Michael Moorcock, "The Sleeping Sorceress" (1977)

            Ca să-mi meargă bine tot anul, pe 1 ianuarie 2013 m-am aşezat gospodăreşte şi am citit al şaselea volum din saga lui Elric, The Sleeping Sorceress (publicat în unele ediţii şi sub titlul The Vanishing Tower). Şi iată ce am aflat:

Partea întîi se intitulează "Chinul ultimului stăpîn" şi relatează eforturile lui Elric şi ale însoţitorului său, Moonglum, să-l găsească şi să-l înfrunte pe vrăjitorul Theleb K'aarna. Cei doi navighează pînă pe ţărmurile regatului Lormyr, apoi călăresc spre oraşul Stagasaz, însă se confruntă cu creaturi înaripate numite Oonai pe care le înving cu ajutor de la Fileet, regina păsărilor. Într-un castel aparent pustiu, eroii descoperă o vrăjitoare brunetă adîncită într-un somn magic. De acolo, Elric şi Moonglum călătoresc spre rîul Zaphra-Trepek şi spre orăşelul Alorasaz unde, la un han, într-o noapte tulburată de vise premonitorii, albinosului i se iveşte vrăjitoarea, Myshella, Împărăteasa Zorilor. Ea îi dezvăluie faptul că Theleb K'aarna s-a aliat cu slujitori ai Haosului, cetele Kelmain, de dincolo de marginea lumii, pentru a invada Lormyr. Pentru a opri invazia, e necesar ca Elric să meargă pe o insulă din Marea Clocotindă şi, dintr-un anume turn al palatului Ashaneloon, să aducă o pungă cu pulbere magică. Eroul e purtat la destinaţie de o pasăre uriaşă din metal, învinge un demon păzitor şi, purtînd inima minerală a demonului şi punga cu pulbere, se întoarce la castelul Kaneloon. Acolo, alături de Moonglum, încearcă s-o trezească pe Myshella printr-un ritual magic, apoi luptă împotriva invadatorilor Kelmain. Inamicii îl iau prizonier pe albinos, dar sabia magică Stormbringer îl salvează, iar Myshella foloseşte pulberea fermecată pentru a încercui şi a zdrobi toată  armata invadatoare.

Partea a doua poartă titlul "Pentru a-l ademeni pe prinţul palid". În oraşul cerşetorilor, Nadsokor, vrăjitorul Theleb K'aarna îi cere sprijinul regelui Urish pentru a-l prinde în capcană pe Elric. Pe de altă parte, în Vechiul Hrolmar, Elric şi Moonglum trec printr-o încăierare într-o tavernă, apoi printr-o luptă pe viaţă şi pe moarte împotriva unor asasini plătiţi, iar o prostituată îi fură albinosului Inelul Regilor, moştenit din tată în fiu de monarhii din Melniboné. Pentru a recupera inelul (garanţie a legămintelor cu mai multe entităţi supranaturale), Elric trebuie să meargă în Nadsokor. Slujitorii lui Urish îl iau prizonier şi-l trimit într-un labirint unde eroul se confruntă cu un zeu al Haosului, Checkalakh, cunoscut şi drept Zeul Arzător. Elric triumfă, iar rănile îi sînt vindecate de un zeu al Legii, Lord Donblas, Făcătorul de Dreptate. La ieşirea din labirint, albinosul află că Theleb K'aarna, Urish şi ceata lor se pregătesc să atace o caravană condusă de Rackhir, Arcaşul cel Roşu, iar sipetul cu comori al regelui cerşetorilor, cu tot cu Inelul Regilor, e păzit de un demon protejat cu farmece împotriva săbiilor. Cei doi pleacă în ajutorul lui Rackhir, luptă împotriva unor creaturi din alt tărîm, Elenoin, iar Elric le biruieşte invocînd duşmanii nepămînteni ai acestora, fiinţele Grahluk. La întoarcerea în Nadsokor, eroii află că demonul păzitor fusese înfrînt şi înlocuit de Arioch, protagonistul recuperează Inelul Regilor, iar Rackhir îl invită să petreacă o vreme în cetatea eternă Tanelorn, departe de conflictul dintre zeii Haosului şi cei ai Legii.

Partea a treia poartă titlul "Trei eroi cu un singur ţel". După o perioadă de odihnă în Tanelorn, Elric pleacă în Deşertul Suspinînd, cu speranţa că, dacă viaţa nu-i aduce  alinarea suferinţelor, măcar moartea le va pune capăt. Myshella îl găseşte şi-l salvează, apoi îl anunţă că vrăjitorul Theleb K'aarna a descoperit cărţi străvechi de magie în pădurea Troos şi, cu ajutorul lor, plănuieşte să-i distrugă pe locuitorii paşnici ai cetăţii Tanelorn. Elric îl regăseşte pe vrăjitor şi constată că acesta a construit o maşinărie a Haosului capabilă să înlăture barierele dintre tărîmurile Multiversului. Protagonistul trece pe un alt tărîm, unde se întîlneşte cu Corum, Prinţul în Robă Stacojie, şi cu Erekose. Fiecare dintre ei reprezintă o versiune a unei fiinţe din Multivers, Luptătorul Etern, iar Erekose are impresia că, într-un fel, a fost cîndva Elric şi Corum. Cei trei caută un turn care călătoreşte de pe un tărîm pe altul, îl înfruntă pe stăpînul turnului, piticul Voilodion Ghagnasdiak, după care îl eliberează pe un însoţitor al lui Corum, Jhary-a-Conel. Drept răsplată, Elric primeşte flamuri de bronz şi săgeţi de cuarţ cu care, la întoarcerea pe tărîmul său, apără cetatea Tanelorn şi învinge fiinţele reptiliene aduse la asediu de Theleb K'aarna. Din păcate, în bătălia finală vrăjitorul o ucide pe Myshella, iar Elric este cuprins de disperare.

Ca structură, The Sleeping Sorceress este o carte mai închegată decît volumul precedent din serie (The Weird of theWhite Wolf) sau decît cel care-i urmează (The Bane of the Black Sword). Intriga e mai unitară şi mai coerentă. De asemenea, în mai mare măsură decît în volumul anterior, se văd eforturile autorului de a integra saga lui Elric într-o megaserie care să aducă laolaltă romanele despre Contele Aubec, despre Corum şi despre Erekose. Chiar şi Toiagul Runic apare în partea a treia, împreună cu unele referiri la Dorian Hawkmoon şi la Imperiul Întunecat.

Ca scriitură, romanul este simplu şi direct, iar stilul pasajelor narative contrastează adesea cu exprimarea arhaică a  personajelor. Unele elemente sintactice din dialoguri amintesc de engleza elisabetană - în special formarea întrebărilor prin inversiunea predicat-subiect, fără utilizarea unor verbe auxiliare.

Fundalul romanului, în schimb, este complex şi baroc. Pe de o parte, în fiecare capitol apar creaturi fabuloase. Pe de altă parte, acţiunea îi poartă pe eroi în castele şi palate, oraşe şi pustiuri, nave şi taverne. Ritmul alert şi susţinut al naraţiunii nu lasă însă prea mult loc pentru descrierea în detaliu a decorurilor. Ca urmare, dincolo de elementele descriptive prezente în text, cititorii trebuie să completeze detaliile folosindu-şi propria imaginaţie.

Pe ansamblu, The Sleeping Sorceress s-a dovedit a fi o lectură agreabilă, iar din punctul de vedere al calităţii literare romanul se situează printre cele mai reuşite din saga lui Elric. Probabil că, pe viitor, voi parcurge şi alte volume din această serie, precum The Revenge of the Rose. Dar despre asta vom discuta cu altă ocazie...

 

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa:http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Walter Jon Williams - "Implied Spaces" (2008)

În ianuarie 2010, prin amabilitatea lui Bogdan Tudor Bucheru, am primit cadou un set de cărţi, între care un roman recent de Walter Jon Williams, Implied Spaces (Editura Night Shade, San Francisco, 2009). Cum volumul era subintitulat "Un roman despre Singularitate" şi cum singularitatea tehnologică a lui Vernor Vinge este un subiect care mă interesează, l-am citit, iar în cele ce urmează am să vă relatez şi dumneavoastră ce am aflat:

Romanul începe cu un aventurier, Aristide, care, însoţit de o pisică vorbitoare şi de o sabie fermecată, călătoreşte printr-un peisaj vag oriental, întîlnind gărzi înarmate, caravane, caravanseraiuri, bande de tîlhari şi vrăjitori malefici.

Aristide se dovedeşte însă a fi unul dintre constructorii inteligenţelor artificiale care rulează în sfere Matrioşka şi care generează găuri de vierme prin spaţiu şi universuri de buzunar pentru beneficiul omenirii. Pisica Bitsy este ea însăşi avatarul unei asemenea inteligenţe artificiale, Endora, iar cei doi, la întoarcerea într-un univers mai avansat din punct de vedere tehnologic, află că o altă IA ajută o entitate, Vindex (sau Răzbunătorul, dacă preferaţi), să rescrie minţile oamenilor pentru a-i transforma în slujitorii săi devotaţi. Civilizaţia paşnică la crearea căreia ajutase Aristide se pregăteşte de război, iar protagonistul (după o scurtă perioadă în care este modificat şi slujeşte inamicul) conduce o divizie de maşinării şi soldaţi într-un asalt asupra sferei Matrioşka răzvrătite şi a universurilor de buzunar controlate de aceasta.

Confruntarea cu antagonistul aduce o surpriză de proporţii. Răzbunătorul este o copie a lui Aristide, revenită după o tentativă de colonizare din sistemul Epsilon Eridani şi înarmată cu un proiect de extremă megalomanie: deschiderea unei găuri de vierme în trecut, la originile Universului, şi solicitarea de daune creatorilor acestuia pentru apariţia accidentală a vieţii şi inteligenţei.

Aristide şi asociaţii săi izbutesc să distrugă sfera Matrioşka răzvrătită, apoi clona revenită din Epsilon Eridani, dar ideea întoarcerii la originile Universului îi rămîne protagonistului - cu speranţa că va fi realizată pe cale paşnică, nu prin înrobirea întregii omeniri.

Cum Walter Jon Williams este un autor care schimbă frecvent temele şi stilurile literare (cam ca Michael Swanwick), nu m-am mirat să constat că a creat acest roman hibrid în care apar elemente de fantezie eroică, operă spaţială militaristă şi viziune postumanistă despre Singularitate. De mirare este însă modul convingător în care autorul a combinat aceste elemente.

Porţiunea de fantezie eroică conţine atît referiri la O mie şi una de nopţi cît şi la fantasticul tolkienesc atît de reciclat în ultimele trei decenii. În primele capitole apar troli, vrăjitori, comori fabuloase şi o sabie, Tecmessa, care poate trimite inamicii într-un alt univers de buzunar.

Apare apoi o secţiune în care autorul a combinat literatura de spionaj cu pasiunea lui pentru explorările subacvatice - iar rezultatele sînt interesante.

Bună parte din a doua jumătate a romanului este însă ocupată de acţiune de tip operă spaţială, în care tabere inamice se înfruntă cu soldaţi roboţi, rachete protonice, găuri de vierme, jeturi de plasmă şi proiectile metalice accelerate de instalaţii electro-magnetice pînă la viteze relativiste. Pentru cei care apreciază literatura ştiinţifico-fantastică pentru acest gen de elemente, probabil că Implied Spaces va constitui o lectură foarte agreabilă.

Protagonistul Aristide se dovedeşte a fi un aventurier în vîrstă de două milenii, Pablo Monagas Pérez, iar vigoarea cu care participă la dueluri, relaţii amoroase, activităţi politice şi bătălii spaţiale se datorează faptului că societatea în care trăieşte le oferă cetăţenilor bazine ale vieţii - piscine cu nanomecanisme care îi reîntineresc pe oameni şi le vindecă bolile. Aristide nu e numai eventurier, ci şi poet, iar unele dintre poemele pe care le recită pe parcursul romanului sînt de fapt traduceri ale lucrărilor unor poeţi clasici chinezi. Chiar şi ultimele pagini ale cărţii sînt ocupate de un poem al protagonistului, o încheiere destul de neobişnuită pentru un roman din secolul al douăzeci şi unulea.

Pe lîngă protagonistul destul de agreabil şi antagonistul megaloman de care aminteam mai devreme, Implied Spaces îi mai atrage pe cititori şi cu o doză bine controlată de suspans, cu shimbări frecvente de situaţie după reţeta lui George Lucas ("acţiune la fiecare zece minute") şi cu cîrlige narative plasate strategic la sfîrşitul fiecărui capitol. Din acest punct de vedere, deşi este o carte mai puţin relevantă decît Days of Atonement, spre exemplu, Implied Spaces este mai captivantă şi mai agreabilă.

Nu în ultimul rînd, romanul este presărat cu o mulţime de trimiteri intertextuale, de la Cimmeria lui Robert E. Howard la Accelerando de Charles Stross şi de la Stăpînii marionetelor de Robert A. Heinlein la legile roboticii formulate de Isaac Asimov. Şi, în cazul în care vă întrebaţi de ce inteligenţele artificiale din acest roman nu s-au transformat în "descendenţi malefici" care distrug biosferele şi formele de viaţă bazate pe carbon, ca în Accelerando, răspunsul este că Aristide, co-creatorul lor, a introdus protocoalele asimoviene, legi fundamentale care le restricţionează comportamentul.

Pe ansamblu, cu toate că Implied Spaces nu este cea mai ambiţioasă carte de Walter Jon Williams din cîte am citit pînă acum, consider că a recompensat pe deplin efortul de lectură şi mă bucur că am avut ocazia să o citesc. Fireşte, autorul impresionează şi cu nuvele precum cele adunate în volumul Frankensteins and Foreign Devils. Dar despre acesta am să vă relatez cu altă ocazie.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)