Grant Naylor, "Better Than Life" (1990)

În octombrie 2006, cu ocazia achiziţionării unui număr semnificativ de cărţi dintr-un anticariat, am cumpărat o ediţie de buzunar a romanului Better Than Life (Penguin Books, Londra, 1991). De parcurs, am parcurs-o abia în septembrie 2011, în cea mai mare parte prin mijloacele de transport în comun bucureştene - au şi cărţile de buzunar rostul lor. Şi iată ce am aflat:

La fel ca şi predecesorul său, Red Dwarf, romanul Better Than Life este o parodie a operei spaţiale şi în acelaşi timp o adaptare sub formă de text a unui serial de televiziune. În capitolele introductive, personajele principale, Lister, Rimmer, Motanul şi robotul Kryten sînt captivi într-o lume virtuală, Better Than Life, dar caută să evadeze de acolo şi să revină în lumea reală. Apoi, nava lor este prinsă în cîmpul gravitaţional al unei găuri negre şi, pentru a scăpa de acolo, personajele joacă o partidă de biliard cosmic cu planete rătăcite. Lister este pierdut, apoi regăsit pe Pămînt, printre munţi de gonaie şi gîndaci de bucătărie uriaşi. Lister îi ajută după aceea pe ceilalţi membri ai echipajului să se lupte cu un polimorf care se hrăneşte cu emoţiile lor, iar în cele din urmă pleacă pentru o vreme într-un univers paralel în care timpul curge invers.

Pe ansamblu, Better Than Life se încadrează foarte comod în categoria de "literatură de consum", dar calitativ nu se poate compara nici cu Ghidul autostopistului prin galaxie, nici cu seria Lumii Disc. Destule dintre episoadele intrigii sînt amuzante, precum cel în care conştiinţa personajului Rimmer este transferată într-un corp sintetic de femeie, sau cel în care, în cîmpul gravitaţional al găurii negre, echipajul se transformă în spaghete, iar diferitele segmente ale navei sînt în zile diferite ale săptămînii, ori cel în care polimorful le lasă pe personajele principale fără emoţiile care le stăpînesc cel mai des - vanitatea, în cazul Motanului, vina, în cazul robotului Kryten, mînia, în cazul lui Rimmer sau teama, în cazul lui Lister. Cu toate acestea, Better Than Life nu încurajează o a doua lectură, drept pentru care, împreună cu predecesorul său, Red Dwarf, fie va fi oferit la schimb unui alt cititor de literatură SF, fie va face o excursie numai dus la anticariat.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)  

Grant Naylor, "Red Dwarf" (1989)

Pe 30 octombrie 2006, printr-o întîmplare norocoasă, am cumpărat de la anticariatul Ex Libris (aflat pe atunci în Pasajul Universităţii) un braţ de cărţi SF... una şi una. Printre ele se aflau şi două romane de Grant Naylor dintre care pe primul, Red Dwarf (Penguin Books, Londra, 1989) am izbutit să îl citesc abia în septembrie 2011. (Aşa multe cărţi, aşa puţin timp.) Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:

În viitorul îndepărtat, la bordul uriaşei nave spaţiale Red Dwarf, care face curse regulate prin Sistemul Solar, are loc un accident în urma căruia piere întregul echipaj, cu excepţia unui modest îngrijitor, Lister, a unei inteligenţe artificiale, Holly, a reprezentării holografice a unui şef de echipă, Arnold J. Rimmer, şi a unei pisici gestante. Iar nava călătoreşte vreme de peste un milion de ani, cu Lister într-un modul de stază. La reactivare, Lister descoperă că la bord se află o nouă formă de viaţă inteligentă, un descendent îndepărtat şi inteligent al pisicii gestante aduse cîndva la bord. Împreună, ei decid să se întoarcă pe Pămînt. Mai întîi găsesc o navă avariată, dintr-o generaţie mult mai recentă, apoi o repară şi revin pe Pămînt numai ca să constate că... s-au rătăcit într-un joc virtual, Better Than Life, care le îndeplineşte cele mai ascunse dorinţe.

Red Dwarf este, ca şi seria The Hitchhiker's Guide to the Galaxy, o operă spaţială parodică şi umoristică ce mai întîi a fost serial BBC. Personajele sînt caricaturale, intriga în ansamblu şi unele scene în particular sînt amuzante, iar unele clişee par să fi migrat de la Douglas Adams la Rob Grant şi Doug Naylor - ca, de exemplu, inteligenţa artificială criptică şi inutilă sau robotul dereglat şi suferind de mania persecuţiei. Per total, însă, romanul Red Dwarf nu mi s-a părut atît de amuzant ca seria lui Douglas Adams şi, ca urmare, probabil că mă voi despărţi de el destul de curînd. Dar am să citesc şi continuarea, despre care vă voi relata cu altă ocazie...

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)