Joe Benitez et al., "Lady Mechanika, Vol. 7" (2022)

Imagine preluată de pe situl ImageComics.com

Pe la jumătatea lunii octombrie 2022, prin amabilitatea importatorilor de benzi desenate de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar din cel mai recent volum al romanului grafic Lady Mechanika, intitulat: The Monster from the Ministry of Hell (editura Image Comics, Portland, OR, 2022). L-am parcurs pe îndelete până în ultima decadă a lunii decembrie 2022.

Și iată ce am aflat:

Lady Mechanika o duce pe Winifred la un bâlci, unde se întâlnesc cu doctorul Littleton și cu fiica acestuia, Alexandra. În timp ce vizitează diferitele atracții ale bâlciului, protagonista îi relatează doctorului cum, în copilărie, ajunsese într-un orfelinat, alături de alte fetițe care sufereau de diverse malformații, cum fusese supusă unor intervenții chirurgicale și unor experimente medicale, respectiv cum izbutise să îl ucidă pe maleficul doctor Grindlethorn și, în cele din urmă, să evadeze împreună cu Katherine Winter din Ministerul Sănătății.

În "prezent", Lady Mechanika e informată că doctorul Grindlethorn trăiește - doar ca să constate, când îl vizitează, că, sub masca lui, se ascunde, de fapt, una dintre fostele lui paciente, care a devenit medic și care îi continuă activitatea de cercetare. Căci doctorul Grindlethorn era departe de a fi malefic, așa cum îl crezuse Lady Mechanika în copilărie.

În schimb, la finalul volumului, doctorul Littleton îi transmite lui Katherine Winter o fiolă cu sângele protagonistei. Și, cum era clar din primul volum al acestei serii steampunk că vechile prietene au devenit rivale, mă aștept ca, în următorul volum, conflictul dintre ele să ajungă la un punct culminant.

Scenariul creat de Joe Benitez e destul de interesant, cu trimiteri intertextuale la Oliver Twist și la Frankenstein. Din păcate, o asemenea poveste a originii protagonistei nu prea avea cum să creeze suspans, întrucât cititorii știu de la bun început că protagonista avea să supraviețuiască și să evadeze din Ministerul Sănătății.

Grafica este la înălțime, atât datorită desenelor lui Joe Benitez, cât și grație culorilor aplicate de Beth Sotello. Față de volumul precedent, Sangre, The Monster from the Ministry of Hell reprezintă un progres.

Volumul conține și o galerie de coperte, dintre care mi-a atras atenția, în mod deosebit, o ilustrație creată de către Jay Anacleto și Romulo Fajardo, jr., precum și un interviu cu Joe Benitez realizat de către Andria Richard.

Pe ansamblu, poate că The Monster from the Ministry of Hell nu este cel mai bun volum din seria Lady Mechanika, însă, cu certitudine, nu este cel mai slab. Ca urmare, îl voi păstra în colecție și voi aștepta cu interes noi volume din acest roman grafic steampunk de excepție. La momentul potrivit, am să vă dau detalii despre ele tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Mark Hodder, "The Secret of Abdu El Yezdi" (2013)

Imagine preluată de pe situl lwcurrey.com

În a doua decadă a lunii octombrie 2019, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat, la un preț promoțional, un exemplar dintr-un roman de Mark Hodder intitulat The Secret of Abdu El Yezdi  (editura Del Rey, grupul editorial Random House, Londra, 2014). De parcurs, am reușit să îl parcurg abia în a doua decadă a lunii aprilie 2022.

Și iată ce am aflat:

The Secret of Abdu El Yezdi este al patrulea roman din seria steampunk despre Burton și Swinburne. De această dată, acțiunea este plasată pe alt fir temporal, în care regina Victoria a fost asasinată în 1840, dar, în locul ei, a fost încoronat fiul lui Ernest Augustus I de Hanovra, George al V-lea (care, în istoria noastră, a fost regele Hanovrei între 1851 și 1866).

În "Partea întâi - Burton", protagonistul Richard Francis Burton descoperă izvoarele Nilului în Africa Centrală, iar, în 1859, la revenirea în Anglia, este înnobilat și devine agentul secret al regelui. În paralel, se pregătește cununia lui cu Isabel Arundell, în pofida unei profeții că are să o ucidă când ea va fi încă îmbrăcată cu rochia de mireasă. Burton primește de la rege și de la prim-ministrul Benjamin Disraeli misiunea de a afla cine a organizat recent o serie de răpiri. Alte răpiri similare fuseseră evitate grație sfaturilor date de un spirit numit Abdu El Yezdi - doar că, de la un timp, spiritul nu s-a mai manifestat.

Fratele lui Burton, Edward, îl sfătuiește pe explorator să se consulte cu poetul Algernon Swinburne. De asemenea, polițistul William Trounce, care fusese martor la asasinarea reginei Victoria în 1840, îl informează pe protagonist că seamănă cu unul dinte suspecți - deși, pe atunci, Burton avea doar 19 ani, iar suspectul arăta mult mai vârstnic. Un alt martor ocular dezvăluie informații despre arma crimei - aparent, o pușcă cu lunetă adusă din 1918.

Burton îl interoghează în azilul Bedlam pe ocultistul Laurence Oliphant și află despre evadarea altui pacient, Francis Galton, cu ajutorul vărului acestuia, Charles Darwin. Din păcate, în timp ce Burton îl vizita pe Darwin și familia sa, survine un atac organizat de două personaje dubioase, Burke și Hare, care îl răpesc pe naturalist.

În "Partea a doua - Swinburne", Burton și Swinburne investighează conexiunile unui mistic american itinerant, Thomas Lake Harris, cu un spirit adus din altă dimensiune de către Oliphant. Cu ajutorul exorcistului francez Eliphas Lévi și al micului vânzător de ziare Bram Stoker (pe care Burton îl angajează ca valet), cei doi anchetează straniile evenimente care avuseseră loc la bordul vasului Royal Charter înaintea naufragiului acestuia, căci, din păcate, unul dintre supraviețuitorii naufragiului, John Judge, posedat parcă de un spirit malefic, Perdurabo, bântuie pe la conacul unde urmează să aibă loc nunta lui Burton cu Isabel Arundell și îi transformă, pe rând, pe oaspeți în strigoi.

Lévi organizează identificarea și distrugerea strigoilor - inclusiv a tinerei Isabel, care îi căzuse victimă lui Perdurabo - doar că uciderea lui John Judge nu distruge și spiritul malefic care îl posedase.

În "Partea a treia - Bestia", Burton și însoțitorii săi revin la Londra, identifică spiritul Perdurabo ca fiind o proiecție a ocultistului Aleister Crowley de pe alte fire temporale și dejoacă parțial un complot criminal cu ajutorul Poliției Metropolitane, ba chiar află identitatea lui Abdu El Yezdi. Paradoxal, Crowley reușește în primul rând să își arunce în aer propriii complici și propriii părinți, iar rezultatul este că, pe acest fir temporal, nu mai are cum să se nască.

Volumul se încheie, ca și cele precedente, cu note biografice dedicate personajelor principale și destinului lor din istoria noastră, cu scurte articole despre evenimente precum naufragiul vasului Royal Charter și cu o notă autobiografică amuzantă și autoironică a autorului.

Pe ansablu, în pofida dimensiunilor respectabile (548 p.), The Secret of Abdu El Yezdi mi-a făcut o impresie mai puțin favorabilă decât romanele precedente din seria Burton și Swinburne.

E adevărat că reapar, în fundal, elemente de recuzită steampunk creative precum trenurile pneumatice, girocopterele acționate cu aburi și o versiune orală a motorului de căutare Google - așa-numita rețea a șoptitorilor.

E la fel de adevărat că, pe lângă personaje istorice care revin, ca Laurence Oliphant, Florence Nightingale, Charles Babbage și Isambard Kingdom Brunel, apar și altele, ca Benjamin Disraeli, William Morris și Lewis Carroll.

Și e adevărat că stilul în care e scris romanul e îngrijit, cu dialoguri care pastișează elegant stilul victorian și cu o dozare atentă a suspansului, care duce la un punct culminant de mijloc și la un al doilea punct culminant de final.

Dar pastișa horror după Dracula de Bram Stoker, cu vampiri și strigoi, chiar dacă adusă la tema ucroniilor care domină seria Burton și Swinburne, nu mi s-a părut la fel de interesantă ca alte subiecte atinse de către Mark Hodder. Iar romanul a părut să fi fost lungit mai mult decât era cazul.

În plus, efortul de a promova o altă serie steampunk, despre detectivul Macallister Fogg din... Baker Street, mi s-a părut puțin prea insistent. Intertextualitatea și autoreferențierea sunt elemente recurente în postmodernism, și cu atât mai mult în steampunk, dar e de dorit să fie o măsură în toate.

Per total, The Secret of Abdu El Yezdi a meritat o lectură (mai ales pentru că autorul pare să fi depus o muncă asiduă de documentare în vederea scrierii romanului), însă, în ceea ce mă privește, am îndoieli că va avea parte curând și de o a doua. Firește, asta nu m-a împiedicat să parcurg următorul roman din seria Burton și Swinburne, intitulat The Return of the Discontinued Man. Dar, despre acela, rămâne să discutăm pe larg cu altă ocazie tot aici, la "Țesătorul".

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Mark Hodder, "Expedition to the Mountains of the Moon" (2012)

Imagine preluată de pe situl MarkHodder.blogspot.com

În a doua decadă a lunii octombrie 2019, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar dintr-un roman de Mark Hodder intitulat Expedition to the Mountains of the Moon (editura Snowbooks, Londra, 2012). De parcurs, am izbutit să îl parcurg abia în ultima decadă a lunii martie 2022. (Mai bine mai târziu...)

Și iată ce am aflat:

În cel de-al treilea roman al seriei steampunk Burton și Swinburne, protagonistul, Sir Richard Francis Burton, pornește, în 1863, într-o expediție către Africa Centrală pentru a descoperi al treilea fragment dintr-un meteorit străvechi cu proprietăți paranormale. Pentru început, Burton și însoțitorii săi, printre care se numără poetul Algernon Swinburne, dar și un android mecanic animat de memoria filosofului Herbert Spencer, călătoresc cu o aeronavă, însă ajung în Peninsula Arabică, apoi traversează către Cornul Africii și încearcă să ajungă în regiunea lacurilor înaintea unei expediții prusace condusă de fostul camarad al exploratorului, John Speke.

În paralel, în 1916, Sir Richard Francis Burton se pomenește în versiunea centraafricană a Primului Război Mondial, iar reporterul Herbert George Wells îl ajută să își recapete memoria și să îndeplinească misiunea pentru care fusese trimis în viitor.

Căci, de această dată, mai întâi cu ajutorul magiei, apoi grație costumului lui Jack Săltărețul, Burton izbutește să călătorească - inițial, în viitor, unde dejoacă planurile dictatorului Friedrich Nietzsche și ale ocultistului Aleister Crowley, după care în trecut, unde, în 1840, cu o pușcă cu lunetă din vremea Primului Război Mondial, încearcă să împiedice asasinarea reginei Victoria.

Iar rezultatele sunt... paradoxale.

Romanul este urmat de notele biografice ale unora dintre personajele principale, de scurte articole privitoare la câteva evenimente istorice la care se făcea aluzie în roman și de o notă autobiografică (și autoironică) a autorului.

Oricât ar părea de improbabil, Expedition to the Mountains of the Moon este încă și mai spectaculos decât primele două romane din seria Burton și Swinburne. Pe de o parte, acțiunea schimbă cadrul de la Londra victoriană (sau, în această istorie alternativă, "albertiană") la Africa Subsahariană,, care a fost o temă predilectă pentru nonficțiune (Cum l-am găsit pe Livingstone, Regiunile lacustre din Africa Centrală) și ficțiune (Cinci săptămâni în balon, Steaua Sudului, Inima întunericului) pentru victorieni.

Pe de altă parte, intriga are o structură mai ingenioasă decât cele două romane precedente, căci cuprinde două planuri, unul situat în 1863-1864, celălalt - în 1916-1918. De aici, un șir de paradoxuri care fac deliciul lecturii. (În această privință, Expedition to the Mountains of the Moon rivalizează cu un roman clasic din canonul steampunk, The Anubis Gates de Tim Powers.)

Nu în ultimul rând, pe lângă abundența de imagini fanteziste (care sper să ne aducă, la un moment dat, ediții ilustrate ale seriei Burton și Swinburne), aș aminti o puzderie de trimiteri intertextuale la Ziua trifidelor de John Wyndham, la Războiul lumilor, Omul invizibil, Mașina timpului și Primii oameni în Lună de H. G. Wells, la Minele regelui Solomon de H. Rider Haggard. Adăugați la toate astea o galerie de personaje celebre (inclusiv Lord Palmerston, Isambard Kingdom Brunel și nelipsitul Oscar Wilde) și o doză substanțială de umor britanic și veți înțelege de ce, în aceeași zi când am terminat de parcurs Expedition to the Mountains of the Moon, am început să citesc următorul roman din seria Burton și Swinburne, intitulat The Secret of Abdul El Yezdi. Însă, despre acela, am să vă relatez mai pe larg cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Mark Hodder, "The Curious Case of the Clockwork Man" (2011)

Imagine preluată de pe situl LWCurrey.com

În a doua decadă a lunii octombrie 2019, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar dintr-un roman de Mark Hodder intitulat The Curious Case of the Clockwork Man (editura Snowbooks, Londra, 2017). De parcurs, am reușit să îl parcurg abia în a doua decadă a lunii martie 2022. (Probabil ați remarcat deja că citesc cam puțin și cam încet...)

Și iată ce am aflat:

Acțiunea romanului este plasată în 1862, la un an după evenimentele din The Strange Affair of Spring-Heeled Jack, într-o istorie alternativă unde regina Victoria a fost asasinată în 1840, iar prințul-consort Albert a fost încoronat rege al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei în locul ei.

De această dată, protagoniștii Sir Richard Francis Burton și Algernon Charles Swinburne investighează cazul unui aristocrat dispărut, Sir Roger Tichborne, a cărui identitate (cu moșia, conacul și averea aferente) este revendicată de impostorul Arthur Orton, un simplu măcelar. Cazul e complicat de influența unor misterioase diamante negre, tăiate dintr-un meteorit ale cărui fragmente ajunseseră în America de Sud, în Africa Centrală și în Indochina, iar, în final, duce la răzmerițe în Londra și la o stranie invazie de zombi.

Și de această dată, Sir Richard Burton, ajutat de poetul Swinburne, de un majordom mecanic și de forțele de poliție, izbutește să descopere sursa tulburărilor, să o neutralizeze și să restabilească ordinea.

Acest al doilea roman steampunk din seria Burton și Swinburne reușește, oricât de improbabil ar părea, să fie mai inventiv și mai captivant decât primul.

Astfel, mijloacele de transport includ girocoptere acționate cu aburi, miriapozi gigantici retroutilați, precum și scarabei uriași porecliți... Folk's Wagon. Decorul urban cuprinde crabi mecanici care adună gunoaiele, dar și cai colosali care tractează vehiculele omnibus, cabaline mecanice și nelipsita ceață londoneză. Personajele secundare sunt inventatorul Charles Babbage, sora medicală Florence Nightingale, filosoful Herbert Spencer și Madame Helena Blavatski, precum și nelipsitul vânzător de ziare Oscar Wilde. Trimiterile intertextuale au, între altele, o versiune albertiană a invaziei vegetale din Ziua trifidelor, o transpunere britanică a Omului cu masca de fier și o viziune steampunk asupra ohitopterelor din Dune. Iar umorul englezesc abundă, incluzând o scenă burlescă la care participă poteul Swinburne și politicianul Gladstone, o încăierare unde, în loc de arme, personajele folosesc ustensile de bucătărie și cărți de bucate, respectiv cea mai ridicol de politicoasă invazie de zombi din câte s-au scris vreodată.

De asemenea, ar merita amintit că titlurile de capitole sunt imprimate cu litere cursive, victoriene, iar multe dintre ele sunt urmate de citate apocrife sau autentice atribuite unora dintre personaje, de facsimile ale unor scrisori din acea istorie alternativă sau de reclame la produse tehnologice sau eugenice care de care mai năstrușnice.

Romanul propriu-zis este urmat de note biografice dedicate personalităților istorice mai importante sau mai modeste, care apar ca personaje, dar și de o notă biografică a autorului care transformă ironia în autoironie.

După ce am întors ultima filă a acestei ucronii spectaculoase și delicioase, m-am grăbit să încep următorul roman din seria Burton și Swinburne, intitulat Expedition to the Mountains of the Moon. Dar, despre acela, vom discuta la momentul potrivit tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.) 

Mark Hodder, "The Strange Affair of Spring-Heeled Jack" (2010)

Imagine preluată de pe situl Moviesandmania.com

În a doua decadă a lunii octombrie 2019, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar dintr-un roman de Mark Hodder intitulat The Strange Affair of Spring-Heeled Jack (editura Snowbooks, Londra, 2018). L-am parcurs în prima decadă a lunii martie 2022.

Și iată ce am aflat:

The Strange Affair of Spring-Heeled Jack  este primul roman dintr-o serie steampunk care îi are ca protagoniști pe exploratorul Sir Richard Francis Burton și pe poetul Algernon Charles Swinburne. În această versiune a istoriei, regina Victoria a fost asasinată în 1840, iar prințul-consort Albert a fost încoronat rege al Regatului Unit în locul ei. Două decenii mai târziu, în 1861, societatea albertiană are elitele împărțite în facțiuni: inginerii (care aduc schimbări tehnologice), eugeniștii (care practică ingineria genetică), libertinii (care militează pentru libertate și creativitate) și dezmățații (care practică desfrâul, magia și anarhia).

În acest context, Sir Richard Burton, proaspăt revenit din Africa și implicat într-o polemică privitoare la izvorul Nilului, este angajat ca agent secret de către Primul Ministru, Lord Palmerston, și trimis să investigheze un șir de apariții misterioase. Căci, din 1837, o creatură umanoidă poreclită Jack Săltărețul apare din când în când și agresează tinerele.

Ancheta lui Sir Richard, la care participă poetul Swinburne, dar și agenți de poliție, dezvăluie, pe de o parte, că agresorul care făcea salturi prodigioase era un călător temporal, sosit din secolul al XXIII-lea cu scopul de a-și împiedica un strămoș îndepărtat să o asasineze pe regina Victoria. Pe de altă parte protagonistul descoperă o cabală organizată de Charles Darwin, Isambard Kingdom Brunel, Florence Nightingale și Laurence Oliphant, al cărei scop este să creeze licantropi, oameni-panteră și alte asemenea ciudățenii.

După o amplă bătălie finală, protagoniștii și forțele de poliție izbutesc să restabilească ordinea, însă eforturile călătorului temporal nu au făcut decât să înrăutățească lucrurile, iar istoria acestei lumi fictive continuă să curgă pe alt făgaș decât pe acela cunoscut de noi.

Ceea ce face deliciul acestei ucronii, pe lângă intriga captivantă și loviturile de teatru savant organizate, este inventivitatea autorului. Astfel, pe lângă telegraf și depeșe pneumatice, personajele din The Strange Affair of Spring-Heeled Jack mai folosesc ca mesageri câini mutanți, veșnic flămânzi, respectiv papagali vorbitori, care nu au doar penajul colorat, ci și... limbajul. Vehiculele terestre includ velocipede acționate cu abur, iar transportul aerian se face (pe lângă dirijabilele de rigoare) cu... zmee remorcate de lebede.

Printre personajele secundare, alături de cele menționate mai sus, apar și jurnalistul american Henry Morton Stanley, exploratorul scoțian David Livingstone, artistul grafic francez Gustave Doré și un mic vânzător de ziare irlandez numit Oscar Wilde.

După finalul romanului, autorul a adăugat mici note biografice ca să clarifice, în cazul personajelor principale, ce au făcut acestea și ce nu au făcut în istoria noastră.

Ar mai merita amintit și că volumul are câte un frontispiciu elegant pentru fiecare capitol, ilustrații, precum și titluri și subtitluri imprimate în litere cursive, cu o înfățișare victoriană. Ca urmare, prezentarea grafică și tehnoredactarea îngrijită contribuie la valoarea estetică a romanului.

Am apreciat acest volum al domnului Mark Hodder pentru imaginație, pentru inventivitate și pentru stil. Aștept cu nerăbdare să încep lectura următoarei cărți din seria de ucronii despre Burton și Swinburne, care poartă titlul The Curious Case of the Clockwork Man. Însă, despre aceea, vom discuta pe larg cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Jeff VanderMeer & Desirina Boskovich, "The Steampunk User's Manual" (2014)

Imagine preluată de pe situl thegamerules.com

În 2011, vă relatam la Țesătorul despre un volum bibliofil îngrijit de Jeff VanderMeer și S. J. Chambers intitulat The Steampunk Bible. Ceea ce am aflat ulterior este că, trei ani mai târziu, împreună cu Desirina Boskovich, domnul VanderMeer a publicat un al doilea volum din serie, intitulat The Steampunk User's Manual - An Illustrated Practical and Whimsical Guide to Creating Retro-Futurist Dreams (editura Abrams, New York, 2014). Abia în octombrie 2021, mulțumită librăriei virtuale Libris.ro, am achiziționat un exemplar pe care l-am parcurs pe îndelete.

Și iată ce am aflat:

Introducerea cuprinde trei secțiuni în care se arată de ce steampunk este o mișcare culturală relevantă, care sunt etapele de bază ale procesului creativ, respectiv care sunt modurile în care poate fi utilizată cartea.

Capitolul întâi tratează despre arta și meșteșugurile steampunk. Pe de o parte, oferă sfaturi referitoare la evitarea clișeelor, la căutarea elementelor novatoare, la devoltarea aptitudinilor meșteșugărești, precum și la abordarea pragmatică a provocărilor. Pe de altă parte, le propune cititorilor câteva proiecte.

Capitolul al doilea se ocupă de designul steampunk - modă, arhitectură și decorațiuni interioare. După câteva considerațiuni de ordin general referitoare la modurile în care retrofuturismul influențează arhitectura, vestimentația și artele decorative, sunt prezentate studii de caz, precum și sfaturi practice pentru persoanele dornice să încerce singure realizarea unor creații vestimentare sau decorative. Este propus și un proiect vestimentar.

Capitolul al treilea se concentrează asupra procesului de creație literară steampunk. Unele secțiuni arată cum se pot evita clișeele, respectiv cum se pot integra textele și ilustrațiile, iar altele tratează despre procesul de lucru pe text sau despre abordarea cu succes a provocărilor. Apar și sfaturi pentru scriitorii începători, precum și exerciții de scriere creativă.

Capitolul al patrulea este dedicat muzicii steampunk, precum și artelor dramatice retrofuturiste. Sunt prezentate studii de caz despre spectacole de teatru steampunk, despre opere rock retrofuturiste, despre muzică steampunk. De asemenea, apar secțiuni cu sfaturi practice privitoare la procesul creativ din domeniul muzical, la colaborarea cu ceilalți muzicieni din formație, respectiv la colaborarea cu publicul.

Și, cum steampunk mixează istoria cu fantasticul, capitolul al cincilea ne propune fantezii retrofuturiste și visuri steampunk. Rând pe rând, artiștii și meșteșugarii intervievați pentru acest volum, creatorii de modă și proiectanții, muzicienii și actorii dau frâu liber imaginației și formulează proiecte steampunk care de care mai fanteziste și mai grandioase. Căci, înainte de a fi realizat, orice proiect are nevoie să fie imaginat.

Lucrarea se încheie cu notele biobibliografice ale autorilor, cu o secțiune de mulțumiri, cu lista referințelor pentru ilustrațiile din volum și cu un indice alfabetic.

Ca și The Steampunk Bible, The Steampunk User's Manual are un caracter mozaicat. Textul principal al fiecărui capitol este întrerupt frecvent cu scurte prezentări de creații artistice, cu mici interviuri cu muzicieni, actrițe de teatru și creatoare de modă, cu liste de sfaturi dintr-un domeniu sau altul. De asemenea, unele capitole conțin articole dintr-o enciclopedie steampunk fictivă, scrise de Jess Nevins.

Ca urmare, The Steampunk User's Manual poate fi citit întâi pe firul principal, apoi din studiu de caz în studiu de caz și din interviu în interviu, pe urmă de la un articol enciclopedic la altul și, în final, numai la nivelul notelor explicative care însoțesc ilustrațiile.

Pentru că uitasem să vă spun:

The Steampunk User's Manual se prezintă ca un volum bibliofil cu copertă cartonată, color, în policromie, cu file lucioase, de hârtie cretată, și cu o puzderie de ilustrații color, care de care mai interesante, ce însoțesc de minune conținutul cărții. Numai pentru fotografiile frumoase, și această carte îngrijită de Jeff VanderMeer și de Desirina Boskovich merită cu prisosință prețul achiziției.

Ca urmare,  The Steampunk User's Manual va rămâne la loc de cinste în colecția mea alături de The Steampunk Bible. Firește, lectura acestui volum de excepție m-a îndemnat să reiau o antologie realizată de soții Ann și Jeff VanderMeer, intitulată Steampunk. Dar despre aceea rămâne să discutăm cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

(Cea mai recentă carte a mea, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și se poate comanda aici.)

D. P. Filippi & Terry Dodson, "Muse" (2012)

În prima decadă a lunii februarie 2021, prin amabilitatea domnului director Vlad Niculescu de la librăria Cărturești & Friends de pe strada Edgar Quinet din București, am achiziționat la preț promoțional un exemplar dintr-un album de bandă desenată steampunk intitulat Muse (editura Humanoids, Los Angeles, 2019). L-am parcurs într-o singură zi, după care, la începutul lunii nioembrie a aceluiași an, l-am citit și a doua oară.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

Acțiunea este plasată în ceea ce francezii numesc la belle époque într-o țară occidentală foarte... însorită. Protagonista, Coraline, se prezintă la un conac aflat pe o moșie vastă și e informată de către șoferul Ekborn și de către menajera Guérande că urmează să fie bona stăpânului casei - un adolescent numit Vernère. Acesta din urmă este un inventator care construiește diverse mașinării năstrușnice (inclusiv o mașină pentru clădit căsuțe în copaci), dar și un excentric care, după pierderea ambilor părinți, nu mai știe să se bucure de viață.

Bizar este însă că, după fiecare cină, ba chiar și la un picnic în miezul zilei, după ce Coraline, la îndemnurile gazdei, consumă o licoare foarte aromată, protagonista are vise recurente în care, prin ușile șifonierului, trece în atelierul de croitorie al fraților Caparelli, după care, mulțumită unui liftier amabil, ajunge ba în mijlocul unei bătălii navale cu pirați, ba la naufragiul unui pachebot și, de acolo, pe o insulă tropicală unde este capturată de antropofagi, ba într-un regat de basm unde o mulțime de personaje sunt adormite, parcă sub efectul unei vrăji.

Din păcate, în lumea reală, Coraline descoperă că destule tinere dintr-un sat învecinat, angajate, rând pe rând, la conac, au adormit sub efectul licorii și nu se mai pot elibera din vis. Ca urmare, protagonista se aventurează în vis o ultimă oară, tece printr-un harem oriental, printr-un salon din Vestul Sălbatic, printr-o versiune onirică a Japoniei feudale și printr-o Britanie medievală, după care îl eliberează pe Vernère din visul recurent, laolaltă cu tinerele localnice, și totul se termină cu o cină festivă.

Scenaristul francez D. P. Filippi reușește, într-o sută de pagini, să ofere o poveste dinamică și agreabilă. Am fost plăcut surprins de puzderia de trimiteri intertextuale, de la Narnia la Insula Comorii, de la Alice în Țara Minunilor la Vrăjitorul din Oz, de la Tarzan la King Kong, de la Westworld la Sucker Punch și de la basmele fraților Grimm la O mie și una de nopți.

Însă, oricâte calități ar avea scenariul, desenele graficianului american Terry Dodson sunt încă și mai impresionante. Pe de o parte, protagonista pare sosită din pictorialele revistei Playboy (în cazul în care publicația ar fi avut o ediție fin-de-siècle). Pe de altă parte, portretistica personajelor secundare este foarte izbutită. Nu în ultimul rînd, decorurile Art Nouveau și mașinăriile de tot felul sunt redate minuțios, într-o exuberanță de detalii.

O mențiune cu totul specială li se cuvine Rebeccăi Rendon și lui Terry Dodson pentru culorile pastelate, specifice mai curând benzii desenate franco-belgiene decât comics-urilor americane. Și aici, în zona cromatică, precum și în domeniul decorurilor și al decorațiunilor interioare, Muse îi este tributar esteticii Art Nouveau.

Machetarea albumului este foarte elegantă: copertă cartonată, color, în policromie, cu porțiuni lăcuite, pagini introductive cu prezentare atractivă, galerie de schițe însoțite de explicații la final. Pe ansamblu, Muse se prezintă ca un vis frumos, doar că în formă tipărită. Nu întâmplător, ediția originală, apărută în Franța în două volume, a purtat titlul Songes.

Aș reciti oricând cu plăcere acest album steampunk... vaporos, spre deosebire de un altul, From Hell, pe care îmi e groază să îl redeschid. Dar, mai devreme sau mai târziu, urmează să îmi fac curaj și să vă dau detalii și despre acela tot aici, la Țesătorul.

(Cea mai recentă carte a mea, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și se poate comanda aici.) 

Kevin J. Anderson (antologator), "War of the Worlds - Global Dispatches" (1996)

Imagine preluată de pe situl Amazon.com

În 1996, pentru a marca un centenar de la publicarea romanului Războiul lumilor de H. G. Wells, editura Bantam din New York a publicat, în cadrul colecției Spectra, o antologie îngrijită de Kevin J. Anderson și intitulată War of the Worlds - Global Dispatches. Mulți ani mai târziu, în septembrie 2020, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar dintr-o ediție mai recentă a acestei antologii tematice (Titan Books, Londra, 2013). L-am parcurs în trei zile.

Și iată ce am aflat:

"Prefața" îi este atribuită lui H. G. Wells și relatează, pe scurt, circumstanțele în care au fost adunate diverse relatări ale invaziei marțienilor, dar semnalează și faptul că, între diversele relatări, există inadvertențe.

Mike Resnick contribuie cu un text atribuit lui Teddy Roosevelt, o colecție de fragmente de jurnal, scrisori și extrase de monografie în care viitorul președinte al S.U.A. relatează cum s-a confruntat în Cuba cu marțienii invadatori.

Kevin J. Anderson, în "Canals in the Sand", relatează despre un proiect al astronomului Percival Lowell de a trasa figuri geometrice în Sahara - și despre întâlnirea fatală a acestuia cu marțienii.

Walter Jon Williams, în "Foreign Devils", tratează despre invazia marțiană în China, în vremea Răscoalei Boxerilor, și despre efectele neașteptate ale acesteia la curtea imperială chineză.

Daniel Marcus, în "Blue Period", relatează despre invazia marțiană la Paris, așa cum ar fi perceput-o Pablo Picasso.

Robert Silverberg, în schimb, ne oferă "The Martian Invasion Journals of Henry James", în care Henry James și H. G. Wells călătoresc prin Anglia rurală, în vremea invaziei marțiene, iar cel dintâi ajunge să scrie... Războiul lumilor.

Janet Berliner contribuie cu "The True Tale of the Final Battle of Umslopagaas the Zulu", în care Winston Churchill îi scrie lui H. Rider Haggard pentru a-i relata cum personajele acestuia din urmă s-au confruntat cu marțienii.

Howard Waldrop, în "Night of the Cooters", ne oferă o poveste gogonată despre cum au reacționat patrulele texane la invazia marțiană.

Doug Beason, în schimb, în "Determinism and the Martian War, with Relativistic Corrections", îl trimite pe tânărul Albert Einstein într-o călătorie cu trenul și la o confruntare dramatică cu invadatorii marțieni.

Barbara Hambly, în "Soldier of the Queen", relatează, din perspectiva lui Rudyard Kipling, cum soldații din Plain Tales from the Hills au respins invazia marțiană din India cu ajutorul lui Kim, al lui Mowgli, dar și al tânărului Gandhi.

George Alec Effinger, în "Mars: The Home Front", îl pastișează pe Edgar Rice Burroughs și arată cum John Carter a salvat-o pe Dejah Thoris de creaturile marțiene care se hrăneau cu sânge.

Allen Steele, în "A Letter from Saint Louis", arată, din perspectiva jurnalistului Arthur Barnett, angajat al magnatului presei Joseph Pulitzer, cum marțienii au traversat fluviul Mississippi și au cucerit orașul Saint Louis.

Mark W. Tiedemann, în schimb, relatează, în "Resurrection", cum Lev Tolstoi a asistat la invazia marțiană în Rusia și la organizarea rezistenței armate de către un gruzin pe nume Giugașvili.

Gregory Benford și David Brin, în "Paris Conquers All", arată, din perspectiva lui Jules Verne, cum parizienii rezistă cu succes invaziei marțiene utilizând drept armă... turnul Eiffel.

Don Webb, în "To Mars and Providence", îl are ca protagonist pe un copil din Providence numit Howard Philips Lovecraft și plasează invazia marțiană în contextul ororii cosmice create de Cei Măreți și Străvechi.

Daniel Keys Moran și Jodi Moran, în "Roughing It During the Martian Invasion", arată cum Mark Twain, la întoarcerea cu vaporul dintr-un turneu european, a fost martorul invaziei marțiene la New York, apoi la New Orleans.

M. Shayne Bell, în "To See the World End", relatează, din perspectiva lui Joseph Conrad, cum băștinașii de pe fluviul Congo s-au organizat pentru a le rezista invadatorilor marțieni.

Dave Wolverton, în schimb, arată, în "After A Lean Winter", cum Jack London a fost martor, în Alaska, la luptele organizate între mai mulți câini și un marțian.

Poate cea mai reușită contribuție - și, în mod sigur, cea mai amuzantă - la această antologie îi aparține scriitoarei Connie Willis. Este o pastișă a lucrărilor academice și poartă titlul "The Soul Selects Her Own Society: Invasion and Repulsion: A Chronological Reinterpretation of Two of Emily Dickinson"s Poems: A Wellsian Perspective". Premisa este că invazia marțiană în Noua Anglie ar fi trezit-o din morți pe Emily Dickinson, iar aceasta le-ar fi trimis invadatorilor note de protest, sub formă de poeme, până când marțienii ar fi renunțat și s-ar fi retras.

Gregory Benford și David Brin contribuie și cu postfața, intitulată "Retrospective" și atribuită lui Jules Verne. Acesta, în 1928, la împlinirea unui centenar, relatează cum invazia marțiană a a fost oprită, iar națiunile terestre au trimis pe Marte expediții de represalii.

Pe ansamblu, am parcurs această antologie omagială cu deosebită plăcere - nu numai pentru că, în copilărie, am citit cu interes Războiul lumilor de H. G. Wells, ci și pentru că, de atunci încoace, am parcurs destule lucrări ale autorilor pastișați aici.

Am convingerea că voi relua cândva War of the Worlds: Global Dispatches. Doar că... pastișele mi-au iscat dorința de a mai citi câteva cărți de Rudyard Kipling, Joseph Conrad, Mark Twain, Jack London și H. G. Wells. Cu timpul vă voi relata și dumneavoastră despre ele aici, la Țesătorul.

(Cea mai recentă carte a mea, intitulată "Motorul de căutare", este acum disponibilă pe situl editurii Crux Publishing.) 

Îmi apare cea de-a noua carte

Imagine reprodusă cu permisiunea editurii Crux Publishing

Așteptarea cea lungă a luat sfârșit. Al doilea volum al seriei "Cartea cu scoarțe de argint, ferecate", intitulat Motorul de căutare, cu o superbă copertă creată de Tudor Popa, este disponibil pentru precomenzi. Detalii pe situl editurii Crux Publishing.

(Iar vestea cea mai bună este că volumul va fi în ediție bibliofilă, cu o întreagă galerie de ilustrații realizate de către bunul meu prieten.)

François Schuiten & Benoît Peeters, "Les Cités obscures - livre 4" (2019)

Imagine preluată de pe situl Amazon.com

În ultima decadă a lunii aprilie 2019, prin amabilitatea importatorilor de carte de la librăria franceză Kyralina, am achiziționat un exemplar dintr-un album de bandă desenată de baronul François Schuiten și de domnul Benoît Peeters intitulat: Les Cités obscures - livre 4 (editura Casterman, Paris, 2019). L-am parcurs pe îndelete în perioada octombrie 2019 - februarie 2020.

Și iată ce am aflat:

Al patrulea volum din integrala Orașelor obscure este, din păcate, și ultimul. Tomul începe cu o "Tentativă de cronologie" care acoperă mai bine de trei secole din istoria acestei lumi imaginare și care îi ajută pe cititori să poziționeze mai precis, din punct de vedere temporal, evenimentele prezentate în volumele precedente ale seriei.

Urmează albumul de bandă desenată "Frontiera invizibilă". Protagonistul acestei povești kafkiene este un tânăr cartograf, Roland de Cremer, care ajunge la un centru de cartografiere din Sodrovno-Voldachia (un ținut din lumea obscură unde se vorbește româna, mai degrabă decât franceza). Ni se prezintă, pe scurt, "Tinerețea unui cartograf", apoi tribulațiile protagonistului, prins între birocrația unui sistem vast și dificil de înțeles, ambițiile unui dictator în ascensiune și idila cu o localnică, Shkodrã. Povestea ia o turnură suprarealistă când Roland descoperă că, pe pielea iubitei sale, se află un semn din naștere ce reproduce harta reală a Sordovno-Voldachiei. Iar, când ambițiile teritoriale ale dictatorului Radisic (bazate inclusiv pe falsificarea hărților) intră în coliziune cu pasiunea protagonistului pentru exactitatea științifică, celor doi tineri nu le mai rămâne decât calea lungă și grea către exil.

Albumul este însoțit de un extras din "Ghidul orașelor" dedicat Sodrovno-Voldachiei.

Urmează un al doilea album amplu, "Teoria grăuntelui de nisip", cu acțiunea plasată la Brüsel. Seful unui trib exotic o vizitează pe proprietara unui magazin de antichități, Elsa Autrique, îi încredințează o bijuterie bizară, după care piere într-un accident rutier. În apartamentul Elsei încep să apară fire de nisip, în număr din ce în ce mai mare, până când ajung să fie imposibil de evacuat și se revarsă șuvoaie pe ferestre și de pe balcon. Între timp, un alt personaj, Constant Abeels (protagonistul albumului "Brüsel") are o problemă similară - zilnic, în locuința lui apar roci, de greutate egală, în număr din ce în ce mai mare, până când, evacuarea lor devenind imposibilă, fac să se năruiască podeaua sub greutatea lor. Nu în ultimul rând, proprietarul unui restaurant, Maurice, pierde din greutate (dar nu și din masa corporală) până când ajunge să plutească asemenea unui balon.

Mary von Räthen (protagonista din "Fata înclinată") investighează aceste fenomene și conchide că bijuteria cea bizară ar trebui restituită și repusă la locul ei pentru a restaura ordinea firească a lucrurilor. Ca atare, îl însoțește pe Constant Abeels într-o călătorie până în îndepărtatul ținut al moktarilor, unde bijuteria buclucașă e reașezată în locașul ei, pe peretele unei fortărețe străvechi. Și, dacă pentru Constant și pentru amicul său Maurice lucrurile revin la normal, Elsa se pomenește transferată, cu tot cu imobilul în care locuia (Casa Autrique) în lumea noastră, în Bruxelles.

Al treilea album de bandă desenată din cuprins, "Amintiri din prezentul etern", este mai suprarealist și mai poetic decât cele precedente. Acesta prezintă odiseea unui copil, Aimé, printr-o zonă urbană în bună parte depopulată, Taxandria, unde sunt puțini adulți și nu există alți copii. Toate ceasurile sunt oprite, clădirile se află în diferite stadii de degradare, iar timpul pare să fi stat în loc. Peregrinările lui Aimé îl duc prin mai multe instituții cu un aer kafkian, iar, în cele din urmă, într-un port părăsit, unde copilul se îmbarcă pe un vapor aflat în trecere.

Secțiunea "Întoarcere la Taxandria" prezintă evoluția acestui proiect, care inițial se intenționase a fi un film de artă regizat de Raoul Servais. Filmul a trecut prin mai multe viziuni și etape de realizare, a fost turnat în 1989 la Budapesta și lansat, în cele din urmă, în 1994 sub titlul Taxandria. Banda desenată se inspiră din viziunea inițială a regizorului, mai degrabă decât din produsul final, care, aparent, a fost cam dezamăgitor.

Spre final, apare o galerie de "Personaje ilustre" în care regăsim atât personaje din seria Orașelor obscure, precum Giovanni Battista sau Mary von Räthen, cât și persoane din lumea noastră, ca Victor Horta sau Jules Verne, care au relevanță pentru acest tărâm imaginar. Și nu vă veți mira să găsiți pe cineva care e câte puțin din fiecare - fotograful Gaspard-Félix Tournachon (alias Nadar), care apare în tandem cu versiunea sa ficționalizată, Michel Ardan.

Volumul se încheie cu secțiunea "Afinităților elective", în care lumea obscură e conectată cu alte lucrări ale baronului François Schuiten, în special seria Pământurilor găunoase, cu o "Bibliografie a lumii obscure" în care, în manieră borgesiană, sunt menționate lucrări reale, precum "Ficțiuni" de Jorge Luis Borges, alături de cărți fictive, ca "Misterul din Urbicande" de Régis de Brok, cu note biografice despre baronul François Schuiten și despre domnul Benoît Peeters, respectiv cu bibliografia celor doi creatori.

Impresia de ansamblu este că volumul al patrulea al integralei Orașelor obscure încununează seria. Pe de o parte, cronologia și galeria personajelor ilustre pun mai bine în perspectivă numeroasele elemente ale acestui ansamblu artistic de mari dimensiuni. Pe de altă parte, "Amintiri din prezentul etern" și "Afinitățile elective" creează impresia distinctă că lumea aceasta ficțională este încă mai vastă decât ne-au arătat deja cei doi creatori. Astfel, seria Orașelor obscure rămâne un frumos exemplu postmodern de operă deschisă.

Am apreciat, la fel ca în cazul volumelor precedente ale seriei, scenariile domnului Benoît Peeters și ipotezele fantastice pe baza cărora a construit poveștile. De asemenea, am apreciat revenirea unor personaje deja cunoscute, precum Mary von Räthen sau Constant Abeels.

Grafica baronului François Schuiten s-a dovedit, și în acest caz, de o excepțională calitate. Fie în cazul albumelor color, ca "Frontiera invizibilă", fie în cel al "Teoriei grăuntelui de nisip" (realizat în alb, negru și crem), detaliile au fost realizate minuțios și elegant. Am remarcat, spre exemplu, cum, în "Teoria grăuntelui de nisip", fațadele din Brüsel erau reprezentate în perspectivă, dar și... răsturnate și vălurite, sub formă de reflexii în băltoacele de pe pavaj, într-o zi ploioasă.

Nu în ultimul rând, am apreciat hârtia cretată de o excepțională calitate, pe care sunt imprimate filele cărții, maniera în care a fost legat volumul (fascicule cusute, mai degrabă decât file lipite), tiparul de înaltă definiție și coperta cartonată, embosată și decupată. Toate aceste calități, precum și conținutul propriu-zis al acestui volum, fac Les Cités obscures - livre 4 o piesă de colecție atât pentru amatorii de bandă desenată, cât și pentru bibliofili.

Singurul regret (și este unul adânc) este că nu vor mai urma alte volume în această serie de excepție. Un gând de recunoștință li se adresează celor doi creatori care, vreme de aproape patru decenii, au construit o lume imaginară de neuitat.

Și ar merita menționat că acest periplu prin lumea orașelor obscure mi-a stârnit interesul pentru istoria arhitecturii - motiv pentru care am achiziționat câteva albume ilustrate dedicate acestui subiect.

Însă despre acelea vom discuta în detaliu cu alte ocazii.

Adam Glass & Patrick Olliffe, "Rough Riders, Vol. 3" (2018)

Imagine preluată de pe situl Comixology.com

În ultima decadă a lunii ianuarie 2020, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar din cel de-al treilea volum al romanului grafic Rough Riders, intitulat: Ride or Die (editura Aftershock, Sherman Oaks, CA, 2018). L-am parcurs a treia zi.

Și iată ce am aflat:

În 1906, cu ocazia nunții fiicei președintelui T. D. Roosevelt la Casa Albă, circarul Harry Houdini îl alertează pe protagonist cu privire la cercuri în care se practică spiritismul. Roosevelt readună echipa formată din Annie Oakley, Thomas Edison, Jack Johnson, Monk Eastman și Harry Houdini, după care pornește investigația. Întrucât evenimentele implică morți-vii, Houdini le propune să solicite ajutorul unui tânăr expert în chestiuni oculte - scriitorul H. P. Lovecraft. Într-o experiență la limita decesului, Houdini află că, din secolul al XVII-lea, asupra familiei Roosevelt apasă un blestem, iar președintele, asistat de fiica sa, Alice, luptă eroic împotriva unei invazii de zombi și își salvează familia.

Deși mai condensat decât primele două volume ale seriei (doar patru fascicule, mai degrabă decât șapte, respectiv șase), Ride or Die a reprezentat o lectură captivantă și agreabilă. Pe de o parte, scenariul lui Adam Glass a conținut destule lovituri de teatru și dezvăluiri pentru a face lectura captivantă.

Pe de altă parte, grafica realizată de Patrick Olliffe și colorată de Gabe Eltaeb a fost la înălțime.

Volumul e completat de două introduceri semnate de Gabe Eltaeb și de Sal Cipriano (responsabilul cu casetele de dialog), de numeroase planșe care ilustrează trecerea de la schițe în creion la tuș, apoi la culoare și, în cele din urmă, la versiunea cu dialoguri, respectiv de explicații privind realizarea copertelor.

Am apreciat tehnoredactarea elegantă, pe aceeași linie cu cele două volume precedente din serie, tiparul de o calitate excelentă și hârtia lucioasă pe care sunt imprimate filele volumului.

Dar cel mai mult (și probabil nu mă veți auzi remarcând asta prea des în ceea ce privește benzile desenate) m-a impresionat finalul, în care, succint, în câte o casetă, ni se arată destinul personajelor principale. Epilogul, plasat în 1933, sugerează și că Annie Oakley va asambla o nouă versiune a echipei, în care îi va racola pe Albert Einstein, pe Mae West și pe atletul Jesse Owens.

Însă poate că versiunea aceasta a grupului Rough Riders nu e menită să existe decât în imaginația cititorilor acestui roman grafic agreabil...

Adam Glass & Patrick Olliffe, "Rough Riders, Vol. 2" (2017)

Imagine preluată de pe situl Amazon.com

În ultima decadă a lunii ianuarie 2020, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar din volumul al doilea al romanului grafic Rough Riders, intitulat: Riders on the Storm (editura Aftershock, Sherman Oaks, CA, 2017). L-am parcurs a treia zi.

Și iată ce am aflat:

În 1901, președintele în exercițiu al Statelor Unite ale Americii este grav rănit într-un atentat, iar vicepreședintele T. D. Roosevelt trebuie să adune echipa specială pentru a investiga dacă nu cumva atentatorul face parte dintr-o conspirație mai vastă. Astfel, îi reactivează pe Harry Houdini, pe Jack Johnson, pe gangsterul Monk Eastman și pe Thomas Alva Edison. Surprinzător, reapare Annie Oakley, care fusese ucisă la finalul volumului Give Them Hell. (Supus unui interogatoriu neoficial, Edison mărturisește că o înviase folosind tehnologie extraterestră.)

Investigația dezvăluie o mișcare anarhistă, însă și un plan de invazie britanic care ar trebui desfășurat, cu o vastă forță navală, prin... Marile Lacuri. La final, Theodore Roosevelt dejoacă invazia și devine președinte, pe când Edison își continuă jocul dublu, în parteneriat cu oligarhii.

Ca și în cazul primului volum, am apreciat atât scenariul semnat de Adam Glass, cât și grafica realizată de Patrick Olliffe și colorată de Gabe Eltaeb. Sal Cipriano, responsabil cu casetele de dialoguri și cu "efectele sonore", s-a dovedit din nou la înălțime.

M-au amuzat aparițiile unor personaje secundare, precum magnatul presei de scandal William Randolph Hearst, regina Victoria sau oligarhul J. P. Morgan.

De asemenea, am apreciat recuzita steampunk a personajelor - ochelari de protecție, măști, pistoale extravagante și așa mai departe.

În ceea ce privește prezentarea propriu-zisă a volumului, merită menționate atât calitatea excepțională a tiparului și a culorilor, cât și hârtia lucioasă pe care sunt imprimate filele albumului.

Nu în ultimul rând, planșele de la începutul fiecăreia dintre cele șase secțiuni ale volumului sunt frumos realizate, iar galeria de coperte de la finalul volumului este și ea mult peste medie.

Adăugați la toate cele de mai sus o interesantă introducere semnată de artistul grafic Patrick Olliffe și veți înțelege de ce, după ce am terminat de citit Riders on the Storm, am decis să îl păstrez în colecție... după care am început imediat să parcurg volumul al treilea al romanului grafic Rough Riders, intitulat: Ride or Die.

Însă despre acela rămâne să discutăm cu altă ocazie.