Neal Stephenson & Frederick George, "The Cobweb" (1996)

Imagine preluată de pe situl penguin.com.au

La mijlocul lunii mai 2004, chiar în ziua când lansam simultan volumele Necropolis (ediția a doua) și An/Organic (ediția întâi), am primit cadou, din partea domnului Bogdan Tudor Bucheru, un colet cu cărți din Statele Unite ale Americii - între care al doilea roman scris de către Neal Stephenson în colaborare cu unchiul său, Frederick George - The Cobweb (editura Bantam Books, New York, 1996). L-am parcurs în același an.

Și iată ce am aflat:

Dacă Interface era plasat în ceea ce, la mijlocul anilor 1990, se presupunea că avea să fie viitorul apropiat, The Cobweb se petrece în ceea ce, pe atunci, era trecutul recent. Mai exact, în 1990, în vremea operațiunilor militare americane din Kuweit, șeriful adjunct Clyde Banks, dintr-un orășel din Iowa, rămâne să aibă grijă de fiica sa de cinci luni, căci doamna Désirée Banks a fost chemată în serviciul militar în Orientul Mijlociu.

Din păcate, Clyde descoperă că, la universitatea din apropiere, expatriații irakieni pregătesc un atac biologic asupra populației civile americane, iar protagonistul trebuie să intervină ca să oprească inițierea unei epidemii locale de botulism.

Cum, la data când am citit prima oară The Cobweb, parcursesem relativ recent și apreciasem mult precedentul roman al celor doi autori americani, Interface, mărturisesc că așteptările mele erau destul de mari.

Din acest punct de vedere, recunosc că prima lectură m-a cam dezamăgit. (Firește, poate că ar fi trebuit să iau în calcul ideea că domnul Neal Stephenson și unchiul său, Frederick George, deciseseră în anii 1990 să scrie romane techno-thriller doar ca să se amuze.)

Pe de altă parte, cum, între timp, am citit alte romane mai recente ale lui Neal Stephenson, precum Reamde sau Termination Shock, în care componenta techno-thriller e mai vizibilă, iar cea științifico-fantastică e în bună parte atenuată, probabil că, la o a doua lectură, aș trata The Cobweb cu mai multă îngăduință. În fond, e literatură de consum, cu o premisă interesantă, cu o scriitură clară, inteligibilă, cu o intrigă captivantă și cu un protagonist destul de simpatic.

E drept și că am fost mult mai impresionat de romane ulterioare ale lui Neal Stephenson, precum The Confusion sau The System of the World din Ciclul Baroc. Însă, despre acelea, rămâne să discutăm în detaliu cu alte prilejuri tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Neal Stephenson, "Quicksilver" (2003)

(Imagine preluată de pe situl Antiqbook)

În 2003, prin amabilitatea domnului Bogdan Tudor Bucheru, am primit cadou un exemplar cartonat din prima ediție a unui volum de Neal Stephenson: Quicksilver (Editura HarperCollins, New York, 2003). De parcurs, am izbutit să îl parcurg abia la a patra tentativă, în intervalul decembrie 2018 - ianuarie 2019.

Și iată ce am aflat:

După cum scrie chiar pe copertă, Quicksilver este primul volum dintr-o serie mai amplă, intitulată Ciclul baroc. Și... e un volum omnibus, care cuprinde trei romane.

Cel dintâi roman al seriei se intitulează Quicksilver. La începutul acestuia, în octombrie 1713, Enoch Root (pe care poate vi-l amintiți din Cryptonomicon) îl vizitează undeva, lângă Boston, pe un anume Daniel Waterhouse, membru al Societății Regale și întemeietor al Institutului din Golful Massachussetts pentru Arte Tehnologice. Dr. Waterhouse se vede nevoit să înceteze lucrul la mașina de calcul pe care o făcuse după planurile lui Leibniz și, la invitația unei principese moștenitoare, să se îmbarce pentru a reveni în Anglia.

Pe parcurs, Dr. Waterhouse își amintește evenimente din tinerețea sa, precum Marea Ciumă din 1665, Marele Incendiu din 1666, studii făcute la Cambridge în compania lui Isaac Newton, precum și interesul acestuia pentru optică, pentru alchimie, pentru mecanică și pentru hidrodinamică - ceea ce îl conduce la dezvoltarea calculului integral.

Traversarea Atlanticului se dovedește mai anevoioasă decât era cazul, în principal din cauza lui Edward Teach, zis Barbă-Neagră, și a flotilei sale de pirați, însă, mulțumită căpitanului van Hoek și echipajului de pe Minerva, Dr. Waterhouse scapă cu bine.

Al doilea roman, King of the Vagabonds, are alt fir narativ și alt protagonist. Jack Shaftoe este un copil al străzii care ajută la abordarea și jefuirea navelor comerciale ancorate în estuarul Tamisei, apoi la executarea condamnaților la Tyburn, iar, în cele din urmă, devine copil de trupă, împreună cu fratele său, Bob, într-un regiment de dragoni. Mai târziu, tânărul Shaftoe ajunge la asediul Vienei, unde o salvează pe o sclavă, Eliza. Cei doi rătăcesc prin Austria și Boemia, apoi ajung la Leipzig, unde au de-a face cu dr. Gottfried Wilhelm Leibniz și cu familia de bancheri von Hacklheber. După o călătorie prin Saxonia și aventuri în Munții Hartz, Jack și Eliza ajung în Amsterdam, iar ea se implică în afaceri și în speculații financiare. De acolo, Jack merge la Paris, unde își croiește relații în lumea interlopă, apoi la Lyons.

Jack revine la Paris, e capturat, însă evadează, iscând confuzii la un bal mascat unde vedeta era Regele Soare. Reîntors în Amsterdam, decide să plece în lume și să câștige o avere, ceea ce o înfurie pe Eliza atât de mult încât îl atacă cu un harpon. Iar pirații de pe coasta berberă capturează vasul pe care călătorea protagonistul, drept pentru care, la finalul romanului, Jack ajunge sclav la galere.

Al treilea roman se intitulează Odalisque și prezintă moartea lui Carol al II-lea, apoi accederea lui Iacob al II-lea la tronul Angliei. Eliza se stabilește la Versailles, unde, pe de o parte, atrage aristocrația franceză în speculații financiare, iar, pe de altă parte, spionează în beneficiul lui William de Orania. Daniel Waterhouse se implică în intrigile de la curtea regală, dar și în cercetările lui Isaac Newton. Bob Shaftoe, în schimb, revine în Anglia cu un regiment de dragoni în care devenise sergent-major și participă la reprimarea rebeliunii ducelui de Monmouth. Apoi, în Olanda, o contactează pe Eliza și îi solicită ajutorul pentru eliberarea iubitei lui, Abigail, din sclavie.

Daniel Waterhouse e întemnițat de iacobini, în vreme ce Eliza dejoacă o tentativă de asasinat asupra lui William de Orania. La Versailles, un tânăr criptanalist, Rossignol, decriptează jurnalul brodat al Elizei și îl informează pe Ludovic al XIV-lea despre unele dintre deplasările și activitățile ei, însă Eliza îl seduce, iar Rossignol trece sub tăcere faptele ei de spionaj condamnabile.

Spre final, Daniel Waterhouse asistă la Glorioasa Revoluție și la fuga lui Iacob al II-lea. Eliza dă naștere unui copil. Societatea Regală, în schimb, organizează o petrecere de adio pentru dr. Waterhouse - care suferă de calculi renali și poate nu va supraviețui litotomiei.

Printre numeroasele calități care recomandă acest volum omnibus, voi aminti doar câteva:

Mai întâi, intriga vastă, cuprinzătoare, ce implică evenimente din istoria politică, militară și economică a mai multor țări europene. Munca de documentare a autorului a fost titanică, iar rezultatele se văd.

În al doilea rând, e de apreciat vasta galerie de personaje. Domnul Stephenson a plasat la finalul volumului o listă a zecilor de personaje ce apar în acest volum, cu notițe biografice, și a avut grijă să facă diferența între persoanele istorice, precum Samuel Pepys, și personajele fictive, precum dr. Daniel Waterhouse. Și aici, efortul scriitorului a fost colosal, căci în romanele din Quicksilver apar Sir Isaac Newton, Christiaan Huygens, Robert Hooke, John Wilkins, Sir Christopher Wren, precum și o pleiadă de aristocrați și de monarhi.

În al treilea rând, am fost impresionat de diversitatea convențiilor textuale folosite. Astfel, vaste porțiuni din Odalisque sunt scrise în stilul de roman epistolar, iar altele redau pasaje din jurnalul Elizei. De asemenea, unele scene iau forma unor piese de teatru în miniatură. Ca un omagiu la adresa lui Thomas Pynchon, pe alocuri apar cântece umoristice și numere de vodevil.

Nu în ultimul rând, merită amintită bogăția vocabularului utilizat. Atât discursul personajelor, cât și stilul indirect liber în care le sunt redate gândurile și percepțiile sunt foarte grijuliu construite pentru a prezenta atmosfera istorică și mentalitatea epocii.

Aș dori, de asemenea, să menționez prezentarea foarte îngrijită a volumului: copertă cartonată, supracopertă color, metalizată, în relief, tehnoredactare îngrijită, hărți relevante pe coperta a doua și a treia, margini zimțate, inegale ale filelor, ca la cărțile vechi.

Ca urmare a celor expuse mai sus, imediat cum am terminat volumul Quicksilver l-am început pe următorul, The Confusion. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie. 

Bogdan Tudor Bucheru, Cătălin Sandu (antologatori), "Alte lumi, alte legende" (2002)

La începutul lunii ianuarie, 2003, am participat, împreună cu cîţiva colegi scriitori, la lansarea unei antologii îngrijite de Bogdan Tudor Bucheru şi de Cătălin Sandu, intitulată Alte lumi, alte legende (Editura Media Tech, Iaşi, 2002). Am primit autografe de la autoare şi autori, am sărbătorit evenimentul... iar de parcurs antologia, am reuşit abia în iulie 2013.

Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:

Din cuvîntul înainte semnat de Cătălin Sandu şi intitulat "Celelalte legende" reiese că Alte lumi... reprezintă un fel de continuare a antologiei îngrijite de acesta în anul precedent, Timpul eroilor. Unii autori prezenţi acolo se regăsesc şi în acest volum, alţii sînt nou-veniţi.

Primul text îi aparţine lui Marian Coman. "Între ziduri" reia povestea meşterului Manole, într-un caleidoscop de discursuri şi de puncte de vedere atent diferenţiate prin utilizarea cursivelor şi aldinelor.

Povestirea următoare, "Sub semnul lui unsprezece", este semnată de Liviu Radu - autor care a contribuit şi la Timpul eroilor. Într-un mod ingenios, intriga intersectează destinele lui Alexandru Vodă cel Rău, Mihai Viteazul şi... Faust. Vă reamintesc că povestirea aceasta a fost inclusă şi în volumele Cifrele sunt reci, numerele-s calde, respectiv Povestiri fantastice.

"Ultima frontieră" de Ovidiu Bufnilă este o schiţă narată la persoana întîi, într-un stil care aminteşte de Henry Miller sau de Louis Ferdinand Céline.

"Peripeţiile Alicei în Ţara Mordorului" de Jean Lorin Sterian pastişează, în schimb, cele două cărţi despre Alice ale lui Lewis Carroll. De această dată, Alice ajunge  pe Pămîntul de Mijloc al lui J.R.R. Tolkien, unde conversează cu Frodo, Sam şi Gollum.

"Pui de lup, inimă de şarpe" reprezintă contribuţia mea la Alte lumi, alte legende. Ca şi povestirea precedentă, este o trimitere la subspecia high fantasy, pe linia lui J.R.R. Tolkien sau Stephen R. Donaldson, însă sub forma unui roman condensat, precum cele din The Atrocity Exhibition sau din Schismatrix Plus.

Ana-Maria Negrilă, în schimb, în "Povestea călătorului de la soare-apune", revizitează cîteva personaje şi evenimente din O mie şi una de nopţi, mînuind cu măiestrie atît tehnica povestirii-cadru cît şi stilul. Ulterior, povestirea aceasta a fost inclusă în volumul Oraşul ascuns.

Tot O mie şi una de nopţi revizitează şi Anca Amuzescu în povestirea "Seducţia stigmatului sau Adevărata poveste a Şeherezadei". Dacă Ana-Maria Negrilă impresionează prin stil, Anca Amuzescu îi pune pe gînduri pe cititori cu tema povestirii sale - respectiv modurile în care realitatea şi ficţiunea se influenţează reciproc şi se întrepătrund.

Bogdan Tudor Bucheru, la rîndul său, contribuie cu "Zalm per Oxis", o povestire istorică foarte îngrijită din punct de vedere stilistic şi plasată în Dacia, în antichitate. Dealtfel, "Zalm per Oxis" a fost inclusă şi în volumul Anotimpurile.

Poate cel mai puţin încadrată în tema antologiei este povestirea lui Robert David "Turnurile gemene", în care personajele principale sînt scriitorii Philip K. Dick şi Tim Powers. În realitatea paralelă din poveste, ultimul roman scris de Philip K. Dick este despre atacuri teroriste şi se intitulează... (Aţi ghicit.)

Antologia se încheie cu un basm cult, "Povestea cu Pasărea de Foc", ce îi aparţine lui Cătălin Sandu. Personajele sînt "împrumutate" de la Ion Creangă şi Petre Ispirescu, dar trimiterile intertextuale duc şi la basmele culte ale lui Mihai Eminescu. Stilul este foarte îngrijit, iar pastişa e delicioasă.

Pe ansamblu, Alte lumi, alte legende este o antologie mai reuşită decît Timpul eroilor, iar destule dintre textele incluse invită şi recompensează o a doua lectură. Desigur, după ce am parcurs-o, m-am simţit tentat să încep un roman fantastic de Liviu Radu. Dar asta e altă poveste...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

China Miéville - King Rat (1998)

Prin 2003, după ce citisem cu mare plăcere Perdido Street Station şi The Scar, am primit cadou de la Bogdan Tudor Bucheru un exemplar din primul roman al lui China Miéville, King Rat (Editura Tor, New York, 2000). Am început lectura cu entuziasm, însă, pe măsură ce am progresat prin acest roman, am fost din ce în ce mai dezamăgit, iar lectura a trenat. Poate tot din cauza dezamăgirii am şi întîrziat atît cu scrierea unei cronici pe marginea lui.

Să vă ofer şi dumneavoastră cîteva detalii:

Acţiunea romanului se petrece la Londra, aproape de finalul secolului al douăzecilea. În prolog, cineva pătrunde pe furiş în locuinţa unui cetăţean.

În „Partea întîi – Sticlă”, un tînăr numit Saul Garamond ajunge seara în vizită la tatăl său, la Londra, iar dimineaţă este acuzat că l-ar fi aruncat pe fereastră. Protagonistul e ajutat să evadeze din arest de o creatură, Regele Şobolan, care îi spune că e unchiul său şi că maică-sa (pe care tînărul n-a cunoscut-o niciodată) fusese tot din neamul şobolanilor. Regele Şobolan începe să-l înveţe cum să se caţere pe ziduri şi cum să găsească mîncare în pubele. Aparent, cel care l-a ucis pe Garamond senior va dori să-i găsească şi să-i ucidă şi pe ei...

În „Partea a doua – Noul Oraş”, prietenii lui Saul sînt vizitaţi de un flautist foarte talentat care vrea să înregistreze cu ei pentru remixuri jungle. Doi poliţişti de la locul crimei sunt ucişi, la rândul lor, iar Saul e instruit cum să se orienteze prin reţeaua de canalizare londoneză.

În „Partea a treia – Lecţii de ritm şi istorie”, Saul îşi testează noile puteri, dar e capturat pe străzile Londrei, legat fedeleş şi pus într-o presă pentru automobile vechi. Regele Şobolan îl salvează în ultimul moment şi-l prezintă altor două personaje fantastice – Anansi (regele păianjenilor) şi Loplop (regele păsărilor). Din păcate, flautistul care i-a înecat supuşii Regelui, cu şapte secole în urmă, în Hamelin, este cel care îi vizitează pe prietenii lui Saul – şi care îl ucide pe unul dintre aceştia, Kay.

În „Partea a patra – Sânge”, Saul, explorînd apartamentul tatălui său, îşi dă seama că Regele Şobolan îl minţise – mai exact, Saul a venit pe lume ca urmare a faptului că Regele a violat-o pe soţia unui om, iar acesta din urmă l-a crescut ca pe copilul său. Aici are loc o primă confruntare cu flautistul Pete, iar Saul constată că melodiile interpretate de Pete pot să-i hipnotizeze pe aliaţii săi şi să-i transforme temporar în slujitori ai flautistului.

În „Partea a cincea – Spirite”, prietenii lui Saul se ocupă de remixarea unor piese jungle, în vreme ce ancheta condusă de inspectorul Crowley progresează. Saul îl acuză pe Regele Şobolan de manipulare şi de faptul că l-a folosit ca momeală pentru flautist, apoi decide să adune armata şobolanilor londonezi pentru o nouă confruntare cu Pete. Se va folosi de ajutorul lui Anansi, dar preferă să nu mai aibă de-a face nici cu Regele Şobolan, nici cu Loplop (care a căzut cu uşurinţă pradă vrăjii flautistului). Cu toate acestea, în canale, se vede nevoit să întrerupă o luptă între Regele Şobolan şi Loplop, iar cercetaşii săi şobolani pleacă în căutarea flautistului.

În „Partea a şasea – Junglist Terror”, armate de şobolani, păianjeni şi păsări se strâng la un club de noapte londonez, pe parcursul unei megapetreceri numite „Junglist Terror”, pentru o ultimă înfruntare cu flautistul Pete. Din păcate, piesele înregistrate de acesta din urmă şi redate prin sistemul de amplificare al clubului au un efect devastator asupra creaturilor. Ultima luptă a lui Saul împotriva flautistului este cu adevărat disperată, pe viaţă şi pe moarte. Iar Regele Şobolan intervine într-un moment crucial.

Fireşte, după toate cele îndurate, Saul refuză să-l ajute pe Rege să recîştige loialitatea supuşilor săi. În „Epilog”, Saul îi adună pe şobolani în canalizare numai ca să abdice şi să declare primul an al Republicii Şobolanilor, în care el va fi un simplu cetăţean. Deşi poate că, odată, cîndva, Regele va reveni ca să se răzbune pe propriul său fiu...

Unul dintre motivele pentru care King Rat m-a dezamăgit este că aveam un orizont de aşteptare de la romanele lui China Miéville, iar King Rat nu se potriveşte deloc cu acesta. Mai exact, aşteptam o combinaţie de steampunk şi fantastic plasată într-un tărîm imaginar, însă am primit un urban fantasy în care fantasticul se combină cu o anchetă poliţistă şi cu numeroase referiri la muzica remixată drum'n'bass. Probabil că, dacă nu aş fi citit mai înainte primele două romane din trilogia Bas Lag, altfel m-aş fi raportat la această carte.

Un alt motiv de dezamăgire este că, faţă de Perdido Street Station, spre exemplu, King Rat pare un roman destul de sărăcăcios în privinţa imaginaţiei. Cel dintîi punea în scenă o puzderie de creaturi fantastice, tehnologii nemaivăzute, acţionate prin magie şi prin forţa aburului, decoruri variate, multiple fire narative şi răsturnări spectaculoase de situaţie. Cel de-al doilea are o gamă mult mai restrînsă de creaturi, un decor în cea mai mare parte tern, mai puţine planuri narative şi o intrigă mai puţin spectaculoasă.

E drept că ediţia americană de la Tor este frumos îngrijită, cu hîrtie de bună calitate, cu o tehnoredactare aerisită, generoasă, şi cu o prezentare grafică de efect. Dar, conţinutul romanului fiind cel prezentat mai sus, nu m-am simţit niciodată ispitit să redeschid King Rat şi să recitesc pasaje din acest roman, ori să caut altele cu o tematică asemănătoare. Poate că nu mi se potriveşte mie genul urban fantasy, cine ştie...

După cum probabil aţi aflat deja din alte surse, recent a apărut o ediţie română a acestui roman, sub titlul Regele Şobolan, la Editura Paladin, în traducerea domnului Mircea Pricăjan. În ceea ce mă priveşte, decît să recitesc romanul acesta, ori să parcurg alt urban fantasy, am să prefer combinaţia de steampunk şi fantastic cu care m-a încîntat China Miéville în seria Bas Lag – pentru că am regăsit-o în cărţi de Jay Lake şi de Stephen Hunt.

Dar despre acelea vom discuta cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Bruce Sterling, "Crystal Express" (1989)

Pe 14 mai 2004, în dimineaţa zilei cînd am lansat volumele Necropolis (ediţia a doua) şi An/Organic, am primit un pachet uriaş cu cărţi SF trimis cadou de Bogdan Tudor Bucheru. M-am bucurat nespus de mult, mai ales că printre ele se găseau romane precum Harwired de Walter Jon Williams şi Headcrash de Bruce Bethke. Dar tot acolo se afla şi o ediţie de buzunar din cea dintîi culegere de proză scurtă a lui Bruce Sterling, Crystal Express (Ace Books, New York, 1990).

Am parcurs-o printre primele, iar mulţi ani mai tîrziu, în decembrie 2011, am recitit-o. Şi iată ce am aflat:

Prima secţiune a volumului se intitulează "Plăsmuitori/Mecanişti" şi cuprinde povestiri interconectate dintr-o serie space opera. Ulterior, în acelaşi univers ficţional, Bruce Sterling avea să plaseze acţiunea romanului său experimental Schismatrix. Aceste povestiri sînt, în ordine, "Swarm" (apărută în România sub titlul "Roiul" în traducerea domnului Mihai Dan Pavelescu), "Spider Rose", "Cicada Queen", "Sunken Gardens" (apărută la noi sub titlul "Grădinile înecate", tot în traducerea domnului Pavelescu) şi "Twenty Evocations". Am scris pe larg despre toate cele cinci povestiri în articolul acesta. Ceea ce aş avea de adăugat faţă de opiniile deja exprimate acolo este că "Twenty Evocations" reprezintă o aplicare a tehnicii romanului condensat, creată de J.G. Ballard în The Atrocity Exhibition, la subgenul space opera.

A doua secţiune a volumului poartă titlul "Science Fiction". Prima povestire din această secţiune, "Green Days in Brunei", îl are ca protagonist pe un tînăr sino-canadian, Turner Choi, şi este plasată în Brunei, în anii 2020. Intriga implică o prinţesă, reprogramarea unor roboţi industriali dintr-o uzină abandonată, o vedetă rock decrepită şi eliberarea unor deţinuţi politici, iar atitudinea personajelor şi ritmul acţiunii par să evoce povestirile şi romanul în care avea să apară ulterior un alt aventurier internaţional, Leggy Starlitz.

Următoarea povestire, "Spook", a apărut şi în româneşte, în traducerea subsemnatului, sub titlul "Strigoiul". Protagonistul este un agent postuman, Eugene, care e trimis în America Centrală pentru a neutraliza un cult neomaiaş.

"The Beautiful and the Sublime", în schimb, îmbină stilul epistolar victorian înflorat cu o viziune asupra viitorului în care estetica prevalează asupra eticii.

Cea de-a treia secţiune a volumului poartă titlul "Poveşti fantastice". Prima, "Telliamed", e plasată în secolul al optsprezecelea şi îl are ca protagonist pe un filosof şi fost consul în Egipt, De Maillet, care are o viziune a Ignoranţei şi a fiicelor acesteia, Credinţa, Speranţa şi Religia, care sînt mînioase pentru că perspectiva raţională pe care o promovează personajul principal le va distruge.

"The Little Magic Shop" răstoarnă tema pactului cu fiinţele supranaturale. Protagonistul, James Abernathy, cumpără un elixir al tinereţii de la un anume O'Beronn, dintr-o prăvălie magică, şi, folosind licoarea cu parcimonie, îşi prelungeşte viaţa decenii de-a rîndul, pînă cînd, în final, ajunge să îl salveze pe spiriduşul care îi vînduse elixirul.

"Flowers of Edo" este un text steampunk exotic, plasat în Japonia în anii 1870, iar personajele principale sînt un comic, un fost samurai şi un artist grafic. Cei trei sînt vizitaţi de un demon sosit pe firele de telegraf care le promite un viitor luminos pentru ţara lor, dar şi bombardamente atomice.

Volumul se încheie cu povestirea "Dinner in Audoghast", în care, în 1014, un negustor de sclavi îi invită la cină pe un stăpîn de caravană, un poet-muzician şi un medic-asasin. Din păcate, deliciile ospăţului le sînt tulburate de un clarvăzător care le prezice ruina oraşului în care se află şi prăbuşirea civilizaţiei din Africa de Vest.

Pe ansamblu, Crystal Express prezintă clar cele cîteva direcţii în care avea să se dezvolte opera literară a lui Bruce Sterling - cyberpunk, steampunk, fantastic - şi merită atenţia cititorilor. Vi-l recomand şi dumneavoastră.

(P.S. Noul meu roman Anul terminal poate fi comandat acum online de pe site-ul Editurii Audiosfera, aici. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Jay Lake, "Mainspring" (2007)

În 2011, spre finalul lunii iulie, prin amabilitatea lui Bogdan Tudor Bucheru, am primit cadou un exemplar dintr-o ediţie de buzunar a unui roman de Jay Lake, Mainspring (Editura Tor, New York, 2008). De parcurs, l-am parcurs în septembrie 2012. Şi iată ce am aflat:

Acţiunea romanului Mainspring se petrece într-un univers alternativ în care Creatorul a construit un Sistem Solar mecanic, iar planetele şi sateliţii se învîrt pe nişte orbite din alamă, dinţate, vizibile pe cer. Britanicii şi-au păstrat coloniile din America de Nord, iar în primăvara anului 1900 un umil supus din New Haven al Reginei Victoria este vizitat de arhanghelul Gabriel. Misiunea pe care o primeşte protagonistul Hethor este să găsească Cheia Periculoasă şi să întoarcă arcul principal al Pămîntului, înainte ca mecanismul care roteşte planeta noastră pe orbita ei de alamă să se oprească de-a binelea.

Aşa începe o veritabilă odisee care îl poartă pe Hethor, un ucenic ceasornicar, întîi în Boston, apoi la bordul unui dirijabil, Bassett, pe urmă la Zidul care desparte emisfera nordică de cea sudică, dincolo de Zid, pe tărîmuri neexplorate, iar în final la Polul Sud, unde, cu puteri magice, protagonistul reîncarcă arcul principal.

Personajele sînt creionate atent, iar punctul de vedere folosit în roman (omniscienţa selectivă) ajută la stabilirea unei conexiuni empatice între cititor şi protagonist. Hethor parcurge un traseu iniţiatic în care, pe măsură ce întîmpină obstacole şi depăşeşte dificultăţi, îşi descoperă resurse nebănuite şi se transformă într-un veritabil erou. Atît personajele negative (precum William din Ghent) cît şi personajele secundare pozitive (ca bibliotecara Childress) sînt interesante şi aproape dickensiene în excentricitatea lor.

Evenimentele din intrigă, pe de altă parte, cu furtuni spectaculoase, cutremure, tsunami, deplasări cu dirijabilul, o expediţie la Polul Sud şi o descindere spre centrul Pămîntului, par desprinse din romanele lui Jules Verne. Loviturile de teatru şi întorsăturile de situaţie sînt frecvente, ca într-un foileton victorian, iar suspansul îi ţine pe cititori cu sufletul la gură.

Lumea din fundalul romanului, pe de altă parte, e o îmbinare barocă de ucronie şi fantastic. Pe unele pagini sînt amintite personaje istorice precum Dante Gabriel Rosetti sau Edgar Allan Poe. În alte capitole apar demoni înaripaţi, omuleţi îmblăniţi şi citadele cu ziduri rotative, într-o risipă de imaginaţie. Iar ceasornicăria şi mecanica sînt atît de răspîndite în acest univers paralel încît pînă şi Iisus a fost răstignit pe un mecanism din roţi dinţate. Ca urmare, creştinii poartă la gît o reproducere în miniatură a mecanismului.

Pe ansamblu, Mainspring reprezintă un bun exemplu de literatură steampunk din generaţia a treia şi vă recomand şi dumneavoastră să îl parcurgeţi dacă veţi avea cîndva ocazia. Jay Lake a revizitat universul ficţional construit în acest roman într-un volum mai amplu, Escapement. Însă despre acela am să vă relatez cu altă ocazie...

P.S. (Noul meu roman Anul terminal poate fi comandat acum online de pe site-ul Editurii Audiosfera, aici. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Jean Rabe & Martin H. Greenberg (antologatori), "Steampunk'd" (2010)

Vă relatam aici că, spre finalul lunii mai 2011, prin amabilitatea lui Bogdan Tudor Bucheru şi a soţiei sale, Kelly Bucheru, am primit cadou o mulţime de cărţi. Dintre acestea, în iulie 2012 am parcurs o antologie realizată de Jean Rabe şi Martin H. Greenberg, Steampunk'd (Editura DAW, New York, 2010). Şi iată ce am aflat:

Introducerea este scrisă de Jean Rabe şi prezintă atît subgenul steampunk cît şi amintirile antologatoarei despre descoperirea romanelor lui Jules Verne în copilărie. Poate că este cea mai concisă dintre introducerile scrise vreodată pentru o antologie steampunk, însă este fermecătoare.

Prima povestire, "Chance Corrigan and the Tick-Tock King of the Nile" îi aparţine lui Michael A. Stackpole. Protagonistul, Chance Corrigan, este un inginer de excepţie pe care agenţii unui antreprenor, Alexander Gavrilis, îl răpesc şi îl conving să lucreze la construirea unui baraj pe Nil, lîngă Assuan. Mai multe conspiraţii sînt dezvăluite, inclusiv una legată de descendenţii îndepărtaţi ai dinastiei Ptolemeilor, iar confruntarea din finalul povestirii, cu arahnoizi electro-mecanici, este memorabilă.

"Foggy Goggles" de Donald J. Bingle este poate cea mai agreabilă povestire din volum - scrisă în tradiţia poveştilor gogonate americane în care excela Mark Twain. Protagonistul, Gavin Ulysses Densmore, călătoreşte cu aeronava de la New York la o localitate obscură, Las Vegas, pentru a intervieva un inventator excentric, doctor Merganser. Acesta din urmă a proiectat şi construit aparate pentru răcorirea aerului din locuinţe, iar efectul secundar, după adoptarea de către localnici a acestei tehnologii, este că împrejurimile orăşelului Las Vegas s-au transformat într-o junglă luxuriantă.

"The Battle of Cumberland Gap" de William C. Dietz se petrece într-o lume ucronică în care Revoluţia Americană a eşuat, Napoleon Bonaparte a cîştigat bătălia de la Waterloo, iar în 1830 Marea Armată luptă cu trupele britanice pentru controlul unor zăcăminte de cărbune în Kentucky, Virginia şi Tennessee. Povestirea este spectaculoasă, cu multe lovituri de teatru şi răsturnări de situaţie, şi este cea mai reuşită din antologie.

""Portrait of a Lady in a Monocle" de Jody Lynn Nye este de asemenea foarte reuşită. Protagonista, Penelope Garfeld, a fost nedreptăţită de către fostul său logodnic, care i-a furat planurile unei invenţii şi, pe baza prototipului pe care l-a construit, a cîştigat recunoaştere ştiinţifică şi faimă. Dornică de dreptate, Penelope foloseşte un alt dispozitiv inventat de ea, un monoclu hipnotic, pentru a-l da în vileag în public pe antagonist.

"Foretold" de Bradley P. Beaulieu este o povestire exotică. Personajul principal este un clarvăzător, Maksim Vadimov, care însoţeşte prin Munţii Ural un echipaj de prospectori în căutarea unor meteoriţi bogaţi în metale rare. Pe de o parte, echipajul se confruntă cu atacurile unor piraţi şi cu concurenţa. Pe de altă parte, poziţia lui Maks în cadrul expediţiei pare să fie pusă în pericol de ucenicul său, Yevgeniy Udmanoslov. Iar fratele lui Maks, într-o răsturnare de situaţie, se dovedeşte a fi un trădător. Şi surprizele din poveste încă nu s-au terminat...

"The Echoer" de Dean Leggett este relatat la persoana întîi de protagonistul-narator, Brandon Peter Lynch, care, împreună cu doi colegi, călătoreşte prin Texas în căutarea iubitei şi construieşte un dirijabil pe care îl proiectaseră împreună, Echoer. Iar iubita lui, Allison, are o contribuţie crucială la reproiectarea uni angrenaj pentru sistemul de ghidare al dirijabilului.

"Of a Feather" de Stephen D. Sullivan aminteşte de Lumea pierdută a lui Sir Arthur Conan Doyle. Protagonista-naratoare, Kitty Chapman-Challenger, şi însoţitorii săi călătoresc prin jungla amazoniană pentru a găsi şi fotografia exemplare vii de ranodon. Planurile lor sînt primejduite de o agentă rusă telepată, colonel Pavlina Ivanova, şi de echipajul ei de neandertalieni. Chiar dacă intriga povestirii este plină de evenimente spectaculoase, scriitura este cam simplistă.

"Scourge of the Spoils" de Matthew P. Mayo se încadrează în subgenul Weird West. Protagonista Constance Gatterling pleacă prin ţinuturi vest-americane, este abandonată de ghidul Tico, drogată şi jefuită de inventatorul Doctor Ocularius, apoi salvată de şeriful Rollicker. Din păcate, în confruntarea de final, din orăşelul Rankton, tot ghidul trădător are cîştig de cauză...

"Edison Kinetic Light & Steam Power" de C.A. Verstraete este o ucronie în care Thomas Edison are o soră la fel de inteligentă şi inventivă ca el, numită Alva. Din păcate, inventivitatea lor este îngrădită de legile unui partid politic aflat la putere, Partidul Puritan, iar cea mai recentă invenţie a lui Edison, becul electric cu filament incandescent, poate fi făcută publică abia după ce vine la putere Partidul Inventatorilor. În final, sora şi fratele, inspiraţi de corespondenţa cu un britanic (un anume H.G. Wells), construiesc o maşină pentru călătorit în timp.

"The Nubian Queen" de Paul Genesse m-a dus cu gîndul la 2484 Quirinal Avenue de Sebastian A. Corn. În această ucronie, Marc Antoniu şi Cleopatra au căştigat bătălia de la Actium, iar egiptenii au cucerit şi distrus Roma, instaurînd un Imperiu Egiptean care se întinde din Africa pînă în Rusia şi din Iudeea pînă la Atlantic. Cum, începînd din secolul al paisprezecelea, s-a instalat o nouă glaciaţiune care a acoperit cu gheţari cea mai mare parte a Europei, în fictivul secol al nouăsprezecelea în care se petrece acţiunea povestirii superputerile mondiale sînt Egiptul şi Nubia. Protagonista, regina de facto a Nubiei, este ameninţată cu invazia trupelor egiptene, silită să se mărite cu un rege al Greciei, vasal al faraonului egiptean, expusă unor tentative de asasinat şi urmărită de pericole. Deşi înţesată de aeronave, dispozitive mecanice şi alte elemente de recuzită specifice subgenului steampunk, "The Nubian Queen" e departe de filonul principal al subgenului. Singurul ecou din secolul al nousăprezecelea aşa cum îl ştim este că Farul din Alexandria a fost reconstruit din fier forjat de un imigrant numit... Alexandre Gustave Ivvel.

"Opals from Sydney" de Mary Louise Eklund se încadrează mai degrabă în latura science fantasy a literaturii steampunk. Protagonista, Lady Sydney Espear, este contactată de un om de afaceri, Johnny Plebeman, pentru a oferi opale cu care să fie animaţi valeţi mecanici. Plebeman este însă atacat şi răpit, iar Lady Esper trimite trei valeţi mecanici prototip pentru a-l salva. Povestirea este scrisă decent, dar nu spectaculos, însă mi-a făcut plăcere să descopăr în ea referiri intertextuale la o anumită Gheară a Destinului, care m-a trimis cu gîndul la Gheara Conciliatorului.

"The Whisperer" de Marc Tassin este ceva mai aproape de filonul principal steampunk, întrucît acţiunea este plasată în Londra edwardiană. Protagonistul, Avery, are puterea de a determina lucrurile (şi, în unele cazuri, oamenii) să facă ceea ce doreşte şoptindu-le. Cei asemenea lui sînt căutaţi şi întemniţaţi de autorităţi, însă Avery doreşte cu disperare să o revadă pe iubita lui, Lily -  chiar dacă pentru asta trebuie să îi şoptească pînă şi Pămîntului să se cutremure...

"Imperial Changeling" de Skip şi Penny Williams pleacă de la premisa că membri ai familiilor monarhice din Europa, precum Elisabeta de Habsburg, fie provin de pe tărîmul zînelor, fie descind din strămoşi veniţi de acolo. Sosirea maşinăriilor industriale cu aburi secătuieşte însă energia magică, porţile către celălalt tărîm se închid una cîte una, în special sub influenţa unui agent american, colonelul Ames, iar Elisabeta, împărăteasa Austro-Ungariei, trebuie să îi salveze atît pe prinţul moştenitor cît şi pe numeroşi aristocraţi austrieci de la tentative de asasinat cu... ceasuri de buzunar-capcană.

"The Transmogrification Ray" de Robert E. Vardeman îl are ca personaj principal pe un inventator, Francis Barstow, care încearcă să construiască un dispozitiv a cărui rază transmută plumbul în aur. Unul dintre angajaţii săi caută însă să fure planurile invenţiei pentru ca dispozitivul să fie folosit ca armă, iar prototipul, cînd este probat, creează accidental o gaură neagră care începe să absoarbă materia din jur. Din fericire, protagonistul este salvat cu un dirijabil de către o agentă a Alianţei Franco-Britanice, iar planurile dispozitivului de transmutare sînt stocate în memoria fotografică a unui cîine mecanic. (Ca o invitaţie la recitire, ultima povestire conţine o conexiune intertextuală cu cea dintîi, o referire la dispozitivele magnetice patentate de americanul Chance Corrigan cu un an mai înainte.)

Pe ansamblu, Steampunk'd s-a dovedit a fi o lectură agreabilă, ca şi Extraordinary Engines. Una sau două dintre povestiri probabil vor merita recitite cîndva, iar eu abia aştept să compar această antologie cu altele, precum Steampunk sau Steampunk II: Steampunk Reloaded a soţilor Ann şi Jeff Vandermeer. Însă despre acelea am să vă relatez cu altă ocazie...

(P.S. Noul meu roman Anul terminal poate fi comandat acum online de pe site-ul Editurii Audiosfera, aici. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Walter Jon Williams, "This Is Not a Game" (2009)

Spre sfîrşitul lunii mai a anului 2011 am primit cadou, prin amabilitatea lui Bogdan Tudor Bucheru şi a surorii sale, Mădălina Bucheru, un set de cărţi, printre care o ediţie de buzunar a unui roman recent de Walter Jon Williams, This Is Not a Game (Editura Orbit, Grupul Editorial Hachette, New York, 2010). De parcurs, l-am parcurs abia în mai 2012. (Am o scuză bună – între timp am scris eu însumi un nou roman.)

 

Şi iată ce am aflat:

Dagmar, directoare într-o companie care oferă jocuri de realitate alternativă, este surprinsă în Jakarta de o criză financiară cu consecinţe politice şi sociale foarte violente. Graţie comunităţii de jucători online, Dagmar este salvată, însă la întoarcerea în Los Angeles unul dintre directorii corporaţiei unde lucrează protagonista, numit Austin, este asasinat. Dagmar mobilizează din nou comunitatea jucătorilor din mediul virtual pentru aflarea asasinului, cu unele rezltate notabile.

 

Din păcate, pe măsură ce investigaţiile ei continuă, adevăruri din ce în ce mai urîte ies la suprafaţă. Astfel, din micul grup de patru jucători căruia Dagmar îi aparţinea în facultate, unul, pe nume Charlie (angajatorul ei în „prezent”), se pare că a infestat calculatoare din întreaga lume cu boţi care manipulează pieţele financiare... şi îl îmbogăţesc cu preţul unor crize infernale în diverse ţări din lume, iar un altul, Boris Bustretski, zis BJ, urzeşte planuri de răzbunare.

 

Dagmar, la rîndul ei, e cît pe ce să cadă victimă unui complot spre finalul romanului, dar cu ajutorul aceloraşi jucători loiali îl dejoacă într-un mod spectaculos. Iar pentru boţii care ameninţă economia mondială există un Patch 2.0...

Dacă This Is Not a Game ar fi fost publicat în anii 1980, probabil că ar fi fost etichetat drept „cyberpunk” pentru că intriga acestuia se bazează pe calculatoare personale, Internet, telecomunicaţii şi diverse tipuri de programe. În anii 1990 i s-ar fi aplicat eticheta „postcyberpunk” pentru că, în fond, protagonista acţionează pentru salvgardarea societăţii, nu pentru subminarea acesteia. Dar în noul mileniu asemenea etichete ar părea demodate, drept pentru care romanul e descris drept „thriller din viitorul apropiat”.

 

Protagonista Dagmar este tipică pentru subgenul meu preferat – inteligentă, descurcăreaţă şi autonomă. Pe de altă parte, este individualizată cu grijă printr-o istorie personală complexă, nişte trăsături de caracter bine definite, o carieră de succes ca directoare a unei companii de jocuri (şi încă una, ratată, ca autoare SF).

 

Personajele secundare, cum ar fi antagonistul BJ sau ajutorul protagonistei, Richard Asasinul, sînt construite la fel de convingător, iar motivele conflictului de bază din roman sînt clarificate din mai multe puncte de vedere, în scene plasate strategic de-a lungul cărţii.

Alte informaţii sînt strecurate, în buna tradiţie cyberpunk, sub formă de comentarii auzite fragmentar de la CNN, de mesaje schimbate pe forumuri de către jucătorii online sau de e-mailuri. Tehnica evitării porţiunilor greoaie de expoziţiune era folosită de Walter Jon Williams încă din romanul Hardwired (1986), însă aici e rafinată pînă la perfecţiune.

Pe de altă parte, autorul declara într-un interviu că petrece jumătate de an documentîndu-se pentru o carte şi cealaltă jumătate scriind-o. This Is Not a Game cuprinde o mulţime de asemenea informaţii culese de Walter Jon Williams printr-o documentare temeinică, de la nume de facţiuni şi de arte marţiale din Indonezia pînă la străzi şi restaurante din Los Angeles, de la noţiuni legate de tranzacţiile financiare internaţionale la universul jocurilor pentru realităţi alternative şi de la dedesubturile lumii editoriale pînă la metode pentru construirea de dispozitive explozive improvizate, toate integrate cu grijă în fundalul şi în intriga romanului.

La un alt nivel, pentru că subgenurile derivate din cyberpunk sînt echivalentul postmodernismului tîrziu în literatura SF, This Is Not a Game are o ţesătură de trimiteri intertextuale, unele oarecum previzibile (precum un jucător care în comunitatea online îşi spune Caporalul Carrot, în onoarea unui personaj al lui Terry Pratchett), altele mai degrabă neaşteptate (protagonista şi un personaj secundar au o mică neînţelegere referitoare la familia Atreizilor pentru că ea se gîndeşte la Eschil şi la Războiul Troian, în vreme ce el e cu gîndul la Frank Herbert şi la planeta Dune). Ici şi colo, Walter Jon Williams a lăsat să răzbată pe acest nivel al intertextualităţii interesul său pentru cultura clasică grecească. Şi acest aspect ajută la individualizarea cărţii, alături de cele despre care v-am relatat mai sus.

Ca o anecdotă personală, trebuie să menţionez că, la susţinerea tezei mele de doctorat, imaginea copertei romanului This Is Not a Game s-a aflat pe ultimul diapozitiv al prezentării şi a rămas acolo, pe ecranul mural, pe tot parcursul dezbaterii finale şi al ceremoniei decernării titlului de doctor în filologie. Aş zice că mi-a purtat noroc.

La încheierea lecturii, nu numai că m-am grăbit să vă relatez despre acest roman şi să vi-l recomand cu căldură, dar am şi luat la citit continuarea acestuia, Deep State. Dar despre acela am să vă povestesc cu altă ocazie...

(P.S. Noul meu roman Anul terminal poate fi comandat acum online de pe site-ul Editurii Audiosfera, aici. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Jeff VanderMeer & S.J. Chambers, "The Steampunk Bible" (2011)

Pe 26 iulie 2011, prin amabilitatea lui Bogdan Tudor Bucheru şi a surorii sale, Mădălina Bucheru, am primit un exemplar cartonat dintr-o lucrare de nonficţiune de Jeff VanderMeer şi S. J. Chambers intitulată The Steampunk Bible - An Illustrated Guide to the World of Imaginary Airships, Corsets and Goggles, Mad Scientists and Strange Literature (Abrams Image, New York, 2011). Am parcurs-o nu o dată, ci de trei ori la rînd. Să vă spun şi dumneavoastră de ce:

The Steampunk Bible se înscrie într-o serie mai largă de lucrări îngrijite de Jeff VanderMeer, între care aş aminti antologiile Steampunk şi Steampunk II: Steampunk Reloaded. Diferenţa este că de această dată avem de-a face cu un volum format A4, cartonat, imprimat pe foaie lucioasă, cu numeroase ilustraţii alb-negru şi color. Ştiţi dumneavoastră - genul de volum lăsat pe măsuţa din sufragerie pentru ca să aibă oaspeţii ce răsfoi cît timp gazda a plecat pînă la bucătărie ca să toarne cafeaua în ceşti...

Şi prima tentaţie chiar asta este (pînă şi pentru cei care nu şi-au pus măsuţă în sufragerie şi nu beau cafea): răsfoirea volumului numai de dragul ilustraţiilor. Unele dintre ele reproduc gravuri din prima ediţie a romanelor lui Jules Verne, altele sînt portrete - fie fotografii vechi cu Edgar Allan Poe, fie portrete ale unor artişti contemporani realizate în stil Art Nouveau - altele sînt obiecte de artizanat sau cadre de film sau reproduceri ale unor coperte de carte, toate avînd legătură cu subcultura steampunk. Nu puţine dintre imagini ocupă o pagină întreagă, sau chiar două.

Desigur, la fel de tentant este şi să parcurgi textul din volum. Organizarea materialului este interesantă - pe de o parte, The Steampunk Bible conţine un text unitar, împărţit pe capitole. Astfel, primul capitol este dedicat unei prezentări generale a acestui curent cultural. Capitolul al doilea prezintă sursele de inspiraţie ale subculturii steampunk (în principal lucrări de Jules Verne şi H.G. Wells). Capitolul al treilea tratează despre literatura steampunk (anii 1980, interludiul din anii 1990 şi revirimentul spectaculos de după anul 2000). Capitolul al patrulea discută meşteşuguri legate de steampunk. Capitolul al cincilea oferă informaţii despre moda steampunk, diverse accesorii, precum şi despre muzica steampunk, în vreme ce capitolul al şaselea aduce detalii despre steampunk în cinematografie şi televiziune. Ultimul capitol pune problema viitorului acestui curent literar şi cultural, cu accent asupra dezvoltării sale pe plan internaţional şi în manieră multiculturală.

Dar Biblia steampunk se cere parcursă şi a treia oară, căci o bună parte dintre informaţiile din volum au fost inserate în manieră non-lineară. Mai precis, din loc în loc, în volum sînt strecurate scurte eseuri, manifeste şi interviuri, relevante pentru un capitol sau altul, însă alături de textul principal. Astfel, cititorii pot găsi date despre farsele jurnalistice ale lui Edgar Allan Poe sau despre influenţa lui Jules Verne în Japonia, manifeste semnate de Bruce Sterling şi de Jake Von Slatt, definiţii ale sub-subgenurilor afiliate curentului steampunk, interviuri cu artizani şi muzicieni, instrucţiuni pentru realizarea gravurilor şi multe altele.

Cartea se încheie cu note biografice despre cei doi autori, cu mulţumiri şi cu un index - pentru că este şi o lucrare de referinţă, nu numai un volum cu ilustraţii frumoase.

Desigur, s-ar putea aduce unele obiecţii pe marginea conţinutului - ca de exemplu faptul că în Biblia steampunk nu s-au menţionat romane ca The Hollow Earth de Rudy Rucker, serii de romane ca Trilogia Noului Crobuzon de China Miéville sau Jackeliad de Stephen Hunt (cea din urmă etichetată explicit drept steampunk fantasy), romane grafice precum Steampunk de Chris Bacalo şi Joe Kelly sau Le Régulateur de Corbeyran şi Moreno. Dar autorii nu au afirmat nicăieri că volumul se doreşte a fi un tratament exhaustiv al curentului steampunk, ci numai o prezentare generală, cu caracter informativ. Mai relevant mi se pare că, în măsura în care lucrarea menţionează antologii de literatură steampunk, acestea sînt chiar cele realizate de Jeff VanderMeer în colaborare cu soţia sa. Nu se aminteşte nicăieri de alte antologii, precum Extraordinary Engines de Nick Gevers sau Steampunk'd de Jean Rabe şi Martin H. Greenberg.

Parte dintre obiecţiile de acest fel au fost înlăturate de către Jeff VanderMeer cu argumentul că, informaţiile despre curentul steampunk fiind numeroase, nu au putut fi incluse toate într-un singur volum, dar ele vor deveni treptat disponibile pe un site, intitulat tot The Steampunk Bible, pe care îl puteţi vizita la adresa: http://steampunkbible.com/. Şi, dincolo de micile omisiuni, Biblia steampunk rămîne o lucrare de referinţă, un volum superb şi o carte de recitit. V-o recomand şi dumneavoastră din toată inima.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)  

Paolo Bacigalupi, "Pump Six and Other Stories" (2010)

După cum relatam cu altă ocazie, în mai 2011 am primit cadou de la Bogdan Tudor Bucheru şi de la soţia sa, Kelly Bucheru, un număr de cărţi din Statele Unite ale Americii. Dintre acestea, în iulie 2011 am parcurs o colecţie de povestiri de Paolo Bacigalupi, Pump Six and Other Stories (Night Shade Books, San Francisco, 2010). Şi iată ce am aflat:

Prima povestire, "Pocketful of Dharma", dă tonul întregului volum. Este povestea unui băieţel chinez, Wang Jun, care, în urma pierderii familiei din cauza unei epidemii, ajunge într-un viitor apropiat să cerşească pe străzile din Chengdu. Întîmplarea face că Wang Jun ajunge în proprietatea unui mic dispozitiv de stocare a datelor pe care se află un simulacru de personalitate, nimeni altul decît... Dalai Lama. Combinaţia de înaltă tehnologie şi viaţă josnică trimite cu gîndul la reţeta clasică a literaturii cyberpunk, iar decorurile biomecanice sînt demne de Adrenergic! 

"The Fluted Girl", pe de altă parte, este o povestire despre consecinţele chirurgiei estetice. Personajele principale sînt surori gemene, Lidia şi Nia, supuse de către stăpîna domeniului pe care locuiesc unor operaţii repetate în vederea transformării lor în instrumente de suflat vii, menite să ofere spectacole muzical-erotice. Dar Lidia, deşi fragilă, are planuri ambiţioase de evadare şi răzbunare.

"The People of Sand and Slag" este de-a dreptul grotescă. Într-un viitor mediu, în care biosfera a fost aproape complet distrusă, iar usactul şi oceanul planetar au fost poluate la extrem, oamenii înşişi au ajuns, mulţumită ingineriei genetice, să se poată hrăni direct cu substanţe minerale şi să îşi poată regenera membrele pierdute. Protagonistul-narator, Chen, face parte dintr-un comando care are ca misiune paza unui perimetru vast în care se desfăşoară operaţiuni miniere. Împreună cu colegii săi, găseşte un cîine şi învaţă cum să îl hrănească şi cum să aibă grijă de el. Finalul povestirii este însă macabru, iar concluzia demonstraţiei subtextuale prin reducere la absurd este că nu ne putem separa de ecosistemul în care trăim. Atît intriga povestirii cît şi caracterizarea personajelor şi fundalul minuţios realizat fac ca "The People of Sand and Slag" să fie printre cele mai reuşite din volum.

"The Pasho" este în schimb o povestire plasată într-un viitor îndepărtat, în care, după un colaps al civilizaţiei şi o renaştere a ei, o populaţie deşertică, Jai, are conflicte periodice cu un popor dintr-o zonă cu lacuri, Keli. O organizaţie religioasă, Pasho, cauză să păstreze cunoştinţele din vechime şi să aplaneze conflictele. Iar personajul principal, Raphel, un Jai devenit Pasho, revine în localitatea natală numai ca să afle că bunicul său pregăteşte o nouă invazie a zonei lacurilor.

"The Calorie Man" este povestirea care mi-a atras mai întîi atenţia asupra lucrărilor literare ale lui Paolo Bacigalupi. Plasată într-un viitor apropiat, povestirea imaginează o lume în care hrana omenirii este asigurată de cîteva plante şi animale patentate de corporaţii multinaţionale, culturile tradiţionale au pierit din cauza unor maladii (poate create prin inginerie genetică de către aceleaşi corporaţii), iar, după epuizarea rezervelor de ţiţei, transporturile au ajuns să se bazeze pe dirijabile, veliere şi motoare cu energie mecanică încorporată în arcuri. Protagonistul Lalji, un indian exilat în America de Nord, pleacă pe Mississippi în căutarea unui genetician, iar monopolul corporaţiilor asupra recoltelor este spart.

"The Tamarisk Hunter", pe de altă parte, aduce în discuţie un alt viitor posibil în care, pe baza unor legislaţii dubioase, drepturile de utilizare a apei în state precum Arizona sau Colorado sînt cumpărate de către California, iar puţinii localnici rămaşi, precum personajul principal Lolo, se agaţă de nişte slujbe mizere într-o zonă în mare parte abandonată.

"Pop Squad" este o altă povestire grotescă, la fel de şocantă în unele privinţe ca "Modesta propunere" a lui Jonathan Swift. Într-un viitor apropiat, mulţumită tratamentelor medicale avansate, oamenii au ajuns să aibă speranţa de viaţă extinsă pe termen nedefinit şi să nu mai îmbătrînească. În schimb, personaje precum protagonistul-narator au misiunea de a găsi mame clandestine şi de a le ucide bebeluşii - pentru că o lume deja suprapopulată de nemuritori nu poate să suporte presiunea demografică. Tonul naraţiunii aminteşte de literatura poliţistă americană din perioada pulp, iar atmosfera - de Blade Runner.

"Yellow Card Man" este poate cea mai deprimantă povestire din volum. Personajul principal este un bătrîn chinez pe nume Tranh - fostul director al unei companii de transporturi maritime, ajuns acum să lucreze ca zilier în Thailanda. În ultimele zile de viaţă, Tranh reuşeşte să îi plătească nişte poliţe vechi unui fost angajat - dar şi să piardă ultima rămăşiţă de omenie.

"Softer" este cel mai slab text din volum - o schiţă despre un bărbat din clasa de mijloc care, într-o dimineaţă de vară, îşi ucide soţia în locuinţa lor din suburbii, apoi o îngroapă în curtea din spate şi fuge în Mexic cu economiile. Tehnic vorbind, nu se încadrează în genul ştiinţifico-fantastic.

"Pump Six", în schimb, reprezintă o bună încheiere pentru întreaga culegere. Protagonistul-narator, Alvarez, locuieşte în New York, în viitorul apropiat, şi lucrează la un centru pentru întreţinerea pompelor de ape menajere. Treptat, constată că una dintre pompe nu mai poate fi repusă în funcţiune cu un program de calculator de la centru, ci trebuie reparată fizic, iar compania care a produs-o a dat faliment cu decenii în urmă, departamentul de inginerie de la o universitate învecinată s-a desfiinţat, cărţile din bibliotecă sînt de neînţeles, iar concetăţenii săi sînt analfabeţi şi incapabili să înţeleagă lumea în care trăiesc. Ca şi filmul Idiocracy, povestirea conţine în subtext o pledoarie în favoarea educaţiei, culturii şi competenţei profesionale - pentru că în lipsa lor nu putem menţine şi dezvolta civilizaţia.

Pe ansamblu, Pump Six and Other Stories reprezintă un volum foarte reuşit şi foarte relevant pentru vremurile în care trăim - comparabil ca importanţă cu Burning Chrome de William Gibson. Vi-l recomand cu căldură şi dumneavoastră. Cît despre lumea minuţios imaginată din "The Calorie Man" şi "Yellow Card Man", Paolo Bacigalupi a revizitat-o în romanul The Windup Girl. Dar asta e altă poveste...

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)