Sir Terry Pratchett, "The Truth" (2000)

Imagine preluată de pe situl TerryPratchett.com

În luna mai 2022, prin amabilitatea doamnei dr. Tracey Rosenberg, am achiziționat un exemplar dintr-o ediție britanică de buzunar a unui roman de Sir Terry Pratchett intitulat The Truth (editura Corgi Books, grupul editorial Transworld Publishers, Londra, 2001). L-am citit prima dată prin 2003. A doua oară, l-am audiat în trei zile în prima decadă a lunii aprilie 2022, într-o mică vacanță.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

 

The Truth este al douăzeci și cincilea roman din seria Lumea-disc - și artistul grafic Josh Kirby a pus o banderolă aniversară în ilustrația copertei. Tematic, se înscrie într-o subserie dedicată mijloacelor de comunicare în masă, alături de Moving Pictures și de Soul Music.

De această dată, piticii descoperă o metodă prin care să transforme plumbul în aur - căci inventează tiparul cu litere mobile. Iar tânărul William de Worde, fiul cadet al unei familii aristocratice, se pomenește în rolul de redactor-șef, editor, reporter și om bun la toate în redacția primului cotidian al Lumii-disc.

Că printre colaboratorii săi se află tânăra progresistă Sacharissa Cripslock, vampirul-fotograf Otto Chriek și o mulțime de pitici-tipografi n-ar fi o problemă. Că Paza Orașului (în general) și comandantul Sam Vimes (în special) îl cam antipatizează e aproape suportabil. Că patricianul Havelock Vetinari îi acordă o atenție specială e destul de îngrijorător.

Dar când doi criminali străini, d-l Pin și d-l Tulip, sunt angajați de către o cabală conservatoare ca să îl răpească pe patrician și să îl înlocuiască cu o sosie ineptă, iar investigația independentă a protagonistului duce către de Worde senior, lucrurile iau o întorsătură cu adevărat neplăcută.

 

Spre deosebire de Carpe Jugulum și de The Fifth Elephant, The Truth are un echilibru mai bun între latura umoristică și cea moralizatoare. Astfel, discuțiile despre presă și rolul acesteia pe care protagonistul le poartă cu Sacharissa, cu Vimes și cu Vetinari sunt contrabalansate de momentele comice cu personaje secundare (inclusiv cu câinele vorbitor Gaspode), iar critica subtextuală adresată claselor superioare privilegiate este îndulcită de o pleiadă de trimiteri intertextuale savuroase la Pulp Fiction.

(Ar merita menționat și că unii cititori mai atenți și mai informați decât mine au remarcat că numele protagonistului, William de Worde, combină prenumele lui William Caxton și numele de familie al lui Wynkyn de Worde, două persoane care, spre finalul secolului al XV-lea, au introdus tiparul în Anglia.)

Pe ansamblu, aș reciti oricând The Truth și vi-l recomand și dumneavoastră. (Dacă doriți, puteți să comandați un exemplar aici.)

Ca urmare a celor de mai sus, probabil nu vă veți mira că, la relativ puțină vreme după ce am recitit acest roman, am decis să mai parcurg o dată un alt volum din seria Lumea-disc, intitulat The Science of Discworld. Însă, despre acela, cred că am discutat deja în detaliu cu altă ocazie aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Sir Terry Pratchett, "Feet of Clay" (1996)

Imagine preluată de pe situl Fantasyhyllan.se

Prima oară, am citit Feet of Clay, al nouăsprezecelea roman din seria Lumea-disc de Sir Terry Pratchett, pe la începutul lui 2003, mulțumită doamnei dr. Tracey Rosenberg, care, în luna mai a anului precedent, îmi adusese de la Edinburgh un exemplar dintr-o ediție de buzunar britanică (Corgi Books, Londra, 1997), cu coperta ilustrată de regretatul Josh Kirby. L-am parcurs a doua oară în ultima decadă a lunii decembrie 2021.

Și iată ce am aflat:

De această dată, Paza Orașului, sub conducerea comandantului Samuel Vimes, se confruntă cu o serie de crime printre mic-burghezi, cu un val de resentimente anti-golem în rândurile populației din Ankh-Morpork, dar și cu tentative de a-l otrăvi pe Patrician.

Echipe constituite din căpitanul Carrot și Angua, respectiv din sergentul Colon și caporalul Nobbs, investighează cazurile de crimă, în vreme ce Sam Vimes, asistat de piticul Cheery Littlebottom, de la Ghilda Alchimiștilor, caută să afle calea prin care a fost otrăvit Patricianul, respectiv metoda prin care ar putea să dejoace o nouă tentativă de asasinat.

Iar golemii din oraș par să aibă propriile planuri...

Asemenea romanelor precedente din subseria despre Paza Orașului, precum Guards! Guards! și Men at Arms, Feet of Clay conține o doză sănătoasă de satiră socială. Pe de o parte, programul de incluziune al Pazei Orașului, care ajunge, de această dată, să implice moroi, precum și pe golemul Dorfl, amintește de procesul de integrare rasială din țările occidentale din ultimele trei sferturi de veac.

Pe de altă parte, firul narativ prin care piticul Cheery Littlebottom se dovedește a fi... piticuță, iar prejudecățile privitoare la vestimentație și accesorii sunt puse la încercare, constituie o paralelă amuzantă la transformările identității de gen la care am fost martori în ultimii șaizeci de ani.

Dar ținta predilectă a satirei autorului o constituie privilegiile de clasă, bazate pe origini nobile, heraldică și genealogii. Deloc întâmplător, la finalul romanului, Sir Samuel Vimes incendiază o arhivă cu documente aristocratice, iar temeiurile istorice ale privilegiilor nobiliare din orașul Ankh-Morpork au de suferit.

Firește, în perioada sărbătorilor de iarnă din 2021 era și cazul să reiau alt roman din seria Lumea-disc, anume Hogfather. Dar, despre acela, rămâne să discutăm mai pe larg cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul. 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Sir Terry Pratchett, "Interesting Times" (1994)

Imagine preluată de pe situl Fantasyhyllan.se

Prima oară, am parcurs Interesting Times (Corgi Books, Londra, 1995) într-o ediție britanică de buzunar, cu coperta ilustrată de către Josh Kirby, prin 2000 sau 2001, mulțumită bunului meu prieten Liviu Moldovan.

Apoi, în primăvara anului 2002, datorită doamnei dr. Tracey Rosenberg, am achiziționat un alt exemplar din aceeași ediție.

În cele din urmă, la începutul lunii decembrie 2021, l-am parcurs a doua oară - de această dată, l-am audiat în cea mai mare parte de pe tableta de lectură.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

Interesting Times este al șaptesprezecelea roman din seria Lumea-disc. Se încadrează în subseria despre Rincewind, vrăjitorul inept de la Universitatea Nevăzută din Ankh-Morpork, iar, din punct de vedere cronologic, intriga acestui volum este plasată după evenimentele din Faust Eric.

De această dată, în sălașul zeilor de pe muntele ce se înalță în centrul Lumii-disc, Șansa joacă un joc împotriva Sorții. Drept piese, le servesc personaje din această lume năstrușnică - pentru că liderii Imperiului Agatean îi trimit o misivă Patricianului din îndepărtatul Ankh-Morpork, iar Lord Havelock Vetinari îi convinge pe vrăjitorii de la Universitatea Nevăzută să îl aducă pe Rincewind din arhipelagul exotic unde naufragiase și să îl trimită, prin ritualuri magice, tocmai pe Continentul Contragreutate.

În Imperiul Agatean, Rincewind constată că amintirile din vacanță ale lui Twoflower (scrise în urma evenimentelor din The Colour of Magic, respectiv din The Light Fantastic) au devenit un document subversiv care a dat naștere unei mișcări revoluționare. În același timp, Genghis Cohen și Hoarda de Argint formată din eroi barbari geriatrici încearcă să cucerească imperiul, iar perfidul Lord Hong plănuiește o lovitură de stat.

Și, ca să complice lucrurile și mai tare, un fluture cu modele haotice pe aripi reușește să strice vremea...

În Interesting Times, Sir Terry Pratchett parodiază societăți tradiționale din Extremul Orient, precum China și Japonia. Nu lipsesc din peisaj Marele Zid, orezăriile, Orașul Interzis, eunucii, samuraii, teatrul nōh, poemele, ideogramele, pagodele și Armata de Teracotă.

Dar, dincolo de toate acestea, se strecoară în text întrebări privitoare la structura societății, la îndatoriri și beneficii, la drepturi și îngrădiri, la privilegii și abuzuri. În frumoasa tradiție satirică a străinului în țară străină, venită pe filiera Scrisorilor persane și a Călătoriilor lui Gulliver, Cohen Barbarul și Hoarda de Argint, temperați întrucâtva de către profesorul Saveloy, observă o sumedenie de lucruri bizare în societatea agateană (care localnicilor li se par firești) și, odată ajunși să ia decizii, încep să reformeze acea societate profund nedreaptă.

Poate pentru că Interesting Times mi-a lăsat o impresie foarte plăcută și după a doua lectură, când am terminat-o de parcurs, am decis să recitesc alt volum din seria Lumea-disc, intitulat Maskerade.

Însă, despre acela, vom discuta cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.) 

Sir Terry Pratchett, "Soul Music" (1994)

Imagine preluată de pe situl Pinterest.com

De romanul Soul Music al lui Sir Terry Pratchett mă leagă o amintire specială. L-am parcurs mai întâi prin 1996, într-o ediție cartonată, de la Consiliul Britanic din București.

Apoi, în 1999, la o întrunire a gupului Kult, Costi Gurgu a adus și le-a oferit cadou participanților mai mult volume SF și fantastice - inclusiv un exemplar dintr-o ediție britanică de buzunar a celui de-al șaisprezecelea roman din seria Lumea-disc (Corgi Books, Londra, 1995). Abia atunci mi-a trecut prima oară prin cap că, mai degrabă decât să tratez cărțile lui Sir Terry Pratchett ca pe niște produse de literatură de consum - volume ușurele, de divertisment, cu care să mă amuz și pe care apoi să le dau uitării - aș putea să le colecționez și să le recitesc. Ca urmare, am oferit o antologie space-opera proaspăt primită și am luat la schimb prima carte Discworld din colecția mea.

(Ulterior, în 2002, prin amabilitatea doamnei dr. Tracey Rosenberg, am mai achiziționat un exemplar din aceeași ediție, cu coperta ilustrată de către Josh Kirby, dar asta e altă poveste.)

Ceva mai recent, în noiembrie 2021, am parcurs acest roman a doua oară. Mai exact, l-am audiat, în format electronic, de pe tableta de lectură.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

Soul Music face parte din subseria dedicată Morții Lumii-disc. Din punct de vedere cronologic, intriga acestui roman este plasată după evenimentele din Reaper Man. 

După ce Ysabell (fiica adoptivă a Morții) și Mort (ucenicul Cosașului) pier într-un accident, fiica lor, Susan Sto Helit, crește la un pension. Binky, calul Cosașului, o duce pe Domeniul Morții, unde Albert, majordomul, îi explică faptul că Moartea lipsește, iar lucrurile din Lumea-disc o vor lua razna (din nou). 

Între timp, tânărul bard Imp y Cillin din Llamedossosește în Ankh-Morpork, unde se asociază cu căpcăunul Lias și cu piticul Glod pentru a întemeia o formație muzicală - impresariată de Cut-me-own-throat Dibbler.

Moartea se înrolează în Legiunea Străină pentru a uita...

... iar rectorul Ridcully și colegii săi vrăjitori de la Universitatea Nevăzută se confruntă cu efectele magice ale Muzicii-care-conține-roci. (Ca să se complice lucrurile și mai tare, bibliotecarul Universității Nevăzute, transformat în urangutan, participă la concerte, unde își etalează calitățile de pianist și organist.)

Firește, romanul Soul Music este presărat cu aluzii la muzica rock. Protagonistul adoptă numele de scenă Buddy (ca o referire la Buddy Holly), iar alte personaje observă că are un aer "elvish". Percuționistul își schimbă numele în Cliff (ca o referire la Cliff Richards). Apar referiri la The Rolling Stones, Velvet Underground, Thelonius Monk, Def Leppard, Madness, The Who, Led Zeppelin și așa mai departe. Nu lipsesc nici parodii ale unor sloganuri rock, precum "Born to run" sau "Live fast, die young", ori transpuneri umoristice ale vestimentației și comportamentelor de la concertele rock.

Comparativ cu unele dintre romanele care l-au precedat, precum Small Gods sau Men at Arms, Soul Music este un volum mai lejer și mai comic - însă, față de cărți timpurii ca The Colour of Magic sau The Light Fantastic, are avantajul că e cam de două ori mai lung. Pe ansamblu, a meritat pe deplin atât prima lectură, cât și pe cea de-a doua. Iar, după ce am întors ultima filă din Soul Music, am început imediat să recitesc un alt roman din seria Lumea-disc, intitulat Interesting Times.

Dar, despre acela, am să vă relatez cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Sir Terry Pratchett, "The Shepherd's Crown" (2015)

Anul 2015 a fost mai sumbru decât m-aș fi așteptat. Rând pe rând, au pierit respectatul editor Valentin Nicolau, prietenul meu scriitor Liviu Radu și unul dintre muzicienii mei preferați, Ian "Lemmy" Kilmister. Nu în ultimul rând, s-a stins autorul meu favorit, Sir Terry Pratchett.

În 2006, Sir Terry a fost diagnosticat cu o versiune a maladiei Alzheimer care i-a afectat, între altele, capacitatea de coordonare a mușchilor mici. Autorul care, conform unei declarații autoironice, trăia îndărătul unei tastaturi a ajuns în situația să nu mai poată tasta.

Asta nu l-a făcut să se dea bătut însă. Cu stoicism... englezesc (și cu ajutor din partea familiei, respectiv a unui asistent personal), Sir Terry a continuat să publice câte două romane pe an, între care bijuterii precum Unseen Academicals, Dodger sau Nation.

The Shepherd's Crown este ultimul său roman din seria Lumea Disc. Nu doar cel mai recent, ci, din păcate, ultimul. A apărut postum, în 2015, iar în iunie 2016, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am cumpărat un exemplar apărut la Corgi Books din Londra.

L-am parcurs în mai  puțin de o săptămână. Și iată ce am aflat:

The Shepherd's Crown este al cincilea roman din subseria pentru copii și tineret ce o are ca protagonistă pe vrăjitoarea Tiffany Aching. Din nefericire, acest roman pentru copii, dintr-o serie umoristică, începe cu un episod tragic, care probabil le-a adus lacrimi în ochi multor cititori adulți.

Unul dintre personajele îndrăgite ale seriei Discworld, Granny Weatherwax, se stinge  de bătrânețe, iar ucenica ei, Tiffany Aching, e nevoită să facă naveta între domeniul pe care îl avea în grijă venerabila vrăjitoare și propriul său domeniu. Ca urmare, protagonista e aproape de surmenare - iar forțe malefice de pe alt tărâm pregătesc o nouă invazie.

Ielele, care în Lumea Disc sunt făpturi răuvoitoare, ca în folclorul englezesc, mai degrabă decât ființe serafice, ca în scrierile lui J. R. R. Tolkien, o detronează pe regina lor, dau năvală în realitatea protagonistei și se pun pe făcut fel de fel de răutăți.

Cu ajutorul altor vrăjitoare, al micuților Nac Mac Feegle și al altor aliați, Tiffany Aching respinge cu succes invazia. Un factor major, de această dată, îl reprezintă căile ferate, ce împânzesc Lumea Disc și limitează mișcările invadatorilor. (Căci ielele se tem de fier.)

Un alt factor hotărâtor este că reprezentanții diverselor seminții, precum gnomii, trolii, piticii sau golemii, sunt tratați drept cetățeni cu drepturi egale în Ankh-Morpork, motiv pentru care apără din tot sufletul societatea în care trăiesc. (Căci ielele îi disprețuiesc și îi torturează ca să se  distreze.)

Că romanul se termină cu bine, ca atâtea altele, nu cred să reprezinte o surpriză pentru cititorii cărților lui Sir Terry. Un element neașteptat și agreabil este că Tiffany Aching o tratează cu compasiune pe regina exilată a ielelor, îi arată prin exemplul personal cât de mult valorează bunătatea, iar în cele din urmă o ajută să își recapete tronul pierdut - și să îi ducă înapoi pe tărâmul lor pe supușii ei cei puși pe rele.

Pe ansamblu, The Shepherd's Crown este o încheiere mai mult decât onorabilă a seriei Discworld. Probabil că amărăciunea cauzată de pieirea bunicuței Weatherwax nu are să îmi treacă prea curând - la urma urmei, este unul dintre personajele mele preferate - însă întreaga mea recunoștință se îndreaptă către autorul care, vreme de treizeci și doi de ani și cale de patruzeci și șase de volume, ne-a încântat cu poveștile despre Lumea Disc.

Mind how you go, Sir Terry Pratchett!

Sir Terry Pratchett, "A Blink of the Screen" (2012)

În februarie 2015, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, am achiziţionat un exemplar dintr-o ediţie de buzunar a unei colecţii de proză scurtă de Sir Terry Pratchett, A Blink of the Screen (Corgi Books, Londra, 2013). Am parcurs-o în iulie 2015. Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Povestirile reunite în acest volum acoperă un interval vast din cariera autorului (1963 - 2010). Ca urmare, volumul îi este dedicat celui care a consultat arhive şi a adunat laolaltă textele - Colin Smythe, prietenul şi agentul lui Sir Terry.

"Cuvântul înainte" îi aparţine romancierei A. S. Byatt, care relatează cum a descoperit cărţile acestui îndrăgit autor, ce a aflat despre cititorii acestuia, respectiv ce ne aşteaptă în volum.

O primă secţiune a cărţii, intitulată "Non-Discworld Shorter Writings", ne poartă de la proza de debut a lui Sir Terry, "The Hades Business" (1963), până la o falsă notă biografică realizată în 2010 pentru un portret de la National Gallery, "Sir Joshua Easement: A Biographical Note".

Printre textele din această secţiune veţi descoperi povestiri pentru copii ("The Prince and the Partridge", "Rincemangle, the Gnome of Even Moor"), poeme ("The Glastonbury Tales", "The Secret Book of the Dead"), parodii de discursuri oficiale ("Kindly Breathe in Short, Thick Pants", "There Is No Fool Like an Old Fool Found in an English Queue"). Tot aici veţi găsi şi texte horror ("Twenty Pence, with Envelope and Seasonal Greeting"), textul de la care a pornit o serie de romane SF scrise în colaborare cu Stephen Baxter ("The High Meggas"), texte fantastice ("Turntables of the Night"), precum şi o povestire cyberpunk ("#ifdefDEBUG + 'world/enough' + 'time' ").

Spre bucuria cititorilor, a doua secţiune a volumului se intitulează "Discworld Shorter Writings" şi cuprinde toate prozele scurte plasate de Sir Terry în Lumea-Disc, de la "Troll Bridge" (1992) până la "The Ankh-Morpork Football Association Hall fo Fame playing cards" (2009). Unele dintre acestea cunoscuseră o largă circulaţie - "Troll Bridge" şi "The Sea and the Little Fishes" au fost publicate iniţial în antologii prestigioase - însă altele au un caracter destul de inedit, precum "A Few Words from Lord Havelock Vetinary" (2002) - prezentat ca un discurs public cu ocazia înfrăţirii oraşelor Ankh-Morpork şi Wincanton.

Volumul se încheie cu un "Apendice" care cuprinde un fragment şters din nuvela "The Sea and the Little Fishes".

Un alt aspect atrăgător al colecţiei A Blink of the Screen, pe lângă scrierile agreabile şi amuzante ale autorului, îl reprezintă mai multe seturi de ilustraţii color realizate de Josh Kirby, Paul Kidby şi... Sir Terry Pratchett. Şi, după cum ştiu admiratorii mai vechi ai seriei Discworld, bună parte din farmecul acestei lumi imaginare i se datora energiei maniacale din ilustraţiile exuberante ale regretatului Josh Kirby.

Pe ansamblu, am fost foarte mulţumit de achiziţia şi de lectura acestui volum. (Puteţi comanda şi dumneavoastră un exemplar aici.) În ceea ce mă priveşte, sunt destul de hotărât să parcurg în 2016 cele câteva cărţi Discworld care mi-au rămas necitite şi să abordez seria scrisă de Sir Terry în colaborare cu Stephen Baxter. Dar despre acestea vom discuta cu alte ocazii... 

Sir Terry Pratchett, "Dragons at Crumbling Castle" (2014)

În noiembrie 2015, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, am avut ocazia să achiziţionez un exemplar dintr-un volum de Sir Terry Pratchett, Dragons at Crumbling Castle (Corgi Books, Londra, 2015). L-am parcurs în două zile, în decembrie. Şi iată ce am aflat:

Povestirile din acest volum au fost iniţial publicate în periodice, între 1965 şi 1973, pe vremea când autorul era foarte tânăr şi lucra ca jurnalist. Ca urmare, Sir Terry Pratchett i-a dedicat cartea lui Colin Smythe, care a redescoperit şi adunat laolaltă poveştile, respectiv... sinelui său mai tânăr, care le-a scris.

"Introducerea" chiar cu acel sine mai tânăr ne face cunoştinţă, un adolescent care călătorea cu motocicleta prin Buckinghamshire, scria reportaje, citea pe rupte şi... născocea poveşti despre vrăjitori, balauri şi omuleţi care trăiesc printre firele din covor.

În mai mare măsură decât alte cărţi pe care Sir Terry Pratchett le-a dedicat micilor cititori, Dragons at Crumbling Castle cuprinde o mulţime de ilustraţii caricaturale, realizate de Mark Beech, precum şi excentricităţi de tehnoredactare, ca, de exemplu, două pagini negre, cu text alb, presărate cu perechi de ochi ameninţători. Desigur, porţiunea aceea din poveste se petrece noaptea, într-o pădure plină de jivine.

Unele dintre poveşti au un aer medieval, precum "Dragons at Crumbling Castle", plasată în vremea regelui Arthur, sau "Edwo the Broing Knight", însă autorul le conferă o sensibilitate postmodernă, tratând evenimentele intrigii în manieră ironică şi subminând clişeele narative tradiţionale.

Altele prevestesc primul roman al lui Sir Terry, The Carpet People - fie prin scala microscopică a  personajelor, ca "The Great Speck", fie prin decor, ca "Tales of the Carpet People" şi "Another Tale of the Carpet People".

Câteva au un aer de fabulă, precum "Hunt the Snorry" sau "Hercules the Tortoise", altele aduc a science fiction, ca "The 59A Bus Goes Back in Time" sau "The Abominable Snowman".

Cel puţin o poveste încântă prin anacronismele sale - "Dok the Caveman" este o versiune năstruşnică a lui Rahan, care inventează tot felul de tehnologii şi meşteşuguri  iar altele amintesc de comediile bufe din anii 1960, precum "The Big Race" sau "The Great Egg-dancing Champonship".

Şi, parcă pentru a anunţa elemente din Lumea Disc de mai târziu, "The Blackbury Monster" începe ca o farsă şi se termină în fantastic, în vreme ce "Father Christmas Goes to Work at the Zoo" trimite un personaj mitic să caute de lucru într-o lume desacralizată şi banală. (Cosaşul nu a fost singur.)

Pe ansamblu, Dragons at Crumbling Castle reprezintă o lectură agreabilă pentru copiii de gimnaziu (şi părinţii care îi îndeamnă să citească), respectiv una onorabilă pentru pasionaţii care vor să parcurgă (şi să colecţioneze) toate cărţile regretatului autor britanic. Dacă volumul ar merita o a doua lectură, rămâne să decideţi dumneavoastră, după ce îl veţi fi citit. Ce vă pot asigura este că a meritat-o cu prisosinţă pe prima - căci mi-a lăsat o impresie agreabilă, la fel ca multe alte cărţi de Sir Terry Pratchett. Puteţi comanda un exemplar aici.

Terry Pratchett, "A Slip of the Keyboard" (2014)

La mijlocul lunii iulie 2015, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Librăria Nautilus, am achiziţionat un volum de Sir Terry Pratchett: A Slip of the Keyboard - Reflections on Life, Death and Hats (Editura Corgi, Londra, 2015). L-am parcurs destul de repede. Şi iată ce am aflat:

A Slip of the Keyboard reuneşte o selecţie de texte de nonficţiune. (De altfel, volumul le este dedicat tuturor acelora care l-au ajutat pe autor de-a lungul carierei.)

"Cuvântul înainte" îi aparţine lui Neil Gaiman, prieten al scriitorului şi coautor al romanului Good Omens. Cu farmec, vervă şi cu o doză de furie cauzată de maladia incurabilă ce îl măcina pe Sir Terry, Gaiman ne prezintă masca publică a îndrăgitului autor britanic, persoana privată dindărătul măştii, anecdote şi reflecţii.

Partea întâi a volumului se intitulează "A Scribbling Intruder" şi reuneşte eseuri, articole şi discursuri publice referitoare la viaţa de scriitor a lui Sir Terry Pratchett. Unele dintre acestea au de-a face cu literatura fantastică în general ("Why Gandalf Never Married", "Roots of Fantasy"). Altele se referă în mod specific la meşteşugul scrisului ("Notes from a Successful Fantasy Author: Keep It Real"). Câteva se referă în mod specific la turnee de promovare a cărţilor şi întâlniri cu cititorii ("Advice to Booksellers", "No Worries"). Şi, după cum probabil vă aşteptaţi, un articol anume îi este dedicat unui prieten şi coleg scriitor ("Neil Gaiman: Amazing Master Conjuror").

Partea a doua, "A Twit and a Dreamer", ni-l prezintă în schimb pe omul Terry Pratchett. Amintiri despre bunica Pratchett ("On Granny Pratchett"), eseuri despre lecturi, anticariate şi biblioteci publice ("A Star Pupil", "Tales of Wonder and of Porn"), anecdote din vremea când Sir Terry lucra ca jurnalist şi chiar o relatare foarte personală despre dimineţi în care, cu noaptea în cap, tânărul Pratchett pornea în căutare de ciuperci ("That Sounds Fungi, It Must Be the Dawn Chorus"). Tot în această secţiune a cărţii veţi găsi şi introduceri scrise pentru volumele altor autori, ca şi unele reflecţii amuzante despre Crăciun ("The Meaning of My Christmas", "Alien Christmas").

Partea a treia conţine o suită de articole mai recente şi se intitulează "Days of Rage". Aici îl veţi regăsi pe Sir Terry Pratchett în calitate de cetăţean responsabil. Unele articole au de-a face cu deteriorarea mediului înconjuurător şi cu specii pe cale de dispariţie ("The Orangutans Are Dying"). Altele tratează despre insuficienţa sprijinirii cercetărilor pentru combaterea maladiei lui Alzheimer ("I'm Slipping Away a Bit at a Time... And All I Can Do Is Watch It Happen"). Câteva discută starea sistemului de sănătate britanic ("The NHS Is Seriously Injured"). Şi, din păcate, destule discursuri şi eseuri tratează despre chestiunea legalizării sinuciderii asistate pentru bolnavii incurabili în fază terminală ("Point Me to Heaven When the Final Chapter Comes", "Assisted Dying: It's Time the Government Gave Us the Right to End Our Lives").

Fireşte, cum cărţile lui Sir Terry sunt presărate cu note de subsol amuzante, volumul de faţă se încheie cu: "And Finally..." - "Terry Pratchett's Wild Unattached Footnotes to Life". Într-un fel, A Slip of the Keyboard, în ansamblu, pare o vastă notă de subsol la opera literară a îndrăgitului autor britanic. În lumina lecturii recente a volumului Watching the English, am remarcat practic pe fiecare pagină atitudini tipic englezeşti, ilustrate magistral: felul în care Sir Terry nu se lua prea tare în serios, autoironia, umorul (mai ales în raportarea la chestiunile serioase), politeţea, modestia, păstrarea intimităţii, corectitudinea, simpatia pentru cei defavorizaţi - până şi un articol amuzant despre statul la coadă.

Şi, dacă din unele articole incluse în A Slip of the Keyboard am aflat cum în copilărie şi adolescenţă autorul a fost un cititor vorace care de la Stăpânul inelelor a trecut la Beowulf şi de acolo mai departe, la cărţi de istorie şi paleontologie, pe de altă parte trebuie să observ, după parcurgerea acestui volum retrospectiv, că Sir Terry a dăruit din plin culturii care l-a format. Dacă volumele sale de ficţiune ne încântă, A Slip of the Keyboard ne invită în culise şi ne face cunoştinţă cu creatorul. La încheierea acestei cărţi, ne simţim norocoşi că am fost contemporani cu Sir Terry Pratchett şi percepem mai acut pierderea pe care am suferit-o cînd îndrăgitul autor a dispărut dintre noi.

Cum o asemenea carieră nu se putea acoperi cu un singur volum retrospectiv, există şi o colecţie cu proza scurtă a lui Sir Terry, A Blink of the Screen. Dar despre aceea am să vă relatez cu altă ocazie.

Terry Pratchett, "Monstrous Regiment" (2003)

Prin 2004, am primit cadou de la bunul meu prieten Liviu Moldovan un exemplar dintr-un roman de Sir Terry Pratchett, Monstrous Regiment (Editura Corgi, Londra, 2004). În ciuda faptului că volumul are o prezentare atractivă şi că este scris de unul dintre autorii mei preferaţi, l-am lăsat la raft un deceniu. În cele din urmă, în februarie 2014, mi-am făcut curaj şi l-am parcurs.

Şi iată ce am aflat:

Acţiunea din Monstrous Regiment e plasată într-o ţară de pe Lumea Disc, Borogravia, aflată în război cu o ţară vecină. Din păcate, cum conflictele cu ţări învecinate sînt frecvente, Borogravia este secătuită, iar apropierea iernii pare să o ducă de la criză către colaps. În acest context, protagonista Polly Perks decide să se deghizeze în bărbat, să se înroleze şi să plece în căutarea fratelui ei, Paul. În teorie, ea ar trebui să primească instrucţie militară împreună cu ceilalţi recruţi - printre care se numără un vampir, un trol şi un Igor - dar în practică recruţii constată că sînt sigurele trupe borograviene care nu au fost blocare de inamic într-o anumită vale, lîngă o fortăreaţă de necucerit.

Şi, la prima întîlnire cu o patrulă inamică, unul dintre subofiţeri, caporalul Strappi, dezertează.

Treptat, recruţii devin centrul atenţiei - mai întîi, pentru că Polly îl capturează şi umileşte pe prinţul regatului vecin, apoi pentru că William de Worde îi intervievează pentru cotidianul The Times of Ankh-Morpork, iar în cele din urmă pentru că, sub conducerea locotenentului Blouse, se strecoară în fortăreaţa inamică şi îi eliberează pe ostaşii borogravieni.

Ceea ce le-ar fi adus promovări şi medalii recruţilor dacă ar fi fost de genul masculin. Numai că, pe parcursul acţiunii, Polly descoperă că nu e singura fată deghizată care s-a înrolat în armată. Nici pe departe.

Ca urmare, punctul culminant al romanului nu este o bătălie grandioasă, ca în orice roman de război care se respectă, ci o şedinţă de tribunal cu uşile închise în care protagonista şi colegele ei sînt judecate de ofiţeri superiori ai armatei borograviene. Iar în subtext Sir Terry Pratchett pune nişte întrebări incomode privitoare la patriarhat, la oprimare şi la stupiditatea unor reguli - fie ele religioase, militare sau civile.

Fireşte, nu vă pot da detalii suplimentare despre intrigă şi mai ales despre deznodămînt fără să vă stric plăcerea lecturii. Vă asigur însă că unele personaje recurente din serie apar în roluri secundare sau episodice - comandantul Samuel Vimes şi caporalul Angua pe de o parte, William de Worde şi Moartea, pe de alta. Cititorii atenţi vor recunoaşte şi o serie de aluzii culturale şi istorice, de la Mult zgomot pentru nimic la Ioana d'Arc şi de la Dirty Dozen la faimoasa declaraţie a preşedintelui John F. Kennedy: "Ich bin ein Berliner." Monstrous Regiment vă va face uneori să zîmbiţi, alteori să rîdeţi în hohote, pe alocuri să vă înduioşaţi şi destul de des să vă gîndiţi la relaţiile dintre oameni. Căci Lumea Disc e de fiecare dată o scuză bună pentru discuţii despre lumea noastră.

Desigur, dacă nu aveţi răbdare ca să aşteptaţi apariţia unei traduceri într-un viitor nedefinit, puteţi comanda un exemplar original din acest roman de la importatorii mei preferaţi de la Nautilus, aici.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)