Ana Antonescu (redactor-şef), "CPSF 09" (2013)

În ultima decadă a lunii septembrie 2013, de la Librăria Nemira din centrul Capitalei, am cumpărat cîteva numere din CPSF Anticipaţia. Pe cel de-al nouălea, ultimul îngrijit în calitate de redactor-şef de doamna Ana Antonescu, l-am parcurs în martie 2014.

Şi iată ce am aflat:

Povestirea lui Paul Di Filippo, "Femaville 29", pleacă de la premise plauzibile (oraşe de coastă americane devastate de un val de maree catastrofal), însă virează într-o direcţie nebănuită. Protagonistul-narator este un poliţist măcinat de o traumă din trecut. Intriga se dezvoltă interesant, cu scene bine decupate, surse de conflict şi tensiune, dar şi raze de speranţă, însă încheierea duce totul în fantastic. Într-o oarecare măsură, efortul copiilor de a reconstrui/ reimagina oraşul lor pierdut sub forma unor construcţii în nisip mi-a amintit de lucrarea de nonficţiune Sandwork expresiv pe care am citit-o în urmă cu cîteva luni.

Urmează un text de Felix Aderca, "Oraşul cu inima de foc", extras din romanul interbelic al acestuia Oraşele scufundate, republicat recent la Editura Nemira. Deşi plasat într-un decor de oraşe submarine, conflictul din text, între muncitori abrutizaţi şi o elită ce pare să fi pierdut legătura cu realitatea înconjurătoare, aminteşte de filmul Metropolis, foarte influent în perioada în care a apărut prima ediţie a romanului.

Oliviu Crâznic ne oferă o amplă cronică a volumului Cuadratura cercului de Gheorghe Săsărman. Paradoxal sau nu, acesta a fost textul care mi s-a părut cel mai interesant din prezentul număr al revistei.

În schimb, Octavian Sava (cel care a inaugurat prima serie CPSF, din 1955, cu "Meteoritul de aur"), contribuie cu povestirea "Dacă Samson n-ar fi întîlnit-o pe Dalila". Este amuzantă, antrenantă, cu multe dialoguri (şi se cunoaşte că autorul a lucrat multă vreme la Radiodifuziune), însă... finalul trebuie citit pe site-ul CPSF Anticipaţia.

Acelaşi Octavian Sava este intervievat de Alexandru Mironov în paginile finale ale revistei cu privire la scriitorii colegi de generaţie, la fandom, la serialele radiofonice şi la volumele publicate de-a lungul vieţii. Din păcate, acesta pare să fi fost cel din urmă interviu al regretatului autor.

Pe ansamblu, CPSF 09 a fost un număr destul de izbutit, mai ales că ilustraţia copertei a fost creată de Tudor Popa şi arată... biblic - dar parcă numărul 10 mi s-a părut şi mai şi, după cum v-am relatat deja aici.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Horia Nicola Ursu - "Galileo" nr. 1 (2010)

Spre finalul lunii mai, 2010, am cumpărat un exemplar din primul număr al revistei Galileo Fantasy & Science Fiction (Millennium Press, Satu Mare, 2010) şi, oarecum spre surprinderea mea, l-am citit integral într-o singură zi.

Galileo apare în formă de volum A5, 240 de pagini, cu copertă integral color, şi conţine nuvele, povestiri, articole de critică literară şi cinematografică, precum şi un interviu cu autorul american Joe Haldeman. Prin grija redactorului-şef Horia Nicola Ursu, ficţiunea acoperă trei sferturi din paginile revistei, iar non-ficţiunea doar un sfert. Selecţia textelor este atent făcută (două dintre lucrările de ficţiune din acest număr au fost distinse cu premii literare prestigioase, iar o a treia a fost nominalizată), iar tematica lor este variată.

"O şansă din 10^16" de James Patrick Kelly, spre exemplu, este o poveste despre călătorii în timp şi viitoruri alternative relatată din perspectiva unui copil de la începutul anilor 1960. "Doi bătrîni, pe o bancă..." de Liviu Radu se încadrează mai curînd în curentul steampunk şi readuce în scenă poeţi romantici şi personaje ale SF-ului clasic. "Vonu" de Sebastian A. Corn, în schimb, este o povestire biopunk care debordează de imaginaţie. Tot biopunk este şi nuvela lui Norman Spinrad "Însemnări din Anii Molimei". (Ar trebui să-i avertizez pe cititori că textul lui Spinrad abundă în limbaj explicit şi în scene explicite.) Ultima proză din revistă, "Mortuare" de Joe Haldeman, se încadrează mai curînd în genul horror.

Textele de non-ficţiune din Galileo acoperă şi ele o largă paletă tematică. Astfel, editorialul lui Horia Nicola Ursu ne informează despre originea şi direcţia revistei. "Elogiul unei cariere" de Mircea Opriţă prezintă principalele realizări ale maestrului Ion Hobana. "Adolescenţii şi sexul" de Cory Doctorow aduce unele precizări despre romanul său Little Brother. (Spre surprinderea mea, dar şi a autorului, nu aspectele subversive, protestatare, antiguvernamentale ale romanului au stîrnit cele mai mari polemici.) "Ray Bradbury" de Graham Sleight prezintă în mod sintetic unele lucrări clasice ale lui Bradbury.

Interviul cu Joe Haldeman reprezintă o bună introducere pentru proza premiată a acestuia, "Mortuare", proză completată şi cu o notă explicativă, autobiografică, din partea autorului. Primul număr din Galileo se încheie cu un grupaj de articole, "Zeitgeist". Unul, semnat de Paul Di Filippo, se intitulează "Cyberpunk: după 25 de ani" şi prezintă romane de John Shirley, Rudy Rucker şi Bruce Sterling. Celălalt, scris de Peter Watts, discută filmul Avatar sub titlul (împrumutat dintr-un alt film de James Cameron) "Ce-ar fi să decolăm şi să-i facem praf de pe orbită?"

Ceea ce trebuie spus spre lauda revistei Galileo este că, deşi de cel puţin şaisprezece ani încoace nu mai reuşisem să citesc integral vreo revistă SF publicată în România, mi-a ţinut trează atenţia de la prima la ultima pagină. De la dimensiunile volumului şi ilustraţiile de pe copertă pînă la calitatea hîrtiei şi punerea în pagină, Galileo arată ca o revistă profesională. Iar raportul calitate/preţ este foarte avantajos.

Erorile de tehnoredactare, de traducere sau de redactare literară din acest prim număr sînt extrem de puţine şi probabil vor lipsi cu totul în apariţiile viitoare ale revistei. Dacă Galileo are un defect de neiertat, este acela că va fi publicată trimestrial, mai degrabă decît lunar, aşa cum mi-aş fi dorit. Îi urez să aibă viaţă lungă şi să ajungă la cît mai mulţi cititori... pe care să-i transforme în colecţionari.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)