Îmi apare cea de-a şaptea carte

Astăzi, editorul Horia Nicola Ursu a aunţat pe Galileo Online iminenta apariţie a celei de-a şaptea cărţi a subsemnatului. Volumul se intitulează O introducere în opera lui Liviu Radu şi urmează să fie publicat la Editura Millennium Books din Satu Mare în cadrul colecţiei Metatext îngrijită de domnul Mircea Opriţă. Ilustraţia copertei a fost creată de bunul meu prieten Tudor Popa, iar designul îi aparţine domnului Horia Ursu.

Lansarea va avea loc sîmbătă, 5 aprilie, la Librăria Bastilia din Capitală, pe parcursul celei de-a patra ediţii a festivalului Final Frontier. Pe lîngă domnul scriitor Liviu Radu şi editor, la eveniment va participa şi autorul. Puteţi citi anunţul oficial aici. Şi nu uitaţi - lucrurile bune nu se tac.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Liviu Radu, "Vînzoleli nocturne" (2010)

Prin 2011, domnul Liviu Radu mi-a oferit cadou un exemplar cu autograf din volumul-omnibus Lumea lui Waldemar (Editura Tritonic, Bucureşti, 2010). Acesta conţinea, pe lîngă romanele Waldemar, Blocul câş şi O după-amiază cu bere şi zâne, un al patrulea roman al seriei, intitulat Vânzoleli nocturne - unul inedit. L-am citit, cam cu greutate, în octombrie 2013.

După care autorul, cu multă generozitate, mi-a oferit în februarie 2014 o altă ediţie din Vînzoleli nocturne (Editura Millennium Books, Satu Mare, 2010). Pe aceasta am parcurs-o într-o după-amiază (fără bere şi fără zîne).

Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Intriga romanului este plasată în cartierul Lacul Tei din Bucureşti. Cîţiva infractori află că într-o noapte de vară, duminică spre luni, va trece pe acolo un fel de caravană care străbate tărîmurile, iar ei decid să organizeze o ambuscadă pentru a o jefui. Un căpcăun care lucrează sub acoperire în poliţie, Trosco, îl informează pe Waldemar şi îl convinge să ajute la dejucarea planurilor infractorilor. Iar conflictul se complică atunci cînd în combinaţie intră şi mafia rusească a unui traficant numit Leordov.

Un punct interesant din Vînzoleli nocturne  mi s-a părut primul capitol, în care, cam ca în fiecare volum din seria Cântec de gheaţă şi foc, un personaj episodic apare numai pentru a ajuta la stabilirea cadrului acţiunii, apoi piere. Doar că, în cazul de faţă, Gigic Mandea Tirbuşon e un personaj comic, dintr-o galerie de borfaşi care populează paginile cărţii.

Alt aspect remarcabil este bogăţia şi diversitatea planurilor narative ale romanului. Astfel, dacă în Armata moliilor alternează numai două planuri narative, iar capitolele sînt lungi, în Vînzoleli nocturne sînt prezente cel puţin patru planuri narative principale. Astfel, aflăm pe rînd despre activităţile lui Waldemar, despre cele ale infractorilor, despre iniţiativele căpcăunului Trosco şi despre Leordov şi asociaţii săi. În unele porţiuni, alternarea planurilor acţiunii este rapidă, ca în Spaime, iar capitolele sînt scurte - pe alocuri de numai două sau trei pagini. Rezultatul este că lectura devine alertă.

O parte dintre evenimentele intrigii sînt banale - spre exemplu, Waldemar şi cele două iubite ale sale merg la iarbă verde pe Valea Doftanei - însă cele mai multe dintre ele sînt spectaculoase. În bună tradiţie light fantasy, cotidianul se învecinează cu fabulosul, cu grotescul sau cu absurdul. Astfel, gropile de pe străzile bucureştene sînt săpate noaptea de echipe de pitici, infractorii dispar fără urmă pentru că îi mănîncă nişte căpcăuni infiltraţi în poliţie, iar cîte un băiat de bani gata care goneşte cu bolidul său către clubul Bamboo pune apariţia unei caravane exotice pe seama cine ştie cărei băuturi.

Tot în tradiţia fantastică se înscrie şi refuzul de a le oferi cititorilor o explicaţie pentru evenimentele din intrigă. Enigmaticul convoi care circulă între tărîmuri se preface, pe rînd, în tren cu aburi, în caravană, în maşină blindată şi în diligenţă, însă investigaţiile personajelor principale nu îi află nici originea, nici destinaţia finală. De asemenea, în confruntarea apoteotică din final, antagoniştii sînt nişte făpturi antropomorfe, cu puteri supranaturale, care pot aduce de pe alte tărîmuri balauri ce scuipă flăcări, însă naratorul tace în privinţa originii sau motivaţiilor acestor vrăjitori. La fel de misterios rămîne şi pisoiul vorbitor adoptat de Waldemar - un fel de înger păzitor cu înfăţişare de animal de casă.

Pe ansamblu, Vînzoleli nocturne mi s-a părut cel mai agreabil roman din seria despre Waldemar - poate şi pentru că este compact, dinamic şi alert. Singurul regret pe care îl am în privinţa acestei cărţi este că un anume personaj secundar fermecător, scriitorul Liviu, care apăruse periodic în primele trei romane ale seriei, nu mai este menţionat deloc.

În încheiere, cred că ar merita amintite şi unele aspecte tehnice.

Dacă prima ediţie a Vînzolelilor nocturne, cea din volumul omnibus, mi s-a părut mai dificilă de parcurs, unul dintre motive a fost că literele folosite pentru tehnoredactare sînt înguste, iar rîndurile sînt strînse. De asemenea, hîrtia pe care e imprimat volumul este de o calitate medie. Ca urmare, experienţa lecturii lasă de dorit.

Ediţia de la Millennium Books, în schimb, beneficiază de o tehnoredactare elegantă, cu litere rotunde (Palatino Linotype), rînduri aerisite, capitole frumos diferenţiate şi imprimare pe o hîrtie de bună calitate. Ilustraţia copertei este adecvată (chiar dacă puţin cam întunecoasă pentru gustul meu), iar experienţa de lectură este net superioară. Ca urmare, înclin să recomand această ediţie.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)  

Liviu Radu, "Singur pe Ormuza" (2011)

Prin 2011, am achiziţionat un exemplar dintr-un volum de povestiri al domnului Liviu Radu, Singur pe Ormuza (Editura Millennium Books, Satu Mare, 2011). De parcurs, am reuşit să-l parcurg abia pe la mijlocul lunii iunie 2013, în patru zile. Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Volumul Singur pe Ormuza e împărţit în două părţi. Partea întîi se intitulează "Dincolo de barieră". Povestirea cu acelaşi titlu se petrece într-un viitor în care omenirea are relaţii diplomatice cu o rasă extraterestră, khalorii, iar protagonistul, Jim Spitzberger, are privilegiul unic de a-i întîlni pe conducătorii khalorilor. Din păcate, finalul povestirii aduce o revelaţie... cosmică şi o provocare pentru întreaga rasă umană.

"Perenitatea gîndurilor" este o povestire ambiţioasă, despre fiinţe non-umane care trăiesc în atmosfera unui gigant gazos. În unele privinţe, aminteşte de speculaţiile planetologului Carl Sagan, însă imaginaţia lui Liviu Radu duce intriga în direcţii spectaculoase şi memorabile.

Şi schiţa "Piatră de tlolog" e plasată tot pe o altă planetă, însă protagonistul este un astronaut naufragiat, Anthony, care caută o metodă pentru a se întoarce acasă.

"Aventură nocturnă", în schimb, e o poveste mult mai terestră, narată de un personaj familiar. Tonul schiţei e amuzant şi destins.

Şi "Amintiri despre Făt-Frumos" e un fel de poveste - sau mai degrabă implică personaje de basm, precum Făt-Frumos, prinţese răpite şi zăvorîte în castele, precum şi un zmeu... narator. Ca şi John Gardner în scurtul roman Grendel, Liviu Radu dă morala poveştii peste cap, odată cu schimbarea punctului de vedere din care o relatează.

"Mesaj încă nedescoperit" tratează o temă clasică a SF-ului - inversarea fluxului temporal - pe care au abordat-o, între alţii, Brian Aldiss, Philip K. Dick şi Dan Simmons. Consecinţele dezvoltate din această premisă în schiţa lui Liviu Radu sînt de natură politică şi militară, iar concluzia textului este una morală.

"Amintiri despre începuturi", pe de altă parte, abordează în manieră SF jocul de fotbal. Cu toate că este doar o schiţă cu poantă, mi s-a părut ceva mai reuşită decît unele dintre cele incluse în Ghicit de seară, spre exemplu.

"Reflexe" combină SF-ul şi literatura western într-o poveste cu scene recurente de dueluri cu pistoale între străini veniţi de cine ştie unde şi protagonistul Rufus McLean. Acesta caută să se retragă în locuri cît mai neumblate, însă, în mod misterios, necunoscuţii aceia puşi pe harţă îl găsesc mai devreme sau mai tîrziu. Şi dacă străinii ar fi trimişi din viitor?

Tot aromă de western, însă ceva mai difuză, găsim şi în povestirea următoare, "Evenimentul de la Salt Plain City". De această dată, intriga implică dispariţia misterioasă a unui complex de cercetare de lîngă un orăşel american din deşert şi amestecul unor entităţi din cu totul alt plan al Universului.

"Aman ori aman fac aman" e monologul interior al unui naufragiat - sau, mai bine zis, al unui implant care conţine personalitatea unui naufragiat mort de epuizare într-o barcă de salvare. Implantul are, simultan, amintirile celui decedat şi conştiinţa faptului că e un dispozitiv artificial, iar o preocupare din ce în ce mai intensă este să-i împiedice pe eventualii salvatori de la a accesa memoriile mortului. De aici o dilemă... şi o soluţie ingenioasă.

"Singur pe Ormuza", povestirea care dă titlul volumului, este narată tot la persoana întîi de protagonistul-narator, un căpitan veteran al unui război de pe o altă planetă, trimis la finalul carierei într-o ultimă misiune. Numai că soluţia pe care o găseşte căpitanul White Joy schimbă pe de-a-ntregul echilibrul puterilor şi natura jocului diplomatic dintre civilizaţiile combatante.

Partea a doua a volumului poartă titlul "Oh, zeii mei cu aripi groase". Prima schiţă din această secţiune, "Complexul lui Oedip", transpune mitul oedipian în lumea cazinourilor şi a jocurilor de noroc. Naratorul-protagonist ajunge să înfrunte sfinxul teban, însă scriitorul întoarce confruntarea mitică pe dos.

"Invazia de după alegeri", narată tot la persoana întîi, este o schiţă SF umoristică, plasată în Bucureştiul contemporan. Ca ton şi ca atmosferă, aminteşte de o altă lucrare a lui Liviu Radu, Vînzoleli nocturne.

"Golf, iubire părintească şi ziare" porneşte de la un eveniment aparent absurd, din lumea campionatelor de golf, şi ajunge la o concluzie metafizică.

"Loteria", în schimb, cu izul său de farsă paranoică, aminteşte întrucîtva de unele scrieri ale lui Thomas Pynchon. Căci, în febra postdecembristă a privatizărilor şi atragerii investitorilor străini, poate că unele personaje bucureştene precum Crăciunescu şi Ionescu, de pe Strada Buldozerului, vor descoperi urmele unei conspiraţii printre membrii administraţiei de stat...

"Oh, zeii mei cu aripi groase" e o schiţă ştiinţifico-fantastică în care protagonistul-narator este o făptură extraterestră, iar povestea urmăreşte dezvoltarea făpturii într-un mediu exotic.

"Vînător pentru păsări" pare să fie o schiţă adresată veteranilor de pe Atlantykron, căci implică personaje venite într-o tabără SF de pe o insulă dunăreană. Şi dacă printre paşnicii sefişti s-ar strecura, cu gînduri necurate, un vînător de oameni?

Schiţa "Ziua dimensiunii zero" încheie volumul într-un mod... apocaliptic - fiindcă protagonistul-narator începe prin a-şi măsura obsesiv înălţimea, continuă prin a face speculaţii despre o eventuală contracţie a Universului şi sfîrşeşte prin a asista la Judecata de Apoi.

Pe ansamblu, Singur pe Ormuza este un volum destul de echilibrat din punct de vedere calitativ şi agreabil în diversitatea sa tematică şi stilistică. Redactarea literară este rezonabil de bine făcută, tehnoredactarea e îngrijită (şi aici îi mulţumesc Onei Frantz pentru că a folosit fonturile mele preferate, Palatino Linotype), iar coperta este sobră şi prezentabilă. Fără a fi o capodoperă, Singur pe Ormuza se situează totuşi la un nivel comparabil cu Spre Ierusalim! sau cu Babl. Cu siguranţă că merită timpul şi atenţia dumneavoastră.

În ceea ce mă priveşte, pînă la lansarea următorului roman al lui Liviu Radu, am mai avut vreme să citesc Vînzoleli nocturne. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)