Mike Ashley (antologator), „The Mammoth Book of Mindblowing SF” (2009)

În februarie 2010, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, am achiziţionat un exemplar dintr-o antologie de Mike Ashley intitulată The Mammoth Book of Mindblowing SF – The 21 Finest Stories of Awesome Science Fiction (Editura Robinson, Grupul Editorial Constable & Robinson, Londra, 2009). Mi-am făcut timp ca să parcurg această antologie masivă abia în primăvara lui 2014, după ce mă luptasem cu un roman prea lung şi prea puţin SF. Şi, dacă mi-am dorit poveşti SF spectaculoase, exact asta am găsit în antologia despre care vă relatez aici.

În introducere, „That Sense of Wonder”, antologatorul arată concis ce l-a atras mai întîi la literatura SF – acel sentiment al uimirii – după care oferă cîteva exemple de idei uimitoare ce se vor întâlni în paginile antologiei. De asemenea, Mike Ashley laudă sentimentul de încredere şi optimism pe care i-l insuflă povestirile şi nuvelele pe care le-a adunat în această antologie-mamut.

Prima schiţă din antologie îi aparţine lui Arthur C. Clarke. „Out of the Sun” relatează, din perspectiva unui cercetător ştiinţific cantonat într-o expediţie pe Mercur, un eveniment neobişnuit – o erupţie solară în urma căreia a ieşit în spaţiul cosmic o masă de plasmă. Studiindu-i traiectoria şi comportamentul, cercetătorii emit ipoteza că ar fi un emisar al unei civilizaţii de entităţi constituite din plasmă. Dar emisarul acela piere din cauza condiţiilor extreme din spaţiu...

„The Pevatron Rats” de Stephen Baxter este tot o naraţiune la persoana întîi. Protagonistul-narator, un cetăţean britanic, Joe Hathaway, relatează cum experimente cu un accelerator de particule au drept efect secundar apariţia unei specii de şobolani inteligenţi... şi capabili să călătorească în timp. Din păcate, eforturile autorităţilor de a opri înmulţirea exponenţială a şobolanilor, precum şi soluţia găsită de protagonist şi de partenera acestuia, Amanda Breslin, duc la consecinţe tragice.

„The Edge of the Map” de Ian Creasey tratează despre investigaţiile în Zair ale unei jurnaliste în căutare de senzaţional, Susanna Munro. Intervievatul, un excentric pe nume Ivo, are teoria că, pe măsură ce noi şi noi zone de pe Pământ sînt supravegheate non-stop cu nano-drone, ariile în care se pot desfăşura fenomene paranormale se restrîng. Paradoxal, Ivo însuşi dispare într-o asemenea „zonă oarbă” situată în mijlocul unui lac.

„Cascade Point” de Timothy Zahn e o nuvelă care în 1983 a primit Premiul Hugo. Protagonistul-narator, Pall Durriken, este căpitanul unei astronave, Dansatoarea, şi cîştigă un trai modest transportînd mărfuri şi pasageri. În salturile prin hiperspaţiu, la viteze superluminice, vede versiuni ale sale din universuri paralele, în care istoria s-a desfăşurat puţin altfel. Spre exemplu, în unele cazuri, Durriken a avut o carieră respectabilă la bordul unei astronave mari, de lux, în serviciul unei companii majore de transporturi spaţiale. Lucrurile capătă o turnură urîtă într-o călătorie, iar protagonistul, cu mari sacrificii şi cu sprijinul echipajului său, revine în Universul nostru şi salvează pasagerii. Iar finalul îi aduce atît şansa de a reveni în cariera respectabilă pe care o pierduse... cît şi o nouă perspectivă.

„A Dance to Strange Musics” de Gregory Benford relatează eforturile unei expediţii cu echipaj uman de a face contact cu o civilizaţie stranie, bazată pe manipularea curenţilor electrici, pe planeta Shiva, în sistemul Alfa Centauri. O povestire remarcabilă atît prin lumea imaginară descrisă foarte convingător cît şi prin efectul de bulgăre de zăpadă al evenimentelor din intrigă.

„Palindromic” de Peter Crowther e o povestire-paradox, scrisă de un autor britanic din perspectiva unui american provincial, din Sud. Evenimentele narate se referă la o invazie extraterestră. Concluziile personajelor sînt uimitoare – ca şi în cazul extratereştrilor din Cartea Soarelui Nou de Gene Wolfe, pentru invadatori timpul curge invers. Iar naraţiunea este scrisă delicios.

„Castle in the Sky” de Robert Reed este o nuvelă foarte emoţionantă şi memorabilă. Protagonistul-narator, Craig, relatează cum, în copilărie, avea un foarte bun prieten, Donnie. Din păcate, mama acestuia a ales să se siuncidă împreună cu toţi copiii săi şi cu animalele de casă. Pierderea lui Donnie l-a traumatizat pe Craig. Mulţi ani mai tîrziu, acesta are şansa, colaborînd la un proiect de pe Lună, să afle modul de funcţionare al unei instalaţii extraterestre. Din cercetările unui personaj secundar, Peck, rezultă că instalaţia poate fi utilizată pentru a revedea scene din trecut. Iar Craig are şansa de a-şi revedea prietenul o ultimă oară...

„The Hole in the Hole” de Terry Bisson, în schimb, este o povestire umoristică, scrisă în maniera poveştilor gogonate în care excela Mark Twain. Naratorul-martor, un avocat din New York, caută piese la mîna a doua pentru un model vechi de Volvo, iar împreună cu protagonistul Wilson Wu descoperă nu doar un cimitir de maşini, ci şi... un portal spaţial care duce la zona unei aselenizări americane. Cum, în introducerea scrisă pentru această povestire, Mike Ashley ne informează că există o serie de trei povestiri despre Wilson Wu, abia aştept să le citesc şi pe celelalte două.

„Hot Rider” de Keith Brooke este despre sporturi extreme pe Io, unul dintre sateliţii jovieni. Naratorul-martor, Ray Siefert, relatează cum o vedetă locală a surfingului pe curenţi de sulf topit, Omul de Tinichea, este în pericol de a-şi pierde postul. Cei prieteni doi găsesc o metodă pentru a-şi salva slujbele şi a-şi recîştiga celebritatea care se cam ofilise – şi încă o metodă spectaculoasă, care vă va ţine cu sufletul la gură cînd veţi citi povestirea.

„Mother Grasshopper” de Michael Swanwick este o povestire de mici dimensiuni, însă plasată într-o lume imaginară de neuitat – o lume în formă de lăcustă. Protagonistul-narator, Daniel, devine ucenicul unui personaj singuratic şi misterios care, pretutindeni unde călătoreşte, declanşează epidemii ce menţin constantă populaţia acelei lumi. Ulterior, cînd maestrul pleacă pe neaşteptate, Daniel îi preia îndatoririle şi porneşte în urmărirea lui. Iar pe traseu ajunge să aibă drept parteneră o femeie revenită la viaţă după mulţi ani de comă, Victoria...

„Waves and Smart Magma” de Paul Di Filippo este o povestire antrenantă, umoristică, încărcată de accente biopunk şi post-singularitate tehnologică. Protagonistul, Storm, e un postuman care călătoreşte prin America de Nord, iar conştiinţa planetară îl trimite să se ocupe de o zeitate feminină rebelă care înrobeşte toate formele de viaţă din Hawaii cu magmă inteligentă parazitară. Storm se alătură unui echipaj postuman, navighează către Hawaii şi se confruntă cu furia dezlănţuită a zeiţei Mauna Loa. „Waves and Smart Magma” este poate una dintre povestirile cele mai pline de imaginaţie din această antologie.

„The Black Hole Passes” de John Varley a fost iniţial antologată de Mike Ashley în 1975 şi reluată în Mindblowing SF. E o poveste plină de suspans, oarecum asemănătoare ca subiect cu filmul Gravity. Personajele principale sînt un bărbat, Jordan Moon, şi o femeie, Treemonisha, ambii astronauţi. Fiecare este izolat pe cîte o staţie spaţială, la periferia Sistemului Solar, şi deservesc o instalaţie de ascultare a unui şir de transmisiuni dinspre Ophiuchi. Din păcate, rutina lor de transmisiuni holografice prin care îşi alungă plictiseala şi se ajută reciproc pentru a-şi păstra sănătatea mintală este întreruptă de trecerea unei găuri negre miniaturale care le avariază staţiile spaţiale. Apoi începe o cursă contra cronometru pentru salvarea lui Jordan de către Treemonisha.

„The Peacock King” de Ted White şi Larry McCombs, publicată prima dată în 1965, prezintă eforturile unei societăţi viitoare de a găsi piloţi pentru astronave superluminice. Cum salturile prin hiperspaţiu aduc nebunie în numeroase cazuri, căutarea piloţilor implică nu doar testarea pentru echilibru emoţional, ci şi utilizarea unei substanţe psihedelice. Iar personajele principale, Eric şi Karen, ajung nu numai să testeze cu succes salturile în hiperspaţiu, ci şi să descopere teleportarea prin puterea minţii.

Povestirea „Bridge” de James Blish datează din anii 1950 şi a ajuns ulterior să fie încorporată în romanul They Shall Have Stars (1956), apoi în volumul omnibus Cities in Flight. Protagonistul, Robert Helmuth, este unul dintre constructorii unui pod în adîncurile atmosferei planetei Jupiter. Helmuth dirijează de la distanţă, dintr-un habitat aflat pe satelitul Jupiter V, roboţi-cărăbuş care repară şi extind podul. Din păcate, condiţiile infernale din atmosfera joviană, chiar şi percepute prin teleprezenţă, îi afectează pe constructori. Conducătorii proiectului, în schimb, dezvăluie la final că procesul de construcţie a condus la aflarea unor rezultate esenţiale referitoare la gravitaţie şi magnetism – iar rezultatele vor putea fi puse în practică pentru a ridica oraşele occidentale în spaţiul cosmic. Podul jovian poate fi lăsat să se năruiască, însă aventura abia începe. (Promit să vă ofer mai multe detalii despre acest subiect după ce voi termina de citit Cities in Flight.)

„Anhedonia” de Adam Roberts propune o soluţie ingenioasă pentru paradoxul lui Fermi. Personajele principale, aflate într-un habitat marţian şi căutînd să negocieze cu o rasă extraterestră, Autostopiştii, sînt nevoite să trăiască lipsite de emoţii şi de interes ca o condiţie pentru a primi informaţii şi ajutor de la vizitatorii din stele. Cînd unul dintre ei, Macro, insistă să fie dus într-un tur al spaţiului cosmic cunoscut de Autostopişti, însă cu capacitatea emoţională restabilită complet, rezultatele sînt devastatoare. Personajul revine copleşit de ceea ce văzuse în călătorie şi cu mintea spulberată. Aşa încît oamenii au cu două opţiuni teribile – fie să viziteze minunăţiile Universului, dar să nu se poată bucura de ele, fie să-şi păstreze capacitatea emoţională intactă, dar să rămînă de-a pururi în Sistemul Solar.

„Tiger Burning” de Alastair Reynolds mi-a amintit întrucîtva de clasicele povestiri în care Isaac Asimov combina fundalul ştiinţifico-fantastic cu intriga poliţistă. Doar că, în acest viitor îndepărtat imaginat de autorul britanic, ancheta poliţistă trebuie să exploreze nenumărate universuri paralele, iar Adam Fernando, de la Biroul de Cercetare, foloseşte tehnologii cu adevărat uimitoare.

„The Width of the World” de Ian Watson datează din 1983, iar la noi a apărut în traducere prin 1988 într-un număr al revistei timişorene Helion. Atunci, la prima lectură, nu m-a impresionat prea mult. Acum, dimpotrivă, m-a atras prin echilibrul atent construit între ideea bizară şi reacţiile plauzibile, cumva fireşti, ale personajelor. Mai exact, angajaţii firmei britanice GeoGraphics proiectează un program de calculator care să le ofere utilizatorilor o mulţime de hărţi, iar lumea reală, mult prea explorată şi cartografiată, începe să se... dilate, amplificînd distanţele locale şi globale. Mai mult, în această lume care tot creşte se deschid pe neaşteptate căi spre alte tărîmuri, iar soţia protagonistului se rătăceşte şi nu mai poate găsi drumul înapoi spre casă. Spre final, cînd lucrurile par să revină la normal, Alan Roxbury decide să planifice din timp căutarea soţiei sale cînd lumea se va dilata din nou, iar căile acelea se vor redeschide. Cumva, ca subiect şi caracterizare, povestirea aceasta mi-a amintit de romanele catastrofice timpurii ale lui J. G. Ballard.

„Our Lady of the Sauropods” de Robert Silverberg este o metaficţiune – mai exact, jurnalul unei cercetătoare, Anne, exilată într-un habitat spaţial populat cu dinozauri reconstituiţi prin inginerie genetică. Protagonista descoperă că aceştia sînt inteligenţi şi telepaţi, iar cu ajutorul ei vor cuceri toată pleiada de habitate spaţiale construite de oameni. (De remarcat că povestirea aceasta a apărut în 1980, cu un deceniu înaintea romanului Jurassic Park de Michael Crichton.)

„Into the Miranda Rift” de G. David Nordley este o nuvelă de neuitat. Personajele principale, Wojciech Bubka, Miranda Lotati şi soţii Nikhil şi Katherine Ray, pleacă în explorări speologice sub suprafaţa satelitului Miranda. Din păcate, sînt prinşi în subteran şi trebuie să coboare prin peşteri şi crevase, dincolo de centrul satelitului, apoi să urce spre suprafaţă în direcţia opusă. Parcursul este istovitor, descoperirile făcute sînt suprinzătoare, iar povestea merită citită şi a doua oară. O recomand cu căldură în special pasionaţilor de hard SF, ca o versiune adusă la zi a romanului clasic O călătorie spre centrul Pământului.

„The Rest Is Speculation” de Eric Brown e o fantezie sclipitoare despre viitorul îndepărtat. Protagonistul-narator, Channon, este un om din zilele noastre, resuscitat la amurgul Pămîntului, laolaltă cu cîţiva reprezentanţi ai altor specii inteligente care vor fi trăit pe planeta noastră în următoarele miliarde de ani. Ei sînt purtaţi de gazda lor, o creatură în formă de crab numită Reîmprospătează-362, într-un periplu al sfîrşitului de lume. Doar că destinaţia lor este o breşă în ţesătura spaţio-temporală ce duce către alte universuri.

Antologia-mamut se încheie cu o schiţă de Geoffrey A. Landis, „Vacuum States”. Protagonistul-narator este chemat să medieze între doi cercetători, Celia şi David, care au opinii divergente despre Marea Teorie Unificatoare. Cei doi au construit un aparat care poate extrage energia din vacuum, iar protagonistul trebuie să decidă dacă aparatul să fie pus în funcţiune sau nu. Conform lui David, acţionarea aparatului ar aduce o sursă inepuizabilă de energie. Conform Celiei – sfîrşitul Universului nostru şi poate declanşarea ulterioară a altui Big Bang. Şi întrerupătorul îi e oferit protagonistului...

Pe ansamblu, The Mammoth Book of Mindblowing SF a meritat cu prisosinţă atît banii pentru achiziţie cît şi timpul petrecut cu lectura. Nici una dinte prozele incluse în volum nu mi s-a părut slabă, plictisitoare sau „de umplutură”. Dimpotrivă, toate au fost de nivel superior, iar cartea este de păstrat în colecţie. Ca urmare, vă recomand şi dumneavoastră această antologie-mamut. (Puteţi comanda online un exemplar aici.) În ceea ce mă priveşte, probabil că voi parcurge curând şi alte antologii îngrijite de Mike Ashley – pentru că mai am cîteva necitite pe raft.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Michael Swanwick, "Jack Faust" (1997)

Vreme de douăzeci de ani, din 1990 pînă în 2010, am avut o activitate susţinută de colecţionar de cărţi la mîna a doua. De la unii buchinişti aflaţi la scările rulante din pasajul subteran al Pieţei Universităţii sau din anticariate, de la anticari precum Lucian Cristian Oancea sau de la alţi colecţionari precum Horia Nicola Ursu, am tot adunat volume de buzunar în engleză şi în franceză - cele mai multe dintre ele cu literatură fantastică sau SF. Fiecare achiziţie era o mică victorie, o bucurie pentru cineva care îşi amintea cum, în anii 1980, o asemenea carte de buzunar reprezenta un bun de preţ luat cu împrumut din biblioteca altcuiva.

(Au fost şi cîteva ocazii în care, mai degrabă decît să achiziţionez un volum sau două, am cumpărat o duzină sau două dintr-un foc. Dar despre asta am să vă relatez cu alt prilej.)

După cum probabil bănuiţi, unele dintre aceste volume cumpărate la mîna a doua erau într-o stare mai bună, altele erau mai deteriorate. Pe unele trebuia să le dreg cu puţin lipici sau chiar cu cîte o bucată-două de carton subţire. Altele erau ca noi, iar bucuria colecţionarului era cu atît mai mare...

Tocmai într-o asemenea condiţie excelentă am găsit, prin 2003, la Anticariatul Ex-Libris de pe Strada Doamnei, un exemplar dintr-o ediţie britanică de buzunar a romanului lui Michael Swanwick Jack Faust (Editura Orion, Londra, 1998). L-am cumpărat, l-am îmbrăcat în plastic, l-am parcurs, ba chiar i-am făcut şi un rezumat, însă abia în mai 2013 am ajuns să vă relatez şi dumneavoastră despre această ucronie fantastică. (Mi-oi fi amintit de Jack Faust după ce am citit volumul Modificatorii sau romanul Chestionar, nu-mi dau seama.)

În această versiune a mitului faustic, în secolul al XVI-lea, la Wittenberg, Faust îşi arde cărţile pe motiv că acestea ar conţine neadevăruri, apoi ia legătura cu o creatură compozită dintr-un univers paralel, mult mai fierbine şi mai rapid. Creatura compozită, Mephistopheles, îi arată protagonistului o viziune a viitorului cu lagăre de concentrare şi camere de gazare, apoi îi promite că-i va furniza orice informaţii ştiinţifice şi tehnologice va dori, cu condiţia să asculte.

După ce e ignorat de savanţi şi urmărit de creditori, Faust fuge la Nurnberg, se îndrăgosteşte de Margarete Reinhardt şi creează tot felul de proiecte tehnologice, inclusiv pentru arme de foc cu repetiţie, maşini de cusut, cinematografe şi răcitoare. Unul dintre cei interesaţi de prototipurile sale este un spion englez, Will Wycliffe.

După o epidemie devastatoare, familia Reinhardt devine bogată, iar Margarete administrează intreprinderile clanului, în vreme ce Faust e excomunicat pentru publicarea unui volum, Originea speciilor, şi e nevoit să se refugieze în Anglia protestantă. Nu după mult timp, e implicat în respingerea unei tentative de invazii spaniole - cu vapoare cuirasate.

Din păcate, Mephistopheles îl împinge pe Faust să-i scrie scrisori Margaretei şi s-o îndemne la desfrîu, iar ea trece printr-o întrerupere de  sarcină, printr-o arestare şi o instrumentare de proces. Rămasă fără opţiuni, se sinucide.

După ce traversează Franţa revoluţionară cu automobilul, Faust ajunge în Sfîntul Imperiu Roman de Neam Germanic şi, devastat de pierderea Margaretei, se lasă în voia disperării. Ca urmare, decide să-l ajute pe Mephistopheles să aducă la îndeplinire proiectul instituirii unei societăţi totalitare şi exterminării rasei umane.

Cel mai memorabil aspect al acestui roman fantastic este dozarea precisă a dezvoltării tehnologice. Pentru a sublinia creşterea exponenţială a tehnologiei în ultimii cinci sute de ani, autorul a comprimat acest progres în numai cîteva decenii dintr-o istorie alternativă. Progresul, lent şi imperceptibil la început, se accelerează pe măsură ce romanul se apropie de final, pînă cînd societatea descrisă devine de nerecunoscut.

Alt aspect demn de adus în discuţie este cel al diferenţei dintre idealismul protagonistului şi reorientarea fiecăruia dintre proiectele sale către aplicaţii militare şi distructive. Această deturnare sistematică, destul de asemănătoare cu aservirea cercetării ştiinţifice faţă de complexul militaro-industrial din lumea reală, îl duce pe Faust la disperare.

Ar mai fi de menţionat faptul că Michael Swanwick a introdus o mulţime de anacronisme amuzante, care fac deliciul cititorilor. Astfel, înainte de a pleca din Wittenberg, Faust ţintuieşte pe uşa unei biserici Tabelul Periodic al Elementelor, în vreme ce instrucţiunile despre avort pe care le primeşte Margarete sînt sub forma unui poem elisabetan rimat - asta ca să nu mai amintesc referirile presărate prin roman la evoluţionism, la marxism şi la teoria relativităţii.

Pe ansamblu, Jack Faust reprezintă o ucronie interesantă şi o lectură antrenantă - poate în mai mare măsură decît unul dintre romanele anterioare ale lui Michael Swanwick, Stations of the Tide. Dar despre acela vom discuta altă dată...

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Michael Swanwick, "In the Drift" (1985)

În 1999, prin amabilitatea unei prietene americane, Tracey Rosenberg, am achiziţionat cîteva cărţi SF în format de buzunar, între care primul roman al lui Michael Swanwick, In the Drift (Ace Books, New York, 1986). L-am parcurs la începutul anului 2000.

Şi iată ce am aflat:

In the Drift este un roman modular postapocaliptic plasat într-un ipotetic viitor apropiat în care Coasta de Est a Statelor Unite ale Americii a fost afectată de un accident nuclear major. Prima parte, "Mummer Kiss", îl are ca protagonist pe un tînăr din Philadelphia, Keith Piotrowicz, care, în urma unui accident rutier, începe o relaţie cu o femeie dintr-un orăşel părăsit, Sounderton, şi care ajunge să fie vînat de o reţea de crimă organizată. După o confruntare armată din zona afectată de căderile radioactive, Keith îşi cumpără intrarea în organizaţia criminală - cu preţul pierderii femeii pe care o iubea.

Partea a doua, "Nigger Night", are loc cîţiva ani mai tîrziu, iar Keith Piotrowicz ajunge să moştenească puterea şi teritoriile unui şef muribund de clan din Philadelphia, Gambiosi.

Protagonista părţii a treia, "Boneseeker", este o mutantă, Samantha Laing, care nu se poate hrăni decît cu sînge şi cu albuş de ou. Ea rătăceşte prin zona contaminată din preajma Philadelphiei, observînd tipare de izotopi radioactivi în trupurile localnicilor şi prezicînd cît mai are de trăit fiecare. Laing are o idilă cu Keith Piotrowicz, iar în finalul secţiunii naşte o fetiţă.

Partea a patra, "Mutagen Fair", este despre fiica Samanthei Laing, Victoria, care este crescută de un personaj secundar din "Boneseeker", Robert Esterhaszy, şi de soţia acestuia. Fundalul secţiunii este de anarhie şi violenţă, iar Victoria a moştenit metabolismul straniu al mamei sale.

În ultima parte, "Marrow Death", adolescenta Victoria Paine conduce o mişcare de gherilă împotriva bătrînului Keith Piotrowicz şi a organizaţiei sale criminale. Reporterul Patrick Cruz O'Brien de la ziarul "Atlanta Federalist" o însoţeşte în campanii şi are o idilă cu ea. Victoria explorează diverse căi prin care ar putea elimina organizaţia criminală care îi oprimă pe localnicii din zona Philadelphiei, iar în cele din urmă Piotrowicz pune să fie arsă pe rug ca să instige o revoltă populară împotriva propriei sale organizaţii.

Ca structură, In the Drift se află la mijloc între un volum de povestiri interconectate (precum Păşunile Raiului de John Steinbeck, să spunem) şi un roman propriu-zis, cu intrigă unitară. De fapt, prima şi ultima dintre secţiuni au fost iniţial publicate separat în periodice, apoi în primul volum de proză scurtă al lui Michael Swanwick. Abia la al doilea roman, Vacuum Flowers, intriga a devenit mai coerentă.

Fundalul cărţii aminteşte de filmele postapocaliptice din seria Mad Max, cu oraşe mai vechi, care decad (ca Philadelphia) sau sînt părăsite (ca Sounderton) şi cu altele noi, care adaptează tehnologii existente (ca Honkytonk) sau care pun în practică tehnologii proiectate iniţial pentru colonizarea altor planete (aşa cum e cazul în Utopia). Porţiunile suprarealiste în care apar mutanţi de tot felul sau personajele halucinează amintesc în shimb de romane ale lui Roger Zelazny precum Drumul iadului.

Demn de interes este şi caracterul amoral al personajelor. Atît Keith Piotrowicz cît şi Samantha Laing sau Victoria Paine sînt prinşi în dileme morale în care pe de o parte au ataşamente emoţionale, iar pe de alta scopuri practice de atins. Destul de des, pragmatismul triumfă în acestă lume sălbăticită, iar personajele îşi pierd omenia şi devin stigmatizate, dacă nu cumva chiar monstruoase, după cum află personajul secundar Patrick Cruz O'Brien la final.

Pe ansamblu, In the Drift este o carte demnă de atenţia celor care apreciază subgenul postapocaliptic în literatura SF. Michael Swanwick a abordat şi alte subgenuri în următoarele sale romane, însă despre acestea vom discuta cu alte ocazii...

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Sean Wallace (ed.), "The Mammoth Book of Steampunk" (2012)

La finalul lunii mai, 2012, am achiziţionat cîteva antologii-mamut de la importatorii mei preferaţi, de la Libărira Nautilus, http://nautilus.ro. Dintre acestea, cel mai mult mi-a atras atenţia un volum elegant intitulat The Mammoth Book of Steampunk (Editura Robinson, Constable & Robinson, Ltd., Londra, 2012), o antologie realizată de Sean Wallace.

De parcurs, am parcurs-o în august şi septembrie 2012. Şi iată ce am aflat:

Introducerea este semnată de Ekaterina Sedia şi se intitulează "Steampunk: Looking to the Future Through the Lens of the Past". În doar două pagini, semnalează apariţia Bibliei Steampunk, aminteşte precursorii subgenului (Verne, Wells), prezintă tendinţe actuale, menţionează site-uri relevante şi punctează cîteva texte importante din antologie. Cu alte cuvinte - un frumos exemplu de relevanţă şi concizie.

Prima proză este "Fixing Hanover" de Jeff Vandermeer - un text despre un protagonist-narator refugiat într-o comunitate de pescari, dar prins din urmă de trecut şi de vechiul său rol dintr-o societate imperialistă. Un text elegant, inclus şi în Extraordinary Engines. Din păcate, în antologia de faţă nu se specifică faptul că povestirea îi este dedicată lui Jay Lake.

Următoarea povestire este "The Steam Dancer (1896)" de Caitlin R. Kiernan - un text emoţionant despre o dansatoare exotică dintr-un Vest Sălbatic alternativ, al cărei partener îi întreţine proteza mecanică.

"Icebreaker" de E. Catherine Tobler este povestea unei protagoniste-naratoare, Muriel Brennan, al cărei soţ, mare explorator, a avut ca ultimă dorinţă să îi fie dusă inima mecanică în Antarctica. Şi de aici încep peripeţiile...

Jay Lake contribuie la antologie cu "Tom Edison and His Amazing Telegraphic Harpoon", o schiţă în care tînărul Edison, la bordul unui ambulator mecanic, luptă împotriva unor invadatori înaripaţi.

"The Zeppelin Conductors' Society Annual Gentlemen's Ball" de Genevieve Valentine este o poveste amară despre echipajele de pe dirijabile. Cei care lucrează în interiorul baloanelor, într-o atmosferă bogată în heliu, cresc la dimensiuni gigantice şi ajung să fie izolaţi de restul societăţii omeneşti.

"Clockwork Fairies" de Cat Rambo este despre un protagonist-narator superficial prins într-un triunghi amoros împotriva unui rival venit de pe tărîmul zînelor. În locul domnişoarei Desiree pe care o curta, Claude se alege în final cu o păpuşă mecanică, aptă să valseze şi să asculte.

"The Mechanical Aviary of Emperor Jala-ud-din Muhammad Akbar" de Shweta Narayan este un altfel de steampunk, un soi de extras din O mie şi una de nopţi cu maşinării inteligente şi artizani care le construiesc, cu intrigi de palat şi lovituri de teatru.

"Prayers of Forges and Furnaces" de Aliette de Bodard, pe de altă parte, se petrece într-o istorie alternativă în care civilizaţiile precolumbiene i-au ţinut la respect pe colonizatorii europeni şi au făurit o civilizaţie industrială. Iar dacă protagonista Xochipil l-ar ajuta pe unul dintre vechii zei, revenit printr-un miracol, să se împotrivească dominaţiei maşinăriilor?

"The Effluent Engine" de N.K. Jemisin plasează o poveste de dragoste neobişnuită în New Orleans, într-o istorie alternativă în care Haiti are o civilizaţie eliberată de sub jugul colonial - şi o populaţie predominant feminină. Şi agentul secret e de această dată o spioană elegantă, Jessaline.

"The Clockwork Goat and the Smokestack Magi" de Peter M. Ball mi s-a părut cea mai reuşită schiţă din toată antologia. Ca stil literar aminteşte de Lord Dunsany. Ca temă - doi magi implicaţi într-un duel al ingeniozităţii şi vicleniei - seamănă cu seria Pămîntului muribund a lui Jack Vance. Iar ca decor schiţa evocă Noul Crobuzon din trologia Bas Lag a lui China Miéville. Nu în ultimul rînd, structura intrigii, cu o anume lovitură de teatru la final şi o morală în subtext, aduce cu parabolele pe care le citeau şi le scriau cu drag victorienii.

"The Armature of Flight" de Sharon Mock este o altă poveste de dragoste neobişnuită, plasată în contextul unor bariere sociale şi culturale similare celor din perioada victoriană. Interesant este că unul dintre personajele principale are nevoie de bani pentru a-şi grefa aripi, precum Sköm din romanul grafic Steampunk.

"The Anachronist's Cookbook" de Catherynne M. Valente este o ţesătură intertextuală (începînd chiar de la titlu) în care se împletesc marxismul, feminismul, anarhismul şi gîndirea utopică. Ca atare, probabil că face în primul rînd deliciul cititorilor care preferă să identifice trimiteri intertextuale mai curînd decît să se bucure de acţiune şi suspans. 

"Numismatics in the Reigns of Naranh and Viu" de Alex Dally MacFarlane este o altă poveste care evocă stilul lui Lord Dunsany. De această dată, este povestea a doi monarhi, frate şi soră, care poartă un conflict neobişnuit. Naranh o uzurpă pe sora sa, iar Viu, călătorind prin întreaga lume, îi subminează domnia fratelui său punînd în circulaţie monede contrafăcute, făurite din materiale din ce în ce mai bizare.

"Zeppelin City" de Eileen Gunn şi Michael Swanwick e o nuvelă captivantă, încadrabilă în categoria dieselpunk, despre o aviatoare îndrăzneaţă, Amelia Spindizzy, şi o mică inventatoare, Radio Jones. Ca atmosferă, nuvela aminteşte de filmul Sky Captain and the World of Tomorrow. 

"The People's Machine" de Tobias S. Buckell este o altă ucronie în care civilizaţiile precolumbiene le-au ţinut piept europenilor, iar un detectiv maya este trimis în New Amsterdam pentru a ancheta o serie de crime. Una dintre descoperirile sale, făcută cu ajutorul unui comisar local, Gordon Doyle, este că maşinării inteligente pregătesc Constituţia unei noi entităţi politice, Statele Unite ale Americii.

"The Hands That Feed" de Matthew Kressel e o poveste de dragoste atipică. Protagonista este o fată bătrînă, proprietara unui magazin de antichităţi, iar intriga îmbină un triunghi amoros şi o anchetă poliţistă. Un element mai puţin obişnuit îl reprezintă cîteva pisici mecanice programabile, descurcăreţe. Cred că bănuiţi deja cum îşi procură protagonista o parte din marfa expusă în magazin...

"Machine Maid" de Margo Lanagan e o povestire plasată în Australia, în care protagonista-naratoare descoperă că soţul său folosea o servitoare mecanică şi în alte scopuri decît cele menajere. Textul apare şi în antologia Extraordinary Engines.

"To Follow the Waves" de Amar El-Mohtar este o poveste fantastică despre o făuritoare de visuri şi despre atracţia ei pentru o străină care încalcă regulile bunei-cuviinţe islamice şi poartă părul despletit. Schiţa este exotică şi reuşită, însă destul de departe de filonul principal al subgenului steampunk.

"Clockmaker's Requiem" de Barth Anderson este un text straniu, în care fiecare persoană are timpul său propriu, iar apariţia ceasurilor de buzunar aduce oamenii la un timp comun.

"Dr. Lash Remembers" de Jeffrey Ford, pe de altă parte, prezintă din perspectiva protagonistului narator, medic de profesie, o epidemie stranie care... schimbă percepţia bolnavilor  asupra realităţii.

"Lady Witherspoon's Solution" de James Morrow porneşte de la un club excentric al doamnelor din lumea bună londoneză şi ajunge la involuţie şi experimente biologice ascunse pe o insulă îndepărtată. Nuvela e inclusă şi în antologia Extraordinary Engines.

"Reluctance" de Cherie Priest combină dirijabile şi morţi-vii într-o poveste terifiantă, plasată într-un Vest Sălbatic alternativ.

"A Serpent in the Gears" de Margaret Ronald este tot o poveste cu dirijabile, însă de această dată intriga prezintă o tentativă a unei expediţii aeriene de a pătrunde într-un teritoriu interzis, bine păzit cu creaturi fantastice şi tehnologii spectaculoase. Textul este remarcabil atît pentru suspans cît şi pentru revelaţiile din final.

"The Celebrated Carousel of the Margravine of Blois" e mai curînd o poveste romantică, despre un protagonist-narator ce suferă după soţia pierdută prematur şi despre o aristocrată ce păstrează construcţiile mecanice ale unei vechi prietene. Mai degrabă decît să creeze acel "sense of wonder" specific literaturii ştiinţifico-fantastice, textul evocă un "sense of loss".

"Biographical Notes to 'A Discourse on the Nature of Causality, with Air-planes" by Benjamin Rosenbaum" este scris de... Benjamin Rosenbaum şi îl are ca protagonist-narator pe un alt Benjamin Rosenbaum, scriitor dintr-o lume paralelă în care regatele indiene s-au întins cu dominaţia pînă în Scandinavia. Dincolo de acţiunea palpitantă, textul conţine numeroase speculaţii... dickiene referitoare la natura realităţii.

"Clockwork Chikadee" de Mary Robinette Kowal este o altă parabolă cu iz victorian în care două păsări mecanice, una terestră, cealaltă zburătoare, se confruntă într-un duel al vicleniei şi iscusinţei.

"Cinderella Suicide" de Samantha Henderson este o poveste despre o bandă de foşti deţinuţi dintr-o colonie penitenciară, porniţi să descopere sursa unor tulburări magnetice în Australia. Dintre toate textele antologate, poate că tocmai acesta este cel mai aproape de capătul "punk" şi cel mai departe de capătul "steam" al spectrului acestui subgen literar.

"Arbeitskraft" de Nick Mamatas îl are ca protagonist-narator pe... Frederich Engles, iar miza intrigii este transformarea unui motor diferenţial dintre cele proiectate de Charles Babbage într-un motor dialectic în care să renască spiritul lui Karl Marx. O satiră amuzantă şi captivantă, aş zice.

"To Seek Her Fortune" de Nicole Kornher-Stace este o poveste dulce-amară despre conducătoarea unui echipaj de piraţi de pe o aeronavă, fiul ei şi căutarea prin lume a celor care îi pot citi viitorul.

"The Ballad of the Last Human" de Lavie Tidhar este o schiţă agreabilă, despre un cîine inteligent şi însoţitorul său, un păianjen evoluat, care călătoresc în căutarea unui mitic reprezentant al rasei umane, demult dispărută. Ca ton şi ca temă, schiţa seamănă puţin cu nuvelele lui Michael Swanwick din seria "Cîinele spuse ham-ham".

Antologia se încheie cu scurte note bio-bibliografice.

Pe ansamblu, la aproape 500 de pagini, The Mammoth Book of Steampunk reuşeşte să acopere multiplele faţete pe care le are în prezent subgenul steampunk, iar multe dintre povestirile conţinute în antologie merită şi recompensează o a doua lectură. Vă recomand cu plăcere acest volum. Îl puteţi comanda aici. 

Desigur, după ce am încheiat lectura antologiei create de Sean Wallace, am început să parcurg o altă antologie intitulată Steampunk şi realizată de Ann şi Jeff Vandermeer. Însă despre aceea am să vă relatez cu altă ocazie...

Martin H. Greenberg, "Sfîrşitul lumii" (2011)

În primăvara anului 2011, prin amabilitatea domnului editor Horia Nicola Ursu, am fost redactorul literar al antologiei Sfîrşitul lumii - Povestiri despre Apocalipsă, realizată de Martin H. Greenberg şi Robert Silverberg. Parcurgerea textelor din această antologie m-a costat destule zile (ba chiar şi nopţi nedormite), dar Sfîrşitul lumii a meritat strădania. Să vă spun şi dumneavoastră de ce:

Antologia conţine o introducere de Robert Silverberg din care aflăm, pe scurt, despre tratarea acestei teme în literatura mondială, începînd chiar cu cel mai vechi text cunoscut, Epopeea lui Ghilgameş, şi despre textele antologate.

Prima secţiune din volum se intitulează "Tunet sau scîncet?" şi include schiţele "Zumzetul" de Rick Hautala, "Salvador" de Lucius Shepard şi "Îi putem lichida pe toţi pentru dumneavoastră" de Neil Gaiman, precum şi povestirea "Marele fulger" de Norman Spinrad. Dacă "Salvador" revizitează în cheie realist-magică zonele central-americane atît de dragi lui Lucius Shepard, iar "Marele fulger" tratează sfîrşitul lumii din perspectiva experimentală a Noului Val din ficţiunea speculativă, "Îi putem lichida pe toţi pentru dumneavoastră" este o farsă care musteşte de umor negru.

A doua secţiune se intitulează "Ultimul om" şi reuneşte schiţele "Locuitorul de sub pămînt" de William F. Nolan şi "Lucifer" de Roger Zelazny şi povestirea "Ultimul om" de Lester Del Rey. "Locuitorul de sub pămînt" imaginează sfîrşitul civilizaţiei umane ca un genocid... selectiv, "Ultimul om" pune specia noastră într-o perspectivă evoluţionistă, iar "Lucifer" e un bun prilej de meditaţie pe marginea a ceea ce înseamnă civilizaţia.

Cea de-a treia secţiune este intitulată "Viaţa după sfîrşit". Conţine nuvela "Spre golful furtunos" de Gregory Benford, povestirile "Sărbătoarea Sfintei Janis" de Michael Swanwick şi "Recuperare" de Orson Scott Card, precum şi schiţele "Roata" de John Wyndham, "Jody după război" de Edward Bryant şi "Proştii ca mine" de Nancy Kress. Dintre acestea, "Roata" şi "Proştii ca mine" sînt de mare efect - şi destul de strîns înrudite tematic - iar "Sărbătoarea Sfintei Janis" pare mai de actualitate acum, cînd se profilează o criză mondială a ţiţeiului, decît era în 1980, cînd a fost publicată prima oară. "Spre golful furtunos" însă este textul care mi-a plăcut cel mai mult din antologie, poate şi pentru că este dintre cele mai dezvoltate în privinţa intrigii şi a caracterizării personajelor.

Scţiunea a patra poartă titlul "Viitoruri sumbre, îndepărtate" şi conţine schiţele "Magazinul de lumi" de Robert Sheckley, "Dacă am să te uit vreodată, Pămînt" de Arthur C. Clarke şi "După un timp" de John Helfers, precum şi povestirea "Întunecate, întunecate erau tunelurile" de George R. R. Martin. "Magazinul de lumi" este cu adevărat antologică, iar "După un timp" probabil vă va rămîne în memorie multă vreme după ce o veţi citi. Povestirea lui George R. R. Martin, în schimb, este cu adevărat terifiantă.

Cea de-a cincea secţiune (şi ultima) se intitulează "Martori la sfîrşitul lumii". Conţine povestirea "Cînd ne-am dus să vedem sfîrşitul lumii" de Robert Silverberg şi nuvela "Călătorie spre veşnicie" de Poul Anderson. Cea dintîi tratează în cheie satirică traiul suburban conformist din a doua jumătate a secolului al douăzecilea. Cea din urmă este grandioasă, asemănătoare ca amplitudine şi viziune cu Tau Zero de acelaşi autor - genul de text pe care veţi dori să îl recitiţi o dată la cîţiva ani. Fie şi numai pentru "Călătorie spre veşnicie", antologia Sfărşitul lumii merită achiziţionată cu prisosinţă.

Pe ansamblu, antologia Sfîrşitul lumii mi-a lăsat o impresie foarte plăcută pentru calitatea literară a textelor pe care le reuneşte. Dintre persoanele care au participat la traducerea antologiei, ţin să remarc contribuţia doamnelor Ana-Veronica Mircea şi Roxana Brînceanu. Iar pe dumneavoastră vă invit astăzi, 28 mai 2011, la Romexpo, la tîrgul internaţional de carte Bookfest, unde, la standul Millennium Books, la ora 14.15, va avea loc lansarea oficială a acestei antologii. Vă aştept cu plăcere.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)  

Horia Nicola Ursu (editor), "Galileo 2" (2010)

La mijlocul lunii noiembrie 2010, prin amabilitatea editorului Horia Nicola Ursu, am primit un exemplar din revista Galileo numărul 2 - vara 2010. Am început să-l citesc atunci, dar l-am terminat de parcurs abia la începutul lunii mai 2011. (Asta e, recunosc, nu sînt cel mai rapid cititor din lume...) Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:

Acest număr începe cu un editorial din partea redactorului-şef (acelaşi Horia Nicola Ursu) şi continuă cu o secţiune solidă de "Ficţiuni". Cea dintîi, "Unde radio" de Michael Swanwick, este o povestire fantastică foarte captivantă, plină de imaginaţie, şi a fost distinsă cu premiul World Fantasy în 1996. "Îngeri şi molii" de Costi Gurgu se încadrează mai curînd în subgenul science-fantasy, punînd laolaltă elemente de operă spaţială şi personaje mitologice. "Joc în doi" de Nicola Griffith are o puternică încărcătură erotică, dar şi o componentă psihologică interesantă. În schimb, Marian Truţă construieşte în "Cumania 2010" o ucronie românească înspăimîntător de plauzibilă. Ştefana Cristina Czeller propune o schiţă postapocaliptică extrem de violentă şi de sumbră, "Slujesc Zeului-cîine", prin comparaţie cu care următorul text, "Vînătoarea de sfincşi" a subsemnatului, pare aproape un basm de adormit copiii.

În secţiunea "Viitorul anterior", Mircea Opriţă ne oferă un articol despre viaţa şi opera lui Camil Baciu, în vreme ce Graham Sleight tratează despre două lucrări majore ale lui Alfred Bester, The Demolished Man şi The Stars My Destination, apărute şi la noi prin strădania lui Mihai Dan Pavelescu.

Secţiunea "Dosar" îl are de această dată în prim-plan pe Lucius Shepard. După o scurtă prezentare bio-bibliografică, ni se oferă un interviu realizat de Horia Nicola Ursu cu distinsul autor american, apoi povestirea "Doar parţial aici", în care eforturile de curăţenie după atacurile de la 11 septembrie se împletesc cu elemente fantastice greu de uitat.

Secţiunea finală, "Zeitgeist", reuneşte un articol de Cory Doctorow, "Literatură de furat" (despre chestiuni privitoare la legea drepturilor de autor în perioada Internetului) şi unul de Robert Silverberg (despre un episod amuzant din istoria literaturii SF în America, în cel de-Al Doilea Război Mondial).

Pe ansamblu, dincolo de cîteva mici scăpări de scriere, traducere şi redactare, şi acest număr din Galileo a reuşit să atingă un nivel calitativ ridicat. Ilustraţia copertei, realizată de Adam Tredowsky, merită o menţiune specială. Voi aştepta cu interes următoarele apariţii ale acestei reviste.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)     

Michael Swanwick, "Griffin's Egg" (1991)

La sfîrşitul lunii ianuarie 2010, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Nautilus (http://nautilus.ro), am achiziţionat un exemplar dintr-o antologie alcătuită de Gardner Dozois, The Mammoth Book of Best Short SF Novels (Editura Robinson, Londra, 2007). Cîteva luni mai tîrziu, la sfîrşitul lui aprilie, am parcurs o nuvelă din această antologie - "Oul grifonului" de Michael Swanwick.

Şi iată ce am aflat:

Acţiunea din Griffin's Egg e plasată pe Lună, în a doua jumătate a secolului al XXI-lea, pe fundalul unor eforturi corporatiste majore de exploatare minieră selenară şi de alimentare cu materie primă a unor fabrici orbitale. Protagonistul este un lucrător obişnuit, Gunther Weil, care este tîrît în iureşul unor evenimente deloc obişnuite împreună cu ceilalţi colonişti de pe Lună. Iar intriga implică începutul unui Al Treilea Război Mondial pe Pămînt, sabotarea unor instalaţii pe Lună şi infestarea majorităţii coloniştilor cu nanomecanisme care îi aduc în pragul schizofreniei.

Ceea ce este interesant la această nuvelă (publicată iniţial într-un volum separat) este modul în care integrează trei planuri ale intrigii. În planul general, deşi naţiunile terestre nu doresc declanşarea unui război, un act terorist de anvergură duce la "răspunsuri moderate" automate pe care oamenii nu le pot controla într-o primă fază. În planul mediu, conflictul terestru afectează atît instalaţiile orbitale cît şi o parte dintre instalaţiile selenare, iar puţinii colonişti teferi au de ales dacă să urmeze nebunia indusă de nanomecanisme a celor mai mulţi dintre colegii lor, să se ucidă între ei din motive naţionaliste sau să coopereze pentru a ieşi din criză. Iar în prim-plan se află acţiunile unui protagonist cu care cititorului mediu îi vine destul de uşor să se identifice. Gunther Weil nu e nici savant, nici specialist, nici geniu, însă, cu inteligenţa unui om obişnuit, cu spirit practic şi raţiune şi o excelentă viteză de reacţie, reuşeşte să rezolve cîteva situaţii de criză, să rezolve un mister sau două şi s-o ajute pe Ekatarina Izmailova, conducătoarea ad hoc a coloniştilor, să organizeze lucrurile.

Stilul nuvelei este destul de sec. Adesea, am rămas cu impresia că naratorul "spune" în loc să "arate", deşi e posibil ca zgîrcenia cu care li se oferă cititorilor detalii să fie dictată de forma textului. Căci Griffin's Egg este nuvelă, nu roman...

Pe de altă parte, atît reţeaua socială a personajelor cît şi dinamica relaţiilor dintre ele sînt descrise foarte convingător.

Ar mai trebui să menţionez că nanomecanismele experimentale din Griffin's Egg, care permit detectarea şi modificarea din exterior a stărilor emoţionale umane, deschid calea pentru neuroprogramarea foarte larg răspîndită din viitorul ceva mai îndepărtat descris de Michael Swanwick în Vacuum Flowers (1987).

De asemenea, intriga nuvelei include evenimente inspirate de un experiment social cu joc de roluri (gardieni şi deţinuţi) discutat de Malcolm Gladwell în The Tipping Point (2000). Din păcate, deşi această intrigă secundară părea promiţătoare, autorul a ales să nu o dezvolte prea mult.

Pe ansamblu, Griffin's Egg este o nuvelă rezonabil de bine scrisă, cu suficient suspans pentru a încuraja lectura şi suficiente observaţii despre tehnologie şi societate pentru a încuraja meditaţia după lectură. Michael Swanwick avea să reviziteze acest univers imaginar într-un viitor considerabil mai îndepărtat în romanul Stations of the Tide (1991).

Însă despre aceasta am să vă relatez cu altă ocazie.

(P.S. Pentru informaţii suplimentare, vizitaţi site-ul autorului la adresa http://www.michaelswanwick.com/. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Michael Swanwick – 'The Iron Dragon’s Daughter' (1994)

Prin decembrie 1993, Ionuţ Bănuţă mi-a oferit spre lectură un fragment de roman de Michael Swanwick, „Cold Iron”, apărut în Asimov’s. Fragmentul, după cum am aflat la scurt timp după aceea, făcea parte din The Iron Dragon’s Daughter. Mulţi ani mai tîrziu, în ianuarie 2006, Bogdan Tudor Bucheru mi-a oferit cadou o ediţie americană de buzunar a “Fiicei dragonului de fier” (AvoNova, Avon Books, New York, 1995). Nu am fost deloc surprins să observ în vara aceluiaşi an la importatorii mei preferaţi de la Nautilus, http://nautilus.ro, că romanul lui Swanwick apăruse şi într-o ediţie britanică elegantă în prestigioasa colecţie Fantasy Masterworks de la Editura Gollancz.

Iată despre ce e vorba în această carte:

Protagonista, Jane, a fost răpită de zîne şi dusă pe un tărîm de basm, o lume paralelă populată de troli, rusalce, vîrcolaci şi iele. Numai că pe acest tărîm revoluţia industrială este în plin avînt, iar creaturile de basm lucrează în fabrici la construirea unor dragoni de fier - echivalentul avioanelor de vînătoare din lumea noastră.

După ce fură un tom cu descîntece şi un rubin pentru stocarea datelor, Jane fuge din fabrica unde era ucenică fără voie cu ajutorul unui dragon numit Melanchthon. Protagonista locuieşte o vreme într-o colibă, merge la şcoală, apoi se mută la oraş ca să studieze magia. În adolescenţă are diverse relaţii amoroase care îi potenţează energia magică, dar şi viziuni ale realităţii noastre în care mama sa, Sylvia, este cercetătoare. În cele din urmă, Melanchthon o convinge pe Jane să i se alăture într-un atac împotriva Castelului Spirală, locul de origine al tuturor universurilor posibile, iar protagonista reuşeşte să se reîntoarcă în lumea noastră.

Dacă în perioada 1979-1980 Michael Swanwick scria nuvele cyberpunk precum „Sărbătoarea Sfintei Janis” sau „Ginungagap” înainte ca mişcarea literară cyberpunk să se fi cristalizat şi să fi căpătat un nume, în 1994 a publicat acest roman New Weird înainte ca mişcarea literară New Weird să fi apărut şi să fi fost numită. Urmarea publicării acestui roman novator a fost că atît publicul cititor cît şi criticii literari nu au ştiut cum să-l categorisească şi au încercat să-i aplice etichete precum „steampunk” sau (mai rău) „elfpunk”.

Dar „Fiica dragonului de fier” este New Weird avant la lettre. Aşa cum avea să procedeze şi China Miéville cîţiva ani mai tîrziu, Michael Swanwick a combinat elemente mitologice, fantastice, realiste, istorice şi horror pentru a crea o lume imaginară non-standard, o reflexie năstruşnică a realităţii şi imaginaţiei noastre colective.

Astfel, ielele răpesc copii de-ai oamenilor, însă pentru a-i pune la lucru în fabrici. Fiinţele apărute din împreunarea ielelor şi oamenilor au calităţi magice, dar le folosesc pentru pilotarea dragonilor de fier. Şcolarii care chiulesc sînt siliţi să privească un vasilisc în biroul directorului. Adolescenţii care se distrează prin cluburi trag pe nas praf de spiriduşi, iar pe urmele ucenicilor fugiţi din fabrică sînt trimişi vârcolaci.

Pînă şi una dintre scenele recurente din romanele New Weird ale lui China Miéville – transpunerea în cheie fantasy a reprimării unor tulburări publice de către forţele de ordine – a apărut mai întîi în „Fiica dragonului de fier”. În capitolul al optsprezecelea, în noaptea sărbătorii Teind, Jane participă la o răzmeriţă în care hoarde de creaturi fantastice devastează un oraş, iar iele echipate cu căşti, scuturi, grenade lacrimogene şi bastoane şarjează asupra muţimii.

Un alt aspect, ceva mai dificil de detectat, pe care „Fiica dragonului de fier” îl are în comun cu pe-atunci-inexistentul subgen New Weird este transpunerea unor locuri reale în cheie fantastică. Dacă Noul Crobuzon are ceva în comun cu Londra (printre structurile londoneze deghizate cu abilitate de China Miéville se numără Palatul Parlamentului, Turnul Poştei, Grădina Botanică de la Greenwich şi Gara Victoria), Michael Swanwick a transpus pe tărîmul său fantastic diverse clădiri din Philadelphia sa de baştină (mall-uri, universităţi, cluburi de noapte), dintre care cea mai dickensiană, Fabrica de Locomotive Baldwin, a fost demolată cu decenii în urmă şi nu a mai rămas decît o amintire.

Parte din plăcerea lecturii constă însă în trimiterile de tot felul la cultura din lumea noastră, de la sloganuri politice şi publicitare pe care le bolboroseşte cîte un personaj drogat la scene care amintesc de Marile speranţe, Aşteptîndu-l pe Godot sau Aventurile lui Alice în Ţara Minunilor. Cumva, pînă şi emisiunile de ştiri sau documentarele despre micile secrete murdare ale celebrităţilor par să ne ajungă din urmă pe neaşteptate cînd citim în „Fiica dragonului de fier” despre rusalce care fură discret din magazine, iele care folosesc măşti pentru a-şi tîrî partenerii în sclavie sexuală sau pitici care apar pe listele de victime ale unor lupte de stradă.

După cele arătate mai sus, poate veţi înţelege de ce, de cîte ori citesc afirmaţiile cuiva că autorii New Weird sînt cît se poate de novatori, absolut originali şi aşa mai departe, îmi apare un zîmbet în colţul gurii. Indiferent cum ar fi etichetaţi, autorii aceştia care combină fantastic, horror, aluzii la cultura populară contemporană şi detalii istorice merg (voit sau nu) pe un drum deja trasat cu mulţi ani în urmă de Michael Swanwick. Dovada o aveţi în „Fiica dragonului de fier”.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)

Michael Swanwick – "Vacuum Flowers" (1987)

În decembrie 1999, mulţumită domnişoarei Tracey Rosenberg, am primit din Statele Unite ale Americii un exemplar din al doilea roman al lui Michael Swanwick, Vacuum Flowers (1987). Aşa se face că trecerea în noul an (şi printr-o zugrăvire cu peripeţii) mi-a fost îndulcită de unul dintre cele mai bune romane cyberpunk publicate pînă în prezent. (Vă spun asta şi pentru că, între timp, l-am recitit şi s-a dovedit a fi la fel de captivant ca la prima lectură.)

Vacuum Flowers urmăreşte aventurile unei programatoare wetware, Rebel Elizabeth Mudlark, într-un viitor nu prea îndepărtat, printr-un Sistem Solar care a fost în bună măsură colonizat de facţiuni. Ca şi în Schismatrix de Bruce Sterling, există mai multe centre de putere aflate într-un conflict permanent pentru diferite resurse (inclusiv pentru resursele... post-umane), un război rece care se poartă cu ajutorul spionajului, infiltrărilor şi asasinatelor. O parte din structura picarescă a intrigii este motivată de ideea destul de răspîndită în literatura cyberpunk de a face un tur al lumii imaginare pentru informarea cititorilor.

În Vacuum Flowers, principalele centre de putere sînt Nukleele de colonii spaţiale din centura de asteroizi şi din sistemul jovian, Republica Populară Marţiană (o organizaţie comunistă care a sfredelit o reţea de tuneluri în satelitul Deimos şi plănuieşte să teraformeze planeta Marte) şi Cuprinsul Terestru, o minte-stup care a instituit controlul asupra tuturor oamenilor de pe Pămînt şi caută să preia şi alte comunităţi umane din Sistemul Solar.

Pe lîngă acest război rece, activităţi de interes major mai includ programarea wetware (sau, dacă preferaţi, instalarea de personalităţi artificiale direct în sistemul nervos central), colonizarea cometelor din Norul lui Oort şi dezvoltarea tehnologiei inelelor de tranzit care va permite transferul rapid de nave cosmice la distanţe astronomice şi colonizarea galaxiei.

Din acest punct de vedere, Vacuum Flowers creează legătura într-o istorie viitoare care include nuvelele „Trojan Horse” (1984) şi „Ginungagap” (1980). Cea dintîi tratează despre programarea wetware, iar cea de-a doua – despre sistemul inelelor de tranzit într-un viitor îndepărtat.

De asemenea, Vacuum Flowers combină teme şi motive din mai multe curente ale literaturii SF (operă spaţială, cyberpunk, SF umanist), ilustrînd ambiţia autorului de a fi versatil şi imprevizibil. Astfel, episodul din primul capitol, în care protagonista se trezeşte într-un spital şi trebuie să evadeze, apoi să-şi recapete memoria pierdută, reapare în istoria literaturii SF, cu mici variaţiuni, la A.E. Van Vogt, Robert Sheckley, Roger Zelazny şi William Gibson, pentru a menţiona numai cîteva exemple. Programarea wetware şi protagonistul urmărit de asasinii unei corporaţii sînt elemente des întîlnite în nuvelele şi romanele cyberpunk. Iar relaţiile complexe şi schimbătoare dintre personaje (precum întortocheata poveste de dragoste a protagonistei cu personajul Wyeth) sînt tipice mai degrabă pentru SF-ul umanist.

Ceea ce e demn de remarcat este că Michael Swanwick combină aceste elemente într-un mod foarte convingător, iar rezultatul este un roman unitar, captivant şi foarte alert. Rebel Elizabeth Mudlark călătoreşte prin Nuklee de colonii spaţiale, ajunge în Republica Populară Marţiană, apoi într-o sferă Bernal din spaţiul cislunar, vizitează Pămîntul, unde îi înfruntă pe membrii Cuprinsului, iar în cele din urmă pleacă spre Tirnannog, în Norul lui Oort.

Călătoria din spaţiul exterior este completată de incursiuni frecvente în ciberspaţiu (reprogramarea personajelor cu ajutorul sistemelor informaţionale are loc extrem de frecvent pe parcursul romanului) şi de o călătorie în spaţiul interior. Căci, spre groaza protagonistei, Rebel Elizabeth Mudlark este o personalitate artificială prototip, iar personalitatea iniţială a programatoarei, Eucrasia Walsh, luptă din răsputeri să răzbată la suprafaţă şi să preia controlul. De aici, coşmaruri care ilustrează complexul lui Narcis şi o senzaţie permanentă de insecuritate – personalitatea Rebel simte că s-ar putea dezagrega, iar pe Eucrasia o percepe ca pe o umbră jungiană.

Pe de altă parte, acţiunea romanului este pigmentată cu o mulţime de referiri culturale, de la episoade ce amintesc Curtea Miracolelor din Notre Dame de Paris pînă la mere de genul celui din „Albă ca Zăpada” (în Vacuum Flowers, în loc să otrăvească, merele îl reprogramează pe cel care le mănîncă) şi de la nava Pequod la panoptismul din O mie nouă sute optzeci şi patru.Cum toate acestea (şi multe altele) au fost aşezate în mai puţin de două sute cincizeci de pagini, Vacuum Flowers se parcurge cu sufletul la gură şi îi invită pe cititori la o a doua lectură. Alături de Schismatrix Plus, constituie un punct de referinţă în literatura cyberpunk americană şi o conexiune importantă cu noua operă spaţială britanică. Vi-l recomand cu căldură.

(P.S. Pentru informaţii suplimentare, vizitaţi site-ul autorului la adresa http://www.michaelswanwick.com/. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)