Se afișează postările cu eticheta Aliette de Bodard. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Aliette de Bodard. Afișați toate postările

vineri, 26 decembrie 2014

Marian Truţă (redactor-şef), "Almanah Anticipaţia 2015" (2014)

Pe 22 noiembrie 2014, la Târgul de Carte Gaudeamus, am asistat la lansarea Almanahului Anticipaţia 2015 (Editura Nemira, Bucureşti, 2014), după cum v-am relatat aici. Cu aceeaşi ocazie, prin amabilitatea domnişoarei Alexandra Florescu şi a domnului Marian Truţă, am primit un exemplar de autor. L-am parcurs cu oarecare întârziere. Şi iată ce am aflat:

Această ediţie a almanahului începe cu un editorial al directorului de onoare, Alexandru Mironov, intitulat "Coloana a V-a. Mărturisiri complete". Urmează un articol de Cătălin Badea-Gheracostea, "Personaje în proza fantastică românească - o trecere de la numele goale la o nouă substanţă", cu studii de caz pe lucrări ale unor autori români contemporani reprezentativi.

Apoi, Cristian Tamaş ne oferă un grupaj Philip K. Dick în care veţi găsi un articol al scriitorului american, "Cine este scriitor de SF?", precum şi un studiu al scriitorului polonez Stanislaw Lem, "Un vizionar printre şarlatani", şi o povestire de Philip K. Dick, "Navetistul", în traducerea lui Cristian Lăzărescu.

Urmează un prim grupaj de proză românească, cu povestiri de Aurel Cărăşel, Cristian M. Teodorescu, Mircea Liviu Goga şi Rodica Bretin. Tot în această secţiune veţi găsi şi o povestire de-a subsemnatului, "Pălărierul", din proiectul literar "Cartea cu scoarţe de argint, ferecate".

Veţi găsi în continuare două texte străine: "Dacă tu ai fi fost dinozaur, iubite" de Rachel Swirsky şi "Poveştile cu selkie sunt pentru păguboşi" de Sofia Samatar, ambele în traducerea lui Mihai-Dan Pavelescu. Trebuie menţionat că cea dintâi dintre ele a primit Premiul Nebula pentru schiţă în 2014, pe când cea de-a doua a fost nominalizată la Premiul Hugo.

O a doua secţiune de proză românească conţine nuvela "Cathy Blue" de Mircea Opriţă şi povestirea "Ultima cursă a lui Kitty Claire" de Dănuţ Ungureanu. Ambele texte au un pronunţat parfum de nostalgie.

Tot un fel de nostalgie emană şi din "Dosar Alexandru Ungureanu", în care veţi găsi o prezentare a regretatului autor băcăuan, un capitol, "Nesfârşita maşină", din romanul modular Marele Prag şi, mai degrabă decât "Artele marţiale moderne" sau "Artele marţiale moderne II" de Alexandru Ungureanu, puteţi citi "Artele marţiale moderne III" de... Radu Hallipa.

A treia secţiune de proză românească conţine o povestire horror a colegului meu, Oliviu Crâznic, intitulată "Întoarcerea în moarte". Cu toate că tema morţilor-vii nu se numără printre preferatele mele, am remarcat stilul îngrijit al povestirii şi minuţiozitatea cu care autorul a dozat suspansul şi atmosfera din text.

Alt grupaj de proză străină ne oferă, tot în traducerea lui Mihai-Dan Pavelescu, încă două texte premiate. "Doamna astronaut de pe Marte" de Mary Robinette Kowal, respectiv "Stelele care aşteaptă" de Aliette de Bodard. Cea dintâi a primit Premiul Hugo pentru povestire în 2014, iar cea de-a doua - Premiul Nebula pentru nuvelă în 2014. Dealtfel, "Stelele care aşteaptă" revizitează un univers space opera fascinant cu care cititorii români s-au întâlnit deja într-o povestire din CPSF 08, "Naşterea navei".

O a patra secţiune de proză românească ne aduce povestiri de Doru Stoica, Viorel Pîrligras, Irving T. Creve şi Silviu Genescu. Dintre acestea, "Clona-mi-aş" m-a amuzat, iar "Entitaet" mi s-a părut foarte ambiţioasă ca viziune şi execuţie.

Spre final, veţi găsi două articole de Dodo Niţă, respectiv de Monica Andronescu, şi o ultimă povestire de Roxana Brînceanu.

Pe ansamblu, faţă de Almanah Anticipaţia 2014, am remarcat unele progrese, unele menţineri ale calităţii şi câteva mici derapaje.

De bun augur mi s-a părut includerea unor texte premiate la nivel mondial, precum şi diminuarea numărului de fragmente de roman din sumar.

Am apreciat în egală măsură menţinerea prezentării grafice de excepţie - şi aici o felicit pe Magda Bitay.

Dintre derapaje, pe lângă unele mici scăpări de redactare literară, cu care din păcate ne-am obişnuit de câţiva ani încoace, m-am distrat când am găsit presărate prin povestirea lui Silviu Genescu pasaje colorate extrase din textul Roxanei Brînceanu - la paginile 220, 223 şi 224. Dar, în ciuda micilor neajunsuri, această ediţie a almanahului a marcat un progres clar faţă de Almanah Anticipaţia Atlantykron 25. 

Pe de altă parte, am o bănuială persistentă că, din punctul de vedere al calităţii textelor, CPSF a ajuns să depăşească Almanah Anticipaţia. Pentru a verifica, am început să parcurg cîteva numere recente ale Colecţiei. Dar despre asta vom discuta cu alt prilej...

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!)

sâmbătă, 15 martie 2014

Ana Antonescu (redactor-şef), "CPSF 08" (2013)

Spre finalul lunii septembrie 2013, din Librăria Nemira de pe Bulevardul Gheorghe Magheru, din Capitală, am achiziţionat cîteva numere din noua serie CPSF. Dintre acestea, numărul 8, apărut în îngrijirea doamnei Ana Antonescu, s-a dovedit a fi o surpriză plăcută.

Iată de ce:

Povestirea din deschidere îi aparţine autoarei Aliette de Bodard şi se intitulează "Naşterea navei". Într-un viitor îndepărtat, dominat politic, tehnologic şi ştiinţific de  către China, navele interstelare nu sînt construite, ci... crescute cu migală şi dotate cu o Minte născută dintr-o femeie. Doar că, în cazul celui mai recent proiect îngrijit de protagonista Dac Kien, intervin probleme majore, iar Mintea se naşte prea devreme. (Cumva, civilizaţia interstelară care îi serveşte drept fundal acestei povestiri mi-a amintit de Cultura regretatului Iain M. Banks.)

Alina Sârbu contribuie la sumar cu un articol intitulat "Despre istoriile alternative", în care prezintă în sistem diacronic un tip de SF numit "ucronie", "istorie alternativă" sau "istorie contrafactuală". Articolul este amplu documentat şi frumos structurat.

La fel de frumos prezentat, însă de ceva mai mică întindere, este articolul lui Liviu Radu "Ucronia în literatura română". Ca şi în cazurile dark fantasy sau horror, doamna redactor-şef a ştiut să apeleze la autoritatea în domeniu pentru ucronie, căci domnul Liviu Radu a scis el însuşi un număr remarcabil de lucrări literare pe această temă, de la schiţe la nuvele şi romane.

Silviu Genescu, în schimb, încheie acest număr al revistei cu povestirea "The End", în care îmbină programele spaţiale, holocaustul nuclear şi teoriile conspiraţioniste. M-a bucurat revenirea distinsului autor român în paginile CPSF şi sper să-i citesc şi alte povestiri în numerele viitoare ale revistei.

Dacă la toate acestea adăugăm o incitantă ilustraţie cu elemente biomecanice a copertei creată de Tudor Popa, veţi înţelege de ce numărul al optulea din noua serie CPSF merită citit şi păstrat în colecţie. Iar în ceea ce priveşte numărul al nouălea, vom discuta cu altă ocazie.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!)