Marian Truţă (redactor-şef) - "CPSF 30" (2015)

Spre finalul lunii mai, prin amabilitatea bunului meu prieten Tudor Popa, am primit un exemplar din numărul 30 al Colecţiei de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia (Editura Nemira, Bucureşti, 2015). L-am parcurs abia în iulie acest an.

Şi iată ce am aflat:

Prima povestire din cuprins, "Îngerul" de Pat Cadigan, este încadrabilă la categoria "fantastic urban". Mai exact, protagonistul-narator este o persoană fără adăpost care colindă pe străzile unei metropole în compania unei entităţi stranii. Aceasta din urmă este invizibilă pentru cei mai mulţi oameni, însă uneori, folosindu-şi capacităţile ieşite din comun, poate îndeplini acţiuni de-a dreptul miraculoase. Treptat, pe măsură ce situaţia celor două personaje principale se agravează, cititorii ajung să înţeleagă originea acestei entităţi şi motivele pentru care, asemenea altor asemenea personaje stranii, a fost exilată pe Pământ.

Urmează o scurtă prezentare făcută de Liviu Radu volumului de critică literară "Alte cronici" al domnului Mircea Opriţă.

De altfel, tocmai Mircea Opriţă este cel care semnează povestirea "O floare pentru căpitan", o viziune a viitorului îndepărtat în care trimiterea astronavelor către alte stele şi primirea lor la revenirea din misiune au devenit nişte operaţiuni de rutină. Şi dacă un astronaut ar reveni din misiune reconstruit de o rasă extraterestră... într-un mod nepământean?

"Mina gravitaţională" de Stephen Baxter ne poartă într-un viitor încă şi mai îndepărtat, în care stelele au încetat să mai emită lumină, iar descendenţii îndepărtaţi ai omenirii extrag energie din reţele de găuri negre. Povestirea face parte din volumul Phase Space şi, alături de romanele Time, Space şi Origin, se încadrează în seria "Manifold". Traducerea "Minei gravitaţionale", ca şi a povestirii de Pat Cadigan, i se datorează Antuzei Genescu.

Spre final, veţi găsi şi o povestire horror de Liviu Surugiu, "Ultimul vis al lui Mart Senson". Textul combină imagini suprarealiste, o tramă poliţistă şi o ipoteză tulburătoare referitoare la relaţiile dintre vise şi metabolism. Aş fi preferat ca stilul să nu fie atât de telegrafic, cu numeroase alineate de două rânduri, un rând sau o jumătate de rând (cam ca Fight Club), însă asta e o chestiune de gusturi.

Pe ultimele pagini ale revistei, veţi găsi episodul al doilea al benzii desenate "Zona de Est", realizată de artistul craiovean Viorel Pîrligras.

Pe ansamblu, numărul 30 al Colecţiei de povestiri ştiinţifico-fantastice mi s-a părut cam la fel de bun ca şi cele două sau trei dinaintea lui. Am remarcat însă o schimbare interesantă în privinţa prezentării grafice. Mai exact, artistul grafic Tudor Popa a contribuit nu numai cu ilustraţia copertei, ci şi cu ilustraţii interioare pentru trei dintre povestiri. Stilurile sunt diferite - oarecum biomecanic într-un caz, ceva mai abstract în al doilea, suprarealist în al treilea - însă efectul de ansamblu este memorabil.

Ca urmare, îi adresez felcitări nu doar redactorului-şef Marian Truţă pentru o treabă bine făcută, ci şi lui Tudor Popa, pentru o contribuţie considerabil mai mare la prezentarea grafică. (Şi, cum lucrurile bune nu se tac, vă anunţ că puteţi cumpăra la preţ promoţional acest număr special de revistă aici.) În rest, am început deja lectura numărului 31 din CPSF. Dar despre acela vom discuta cu altă ocazie.

Mike Ashley, "The Mammoth Book of Extreme Science Fiction" (2006)

Spre finalul lunii ianuarie 2010, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, am achiziţionat cîteva antologii-mamut. (Pe urmă am făcut un obicei din asta şi am umplut un raft întreg, iar în prezent am început să îl umplu şi pe al doilea, însă asta e altă poveste.) Dintre acestea, mi-a atras în mod special atenţia o antologie îngrijită de Mike Ashley şi intitulată The Mammoth Book of Extreme Science Fiction - New Generation Far-Future SF (Editura Robinson, Londra, 2006). Am parcurs-o în etape în intervalul ianuarie-aprilie 2014.

Şi iată ce am aflat:

În introducerea intitulată "Extreme Science Fiction", antologatorul prezintă succint conceptul de idee extremă în literatura SF, cîteva povestiri din cuprinsul antologiei, exemple de literatură SF britanică extremă (la vremea ei), precum şi maniera de ordonare a textelor în antologie - de la moderat la extrem. Tot din introducere am aflat şi că trei dintre textele antologate sînt inedite.

"Anomalies" de Gregory Benford e o schiţă despre modificări inexplicabile în poziţia unor corpuri cereşti, reacţiile astronomilor, presei şi publicului, respectiv ipotezele care ar putea explica anomaliile. Am remarcat atît modul plauzibil în care autorul american tratează personajele britanice, cît şi umorul din naraţiune.

Tot umoristică este şi schiţa lui Paul Di Filippo "...And the Dish Ran Away with the Spoon", în care protagonistul-narator Kaz relatează cum, în viitorul apropiat, aparatele casnice sofisticate şi interconectate informaţional manifestă inteligenţă artificială emergentă. Lucrurile se complică atunci cînd o asemenea IA caută să o cucerească pe iubita protagonistului, Cody.

"Crucifixion Variations" de Lawrence Person relatează din perspectiva unui narator-martor, Richard Lasman, eforturile unui cercetător sclipitor şi dezechilibrat, Phil Morley, de a construi un aparat cu care să vizualizeze episoade marcante din trecuturile posibile. Din păcate, credinţa lui Morley este zdruncinată din temelii cînd aparatul îi arată, în două ocazii, două versiuni diferite ale răstignirii lui Iisus.

"The Pacific Mystery" de Stephen Baxter începe ca o ucronie în care Al Treilea Reich a cîştigat războiul împotriva Marii Britanii, dar continuă ca o călătorie în spaţiu... şi în timp. Protagonista-naratoare Bliss Starling relatează în jurnalul ei cum o expediţie cu dirijabilul Goering într-o tentativă de a traversa Pacificul şi de a ajunge în America de Nord s-a pierdut într-un trecut din ce în ce mai îndepărtat, peste o întindere de ape mai mare decît distanţa de la Pămînt la Lună.

Cory Doctorow şi Charles Stross contribuie cu o schiţă similară cu a lui Paul Di Filippo, "Flowers from Alice", despre iubire şi rivalitate într-o lume post-umană în care mobilierul e inteligent şi adaptabil.

"Merlin's Gun" de Alastair Reynolds, în schimb, este o nuvelă space opera plasată într-un viitor îndepărtat. Protagonista, Sora, e singura supravieţuitoare de pe o navă atacată şi parţial distrusă într-un război cosmic. Cel care, după cîteva milenii terestre, o trezeşte din stază, Merlin, o invită să-l ajute la recuperarea unei arme extrem de puternice. Dar regăsirea armei este numai începutul unei misiuni extrem de dificile.

"Death in the Promised Land" de Pat Cadigan îmbină literatura post-cyberpunk cu o subspecie a literaturii poliţiste - police procedural. Protagonista, Dore Konstantin, anchetează un caz de dublă crimă - un asasinat care a avut loc atît în realitate cît şi într-o lume virtuală. (Ulterior, nuvela aceasta a fost transformată şi inclusă în romanul Tea from an Empty Cup.)

Deşi avînd dimensiuni mult mai reduse, "The Long Chase" de Geoffrey A. Landis este foarte palpitantă. Relatează, din perspectiva unei protagoniste-naratoare, o urmărire cu nave cosmice la viteze relativiste - şi cu o durată de trei secole. Ritmul schiţei este alert, iar miza e teribilă - căci urmăritorii sînt cuplaţi la o minte colectivă ce asimilează şi anihilează individualitatea.

Stephen L. Gillett şi Jerry Oltion ne propun "Waterworld". În această nuvelă, membrii echipajului unei astronave explorează o planetă, Teresa, cu suprafaţa acoperită integral de oceane. Pe de o parte, ecologia marină pe care o descoperă personajele este fascinată. Pe de alta, reparaţiile pe care le au acestea de efectuat la bordul astronavei conduc la nişte scene foarte tensionate, demne de filmul Gravity. Nu în ultimul rînd, textul este memorabil şi pentru excelenta caracterizare a personajelor.

"Hoop-of-Benzene" de Robert Reed are intriga plasată la bordul unei astronave extraterestre atît de vaste încît conţine o planetă. La bordul acesteia, oamenii care o administrează trebuie să desfăşoare multiple negocieri cu diverşi reprezentanţi ai unei rase extraterestre, iar protagonista, doamna căpitan Washen, face o descoperire neaşteptată în privinţa unuia dintre superiorii săi. În privinţa dificultăţilor legate de comunicarea între specii şi culturi diferite, povestirea aceasta mi-a amintit de un text clasic al lui Jack Vance, "Molia Lunii".

"The New Humans" de B. Vallance datează din 1909. Protagonistul-narator, Montmorency Merrick, suferă un accident fatal la începutul secolului al douăzecilea şi este resuscitat într-un viitor îndepărtat de către nişte fiinţe care îşi pot modifica înfăţişarea şi structura după bunul plac. Intriga se complică atunci cînd Montmorency se îndrăgosteşte de fiica Adaptorului-Şef, iar conducătorii acelei societăţi dezbat dacă să-l modifice, să-l ucidă sau să-l expulzeze pe protagonist.

Clifford D. Simak explorează o temă oarecum similară în "The Creator". Publicată iniţial în 1935, povestirea prezintă, din perspectiva unui protagonist-narator, Peter Sands, eforturile acestuia împreună cu un coleg, Scott Marston, de a construi o maşină a timpului. Cînd călătoresc cu prototipul, cei doi ajung să îl întîlnească pe creatorul Universului nostru. Din păcate, acesta se pregăteşte să-şi distrugă creaţia, iar cei doi temponauţi se străduiesc să îl împiedice.

Textul lui Theodore Sturgeon, "The Girl Had Guts", datează din anii 1950. Protagonistul-narator, căpitanul Gargan, revenit din misiune, îi relatează soţiei sale despre explorarea planetei extrasolare Mullygantz II. Din păcate, membrii expediţiei sînt atacaţi şi măcelăriţi rînd pe rînd de nişte creaturi extraterestre foarte rapide şi periculoase, iar puţinii supravieţuitori ajută la găsirea unei soluţii de contracarare a acestei ameninţări. Povestirea merită parcursă nu numai pentru intrigă, ci şi pentru stil şi pentru poanta de final.

"The Region Between" de Harlan Ellison este o nuvelă experimentală din 1969. Maniera de prezentare este avangardistă, cu tehnoredactare creativă şi cu caligrame. Subiectul este cel puţin la fel de interesant: sufletul unui om, Bailey, este recoltat de o entitate extraterestră şi trimis în diferite trupuri de extratereştri, pe cuprinsul galaxiei, pentru a participa în diverse conflicte şi pentru a servi interesele entităţii manipulatoare, Succubus. Dar Bailey se străduieşte din răsputeri să-i dejoace planurile entităţii.

Deşi scrisă într-o manieră ceva mai convenţională, nuvela următoare, "The Days of Solomon Gursky" de Ian McDonald, este încă şi mai spectaculoasă ca subiect. Protagonistul este un cercetător, Solomon Gursky, care, într-un viitor apropiat, studiază nanotehnologia. Deşi nuvela prezintă şapte zile din viaţa acestui personaj, acestea sînt felii de viaţă între care se scurg ani, apoi decenii, secole, milenii, iar în cele din urmă eoni. Gursky ajută mai întîi la crearea unei corporaţii, Tesler, care resuscitează morţii şi le exploatează forţa de muncă, apoi se implică într-o revoltă a morţilor-vii din Sistemul Solar, se multiplică şi ajută la colonizarea post-umană a Căii Lactee, iar în cele din urmă capătă capacităţi şi puteri colosale, cu care re-creează Universul nostru în dimensiuni superioare, după Big Crunch. Am apreciat nu numai conexiunea tematică a nuvelei cu romanul Necroville, ci şi viziunea extrem de ambiţioasă pe care o construieşte în etape.

Tot o viziune ambiţioasă ne propune şi scriitorul australian Greg Egan în povestirea "Wang's Carpets". Conceptual, aceasta se plasează în aceeaşi zonă ca romanele Permutation City şi Diaspora - un viitor îndepărtat în care entităţi informaţionale postumane, cetăţenii polisurilor, construiesc universuri virtuale detaliate, dar şi explorează Universul în astronave minuscule. În acest caz, protagonistul postuman Paolo Venetti şi concetăţenii săi din polisul Carter-Zimmermann descoperă o lume în care, pe apele unui ocean, pluteşte o singură moleculă extrem de compleză, iar aceasta funcţionează ca un calculator organic pe care rulează o întreagă ecologie de fiinţe informaţionale. Mărturisesc că mi se pare una dintre cele mai inovatoare idei din cîte am întîlnit pînă acum în literatura ştiinţifico-fantastică.

"Undone" de James Patrick Kelly începe cu o situaţie de criză. Un personaj feminin postuman, Mada, este singurul supravieţuitor al unui lot clonat şi pregătit pentru a porni o revoluţie, iar agenţii unui regim totalitar galactic o urmăresc prin spaţiu şi timp pînă într-un viitor îndepărtat în care societatea din care provin nu mai este nici măcar umbra unei amintiri. Mada descoperă o societate bucolică şi utopică pe o planetă de lîngă Tau Ceti. Eforturile protagonistei de a se integra se ciocnesc de diferite convenţii sociale şi diferenţe culturale pe care Mada le rezolvă... cu scurte călătorii înapoi în timp. (Iar textul le ilustrează cu o utilizare creativă a tehnoredactării.)

Greg Bear, în "Judgment Engine", propune o vizine vastă, ambiţioasă şi îndepărtată în viitor. Mai exact, aproape de sfîrşitul timpului şi al Universului, nişte complexe entităţi postumane reactivează copia informaţională a minţii unui savant din vremurile noastre, Vasily Gerazimov. Acesta din urmă face eforturi ca să afle ce se întîmplase cu soţia şi cu copiii săi, iar răspunsurile pe care le află sînt nu numai surprinzătoare, ci şi relevante pentru criza în care se află acea societate postumană din viitorul îndepărtat.

Ultima schiţă din volum, "Stuffing" de Jerry Oltion, este umoristică şi amuzantă. Personajele principale, postumane şi capabile de fotosinteză, redescoperă plăcerile gătitului şi ospăţului... după care sînt luate prin surprindere de efectele digestiei.

Pe ansamblu, The Mammoth Book of Extreme Science Fiction a meritat pe deplin atît banii, cît şi timpul petrecut cu cititul, mai ales că destule dintre textele incluse merită şi o a doua lectură. V-o recomand cu multă căldură şi dumneavoastră - spre exemplu, puteţi comanda online un exemplar aici.

În ceea ce mă priveşte, imediat după ce am terminat această antologie am parcurs încă una din seria antologiilor-mamut, îngrijită tot de Mike Ashley şi intitulată The Mammoth Book of Mindblowing SF. Dar despre aceea am să vă relatez într-o postare viitoare.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)  

Pat Cadigan, 'Tea from an Empty Cup' (1998)

În ianuarie 2001, mulţumită domnului Daniel Măndiţă şi fostelor sale colege de la firma Fides, am achiziţionat un exemplar în ediţie de buzunar dintr-un roman al autoarei americane Pat Cadigan, Tea from an Empty Cup (Editura Tor, New York, 1999). De citit, am decis să îl citesc într-o scurtă şedere la mare, în septembrie 2001. Şi aşa se face că într-o după-amiază ploioasă, adîncit fiind în acest roman, nu am băgat de seamă decît cu întîrziere că toţi ceilalţi turişti din staţiune se strînseseră ciorchine împrejurul televizoarelor, păstrînd o tăcere suspectă. Tocmai se prăbuşiseră Turnurile Gemene, iar lumea se schimbase ireversibil.

Cum s-a schimbat lumea de atunci încoace probabil că aţi aflat deja din alte surse. Aş vrea să vă spun în schimb cîte ceva despre roman:

Tea from an Empty Cup reuneşte două nuvele pe care Pat Cadigan le-a publicat mai întîi separat, "Death in the Promised Land" şi "Tea from an Empty Cup". În versiunea de roman, scenele din care erau constituite cele două nuvele alternează. Cea dintîi o are ca protagonistă pe o detectivă din viitorul apropiat, Dore Konstantin, a cărei misiune este să investigheze cîteva cazuri de crimă ale căror victime sînt utilizatori ai realităţii virtuale. Cea de-a doua se concentrează asupra căutărilor în medii virtuale ale unei tinere japoneze, Yuki.

Cele două fire narative converg treptat. Dore Konstantin rezolvă cazurile şi descoperă criminalii, în vreme ce Yuki are revelaţia că în viaţa reală este de fapt un tînăr cu grave neadaptări sociale, Tomoyuki Iguchi - o personalitate care de-a lungul cărţii apare cînd şi cînd ca o amintire vagă a unui prieten demult pierdut, ori ca o fantomă virtuală.

Unele aspecte ale romanului amintesc de alte lucrări postcyberpunk publicate în aceeaşi perioadă. Astfel, mediile virtuale folosite ca domeniu de interacţiune socială între reprezentări tridimensionale ale personajelor are similarităţi cu Metaversul din Snow Crash (1992) de Neal Stephenson, în vreme ce Japonia distrusă de un cataclism şi reconstruită în realitatea virtuală de japonezii aflaţi în diaspora pare să evoce atît Scufundarea Japoniei (1973) de Sakyo Komatsu cît şi reconstrucţia virtuală a Oraşului Întunericului din Idoru (1996) de William Gibson.

Alte aspecte din Tea from an Empty Cup anticipează situaţii care au apărut în realitate un deceniu mai tîrziu. Astfel, investigaţia detectivei Dore Konstantin este îngreunată considerabil de faptul că mărturiile culese în medii virtuale nu au valabilitate în instanţă, iar cazurile de furt de personalitate sau de fraude sînt endemice în lumile virtuale din roman.

Pe ansamblu, Tea from an Empty Cup este rezonabil de bine scris, ceva mai clar şi mai puţin tulburător decît Fools, spre exemplu. Cum romanul s-a bucurat de o primire destul de bună din partea publicului, Pat Cadigan a publicat şi o continuare, Dervish Is Digital (2000), în care detectiva Dore Konstantin reapare ca personaj principal. Dar despre romanul acesta am să vă relatez cu altă ocazie.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Pat Cadigan, "Fools" (1992)

În aprilie 2002, mulţumită domnişoarei Mălina Gurgu şi foştilor săi colegi de la firma Fides, am achiziţionat o ediţie britanică de buzunar a unui roman de Pat Cadiga, Fools (Harper Collins, Londra, 1994). Decisesem să îl cumpăr în urma lecturii pe Internet a unei recenzii elogioase, iar cînd am văzut că exemplarul meu purta semnătura autoarei m-am bucurat.

Dar bucuria mea a fost de scurtă durată. Pe măsură ce am parcurs romanul, am ajuns să mă întreb din ce în ce mai insistent dacă nu cumva recenzia aceea fusese despre altă carte. După ce am terminat Fools, am căutat din nou recenzia cu pricina, am citit-o cu atenţie şi am constatat că se referea chiar la acest roman – numai că punea diferite elemente ale cărţii într-o lumină deosebit de favorabilă. Un caz de discurs gen „Afară e vopsit gardul...”, dacă doriţi. Pentru mine, asta a reprezentat o lecţie în domeniul reclamei mascate, o dovadă palpabilă că un text care pretinde a fi critică literară obiectivă poate foarte bine să caute să convingă publicul să cumpere o carte dezamăgitoare.

Căci Fools m-a dezamăgit în multe privinţe. Să vedem împreună de ce:

Din punct de vedere structural, Fools nu e un roman propriu-zis, ci un fix-up, o colecţie de trei nuvele plasate în aceeaşi lume imaginară, cu aceeaşi protagonistă-naratoare, însă cu intrigi de sine-stătătoare.

Prima secţiune a cărţii se intitulează „Fool to Remember” (sau, cum am zice noi, „Prost e cine-şi aminteşte”). Protagonista-naratoare, Marva, este o actriţă cu Metodă care tocmai a devenit celebră – numai că memoria îi joacă feste, poate ca urmare a Metodei, care implică implantarea de false memorii pentru mai buna interpretare a unui personaj sau a altuia.

Memoria şubredă e departe însă de a fi singura problemă a Marvei. Destui dintre cei pe care şi-i aminteşte din lumea mass-media nu o recunosc, ba chiar o suspectează că ar fi o anonimă care şi-a implantat ilicit memoriile unei persoane celebre – o operaţie foarte răspîndită în această lume imaginară. Şi o altă personalitate, Marceline, preia controlul, parcă pentru a dovedi acestă ipoteză.

Marceline este o damă de companie – o persoană care, contra cost, le oferă companie sinucigaşilor înaintea gestului final. A ajuns în această situaţie pentru că are viciul costisitor de a-şi implanta amintirile altora, precum cele ale actriţei Marva, iar agentul ei (pe care Marceline îl numeşte de regulă „proxenet”), Bateau, îi extrage periodic amintirile despre clienţi ca să le vîndă pe piaţa neagră.

Numai că tentativele de extracţie duc de această dată la rezultate neaşteptate. O altă personalitate, pînă atunci bine camuflată, iese la suprafaţă şi încearcă să preia controlul. Este Mersine, agentă sub acoperire a Poliţiei Creierelor, aflată în căutare de informaţii despre traficul ilicit de memorii şi despre implanturile ilegale de personalitate.

Pe parcursul nuvelei, personalitatea dominantă a naratoarei ajunge să se schimbe din ce în ce mai des, într-un iureş care îi năuceşte pe sărmanii cititori, iar fiecare dintre cele trei personalităţi (Marva, actriţa, Marceline, dama de companie, şi Mersine, poliţista) are o teorie proprie care caută să explice locul ei în lume, tulburările de memorie, comporatmentul aparent ciudat al celor din jur şi aşa mai departe. Din fericire pentru cititori, fiecare dintre cele trei personalităţi are discursul imprimat cu alt tip de litere.

În finalul acestei secţiuni, poliţista are cîştig de cauză, se fac unele arestări, iar protagonista de bucură de un concediu.

Cea de-a doua secţiune se numeşte „Fool to Believe” (adică „Prost e cine crede”). Mersine anchetează o răpire a minţii – o crimă căreia i-a căzut victimă Sovay, un actor care îi fusese coleg Marvei. Pentru a desfăşura ancheta, Mersine se deghizează şi adoptă o nouă personalitate, Mary Anderik. Protagonista descoperă că personalitatea lui Sovay a fost implantată în mai multe persoane, iar diferitele copii vor să fie reunite. Răpitorii o maltratează însă pe Marya/Mersine şi propriile personalităţi încept să alterneze într-un ritm accelerat. În cele din urmă, personalitatea de camuflaj, Marya Anderik, preferă să o reprime pe cea iniţială şi să nu mai aibă de-a face cu poliţia.

Ultima secţiune poartă titlul „Nobody’s Fool” (în traducere aproximativă: „Nu sînt proasta nimănui”). Actriţa Marva a redevenit personalitatea dominantă şi interpretează roluri pentru spectacole mass-media. Scenariile şi regia sînt asigurate de Rowan, văduva lui Sovay. Numai că Rowan crede că personalitatea lui Sovay (declarată moartă oficial) încă se mai găseşte în creierul cuiva şi îi cere Marvei să o caute. Iar Marva readuce la suprafaţă personalitatea poliţistei Mercine.

Nu numai că Mercine regăseşte bună parte din personalitatea lui Sovay în mintea unui fost iubt al Marvei, Anwar, dar, după o discuţie cu celelalte personalităţi ale sale, ajunge la concluzia că joaca de-a implantul de memorie şi schimbul de personalitate a transformat prea mulţi oameni în colaboratori fără voie ai Poliţiei Creierelor. Ca urmare, decide să o readucă la suprafaţă pe dama de companie Marceline, să înceteze colaborarea cu poliţia şi să-şi schimbe viaţa din temelii.

Tema implanturilor de memorie şi de personalitate nu este tocmai nouă în literatura ştiinţifico-fantastică, dacă ar fi numai să menţionăm Vacuum Flowers (1987) de Michael Swanwick, „Ne putem reaminti totul pentru dumneavoastră” (1966) de Philip K. Dick şi Lumea lui Non-A (1948) de A.E. Van Vogt. Ceea ce aduce nou Pat Cadigan în tratarea acestei teme este punctul de vedere. În celelalte cazuri citate mai sus, autorii au folosit omniscienţa selectivă, relatîndu-le cititorilor pe un ton obiectiv ceea ce se întîmpla cu protagonista sau protagonistul. Pat Cadigan utilizează în schimb naraţiunea la persoana întîi. Astfel, sentimentul confortabil al cititorilor cărora li se arată din afară evenimentele din intrigă dispare şi este înlocuit de o intensă dezorientare.

Faptul că personalităţile protagonistei alternează în ritm accelerat contribuie la sporirea dezorientării, iar lumea în care este plasată intriga este şi ea deosebit de confuză. Mai precis, unele scene au loc în realitatea imediată, altele implică proiecţii holografice, altele se petrec în „realitatea artificială” (o denumire creată de Pat Cadigan pentru realitatea virtuală), iar altele sînt amintiri, fie ele autentice sau implantate. Şi, dat fiind că protagonista-naratoare rareori precizează care evenimente sînt reale, care sînt rememorate şi care sînt virtuale, cititorii trebuie să fie atenţi pagină cu pagină, dacă nu chiar rînd cu rînd, ca să le deosebească pe unele de altele. Iar proiecţiile holografice suprarealiste din realitatea imediată nu fac decît să sporească confuzia.

Dacă ar fi să comparăm Fools cu un alt roman complex din punct de vedere narativ şi tipografic, precum Zgomotul şi furia (1929) de William Faulkner, am putea găsi unele asemănări. Dar în prima secţiune din Zgomotul şi furia trecerea de la literele romanice la cele italice semnala diferenţa dintre realitatea imediată şi amintiri (două tipuri de litere, două categorii de evenimente, o singură personalitate), în vreme ce Fools jonglează cu numeroase tipuri de literă, numeroase personalităţi ale protagonistei-naratoare şi numeroase paliere ale realităţii, pînă cînd cititorii ajung să fie complet debusolaţi.

Aici am fost tentat să adaug că un roman atît de complicat îi poate împinge pe cititori nu numai în situaţia în care să nu îl înţeleagă, ci şi în aceea în care să nu le mai pese dacă îl înţeleg sau nu. Apoi mi-am dat seama că, după invazia dispozitivelor mediatice portabile din ultimele cîteva decenii şi după extinderea spectaculoasă a diverselor reţele de telecomunicaţii, Fools a ajuns să fie mai relevant pentru 2008 (cînd îl citim) decît pentru 1994 (cînd a fost publicat). Nu pentru că ar fi coerent, inteligibil şi captivant, ci, dimpotrivă, pentru că lumea lui imaginară suprasaturată mediatic, debusolată, plictisitoare şi obositoare reflectă destul de bine realitatea urbană de zi cu zi a începutului secolului al douăzeci şi unulea. Poate că Fools e un roman confuz şi frustrant pentru cititorii obişnuiţi, dar nici lumea reală pe care o reflectă Pat Cadigan în oglinda strîmbă a prozei nu se simte prea bine...

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)

Pat Cadigan – "Patterns" (1989)

În iarna anului 2001, mulţumită domnului Cristian Lăzărescu am făcut cunoştinţă cu Liviu Moldovan. Liviu a început prin a-mi împrumuta o culegere de proză scurtă de Pat Cadigan şi a sfîrşit prin a-mi deveni un bun prieten.

Patterns, în forma în care am citit-o, este ediţia a doua, din 1999, a unui volum publicat iniţial în 1989. De asemenea, Patterns demonstrează foarte clar că literatura cyberpunk nu este scrisă numai de bărbaţi albi din clasa de mijloc şi că literatură cyberpunk nu înseamnă orice scriu autorii cyberpunk. Să vedem împreună de ce:

Volumul începe cu o introducere de Bruce Sterling din care aflăm că Patterns este dificil de catalogat din cauză că amestecă elemente de science-fiction, fantasy şi horror. Personajele lui Cadigan sînt de două feluri: A) calme, calculate, respectiv B) fracturate din punct de vedere existenţial. Uneori pendulează de la A la B şi înapoi. Alteori nu-şi mai găsesc drumul înapoi la A. Spre final, Sterling ne anunţă că Pat Cadigan scrie literatură adecvată pentru o lume dominată de precesiunea simulacrelor.

Povestirea "Patterns" este o parabolă care tratează despre simulacre, o fantezie sumbră înrudită cu cele scrise de William S. Burroughs. Căci Cadigan îşi imaginează unde ne-ar duce televiziunea cu adevărat interactivă...

"Eenie, Meenie, Ipsateenie" e construită pe o serie de amintiri ale unui adult, Milo Sinclair, care în copilărie a ucis accidental o fetiţă într-un joc de-a v-aţi ascuns. Bîntuit fiind de fetiţa care îl caută şi acum, Milo a devenit criminal în serie.

"Vengeance Is Yours" începe cu o scenă de flirt într-un bar, dar se încheie cu un episod teribil în care o sinucigaşă pare să se ridice din mormînt şi să-l atace pe bărbatul care a părăsit-o. Şi dacă asemenea înscenări, filmate pe casete video pentru beneficiul rudelor îndoliate, ar fi activitatea unei firme, Răzbunarea E A Dumneavoastră, SRL?

"The Day the Martels Got the Cable" poate fi o fantezie sau o poveste paranoică, în funcţie de cine o citeşte. Căci doamna Martel îl lasă acasă pe soţul ei în aşteptarea instalatorilor de la cablu. Iar instalatoarea îl transformă pe bărbat într-o creatură reprogramată, obedientă, care să facă toate muncile din gospodărie şi să nu iasă din cuvîntul soţiei.

"Roadside Rescue" este o altă fantezie paranoică. Protagonistul Etan Carrera, rămas în pană pe marginea drumului, este luat într-o limuzină de un extraterestru şi de şoferul acestuia. Etan e obligat să întreţină conversaţie pînă cînd se înfurie, apoi e lăsat să plece. Dacă extratereştrii ar găsi satisfacţia în furia pămîntenilor?

"Rock On", cea mai antologată povestire a autoarei, extrapolează transformările tehnologice şi mediatice pe care le-a suferit muzica în a doua jumătate a secolului al douăzecilea. Căci protagonista Gina are capacitatea de a reda muzica din mintea oamenilor şi de a sintetiza melodiile individuale în muzica unui grup. Fuga Ginei de lîngă celebrul cîntăreţ Man-O-War nu o duce decît la un grup în formare, Misbegotten, iar la al treilea album al acestei formaţii Man-O-War îi preia cu totul ca să-şi recupereze sintetizatoarea.

"Heal" este o parabolă splatter-punk despre un pastor, Jesse Rapture, care cîştigă bani din false vindecări miraculoase. O soţie colerică ce şi-a împuşcat mortal soţul infidel îi cere pastorului să-l resusciteze. Iar cînd Jesse Rapture recunoaşte că e un şarlatan...

"Another One Hits the Road" e o poveste suprarealistă despre jogging. E posibil să fi inspirat un episod median din Forrest Gump, pentru că tratează despre isteria colectivă a alergărilor, care-i face pe oameni obişnuiţi din America să-şi lase casa, serviciul şi familia şi să fugă. Emblematică mi se pare dilema locuitorilor dintr-un orăşel prin care trece convoiul Alergătorilor. Cetăţenii din Colburn Springs nu ştiu dacă să privească evenimentul la televizor sau să-l vadă cu ochii lor.

"My Brother's Keeper" este o fantezie sumbră în care o studentă evadată dintr-un ghetou revine acasă în vacanţa de Crăciun. Iniţial, China descoperă că fratele ei, Joe, a devenit toxicoman, apoi că întregul oraş a fost invadat de o specie de vampiri, iar heroina e numai unul dintre mijloacele prin care aceştia îşi procură victime.

"Pretty Boy Crossover" e unul dintre puţinele texte cu adevărat cyberpunk din acest volum. Băiatul Drăguţ din titlu primeşte oferta unei corporaţii să fie transformat într-un program, precum prietenul şi idolul său, Bobby, şi să apară în videoclipuri pe întregul mapamond. Protagonistul, într-o manieră surprinzătoare pentru un personaj cyberpunk, preferă să rămînă o fiinţă în carne şi oase şi să-şi păstreze libertatea de a alege ce să facă cu viaţa sa.

"Two" este o poveste suprarealistă despre Sarah Jane, o fetiţă telepată pe care un escroc mărunt, Michael, o foloseşte pentru a cîştiga la jocul de poker. Povestea urmăreşte în paralel relaţia celor doi şi consecinţele aptitudinilor fetiţei, dincolo de limitele corpului şi ale vieţii.

"Angel" este încă o fantezie urbană asemănătoare cu cele scrise de William S. Burroughs. Protagonista e însoţită de un înger, iar prezenţa
acestuia o ajută să vadă că printre oameni circulă extratereştri. Majoritatea pămîntenilor nu-i percep pentru că văd ceea ce se aşteaptă să vadă, nu ceea ce se află dinaintea lor. Ca în toate povestirile lui Cadigan, lucrurile nu sînt ceea ce par. Protagonista e hermafrodită, iar îngerul, după mărturia soţiei lui, e o creatură ciudată pe care n-o interesează lucruri raţionale, cum ar fi "mai mult" sau "mai puţin", ci noţiuni perverse, precum "bine" şi "rău".

"It Was the Heat" e o povestire fantastică despre Martha, o directoare din nordul Statelor Unite, căreia un amant ocazional din New Orleans îi ia căldura. Oricîtă căldură fizică ar primi, Martha suferă de frig, şi în cele din urmă trebuie să-l găsească din nou pe cel ce i-a luat căldura spirituală. După ce o primeşte înapoi, ajunge să locuiască foarte confortabil în camere neîncălzite.

"The Power and the Passion", povestirea care încheie volumul Patterns, duce clişeele poveştilor cu vampiri într-o direcţie neaşteptată. Pat Cadigan se întreabă în subtext de ce vînătorii de vampiri trebuie să fie personaje pozitive, agreabile, în special preoţi sau medici. Protagonistul acestei povestiri, Soames, este un sociopat sadic care vînează vampiri după ce a fost eliberat condiţionat din închisoare. Pe de o parte îi face o reală plăcere, pe de alta ştie că, în lipsa tatuajului plin de detalii clinice al Răstignirii pe care-l poartă pe piept, probabil că ar fi ispitit să treacă de partea vampirilor.

Pe ansamblu, cititorul rămîne cu impresia că Pat Cadigan reflectă într-un mod creativ o realitate mediatică mozaicată, compozită, care nu formează un întreg coerent. Iar tema personajelor cu existenţa fracturată, precum Gina din "Rock On", a revenit şi în alte cărţi ale autoarei.

Dar asta e altă poveste.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)