Bruce Sterling - "Holy Fire" (1996)

În iarna lui 1997, după ce terminasem de citit Heavy Weather, am primit cu împrumut de la domnul Marius Dinescu ceea ce pe atunci era cea mai recentă carte a lui Bruce Sterling, Holy Fire, din 1996. Apoi, la începutul anului 2000, prin amabilitatea unei prietene pe nume Tracey Rosenberg am achiziţionat un exemplar în ediţie de buzunar. Şi iată ce am aflat:

Protagonista romanului Holy Fire este Mia Ziemann, o bătrînă din San Francisco. În anul 2096 imaginat de autor, tehnicile de extindere a vieţii au dus la apariţia unui complex medicalo-industrial, iar societatea global este condusă de o gerontocraţie. Numai că, după un tratament de întinerire reuşit, Mia Ziemann nu mai vrea doar să vieţuiască în rutină, ci să trăiască în adevăratul înţeles al cuvîntului.

Prin urmare, Mia îşi abandonează poziţia socială, obligaţiile contractuale, locuinţa, pînă şi identitatea, şi călătoreşte prin Europa. În periplul ei, Mia (devenită Maya) se asociază cînd cu un tînăr infractor german, cînd cu nişte matematiciene din Italia, cînd cu un artist ceramic, cînd cu un fotograf ceh extrem de bătrîn.

La capătul periplului, după o serie de neplăceri cu autorităţile şi după cîteva incidente dramatice, Maya se întoarce în Statele Unite ale Americii, dar în calitate de excursionistă şi fotografă amatoare mai degrabă decît ca subiect de cercetare pentru laboratoarele de reîntinerire, iar celebritatea pe care a căpătat-o între timp o lasă complet indiferentă.

În unele privinţe, Holy Fire marchează un punct de cotitură în cariera lui Bruce Sterling, în ciuda faptului că foloseşte o metodă dragă lui “Chairman” Bruce – aceea a protagonistei care face turul unei lumi imaginare ca pretext pentru a-i familiariza pe cititori cu ea. Faţă de romanul precedent (Heavy Weather, 1994), cartea aceasta este mai satirică, mai amuzantă şi mai orientată către extrapolarea socială, mai degrabă decît către o intrigă coerentă.

Ideea centrală a romanului este inspirată de o realitate curentă – în ţările dezvoltate, ca urmare a asigurărilor medicale şi a bunelor condiţii de trai, speranţa medie de viaţă a crescut simţitor faţă de 1946 sau 1896. Consecinţa este că, pe parcursul unei vieţi de opt sau nouă decenii, o minoritate bogată şi influentă are şansa de a acumula mult mai multă bogăţie şi putere. “Chairman” Bruce impinge această situaţie la extrem şi imaginează o societate posibilă în care oamenii de patruzeci de ani sînt consideraţi tineri, cei de şaizeci – între două vîrste, iar cei de peste nouăzeci – stîlpi ai societăţii, o elită exclusivistă şi invidiată de toţi ceilalţi.

Ceea ce răstoarnă această situaţie frustrantă pentru tineri este tocmai cercetarea din domeniul geriatriei. În capitolul al cincilea al romanului, Sterling introduce o scenă-cheie în care cîteva tinere pasionate de matematică îi demonstrează protagonistei că tehnicile de extindere a vieţii aplicate din timp generaţiei lor le vor prelungi speranţa de viaţă cu un an pe fiecare an – adică vor fi prima generaţie de nemuritori. Iar pentru gerontocraţii anului 2096 este prea tîrziu.

Împrejurul acestui conflict între generaţii, autorul construieşte o societate complexă în care, cu ajutorul tehnicilor medicale şi al ingineriei genetice, oamenii se modifică unii pe alţii şi schimbă în mod surprinzător şi animalele de casă. Astfel, dacă personaje precum Maya trec într-un stadiu de existenţă post-uman, de ce nu ar trece şi cîinii într-un stadiu post-canin? Sterling se amuză creînd un cîine vorbitor, Aquinas, gazdă a unei emisiuni de discuţii (o fiinţă ivită parcă din imaginaţia lui Philip K. Dick) sau un cîine înzestrat nu numai cu vorbire, ci şi cu degete opozabile şi interfaţă neurală pentru realitatea virtual. Cînd cercetările Mayei şi ale prietenelor sale într-un palat virtual merg prea departe, cîinele post-canin Platon o depistează pe protagonistă şi o agresează, purtîndu-se ca o versiune creată prin inginerie genetică a ogarului mecanic din 451 Fahrenheit.

Oamenii, pe de altă parte, îşi permit luxul întoarcerii la un stadiu pre-hominid. Spre exemplu, un personaj secundar, actriţa Olga, petrece un concediu în Sinai, îmblănită, eliberată de limbaj articulat şi de abstracţiuni, iar fostul soţ al Mayei, Daniel, s-a transformat într-un fel de hobbit care foloseşte ingineria genetică pentru a regla cu precizie sunetele pomilor, arbuştilor, insectelor şi animalelor din grădină şi pentru a crea simfonii ambientale.

Probabil că, judecînd după cele ce aţi citit pînă aici, aţi putea crede că Holy Fire este o utopie agreabilă. Dar, întrucît Bruce Sterling este o figură centrală a genului cyberpunk, filonul distopic este present şi în acest roman. Puterea complexului medicalo-industrial nu se exercită numai în afară, către membrii mai tineri ai societăţii, ci în primul rind în interior, asupra membrilor gerontocraţiei. Personajul care o vizitează cel mai des pe bătrîna Mia Ziemann, de pildă, cumulează funcţiile de femeie de serviciu, inspector sanitar şi spioană a poliţiei, iar prima grijă a protagonistei atunci cînd fuge în Europa este să îşi abandoneze dispozitivele de monitorizare ca să nu poată fi depistată de autorităţi.

Latura distopică se împleteşte însă cu satira într-un mod spumos care probabil că li s-ar fi părut de neimaginat tinerilor autori cyberpunk de la începutul anilor ’80. Astfel, într-un episod burlesc demn de opera lui Thomas Pynchon, nişte drogaţi din Roma greşesc reţeta unei substanţe recreative şi aruncă rămăşiţele în canalizare, iar un gîndac biomecanic uriaş trimis de autorităţile sanitare erupe din toaletă şi-i pune pe fugă.

Şi, tot ca un semn că petrecerea cyberpunk se cam terminase, Sterling a avut grijă să erodeze imaginea şic a realităţii virtuale. Ori de cîte ori protagonista accesează un mediu virtual (de cele mai multe ori cu tehnologii care cititorilor li se par originale şi spectaculoase), vocea naratorială subliniază că realitatea virtuală este o tehnologie demodată, învechită, ţinută în funcţiune numai de cîţiva nostalgici.

Dincolo de elementele utopice şi distopice, însă, dincolo de noua atitudine a lui „Chairman” Bruce faţă de locurile comune ale literaturii cyberpunk, Holy Fire ilustrează foarte bine o reorientare programatică a autorului, anume inversarea unei tradiţii din literatura SF. Mai degrabă decît să favorizeze intriga în detrimentul caracterizării, Sterling dezvoltă aici caracterizarea în defavoarea intrigii. Tendinţa avea să continue şi în următorul său roman – cel mai masiv şi mai ambiţios din cîte a publicat pînă în prezent – Distraction.

Dar despre acesta vom discuta cu alt prilej.

(Pentru informaţii suplimentare, vizitaţi ghidul neoficial al lucrărilor lui Bruce Sterling la adresa http://www.chriswaltrip.com/sterling/ .)

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)