Daniel Immerwahr, "How to Hide an Empire" (2019)

Imagine preluată de pe situl Nautilus.ro

La finalul lunii mai 2021, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar dintr-o lucrare de nonficțiune intitulată: How to Hide an Empire - A Short History of the Greater United States (colecția Vintage, grupul editorial Penguin Random House, Londra, 2020). De parcurs, am izbutit să o parcurg abia în a doua decadă a lunii septembrie 2022.

Și iată ce am aflat:

Autorul lucrării, domnul Daniel Immerwahr, este conferențiar la Universitatea de Nord-Vest din S.U.A. și ne îndeamnă, în introducere, să aruncăm "O privire dincolo de harta-siglă". Căci Statele Unite ale Americii nu sunt și nu au fost vreodată doar așa-numitele State Unite ale Americii continentale.

Partea întâi, "Imperiul colonial", arată cum, pe parcursul secolului al XIX-lea, coloniști albi au trecut dincolo de Munții Apalași (în pofida interdicțiilor guvernamentale americane), cum au colonizat, pe rând, teritoriile locuite de către indieni și cum, în cele din urmă, S.U.A. au ajuns să își împlinească "destinul revelat" de a ocupa întreg teritoriul de la Oceanul Atlantic până la Oceanul Pacific - după care, în ultimii ani ai secolului, i-a declarat război Spaniei și a preluat ultimele vestigii ale imperiului colonial spaniol, respectiv Cuba, Puerto Rico, Guam și Insulele Filipine.

Partea a doua, "Imperiul poantilist", arată cum S.U.A. s-au implicat în Primul și Al Doilea Război Mondial, cum au folosit, cu acordul Marii Britanii, puncte strategice de pe glob (unele insulare, altele izolate în deșerturi) pentru a construi baze aeriene și pentru a utiliza aviația - uneori în scopuri pașnice, alteori în misiuni militare. Consecințele au fost vaste - la drept vorbind, globale - și includ eliberarea Insulelor Filipine, rescrierea constituției nipone în perioada postbelică, apariția a sute de grupuri muzicale la Liverpool în anii 1960 (inclusiv The Beatles), ascensiunea unor corporații japoneze precum Sony, dominația globală a limbii engleze în domenii ca aviația, comerțul internațional, diplomația și Internetul, dar și câștigarea unor conflicte militare în teatre de război îndepărtate, precum Irak și Afghanistan.

Lucrarea se încheie cu ample note de final, cu o secțiune de mulțumiri, cu un index alfabetic și cu lista surselor pentru imaginile care ilustrează volumul.

Pe de o parte, am fost încântat de bogăția de informații din lucrarea domnului Immerwahr. Astfel, dumnealui prezintă, rând pe rând, date relevante din domeniul legislativ, demografic, medical, militar, muzical, lingvistic, aviatic și de telecomunicații.

Pe de altă parte, am fost plăcut impresionat de buna organizare a materialului - căci informațiile sunt prezentate în perspectivă diacronică, iar citiorii au ocazia să urmărească evoluția imperialismului american pe parcursul a două secole.

Nu în ultimul rând, am apreciat perspectiva neutră, echidistantă a autorului - căci domnul Immerwahr a prezentat, în egală măsură, și aspectele pozitive și pe cele negative ale influenței americane la scară globală - iar, pe parcurs, a amintit și de influențele spaniole, germane, britanice sau franceze în anumite regiuni de pe Pământ.

Pe ansamblu, How to Hide an Empire s-a dovedit a fi o lucrare mult mai informativă și mai instructivă decât m-aș fi așteptat. În consecință, are loc asigurat în biblioteca mea, alături de volume ca No Logo  sau The Shock Doctrine, căci este o lucrare de referință. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.)

Firește, despre imperialismul economic american mai citisem, recent, două lucrări de John Perkins. Dar, despre acelea, rămâne să discutăm în detaliu cu alte prilejuri tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Marc Atallah et al. - "Mondes (im)parfaits" (2019)

Imagine preluată de pe situl Cultura.com

În ultima decadă a lunii noiembrie 2021, mulțumită librarilor francezi de la Kiralina, am achiziționat un exemplar dintr-un album ilustrat care se intitulează Mondes (im)parfaits - autour des Cités Obscures de Schuiten et Peeters (editura Les Impressions Nouvelles, Maison d'Ailleurs, Yverdon-les-Bains, 2019). L-am parcurs pe îndelete în trei săptămâni.

Și iată ce am aflat:

Albumul a apărut sub îngrijirea domnului profesor universitar Marc Atallah și a însoțit o expoziție deschisă din noiembrie 2019 până în octombrie 2020 la Maison d'Ailleurs, un muzeu elvețian dedicat SF-ului, utopiei și călătoriilor extraordinare. Tot domnul profesor Atallah semnează și introducerea albumului, în care arată, concis, care este obiectul expoziției, cine sunt semnatarii articolelor din album și care sunt temele pe care le tratează articolele.

Urmează un amplu studiu, "Utopia ca Icar", realizat de către domnul François Rosset, profesor la Universitatea din Lausanne. Studiul trece în revistă numeroase utopii apărute în spațiul european din secolul al XVI-lea până în secolul al XIX-lea și este însoțit, pe de o parte, de o mulțime de ilustrații (imagini cu ediții princeps, gravuri de epocă, pagini din ediții de colecție), iar, pe de alta, de scurte articole explicative. Studiul este urmat de o galerie de imagini cu coperte de reviste științifico-fantastice din perioada pulp care prezintă viziuni utopice.

Al doilea studiu din album, "Distopia, sau arta de a relata utopiile noastre", îi aparține domnului Marc Atallah, șef de cercetare și predare la Universitatea din Lausanne și director al muzeului Maison d'Ailleurs. Dumnealui trece în revistă distopii clasice (Noi, Minunata lume nouă, O mie nouă sute optzeci și patru, 451° Fahrenheit) și moderne (Jocurile foamei, Divergent), dar subliniază și faptul că, dacă utopiile sunt imaginate în raport cu lumea reală și prezentate descriptiv, distopiile sunt plăsmuite în raport cu utopiile și prezentate narativ, ca să putem înțelege cum se desfășoară, la nivel individual, viața în societăți construite pe baze utopice. Și acest studiu e însoțit de numeroase ilustrații (includiv cadre din pelicule distopice) și de unele scurte articole explicative. De asemenea, după studiul dedicat distopiilor, albumul cuprinde o galerie de imagini dedicate cinematografiei distopice.

Tot domnul director Marc Atallah este cel care, în secțiunea finală, intitulată "Între utopie și distopie", i-a intervievat pe artiștii François Schuiten și Benoît Peeters. Sunt atinse teme precum sursele de inspirație pentru diversele albume din seria Orașelor obscure, conexiunile intertextuale cu lucrări de Jules Verne, Franz Kafka, Jorge Luis Borges, elemente utopice sau distopice din diferite orașe imaginate și ilustrate în seria celor doi artiști, precum și necesitatea unor imobile precum Casa Autrique sau Maison d'Ailleurs ca spații pentru imaginație. Această ultimă secțiune, în mai mare măsură decât celelalte, este ilustrată cu planșe realizate, de-a lungul deceniilor, de către François Schuiten pentru seria Orașelor obscure, precum și cu imagini ale copertelor principalelor albume care compun seria.

Domnul baron Schuiten este și cel care a realizat afișul expoziției, iar imagini succesive, presărate printre secțiuni, prezintă procesul de creație - de la schița în creion la versiunea trasă în tuș, apoi la aplicarea culorilor și la tușele finale. Dealtfel, afișul în cauză servește și drept ilustrație pentru coperta întâi a albumului Mondes (im)parfaits. 

Pe ansamblu, acest album mi-a lăsat o impresie foarte plăcută. Studiile dedicate utopiei și distopiei s-au dovedit a fi interesante și instructive, iar interviul cu cei doi artiști franco-belgieni mi-a permis să aflu câte ceva despre procesul de creație din spatele uneia dintre seriile mele BD preferate.

De asemenea, am apreciat condițiile tipografice impecabile în care se prezintă Mondes (im)parfaits: format mare (A4), copertă cartonată, color, în policromie, coală cretată, de o excelentă calitate, ilustrații alb-negru și color, tehnoredactare elegantă. Mondes (im)parfaits a meritat cu prisosință prețul de achiziție și timpul de lectură. Țin să le mulțumesc, pe această cale, amabililor librari francezi de la Kiralina.

Desigur, cum toate cele bune sau rele sunt trei, în aceeași perioadă am achiziționat un al treilea album de Schuiten și Peeters intitulat Revoir Paris. Dar, despre acela, rămâne să discutăm cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Cory Doctorow, "Radicalized" (2019)

Imagine preluată de pe situl Us.macmillan.com

La jumătatea lunii februarie 2020, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar dintr-un volum de nuvele al autorului canadian Cory Doctorow intitulat Radicalized - Four Novellas (editura Head of Zeus, Londra, 2019). L-am cumpărat fără să stau pe gânduri (mai ales că venea cu niște recomandări de la William Gibson, Edward Snowden, Kim Stanley Robinson și Neal Stephenson, printre alții) și l-am parcurs în mai puțin de o săptămână, în a doua jumătate a lunii februarie 2020.

Și iată ce am aflat:

Prima nuvelă din cuprins, "Pâine neautorizată", este o distopie plasată în viitorul apropiat. Protagonista, Salima, este o refugiată care caută să își câștige traiul. Din păcate, în imobilul unde locuiește, aparatele casnice încep să se defecteze, iar Salima e nevoită să învețe cum să le reprogrameze și să le repornească. Iar, când protagonista începe să îi învețe și pe copiii vecinilor cum să reseteze aparatura electrocasnică, lucrurile iau o turnură... revoluționară.

Cea de-a doua nuvelă, "Minoritate model", este o poveste cu supereroi. Din păcate, când protagonistul, Vulturul American, intervine în apărarea unui cetățean dintr-o minoritate etnică pe care îl brutalizau niște polițiști, nici superputerile sale, nici abilitățile ieșite din comun ale altui supererou, Bruce, nu sunt suficiente pentru a elimina rasismul din societate. Iar atitudinea eroului duce la marginaliarea acestuia.

A treia nuvelă, "Radicalizat", dă și titlul volumului. Este povestea distopică, din viitorul apropiat, a unui cetățean american din clasa de mijloc, Joe Gorman, a cărui soție, Lacey, se îmbolnăvește de cancer la sân. Pe de o parte, cei doi trec prin complicații costisitoare cu sistemul medical și cu cel de asigurări. Pe de altă parte, Joe descoperă un grup de discuții în rețea prin care alte personaje, aflate în situații similare, își oferă sprijin și sfaturi. Doar că frustrările se acumulează, iar unii membri ai grupului se radicalizează și recurg la atacuri teroriste.

Ultima nuvelă din album, "Masca morții roșii", e o replică postmodernă la o povestire clasică de Edgar Alan Poe. Protagonistul, Martin Mars, e un director care construiește pe banii săi un buncăr ultramodern unde, când intervine o criză majoră, invită mai multe personaje atent alese. Pe măsură ce criza socială se agravează, iar lumea de afară e decimată de o epidemie, grupul din buncăr e măcinat de conflicte interne și de lipsuri. Paradoxal, deși Mars și acoliții săi se cred oameni de treabă, ajung să comită furturi, jafuri și chiar crime, iar, în cele din urmă, în vreme ce supraviețuitorii de afară se întrajutorează și trec, de bine, de rău, peste criză, protagonistul piere din cauza egoismului și a lipsei de viziune.

După ce am întors ultima filă a acestui volum bine scris și bine redactat, am decis să îl păstrez în colecția personală, alături de multe alte cărți ale acestui autor canadian. Și, cum domnul Doctorow, a publicat destule alte povestiri și nuvele în ultimii câîțiva ani, aștept cu mare interes ca, pe urmele lui Radicalized, să apară cât de repede încă o colecție de proză scurtă.

Firește, la momentul potrivit, am să vă relatez despre ea la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

François Schuiten & Benoît Peeters, "Les Cités obscures - livre 4" (2019)

Imagine preluată de pe situl Amazon.com

În ultima decadă a lunii aprilie 2019, prin amabilitatea importatorilor de carte de la librăria franceză Kyralina, am achiziționat un exemplar dintr-un album de bandă desenată de baronul François Schuiten și de domnul Benoît Peeters intitulat: Les Cités obscures - livre 4 (editura Casterman, Paris, 2019). L-am parcurs pe îndelete în perioada octombrie 2019 - februarie 2020.

Și iată ce am aflat:

Al patrulea volum din integrala Orașelor obscure este, din păcate, și ultimul. Tomul începe cu o "Tentativă de cronologie" care acoperă mai bine de trei secole din istoria acestei lumi imaginare și care îi ajută pe cititori să poziționeze mai precis, din punct de vedere temporal, evenimentele prezentate în volumele precedente ale seriei.

Urmează albumul de bandă desenată "Frontiera invizibilă". Protagonistul acestei povești kafkiene este un tânăr cartograf, Roland de Cremer, care ajunge la un centru de cartografiere din Sodrovno-Voldachia (un ținut din lumea obscură unde se vorbește româna, mai degrabă decât franceza). Ni se prezintă, pe scurt, "Tinerețea unui cartograf", apoi tribulațiile protagonistului, prins între birocrația unui sistem vast și dificil de înțeles, ambițiile unui dictator în ascensiune și idila cu o localnică, Shkodrã. Povestea ia o turnură suprarealistă când Roland descoperă că, pe pielea iubitei sale, se află un semn din naștere ce reproduce harta reală a Sordovno-Voldachiei. Iar, când ambițiile teritoriale ale dictatorului Radisic (bazate inclusiv pe falsificarea hărților) intră în coliziune cu pasiunea protagonistului pentru exactitatea științifică, celor doi tineri nu le mai rămâne decât calea lungă și grea către exil.

Albumul este însoțit de un extras din "Ghidul orașelor" dedicat Sodrovno-Voldachiei.

Urmează un al doilea album amplu, "Teoria grăuntelui de nisip", cu acțiunea plasată la Brüsel. Seful unui trib exotic o vizitează pe proprietara unui magazin de antichități, Elsa Autrique, îi încredințează o bijuterie bizară, după care piere într-un accident rutier. În apartamentul Elsei încep să apară fire de nisip, în număr din ce în ce mai mare, până când ajung să fie imposibil de evacuat și se revarsă șuvoaie pe ferestre și de pe balcon. Între timp, un alt personaj, Constant Abeels (protagonistul albumului "Brüsel") are o problemă similară - zilnic, în locuința lui apar roci, de greutate egală, în număr din ce în ce mai mare, până când, evacuarea lor devenind imposibilă, fac să se năruiască podeaua sub greutatea lor. Nu în ultimul rând, proprietarul unui restaurant, Maurice, pierde din greutate (dar nu și din masa corporală) până când ajunge să plutească asemenea unui balon.

Mary von Räthen (protagonista din "Fata înclinată") investighează aceste fenomene și conchide că bijuteria cea bizară ar trebui restituită și repusă la locul ei pentru a restaura ordinea firească a lucrurilor. Ca atare, îl însoțește pe Constant Abeels într-o călătorie până în îndepărtatul ținut al moktarilor, unde bijuteria buclucașă e reașezată în locașul ei, pe peretele unei fortărețe străvechi. Și, dacă pentru Constant și pentru amicul său Maurice lucrurile revin la normal, Elsa se pomenește transferată, cu tot cu imobilul în care locuia (Casa Autrique) în lumea noastră, în Bruxelles.

Al treilea album de bandă desenată din cuprins, "Amintiri din prezentul etern", este mai suprarealist și mai poetic decât cele precedente. Acesta prezintă odiseea unui copil, Aimé, printr-o zonă urbană în bună parte depopulată, Taxandria, unde sunt puțini adulți și nu există alți copii. Toate ceasurile sunt oprite, clădirile se află în diferite stadii de degradare, iar timpul pare să fi stat în loc. Peregrinările lui Aimé îl duc prin mai multe instituții cu un aer kafkian, iar, în cele din urmă, într-un port părăsit, unde copilul se îmbarcă pe un vapor aflat în trecere.

Secțiunea "Întoarcere la Taxandria" prezintă evoluția acestui proiect, care inițial se intenționase a fi un film de artă regizat de Raoul Servais. Filmul a trecut prin mai multe viziuni și etape de realizare, a fost turnat în 1989 la Budapesta și lansat, în cele din urmă, în 1994 sub titlul Taxandria. Banda desenată se inspiră din viziunea inițială a regizorului, mai degrabă decât din produsul final, care, aparent, a fost cam dezamăgitor.

Spre final, apare o galerie de "Personaje ilustre" în care regăsim atât personaje din seria Orașelor obscure, precum Giovanni Battista sau Mary von Räthen, cât și persoane din lumea noastră, ca Victor Horta sau Jules Verne, care au relevanță pentru acest tărâm imaginar. Și nu vă veți mira să găsiți pe cineva care e câte puțin din fiecare - fotograful Gaspard-Félix Tournachon (alias Nadar), care apare în tandem cu versiunea sa ficționalizată, Michel Ardan.

Volumul se încheie cu secțiunea "Afinităților elective", în care lumea obscură e conectată cu alte lucrări ale baronului François Schuiten, în special seria Pământurilor găunoase, cu o "Bibliografie a lumii obscure" în care, în manieră borgesiană, sunt menționate lucrări reale, precum "Ficțiuni" de Jorge Luis Borges, alături de cărți fictive, ca "Misterul din Urbicande" de Régis de Brok, cu note biografice despre baronul François Schuiten și despre domnul Benoît Peeters, respectiv cu bibliografia celor doi creatori.

Impresia de ansamblu este că volumul al patrulea al integralei Orașelor obscure încununează seria. Pe de o parte, cronologia și galeria personajelor ilustre pun mai bine în perspectivă numeroasele elemente ale acestui ansamblu artistic de mari dimensiuni. Pe de altă parte, "Amintiri din prezentul etern" și "Afinitățile elective" creează impresia distinctă că lumea aceasta ficțională este încă mai vastă decât ne-au arătat deja cei doi creatori. Astfel, seria Orașelor obscure rămâne un frumos exemplu postmodern de operă deschisă.

Am apreciat, la fel ca în cazul volumelor precedente ale seriei, scenariile domnului Benoît Peeters și ipotezele fantastice pe baza cărora a construit poveștile. De asemenea, am apreciat revenirea unor personaje deja cunoscute, precum Mary von Räthen sau Constant Abeels.

Grafica baronului François Schuiten s-a dovedit, și în acest caz, de o excepțională calitate. Fie în cazul albumelor color, ca "Frontiera invizibilă", fie în cel al "Teoriei grăuntelui de nisip" (realizat în alb, negru și crem), detaliile au fost realizate minuțios și elegant. Am remarcat, spre exemplu, cum, în "Teoria grăuntelui de nisip", fațadele din Brüsel erau reprezentate în perspectivă, dar și... răsturnate și vălurite, sub formă de reflexii în băltoacele de pe pavaj, într-o zi ploioasă.

Nu în ultimul rând, am apreciat hârtia cretată de o excepțională calitate, pe care sunt imprimate filele cărții, maniera în care a fost legat volumul (fascicule cusute, mai degrabă decât file lipite), tiparul de înaltă definiție și coperta cartonată, embosată și decupată. Toate aceste calități, precum și conținutul propriu-zis al acestui volum, fac Les Cités obscures - livre 4 o piesă de colecție atât pentru amatorii de bandă desenată, cât și pentru bibliofili.

Singurul regret (și este unul adânc) este că nu vor mai urma alte volume în această serie de excepție. Un gând de recunoștință li se adresează celor doi creatori care, vreme de aproape patru decenii, au construit o lume imaginară de neuitat.

Și ar merita menționat că acest periplu prin lumea orașelor obscure mi-a stârnit interesul pentru istoria arhitecturii - motiv pentru care am achiziționat câteva albume ilustrate dedicate acestui subiect.

Însă despre acelea vom discuta în detaliu cu alte ocazii.

M. Green, M. Johnson et al. "Blade Runner 2019 - Los Angeles" (2019)

Imagine preluată de pe situl Toy Wiz.com

Nu constituie un secret faptul că, în 1982, regizorul britanic Ridley Scott a realizat și lansat o peliculă intitulată Blade Runner, adaptare cinematografică a romanului lui Philip K. Dick Do Androids Dream of Electric Sheep? Filmul a rulat în România sub titlul: Vânătorul de recompense.

Spre surprinderea și încântarea mea, în 2019 (anul în care era plasată acțiunea din Blade Runner) a apărut un roman grafic intitulat: Blade Runner 2019 - Los Angeles (Titan Comics, Londra, 2019). Mulțumită importatorilor de benzi desenate de la Red Goblin, am achiziționat un exemplar, pe care l-am parcurs în primele zile ale anului 2020.

Și iată ce am aflat:

Acțiunea din acest roman grafic se petrece în acel 2019 imaginat în pelicula domnului Ridley Scott. Protagonista este o vânătoare de androizi, Aahna Ashina, care primește misiunea de a le găsi pe soția unui mogul, Isobel Selwyn, și pe fiica lui, Cleo Selwyn. Investigația o duce la descoperiri neașteptate, precum modificări genetice menite să îi îmbătrânească artificial pe androizi și să îi facă mai greu de detectat, dar și în colimatorul unor asasini care îi distrug vehiculul.

Între timp, Isobel Selwyn folosește conexiuni din lumea interlopă pentru a fugi cu fiica ei la sud de graniță, pe o insulă populată de andoizi. Când detectiva Ashina o ajunge din urmă și o identifică drept androidă, Isobel i-o încredințează pe micuța Cleo și le acoperă retragerea din fața unor trupe de mercenari trimisă de Alexander Selwyn. Căci Cleo este modificată genetic, iar corporația Tyrell ar dori să o disece și să o studieze în detaliu...

Scenariul, realizat de Michael Green și Mike Johnson, este captivant și convingător. Protagonista pare să fie colegă cu personajul Rick Deckard, iar problemele ei (o infirmitate nemărturisită, o proteză ascunsă) par ivite, ca și cele ale antieroului din Blade Runner, dintr-un mediu suprapoluat și lipsit de viitor. Personajele secundare, în spiritul peliculei din 1982, sunt de o diversitate rasială și etnică năucitoare și divizate între o clasă rarefiată de oligarhi și o masă de săraci fără șanse și fără speranțe. Tot în spiritul materialului-sursă, din când în când, un personaj sau altul (presupus uman) se dovedește a fi android.

Punctul forte al acestui volum îl constituie însă arta grafică. Contururile au fost trasate de către Andres Guinaldo, iar culorile au fost aplicate de către Marco Lesko. Mari eforturi au fost depuse pentru a crea, în detalii minuțioase, exterioare sufocate de reclame luminoase, trafic aerian de vehicule futuriste, costume similare cu cele din film, accesorii complexe și așa mai departe. (Dealtfel, creatorii, care i-au dedicat volumul acesta actorului Rutger Hauer, care s-a stins în 2019, au ținut să le mulțumească artistului grafic Syd Mead, precum și regizorului Ridley Scott și scriitorului Philip K. Dick.)

Volumul se încheie cu o galerie de coperte ale fasciculelor originale în care a apărut romanul grafic, cu planșe care arată trecerea de la schițe la contururi în tuș, apoi la aplicarea culorilor, și cu note biografice ale creatorilor.

Am întors ultima filă a primului volum din Blade Runner 2019 cu satisfacția de a fi parcurs un album de înaltă ținută, cu o urmă de regret că s-a încheiat prea repede, cu decizia fermă de a-l reciti cândva și cu speranța că al doilea volum, Offworld, nu va întârzia să apară.

Dar despre Offworld rămâne să discutăm la momentul potrivit. 

Shoshana Zuboff, "The Age of Surveillance Capitalism" (2019)

Imagine preluată de pe situl The Alternative.org.uk

Pe la jumătatea lunii noiembrie 2019, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar dintr-o carte de nonficțiune intitulată: The Age of Surveillance Capitalism - The Fight for A Human Future at the New Frontier of Power (editura Profile Books, Londra, 2019). Cum volumul venea însoțit de două duzini de recomandări (inclusiv de la Naomi Klein și Nicholas Carr), l-am cumpărat fără să stau pe gânduri (sau să întreb cât costă) și l-am parcurs cu sufletul la gură, în trei săptămâni, în pofida faptului că ediția pe care am citit-o are 691 de pagini tipărite cu litere mici. M-am felicitat (și mă felicit) atât pentru achiziție, cât și pentru lectură.

Să vedem împreună de ce:

Autoarea, doamna Shoshana Zuboff, predă la facultatea de drept și la facultatea de economie a Universității Harvard.

Introducerea prezintă o dilemă majoră a societății occidentale contemporane - dacă viitorul numeric va fi un cămin sau un exil pentru oameni.

Partea întâi a lucrării tratează despre "Bazele capitalismului de supraveghere" - cum s-a construit cadrul acestui tip de capitalism târziu, cum s-au descoperit datele comportamentale ale vizitatorilor de către corporații precum Google sau Facebook, cum s-au constituit sisteme de apărare a informațiilor personale preluate de la utilizatori, cum s-a structurat capitalismul de supraveghere ca un proces în etape, respectiv cum s-a ajuns la o diviziune a învățării în societatea contemporană, similară cu diviziunea muncii din capitalismul clasic.

Partea a doua se concentrează, în schimb, asupra "Avansului capitalismului de supraveghere". Pe de o parte, autoarea discută despre necesitatea acestui tip de capitalism de a prevedea cât mai aproape de certitudine comportamentul indivizilor, despre modelarea și redarea tiparelor comportamentale, despre determinarea comportamentului utilizatorilor (cu Pokémon Go! ca studiu de caz), după care arată, cu argumente, de ce indivizii trebuie să fie autodeterminați, mai degrabă decât manevrați din afară prin diverse tehnici de manipulare.

Partea a treia prezintă "Puterea instrumentară pentru o a treia modernitate". Mai exact, autoarea argumentează că noul tip de putere exercitat de corporații prin colectarea datelor personale nu este de sorginte totalitară, ci de un fel nou, nemaiîntâlnit, pe care îl intitulează "instumentarism". Pe de o parte, contrastează instrumentarismul cu totalitarismul de la mijlocul secolului al XX-lea. Pe de alta, arată care sunt principiile societății instrumentare, cum ar fi traiul într-o asemenea societate și de ce este preferabil să apărăm democrația și să rezistăm instituirii sistemului intrumentar.

Concluzia arată cum capitalismul de supraveghere subminează de sus în jos democrația și libertățile cetățenești, apoi se încheie cu un îndemn la apărarea drepturilor și libertății.

Lucrarea conține și câteva pagini de mulțumiri, un amplu set de note de final și un index alfabetic.

Mai întâi, trebuie să spun că am apreciat relevanța subiectului tratat de către doamna profesoară Zuboff. Tot așa cum, în primul deceniu al secolului al XXI-lea, Naomi Klein a făcut istoria capitalismului bazat pe dezastre în Doctrina șocului, doamna Zuboff prezintă ascensiunea, evoluția, structura și direcția de dezvoltare a unui nou tip de societate.

În al doilea rând, am fost mulțumit să văd că, într-o manieră nu doar academică, ci de-a dreptul avocățească, autoarea și-a susținut fiecare afirmație cu probe din instanță, cu citate din documente oficiale emise de către organizațiile aflate în discuție, cu declarații ale reprezentanților oficiali ai unor megacorporații.

Apoi, am fost impresionat de ardoarea cu care doamna Zuboff, în pofida unei tragedii personale despre care discută în paginile cărții, a dus proiectul la bun sfârșit și l-a publicat, cu speranța că va ajuta la conștientizarea unor probleme sociale reale. Această ardoare, inspirată parcă de un pericol major și iminent, transpare destul de des din discursul autoarei.

Nu în ultimul rând, mi-au impus respect dimensiunile neobișnuite ale volumului, precum și excelenta organizare a materialului prezentat.

La finalul anului 2019, nu am fost câtuși de puțin surprins să aflu că The Age of Surveillance Capitalism se situa în capul listei de recomandări de lectură a fostului președinte S.U.A. Barack Obama. La rândul meu, vă recomand cu multă căldură această lucrare a doamnei profesoare Zuboff. (Puteți comanda un exemplar aici.)

După ce am întors ultima filă a cărții (și după ce am extras un citat ca epigraf pentru o nuvelă de-a mea), m-am grăbit să încep să citesc o altă lucrare de nonficțiune pe o temă oarecum similară: The Glass Cage.

Dar despre aceea rămâne să discutăm cu altă ocazie.

Joe Benitez et al. - "Lady Mechanika Vol. 5" (2019)

Pe 4 mai 2019, cu zece zile înaintea lansării de pe Amazon a volumului al șaselea din romanul grafic Lady Mechanika, importatorii de benzi desenate de la Red Goblin aveau deja câteva exemplare la vânzare. Am achiziționat unul, după care l-am parcurs în două zile.

Și iată ce am aflat:

Volumul se intitulează La belle Dame sans merci (Benitez Productions, Encino, CA, 2019) și reia acțiunea din punctul în care ajunsese la finalul miniseriei The Clockwork Assassin. Primul fascicul, intitulat Two, prezintă eforturile protagonistei de a sustrage un braț mecanic dintr-o clădire a lardului Blackpool și revelația că misterioșii ei creatori au produs mai mult de un exemplar. Căci Lady Mechanika se confruntă cu o sosie a sa, nouă și îmbunătățită...

Celelalte trei fascicule constituie o miniserie aparte care dă și titlul volumului. Asociatul protagonistei, domnul Archibald Lewis, se îndrăgostește de o misterioasă văduvă, doamna Leanna Shi. Acesta se logodește cu ea și se mută în Franța, însă nepoata lui, Winnifred, descoperă împreună cu Lady Mechanika dovezi ce sugerează o situație gravă. Doamna Shi vine de pe tărâmul ielelor și, de-a lungul veacurilor, le-a oferit creativitate furibundă unor artiști numai pentru a-i duce la o moarte timpurie. Printre victimele sale se numără Frédéric Chopin și John Keats.

Protagonista intervine într-un moment decisiv și, cu cătușe și lanțuri de fier, o silește pe intrusă să renunțe la legământul magic pe care îl făcuse cu domnul Lewis.

Volumul se încheie cu o amplă galerie de ilustrații.

Pe de o parte, am fost plăcut impresionat de scenariul scris de M. M. Chen și Joe Benitez - mai ales că, pe alocuri, autorii s-au străduit să redea ici un accent scoțian, colo pronunția cockney sau vorbirea exotică a antagonistei.

Pe de altă parte, am apreciat grafica realizată de Joe Benitez și Martin Montiel, respectiv culorile aplicate de Beth Sotello. La fel ca în volumele precedente, cadrele statice au margini din roți dințate și țevărie în unele cazuri, sau împletituri Art Nouveau în altele, în vreme ce cadrele dinamice sunt cu margini netede, însă strâmbe - paralelipipedice sau trapezoidale.

Nu în ultimul rând, am fost mulțumit de faptul că volumul acesta a fost mai consistent decât cele trei care l-au precedat. Mai mult decât atât, pe profilul Lady Mechanika de pe un site de socializare, creatorii seriei au anunțat că, începând din iunie 2019, se va publica o miniserie de cinci fascicule intitulată Sangre, cu acțiunea plasată în Spania.

Dar despre Sangre rămâne să discutăm la momentul potrivit. 

O veste îndelung așteptată

Începând de sâmbătă, 13 aprilie 2019, editura Crux Publishing va distribui o nouă versiune a volumului Delirul încapsulat, cu coperta și sigla create de artistul grafic Tudor Popa. Puteți plasa o comandă online urmând hiperlegătura de aici sau puteți vizita standul editurii la târgul de carte SF Final Frontier, la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir din București, sâmbătă și duminică.

A noua carte

Pe 21 ianuarie 2019 am terminat de scris și am propus spre publicare a noua carte. Se intitulează "Motorul de căutare" și este al doilea volum din seria steampunk "Cartea cu scoarțe de argint, ferecate". Deocamdată nu pot furniza prea multe detalii, însă probabil va avea o copertă nu frumoasă, nu superbă, ci de-a dreptul fabuloasă.