E, am ieşit din bloc, mi-am pus, gen, ochelarii, şi nici nu i-am pus bine pe nas că s-au apucat să abereze. Mă uitam încoace - "Grădina Zoologică Bronx". Mă uitam încolo - "Manhattan". Mă uitam în partea ailaltă - "Monumentul ridicat în memoria lui Jennifer Lopez", cine-o mai fi fost şi aia... Numa' când mă uitam la blocurile şi la maşinile din cartieru' meu ochelarii ăştia pentru realitate-amplificată o dădeau pe litere ruseşti şi pe alţi carcalaci fără nici o noimă, că vecinii mei, oameni strângători, săracii, când pun mâna pe câte-o mobilă, pe câte-o tărăboanţă sau pe câte-un material de construcţii le virusează temeinic cipu' de identificare ca să nu le mai recunoască nici ăia din fabricile unde-au fost făcute. Să nu crezi că maşina mea era mai brează, c-avea cipu' virusat şi paravirusat de când am luat-o.
Nici acuma nu-mi vine să cred că nu mai am maşina, să mor eu. O luasem la mâna a doua de la un client care-adunase o ditamai datorie la mine şi care-ntr-un târziu îşi dăduse până şi el seama că n-avea nici o şansă să plătească sau să mai vadă marfă pe datorie de la mine, şi de-milă-de-silă îmi dăduse maşina asta, un Nexus care pe vremuri fusese roşu ca focu', da-ntre timp ajunsese, gen, ca ăia din echipa care-a ieşit codaşă la meciurile de paintball de pe Commando TV sau ceva. Săraca, maşinuţa aia, nu era săptămână - nu era zi - să n-o-mproaşte drăcarii ăia mici din cartier cu toate prostiile de culori şi de modele şi de inscripţii, da' nu mă supăram, fată, că şi-aşa n-aveam bani ca s-o duc la vopsitorie.
Şi-n dimineaţa aia de luni m-am urcat frumos, cu băgare de seamă, ca să nu plesnească naibii iar bancheta pe undeva, am tras de interfaţa ochelarilor să-mi cânte-o piesă cu Shoot 2 Kill, că tot mai aveam draci pe Corazon că-mi făcuse terci gândacu-ăla, am pornit motoru' şi-am apucat-o către liceu' William Burroughs. Două străzi mai încolo, în faţă la imprimeria aia unde fac cărţi de vizită şi inscripţionează tricouri şi căni şi toate prostiile, m-aştepta Sharon.
Era de la mine din gaşcă şi era singura albă sau caucaziană sau WASP sau cum vrei să-i zici. O fată tare de treabă, înăltuţă şi roşcată, cu ochii verzi. Umbla în trening Speed, ca al meu, numa' c-al ei era, aşa, un soi de prăzuliu, nu vişiniu ca al meu, şi pe dedesubt avea un tricou cu paiete, cu Paco. Cre' că şi-l făcuse singură.
Fată, şi s-a urcat Sharon în maşină, lângă mine.
- Isabel! Ce faci, fată?
Am zâmbit, aşa, la ea, şi-am dat zgomoteca ălora de la Shoot 2 Kill mai încet ca să ne auzim fără să răcnim ca apucatele.
- Ce să fac, fată? Una, alta.
Şi, după ce m-a pupat, s-a trântit asta pe banchetă de parc-ar fi sărit cu paraşuta sau ceva, să mor eu. Am auzit cum a pârâit husa aia şi mi-am zis: "Gata, iar o să cos la ea pân-o să mi se urască."
- Ce-ai de te-arunci aşa, ca disperata?
S-a uitat la mine - gen, ce m-a apucat?
- Da'... doar m-am aşezat...
- Las-o-n puii mei cu-aşezatu', că vezi şi tu că se mai ţin husele-astea-n trei leucoplasturi şi două aţe dentare! Şi nici n-am de unde să iau altele.
- Hai, fată, că ţi le cos eu, a zis Sharon şi-a-ntins mâna ca să deschidă torpedou'.
Am prins-o iute de mână până să-l deschidă.
- Te-a apucat chefu' de cusut luni de dimineaţă? Mă laşi?
S-a uitat în altă parte - gen, îşi dăduse seama că mă călcase pe nervi şi nu prea ştia cum s-o dea cotită.
- Am zis că ai ac şi aţă în torpedou...
- Am pe dracu' ghem. Ce, îţi face impresia că mă plimb cu ac şi aţă după mine prin oraş?
- Nu, fată, da' dacă zici că s-a rupt husa...
- Las' că n-o să crape dacă stă descusută până mâine sau ceva. Închide-n puii mei uşa şi hai să mergem, că parcă văd c-o să-ncuie ăia porţile la liceu şi rămânem, gen, pe dinafară!
A-nchis uşa cu grijă, să nu strice cumva ceva, şi-a pus centura şi şi-a făcut de lucru cu mobilu' pân-am ajuns în faţa liceului. Fată, asta mi-a plăcut mereu la Sharon: se prindea repede când eram cu nervii pe moaţe şi-avea grijă să nu mă zgândăre când nu era cazu'. N-am apucat s-o-ntreb ce-i mai făcea bişonu' sau chestii de-astea, c-am ajuns la liceu şi-am intrat pe porţile blindate pe care scria frumos, cu litere alb-roşii îmbârligate: "William borrows, but U have 2 pay up front."
Am găsit loc de parcare şi-am dat să cobor, da' m-am nimerit portieră-n portieră c-un Adder din care-ncerca să se dea jos careva.
M-am uitat cine era. Fată, Adderu-avea geamuri negre, oglindă, de şmecher, aşa că nu se vedea cine era-năuntru. Da' bizonu' care se proptise cu portiera-n portiera mea nici gând să-nchidă şi să mă lase, gen, să cobor. Am încercat o dată, de două ori. Pân' la urmă, dac-am văzut că ăla nu se potolea cu nici un chip, am închis naibii portiera şi l-am lăsat pe bizon să iasă primu', că altfel îmbătrâneam acolo şi nu mă mai vedeam coborâtă din maşină.
Bizonu' ăla nu era nimeni altu' decât Straight Edge, unu' de la o clasă paralelă care vinde cocaină sintetică. Mă rog, vindea, că s-a lăsat.
M-am dat şi eu jos.
- Ia zi, Edge, ţi-ai luat maşină cu tot cu şofer?
S-a uitat la mine lung, cu privirea aia fixă care te băga-n sperieţi. Fată, am auzit că până şi profii dădeau în bâlbâială dacă se uita Straight Edge la ei. Asta când se-ntâmpla să dea pe la şcoală.
- Mută-ţi rabla mai încolo, că-mi iei vopseaua!
Scurt pe doi. Edge nu stătea la discuţii.
Fată, şi s-a trântit portiera Adderului pe partea ailaltă...
- Ei, care-i treaba?
M-am uitat şi-am rămas aşa, ca proasta. Şoferu' era numa' bun să-l mănânci pe tot la desert şi să te lingi pe degete. Negru, dar, aşa, un negru cum e ciocolata cu lapte, frumos de pica, şi-avea nişte ochi căprui cu gene lungi şi dese şi-o gură cărnoasă făcută ca s-o mozoleşti pe-ndelete. Lumea a luat o pauză - gen, stop joc - şi-am simţit că inima-mi bătea-ncet şi greu şi că nu mai aveam aer. Chiar şi Shoot 2 Kill au tăcut.
Am scuturat din cap ca să mă dezmeticesc şi-am dat să zic ceva.
- Ăă...
Mai mult n-am fost în stare.
- Mută-ţi niţel maşina, că e loc destul, mi-a zis tipu'. Hai, frate!
Şi-a plecat cu Straight Edge spre intrarea liceului. M-am uitat lung după el, că aveam de ce. Era înalt, suplu, numai fibră, cu nişte umeri puternici şi lucioşi şi c-un trapez de povestit la nepoţi şi se mişca...
Fată, se mişca băiatu-ăsta ceva de vis!
Pân' la urmă mi-am desprins privirea de la el şi - ce crezi? Sharon se uita şi ea lung după tipu-ăsta nou. Nici n-auzisem când coborâse din maşină.
- Fată, i-am zis, închide-n puii mei gura, că arăţi ca o păpuşă gonflabilă!
S-a uitat la mine c-un aer vinovat şi-a-ncercat să zâmbească, da' nu prea i-a reuşit manevra.
Am tras maşina mai încolo, că n-aveam nici un chef să mă iau la harţă cu Straight Edge, şi pe urmă m-am dus cu Sharon la punctu' de control. Ăia de la firma de pază - un negrişor slăbănog pe care-l chema T.T. şi-un portorican bătrân, Rico - ne-au trecut prin cadrul detectorului de metale, ne-au scanat cu tot felu' de senzori şi mi-au confiscat un briceag butterfly pe care-l luam special ca să-l găsească ăştia şi să se bucure că au confiscat şi ei ceva. Oricum, erau băieţi de treabă, la plecare mi-l dădeau înapoi în fiecare după-masă. Nici nu se chinuiau prea tare cu puricatu', că ştiau că, dacă ne făceau viaţa interesantă, ne puneam şi noi mintea ca să le-o facem lor mai interesantă decât ar fi vrut.
Ochelarii mi-au arătat la ce sală aveam ore şi care era traseu', nu c-aş fi avut neapărat nevoie, da' se mai întâmpla ba să ne mute mobilele de pe culoare câte-un specialist în feng-shui adus de directoare, ba să ne zugrăvească pereţii şi tavanele cu sigle şi reclame câte-o corporaţie care ne sponsoriza luna aia, şi uneori eram, gen, dezorientată. Ţin minte că-n dimineaţa aia de luni tocmai vopsiseră unii de la Toksy Cola dulapurile de pe holuri cu vopsea cu nanomeci şi, peste tot unde te uitai, se târa sigla firmei încoace şi încolo peste uşile dulapurilor, ca un balon de săpun care nu mai avea de gând să se spargă odată. Doar că apucase careva să hăcuiască codul nanomecilor din vopsea şi-n loc de "Toksy Cola" sigla afişa alte aberaţii, scrise tot cu fonturile-alea pe care le ştie toată lumea - gen, mai mare râsu'.
Am ajuns la clasă, m-am aşezat la geam, mai spre fundu' clasei, că-mi ţinuse Natalia loc strategic, departe de catedră, şi n-am apucat bine să m-aşez c-a intrat profa... Cre' că profa de chimie era. Mă rog, ce-or fi predat profii-acolo, în legea lor, puteau să se şi schimbe-ntre ei şi-ăla de tehnologie să predea mate sau invers, că nimeni nu era atent la ei în afară de Marcus. Mi-am văzut de-ale mele, pe mobil, da' cu lecţia deschisă-ntr-o fereastră şi cu cognoboţii geană pe ce ne dădea profa de făcut, ca să n-am necazuri în prag de absolvire.
Mai ţin minte că-n ziua aia Natalia... A, fată, nu ţi-am zis: Şi Natalia era de la mine din gaşcă. Brunetă, ca şi mine - nu te uita că sunt roşcată, că l-am vopsit - şi cu ochi căprui. Se-mbrăca tot în trening Speed, că toate din gaşcă ne luam marca aia, numa' c-al ei era albastru-electric şi culoarea n-o avantaja de nici un fel. E, în ziua aia, Natalia, la prânz, la cantină, s-a dus la unu' mic şi negricios, unu' pe care-l chema Al, şi l-a făcut să plece şi să-i lase ei tava cu mâncare. Nu că nu i-ar fi ajuns mâncarea lu' Natalia, că ne dădeau alea de la cantină porţii de bun-simţ, da' Natalia îşi punea din când în când ambiţia să bage frica-n careva sub nasu' paznicilor şi sub lentila camerei de luat vederi, aşa, de chestie. Şi ţin minte că s-a dus la ăla mic la masă, s-a uitat fix la el până când i s-a pus ăluia un nod în gât de nu i-a mai trebuit nici mâncare, nici nimic, şi Al s-a ridicat şi-a plecat. Natalia nici măcar n-a scos gheara Spyderco la el sau ceva - dar Al a-nţeles oricum mesaju' şi s-a tirat. Numa' că-nainte să plece cu coada-ntre picioare a bălmăjit, aşa, cu juma' de gură:
- Bă, dacă faceţi faze de-astea, io vin cu tata la şcoală.
Fată, am râs toate din gaşcă de ne-am strâmbat. Zi şi tu, după ce c-a fost fraier şi-a pus botu' la manevra lu' Natalia, ne-a mai şi ameninţat că vine cu ta-su! Mă laşi?
Postări
