Se afișează postările cu eticheta Roxana Petrescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Roxana Petrescu. Afișați toate postările

duminică, 23 martie 2014

Lian Hearn, "Across the Nightingale Floor" (2002)


În iunie 2011, mă aflam într-o companie agreabilă la Tîrgul de Carte BookFest. Am fost încîntat cînd doamna Roxana Petrescu, directoarea de relaţii publice a Grupului Editorial Corint, mi-a oferit cadou o trilogie fantastică într-o ediţie foarte elegantă. Erau "Legendele clanului Otori" de Lian Hearn, în traducerea Lidiei Grădinaru. Cu toate că volumele aveau o prezentare de excepţie, abia în perioada ianuarie - martie 2014 am reuşit să-mi fac timp pentru a parcurge primul roman al seriei în original: Across the Nightingale Floor (Pan MacMillan, Londra, 2002).


Şi iată ce am aflat:

Primul roman al seriei despre clanul Otori urmăreşte două fire narative. Unul dintre ele îl are ca protagonist-narator pe tînărul Tomasu Kikuta, talentatul fiu al unui asasin renegat, crescut într-o comunitate ascunsă. Celălalt relatează la persoana a treia evenimentele prin care trece o adolescentă ostatică, Kaede, fiica seniorului Shirakawa.

Soldaţii unui puternic senior, Sadamu Iida, îi extermină pe sătenii printre care crescuse Tomasu, iar acesta din urmă este salvat de un alt senior, Shigeru Otori. Căpetenia clanului Otori îi schimbă numele protagonistului în Takeo, îl adoptă, îl creşte şi îl educă pe cheltuiala sa în oraşul Hagi. Mai mult, un membru marcant din tribul asasinilor, Kenji Muto, îl învaţă pe Takeo arte marţiale şi tehnici de disimulare - dintre care unele par de-a dreptul magice.

Kaede, pe de altă parte, este pusă în situaţia de a se cununa cu seniorul Otori la ordinele lui Iida. Shigeru ar prefera să nu o ia de soţie - pentru că are o relaţie de durată cu doamna Maruyama, o văduvă ce controlează un domeniu strategic din Apus, şi pentru că pretinsa cununie ar putea fi numai un pretext pentru o capcană mortală. Dar călătoria lui Shigeru Otori, împreună cu Takeo şi cu Kaede, către oraşul de reşedinţă al rivalului său este un bun prilej pentru a urzi un plan de răzbunare.

Căci Takeo s-ar putea strecura de-a curmezişul podelei-privighetoare din Inuyama ca să-l asasineze pe seniorul Iida, conducătorul clanului Tohan...

Intriga romanului Across the Nightingale Floor este construită elegant, cu lovituri de teatru şi răsturnări de situaţie plasate strategic. Dealtfel, acţiunea începe încă din primul capitol, iar planurile diferitelor personaje se intersectează în moduri spectaculoase. Din acest punct de vedere, am admirat modul în care autoarea a controlat tensiunea narativă, a creat suspansul şi a relatat scenele de acţiune - dintre care unele sînt cu adevărat memorabile.

Personajele sînt interesant conturate, iar autoarea a combinat foarte bine dezvoltarea intrigii şi caracterizarea. Dealtfel, evoluţia lui Takeo ca protagonist e marcată de conflicte multiple - între religia ascunsă în care a fost crescut şi codul războinicilor cu care este educat în adolescenţă, între datoria de a-şi răzbuna familia şi responsabilitatea ca moştenitor al domeniilor Otori, între iubirea pentru Kaede şi jurămîntul de a sluji tribul secret al asasinilor.

Şi principalul personaj feminin este sfîşiat de conflicte, căci Kaede are datoria de a se cununa cu cine îi spun tatăl şi seniorul clanului Tohan, însă doreşte să îşi petreacă viaţa împreună cu Takeo - sau, dacă asta nu este posibil, să piară împreună cu el.

Fundalul romanului seamănă foarte bine cu Japonia tradiţională - numele ţinuturilor, personajelor, localităţilor şi templelor sînt nipone. Cu toate acestea, veţi întîlni şi elemente fantastice, precum abilitatea asasinilor de a-şi proiecta un al doilea trup, iluzoriu, ori capacitatea lor de a deveni invizibili pentru o vreme, sau abilitatea acestora de a face timpul să curgă mai repede sau mai încet.

Tot în această manieră transfigurată veţi găsi tratate în roman şi religiile. Creştinii (persecutaţi în unele perioade în Japonia) nu sînt numiţi ca atare. Personajele se referă la ei cu apelativul Ascunşii - iar practicanţii acestei religii au semne secrete de recunoaştere. Nici buddhiştii nu sînt numiţi ca atare. Chiar dacă se fac referiri la călugări şi temple, Gautama Buddha este denumit în roman Iluminatul.

Parte din farmecul cărţii, dincolo de intrigă şi de personaje, rezidă însă în impresia de lume vie pe care o creează autoarea. Astfel, pe parcursul scenelor relatate, vocea naratorială găseşte timp pentru a descrie păduri, oraşe, cetăţi, grădini, schimbări de anotimpuri, păsări şi copaci, sunete şi arome. Dacă suspansul îi îndeamnă pe cititori să parcurgă Across the Nightingale Floor prima dată, cu siguranţă că atmosfera şi limbajul poetic încurajează o a doua lectură.

Şi ediţia română, publicată sub titlul Să nu trezeşti podeaua-privighetoare (Editura Leda, Bucureşti, 2009), a redat eleganţa poetică a originalului. Merită menţionat şi faptul că versiunea de la Leda este cartonată, cu supracopertă embosată şi decorată cu foiţă metalică, iar tehnoredactarea este foarte atrăgătoare, cu litere prietenoase. Hîrtia pe care e imprimat volumul este de bună calitate, iar legătura e trainică. Cu adevărat, Să nu trezeşti podeaua-privighetoare este un volum de colecţie pe care merită să-l aveţi în bibliotecă şi să-l recitiţi. (Dacă nu deţineţi deja un exemplar, puteţi comanda unul aici.)

În ceea ce mă priveşte, am aflat că autoarea anglo-australiană Gillian Rubinstein a mai publicat sub pseudonimul Lian Hearn şi alte volume din "Legendele clanului Otori", aşa încît am început deja să citesc romanul Grass for His Pillow. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!) 

sâmbătă, 22 martie 2014

Veronica Roth, "Divergent" (2011)

Spre finalul lui 2011, prin amabilitatea doamnei Roxana Petrescu, directoarea de relaţii publice a Grupului Editorial Corint, am primit cadou un exemplar din romanul de debut al Veronicăi Roth, Divergent (Editura Leda, Bucureşti, 2011, traducerea Adrian Deliu). De citit, am citit versiunea originală în intervalul ianuarie - martie 2014, la timp ca să vă ofer o cronică în perioada lansării ecranizării romanului.

Iată, pe scurt, despre ce este vorba:

Într-un viitor apropiat, după ce civilizaţia nord-americană a suferit un colaps, societatea se împarte în facţiuni, iar protagonista-naratoare, Beatrice, ajunge la momentul în care să fie supusă unor teste, respectiv să aleagă în care facţiune îşi va petrece restul vieţii. Pentru majoritatea personajelor, rezultatele testelor sînt grăitoare, iar alegerea facţiunii este simplă - ele aleg facţiunea în care au crescut şi pentru care sînt cel mai bine adaptate.

Însă testele lui Beatrice arată altceva. Ea este o divergentă, adică prezintă caracteristici atipice, potrivite cu mai multe facţiuni, nu cu una singură. Şi, cum în societatea imaginară unde se petrece acţiunea romanului divergenţii sînt identificaţi şi eliminaţi, protagonista trebuie să-şi ascundă bine caracterul atipic.

În mod mai degrabă surprinzător, Beatrice alege să părăsească facţiunea în care a crescut şi în care e încadrată familia sa - mai exact, Abnegaţia. Ea preferă facţiunea Neînfricaţilor, drept pentru care, alături de alţi voluntari care crescuseră în alte facţiuni, trebuie să treacă printr-un instructaj îndelungat şi printr-o serie de probe.

Unele probe îi testează curajul. Altele - capacitatea de luptă. Altele - abilitatea de a-şi confrunta temerile. Şi, pe parcursul desfăşurării acestui instructaj, Beatrice află cîţiva prieteni, se confruntă cu cîţiva rivali şi se îndrăgosteşte de un instructor, Tobias, poreclit Patru.

Din păcate, finalul romanului dezvăluie că societatea post-colaps este instabilă. Mai exact, facţiunea Erudiţilor conspiră cu nişte lideri Neînfricaţi corupţi pentru a ataca şi extermina facţiunea Abnegaţiei. Iar Beatrice trebuie să aleagă între a-şi urma facţiunea şi a-şi salva familia...

Ca orice roman, Divergent ar trebui să se sprijine pe trei piloni: intrigă, personaje şi lume de fundal. Intriga relatează subiectul liniar, cronologic, aducînd ici şi colo cîte o revelaţie despre trecutul şi motivaţiile personajelor.

Personajele sînt destul de bine individualizate - începînd cu părinţii protagonistei şi terminînd cu antagonişti ca Eric şi Jeanine. Aş remarca, în trecere, că numeroase episoade din roman respectă regula prin care, în paralel, intriga progresează, iar caracterizarea personajelor se dezvoltă. Şi ar mai merita menţionată grija cu care autoarea a imaginat cîte un cod vestimentar pentru fiecare facţiune.

Lumea de fundal are însă unele aspecte neconvingătoare. Astfel, pentru o societate post-colaps, facţiunile prezentate în roman nu par să se ocupe prea mult cu chestiuni elementare precum grădinăritul, zootehnia sau pomicultura. (Astfel, ele reflectă mai mult găştile de liceeni - tocilari, sportivi, rockeri - şi mai puţin grupurile socio-profesionale care constituie o societate de adulţi.) În aceeaşi linie a neverosimilităţii se înscriu şi trenurile cu care circulă Neînfricaţii - urcînd şi coborînd din mers. Nu aflăm niciodată cine menţine în funcţiune aceste trenuri, spre ce destinaţii merg, respectiv dacă transportă mărfuri sau călători obişnuiţi.

Ca stil, Divergent e foarte limpede un prim roman al unei scriitoare tinere. Propoziţiile şi frazele sînt scurte, seci, aproape telegrafice, iar descrierile acţiunilor şi decorurilor sînt funcţionale. De asemenea, preferinţa pentru timpul prezent în naraţiune e întrucîtva obositoare.

Ediţia română este foarte elegant prezentată - cu coperte cartonate, supracopertă color în policromie, tehnoredactare aerisită şi semn de carte inclus. Punînd în balanţă forma şi conţinutul, aş zice că Divergent este un roman pe care îl puteţi oferi cadou ca să faceţi impresie frumoasă sau îl puteţi ţine la raft ca să vi-l admire oaspeţii în bibliotecă, dar pe care n-o să doriţi să-l redeschideţi prea des după ce veţi încheia prima lectură. (Dacă doriţi, puteţi comanda un exemplar de pe site-ul editurii, aici.) 

În ceea ce mă priveşte, probabil că în viitorul apropiat voi parcurge şi următoarele două volume ale trilogiei "Divergent". Dar despre acelea vom discuta cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!) 

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

"Ce citim astăzi?" - retrospectiva lunii octombrie

Primele ediţii ale emisiunii "Ce citim astăzi?" pot fi vizionate online pe site-ul postului TVH.

Prima ediţie, din 4 octombrie 2013, a avut-o ca invitată pe doamna Roxana Petrescu, directoarea departamentului de relaţii cu publicul din Grupul Editorial Corint, iar subiectul discuţiei a fost o colecţie de istorie. Înregistrarea emisiunii poate fi urmărită aici, de la minutul 0:33:52 la minutul 1:00:00.

Tot doamna Petrescu a fost invitată şi la cea de-a doua emisiune, din 11 octombrie. De această dată, discuţia s-a concentrat asupra literaturii pentru adolescenţi. Puteţi urmări în reluare emisiunea aici, de la minutul 0:18:22 la minutul 0:46:00.

În schimb, pe data de 18 octombrie, în studio l-am invitat pe scriitorul Ovidiu Petcu pentru o retrospectivă a carierei sale. Acea ediţie a emisiunii se poate viziona aicide la minutul 0:33:44 la minutul 1:00:00.

Pe 25 octombrie, invitată a fost Monica Ramirez, scriitoare şi redactor-şef la Editura Tritonic. Discuţia a urmărit tehnici de scriere creativă, abordate şi în volumul Cum se scrie un best-seller. Azi puteţi vedea emisiunea aicide la minutul 00:33:58 la minutul 1:00:00.

Vă doresc vizionare plăcută!

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

vineri, 11 octombrie 2013

Cîştigaţi un volum superb!

Astăzi, de la ora 11.30, vă invit să urmăriţi o nouă ediţie a emisiunii "Ce citim astăzi?" pe postul de televiziune TVH. Alături de mine am invitat-o în studio pe doamna Roxana Petrescu, directoare de relaţii cu publicul la Grupul Editorial Corint. De această dată, vom discuta despre literatura pentru adolescenţi, iar dacă veţi urmări emisiunea veţi afla cum puteţi cîştiga un exemplar dintr-o superbă ediţie a romanului Oraşul oaselor de Cassandra Clare. Vizionare plăcută şi succes!

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

joi, 3 octombrie 2013

Ce citim astăzi?

Începînd de mîine, 4 octombrie 2013, pe postul de televiziunea TVH puteţi urmări în fiecare vineri, de la ora 11.30, emisiunea "Ce citim astăzi?" La ediţia inaugurală am invitat-o în studio pe doamna Roxana Petrescu, director de relaţii cu publicul la Grupul Editorial Corint. Postul TVH este transmis de companiile de cablu RCS/RDS, UPC, Digi, Dolce şi Akta. De asemenea, emisiunea va putea fi urmărită online aici. Vă doresc vizionare plăcută.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

vineri, 27 septembrie 2013

Anna Reid, "Leningrad" (2011)


Pe când studiam la liceu (în alt mileniu), la o oră despre Al Doilea Război Mondial, profesorul nostru de istorie, domnul George Severin, ne-a spus că evenimentul acela nu putea fi discutat în ansamblul său într-un interval atât de scurt şi a ales în schimb să ne relateze despre un episod anume - asediul Leningradului. Am fost deosebit de impresionat de prelegerea ţinută de domnul profesor şi am reţinut că informaţiile pe care ni le prezentase proveneau în bună parte dintr-un volum de Ales Adamovici şi Daniil Granin, intitulat Cartea blocadei (Editura Politică, Bucureşti, 1987). Mulţi ani mai târziu, spre finalul lunii septembrie, prin amabilitatea doamnei Roxana Petrescu, am avut ocazia să parcurg un alt volum despre acest subiect: Leningrad - tragedia unui oraş sub asediu, 1941-1944 de Anna Reid (Editura Corint, Bucureşti, 2013, traducere de Lia Decei, cuvânt înainte de Laurenţiu Constantiniu).

Am citit această carte în patru zile. Şi iată ce am aflat:

În "Introducere", autoarea prezintă datele generale ale chestiunii: amplasamentul oraşului Leningrad, durata asediului, versiuni succesive ale evenimentelor, precum şi sursele acestei lucrări - mai exact, jurnalele asediaţilor şi documentele administraţiei de stat, recent desecretizate.

În "Partea întîi - Invazia: iunie-septembrie 1941", Anna Reid relatează despre amintirile leningrădenilor din ziua când a început invazia germană în Uniunea Sovietică, apoi despre reacţiile lui Stalin la eveniment, despre Operaţiunea Barbarossa şi debandada sovietică, despre invadarea fostelor ţări baltice şi înfrângerea navală de la Talinn, despre formarea miliţiei populare în Leningrad şi despre împresurarea oraşului.

"Partea a doua - Începutul asediului: septembrie-decembrie 1941" tratează despre planurile asediatorilor de a înfometa populaţia civilă, despre drenarea unor resurse leningrădene în folosul Moscovei, despre sistemul de raţii alimentare şi scăderea periodică a raţiilor, ca şi despre creşterea de la lună la lună a deceselor prin înfometare.

"Partea a treia - Moartea în masă: iarna 1941-1942" expune în detalii cutremurătoare efectele primei ierni de asediu: transportul pe pod de gheaţă, peste Lagul Ladoga, stadiile psihologice şi fiziologice ale înfometării, organizarea de gropi comune, evacuarea în condiţii improprii a unei părţi a populaţiei, cazurile de canibalism, precum şi nemulţumirea mocnită la adresa autorităţilor sovietice. Poate cel mai revoltător este capitolul despre "Casa Mare", în care se detaliază arestările, anchetele, întemniţările şi execuţiile efectuate de NKVD pe durata asediului.

"Partea a patra - În aşteptarea eliberării: ianuarie 1942 - ianuarie 1944" discută despre o contraofensivă sovietică ce a rezultat în blocarea celei de-A Doua Armate de Şoc într-o "pungă" lângă râul Volkov, la Miasnoi Bor, despre ameliorarea treptată a condiţiilor din Leningrad în primăvara şi vara anului 1942, despre scăderea masivă a populaţiei şi operaţiunile continue de evacuare, apoi despre "Simfonia Leningradului" compusă de Şostakovici şi despre schimbarea situaţiei în 1943 după cucerirea unui culoar la sud de Lacul Ladoga şi construirea unei căi ferate.

"Partea a cincea: Urmările" relatează despre revenirea în oraş a refugiaţilor după încheierea asediului, despre epurările din conducerea Leningradului în 1949 şi despre moartea lui Stalin în 1953. Un ultim capitol tratează despre luările succesive de poziţie referitoare la asediu, începând cu cenzura din vremea lui Stalin şi cosmetizarea din perioada lui Brejnev şi încheind cu desecretizările de după căderea Uniunii Sovietice. Paginile în care autoarea relatează despre intervievarea unor supravieţuitoare ale asediului sunt emoţionante.

Lucrarea conţine şi apendice, note, o bogată bibliografie, ca şi fotografii de epocă ilustrând diferitele etape ale evenimentelor istorice tratate în volum.

Volumul doamnei Reid este remarcabil pentru minuţiozitatea documentării, pentru împărţirea materialului pe categorii judicios alese, pentru claritatea expunerii, pentru susţinerea afirmaţiilor cu dovezi documentare (fie din acte oficiale, fie din jurnale ale martorilor oculari), pentru tonul echilibrat şi pentru abilitatea de a trece de la pasaje în care expune situaţia de ansamblu, aşa cum se vedea din Moscova, din Berlin sau din Londra, la porţiuni în care reflectă experienţele de zi cu zi ale oamenilor obişnuiţi. De asemenea, ediţia română se remarcă prin tehnoredactarea îngrijită, prin traducerea de calitate şi prin bunele condiţii tipografice în care a apărut. Vă recomand cu căldură să o parcurgeţi şi dumneavoastră.

În ceea ce priveşte Cartea blocadei, după ce am s-o citesc, am să vă relatez despre ea pe acest blog. Dar asta se va întâmpla cu altă ocazie...