William Gibson - "Neuromancer" (1984)

Începînd din ianuarie 1991, sub influenţa războiului din Golful Persic, am scris o schiţă pe care ulterior am intitulat-o "Noaptea cea mai lungă". Prin aprilie am depus-o la redacţia revistei Anticipaţia sub pseudonimul Kilgore Trout, şi multă vreme nu am mai auzit nimic despre ea. Într-un tîrziu, nu-mi mai amintesc dacă în decembrie 1991 sau ianuarie 1992, m-am pomenit acasă cu un telefon de la domnul Mihai Dan Pavelescu ("Acel Mihai Dan Pavelescu, traducătorul?" "Da, eu sînt." "E o onoare să vă cunosc."), care citise schiţa, o identificase drept cyberpunk şi vroia să ştie dacă citisem Neuromancer (nu, nu-l citisem) şi dacă aş fi vrut să-l citesc.

În cazul în care mai are cineva vreun dubiu, vă spun sigur că Moş Crăciun există cu adevărat şi locuieşte în Drumul Taberei.

M-am întîlnit cu domnul Pavelescu în staţia de autobuz de la Universitate şi aşa a intrat Neuromancer (o ediţie britanică de buzunar) în viaţa mea.

Citisem deja "Johnny Mnemonic" şi "Burning Chrome", aşa încît titlul primei părţi a romanului, "Chiba City Blues', m-a pus pe jar. Ştiam că Molly fusese la Chiba pentru implanturi, iar Rikki, iubita ciber-spărgătorului Bobby Quine, plecase acolo pentru a deveni vedetă sim-stim. Şi acţiunea din Neuromancer începea chiar în Chiba.

Intriga romanului este un minunat exemplu de construcţie dinamică, unde personajele schimbă permanent locaţiile, incidentele se ţin lanţ, iar cartea se termină atît de repede încît cititorii nu au timp să se plictisească. Pe de altă parte, fiecare dintre părţile romanului, cinci la număr, pune imaginea de ansamblu într-o nouă perspectivă.

"Chiba City Blues" îi familiarizează pe cititori cu situaţia unui ciber-spărgător, sau "cowboy de consolă”, cum îi numeşte Gibson, care a fost mutilat de către cei ce-l angajaseră pentru că încercase să-i înşele. Spărgătorul, Henry Case pe nume, a venit la Chiba în speranţa că va fi tratat în clinicile clandestine. Pe măsură ce banii i se împuţinează şi tratamentul întîrzie să apară, protagonistul devine dependent de amfetamină şi se implică în lumea interlopă locală cu speranţa secretă că cineva îl va ucide în cele din urmă.

Situaţia se schimbă radical cînd Molly îl recrutează pentru un patron ciudat, Armitage. Case suferă operaţii chirurgicale care-i redau posibilitatea să-şi practice profesia, iar Armitage are nevoie de el pentru o misiune importantă.

Partea a doua, "Expediţia pentru cumpărături", transferă acţiunea în megalopolisul numit Sprawl (Lăbărţarea), un spaţiu urban ce se întinde de la Boston pînă la Atlanta. Pe parcursul asamblării echipei (lui Molly şi Case şi se alătură rînd pe rînd Finlandezul, Dixie Flatline, care este copia software a unui cowboy de consolă, şi Peter Riviera, un psihopat din Istanbul) între Case şi Molly se cimentează o alianţă, iar cei doi află nu numai că ţinta operaţiunii este Wintermute, o inteligenţă artificială, proprietate a unui clan orbital, ci şi că Armitage este de fapt un veteran din cel de-Al Treilea Război Mondial căruia i s-a implantat un simulacru de personalitate.

În partea a treia, "Miezul nopţii în Rue Jules Verne", echipa se apropie de obiectiv, mai precis ajunge la bordul staţiei spaţiale Freeside, proprietatea clanului orbital Tessier-Ashpool. Treptat, Case înţelege că Wintermute a iniţiat întreaga operaţiune cu scopul de a se elibera (sau poate a se avaria), iar acţiunea va afecta probabil şi cealaltă inteligenţă artificială a clanului. Operaţiunea este ameninţată de dezastru, întrucît trei membri ai Poliţiei Turing, însărcinată cu supravegherea inteligenţelor artificiale, încearcă să-l aresteze pe Case.

"Atacul din Lumina Hoinară" conduce acţiunea la punctul culminant. Wintermute îl salvează pe Case de Poliţia Turing, dar operaţiunea intră în criză de timp. Acţiunile lui Case din ciberspaţiu sînt stînjenite de apariţii ale celor două IA-uri, dintre care Neuromancer chiar îi propune protagonistului să renunţe şi să-şi continue existenţa ca simulacru informaţional într-o realitate virtuală. Molly, pe de altă parte, trebuie să intre în locuinţa clanului Tessier Ashpool, Straylight (Lumina Hoinară), şi se confruntă mai întîi cu bătrînul Ashpool, pe cale să se sinucidă, apoi cu Hideo, asasinul clonat al familiei. Armitage este împins şi el la nebunie şi sinucidere.

Acţiunea lui Case din ciberspaţiu reuşeşte, însă, iar cele două IA-uri fuzionează într-o meta-entitate complet eliberată de sub control uman. "Coda: Plecare şi sosire" îi aduce lui Case, întors la Chiba, vestea că noua entitate a contactat deja altele asemănătoare cu ea, probabil în alte sisteme planetare.

Intriga romanului, deşi condusă cu mînă de expert, este însă numai una dintre componente. Un alt factor de succes al lui Neuromancer l-a constituit lumea imaginară în care se desfăşoară acţiunea. Nu este nici o întîmplare că pe parcursul cărţii Gibson introduce artefacte precum ceasuri Dali sau colaje de obiecte de Marcel Duchamp. Lumea din Neuromancer este ea însăşi un colaj de fragmente semiotice unde se întîlnesc arta experimentală, cultura pop şi mijloacele de informare în masă.

Una dintre problemele cu care se confruntă fiecare scriitor este introducerea în naraţiune a elementelor de fundal într-un mod credibil şi agreabil. Gibson ne oferă o gamă foarte complexă de soluţii pentru această problemă. Uneori, informaţiile sînt oferite de vocea naratorială, alteori sînt un comentariu de televiziune auzit "întîmplător" de personaje, un colaj multimedia pregătit de un calculator sau o întîmplare personală povestită de un personaj altora. Adesea efectul de complexitate este amplificat de iluzia abil creată de autor că informaţiile acestea sînt numai fragmente din texte mult mai vaste la care cititorii nu au acces, dar pe care şi le pot închipui. Emisiunea auzită "întîmplător" este întreruptă, colajul multimedia este vizionat pe "fast-forward", personajul care povesteşte ascunde unele detalii.

O tehnică similară de sugerare a unei complexităţi vaste, abia întrezărită, este folosită şi în pasajele descriptive. Deşi decorurile sînt realizate cu o preocupare obsesivă pentru detalii, tonul naratorului sugerează că descrierea e făcută în grabă, că multă alte detalii baroce au fost trecute neglijent cu vederea. Cititorii sînt astfel invitaţi să completeze cu propria imaginaţie aceste detalii "neglijate".

Pe de altă parte, cititorii sînt ţinuţi într-o tensiune specială şi prin faptul că pe parcursul cărţii numeroase asemenea informaţii referitoare la personaje sau decoruri ajung ulterior să joace un rol mai mare sau mai mic în dezvoltarea acţiunii. Astfel, cititorii nu ştiu niciodată căror informaţii să le aloce atenţie şi cărora nu, iar efortul de a înţelege şi reţine tot (mai ales cînd unele aspecte nu sînt explicate la prima menţionare, ci doar mai tîrziu sau deloc) duce la un efect de suprasarcină senzorială, o stare mentală şi emoţională menită să-l apropie pe cititor de condiţia personajelor.

Neuromancer a cunoscut un succes enorm atît la marele public cît şi la critică. A fost distins cu nu mai puţin de şase premii literare, a fost analizat şi interpretat în mediile academice, a inspirat teze de master şi de doctorat (inclusiv ale subsemnatului) şi nu în ultimul rînd a fost considerat mulţi ani la rînd, în combinaţie cu un calculator şi un modem, drept dovadă că posesorul se ocupă cu infracţiuni computerizate. William Gibson a declarat că vînzările acestei cărţi au crescut an de an, iar acum numai de pe urma ei are asigurat un trai destul de confortabil. Pe de altă parte, ar fi încîntat dacă cineva ar scrie un Neuromancer pentru anii '90 sau pentru noul mileniu, atîta timp cît nu va trebui să fie chiar el.

Cîteva cuvinte despre traducere: Am citit excelenta traducere făcută de domnul Pavelescu în manuscris. Ulterior, cînd editura Cristian din Craiova a publicat romanul sub titlul Neuromantul în 1994, am cumpărat cîteva exemplare şi le-am oferit cadou prietenilor şi cunoştinţelor. (Şi, pentru că era păcat ca lucrurile să se oprească aici, Editura Leda a publicat în 2005 o nouă ediţie cu coperte argintii metalizate - una dintre cele mai elegante cărţi de pe piaţa românească - iar în 2008 am avut plăcerea să fiu redactorul literar al celei de-a treia ediţii, publicată la Editura Univers.) Îmi place să cred că, aşa cum apariţia originalului a dus la proliferarea genului cyberpunk în Statele Unite ale Americii în a doua jumătate a anilor '80, traducerea aceasta a impulsionat o mişcare similară şi în ţara noastră.

(P.S. Pentru mai multe informaţii vizitaţi site-ul oficial al autorului la http://www.williamgibsonbooks.com/index.asp. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm. Lectură plăcută!)