Graham Mitchell, "Motörhead: Fast & Loose" (2021)

Imagine preluată de pe situl Shopthemarketplace.com

În prima decadă a lunii februarie 2023, de la anticariatul Antic ExLibris de pe Strada Doamnei, din București, am achiziționat un exemplar dintr-un volum de Graham Mitchell intitulat: Motörhead: Fast & Loose - Snapshots from the Graham Mitchell Archive 1977 - 1982 (Editura Murder One, Whittier, CA, 2021). L-am parcurs a doua zi.

Și iată ce am aflat:

 

Fast & Loose este un volum pentru pus pe măsuța de cafea. A fost publicat în format mare, cartonat, cu coperta lăcuită și embosată. Filele sunt din coală cretată și conțin o mulțime de fotografii (unele alb-negru, cele mai multe color) realizate de către domnul Graham Mitchell în perioada când era managerul formației Motörhead. Dealtfel, tot dumnealui a scris și introducerea acestui volum, intitulată: "Take No F[***]ing Prisoners".

Pe de o parte, Fast & Loose are o certă valoare de colecție pentru cei care apreciază formația Motörhead, căci albumul cuprinde numeroase instantanee de la concerte, din culise și din turnee de pe vremea când trupa britanică era alcătuită din Ian "Lemmy" Kilmister, "Fast" Eddie Clarke și Phil "Philthy Animal" Taylor. Sunt vizibile (aproape palpabile) energia degajată de către Motörhead pe scenă, simțul umorului muzicienilor și entuziasmul publicului.

Pe de altă parte, am fost întrucâtva surprins de cantitatea destul de mică de text din volum. Cu excepția introducerii, care conține destule elemente anecdotice de la o sursă apropiată formației, abia dacă apar cincisprezece alineate concise care oferă scurte explicații privitoare la unele instantanee. În rest, imaginile (reproduse la dimensiuni mari și, de cele mai multe ori, etalate pe două pagini) sunt oferite ca atare, fără text.

Pe ansamblu, Fast & Loose mi-a făcut o părere bună, drept pentru care intenționez să păstrez acest album în colecție. Dar, cum informațiile prezentate mi s-au părut insuficiente, am de gând să termin de citit o lucrare ceva mai amplă, intitulată: Motörhead In the Studio. Însă, despre aceea, rămâne să discutăm mai pe larg cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Michael Green et al., "Blade Runner 2019 - Home Again, Home Again" (2021)

Imagine preluată de pe situl Previewsworld.com

Prin luna martie 2021, datorită importatorilor de benzi desenate de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar din volumul al treilea al romanului grafic Blade Runner 2019, intitulat: Home Again, Home Again (colecția Titan Comics, grupul editorial Titan Publishing Group, Londra, 2021). L-am parcurs atunci, iar, în a doua decadă a lunii ianuarie 2023, l-am citit a doua oară.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

 

Volumul începe cu amintiri ale protagonistei Aahna Ashina din anul 2000, când corporația Tyrell abia se pregătea să lanseze pe piață prima generație de replicanți Nexus, respectiv din 2013, când Ash a identificat și ucis prima replicantă fugară.

În 2026, Ash îi solicită ajutorul fostei sale șefe, Lydia Wojciech, de la Departamentul de Poliție din Los Angeles, ca să îl găsească pe magnatul Alexander Selwyn, care pusese o recompensă pe capul ei în urmă cu șapte ani. La sediul corporației Tyrell, abandonat după moartea întemeietorului, Ash primește date despre proiectul Isobel de la un cercetător excentric, Fost. Selwyn, la rândul său, trimite o replicantă din seria Hythe pe urmele protagonistei.

După o urmărire cu vehicule zburătoare deasupra unei zone industriale, Ash e arestată și anchetată de către agenți de poliție, însă, pe drumul spre un centru de detenție din Ventura, e eliberată și dusă într-o casă conspirativă a mișcării de rezistență a replicanților. Vânătoarea de recompense Hythe o găsește, însă replicanții o ucid, ceea ce le permite protagonistei și unor ajutoare să fugă cu un vehicul aerian la o altă locuință conspirativă.

La vila lui Selwyn din Santa Barbara, Ash se confruntă cu magnatul și cu alte patru exemplare din seria Hythe. Din fericire, Cleo și Isobel Selwyn intervin într-un moment decisiv, iar Alexander Selwyn și trei replicante sunt uciși. În cele din urmă, Ash refuză oferta lui Cleo de a o însoți, alături de Isobel, în drum spre colonia Arcadia, și preferă să rămână în Los Angeles în compania unei replicante cu pregătire medicală, Freysa.

Volumul se încheie cu o amplă galerie de coperte ale fasciculelor reunite, cu planșe care ilustrează trecerea de la scenariu la creion, apoi la tuș și la culori, cu materiale promoționale și cu schițele biobibliografice ale creatorilor.

 

Scenariul realizat de către Mike Johnson și Michael Green a dus arcul narativ la bun sfârșit, însă a lăsat loc pentru o continuare, Blade Runner 2029.

Grafica lui Andres Guinaldo, precum și culorile aplicate de către Marco Lesko, au fost și de această dată la un înalt nivel. Am apreciat atât portretele numeroaselor personaje, cât și scenele dinamice în care sunt reprezentate urmăriri sau confruntări.

Pe ansamblu, Home Again, Home Again a meritat prețul achiziției, timpul de lectură, ba chiar și cea de-a doua citire. Ca urmare, nu doar am păstrat acest volum în colecție, alături de Los Angeles și de Off-World, dar am decis să cumpăr și volumele din seria următoare, Blade Runner 2029. Dar, despre acelea, am să vă relatez mai pe larg cu alte prilejuri tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Joseph Campbell, "The Hero with A Thousand Faces" (1949)

Imagine preluată de pe situl Nautilus.ro

Despre lucrarea antropologului american Joseph Campbell, The Hero with A Thousand Faces, am aflat la un curs din primul an universitar, în 1993, pe care îl ținea domnul profesor universitar dr. Radu Surdulescu. Apoi, în 2014, am primit cadou un exemplar din ediția română - Eroul cu o mie de chipuri (Editura Herald, București, 2014) - și i-am făcut o prezentare în cadrul emisiunii "Ce citim astăzi?" de la postul de televiziune H 2.0 (cunoscut anterior ca TVRM). În cele din urmă, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am cumpărat, în decembrie 2021, un exemplar dintr-o ediție americană cartonată (New World Library, Novato, CA, 2021)... și am parcurs o ediție electronică în a doua decadă a lunii septembrie 2022.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

 

Volumul debutează cu o notă privitoare la operele reunite ale lui Joseph Campbell și cu prefața ediției din 1949. Apoi, în prolog, este expusă teoria monomitului - ideea că, în diferite culturi, sub diverse forme, o mulțime de mituri și legende prezintă o structură narativă comună, iar aceasta, în corelație cu unele elemente din psihanaliza jungiană, este mai relevantă pentru persoanele aflate în a doua jumătate a vieții decât conceptele cu care operează psihanaliza freudiană.

Partea întâi tratează, cu exemple, despre aventura eroului, în etape precum plecarea, inițierea mistică, întoarcerea și cheile de interpretare.

Partea a doua, în schimb, prezintă ciclul cosmogonic cu elemente precum emanațiile, nașterea imaculată, transformările eroului, disoluția microcosmosului și a macrocosmosului, precum și raporturile dintre mit și societate.

Volumul se încheie cu o secțiune de mulțumiri, cu un set de note de final, cu o amplă bibliografie, cu o listă a ilustrațiilor, cu un index alfabetic și cu note privitoare la autor, respectiv la fundația Joseph Campbell.

 

Țin să vă spun că am fost foarte plăcut impresionat de Eroul cu o mie de chipuri - pe de o parte, pentru că este o lucrare foarte documentată, cu exemple preluate din culturi nord-americane, asiatice, europene, africane, australiene și din sub-continentul indian, iar, pe de altă parte, pentru că autorul face permanent paralele între mituri din diverse zone geografice și vise sau fantasme ale pacienților din practica psihoterapiei.

Dealtfel, Eroul cu o mie de chipuri a avut o influență de durată nu numai în domeniul academic, unde a reprezentat un element important în critica literară antropologică, ci și în domeniul literaturii fantastice, în special asupra scriitorului J. R. R. Tolkien și, indirect, asupra subgenului high fantasy, respectiv în domeniul cinematografiei, unde l-a inspirat pe regizorul George Lucas să creeze seria Războiul stelelor. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar din ediția română aici, iar, din ediția americană, aici.) Deloc întâmplător, există o lucrare dedicată adaptării monomitului analizat de către Joseph Campbell la domeniul scenariilor de film - însă, despre aceea, vom discuta mai pe larg cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

J. Tynion IV & M. Simmonds, "The Department of Truth, Vol. 2" (2021)

Imagine preluată de pe situl Kobo.com

În prima decadă a lunii decembrie 2022, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, al doilea volum dintr-un roman grafic de James Tynion IV și Martin Simmonds intitulat: The Department of Truth - The City Upon A Hill (editura Image Comics, Portland, OR, 2021). L-am parcurs în ultima decadă a aceleiași luni.

Și iată ce am aflat:

 

Dacă primul volum din serie, The End of the World, reunea fasciculele 1 - 5 din romanul grafic The Department of Truth, cel de-al doilea volum, The City Upon A Hill, adună fasciculele 8 - 13.

La aeroportul Denver, Ruby i-l prezintă pe Cole Turner lui Hawk Harrison, un operator experimentat al Departamentului Adevărului, care, cu câteva doze de explozibil bine plasate, face să dispară o versiune a aeroportului înțesată de simbolurile oculte ale Noii Ordini Mondiale și de reptilieni.

Hawk se dovedește a fi cel care, în anii 1980, introdusese imagini subliminale în desenele animate la care se uita micul Cole și îl făcuse să creadă pe micul școlar de atunci într-un demon canibal ascuns în subsolul școlii elementare unde învăța protagonistul.

Tot Hawk este cel care, în prezent, îi explică lui Cole cum, în Lumea Veche, religiile organizate au structurat realitatea, iar, în vremuri mai recente, personaje excentrice precum Madame Blavatsky și Aleister Crowley au încercat să schimbe perspectiva publicului asupra realității consensuale. Misiunea lui Cole și a colegei sale, Ruby, este să afle dacă o misterioasă femeie îmbrăcată în stacojiu (care a tot apărut în romanul grafic) încearcă să aducă o nouă eră, respectiv ce planuri are ea cu privire la Statele Unite ale Americii.

Hawk îl duce pe Cole într-o zonă rurală din Colorado, unde acesta din urmă află mai multe despre criptozoologie și unde constată că, dintr-o farsă pusă la cale de către câțiva localnici (și expusă ulterior ca atare în presă), Bigfoot a devenit realitate ca urmare a faptului că o parte a publicului crede în existența sa. Agenți ai Departamentului Adevărului trebuie să ucidă și să dezmembreze exemplarele care apar, altfel declarațiile și probele furnizate de martori oculari ar întări și mai mult credința populară - ceea ce ar aduce consecințe imposibil de controlat.

Tot Hawk îi prezintă lui Cole și teoria despre elicoptere negre, nemarcate - și asta în timp ce îl duce la o nouă destinație într-un asemenea elicopter. Iar Hawke îl ghidează pe protagonist în orașul său natal, Milwaukee, din Wisconsin, unde, într-un subsol al școlii primare, care nu existase inițial decât în imaginația protagonistului, Cole îl întâlnește pe demonul canibal din coșmarurile sale.

Și Hawk încearcă să îl recruteze pe Cole pentru organizația Pălăria Neagră...

 

La fel ca și în cazul primului volum din The Department of Truth, The City Upon A Hill are un scenariu captivant mulțumită lui James Tynion IV. Tehnica flash-back/comeback e folosită judicios, iar evenimentele din intrigă se desfășoară într-un ritm alert, cu dese răsturnări de situație. Echilibrul între delir paranoic, horror și umor negru e menținut magistral, iar satira socială din subtext este corozivă.

Însă, oricât de bun ar fi scenariul, grafica realizată de către Martin Simmonds este și mai bună. Scenele de flashback au un caracter distinct, fie în nuanțe de sepia (pentru amintirile lui Hawk Harrison), fie caricaturale, în culori vii (pentru amintirile din copilărie ale lui Cole Turner), fie pastelate, scrise de mână și presărate cu schițe stângace (pentru confesiunea tardivă a unui criptozoolog amator).

Casetele cu dialoguri ale lui Aditya Bidikar impresionează și ele, adăugând, la nivel subliminal, o notă de angoasă difuză romanului grafic.

Pe ansamblu, The City Upon A Hill a fost o experiență de lectură memorabilă și recomandabilă. Nivelul calitativ al scenariului și al graficii a rămas foarte ridicat, iar volumul încurajează și răsplătește o a doua lectură.

Ca urmare, probabil nu veți fi surprinși să aflați că am achiziționat și al treilea volum din romanul grafic The Department of Truth. Dar, despre acela, vom discuta în detaliu cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)  

J. Tynion & M. Simmonds, "The Department of Truth, Vol. 1" (2021)

Imagine preluată de pe situl Kobo.com

În prima decadă a lunii decembrie 2022, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, primul volum dintr-un roman grafic de James Tynion IV și Martin Simmons intitulat: The Department of Truth - The End of the World (editura Image Comics, Portland, OR, 2021). L-am parcurs în ultima decadă a aceleiași luni.

Și iată ce am aflat:

 

Protagonistul, Cole Turner, intră într-un grup de excentrici care cred că Pământul este plat, apoi e invitat, alături de câțiva aleși, într-o excursie la capătul lumii, unde se vede un uriaș zid de gheață ce mărginește Pământul plat. O agentă federală, Ruby, îi împușcă pe ceilalți excursioniști (inclusiv pe miliardarii care finanțau acea mișcare excentrică) și îl recrutează pe Cole pentru o ramură secretă a administrației de stat - Departamentul Adevărului.

Departamentul este condus de către Lee Harvey Oswald, iar scopul său este să supravegheze teoriile conspirației pe care le vehiculează publicul american și să se asigure că toate acestea rămân simple teorii. Căci, în lumea paralelă din The Department of Truth, dacă o teorie adună destui adepți, aceasta devine realitate...

Cole Turner însuși, în copilărie, în anii 1980, a fost implicat într-un caz de cult satanist la școala primară unde învăța - simplă agitație mediatică menită să le aducă profituri trusturilor de presă... sau, de la un punct încolo, o realitate din ce în ce mai palpabilă - pentru că din ce în ce mai mulți oameni cred în ea.

În prezent, după ce face cunoștință cu alți membri ai departamentului, Cole este trimis pe teren împreună cu colega lui, Ruby, pentru a rezolva un caz similar. Mama unui copil împușcat la școală, lalolaltă cu alți elevi, este acuzată în repetate rânduri că atentatul de la școală ar fi fost o înscenare, că fiul ei și celelalte victime ale atentatului ar fi niște figuranți plătiți, și că ea însăși, pozând în mama unei victime fictive, ar comite o escrocherie.

Pe măsură ce asemena acuzații se multiplică, Mary se afundă în depresie - dar primește dovezi că teoriile acelea capătă consistență și sunt pe cale să devină realitate. Cole și Ruby intervin, sustrag probele și redresează realitatea locală - dar află și că o organizație rivală, Pălăria Neagră, s-a implicat în acel caz.

La sediul Departamentului Adevărului, Lee îi explică lui Cole cum Pălăria Neagră a fabricat false dovezi privitoare la Barack Obama pentru a convinge publicul că președintele nu avea cetățenie americană - și, prin urmare, nu avea dreptul să candideze la președinție. Întrucât falsele documente le-au fost trimise unor jurnaliști de investigație, Cole primește misiunea de a-i ucide înainte ca documentele să fie publicate - și să devină realitate.

La aeroportul din Denver, Ruby se confruntă cu niște reptilieni. Cole primește câteva zile libere, însă, în apartamentul său, e vizitat de către un reprezentant al organizației Pălăria Neagră, Martin Barker, care încearcă să îl racoleze. În viziunea lui Barker, adevărate misiune a Departamentului Adevărului este să mențină supremația globală americană după Al Doilea Război Mondial, iar Pălăria Neagră dorește să dezlănțuie forțele schimbării, care au fost încătușate prea multe decenii la rând.

După plecarea lui Barker, Ruby sosește și confirmă că Pălăria Neagră pănuise de mult să îl recruteze pe Cole, iar Lee Harvey Oswald o trimisese să îl aducă pe protagonist în Departamentul Adevărului tocmai din acest motiv.

 

Primul volum din Departamentul Adevărului impresionează prin scenariu. James Tynion IV structurează o viziune demnă de romanele timpurii ale lui Thomas Pynchon, în care perspectiva paranoică asupra lumii, fantasticul grotesc și umorul negru sunt atent echilibrate. Deloc întâmplător, diverse teorii ale conspirației (asasinarea lui John F. Kennedy, cercurile sataniste din anii 1980, atentatele armate din școli, reptilienii) sunt trecute în revistă, iar fiecare episod din serie dezvăluie noi elemente, dar și pune elementele precedente într-o nouă perspectivă.

The End of the World impresionează și mai mult prin arta grafică. Stilul lui Martin Simmonds amintește în mare măsură de albume BD ale lui Bill Sienkiewicz, precum Elektra: Assassin sau Stray Toasters. (Dealtfel, acesta e principalul motiv pentru care am cumpărat The Department of Truth.) Am fost plăcut impresionat de portretistica personajelor, de stilul în care sunt redate decorurile, de diversitatea tehnicilor, de paleta de culori și de utilizarea judicioasă a aerografului.

Nu în ultimul rând, țin să subliniez contribuția lui Aditya Bidikar, care a realizat casetele cu dialoguri. Contuturile duble, neregulate, în care apar replicile personajelor subliniază atitudinea ambivalentă, duplicitară a celor implicați și contribuie la crearea unei atmosfere de angoasă difuză și de tensiune subliminală.

Pe ansamblu, The Department of Truth - The End of the World s-a dovedit a fi o realizare de excepție din domeniul romanelor grafice - mult deasupra mediei. Ca urmare, probabil nu veți fi surprinși să aflați că am achiziționat și următoarele volume din serie.

Însă , despre acelea, vom discuta mai pe îndelete cu alte ocazii tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

G. Willow Wilson & Christian Ward, "Invisible Kingdom Tome 3" (2021)

Imagine preluată de pe situl Carturesti.ro

În prima decadă a lunii octombrie 2022, prin amabilitatea domnului director Vlad Niculescu și a colegilor săi de la librăria Cărturești & Friends, de pe Strada Edgar Quinet din București, am achiziționat, la preț promoțional, volumul al treilea din romanul grafic Invisible Kingdom de G. Willow Wilson și Christian Ward, intitulat Les Confins du monde (colecția HiComics, editura Bragelonne, Paris, 2021). L-am parcurs pe îndelete în trei săptămâni.

Și iată ce am aflat:

 

La bordul Biosferei, echipajul astronavei Sundog și călugărița Vess asistă la un atac al Surorilor Resurecției împotriva planetei Quari, unde corporația Lux ține numeroși lucrători în condiții mizere, vecine cu sclavia. Doamna căpitan Grix își îmbarcă echipajul pe Sundog și decolează, însă Vess refuză să li se alăture și rămâne cu Surorile Resurecției.

Inteligențele artificiale care administrează corporația Lux decid să sisteze livrarea de bunuri și servicii și să o învinuiască pe Grix. Echipajul de pe Sundog se îndreaptă către planeta Duni pentru a le anunța pe Surorile Renunțării de venirea iminentă a Biosferei - iar aceasta din urmă distruge fără somație flota Lux care le ieșise în întâmpinare.

Grix încearcă să o convingă pe stareța Proxima să spună adevărul. Amenințarea Biosferei nu poate fi pusă în practică, deoarece Vess le-a sabotat generatorul de plasmă, iar o mulțime furioasă ia cu asalt mânăstirea.

Turo, căpitanul piraților, o salvează pe Grix de furia mulțimii. Vess evadează de pe Biosferă, iar Grix trimite nava Sundog (fără echipaj) într-o misiune kamikaze pentru a distruge Biosfera. În cele din urmă, Grix și Vess se regăsesc și rămân împreună, în vreme ce directorul Lux, când este arestat de către autorități, decide să depună mărturie contra corporației.

 

Pe ansamblu, scenariul scris de către G. Willow Wilson s-a dovedit la fel de captivant ca în primele două volume. Alternarea rapidă a planurilor acțiunii, precum și desele răsturnări de situație, au făcut lectura captivantă.

Grafica realizată de către Christian Ward a fost, și de această dată, deasupra mediei, cu ilustrații spectaculoase și culori intense, psihedelice. 

Iar prezentarea tipografică, în ediție cartonată, cu copertă color și conținutul integral color, pe coală cretată, este memorabilă. Ca urmare, voi păstra Les Confins du monde în colecția personală, cu intenția de a-l reciti cândva. (Dacă doriți, puteți și dumneavoastră să comandați un exemplar aici.)

Și, cum un roman grafic space opera de bună calitate invită la lectura altuia, am decis ca, în viitorul apropiat, să parcurg în sfârșit o bandă desenată foarte ambițioasă pe care o țin la raft de opt ani - Anomaly. Dar, despre aceea, rămâne să discutăm în detaliu cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

G. Willow Wilson & Christian Ward, "Invisible Kingdom, Tome 2 - La Bordure" (2021)

Imagine preluată de pe situl Carturesti.ro

La jumătatea lunii septembrie 2022, prin amabilitatea domnului director Vlad Niculescu de la librăria Cărturești & Friends de pe Strada Edgar Quinet, din București, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar dintr-un roman grafic de G. Willow Wilson și Christian Ward intitulat Invisible Kingdom, Tome 2 - La Bordure (editura HiComics, Paris, 2021). L-am parcurs într-o singură seară.

Și iată ce am aflat:

 

La Bordure este o ediție franceză a volumului Edge of Everything și reunește fasciculele 6 - 10 din seria Invisible Kingdom.

Astronava de transport Sundog ajunge pe Rool, planeta de baștină a călugăriței fugare Vess, pentru a se reaproviziona cu combustibil și cu alimente. Din păcate, la plecare, într-un sector spațial plin de epave, Sundog e abordată și cotropită de pirați sub comanda căpitanului Turo. Doamna Grix pretinde că li se alătură piraților, împreună cu echipajul din subordinea ei, ba chiar ajută la abordarea și preluarea unei astronave a corporației Lux.

Cu toate acestea, pune la punct și execută un plan de evadare. În consecință, revine cu echipajul la bordul astronavei Sundog și fuge de sub nasul piraților, luându-l ostatic pe căpitanul Turo. Iar, la final, se întâlnește cu aliate nebănuite - Surorile Resurecției, care sunt o organizație disidentă, desprinsă din Ordinul Renunțării.

 

La fel ca volumul precedent, Le Sentier, La Bordure are un scenariu alert și captivant. Scenarista G. Willow Wilson a introdus numeroase lovituri de teatru și răsturnări de situație, dar și o dinamică a relațiilor dintre personajele principale - inclusiv o idilă între tânăra Vess și doamna căpitan Griss care stârnește gelozia agentei de legătură Eline.

Grafica realizată de către Christian Ward este deasupra mediei și, pe alocuri, destul de ambițioasă - mai ales în casetele unde sunt reprezentate astronave și confruntări spațiale. Din păcate, însă, ca și în primul volum, artistul grafic a folosit culori foarte intense (după tradiția comics-urilor americane) și, adesea, în combinații contrastante. Efectul poate părea vioi la o primă vedere, însă, în cele din urmă, devine strident și obositor. (Din acest punct de vedere, sunt mai degrabă partizanul culorilor pastelate din benzile desenate franco-belgiene.)

Pe ansamblu, aș zice, totuși, că La Bordure, în ediție cartonată, cu copertă color și conținutul integral color, tipărit pe coală cretată de o calitate excelentă, a meritat timpul și banii. Dealtfel, plănuiesc ca, pe viitor, să îl recitesc. (Dacă doriți, puteți achiziționa un exemplar aici.) Ca urmare, probabil nu vă veți mira dacă am să vă spun că am comandat și volumul al treilea din romanul grafic Invisible Kingdom.

Dar, despre acela, vom discuta mai pe larg cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Kevin Roose, "Futureproof" (2021)

Imagine preluată de pe situl Nautilus.ro

În prima decadă a lunii aprilie 2021, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar dintr-o ediție cartonată a unui volum de nonficțiune de Kevin Roose intitulat Futureproof - 9 Rules for Humans in the Age of Automation (editura John Murray, grupul editorial Hachette UK, Londra, 2021). De parcurs, l-am parcurs într-o zi de la jumătatea lunii mai 2021.

Și iată ce am aflat:

Autorul, domnul Kevin Roose, este jurnalist la The New York Times, gazdă de emisiuni podcast și coproducător al serialului TV de documentare Real Future.

"Introducerea" începe cu o anecdotă privitoare la o companie din domeniul inteligenței artificiale al cărei scop neoficial este  automatizarea activității șefilor de nivel mediu și concedierea acestora. Autorul arată apoi că, în ultimii ani, trei tendințe au devenit vizibile în domeniul IA: faptul că dezvoltarea acestei tehnologii nu creează mai multe locuri de muncă decât distruge, discrepanța dintre ceea ce s-a promis în domeniul IA și ceea ce s-a realizat, respectiv conștientizarea de către conducătorii firmelor high-tech a faptului că implementarea inteligenței artificiale va nimici milioane de locuri de muncă, iar mulți dintre ei chiar asta doresc. Apoi, Kevin Roose arată cum s-a documentat în privința acestui subiect și cum pandemia COVID-19 a accelerat tendința spre automatizare. În opinia sa, atât viziunea optimistă a unui progres neabătut, cât și cea pesimistă, a unor mașinării care înrobesc omenirea, sunt prea orientate spre viitorul îndepărtat și nu țin cont de faptul că evoluția IA din prezent depinde de deciziile unor oameni. De asemenea, autorul arată care e subiectul cărții, care e structura și care e obiectivul - respectiv, cum să găsim loc pentru oameni într-o societate din ce în ce mai controlată și dirijată de către algoritmi.

Partea întâi, "Mașinăriile", tratează în principal despre robotică, inteligență artificială și automatizare. Astfel, capitolul întâi, "Nașterea unui suboptimist", prezintă companii care caută să înlocuiască angajații a căror funcție e să servească drept punte între aplicații. Aparent, directorii acestui gen de companie oferă patru tipuri de declarații: 1. "Am mai trecut prin asta și a ieșit bine." 2. "Inteligențele artificiale ne vor ameliora locurile de muncă, fiindcă vor face activitățile plictisitoare în locul nostru." 3. "Oamenii și IA-urile vor colabora în loc să concureze." 4. "IA-urile nu vor cauza șomaj pe scară largă, întrucât vor apărea noi locuri de muncă pe care, în prezent, nici măcar nu ni le putem imagina." Autorul, în schimb, manifestă un suboptimism rezervat și demontează, una câte una, cele patru declarații precedente.

Capitolul al doilea, "Mitul locului de muncă imun la roboți", arată că, în diverse sectoare de activitate, oamenii își închipuie că locul lor de muncă nu poate fi automatizat, după care trece în revistă numeroase alte sectoare de activitate care, în ultimele două secole, au fost automatizate. Iar lista ocupațiilor puse în pericol de automatizare în prezent este impresionantă.

Capitolul al treilea, "Cum ne înlocuiesc de fapt mașinăriile", demontează viziunea populară conform căreia un robot înlocuiește o persoană la locul de muncă și arată cum, în urma automatizării unor activități, scade nevoia de personal. Între altele, companii mici, moderne, ajung să facă lucruri similare cu companii mari, dar vechi. Modul de îndeplinire al sarcinilor de serviciu se schimbă. Pe scurt, mașinăriile ne afectează viața în moduri care, inițial, sunt greu de prevăzut.

Capitolul al patrulea, "Directorul algoritmic", prezintă un studiu de caz din domeniul relațiilor cu clienții, în care funcția de șef de echipă a fost automatizată, după care ridică întrebări privitoare la schimbarea atmosferei la locul de muncă în noile condiții.

Capitolul al cincilea, "Feriți-vă de boții plictisitori", tratează despre efectele utilizării algoritmilor în administrația de stat la nivel local și regional în S.U.A., respectiv în activitățile de birou ale corporațiilor. Uneori, apar erori de proporții și, aproape întotdeauna, sunt eliminate locuri de muncă. Pentru că, din păcate, asemenea tehnologii moderne distrug unele posturi fără să creeze altele.

Partea a doua, "Regulile", propune principii după care activitatea umană să fie ajustată pentru a rezista pericolelor iscate de automatizare. Regula întâi este să fim surprinzători, sociabili și rar întâlniți. Autorul prezintă studiul de caz al lui William Lovett care, în Anglia, în anii 1840, s-a reconvertit profesional pentru că Revoluția Industrială îi făcuse inutilă calificarea de funier pe care o avea. Apoi, arată cum el însuși s-a reconvertit profesional după ce ramura lui profesională de reporter de bursă a fost năpădită de algoritmi. Iar oamenii au șanse în zone de activitate unde inteligențele artificiale sunt, deocamdată, slab pregătite - în activități cu un grad ridicat de impredictabilitate, în interacțiuni cu publicul unde componenta emoțională joacă un rol important și în domenii unde combinația de aptitudini necesară e neobișnuită, iar candidații sunt rari. Domnul Roose prezintă și câteva studii de caz relevante.

Regula a doua este să rezistăm tendinței create de mașinării. Autorul trage semnalul de alarmă în privința comportamentelor umane repetitive care par să fie influențate de algoritmi, apoi prezintă istoria dezvoltării primului sistem de sortare a mesageriei electronice la Xerox PARC și răspândirea motoarelor de recomandare, iar, ulterior, a ceea ce Christian Sandvig numește "personalizare coruptă". Domnul Roose recomandă câteva căi simple pentru evitarea influenței algoritmilor - inclusiv o oră pe zi fără ecrane. Căci, în cele din urmă, recomandările (fie că le întâlnim pe Facebook, pe Amazon sau pe Netflix) nu ne lărgesc întotdeauna orizontul, ci, în cele din urmă, ni-l îngustează.

Regula a treia este să ne retrogradăm dispozitivele. Autorul relatează cum, în 2006, a devenit dependent de telefonul mobil inteligent și ne sfătuiește, pentru binele nostru, să îi limităm telefonului tendința de a ne acapara tot timpul. Apoi, domnul Roose arată cum a învățat să reducă timpul petrecut pe telefon și cum și-a sporit calitatea vieții prin lecturi, plimbări, gătit și activități semnificative și productive. Iar relațiile sale de familie s-au ameliorat la rândul lor.

Regula a patra este să lăsăm amprente. Autorul prezintă cazul lui Mitsuru Kawai, care, în cadrul companiei Toyota, prin preocupare continuă pentru meșteșug, a urcat, de-a lungul deceniilor, de la postul de ucenic la cel de director. Apoi, domnul Roose respinge ideea autoimpusă a muncii până la epuizare și subliniază că e preferabil să accentuăm ceva specific uman - meșteșugul - în loc să concurăm cu mașinăriile. Căci semenii noștri, în calitate de clienți sau consumatori, au adesea tendința să acorde mai multă valoare produselor sau serviciilor create de oameni decât celor create de roboți sau de algoritmi. Iar autorul oferă studii de caz relevante în acest sens.

Regula a cincea este să nu fim un capăt de linie. Domnul Roose prezintă un caz din 2018, în care Google a făcut demonstrația unei secretare virtuale, Duplex, capabilă să poarte conversații, să inițieze apeluri telefonice și să facă rezervări. Apoi, autorul arată cazuri (inclusiv al său, uneori) în care oamenii sunt angajați ca puncte-terminus, capete de linie, punți între două programe care, deocamdată, sunt incapabile să comunice unul cu altul. Opinia sa argumentată este că, mai ales în condiții de telemuncă, angajații trebuie să scoată în evidență latura umană, de neînlocuit a activității lor - sau să își facă un plan de reconversie profesională. Pentru că istoria ne arată că punctele-terminus rareori sunt păstrate pe termen lung...

Regula a șasea ne sfătuiește să tratăm inteligențele artificiale ca pe o armată de cimpanzei, iar studiul de caz cu care începe capitolul este tragicomic - o afacere cu tricouri imprimate pe bază de algoritmi a luat-o razna în 2013 din cauza absenței filtrelor de vocabular. Autorul dă exemple în care superautomatizarea a dus la consecințe păguboase, iar încrederea excesivă a cadrelor de conducere în algoritmi s-a dovedit neîntemeiată. Domnul Roose ne sfătuiește să fim responsabili, vigilenți și să semnalăm neregulile - căci, când lucrurile merg pe un drum greșit, nu algoritmii, ci oamenii care au luat deciziile sunt trași la răspundere.

Regula a șaptea ne povățuiește să construim rețele mași și plase mici. Domnul Roose prezintă cazul orășelului Waterloo din Ontario, care și-a revenit după colapsul principalului angajator local grație unei combinații de factori - rețele naționale și mici contacte locale de sprijin reciproc. Se discută apoi necesitatea ca schimbările sociale cauzate de automatizare să fie tratate atât la scară mare, națională, cât și la scară mică, locală - iar unele exemple istorice alese de autor sunt relevante.

Regula a opta ne îndeamnă să învățăm științele umaniste din epoca mașinăriilor. Autorul menționează aptitudini care merită cultivate, precum păstrarea atenției, evaluarea publicului și a interlocutorilor, capacitatea de a ne odihni, discernământul numeric, etica analogică și evlauarea consecințelor.

Regula a noua ne sfătuiește să îi înarmăm pe răzvrătiți. Domnul Roose ne oferă două exemple din Epoca Industrială - Henry David Thoreau, care a predicat întoarcerea la natură, și Sarah Bagley, care s-a ocupat de sindicalizarea lucrătorilor. Autorul pledează pentru susținerea celor care reclamă transparență și respectarea standardelor etice din partea instituțiilor publice și private și pentru sprijinirea acestor persoane cu unelte, cu date și cu solidaritate morală. Domnul Roose oferă numeroase exemple elocvente din prezent și ne amintește că vom participa la crearea viitorului.

Volumul se încheie cu o pagină de mulțumiri, cu un apendice care ne face sugestii utile cum să planificăm izolarea împotriva pericolelor aduse de viitor, cu o listă de propuneri de lectură și cu ample note de final.

Pe ansamblu, lucrarea domnului Roose (din care, dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici) m-a pus pe gânduri - căci automatizaarea ne este adusă de către factori de decizie care au la dispoziție vaste resurse financiare, tehnologice, mediatice și umane, în vreme ce mijloacele de rezistență propuse, deși numeroase, par destul de firave și ineficiente prin comparație. (Cu alte cuvinte, confruntarea e tare inegală.)

În pofida faptului că Futureproof e o carte foarte bine documentată, ingenios organizată, temeinic susținută cu exemple judicios alese și scrisă într-un stil clar, accesibil și agreabil, în urma lecturii am ajuns la concluzia că apărarea cea mai bună împotriva pierderii locului de muncă este să nu te mai afli în câmpul muncii. La urma urmei, dacă ești pensionar, nu mai au cum să te concedieze.

Din păcate, dacă, pe vremea când m-am angajat prima oară, orizontul de așteptare era pensionarea la cincizeci și cinci de ani pentru femei, respectiv la șaizeci de ani pentru bărbați, de câteva luni încoace legiuitorii noștri au început să vânture propuneri legislative pentru pensionare "voluntară" la șaptezeci de ani. Poate nu îmi amintesc destul de clar, însă, printre metodele recomandate de Kevin Roose ca să ne izolăm împotriva efectelor negative ale viitorului, parcă nu figura munca până la adânci bătrâneți...

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)   

Hugo Pratt, "J'avais un rendez-vous" (1994)

Imagine preluată de pe situl Livre.fnac.com

Spre finalul lunii februarie 2022, prin amabilitatea domnului director Vlad Niculescu și a colegilor săi de la Librăria Cărturești, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar dintr-un volum de Hugo Pratt intitulat J'avais un rendez-vous (editua Le Tripode, Paris, 2021, postfață de Patrizia Zanotti, traducere în franceză de Anne Thielen). L-am parcurs într-o săptămână.

Și iată ce am aflat:

J'avais un rendez-vous începe cu o notă asupra ediției din 2021, unde se prezintă succint istoria volumului, publicat în două ediții italiene și două ediții franceze, precum și conținutul acestuia.

Urmează lucrarea propriu-zisă, în care artistul grafic Hugo Pratt (1927 - 1995) prezintă, în capitole succesive, un ultim periplu pe care l-a făcut în insulele Oceanului Pacific în 1992. Astfel, "Invitația" rememorează lecturi din copilăria autorului privitoare la acele insule, precum și câteva pelicule cinematografice referitoare la acel subiect.

"Rapa Nui" tratează despre vizita făcută de autor pe Insula Paștelui, dar și despre navigatorii europeni care au explorat acea insulă, precum și despre Felix von Luckner, un corsar german care, la comanda unui velier, a luptat împotriva Antantei în vremea Primului Război Mondial.

"Rarotonga" relatează povestea regăsirii epavei Bounty lângă insula Pitcairn, apoi istoria velierului Yankee și vizita făcută de Hugo Pratt în Insulele lui Cook pe urmele acelui velier.

"Pago Pago", în schimb, se ocupă de un subiect literar - nuvela "Ploaia" de Somerset Maugham, ecranizată de două ori, cu acțiunea plasată în Insulele Samoa Americane - și autorul relatează cum a călătorit la fața locului în căutarea clădirilor, peisajelor și atmosferei exotice din nuvelă.

"Apia" tratează despre vizita în Insulele Samoa Occidentale, cu subcapitole dedicate unor personalități legate de istoria insulei, precum Aggie Grey (întemeietoarea unui hotel), romancierul britanic Robert Louis Stevenson sau piratul american Bully Hayes.

"Noua Irlandă" relatează biografia aventuroasă a Emmei Coe, născută în Apia, educată la Sydney și la San Francisco, exilată în Insulele lui Bismark, decisă să devină regină a unor insule în vremea Primului Război Mondial, iar, după un periplu european, decedată la Monte Carlo.

Volumul se încheie cu o postfață, "Călătorind cu Hugo Pratt", scrisă de Patrizia Zanotti, unde sunt relatate elemente anecdotice din periplul celor doi prin insulele Oceanului Pacific - inclusiv o întâlnire improbabilă cu doi militari din marina franceză care erau pasionați de benzile desenate cu Corto Maltese - și cu un tabel cronologic, intitulat "Eternul călător - Hugo Pratt în câteva date".

Impresia de ansamblu a acestui volum este extraordinară. Pe de o parte, prezentarea grafică este excepțională - copertă cartonată în policromie, format mare (A4), hârtie de bună calitate, o puzderie de ilustrații și de fotografii, tehoredactare aerisită, ba chiar și o reproducere, pe carton, a unei picturi de Hugo Pratt. Deloc întâmplător, printre paginile cu text sunt strecurate lucrări în acuarelă și în tuș, schițe, ilustrații din vechi enciclopedii, hărți din atlase victoriene, dar și planșe din benzile desenate ale lui Hugo Pratt, dintre care multe sunt inedite.

Pe de altă parte, în manieră tipic postomodernă, granițele dintre realitate și ficțiune sunt estompate. Astfel, paginile în care apare Corto Maltese sunt mai numeroase decât cele unde sunt reproduse fotografii cu Hugo Pratt (ba chiar și pe copertă se vede romanticul aventurier ficțional, mai degrabă decât creatorul său). Elementele (auto)biografice din text sunt inextricabil legate de experiențe culturale cu scrieri de Robert Louis Stevenson, Herman Melville, Jack London, Joseph Conrad și Somerset Maugham (dealtfel, în volum sunt reproduse planșe din benzile desenate realizate de Hugo Pratt după Comoara din insulă și Răpit de pirați). Schițele biografice dedicate răzvrătiților, corsarilor, aventurierilor și piraților par să fie extrase dintr-o ediție obscură a Istoriei universale a infamiei, descoperită în labirintul Bibliotecii Babel. Iar peregrinările artistului grafic, din Veneția în Etiopia, din Argentina în Marea Britanie și Irlanda, din Franța în Satele Unite ale Americii și în Canada, din Maroc în Angola și din Elveția în insulele Oceanului Pacific, nu sunt cu nimic mai prejos față de călătoriile extraordinare ale lui Corto Maltese.

Am întors ultima filă a volumului J'avais un rendez-vous cu admirație pentru grija cu care a fost realizat și prezentat, cu multă recunoștință față de domnul Vlad Niculescu, care mi-a oferit prilejul să achiziționez un exemplar, și cu dorința de a relua lectura albumelor BD despre Corto Maltese - de această dată, urmând cronologia internă a evenimentelor din intrigă.

Însă, despre acelea, rămâne să discutăm pe larg cu alte prilejuri tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Rick Remender & Greg Tocchini, "Low, Vol. 5" (2021)

Imagine preluată de pe situl RedGoblin.ro

La finalul lunii martie 2021, prin amabilitatea importatorilor de benzi desenate de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar dintr-un roman grafic de Rick Remender și Greg Tocchini intitulat Low Volume 5: Light Brings Light (editura Image Comics, Portland, OR, 2021) care abia apăruse. L-am parcurs într-un suflet, după care, la începutul lunii februarie 2022, l-am mai citit o dată pe îndelete.

Și iată ce am aflat:

La începutul acestui volum, protagonista Stel Caine trece prin secvențe de coșmar în care își pierde copiii, apoi află că postumanul înaripat Zoske și acoliții săi plănuiesc să distrugă cele două orașe subacvatice rămase, Salus și Voldin.

Într-un oraș de la suprafață, Domul Negru, Stel și Zem sunt vindecați de cancer și expuși într-o grădină zoologică spre amuzamentul copiilor postumani, în vreme ce Zoske își pune în mișcare Legiunea Arsă pentru a nimici Salus.

Savanta postumană Jae Dakis îi ajută pe Stel și Zem să evadeze. Între timp, Salus e atacat de trupe din Voldin, sub conducerea țarului, iar Tajo, care organiza rezistența localnicilor, este înjunghiată de către Lena.

Stel și Zem fură o aeronavă cu care atacă și distrug câteva dintre navele de luptă ale Legiunii Arse. Stel o regăsește pe Della. Între timp, sirena Mertali o salvează pe Tajo, apoi aduce o cohortă de vampiri amfibii împotriva invadatorilor din Voldin.

Della îi dezvăluie mamei sale că Zem e cel care o vânduse țarului din Voldin. Tajo îi convinge pe voldiniei să coopereze cu salusienii pentru a încerca să repare domul și să îl salveze. Della intervine ca să o împiedice, însă e implicată într-o luptă colosală cu postumanul înaripat Zoske.

În bătălia disperată împotriva Legiunii Arse, Stel conduce câțiva soldați din garda senatului înapoi la domul Salus, cu speranța de a reporni generatoarele și de a activa sistemele defensive - însă îl întâlnește pe Zoske.

Zem revine cu o armată de șobolani mutanți și îl înfruntă pe Zoske, iar Stel, în adâncurile domului Salus, previne defectarea iminentă a reactorului central, dar trebuie să lupte cu ciborgul Io. Decolarea domului Salus până pe orbita circumterestră implică o ultimă confruntare cu Zoske, dar și sacrificiul Dellei, care se prăbușește din ceruri asemenea unui nou Icar. Mulți ani mai târziu, pe o altă planetă locuibilă, Stel, Zem, cele două fiice ale lor, precum și Tajo și Mertali, își amintesc cu multă recunoștință de cei care s-au sacrificat ca să le ofere un viitor.

Volumul se încheie cu o galerie de coperte ale fasciculelor 20-26, cu numeroase reproduceri de schițe în creion și planșe în tuș, precum și cu schițe biobibliografice ale lui Rick Remender (scenarist), Greg Tocchini (artist grafic) și Dave McCaig (responsabil cu culorile).

Comparativ cu volumele precedente ale seriei, Light Brings Light are o intensitate greu de suportat. Scenariul cuprinde nu un punct culminant, ci o întreagă cascadă de puncte culminante care se revarsă pe șase dintre cele șapte fascicule din cuprins.

Efectele pirotehnice se țin lanț, reprezentate în nuanțe de portocaliu-aprins și însoțite de inscripții care sugerează zgomote puternice, Cumva, creatorii acestui roman grafic au vrut să depășească nu doar cascada de finaluri din Stăpânul inelelor, ci și pirotehnia din seria Războiul stelelor. Din păcate, excesul acesta de zel nu se potrivește prea bine cu predicile despre speranță, viitor și structura realității care pigmentează discursul personajelor principale - căci nu e câtuși de puțin plauzibil că, prinse în mijlocul unor conflicte armate intense, personajele ar mai avea timp sau energie ca să converseze despre chestiuni nobile și abstracte.

Tot la un punct culminant extrem de intens ajung și creațiile artistului grafic Greg Tocchini, care, în acest ultim volum, a imaginat și așternut pe hârtie coperte fabuloase, vehicule minuțios prezentate și costume halucinante.

E perfect posibil ca risipa de energie și de imaginație din acest volum să i se datoreze și unei schimbări de planuri - căci, inițial, romanul grafic Low fusese gândit să aibă o sută de fascicule, iar, în final, a fost publicat doar în 26. Chiar și așa, este remarcabil atât în privința scenariului, cât, mai ales, sub aspect grafic. Poate că, mai mult decât tomurile precedente, volumul Light Brings Light a meritat prețul achiziției și timpul de lectură. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.)

Tocmai de aceea, după ce am terminat de citit Low, am parcurs un alt roman grafic scris de Rick Remender și intitulat Tokyo Ghost. Însă, despre acela, vom discuta cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

François Schuiten & Benoît Peeters, "Bruxelles" (2021)

Imagine preluată de pe situl Brusel.com

Pe la jumătatea lunii octombrie 2021, mulțumită unei emisiuni de la un post TV belgian înregistrate și retransmise pe Internet, am aflat că baronul François Schuiten și domnul Benoît Peeters tocmai lansaseră un album intitulat Bruxelles - un rêve capital (editura Casterman, Bruxelles, 2021). Nu după mult timp, la jumătatea lunii noiembrie, grație librarilor francezi de la Kiralina, am intrat în posesia unui exemplar din acel album. L-am parcurs în două zile.

Și iată ce am aflat:

Dacă numeroase dintre colaborările precedente ale celor doi artiști franco-belgieni erau plasate pe un anti-Pământ, în așa-numitele orașe obscure, de această dată Schuiten și Peeters ne propun o istorie ilustrată a orașului Bruxelles - capitală a Belgiei și a Uniunii Europene.

Introducerea, "Copiii Bruxelles-ului", arată cum cei doi artiști au crescut în acel oraș și cum au asistat la transformările acestuia de-a lungul mai multor decenii.

Urmează apoi secțiuni care tratează, în ordine cronologică, despre evenimente semnificative din istoria Bruxelles-ului. Nu întâmplător, cel mai timpuriu este un bombardament executat spre finalul secolului al XVII-lea de către artileria franceză - eveniment în urma căruia cam o treime din oraș s-a mistuit în flăcări și a avut nevoie de reconstrucție.

Unele secțiuni tratează despre mari proiecte urbanistice, precum acoperirea fluviului Senne, joncțiunea feroviară nord-sud sau demolările și modernizările din anii 1970 și 1980.

Alte secțiuni le sunt dedicate unor proiecte arhitecturale, ca Palatul Justiției sau Palatul Stoclet, ori unor evenimente majore, ca expoziția mondială din 1958 sau decizia Uniunii Europene de a-și stabili la Bruxelles unele instituții administrative.

Secțiuni speciale le sunt dedicate unor pionieri ai tehnologiei, ca Félix Tournachon (alias Nadar), unor arhitecți, precum Victor Horta, unor pictori, ca René Magritte, și unor edili, ca primarul Charles Buls.

Am fost încântat să văd că o secțiune amplă i-a fost dedicată lui Paul Otlet, bibliotecarul vizionar care, prin proiectul său Mundaneum, a căutat, în perioada interbelică, să inventarieze și să interconecteze toate cărțile, toate periodicele și toate fotografiile existente. Abia după vreo șaizeci de ani și mai bine, visul său avea să se realizeze sub nume precum World Wide Web, Project Gutenberg, Spotify, Wikipedia.

Printre filele albumului, apar, la un moment dat, și cei doi creatori - în calitate de salvatori, restauratori și curatori ai unui imobil proiectat și construit de către artistul Art Nouveau Victor Horta - Casa Autrique. (Poate vă amintiți că imobilul acela apare și într-un album de bandă desenată din seria Orașelor obscure intitulat La théorie du grain de sable.)

Albumul se încheie cu o declarație de dragoste pentru Bruxelles și cu bibliografia Schuiten - Peeters.

Pe ansamblu, Bruxelles - un rêve capital mi-a lăsat o impresie cât se poate de plăcută.

Pe de o parte, articolele din cuprins tratează subiecte relevante și foarte judicios alese. Cu toate că unele aspecte istorice, militare și administrative sunt menționate ici și colo, centrul de greutate al albumului se află în zona urbanismului, arhitecturii, artelor decorative și artelor plastice.

Pe de altă parte, albumul cuprinde o puzderie de ilustrații realizate de către artistul grafic François Schuiten. Varii imobile din Bruxelles, portrete de artiști, arhitecți și edili, peisaje urbane și vehicule pentru transportul în comun apar redate (și transfigurate) pentru a ilustra diferitele articole. Parcă pentru a ne aminti noțiunea din seria Orașelor obscure că, între lumea noastră și anti-Pământul pe care se află continentul obscur se poate trece cu ușurință prin diverse portaluri, multe dintre ilustrații conțin o doză de fantastic vizionar, iar câteva planșe sunt preluate din albumele precedente ale artistului.

Mai trebuie menționat că Bruxelles este un album cartonat, cu coperta color, în policromie, format mare (A4), tipărit pe coală cretată de o excelentă calitate - pe scurt, o piesă de colecție pentru bibliofili.

Cea mai recentă realizare a lui François Schuiten și Benoît Peeters încurajează și recompensează o a doua lectură - iar mie nu-mi rămâne decât să le adresez, și pe această cale, mulțumiri librarilor francezi de la Kiralina. Firește, după ce am terminat Bruxelles am început un alt album al celor doi artiști franco-belgieni, Monde (im)parfaits. Însă, despre acela, am să vă relatez cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Am întâlnit și țesători fericiți

Imagine preluată de pe situl johncoulthart.com

Prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, ieri, 9 iulie 2021, am achiziționat câteva volume pe alese.

Mai întâi, am încercat să ajung la zi cu cărțile domnului Bruce Sterling. Astfel, am achiziționat Transreal Cyberpunk, scris în colaborare cu colegul său, Rudy Rucker, nuvela Pirate Utopia și volumul de nuvele și povestiri Robot Artists and Black Swans, precum și volumul de nonficțiune The Epic Struggle of the Internet of Things.

Apoi, am achiziționat două antologii ample de operă spațială, Infinite Stars și Infinite Stars: Dark Frontiers (antologator Bryan Thomas Schmidt). Dacă doriți, puteți comanda câte un exemplar aici, respectiv aici.

Nu în ultimul rând, am achiziționat un exemplar dintr-o ediție ilustrată a ultimlui roman al regretatului scriitor american Roger Zelazny, A Night in the Lonesome October. (Se poate comanda pe pagina de aici.)

Țin să le mulțumesc și pe această cale inimoșilor librari de la Librăria Engleză Nautilus, în special domnului Daniel Hanu. Cât privește cărțile amintite mai sus, probabil le veți vedea recenzate, mai devreme sau mai târziu, tot aici, la Țesătorul.  

Țesătorul... printre stele

 În această seară, 1 februarie 2021, la ora 21.30, pe postul Radio România Actualități, voi fi invitat la emisiunea "Printre stele", realizată și prezentată de către domnul Alexandru Mironov. Printre altele, vom discuta despre cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, dar și despre roul literaturii științifico-fantastice în cultura contemporană. Vă doresc audiție plăcută.