pentru diversele albume din seria Orașelor obscure, conexiunile intertextuale cu lucrări de Jules Verne, Franz Kafka, Jorge Luis Borges, elemente utopice sau distopice din diferite orașe imaginate și ilustrate în seria celor doi artiști, precum și necesitatea unor imobile precum Casa Autrique sau Maison d'Ailleurs ca spații pentru imaginație. Această ultimă secțiune, în mai mare măsură decât celelalte, este ilustrată cu planșe realizate, de-a lungul deceniilor, de către François Schuiten pentru seria Orașelor obscure, precum și cu imagini ale copertelor principalelor albume care compun seria.

Domnul baron Schuiten este și cel care a realizat afișul expoziției, iar imagini succesive, presărate printre secțiuni, prezintă procesul de creație - de la schița în creion la versiunea trasă în tuș, apoi la aplicarea culorilor și la tușele finale. Dealtfel, afișul în cauză servește și drept ilustrație pentru coperta întâi a albumului Mondes (im)parfaits. 

Pe ansamblu, acest album mi-a lăsat o impresie foarte plăcută. Studiile dedicate utopiei și distopiei s-au dovedit a fi interesante și instructive, iar interviul cu cei doi artiști franco-belgieni mi-a permis să aflu câte ceva despre procesul de creație din spatele uneia dintre seriile mele BD preferate.

De asemenea, am apreciat condițiile tipografice impecabile în care se prezintă Mondes (im)parfaits: format mare (A4), copertă cartonată, color, în policromie, coală cretată, de o excelentă calitate, ilustrații alb-negru și color, tehnoredactare elegantă. Mondes (im)parfaits a meritat cu prisosință prețul de achiziție și timpul de lectură. Țin să le mulțumesc, pe această cale, amabililor librari francezi de la Kiralina.

Desigur, cum toate cele bune sau rele sunt trei, în aceeași perioadă am achiziționat un al treilea album de Schuiten și Peeters intitulat Revoir Paris. Dar, despre acela, rămâne să discutăm cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

François Schuiten & Benoît Peeters, "Bruxelles" (2021)

Imagine preluată de pe situl Brusel.com

Pe la jumătatea lunii octombrie 2021, mulțumită unei emisiuni de la un post TV belgian înregistrate și retransmise pe Internet, am aflat că baronul François Schuiten și domnul Benoît Peeters tocmai lansaseră un album intitulat Bruxelles - un rêve capital (editura Casterman, Bruxelles, 2021). Nu după mult timp, la jumătatea lunii noiembrie, grație librarilor francezi de la Kiralina, am intrat în posesia unui exemplar din acel album. L-am parcurs în două zile.

Și iată ce am aflat:

Dacă numeroase dintre colaborările precedente ale celor doi artiști franco-belgieni erau plasate pe un anti-Pământ, în așa-numitele orașe obscure, de această dată Schuiten și Peeters ne propun o istorie ilustrată a orașului Bruxelles - capitală a Belgiei și a Uniunii Europene.

Introducerea, "Copiii Bruxelles-ului", arată cum cei doi artiști au crescut în acel oraș și cum au asistat la transformările acestuia de-a lungul mai multor decenii.

Urmează apoi secțiuni care tratează, în ordine cronologică, despre evenimente semnificative din istoria Bruxelles-ului. Nu întâmplător, cel mai timpuriu este un bombardament executat spre finalul secolului al XVII-lea de către artileria franceză - eveniment în urma căruia cam o treime din oraș s-a mistuit în flăcări și a avut nevoie de reconstrucție.

Unele secțiuni tratează despre mari proiecte urbanistice, precum acoperirea fluviului Senne, joncțiunea feroviară nord-sud sau demolările și modernizările din anii 1970 și 1980.

Alte secțiuni le sunt dedicate unor proiecte arhitecturale, ca Palatul Justiției sau Palatul Stoclet, ori unor evenimente majore, ca expoziția mondială din 1958 sau decizia Uniunii Europene de a-și stabili la Bruxelles unele instituții administrative.

Secțiuni speciale le sunt dedicate unor pionieri ai tehnologiei, ca Félix Tournachon (alias Nadar), unor arhitecți, precum Victor Horta, unor pictori, ca René Magritte, și unor edili, ca primarul Charles Buls.

Am fost încântat să văd că o secțiune amplă i-a fost dedicată lui Paul Otlet, bibliotecarul vizionar care, prin proiectul său Mundaneum, a căutat, în perioada interbelică, să inventarieze și să interconecteze toate cărțile, toate periodicele și toate fotografiile existente. Abia după vreo șaizeci de ani și mai bine, visul său avea să se realizeze sub nume precum World Wide Web, Project Gutenberg, Spotify, Wikipedia.

Printre filele albumului, apar, la un moment dat, și cei doi creatori - în calitate de salvatori, restauratori și curatori ai unui imobil proiectat și construit de către artistul Art Nouveau Victor Horta - Casa Autrique. (Poate vă amintiți că imobilul acela apare și într-un album de bandă desenată din seria Orașelor obscure intitulat La théorie du grain de sable.)

Albumul se încheie cu o declarație de dragoste pentru Bruxelles și cu bibliografia Schuiten - Peeters.

Pe ansamblu, Bruxelles - un rêve capital mi-a lăsat o impresie cât se poate de plăcută.

Pe de o parte, articolele din cuprins tratează subiecte relevante și foarte judicios alese. Cu toate că unele aspecte istorice, militare și administrative sunt menționate ici și colo, centrul de greutate al albumului se află în zona urbanismului, arhitecturii, artelor decorative și artelor plastice.

Pe de altă parte, albumul cuprinde o puzderie de ilustrații realizate de către artistul grafic François Schuiten. Varii imobile din Bruxelles, portrete de artiști, arhitecți și edili, peisaje urbane și vehicule pentru transportul în comun apar redate (și transfigurate) pentru a ilustra diferitele articole. Parcă pentru a ne aminti noțiunea din seria Orașelor obscure că, între lumea noastră și anti-Pământul pe care se află continentul obscur se poate trece cu ușurință prin diverse portaluri, multe dintre ilustrații conțin o doză de fantastic vizionar, iar câteva planșe sunt preluate din albumele precedente ale artistului.

Mai trebuie menționat că Bruxelles este un album cartonat, cu coperta color, în policromie, format mare (A4), tipărit pe coală cretată de o excelentă calitate - pe scurt, o piesă de colecție pentru bibliofili.

Cea mai recentă realizare a lui François Schuiten și Benoît Peeters încurajează și recompensează o a doua lectură - iar mie nu-mi rămâne decât să le adresez, și pe această cale, mulțumiri librarilor francezi de la Kiralina. Firește, după ce am terminat Bruxelles am început un alt album al celor doi artiști franco-belgieni, Monde (im)parfaits. Însă, despre acela, am să vă relatez cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

François Schuiten & Benoît Peeters, "Les Cités obscures: livre 3" (2018)

Imagine preluată de pe situl Amazon.co.uk

În ianuarie 2019, mulțumită angajatelor de la librăria franceză Kiralina, am achiziționat un exemplar din volumul al treilea al integralei "Orașelor obscure" de baronul François Schuiten și de domnul Benoît Peeters - Les Cités obscures: livre 3 (editura Casterman, Paris, 2018). De citit, l-am citit încet-încet, în intervalul septembrie 2019 - ianuarie 2020.

Și iată ce am aflat:

Volumul al treilea începe cu sfaturi adresate celor ce vor să viziteze lumea orașelor obscure - cu informații privitoare la portaluri de trecere, la obiective turistice, la cazare și așa mai departe.

Apoi este albumul alb-negru "L'Enfant penchée", povestea tinerei Mary von Rathen, fiica unui industriaș din Mylos, care, la ieșirea dintr-un tur de bâlci în orașul Alaxis, este înclinată. Astfel, începe o odisee stranie, amintind întrucâtva de Singur pe lume de Hector Malot, în care protagonista e trimisă la un pension privat, apoi fuge în Sodrovni, devine artistă de circ, zboară cu savantul Wappendorf într-un obuz tras de un tun uriaș, are o idilă de scurtă durată cu artistul pământean Augustin Desombres, ba chiar vizitează lumea noastră.

Urmează extrase din "Ghidul orașelor" despre metropolele Alaxis și Mylos, apoi o altă versiune a poveștii domnișoarei von Rathen, de această dată sub forma unei cărți ilustrate, pentru copii, intitulată "Mary la penchée".

Lui Augustin Desombres, care apăruse deja ca personaj secundar, îi este dedicat un întreg dosar - transcrierea unui radio-reportaj intitulat "L'affaire Desombres", extrase din jurnalul artistului și scenariul piesei radiofonice "Le musée A. Desombres".

Albumul următor inclus în sumar este o metaficțiune - arhivă a unui periodic ilustrat interurban, "L'Écho des cités", în care se regăsesc frânturi din aventurile unor personaje precum Axel Wappendorf, Eugène Robick, Mary von Rathen, Michel Ardan - dar și o apariție a căpitanului Nemo sau zvonuri despre scriitorul Jules Verne.

Ultimul album din acest volum, "L'Ombre d'un homme", are o tentă kafkaescă. Protagonistul, Albert Chamisso, este un tânăr căsătorit din orașul Blossfeldtstad și suferă de coșmaruri. Ca urmare a unui tratament cu un medicament experimental, tânărul ajunge să aibă o dublură colorată drept umbră, iar consecințele se acumulează - soția îl părăsește, șeful îl concediază. Decăzut și refugiat la periferie, protagonistul se lansează în teatrul de varietăți cu ajutorul unei artiste de vodevil, însă, odată ce își recapătă încrederea în sine, umbra îi revine la normal, iar temelia pe care își clădise faima și noua carieră dispare. Într-o grandioasă întorsătură de final, visurile lui ajung să coloreze clădirile din oraș, apoi cerul.

Volumul se încheie cu un alt extras din "Ghidul orașelor", de această dată despre metropola Blossfeldtstad, cu notele biografice ale celor doi creatori și cu bibliografia lucrărilor publicate de baronul François Schuiten și de domnul Benoît Peeters.

Pe de o parte, acest al treilea volum explorează mai departe lumea imaginară conturată în albumele precedente. Astfel, sunt vizitate în detaliu metropole care abia dacă fuseseră menționate anterior, precum Alaxis (care rivalizează cu Veneția), Mylos (care este un centru industrial), Sodrovni (care e insipirat de arhitectura rusească) și Blossfeldtstad (cu clădiri inspirate de flori).

Pe de altă parte, sunt întărite legăturile intertextuale cu lucrări de Jules Verne și Franz Kafka. Michel Ardan, în mod special, apare ca un personaj recurent.

Nu în ultimul rând, paleta mijloacelor grafice utilizate în acest volum s-a diversificat. Astfel, apar fotografii de epocă asociate cu episoade care se petrec în lumea noastră, planșe alb-negru (dintre care, în "L'Enfant penchée", unele care reușesc să redea uimitor de bine estomparea treptată a perspectivei pe timp de ninsoare), planșe color și fotografii retușate. Din acest punct de vedere, baronul François Schuiten merită toate laudele pentru versatilitatea cu care a adaptat imaginile la scenariu, iar doamna Marie-Françoise Plissart a avut o contribuție notabilă în domeniul fotografic.

Ceea ce am remarcat, în plus, este modul în care elementele metatextuale, precum extrasele din "Ghidul orașelor", interviurile cu personaje fictive sau arhiva periodicului ilustrat, construiesc ideea că lumea orașelor obscure este mai vastă și mai complexă decât suma poveștilor prezentate în benzile desenate propriu-zise.

După cum probabil bănuiți, imediat cum am pus înapoi la raft acest volum cartonat, imprimat impecabil pe coală cretată, am început să citesc volumul al patrulea din integrala "Orașelor obscure".

Însă despre acela vom discuta cu altă ocazie.