Spre finalul lunii noiembrie 2012, la Tîrgul de Carte Gaudeamus, prin amabilitatea editorului Horia Nicola Ursu, am primit un exemplar dintr-o antologie îngrijită de Ştefan Ghidoveanu, Cele 1001 de scorneli ale Moşului SF (Editura Millennium Books, Satu Mare, 2012). Am fost şi la lansarea antologiei, înarmat cu o agendă de la Paperblanks, dar asta e altă poveste.
În prima jumătate a lunii decembrie, am parcurs Scornelile în trei zile. Şi iată ce am aflat:
Cuvîntul înainte îi aparţine antologatorului şi se intitulează "Literatură şi Internet sau Despre 'scornelile' Moşului SF". Domnul Ghidoveanu îi informează pe cititori despre jurnalul său public de idei Moshul SF (conceput ca o revistă, cu mai multe rubrici), despre invitaţiile adresate scriitorilor români de ficţiune speculativă pentru contribuţii la o rubrică de proză scurtă, precum şi despre proiectul acestei antologii.
Prima schiţă din volum este semnată de Adrian Buzdugan şi poartă titlul "Scrisoarea lui Mil Neajlov din Deveselu către fratele său, Grigorie din Craiova". Concepută ca o pastişă a scrisorii lui Neacşu din Câmpulung, schiţa dezvăluie printre rînduri o Românie distopică dintr-un viitor apropiat în care măsuri aparent ecologiste au dus de fapt la instituirea unui sistem totalitar. Stilul este bine controlat, iar componenta metatextuală are un efect aparte asupra cititorilor. "Scrisoarea" este una dintre cele mai bune proze din volum.
Ciprian Mitoceanu ne oferă "Mecanism de autoreglare", o povestire postapocaliptică în care două supravieţuitoare ale unei molime pustiitoare, Mona din Bucureşti şi Lisa din Iaşi, călătoresc pînă la Paris în căutarea portretului Giocondei. Textul e scris rezonabil, la un nivel mediu.
Tot de nivel mediu mi s-a părut şi povestirea Ioanei Vişan, "Defazaj" - un text care, la fel ca şi cel precedent, este narat la persoana întîi de un personaj principal feminin. Dotată cu puteri telepatice, ba chiar şi cu abilitatea de a-şi proiecta spiritul în alte trupuri, protagonista caută să-l identifice în sediul unei corporaţii multinaţionale pe cel care vinde secrete unei firme concurente.
Bazat tot pe tema fenomenelor parapsihologice, textul lui Liviu Radu, "Golem, Golem..." este cu siguranţă superior din punct de vedere stilistic. Intriga povestirii este plasată în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, iar personajele participă la o şedinţă de spiritism care poate părea un amuzament desuet, provincial, însă alunecă într-o direcţie nebănuită. Ca ton, "Golem, Golem..." mi-a amintit de unele povestiri fantastice ale lui Vasile Voiculescu.
În "Exilul", în schimb, Ştefana Czeller ne oferă un viitor apropiat, de după cel de-Al Treilea Război Mondial, în care un personaj de rang înalt provenind dintr-un imperiu galactic a fost exilat în trupul unui musulman din New York şi ajunge la mila unui preot catolic. Textul este destul de reuşit, însă premisa SF iniţială derivă spre final în fantastic.
Cristian Mihail Teodorescu, pe de altă parte, abordează subgenul hard SF în schiţa "Spaţiul fazelor". Cîteva cadre universitare din România caută să decelereze particule elementare pentru a lărgi ochiurile ţesăturii realităţii şi pentru a permite apariţia unui Pămînt dintr-un univers paralel. Dacă premisa ştiinţifică a textului este interesantă şi expusă convingător, personajele şi relaţiile dintre ele par să fie destul de comune.
În "Metafagie", Antuza Genescu tinde mai degrabă către New Weird, propunîndu-ne o societate în care, mulţumită unor seruri de origine extraterestră, plantele sau animalele pot fi transformate în creaturi umanoide, iar oamenii pot fi metamorfozaţi în animale. Protagonista-naratoare este o asemenea plantă metamorfozată, iar viaţa ei sentimentală o împinge dincolo de limite.
Raluca Băceanu, în schiţa "Pedeapsă", tratează relaţiile dintre adolescenţi şi părinţi dintr-o perspectivă dark fantasy. Cu toate că protagonista-naratoare insistă adesea că e lipsită de sentimente omeneşti, relaţiile sale cu celelalte personaje sînt croite pe şablonul "sînt singură-deprimată-nimeni-nu-mă-înţelege" pe care uneori îl adoptă adolescentele goth.
Tot un neînţeles este şi protagonistul din "Povestea ultimului şoarece de bibliotecă" de George Lazăr - directorul unei biblioteci dintr-un oraş de provincie al viitorului. Neînţeles de către celelalte personaje, cu pasiunea lui pentru cărţile tipărite pe care tinerii rătăciţi în lumi virtuale nu le mai apreciază - căci cititorii îl înţeleg foarte bine şi îl simpatizează. Daţi vina pe bibliofilia mea de-o viaţă, însă acest text mi s-a părut reuşit.
Lucian Vasile Szabo transpune în cheia realismului magic evenimentele din decembrie 1989 de la Timişoara. "Glonţul din creier, lumea din ochi" e construit ca un decupaj de scene în care protagonistul este grav rănit, apoi se zbate între viaţă şi moarte în secţia de neurologie a unui spital timişorean.
Ana-Veronica Mircea contribuie la antologie cu un text lung, cu un public-ţintă insuficient de clar definit, "Întoarcerea vrăjitorului". Prin magie, un alcoolic divorţat din România ajunge în Ţara lui Oz, unde buna rînduială stabilită de vrăjitor a fost dată peste cap de politicieni corupţi. Coincidenţă sau nu, în acel ţinut de basm protagonistul asistă la un referendum...
"Glitcherine" de Michael Haulică este o povestire plasată în universul ficţional Inand. Intriga e poliţistă (femeia fatală angajează detectivul particular), stilul e o pastişă ironică a lui Chandler, iar textul în sine este mai concis şi construit pe premise mai plauzibile decît "O hucă în minunatul Inand".
Narcisa Stoica foloseşte tot un stil relaxat, colocvial, pentru "Regina nopţii", însă intriga povestirii sale este de altă factură. Protagonsita-naratoare, Castillia, o hoaţă devenită patroană de lupanar într-un port, s-a angrenat într-o rivalitate crîncenă cu Paulina Jive, patroana unui stabiliment similar. Cele două rivale se îmbarcă într-o croazieră de lux, iar conflictul lor se acutizează. Din păcate, povestirea se încheie înainte ca să se ajungă la un deznodămînt - sau poate că "Regina nopţii" este un prim capitol dintr-un roman, cine ştie...
Marian Coman ne propune un text fantastic foarte reuşit, "Albiliţa" - o tratare realist-magică a pierderii inocenţei într-un oraş dunărean, în perioada comunistă. Protagonistul-narator este un elev de gimnaziu, preocupat de relaţiile cu colegii, cu părinţii, cu profesorii şi interesat să se împrietenească cu o fată de vîrsta lui. Şi dacă fata ar avea o soră mai mică ale cărei închipuiri înaripate s-ar zugrăvi pe pereţii blocurilor de beton din cartierul lor?
Roxana Brînceanu m-a surprins plăcut cu o schiţă space opera, "O nouă casă", în care protagonistul este căpitanul unei astronave la bordul căreia se află colonişti extratereştri, numiţi Restauratori, şi utilaje pentru crearea de ecosisteme la scară planetară. Cumva, fundalul textului pare mai promiţător decît intriga propriu-zisă, aşa încît nu îmi rămîne decît să sper că autoarea îl va vizita cu alte ocazii.
Oliviu Crâznic, cu "Spiriduşii albi", realizează o povestire horror în cheie lovecraftiană. Personajele principale, adolescenţi dintr-un orăşel american de provincie, pleacă în căutarea unui copil dispărut şi se confruntă cu o situaţie îngrozitoare. Am remarcat măiestria cu care autorul a dozat tensiunea şi suspansul pe parcursul povestirii, precum şi referirile intertextuale la H.P. Lovecraft, August Derleth şi Lord Dunsany. Probabil că, împreună cu alte proze scurte gotice şi steampunk publicate de Oliviu Crâznic în diverse antologii şi periodice în ultimii doi ani, "Spiriduşii albi" se va regăsi curînd într-un volum de autor.
Sergiu Someşan construieşte în schimb o lume distopică în "Făuritorul de vise", iar protagonistul, un veteran de război, trece prin lupte de stradă şi prin riscuri uriaşe ca să-şi poată exercita un drept constituţional. Ca şi "Întoarcerea vrăjitorului", schiţa domnului Someşan poartă amprenta evenimentelor politice din România contemporană, iar imaginaţia autorului amplifică abuzurile autorităţilor pînă la extrem.
Ultima povestire din volum se intitulează "Cartea cu scoarţe de argint, ferecate" şi îi aparţine subsemnatului. Vă invit să o parcurgeţi în antologia îngrijită de Ştefan Ghidoveanu şi... poate că va fi cîndva prima dintr-un volum personal.
În postfaţa "Cititorul alfa", Cătălin Badea-Gheracostea tratează despre demersul antologatorului, despre plasarea Scornelilor în contextul altor antologii de ficţiune speculativă apărute în ultimii ani pe piaţa românească, despre genurile şi subgenurile literare în care se încadrează diferitele proze scurte din volum, ca şi despre rolul de cititor alfa deţinut de Ştefan Ghidoveanu în literaturile imaginarului românesc.
Ca anexe, volumul mai cuprinde note biobibliografice amănunţite pentru fiecare dintre autori (alcătuite de domnul Ghidoveanu) şi lista tuturor prozelor scurte apărute pe blogul Moshul SF la rubrica "Scornelilor".
Pe ansamblu, Cele 1001 de scorneli ale Moşului SF îşi merită locul în seria Antologiilor Millennium, iar antologatorul a iniţiat deja un nou proiect. Dar asta vom discuta cu altă ocazie...
(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa:http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)
Postări
