La invitaţia domnului redactor-şef Eugen Lenghel, începînd cu numărul din mai al Gazetei SF am început să prezint sub titlul "Etapă cu etapă" o serie de articole
despre scrierea ficţiunii. Fireşte, aceia dintre dumneavoastră
care nu doresc decît să citească literatură pot să lase deoparte
liniştiţi acest articol şi pe cele care îi vor urma. Dar aceia
care au o scînteie de creativitate ar putea avea cîte ceva de
învăţat din cele ce urmează.
Un aspect adesea ignorat al creaţiei de orice fel (nu numai al
creaţiei literare) este că nimeni nu creează într-un vid
cultural. E drept că, de la mişcarea romantică pînă la
modernism, s-a pus accentul pe originalitate, însă, dacă veţi
analiza o lucrare literară, veţi constata că textul este conectat
la alte texte, că el există într-un context şi că, dintr-un
punct de vedere, ca ţesătură de referinţe şi trimiteri şi
pastişe şi parodii, el este un intertext. Metaforic vorbind, un
scriitor este un creator de vitralii care mai întîi sparge
ferestrele altora şi apoi adună cioburile colorate ca să le pună
în rame noi.
Ca urmare, prima etapă a procesului de creaţie literară o
constituie documentarea. Aveţi nevoie de o bază pe care să vă
clădiţi edificiul literar. Sau, dacă preferaţi altă perspectivă,
aveţi nevoie de un sol fertil în care să încolţească seminţele
creativităţii.
Pe de o parte, dacă aţi decis să scrieţi un text încadrabil
într-un subgen anume, este de dorit să citiţi mai multe lucrări
reprezentative pentru acel subgen literar. Să zicem că vreţi să
scrieţi o ucronie – va fi necesar să citiţi cîteva ucronii. Sau
vreţi să scrieţi o operă spaţială – va fi nevoie să citiţi
opere spaţiale reprezentative. Sau poate v-aţi propus să scrieţi
un roman despre călătorii în timp – va trebui să parcurgeţi
alte romane despre călătorii în timp înainte de a vă apuca de
scris.
Pe de altă parte, ar fi de dorit să parcurgeţi lucrări de
nonficţiune relevante pentru tema abordată. Dacă doriţi să
creaţi o ucronie plasată în secolul al XIX-lea, de pildă, va
trebui să citiţi lucrări de istorie referitoare la diverse aspecte
ale acelei perioade. Dacă vreţi să scrieţi despre un imperiu
galactic, ar fi cazul să citiţi despre istoria unor imperii din
trecut. (Chiar dacă imperiile acelea au fost terestre, tot veţi
afla informaţii utile în urma lecturii.)
Nu în ultimul rînd, dacă aţi decis să adoptaţi un anumit punct
de vedere sau un anume stil pentru lucrarea dumneavoastră, va fi
necesar să citiţi alte lucrări literare în care s-a folosit acel
punct de vedere sau acel stil. Spre exemplu, dacă într-un roman am
vrut să scriu la persoana întîi, din perspectiva unei
protagoniste-naratoare, am parcurs în prealabil alte romane narate
la persoana întîi.
Ceea ce e necesar să precizez este faptul că documentarea în
vederea scrierii unei lucrări literare diferă în mare măsură de
lectura de divertisment. Fie că citiţi romane din motivele
enumerate mai sus, fie că parcurgeţi articole din presă ori
lucrări de nonficţiune, va fi nevoie să luaţi notiţe, iar aceste
notiţe vor trebui sistematizate.
Astfel, ar fi de dorit să rezumaţi cărţile capitol cu capitol,
iar rezumatele ar fi bine să le ţineţi într-un director special
creat în acest scop. Şi după lectura articolelor din presă e bine
să faceţi un rezumat în care să scrieţi în ordine ideile
principale.
În unele cazuri, pe lîngă rezumatul propriu-zis, dintr-o carte sau
dintr-un articol poate veţi dori să reţineţi un citat anume, un
extras, un concept important, o definiţie sau un element
semnificativ. Într-un fişier separat, puneţi aceste citate şi
adăugaţi sub fiecare sursa – fie adresa URL, în cazul
articolelor citite online, fie numele autorului, titlul lucrării,
pagina, editura, oraşul, anul apariţiei în cazul lucrărilor
tipărite – şi codul, în situaţia în care cartea a fost luată
cu împrumut de la o bibliotecă.
Motivul este unul simplu: adesea, veţi dori să reveniţi la acele
lucrări pentru a căuta alte detalii relevante, iar rezumatele şi
informaţiile despre surse vă vor ajuta să mergeţi la punct fix,
pe o pagină anume sau într-un capitol anume, mai degrabă decît să
pierdeţi vremea bîjbîind printr-un întreg volum.
Tot o parte a documentării, şi una importantă,
o reprezintă latura vizuală. Dacă scrieţi o operă spaţială, de
exemplu, v-ar prinde bine să vedeţi lucrări de grafică pe această
temă, precum şi fotografii de machete. Dacă scrieţi o lucrare
steampunk, veţi dori să vedeţi fotografii de epocă, gravuri şi
picturi. Dacă scrieţi un techno-thriller
care
se petrece la bordul unui vas de croazieră, aţi face bine să
vedeţi fotografii realizate pe vase de croazieră.
Fotografiile, desigur, pot ilustra nu numai decorurile, ci şi
personajele sau recuzita despre care doriţi să scrieţi. Dacă
v-aţi propus să scrieţi o poveste despre vampiri, căutaţi
imagini din filme cu vampiri. Dacă vreţi să scrieţi o povestire
despre curse auto, căutaţi fotografii cu automobile de curse. Şi,
fireşte, veţi păstra imaginile într-un director separat, ca să
le revedeţi ori de cîte ori va fi nevoie în etapele ulterioare ale
procesului de creaţie.
Poate că documentarea vi se pare o etapă inutilă, sau poate aveţi
impresia că, pentru a scrie literatură SF sau fantastică, nu vă
trebuie decît imaginaţie, însă trebuie să vă avertizez că
cititorii de ficţiune speculativă au tendinţa să fie educaţi din
punct de vedere ştiinţific, tehnologic şi cultural, iar erorile
sau lacunele din lucrările dumneavoastră vor fi descoperite şi
discutate. Dacă vă documentaţi temeinic, veţi dovedi că vă
cunoaşteţi publicul căruia vă adresaţi şi că îl respectaţi –
iar cititorii, la rîndul lor, vă vor respecta şi aprecia. Ca să
luăm un singur exemplu, autorul american Walter Jon Williams
lucrează cîte şase luni la documentarea fiecăruia dintre romanele
sale.
Ce e de făcut cu
toate informaţiile pe care le-aţi
acumulat în etapa de documentare? Vom vedea în numărul următor al
Gazetei SF în rubrica „Etapă cu etapă”.
Postări
