Flavius Ardelean (redactor-şef), "Almanah Anticipaţia 2014" (2013)

Pe 20 noiembrie 2013, la Tîrgul de Carte Gaudeamus, am cumpărat un exemplar din Almanah Anticipaţia 2014 - tocmai fusese adus la stand. Trei zile mai tîrziu, am avut onoarea să particip la lansarea acestuia, alături de domnul Alexandru Mironov şi de domnul redactor-şef Flavius Ardelean. Şi, cum prezentarea grafică a almanahului era foarte atrăgătoare, în prima parte a lunii decembrie l-am parcurs.

Şi iată ce am aflat:

Editorialul este semnat de directorul de onoare al almanahului, Alexandru Mironov, şi relatează despre istoria trăită a anticipaţiei româneşti, respectiv despre almanahurile cu tematică SF publicate în anii 1980 în ţara noastră.

Conţinutul propriu-zis este ordonat în secţiuni. "Salturi cuantice" oferă un lung articol de popularizarea ştiinţei de Cristian-Mihail Teodorescu, o scurtă prezentare a seriei "Hoţul cuantic" semnată de Elena Oftez şi un fragment din romanul Hoţul cuantic de Hannu Rajaniemi. Tot în această secţiune puteţi găsi şi un interviu realizat de Ana Nicolau cu autorul finlandez.

"Lumi ficţionale" cuprinde un fragment de roman de Sebastian A. Corn, povestiri de Frederik Pohl şi Oliviu Crâznic, o metaficţiune de Ken Liu şi un alt fragment de roman de Marian Truţă şi Dănuţ Ungureanu. Dintre acestea, mi-a atras în mod deosebit atenţia povestirea lui Oliviu Crâznic, "Alberto", o operă spaţială scrisă într-un stil aparte.

"Focus" cuprinde articole de Andrei Dorobanţu, Sorin Repanovici şi Oana Călin, dedicate respectiv proiectului ELI, taberei Atlantykron şi Salonului Cercetătorilor şi Experimentatorilor Neconvenţionali.

"Portret" e dedicat unuia dintre cei mai prolifici şi mai apreciaţi autori SF români - Liviu Radu. Pe lîngă un interviu realizat de Flavius Ardelean, secţiunea aceasta mai cuprinde şi o amplă povestire fantastică intitulată "O crenguţă".

"Vocile viitorului" se concentrează asupra unor cenacluri importante din SF-ul românesc, precum H.G. Wells şi Helion, de la Timişoara, respectiv ProspectArt din Bucureşti. Pe lîngă articole semnate de Cornel Secu şi Cristian Tamaş, în această secţiune veţi găsi şi povestiri de Daniel Haiduc, Cristian Vicol şi Diana Alzner. Ca şi "Alberto", povestirile "Jocul" şi "Ţancurile luminii eterne" sînt scrise bine, cu o intrigă închegată şi cu o tensiune bine controlată pe parcursul naraţiunii.

Secţiunea "Cine-SF" cuprinde cronici dedicate de Mihnea Columbeanu şi de Cristian Tudor Popescu peliculei Atlasul norilor. Cum anul 2013 a fost mai bogat decît alţii în filme ştiinţifico-fantastice de bună calitate, probabil că secţiunea aceasta ar fi meritat să fie mai amplă.

"Remember" e o secţiune dedicată memoriei unor scriitori care s-au stins în acest an. Marian Truţă şi Iulia Anania îl evocă pe maestrul George Anania, din a cărui operă apare în almanah povestirea "Prisăcarul". În aceeaşi secţiune veţi găsi şi un interviu cu autorul scoţian Iain M. Banks şi... o jumătate din povestirea "Un dar provenit din Cultură". Probabil că a doua jumătate a povestirii o vor parcurge cititorii români în volumul The State of the Art, dacă o să fie publicat vreodată în ţara noastră.

"SFamilii" cuprinde povestiri de Brenda Cooper şi Kim Stanley Robinson, respectiv o schiţă fantastică destul de reuşită semnată de Eugen Cadaru.

"Retro SF" conţine un articol al Danei Ionescu (redactor-şef al Editurii Nemira) despre colecţia "Maeştrii anticipaţiei româneşti", precum şi povestiri de Constantin Cubleşan şi de David Brin din ediţiile precedente ale Almanahului Anticipaţia. În ediţii viitoare ale almanahului, mi-ar plăcea să văd retipărite texte precum "Protezozaurii" de Gheorghe Păun, "Anomia" de Mihail Grămescu, "Artele marţiale moderne" de Alexandru Ungureanu, "Oraşul" de Silviu Genescu sau "Cassargoz" de Cristian Tudor Popescu (pentru a aminti numai cîteva lucrări de referinţă), iar cititorii mai tineri ar avea ceva de cîştigat din asta.

"Avanpremieră" cuprinde o prezentare făcută de Elena Oftez autorului Hugh Howey şi... încă un fragment de roman. "Holston" provine din romanul Silozul de Hugh Howey şi anunţă o distopie postapocaliptică.

"Anticipaţia" conţine un articol de fond semnat de Andi Caragea, un articol de popularizarea ştiinţei de Anton Zeilinger, extras din antologia Totul are o explicaţie, respectiv un interviu realizat de Andi Caragea cu multipremiatul inventator Ionuţ Budişteanu.

Dintre plusurile acestei ediţii a almanahului aş menţiona aspectul grafic foarte îngrijit - conţinutul este integral color, imprimat pe hîrtie lucioasă de o calitate excelentă - precum şi tehnoredactarea atractivă. Unele texte din cuprins mi s-au părut memorabile ("Alberto", "Jocul", "Marea trecere a tatălui meu").

Dintre minusuri, aş menţiona includerea prea multor fragmente de roman (nu mai puţin de patru), textele bucolice, plasate în cadru rural, precum şi neglijenţa cu care a fost tratată povestirea lui Iain M. Banks. Pe ansamblu, însă, Almanah Anticipaţia 2014 pare să marcheze un progres faţă de ediţia precedentă.

După ce am încheiat lectura, am stat în cumpănă dacă să încep Almanah Anticipaţia 2013, care aşteaptă deja de un an ca să-l citesc, sau dacă ar fi cazul să încerc una dintre antologiile-mamut publicate de editura Constable & Robinson, din care am adunat un raft întreg. (Ştiţi dumneavoastră, The Mammoth Book of SF Wars, The Mammoth Book of Steampunk şi altele de soiul lor.) Probabil veţi afla pentru care am optat într-unul dintre articolele viitoare de la Ţesătorul.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)   

Iain M. Banks, "The Hydrogen Sonata" (2012)

În primăvara anului 2013, la puţin timp după ce terminasem de citit romanul Surface Detail, am început lectura a ceea ce avea să se dovedească ultimul roman din seria Culturii de Iain M. Banks – The Hydrogen Sonata (Editura Orbit, Londra, 2012). Din păcate, lectura a trenat, iar cînd mai aveam de citit o treime din carte am abandonat, preferînd să parcurg alte volume. Din fericire, în septembrie 2013 am reînceput acest roman şi, în mai puţin de o săptămînă, l-am parcurs pînă la capăt. Să vedem împreună ce a cauzat abandonul şi ce a motivat revenirea.

The Hydrogen Sonata este un roman amplu (630 pagini) şi complex. Premisa de bază a intrigii este că o civilizaţie stelară numită Gzilt se pregăteşte să sublimeze, iar între civilizaţii mai puţin avansate care ar putea beneficia de pe urma realizărilor sale materiale ce vor fi abandonate se desfăşoară o competiţie acerbă. Un aspect interesant este faptul că, în urmă cu zece milenii, Gzilt s-a numărat printre cele cîteva civilizaţii care şi-au propus să fuzioneze pentru a forma ceea ce avea să devină Cultura. Din motive insuficient de clare, Gzilt s-a retras în ultimul moment din acel proiect, însă, ulterior, Cultura a tratat această civilizaţie ca pe un aliat.

Ca urmare a acestei situaţii, cînd procesul de sublimare este tulburat de lupte fratricide între regimentele Gzilt, iar civilizaţiile „hoitare” intră în conflict făţiş unele cu altele, cîteva dintre navele Culturii caută să aplaneze lucrurile şi să ajute la buna desfăşurare a sublimării. Dar misterele şi comploturile ce înconjoară sublimarea sunt o provocare chiar şi pentru Minţile de la bordul acestor nave.

Unul dintre firele narative ale romanului urmăreşte o muziciană, Vyr Cossont, care şi-a propus să-şi petreacă ultimele zile dinaintea sublimării exersînd şi interpretînd o piesă muzicală deosebit de dificilă, Sonata Hidrogenului. Piesa fusese compusă cu secole mai înainte pentru un instrument muzical care nu exista încă, iar pentru interpretarea ei meşterii aveau să creeze nedecagoncordul – pentru care ar fi fost necesari muzicieni cu patru braţe. Din ambiţie, Cossont şi-a implantat o pereche suplimentară de braţe numai pentru a putea interpreta această piesă muzicală.

Zilele finale ale civilizaţiei Gzilt sînt umbrite însă de izbucnirea unor conflicte, iar Cossont scapă in extremis de un atac devastator de pe planeta Eshri. Însoţită de un android de luptă, de o creatură de companie şi de un avatar al unei nave de-a Culturii, ea este trimisă în căutarea memoriei stocate a unui străvechi cetăţean al Culturii, Ngaroe QiRia, apoi în căutarea acestuia din urmă.

Un alt fir narativ urmăreşte activităţile unui înalt funcţionar de stat din Gzilt, septamul Banstegeyn, care, în zilele premergătoare sublimării, instigă regimentele unele împotriva altora, o asasinează pe preşedinta în exerciţiu a civilizaţiei, caută să arunce vina asupra unei civilizaţii „hoitare” şi aproape antagonizează Cultura. Ca şi în cazul altor personaje negative din seria Culturii, Banstegeyn pune în mişcare planuri complexe, manipulează o mulţime de alte personaje, însă de la un punct încolo constată că evenimentele i-au scăpat de sub control.

Un fir narativ secundar relatează despre dezbaterile şi acţiunile unor nave din Cultură. Pe de o parte, acesta conţine unele dintre cele mai spectaculoase evenimente din intrigă – operă spaţială „pe ecran lat”, cu bătălii cosmice, urmăriri şi ambuscade. Pe de altă parte, acesta redă discuţiile dintre Minţi, iar cititorii au ocazia să observe în ce măsură aceste inteligenţe artificiale acţionează ca nişte zeităţi benevolente, dejucînd planurile celor răuvoitori şi îndreptînd evenimentele istorice pe un făgaş paşnic, dar păstrîndu-le personajelor (post)umane iluzia autonomiei şi liberului arbitru.

Ca şi alte romane recente din seria Culturii, precum Matter sau Surface Detail, The Hydrogen Sonata are unele decoruri spectaculoase şi memorabile, precum Oraşul-Centură de pe planeta Kwaalon, satelitul natural Fzan-Juym, care gravitează la o viteză incredibilă printr-un şanţ săpat în suprafaţa planetei sculptate Eshri, rîurile şi cascadele de nisip create şi întreţinute de o dronă excentrică pe orbitalul Dibaldipen sau dirijabilul Ecuatorial 353 care transportă Ultima Petrecere a unor hedonişti din Gzilt.

Unele personaje secundare sînt de asemenea memorabile în excentricitatea lor – fie şi-au înlocuit ochii cu o pereche suplimentară de urechi, precum QiRia, fie şi-au implantat zeci de penisuri pe suprafaţa corpului, ca Ximenyr, ori şi-au accelerat procesele neuronale pentru a interacţiona cu echipajul digitalizat al astronavei, precum colonelul Agansu.

Nici recuzita nu este mai prejos – începînd cu nedecagoncordul despre care vă relatam ceva mai înainte şi terminînd cu ceva ce pare un accesoriu sexual sofisticat şi care se dovedeşte a fi arma unui dublu asasinat. Fie că e vorba despre memorii implantate în globi oculari, despre o aşa-zisă carte religioasă care conţine, pas cu pas, instrucţiuni pentru evoluţia tehnologică a unei societăţi oferite de o civilizaţie considerabil mai avansată sau despre o creatură de companie bidimensională, Iain M. Banks reuşeşte să-şi surprindă şi să-şi încînte cititorii pe aproape fiecare pagină.

Desigur, la un alt nivel, The Hydrogen Sonata conţine o ţesătură densă de referiri intertextuale. Sublimarea unei întegi civilizaţii pentru a li se alătura altora, mai vechi, într-un plan superior al existenţei aminteşte de Sfîrşitul copilăriei sau, mai recent, de Schismatrix. Cartea pseudo-religioasă ce trasează dezvoltarea tehnologică a unei civilizaţii evocă planul lui Hari Seldon din Fundaţia. Textura complexă de intrigi, influenţe şi comploturi ale unor grupări postumane este întrucîtva similară cu cea din fundalul seriei Dune. Scena de început cu muziciana solitară aminteşte de un episod similar din Hyperion. Încărcarea minţii personajului feminin secundar Tefwe într-o serie de clone seamănă cu un procedeu asemănător din The Ophiuchi Hotline de John Varley sau din Carbon modificat de Richard Morgan. Iar Pyan, creatura sintetică de companie, o zburătoare plată, dreptunghiulară şi inteligentă, pare o versiune inofensivă a înfricoşătorilor notuli din Cartea Soarelui Nou.

Dincolo de toate acestea, însă, The Hydrogen Sonata este parcursă în subtext de o preocupare pentru finalul existenţei şi pentru ceea ce ar putea (sau nu) să se afle mai departe. Cazurile entităţilor care au revenit în realitate după sublimare sînt deosebit de rare – o navă excentrică a Culturii reprezintă o asemenea raritate. Unii membri ai civilizaţiei Gzilt aşteaptă sublimarea cu interes, în vreme ce alţii sînt sceptici, sau chiar îndărătnici. Aproape toţi poartă un soi de ceasuri pe care se afişează numărătoarea inversă finală – căci, pînă şi în pragul sublimării, moda moare, dar nu se predă. Cartea sfîntă pe care s-a întemeiat Gzilt s-ar putea dovedi, în al unsprezecelea ceas, un soi de minciună – nu revelaţia unică destinată unui popor ales, ci un mesaj de la o civilizaţie oarecum avansată, dar banală, către o civilizaţie înapoiată, ca o puzderie de alte civilizaţii emergente din galaxie. Iar civilizaţiile „hoitare”, pregătite să facă uz de diplomaţie, manipulare, subversiune sau (la nevoie) de forţa armelor, amintesc în cinismul lor de rudele hrăpăreţe care plănuiesc deja cum să înhaţe moştenirea la căpătîiul unui muribund. Fireşte, şi în societatea galactică vastă şi complexă imaginată de Iain M. Banks, unele civilizaţii sublimează, altele devin „vîrstnice”, unele sînt emergente, altele sînt implicate, iar sfîrşitul uneia nu implică nici pe departe sfîrşitul tuturor. Lecţia dată de autor, de la o vîrstă destul de avansată, este că, pînă şi în pragul morţii, viaţa merge înainte.

Poate tocmai de aceea finalul seriei este deschis. Dacă Spectrul lui Phlebas, care deschidea suita Culturii, lăsa să se înţeleagă că o îndelungată istorie, la scară galactică, avusese loc înaintea evenimentelor din intrigă, The Hydrogen Sonata, a cărei intrigă este plasată un mileniu mai târziu, se încheie cu impresia că numeroase alte evenimente, mari şi mici, se vor petrece pe această scenă colosală. Din păcate, în anul care a urmat publicării acestui volum, Iain M. Banks a fost diagnosticat cu o formă avansată de cancer, iar cîteva luni după aceea s-a stins. Mai în glumă, mai în serios, anunţa într-un ultim interviu că, dacă ar fi ştiut din vreme, nu ar fi scris o ultimă carte mainstream, ci ar fi ieşit din scenă cum se cuvine, cu un grandios roman din seria Culturii. Cei care i-au urmărit cariera ştiu că încheierea îndelungatei sale cariere a adus nu unul, ci trei asemenea romane ambiţioase – Matter, Surface Detail şi The Hydrogen Sonata – iar edificiul literar al seriei Culturii va rămîne ca un punct major de referinţă în istoria literaturii ştiinţifico-fantastice pentru mulţi ani de acum încolo.

Ar mai trebui să adaug că, dintre cărţile SF publicate de Iain M. Banks, mai am de parcurs cîteva, însă despre acelea am să vă relatez cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)