Adam-Troy Castro - The Third Claw of God (2009)

În octombrie 2009, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, http://nautilus.ro, am achiziţionat o carte de buzunar cu ilustraţia copertei în culori calde, reprezentînd un personaj feminin care amintea izbitor de mult de Charlize Theron în Aeon Flux. (Sînt şi motive mai serioase pentru a cumpăra cărţi pe lumea asta, dar ilustratorii au meritul lor.) Ca să ajung să parcurg acest roman a trebuit însă să citesc un altul, Emissaries from the Dead. Căci cartea a cărei copertă îmi atrăsese atenţia era abia a doua dintr-o serie. Am parcurs The Third Claw of God (Eos, HarperCollins, New York, 2009) în mai şi iunie 2010. Şi iată ce am aflat:

În acest roman, protagonista-naratoare Andrea Cort călătoreşte, împreună cu iubiţii ei, perechea ciberconectată Porrinyard, către planeta Xana, la invitaţia unei familii care a acumulat averi considerabile din comerţul interstelar cu arme şi muniţii. Din păcate, liftul spaţial la bordul căruia Andrea călătorea către suprafaţa planetei se opreşte în spaţiu, iar un pasager de la bordul acestuia este asasinat. Protagonista, care la începutul romanului fusese deja ţinta unei tentative de asasinat, suspectează că ucigaşul din ascensor ar putea face noi victime şi declanşează o anchetă ad-hoc, intervievîndu-i pe rînd pe toţi cei prezenţi.

Ca într-un roman poliţist clasic, de genul celor pe care le-a scris Agatha Christie, detectiva îşi foloseşte simţul observaţiei şi capacitatea de gîndire logică pentru a culege informaţii şi pentru a-l identifica pe făptaş. Cum The Third Claw of God este însă mai mult decît un simplu roman poliţist, cîteva comploturi sînt date la iveală, căci membrii familiei Bettelhine şi angajaţii lor sînt prinşi în lupte de interese care ar putea influenţa soarta întregii omeniri.

Dinspre zona subgenului postcyberpunk, romanul acesta, ca şi predecesorul său, împrumută cîteva elemente de recuzită, precum inteligenţele artificiale împărţite în facţiuni, secvenţele de realitate virtuală şi nanotehnologia. Pe de altă parte, asemenea romanelor SF clasice precum Caverne de oţel sau Soarele gol, The Third Claw of God include şi unele elemente utopice (ca de exemplu peisajele mirifice şi ecologia de pe Xana, realizate de ingineri planetari) şi distopice (cum ar fi tehnologia de rescriere a minţii folosită pentru a asigura fidelitatea angajaţilor familiei Bettelhine). Şi, ca să fie cititorii mulţumiţi, intriga romanului include atît scene de acţiune bine coregrafiate cît şi o dezvăluire melodramatică de final.

Personajele sînt cam la fel de bine conturate ca şi în Emissaries from the Dead, iar unele dintre ele (Jason şi Jelaine Bettelhine) sînt chiar complexe şi memorabile. Şi, lucru destul de rar, protagonista însăşi evoluează destul de mult pe parcursul romanului, ajungînd la maturitate emoţională.

În ceea ce priveşte lumea imaginară din The Third Claw of God, cum cea mai mare parte a acţiunii are loc într-un amplasament izolat (un ascensor spaţial de lux), mare parte din informaţiile despre Xana sînt relatate de personaje mai degrabă decît "arătate" direct. Cu toate acestea, autorul reuşeşte să închege o lume destul de credibilă.

Ca stil, romanul este scris decent, dar nu sclipitor, iar pe alocuri a trebuit să adaug cîte o literă sau un cuvînt care lipseau. Cine ştie? După sfatul autorului, poate că ar trebui să dau vina pe o facţiune a inteligenţelor artificiale, Demonii Nevăzuţi...

Pe ansamblu, The Third Claw of God s-a dovedit a fi o lectură agreabilă, cu toate că nu este o capodoperă a ficţiunii speculative. E adevărat că, după parcurgerea acestui roman, m-am simţit tentat să încep cărţi mai bogate şi mai relevante, cum ar fi The Windup Girl de Paulo Bacigalupi sau Makers de Cory Doctorow. Dar despre acestea am să vă relatez cu alte ocazii.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Adam-Troy Castro, 'Emissaries from the Dead' (2008)

În octombrie 2009 am achiziţionat de la importatorii mei preferaţi, Nautilus, http://nautilus.ro, o pereche de romane scrise de un autor american, Adam-Troy Castro. Cel dintîi se intitulează Emissaries from the Dead (EOS, HarperCollins, New York, 2008) şi a fost recompensat în 2009 cu Premiul Philip K. Dick. L-am parcurs în cîteva zile, în aprilie 2010, şi, spre surprinderea mea, am constatat că este un roman mai bun decît media.

Să vedem împreună de ce:

Fundalul acţiunii este un viitor îndepărtat în care omenirea călătoreşte ptrintre stele, colonizează planete, construieşte habitate spaţiale şi cooperează paşnic cu mai multe civilizaţii extraterestre şi cu o comunitate de inteligenţe artificiale, SursaIA. Decorul este un habitat spaţial imens, Unu Unu Unu, de forma unui cilindru presurizat, lung de o sută de mii de kilometri şi cu diametrul de o mie de kilometri. Cea mai mare parte a ecosistemului din habitat se află sub un strat de nori, într-o atmosferă otrăvitoare pentru oameni, şi mai departe de axa habitatului, într-un ocean supus unor temperaturi şi presiuni extreme. Aproape de axă, însă, la temperaturi şi presiuni suportabile, se află un desiş de plante populat de creaturi antropoide lente, brahiatorii, pe care le studiază o expediţie ştiinţifică umană.

Intriga este de tip poliţist. Două personaje din expediţia ştiinţifică, Christina Santiago şi Cynthia Warmuth, pier în condiţii suspecte, iar Corpul Diplomatic o trimite pe protagonista-naratoare, Andrea Cort, să investigheze cazul.

Ca multe romane recente care se respectă, Emissaries from the Dead este dificil de încadrat pentru că are o structură hibridă. Bună parte din fundalul său îi este îndatorat subgenului hard SF: viitor îndepărtat, călătorii interstelare, habitate spaţiale imense, rase extraterestre şi aşa mai departe. Intriga îi este îndatorată în egală măsură romanului poliţist clasic, de felul celor scrise de Agatha Christie, şi celui noir, de genul celor publicate de Raymond Chandler. (Ca să fiu mai exact, pînă şi soluţia cazului aminteşte oarecum de Zece negri mititei, în vreme ce atitudinea agresivă, antisocială a protagonistei e similară cu cea a lui Philip Marlowe.) Iar o parte din recuzită ţine mai curînd de subgenul post-cyberpunk, cum ar fi inteligenţele artificiale cu planuri insidioase, nanotehnologia sau ciberconectarea permanentă dintre două personaje secundare.

Printre minusurile romanului s-ar număra absenţa aproape totală a umorului care făcea deliciul romanelor lui Chandler (protagonista-naratoare Andrea Cort se ia prea tare în serios pentru a fi agreată de cititori), precum şi unele mici scăpări stilistice sau ortografice.

Pe ansamblu, însă, Emissaries from the Dead recompensează timpul petrecut cu lectura, cu un bun echilibru între ancheta poliţistă din prim-plan, caracterizare şi elementele de fundal. E un roman cam la fel de reuşit şi de captivant ca The Electric Church de Jeff Somers, spre exemplu, deşi se petrece într-o lume imaginară mult mai atent structurată decît acesta din urmă. La fel ca Broken Angels de Richard Morgan, e un roman prea bun pentru a fi abandonat în tren sau pe plajă după prima lectură, dar nu atît de bun încît să o merite şi pe a doua.

În ceea ce o priveşte pe protagonista-naratoare Andrea Cort, aceasta reapare în următorul roman al lui Adam-Troy Castle, The Third Claw of God. Dar despre acesta vom discuta cu alt prilej.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)