Bruce Sterling - "Tomorrow Now" (2002)

După ce citisem The Hacker Crackdown – Law and Disorder on the Electronic Frontier şi articolele de popularizare a ştiinţei publicate de Bruce Sterling în The Magazine of Fantasy and Science Fiction, îmi formasem o părere foarte bună despre „Chairman” Bruce ca autor de non-ficţiune. (Ca să fiu sincer, talentul lui în acest domeniu m-a convins că non-ficţiunea nu e un lucru neapărat de ocolit, drept pentru care am ajuns să o practic la rîndul meu ceva mai des.) Aşa se face că, după ce am aflat că Sterling publicase o nouă carte de non-ficţiune (mai precis, de viitorologie), am fost cît se poate de nerăbdător să o parcurg. Mulţumită lui Bogdan Tudor Bucheru, am primit cadou un exemplar din Tomorrow Now – Envisioning the Next Fifty Years (2002). Şi iată ce am aflat:

Viziunea despre viitor a lui Sterling este şi aici credincioasă principiului cyberpunk conform căruia viitorul apropiat al omenirii nu este efectul unei singure cauze, ci rezultatul unui complex de factori care acţionează asupra societăţii şi indivizilor. (Dacă vi se pare un truism, gîndiţi-vă puţin cîte intrigi SF pleacă de la premisa că viitorul înseamnă numai zborul prin cosmos al unor mari grupuri de oameni în astronave uriaşe.) În introducere, autorul arată clar diferenţele dintre literatura SF şi cea fantastică pe de o parte, şi cele dintre literatura SF şi viitorologie pe de altă parte. De asemenea, trece în revistă cele mai frecvente atitudini ale viitorologilor: Pangloss (prevede numai lucruri bune), Casandra (prevede numai dezastre) şi agentul de asigurări (nu are o viziune clară, dar îi dă înainte cu speranţa că o va scoate cumva la capăt). Sterling ne asigură că, pentru a avea succes, o carte de viitorologie trebuie în primul rînd să prevadă prezentul, apoi pune două întrebări cu privire la viitor: „Ce semnifică?” şi „Ce senzaţie ne dă?”

Ca structură, cartea urmează unul dintre cele mai celebre monologuri din dramaturgia de limbă engleză, monologul despre vîrstele omului rostit de Jacques, un personaj din Cum vă place de William Shakespeare.

Primul capitol tratează despre sarcini, naşteri, nou-născuţi şi modul în care tehnologii foarte recente precum ecografia sau imaginile create prin rezonanţă magnetică au afectat relaţia oamenilor cu mediul intrauterin şi viaţa prenatală. De asemenea, Sterling face o paralelă cu o tehnologie nou-născută, ingineria genetică, domeniu din partea căruia se aşteaptă să aibă o dezvoltare la fel de spectaculoasă precum industria informaţională şi de telecomunicaţii în ultimii treizeci de ani.

Cel de-al doilea capitol se ocupă de învăţămînt şi de formarea culturală în general. Autorul subliniază faptul că şcoala pregăteşte copiii pentru o societate industrială care nu mai există, iar societatea informaţională ne îndrumă înspre o formare culturală foarte diferită: mozaicată, condusă de mode trecătoare – şi continuă. Din fericire, copiii se împacă foarte bine cu princialul mediu prin care această formare culturală va avea loc – Internetul.

Al treilea capitol este surprinzător, pentru că ne arată cum tehnologia de ultimă oră este folosită în mod conştient de către proiectanţi pentru a-i încuraja pe utilizatori să se ataşeze afectiv de diverse obiecte. Pe măsură ce tehnologia devine mai miniaturizată, argumentează Sterling, considerentele industriale conform cărora forma urmează funcţia au tendinţa să se estompeze, iar proiectanţii trec produsele prin numeroase cicluri CAD-CAM (proiectare asistată de calculator – fabricare asistată de calculator) pentru a le face cît mai atrăgătoare din punct de vedere estetic şi senzorial. Scopul ultim al acestei tendinţe este fidelizarea utilizatorilor.

În cel de-al patrulea capitol, autorul tratează despre chestiunea foarte serioasă a războiului. Sterling identifică două tendinţe majore ale începutului de mileniu: Noua Ordine Mondială şi Noua Dezordine Mondială. Cea dintîi se bazează pe guverne funcţionale, relaţii economice internaţionale, libera circulaţie a persoanelor şi informaţiilor şi respectarea drepturilor omului, în vreme ce cea de-a doua se bazează pe anarhie şi terorism. „Chairman” Bruce ne prezintă şi trei studii de caz, iar lucrul cu adevărat îngrijorător este că, după cum reiese din cel puţin unul dintre ele, a devenit destul de greu să-i identificăm pe agenţii uneia dintre tabere dacă aceştia folosesc sistematic metodele celeilalte. Dacă Noua Dezordine Mondială începe de la împuşcături şi ajunge la comerţ (după cum demonstrează Bruce Sterling), iar Noua Ordine Mondială începe de la comerţ şi ajunge la împuşcături (după cum ne-a demonsstrat istoria recentă), oamenii obişnuiţi ar putea avea unele dificultăţi în a le deosebi una de alta.

Cel de-al cincilea capitol se ocupă de politică şi de tendinţele curente pe plan global: tehnocraţi (preocupaţi de guvernarea eficientă, mai degrabă decît de doctrinele politice), activişti nostalgici (pentru care organizaţiile non-guvernamentale au devenit în ultimul timp un cadru mult mai prielnic decît partidele politice) şi bizari (asociaţi de obicei cu Noua Dezordine Mondială). Sterling trece în revistă originile şi evoluţia tehnocraţiei, modelul democraţiei liberale a noului mileniu, contrastul dintre dezideratele societăţii civile şi abuzurile serviciilor de informaţii. În opinia sa, ar fi necesară o mişcare politică mondială a tinerilor, multilaterală, globalizantă, orientată către mediile urbane şi către rezolvarea problemelor practice – pe scurt, o mişcare la fel de amplă şi de flexibilă precum al-Quaeda, însă procupată nu de terorism, ci de Noua Ordine Mondială.

În cel de-al şaselea capitol, centrul de interes trece de la un sector cu influenţă descrescîndă (politica) la unul cu influenţă crescîndă (economia). Sterling discută prosperitatea economică şi cîteva cazuri de succes individual (inclusiv al său), local (inclusiv al oraşului său natal – Austin, Texas), apoi cîteva ramuri ale activităţii economice precum publicarea cărţilor tipărite şi industria informaţională. Estimarea lui este că biotehnologia va înlocui industria informaţională în următoarele cîteva decenii.

Ultimul capitol pune în relaţie două elemente foarte diferite: unul din trecutul îndepărtat (moartea lui Otzi, omul preistoric din Alpi) şi unul recent (descoperirea lui Otzi în urmă cu cîţiva ani). Descoperirea aceea nu ar fi fost posibilă în absenţa fenomenului încălzirii globale, fenomen care ameninţă să schimbe radical clima de pe Pămînt şi să ne pericliteze traiul. Pornind de aici, Sterling analizează cîteva scenarii privitoare la sfîrşitul rasei umane şi posibilitatea apariţiei post-umanilor – fiinţe transformate radical de tehnologie. De asemenea, aproximează modul în care strănepoţii noştri se vor raporta la noi prin prisma modului în care noi ne raportăm la străbunicii noştri victorieni. Şi, conştient că scrierea este o formă de comunicare prin timp (nu numai prin spaţiu), le adresează un mesaj emoţionant descendenţilor noştri.

La încheierea acestei cărţi, am apreciat încă o dată modul în care prin scris (ca formă organizată de gîndire) nu doar primim informaţii importante, bine structurate, ci oferim aşa ceva la rîndul nostru. La temelia mişcării literare cyberpunk s-a aflat şi o carte de viitorologie – Al treilea val (1980) de Alvin Toffler. Iată că, douăzeci şi doi de ani mai tîrziu, la finalul acestei mişcări, unul dintre iniţiatorii ei ne-a oferit o altă carte de viitorologie la fel de clară, de sintetică şi de utilă. Cine ştie, poate că nişte tineri furioşi o vor lua drept sursă ca să iniţieze o nouă mişcare literară...

(Pentru informaţii suplimentare, vizitaţi ghidul neoficial al lucrărilor lui Bruce Sterling la adresa http://www.chriswaltrip.com/sterling/ .)

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)