Se afișează postările cu eticheta psihologie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta psihologie. Afișați toate postările

joi, 10 august 2023

Wade E. Pickren, "The Psychology Book" (2014)

Imagine preluată de pe situl Amazon.com

În prima decadă a lunii iunie 2019, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat, la un preț rezonabil, un volum de Wade E. Pickren intitulat The Psychology Book - 250 Milestones in the History of Psychology (editura Sterling, New York, 2014). L-am parcurs în perioada iulie 2019 - septembrie 2022.

Și iată ce am aflat:

 

The Psychology Book  se prezintă ca un volum de lux, cartonat, cu coperta embosată și decorată cu modele aurii, cu file de coală cretată, de o calitate excelentă, și cu semn de carte din mătase atașat la cotor.

"Cuvântul înainte" îi aparține lui dr. Philip G. Zimbardo, profesor emerit de psihologie la Universitatea Stanford.

"Introducerea" prezintă succint obiectul de activitate al psihologiei, cronologia articolelor din volum și o scurtă secțiune de mulțumiri.

Urmează un set de două sute cincizeci de articole succinte, începând de la șamanism și trepanații și sfârșind cu inițiativa BRAIN din 2013. Fiecare articol prezintă câte o etapă importantă din dezvoltarea psihologiei și este însoțit de o ilustrație (color sau alb-negru) relevantă pentru materialul prezentat.

Întrucât densitatea informațiilor prezentate este destul de ridicată, nu am parcurs volumul dintr-o dată, ci în etape de câte zece-douăzeci de articole. Unele dintre subiectele prezentate, precum piramida lui Maslow sau cele cinci stadii ale raportării la trauma emoțională, îmi erau cât de cât familiare. Despre multe altele nici nu știam că există.

Pe ansamblu, lectura s-a dovedit a fi foarte instructivă, iar organizarea diacronică a materialului prezentat (mai degrabă decât o ordonare alfabetică, spre exemplu) ajută cititorii să înțeleagă procesul de dezvoltare al acestei științe.

De asemenea, faptul că lucrarea se încheie cu o bibliografie structurată tematic și cu un index alfabetic îi sporește utilitatea ca material de referință. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.)

Voi păstra The Psychology Book în colecție și, la nevoie, voi consulta volumul. De asemenea, în urma acestei lecturi, probabil voi parcurge alte câteva cărți de popularizare despre psihologie și neuroștiințe. Dar, despre acelea, rămâne să discutăm în detaliu cu alte prilejuri tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

vineri, 17 mai 2019

Catherine Steiner-Adair - "The Big Disconnect" (2013)

În luna mai 2018, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat la preț promoțional un exemplar dintr-o ediție cartonată a lucrării: The Big Disconnect - Protecting Childhood and Family Relationships in the Digital Age (Editura Harper, Grupul Editorial HarperCollins, New York, 2013). L-am parcurs în trei săptămâni, în septembrie 2018.

Și iată ce am aflat:

Volumul este scris în colaborare de dr. Catherine Steiner-Adair și Theresa H. Barker. Cea dintâi este psiholog și predă la departamentul de psihiatrie al Școlii de Medicină Harvard.

Introducerea prezintă tema volumului - mai exact, efectele mijloacelor de telecomunicație electronice asupra copiilor și asupra relațiilor de familie, după care examinează latura domestică a revoluției informaționale - anume, invazia jocurilor electronice, tabletelor și telefoanelor mobile inteligente.

Primul capitol tratează despre modul în care înalta tehnologie pune în pericol relația dintre părinți și copii și felul în care dezvoltarea intelectuală și emoțională a copiilor e afectată.

Capitolul al doilea prezintă creierul bebelușilor și modul în care sugarii învață fără aplicații.

Capitolul al treilea, în schimb, discută despre copii între trei și cinci ani și despre atracția pe care aceștia o simt pentru telefoane mobile și pentru tablete.

Capitolul al patrulea se ocupă de copii între șase și zece ani. La acea vârstă, copilăria e accelerată, iar părinții ar trebui să știe când să impună o pauză și când să le lase timp de joacă copiilor.

Capitolul al cincilea tratează despre preadolescenți - unsprezece până la treisprezece ani - și despre modul în care expunerea mediatică a acestora îi grăbește înainte de vreme pe calea către maturizare.

Capitolul al șaselea prezintă dificultățile adolescenței într-o epocă în care tehnologia amplifică tentațiile și necazurile.

Capitolul al șaptelea inversează perspectiva și ne ajută să înțelegem cum îi percep adolescenții pe părinți - înspăimântători, dezaxați sau neinformați.

Capitolul al optulea, în schimb, oferă sugestii pentru o familie durabilă și pentru transformarea tehnologiei într-un aliat pentru intimitate, creativitate și comunitate.

Volumul se încheie cu o pagină de mulțumiri, cu o bogată secțiune de note, cu o bibliografie și cu un indice alfabetic.

Am apreciat The Big Disconnect din mai multe motive:

În primul rând, materialul prezentat este bine organizat și inteligibil.

În al doilea rând, fiecare stagiu de dezvoltare prezentat se sprijină pe bogata experiență profesională a principalei autoare, iar studiile de caz aduse în discuție sunt relevante.

De asemenea, pe parcursul cărții sunt subliniate în repetate rânduri necesitatea responsabilității și implicării părinților în procesul de creștere și educare al copiilor, respectiv importanța dezvoltării inteligenței emoționale și a discernământului copiilor și adolescenților în paralel cu educația formală.

Nu în ultimul rând, merită apreciată forma de prezentare a lucrării: volum cartonat, supracopertă color lăcuită, hârtie de bună calitate, tehnoredactare aerisită.

Ca urmare, vă recomand și dumneavoastră The Big Disconnect și voi păstra exemplarul meu în bibliotecă drept material de referință. Mai am câteva lucrări despre efectele psihologice și sociale ale tehnologiei informaționale, însă despre acelea vom discuta cu alte ocazii. 

miercuri, 6 noiembrie 2013

James A. Hall, "Interpretarea jungiană a viselor" (1983)

Spre finalul lunii octombrie 2013, prin amabilitatea responsabilei de relaţii cu publicul de la Editura Herald, domnişoara Andreea Tincea, am primit un exemplar dintr-o lucrare de James A. Hall, Interpretarea jungiană a viselor - compendiu teoretic şi practic (Colecţia Jungiana, Editura Herald, Bucureşti, 2013, traducerea Laura Chirodea). Versiunea originală a apărut în 1983, sub titlul Jungian Dream Interpretation - A Handbook of Theory and Practice.

La scurt timp după ce parcursesem Sinele de două milioane de ani, am început acest volum. L-am citit într-o zi. Şi iată ce am aflat:

"Introducerea" este semnată de Mihaela Minulescu şi tratează succint despre vise, despre utilitatea lor în terapia analitică, despre nivelurile multiple de interpretare a viselor şi despre importanţa lucrării lui James A. Hall.

"Prefaţa" autorului prezintă pe scurt evoluţia sa profesională ca psihiatru şi ca psihanalist jungian, respectiv utilitatea abordării jungiene a viselor în terapie.

Capitolul 1, "Conceptele de bază ale psihologiei jungiene", trece în revistă cele patru niveluri ale psihismului uman în viziunea lui C.G. Jung, structuri generale precum complexele şi imaginile arhetipale, relaţia dintre psihicul personal şi psihicul obiectiv (sau, dacă preferaţi, dintre "eu" şi "Sinele profund"), structuri ale identităţii (eul şi umbra), structuri relaţionale (animus/anima, respectiv persona) şi procesul de individuare - o continuă evoluţie psihologică a individului, un proces care se desfăşoară pe parcursul întregii vieţi.

Capitolul 2 se intitulează "Caracteristicile visului". Mai întîi se discută aspecte neurologice ale viselor - cum ar fi asocierea lor cu somnul REM. Apoi sînt prezentate funcţiile compensatoare ale viselor, întrebuinţarea lor non-interpretativă, interpretarea lor şi tehnicile de imaginaţie. Capitolul se încheie cu o amplă secţiune dedicată identităţii-eu şi structurii complexelor.

Capitolul 3, destul de succint, poartă titlul "Abordarea jungiană a viselor" şi tratează despre înţelegerea detaliilor visului, despre ordonarea asociaţiilor şi amplificărilor acestuia pe unul sau mai multe niveluri, respectiv despre plasarea visului amplificat în contextul de viaţă al pacientului şi al procesului său de individuare.

Capitolul 4, "Visele ca instrumente de diagnostic", este detaliat şi ilustrat cu studii de caz. Printre chestiunile discutate în scop ilustrativ apar depresia, anxietatea, psihoza, dar şi problemele organice.

Capitolul 5, în schimb, se concentrează asupra unor "Probleme legate de tehnică". Dintre acestea aş aminti transferul şi contratransferul, analiza şi medicaţia, analiza reductivă şi analiza prospectivă, interpretarea amînată sau non-interpretarea viselor, respectiv chestiunea implicării simultane a pacientului în terapie individuală şi de grup.

Capitolul 6 abordează "Imaginile eului şi complexele constelate în vise". Primele secţiuni discută despre identificarea complexelor şi despre modificări structurale, iar secţiunile ulterioare prezintă moduri în care structurile relaţionale şi structurile identitare propuse de Jung pot servi la interpretarea viselor. Ultima secţiune a capitolului este dedicată amplificării arhetipale ca tehnică de interpretare.

Capitolul 7 trece în revistă "Temele cel mai des întîlnite în vise" - incest, doliu, case, vehicule, alcool, droguri, moartea şi... şerpi.

Capitolul 8, pe de altă parte, are în vedere "Contextul visului". Printre cazurile discutate se numără visul în vis, vise care reflectă fidel realitatea, raportări temporale şi raportări spaţiale la elementele din vis şi, poate cel mai interesant, fenomenul sincronicităţii.

Capitolul 9 tratează pe scurt despre "Simbolism şi alchimie" - teme alchimice care apar în vise şi imagini ale uniunii contrariilor.

Capitolul 10, "Visele şi procesul de individuare", tratează despre natura nevrozei - văzută ca un conflict excesiv între imaginea dominantă a eului şi celelalte părţi active ale psihicului - despre relativizarea eului, despre eul individuat, despre relaţia dintre eul din vis şi eul din starea de veghe, respectiv despre cunoaşterea focalizată şi cunoaşterea implicită.

Capitolul 11 prezintă succint "Cele două tensiuni caracteristice interpretării viselor" - diferenţa dintre conţinut subiectiv şi conţinut obiectiv, respectiv dintre conţinut personal şi conţinut arhetipal. Volumul se încheie cu un rezumat (care serveşte şi drept concluzie), respectiv cu un set de note, cu un glosar de termeni jungieni şi cu un index care ajută la găsirea rapidă în volum a diverselor noţiuni şi referiri.

Pe ansamblu, lucrarea Interpretarea jungiană a viselor este utilă atît publicului larg, cît şi specialiştilor. Am remarcat buna organizare pe capitole şi subcapitole, definirea fiecărui termen folosit (pentru a ajuta înţelegerea materialului expus), precum şi concizia lucrării. Ediţia română se remarcă şi printr-o bună tehnoredactare, precum şi prin alegerea unui tip de literă care uşurează lectura. Ca urmare, vă recomand şi dumneavoastră această carte, pe care o puteţi comanda online aici.

În ceea ce mă priveşte, după ce am dus la bun sfîrşit Interpetarea jungiană a viselor, am început o carte cu un subiect mai specializat, Sandwork expresiv. Dar despre aceea am să vă relatez cu alt prilej...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

marți, 5 noiembrie 2013

Anthony Stevens, "Sinele de două milioane de ani" (1993)

În a doua parte a lunii noiembrie, prin amabilitatea reprezentantei de relaţii cu publicul a Editurii Herald, domnişoara Andreea Tincea, am primit un exemplar dintr-o lucrare de Anthony Stevens, Sinele de două milioane de ani (Editura Herald, Bucureşti, 2013, traducerea Gabriela Deniz). De pe pagina tehnică am aflată că versiunea originală a lucrării se intitulează The Two-Million-Year Self şi a apărut în 1993.

Am parcurs acest volum în două zile. Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:

În "Introducere", Carmen Beyer prezintă succint nişte noţiuni legate de psihanaliza jungiană, apoi discută despre abordarea multidisciplinară a lui Anthony Stevens şi despre studiile de caz din lucrarea de faţă.

"Cuvîntul înainte" semnat de David H. Rosen este ceva mai amplu. Mai întîi, trece în revistă volumele publicate anterior de Anthony Stevens. Apoi, prezintă succint conţinutul fiecărui capitol al lucrării şi studiile de caz discutate.

După pagina de "Mulţumiri", "Prologul" prezintă ideea centrală a cărţii - anume că, dincolo de eul conştient, există un sine profund care se manifestă sub forma unor vise cu conţinut arhetipal.

Partea întîi, "Cunoscînd incognoscibilul", începe prin a prezenta succint pasiunea pentru cunoaştere a lui Carl Gustav Jung şi continuă cu o prezentare a teoriei acestuia despre arhetipurile inconştientului colectiv şi despre manifestări arhetipale. Apoi, în secţiunile următoare, autorul sprijină această teorie cu dovezi din domeniul antropologiei, etologiei, psihologiei, psihiatriei şi lingvisticii. În această abordare, autorul deţine un avantaj, întrucît este atît psihiatru cît şi psihanalist jungian.

Partea a doua, "Visînd mituri", tratează în detaliu un caz particular, în care visul unui fermier este interpretat în perspectivă arhetipală.

Partea a treia, "Rana care vindecă", prezintă în schimb un caz mult mai grav, aproape de domeniul patologicului. După o trecere în revistă a simptomelor pacientei şi o explicaţie asupra diagnosticului, autorul explică etapele prin care a rezolvat cu bine cazul. Apoi, enunţă cinci legi ale psihodinamicii şi discută sistemele arhetipale de o importanţă crucială. Aparent, o cauză a nevrozelor ar fi încercările omului de două milioane de ani de a se adapta la lumea contemporană.

Partea a patra, "Quest-ul terpaeutic", pune faţă în faţă două abordări - una exterioară, antropologică, iar cealaltă interioară, psihologică. În ambele cazuri, rezultatul dorit este implicarea psihicului pacientului în procesul de vindecare.

"Epilogul" conţine o ultimă pledoarie pentru abordarea holistică a viselor şi pentru conexiunea, pe calea visului, dintre eul conştient şi sinele profund.

Pe ansamblu, volumul Sinele de două milioane de ani reprezintă o lectură educativă. Lucrarea impresionează prin concizie, prin claritatea expunerii şi prin abordarea multidisciplinară. Puteţi comanda şi dumneavoastră un exemplar aici.

Alături de alte cîteva volume, Sinele de două milioane de ani inaugurează o nouă colecţie a Editurii Herald, Jungiana, care urmează să se lanseze cît de curînd sub îngrijirea doamnei Gabriela Deniz. Desigur, după ce am parcurs această carte am început imediat o alta, cu un subiect înrudit - Interpetarea jungiană a viselor. Dar despre aceea am să vă relatez cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

vineri, 13 septembrie 2013

Nicholas Carr, "The Shallows" (2010)

Pe la jumătatea lunii septembrie 2013, am citit în cîteva zile o lucrare incitantă de Nicholas Carr, The Shallows - What the Internet Is Doing to Our Brains (Editura W.W. Norton & Company, New York, 2010). Cumva, îmi dădeam seama că vizitînd Internetul (aproape) zilnic tip de 15 ani, mai multe ore pe zi, suferisem nişte schimbări şi îmi puneam unele întrebări. În The Shallows am găsit unele răspunsuri.

Iată despre ce este vorba:

În prologul cărţii, "Cîinele de pază şi hoţul", autorul prezintă unele dintre teoriile profesorului Marshall McLuhan din volumul Understanding Media şi atrage atenţia asupra faptului că, prin obiceiurile şi şabloanele pe care ni le impune, Internetul nu este numai un slujitor al omului modern ci şi... un stăpîn.

Primul capitol, "HAL şi cu mine", porneşte de la cazul fictiv al inteligenţei artificiale HAL 9000 din 2001 - o odisee spaţială şi emite ipoteza că, prin utilizarea zilnică a Internetului, mintea noastră se înceţoşează şi devine mai superficială. În sprijinul acestei ipoteze, Nicholas Carr prezintă atît situaţia sa personală cît şi studii de caz - exemple de intelectuali de frunte care au încetat să mai citească volume tipărite şi a căror gîndire a ajuns să fie superficială, tranzientă, nesistematică. Cum tinereţea autorului s-a petrecut într-un mediu "analogic", iar vîrsta de mijloc într-unul "numeric", educaţia sa iniţială s-a bazat pe cărţi tipărite, însă activitatea sa profesională a ajuns să depindă de Internet - şi nu toate efectele acestei schimbări culturale par să fie pozitive.

Cel de-al doilea capitol, "Căile vitale", pleacă de la un caz celebru, cel al lui Friedrich Nietzsche şi al schimbării discursului şi gîndirii la trecerea de la scrisul de mînă la dactilografiere, şi ajunge să discute două ipoteze din neurologie - plasticitatea, respectiv imutabilitatea sistemului nervos central. Cu toate că cea din urmă teorie a fost considerată validă decenii de-a rîndul, cercetările neurologilor au dovedit treptat validitatea celei dintîi. Sistemul nervos central se schimbă pe tot parcursul vieţii, iar activităţile noastre, obiceiurile, informaţiile pe care le procesăm îl modifică mereu - uneori în doar cîteva zile.

"O digresiune despre ce gîndeşte creierul cînd se gîndeşte la sine" prezintă concepţii desuete despre funcţiile creierului, precum cea a lui Aristotel sau cea a lui Descartes, dar şi viziunea contemporană despre evoluţia continuă a acestuia.

Capitolul al treilea, "Unelte ale minţii", merge pe urmele lui McLuhan tatăl şi fiul, prezentînd schimbările psihologice şi sociale pe care le-au adus tehnologii precum hărţile sau ceasurile. Pornind de aici, autorul discută două viziuni - cea instrumentalistă (noi folosim uneltele) şi cea deterministă (uneltele ne folosesc pe noi). Căci, fie că ne uităm la ceasuri, la căile ferate, la automobile sau la telefoanele mobile, putem observa cum ele au schimbat modul de gîndire al utilizatorilor, tiparele de interacţiune interumane şi structura societăţii în ansamblul ei. Tocmai din cauză că interdependenţa aceasta e importantă pentru oameni şi pentru societate, partea a doua a capitolului este dedicată schimbărilor psihologice şi sociale aduse de scriere.

Capitolul al patrulea, "Pagina care adînceşte", în schimb, analizează transformările psihologice produse de apariţia cărţilor scrise de mînă, apoi a celor tipărite - lectura tăcută, analiza lecturii, dezvoltarea vocabularului şi a imaginaţiei, gîndirea sofisticată.

O a doua digresiune discută succint "Despre Lee De Forest şi uimitorul său Audion". Aparatul acela, Audionul, a ajuns să fie cunoscut sub numele de triodă şi, întrucît aplifica semnalele electrice, a fost folosit pentru o mulţime de aplicaţii practice, de la telefonia interurbană la primele calculatoare numerice. După care a venit miniaturizarea...

În capitolul al cincilea, "Un mediu de natură cît se poate de generală", Nicholas Carr discută pe scurt depre principiile teoretice ale calculatorului numeric, aşa cum au fost dezvoltate de către Alan Turing, apoi despre evoluţia calculatoarelor şi despre dezvoltarea aplicaţiei World Wide Web. A doua parte a capitolului prezintă efectele versiunii Net 2.0 - de la risipirea puterii de concentrare a atenţiei utilizatorilor la cascada de falimente a publicaţiilor tipărite.

Capitolul al şaselea, "Însăşi imaginea unei cărţi", tratează despre lupta inegală dintre cartea tipărită şi Web - şi despre apariţia tabletelor electronice de lectură, care invită la explorarea hiperlegăturilor pe net mai degrabă decît la lectura aprofundată a unei singure cărţi. Apoi, capitolul discută despre schimbarea stilurilor literare sub influenţa Internetului şi despre pierderea capacităţii de parcurgere şi de asimilare a moştenirii literare din secolele precedente. Căci, deşi accesul la texte în format electronic este deosebit de generos, utilizatorii rar au răbdare ca să parcurgă integral un roman sau un poem epic - şi de regulă au nevoie de un fragment sau de un citat celebru, scos din context.

Capitolul al şaptelea, "Creierul jonglerului", se concentrează asupra efectelor psihologice şi neurologice ale modului "multitasking" în care interacţionăm cu Internetul. Cel mai îngrijorător efect este că, sub permanentul bombardament de stimuli vizuali, auditivi şi tactili, memoriile pe termen scurt nu mai au răgaz să se transforme în memorii pe termen lung, iar informaţiile pe care le procesăm zilnic sînt uitate - şi însăşi gîndirea noastră devine redusă şi superficială. Poate că ştim unde să căutăm informaţiile importante, însă ni se reduce volumul informaţiilor importante pe care le purtăm în memorie.

O a treia digresiune prezintă succint "Creşterea scorurilor IQ" - un fenomen constatat de-a lungul secolului al douăzecilea şi explicat într-un mod interesant de către cel care la descoperit, neozeelandezul James Flynn.

Capitolul al optulea, "Biserica Google", analizează conexiunea dintre administraţia ştiinţifică introdusă de Frederick Winslow Taylor la începutul secolului al douăzecilea şi eficientizarea procesării informaţiilor adusă de compania Google pe Web. Autorul îi acordă o atenţie deosebită proiectului Google Book Search, care încearcă nici mai mult, nici mai puţin decît să scaneze toate cărţile tipărite din lume şi să le ofere în format numeric utilizatorilor de pe Internet. În partea a doua a capitolului, Nicholas Carr contrastează două metode - una bazată pe reflexie de durată după lectură pentru asimilarea în linişte a informaţiilor, alta bazată pe prelevarea rapidă a unor fragmente pentru procesare de moment. Poate că cea de-a doua e favorizată de Google şi poate că cercetările acestei companii vor duce în cele din urmă la apariţia unor forme de inteligenţă artificială. Dar cea dinti are de-a face cu inteligenţa umană.

Capitolul al nouălea, "Caută, memorie", discută despre perspectivele diverse asupra memoriei umane şi asupra căilor pentru buna ei dezvoltare şi utilizare, de la Socrate la Francis Bacon şi apoi la Umberto Eco. O concluzie interesantă este că pe Internet ne externalizăm memoria - individuală şi colectivă - iar o alta este că tot Internetul este cel care descurajează formarea memoriilor pe termen lung. După o prezentare detaliată a unor cercetări care au descoperit bazele neuronale ale memoriilor pe termen lung, autorul conchide că atunci cînd ne lăsăm memoria pe seama Internetului ne şi golim mintea de bogăţii.

Cea de-a patra digresiune este "Despre scrierea acestei cărţi" - de la crearea unor fragmente disparate, ca pe blog, cu întreruperi frecvente cauzate de e-mail şi de Internet, la decizia reducerii întreruperilor, apoi la revenirea consumului mediatic obişnuit după terminarea redactării volumului. Concluzia implicită este că, individual şi colectiv, am trecut de punctul de unde nu mai există întoarcere, iar existenţa noastră cotidiană nu se mai poate desfăşura fără telefoane mobile şi fără acces la Internet.

Capitolul al zecelea, "O chestie ca mine", prezintă receptarea unui program de calculator destul de celebru în anii 1960 - ELIZA, creat de Joseph Weizenbaum. Utilizatorii proiectau asupra acestui program apt să întreţină dialoguri simple o personalitate complexă şi un fel de inteligenţă, iar Nicholas Carr, în continuare, se întreabă în ce măsură nu doar formăm Internetul, ci şi Internetul ne formează pe noi. Iar alte experimente descrise pe larg de autor par să sugereze că, dacă ne bazăm prea mult pe programe de calculator şi prea puţin pe capacitatea noastră de a observa, învăţa şi anticipa, poate vom fi mai eficienţi, însă cu siguranţă că vom fi mai puţin creativi şi versatili.

Epilogul, "Elemente umane", revine la scene din filmul 2001 - o odiesee spaţială şi constată că, dacă HAL 9000 părea tulburător de uman, astronauţii dădeau impresia că erau... robotici, acţionaţi de algoritmi. Iar concluzia neliniştitoare este că, pe măsură ce ajungem să ne bazăm pe calculatoare pentru a media modul în care înţelegem lumea, propria noastră inteligenţă este aceea care e redusă la inteligenţă artificială.

Pe ansamblu, The Shallows mi s-a părut foarte relvantă, iar legăturile pe care le face între domenii diverse precum studiile mass-media, tehnica de calcul, psihologia şi neurologia sînt interesante şi adesea surprinzătoare. În lumina informaţiilor conţinute în acest volum, m-am felicitat pentru decizia de a ţine un jurnal de lecturi şi am decis că, atîta vreme cît fac efortul de a parcurge cărţi în loc să pierd zilnic ore în şir pe pagini Web, probabil mă aflu pe calea cea bună. Aşa încît vă recomand şi dumneavoastră să parcurgeţi The Shallows dacă veţi avea ocazia.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

miercuri, 28 august 2013

Malcolm Gladwell, "Outliers" (Little, Brown and Company, New York, 2008)

În anul 2009, după cum unii dintre dumneavoastră îşi amintesc, scriam pe blogul Ţesătorul despre două cărţi de excepţie ale jurnalistului Malcolm Gladwell, The Tipping Point, respectiv Blink. Au trecut cîţiva ani de atunci, însă amintirea a rămas. Ca urmare, spre sfîrşitul lunii august 2013, în doar şapte ore, am parcurs un alt volum de nonficţiune de acelaşi autor - Outliers - The Story of Success (Little, Brown and Company, New York, 2008). Şi iată ce am aflat:

De această dată, jurnalistul Malcolm Gladwell examinează factorii care duc la succes (sau la eşec) pornind de la nişte studii de caz precum muzica rock, programarea calculatoarelor, pilotarea avioanelor, matematica, agricultura, înţelegerea matematicii sau confecţiile. Ca şi în volumele precedente, autorul oferă informaţii din domenii diverse într-un stil concis, clar şi captivant.

Introducerea tratează despre o comunitate de imigranţi din Italia care au reconstruit în America localitatea lor natală, cu locuinţe cu etaj, biserică, legături sociale strînse, viticultură şi conversaţii în aer liber - ceea ce a dus, paradoxal, la o mică societate fără stres, fără boli cardiovasculare, fără criminalitate şi cu o speranţă de viaţă de invidiat. Concluzia - mediul social şi cultural influenţează existenţa indivizilor mai mult decît bănuiau socilogii şi psihologii înainte de a studia orăşelul Roseto.

Partea întîi, "Efectul Matei", tratează despre cazuri de succes precum formaţia Beatles, Wolfgang Amadeus Mozart sau programatorii Bill Joy şi Bill Gates. Concluzia autorului este că, pe lîngă talent nativ, în etapa formativă din copilărie şi adolescenţă oamenii au nevoie de ocazia de a exersa timp de zece mii de ore pentru a atinge nivelul de expertiză în domeniul de activitate pe care şi l-au ales. Iar studiile de caz analizate arată că uneori ocazia aceasta este rezultatul unui şir de accidente fericite şi mai degrabă improbabile.

Tot în partea întîi sînt contrastate cazuri de eşec, precum cel al unui american extrem de inteligent, Chris Langan, şi cazuri de succes, precum J. Robert Oppenheimer, coordonatorul proiectului pentru construirea primei bombe atomice. Poate în mod paradoxal pentru unii cititori, Malcolm Gladwell ajunge la concluzia că, dincolo de un anumit punct pe scara inteligenţei, e nevoie de alţi factori, precum educaţia şi mediul social (şi, aş adăuga, inteligenţa emoţională), pentru ca o persoană mai inteligentă decît media să aibă succes pe plan profesional. Şi, pentru a întări această concluzie, autorul aduce în discuţie o pleiadă de cazuri de avocaţi de mare succes din New York - toţi născuţi într-un interval de timp destul de îngust şi toţi descinşi din imigranţi evrei din Europa de Est care se lansaseră în comerţul cu confecţii în perioada Marii Crize Economice din 1929-1933.

În partea a doua, Gladwell tratează despre influenţa manifestată de moştenirea culturală a diverselor grupuri etnice - începînd cu descendenţi ai scoţienilor şi ai irlandezilor din Munţii Apalaşi şi cultura onoarei şi a violenţei, transmisă din generaţie în generaţie şi cuplată cu disponibilitatea armelor de foc, şi terminînd cu coreeni sau columbienilor educaţi în spiritul relaţiilor de respect în funcţie de situarea indivizilor pe scara socială. Uneori, aceste moşteniri culturale duc la conflicte de durată, soldate cu victime. Alteori, ele duc la accidente aviatice cauzate de bariere comunicaţionale. Şi, desigur, uneori apar şi soluţii simple, precum familiarizarea personalului dintr-o companie cu o limbă în care nu există atîtea pronume personale de politeţe, iar schimbarea codului de comunicare coincide cu o transformare a paradigmei de gîndire sau a tiparelor de interacţiune interpersonală.

Tot în partea a doua se prezintă relaţia dintre mentalităţile regionale sau naţionale şi obiceiurile de muncă agricolă - de la Europa bazată pe cultura grîului la China sudică specializată în creşterea orezului - iar implicaţiile sînt, cel puţin la prima vedere, paradoxale - ani şcolari mai scurţi în unele ţări, abilităţi matematice mai dezvoltate la unele grupuri etnice şi o etică a muncii mai sistematică.

Capitolul al nouălea discută un caz fericit în care dezavantajele economice şi sociale ale unui grup defavorizat sînt compensate de transplantarea valorilor şi eticii unui alt grup. Mai exact, se discută în detaliu rezultatele programului "Knowledge Is Power" (KIPP) de la o şcoală din Harlem care impune elevilor o etică a muncii şi studiului vecină cu dedicaţia chinezilor din orezării.

Epilogul examinează ţesătura de convenţii sociale, accidente şi ocazii care au condus de la achiziţia la începutul secolului al nouăsprezecelea a unei sclave negre din Africa de Vest de către un plantator anglo-saxon din Jamaica la formarea culturală în a doua jumătate a secolului al douăzecilea a jurnalistului Malcolm Gladwell sau a militarului de carieră Colin Powell. (Întîmplător, cei doi sînt înrudiţi.) Şi, ca o concluzie, aş aminti proverbul englezesc care zice că e nevoie de un sat întreg ca să creşti un copil. Căci succesul sau eşecul indivizilor, demonstrează Malcolm Gladwell, se bazează pe comunităţi, educaţie, ocazii şi contexte sociale, nu numai pe calităţile individuale.

Ca şi volumele anterioare ale acestui autor, Outliers merită pe deplin timpul şi banii dumneavoastră - poate şi pentru că, în secţiunile dedicate lui Bill Joy, veţi afla povestea unuia care a scris rîndurile de cod pe care, treizeci de ani mai tîrziu, funcţionează Internetul care vă permite să citiţi această recenzie. Căci, ca să citez un alt proverb, mai adevărat decît adevărul este povestea...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)