Nigel Suckling, "Dreams: the Art of Boris Vallejo" (1999)

Imagine preluată de pe situl Amazon.co.uk

Prin 2010, am achiziționat, la mâna a doua, un exemplar dintr-un album de artă intitulat: Dreams - the Art of Boris Vallejo (colecția Paper Tiger, editura Collins & Brown Limited, Londra, 1999). L-am parcurs atunci, în 2010, și l-am reluat, ceva mai recent, în ultima decadă a lunii ianuarie 2023.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

 

Dreams este un album care reunește reproduceri ale unor lucrări de artă plastică realizate de către artistul peruviano-american Baris Vallejo în anii 1980 și 1990. Textul care însoțește imaginile a fost scris de către autorul Nigel Suckling.

"Introducerea" prezintă succint cariera artistului plastic și temele pe care acesta le abordează, după care anunță că unele dintre lucrările reproduse în album au un caracter inedit.

Urmează secțiuni cu titluri relevante. Unele au o tematică preponderent științifico-fantastică - "Aliendroizi", "Lumi stranii". Altele au un caracter fantastic - "Mitologie", "Fiare mitice", "Haos primordial". În unele cazuri, lucrările înclină către science-fantasy - "Câmpuri de bătălie", "Povești moderne".

Ceea ce transpare din majoritatea lucrărilor reproduse în Dreams este, pe de o parte, grija pentru detalii hiperrealiste pe care o manifestă artistul plastic, iar, pe de altă parte, interesul lui Boris Vallejo pentru culturism. (Dealtfel, în numeroase cazuri se dau informații despre modelele care au pozat pentru aceste picturi.)

Imaginile din Dreams, reproduse color, în înaltă definție, demonstrează că Boris Vallejo ocupă un loc de frunte printre artiștii plastici contemporani din domeniul fantastic și S.F., alături de soția și colaboratoarea sa, Julie Bell (care i-a servit adesea drept model și care, transfigurată, apare inclusiv pe coperta albumului), de Michael Whelan, de John Howe și de Luis Royo.

Ca urmare, nu doar am păstrat Dreams în colecția personală, dar m-am simțit tentat să reiau un alt album de Boris Vallejo și Julie Bell, intitulat The Ultimate Illustrations. Însă despre acela, vom discuta mai pe larg cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

G. Willow Wilson & Christian Ward, "Invisible Kingdom Tome 3" (2021)

Imagine preluată de pe situl Carturesti.ro

În prima decadă a lunii octombrie 2022, prin amabilitatea domnului director Vlad Niculescu și a colegilor săi de la librăria Cărturești & Friends, de pe Strada Edgar Quinet din București, am achiziționat, la preț promoțional, volumul al treilea din romanul grafic Invisible Kingdom de G. Willow Wilson și Christian Ward, intitulat Les Confins du monde (colecția HiComics, editura Bragelonne, Paris, 2021). L-am parcurs pe îndelete în trei săptămâni.

Și iată ce am aflat:

 

La bordul Biosferei, echipajul astronavei Sundog și călugărița Vess asistă la un atac al Surorilor Resurecției împotriva planetei Quari, unde corporația Lux ține numeroși lucrători în condiții mizere, vecine cu sclavia. Doamna căpitan Grix își îmbarcă echipajul pe Sundog și decolează, însă Vess refuză să li se alăture și rămâne cu Surorile Resurecției.

Inteligențele artificiale care administrează corporația Lux decid să sisteze livrarea de bunuri și servicii și să o învinuiască pe Grix. Echipajul de pe Sundog se îndreaptă către planeta Duni pentru a le anunța pe Surorile Renunțării de venirea iminentă a Biosferei - iar aceasta din urmă distruge fără somație flota Lux care le ieșise în întâmpinare.

Grix încearcă să o convingă pe stareța Proxima să spună adevărul. Amenințarea Biosferei nu poate fi pusă în practică, deoarece Vess le-a sabotat generatorul de plasmă, iar o mulțime furioasă ia cu asalt mânăstirea.

Turo, căpitanul piraților, o salvează pe Grix de furia mulțimii. Vess evadează de pe Biosferă, iar Grix trimite nava Sundog (fără echipaj) într-o misiune kamikaze pentru a distruge Biosfera. În cele din urmă, Grix și Vess se regăsesc și rămân împreună, în vreme ce directorul Lux, când este arestat de către autorități, decide să depună mărturie contra corporației.

 

Pe ansamblu, scenariul scris de către G. Willow Wilson s-a dovedit la fel de captivant ca în primele două volume. Alternarea rapidă a planurilor acțiunii, precum și desele răsturnări de situație, au făcut lectura captivantă.

Grafica realizată de către Christian Ward a fost, și de această dată, deasupra mediei, cu ilustrații spectaculoase și culori intense, psihedelice. 

Iar prezentarea tipografică, în ediție cartonată, cu copertă color și conținutul integral color, pe coală cretată, este memorabilă. Ca urmare, voi păstra Les Confins du monde în colecția personală, cu intenția de a-l reciti cândva. (Dacă doriți, puteți și dumneavoastră să comandați un exemplar aici.)

Și, cum un roman grafic space opera de bună calitate invită la lectura altuia, am decis ca, în viitorul apropiat, să parcurg în sfârșit o bandă desenată foarte ambițioasă pe care o țin la raft de opt ani - Anomaly. Dar, despre aceea, rămâne să discutăm în detaliu cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

G. Willow Wilson & Christian Ward, "Invisible Kingdom, Tome 2 - La Bordure" (2021)

Imagine preluată de pe situl Carturesti.ro

La jumătatea lunii septembrie 2022, prin amabilitatea domnului director Vlad Niculescu de la librăria Cărturești & Friends de pe Strada Edgar Quinet, din București, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar dintr-un roman grafic de G. Willow Wilson și Christian Ward intitulat Invisible Kingdom, Tome 2 - La Bordure (editura HiComics, Paris, 2021). L-am parcurs într-o singură seară.

Și iată ce am aflat:

 

La Bordure este o ediție franceză a volumului Edge of Everything și reunește fasciculele 6 - 10 din seria Invisible Kingdom.

Astronava de transport Sundog ajunge pe Rool, planeta de baștină a călugăriței fugare Vess, pentru a se reaproviziona cu combustibil și cu alimente. Din păcate, la plecare, într-un sector spațial plin de epave, Sundog e abordată și cotropită de pirați sub comanda căpitanului Turo. Doamna Grix pretinde că li se alătură piraților, împreună cu echipajul din subordinea ei, ba chiar ajută la abordarea și preluarea unei astronave a corporației Lux.

Cu toate acestea, pune la punct și execută un plan de evadare. În consecință, revine cu echipajul la bordul astronavei Sundog și fuge de sub nasul piraților, luându-l ostatic pe căpitanul Turo. Iar, la final, se întâlnește cu aliate nebănuite - Surorile Resurecției, care sunt o organizație disidentă, desprinsă din Ordinul Renunțării.

 

La fel ca volumul precedent, Le Sentier, La Bordure are un scenariu alert și captivant. Scenarista G. Willow Wilson a introdus numeroase lovituri de teatru și răsturnări de situație, dar și o dinamică a relațiilor dintre personajele principale - inclusiv o idilă între tânăra Vess și doamna căpitan Griss care stârnește gelozia agentei de legătură Eline.

Grafica realizată de către Christian Ward este deasupra mediei și, pe alocuri, destul de ambițioasă - mai ales în casetele unde sunt reprezentate astronave și confruntări spațiale. Din păcate, însă, ca și în primul volum, artistul grafic a folosit culori foarte intense (după tradiția comics-urilor americane) și, adesea, în combinații contrastante. Efectul poate părea vioi la o primă vedere, însă, în cele din urmă, devine strident și obositor. (Din acest punct de vedere, sunt mai degrabă partizanul culorilor pastelate din benzile desenate franco-belgiene.)

Pe ansamblu, aș zice, totuși, că La Bordure, în ediție cartonată, cu copertă color și conținutul integral color, tipărit pe coală cretată de o calitate excelentă, a meritat timpul și banii. Dealtfel, plănuiesc ca, pe viitor, să îl recitesc. (Dacă doriți, puteți achiziționa un exemplar aici.) Ca urmare, probabil nu vă veți mira dacă am să vă spun că am comandat și volumul al treilea din romanul grafic Invisible Kingdom.

Dar, despre acela, vom discuta mai pe larg cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

 

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

G. Willow Wilson & Christian Ward, "Invisible Kingdom - Tome 1: Le Sentier" (2020)

Imagine preluată de pe situl Bedetheque.com

La jumătatea lunii septembrie 2022, prin amabilitatea domnului director Vlad Niculescu de la Librăria Cărturești & Friends (filiala de pe Strada Edgar Quinet din București), am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar dintr-o ediție franceză a unui roman grafic de G. Willow Wilson și Christian Ward intitulat: Invisible Kingdom - Tome 1: Le Sentier (editura HiComics, Paris, 2020). L-am parcurs în aceeași zi.

Și iată ce am aflat:

Volumul cuprinde primele cinci fascicule dintr-o serie de benzi desenate distinsă cu Premiul Eisner în 2020 pentru cel mai bun creator de grafică în format numeric și pentru cea mai bună serie nouă. (În original, acest prim volum se intitula Walking the Path.)

Acțiunea se petrece într-un viitor îndepărtat, în care descendenții omenirii s-au scindat în mai multe rase postumane și au colonizat un sistem stelar cu patru planete locuibile. Unul dintre personajele principale, doamna căpitan Grix, face livrări pentru corporația Lux cu astronava de transport Sundog.

Celălalt personaj principal, adolescenta Vess, își părăsește părinții și planeta natală pentru a pleca în pelerinaj și a se alătura ordinului monajal al Renunțării.

Din păcate, în urma unor probleme tehnice cauzate de reparații întârziate, Sundog poposește pe un satelit natural nelocuit, iar doamna căpitan Grix descoperă că Lux face plăți pe ascuns, deghizate în livrări de marfă anulate. În paralel, admisă la o mânăstire a Renunțării și trimisă să lucreze în arhive, tânăra Vess constată că ordinul monahal primește pe ascuns subvenții de la corporația Lux, împotriva căreia predică fățiș.

Astfel, Vess răspunde la un semnal de ajutor trimis de pe Sundog, iar doamna Grix sosește în miez de noapte și o ia la bordul astronavei. Urmează o serie de lupte spațiale, iar unul dintre membrii echipajului, Eline (agentă a corporației Lux), își folosește relațiile de familie ca să obțină protecție guvernamentală.

Căci informațiile de culise difuzate de Grix și Vess au antagonizat atât ordinul Renunțării, cât și compania Lux, iar echipajul de pe Sundog trebuie să găsească adăpost înainte de a epuiza combustibilul și rezervele de la bordul astronavei...

Scenariul scris de G. Willow Wilson este alert și captivant. Alternarea planurilor acțiunii și succesiunea rapidă a loviturilor de teatru fac lectura foarte antrenantă.

Grafica artistului Christian Ward se situează deasupra mediei - deși trebuie să menționez că, pe alocuri, mi s-a părut inegală. Culorile sunt intense, iar viitorul îndepărtat prezentat în Le Sentier arată spectaculos și exotic.

O mențiune specială se cuvine prezentării tipografice și tehnoredactării. Dacă edițiile americane reduc albumele BD franco-belgiene cu douăzeci la sută, ceea ce poate îngreuna lectura, francezii produc ediții cartonate ale romanelor grafice americane, în condiții mai îngrijite decât versiunile originale. (Dealtfel, primele ediții cartonate ale albumelor din seria Lady Mechanika au apărut în Franța.)

Este și cazul întâiului volum din Invisible Kingdom, care, în versiune franceză, are copertă cartonată color, în policromie, banderolă externă cu premiile primite, interiorul integral color, pe coală cretată de o calitate excelentă, un eseu de G. Willow Wilson privitor la sursele de inspirație ale romanului grafic, planșe cu schițele-concept referitoare la personajele principale, precum și o prezentare succintă a următorului volum din serie.

Ca urmare a celor de mai sus, am convingerea că Invisible Kingdom - Tome 1: Le Sentier merită și recompensează o a doua lectură. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.) În consecință, am să îl păstrez în colecția personală. După cum probabil bănuiți, la scurt timp după ce l-am citit, am parcurs și volumul al doilea al seriei. Însă, despre acela, vom discuta mai pe larg cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)  

Mark Hodder, "Expedition to the Mountains of the Moon" (2012)

Imagine preluată de pe situl MarkHodder.blogspot.com

În a doua decadă a lunii octombrie 2019, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar dintr-un roman de Mark Hodder intitulat Expedition to the Mountains of the Moon (editura Snowbooks, Londra, 2012). De parcurs, am izbutit să îl parcurg abia în ultima decadă a lunii martie 2022. (Mai bine mai târziu...)

Și iată ce am aflat:

În cel de-al treilea roman al seriei steampunk Burton și Swinburne, protagonistul, Sir Richard Francis Burton, pornește, în 1863, într-o expediție către Africa Centrală pentru a descoperi al treilea fragment dintr-un meteorit străvechi cu proprietăți paranormale. Pentru început, Burton și însoțitorii săi, printre care se numără poetul Algernon Swinburne, dar și un android mecanic animat de memoria filosofului Herbert Spencer, călătoresc cu o aeronavă, însă ajung în Peninsula Arabică, apoi traversează către Cornul Africii și încearcă să ajungă în regiunea lacurilor înaintea unei expediții prusace condusă de fostul camarad al exploratorului, John Speke.

În paralel, în 1916, Sir Richard Francis Burton se pomenește în versiunea centraafricană a Primului Război Mondial, iar reporterul Herbert George Wells îl ajută să își recapete memoria și să îndeplinească misiunea pentru care fusese trimis în viitor.

Căci, de această dată, mai întâi cu ajutorul magiei, apoi grație costumului lui Jack Săltărețul, Burton izbutește să călătorească - inițial, în viitor, unde dejoacă planurile dictatorului Friedrich Nietzsche și ale ocultistului Aleister Crowley, după care în trecut, unde, în 1840, cu o pușcă cu lunetă din vremea Primului Război Mondial, încearcă să împiedice asasinarea reginei Victoria.

Iar rezultatele sunt... paradoxale.

Romanul este urmat de notele biografice ale unora dintre personajele principale, de scurte articole privitoare la câteva evenimente istorice la care se făcea aluzie în roman și de o notă autobiografică (și autoironică) a autorului.

Oricât ar părea de improbabil, Expedition to the Mountains of the Moon este încă și mai spectaculos decât primele două romane din seria Burton și Swinburne. Pe de o parte, acțiunea schimbă cadrul de la Londra victoriană (sau, în această istorie alternativă, "albertiană") la Africa Subsahariană,, care a fost o temă predilectă pentru nonficțiune (Cum l-am găsit pe Livingstone, Regiunile lacustre din Africa Centrală) și ficțiune (Cinci săptămâni în balon, Steaua Sudului, Inima întunericului) pentru victorieni.

Pe de altă parte, intriga are o structură mai ingenioasă decât cele două romane precedente, căci cuprinde două planuri, unul situat în 1863-1864, celălalt - în 1916-1918. De aici, un șir de paradoxuri care fac deliciul lecturii. (În această privință, Expedition to the Mountains of the Moon rivalizează cu un roman clasic din canonul steampunk, The Anubis Gates de Tim Powers.)

Nu în ultimul rând, pe lângă abundența de imagini fanteziste (care sper să ne aducă, la un moment dat, ediții ilustrate ale seriei Burton și Swinburne), aș aminti o puzderie de trimiteri intertextuale la Ziua trifidelor de John Wyndham, la Războiul lumilor, Omul invizibil, Mașina timpului și Primii oameni în Lună de H. G. Wells, la Minele regelui Solomon de H. Rider Haggard. Adăugați la toate astea o galerie de personaje celebre (inclusiv Lord Palmerston, Isambard Kingdom Brunel și nelipsitul Oscar Wilde) și o doză substanțială de umor britanic și veți înțelege de ce, în aceeași zi când am terminat de parcurs Expedition to the Mountains of the Moon, am început să citesc următorul roman din seria Burton și Swinburne, intitulat The Secret of Abdul El Yezdi. Însă, despre acela, am să vă relatez mai pe larg cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Mark Hodder, "The Strange Affair of Spring-Heeled Jack" (2010)

Imagine preluată de pe situl Moviesandmania.com

În a doua decadă a lunii octombrie 2019, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar dintr-un roman de Mark Hodder intitulat The Strange Affair of Spring-Heeled Jack (editura Snowbooks, Londra, 2018). L-am parcurs în prima decadă a lunii martie 2022.

Și iată ce am aflat:

The Strange Affair of Spring-Heeled Jack  este primul roman dintr-o serie steampunk care îi are ca protagoniști pe exploratorul Sir Richard Francis Burton și pe poetul Algernon Charles Swinburne. În această versiune a istoriei, regina Victoria a fost asasinată în 1840, iar prințul-consort Albert a fost încoronat rege al Regatului Unit în locul ei. Două decenii mai târziu, în 1861, societatea albertiană are elitele împărțite în facțiuni: inginerii (care aduc schimbări tehnologice), eugeniștii (care practică ingineria genetică), libertinii (care militează pentru libertate și creativitate) și dezmățații (care practică desfrâul, magia și anarhia).

În acest context, Sir Richard Burton, proaspăt revenit din Africa și implicat într-o polemică privitoare la izvorul Nilului, este angajat ca agent secret de către Primul Ministru, Lord Palmerston, și trimis să investigheze un șir de apariții misterioase. Căci, din 1837, o creatură umanoidă poreclită Jack Săltărețul apare din când în când și agresează tinerele.

Ancheta lui Sir Richard, la care participă poetul Swinburne, dar și agenți de poliție, dezvăluie, pe de o parte, că agresorul care făcea salturi prodigioase era un călător temporal, sosit din secolul al XXIII-lea cu scopul de a-și împiedica un strămoș îndepărtat să o asasineze pe regina Victoria. Pe de altă parte protagonistul descoperă o cabală organizată de Charles Darwin, Isambard Kingdom Brunel, Florence Nightingale și Laurence Oliphant, al cărei scop este să creeze licantropi, oameni-panteră și alte asemenea ciudățenii.

După o amplă bătălie finală, protagoniștii și forțele de poliție izbutesc să restabilească ordinea, însă eforturile călătorului temporal nu au făcut decât să înrăutățească lucrurile, iar istoria acestei lumi fictive continuă să curgă pe alt făgaș decât pe acela cunoscut de noi.

Ceea ce face deliciul acestei ucronii, pe lângă intriga captivantă și loviturile de teatru savant organizate, este inventivitatea autorului. Astfel, pe lângă telegraf și depeșe pneumatice, personajele din The Strange Affair of Spring-Heeled Jack mai folosesc ca mesageri câini mutanți, veșnic flămânzi, respectiv papagali vorbitori, care nu au doar penajul colorat, ci și... limbajul. Vehiculele terestre includ velocipede acționate cu abur, iar transportul aerian se face (pe lângă dirijabilele de rigoare) cu... zmee remorcate de lebede.

Printre personajele secundare, alături de cele menționate mai sus, apar și jurnalistul american Henry Morton Stanley, exploratorul scoțian David Livingstone, artistul grafic francez Gustave Doré și un mic vânzător de ziare irlandez numit Oscar Wilde.

După finalul romanului, autorul a adăugat mici note biografice ca să clarifice, în cazul personajelor principale, ce au făcut acestea și ce nu au făcut în istoria noastră.

Ar mai merita amintit și că volumul are câte un frontispiciu elegant pentru fiecare capitol, ilustrații, precum și titluri și subtitluri imprimate în litere cursive, cu o înfățișare victoriană. Ca urmare, prezentarea grafică și tehnoredactarea îngrijită contribuie la valoarea estetică a romanului.

Am apreciat acest volum al domnului Mark Hodder pentru imaginație, pentru inventivitate și pentru stil. Aștept cu nerăbdare să încep lectura următoarei cărți din seria de ucronii despre Burton și Swinburne, care poartă titlul The Curious Case of the Clockwork Man. Însă, despre aceea, vom discuta pe larg cu alt prilej tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Rian Hughes & Imogene Foss, "Hardware: The Definitive SF Works of Chris Foss" (2011)

Imagine preluată de pe situl ChrisFossArt.com

În toamna lui 1985, prin amabilitatea unei colege de liceu, am avut ocazia să parcurg, într-o ediție de buzunar birtanică, un volum de Isaac Asimov intitulat Fundația. Apoi, prin 1986, datorită vechiului meu coleg și prieten Bogdan Manolache, am parcurs o carte ilustrată despre crearea filmului Alien (1979) în regia lui Ridley Scott. Spre uimirea și încântarea mea, o secțiune din acel volum îi era dedicată unuia dintre artiștii plastici care contribuiseră la munca de concepție a filmului - artistul grafic britanic Chris Foss, cel care crease coperta superbă a Fundației.

Încet-încet, de-a lungul anilor, am achiziționat din anticariate (ba, ocazional, chiar am și primit cadou) alte volume cu coperte ilustrate de Chris Foss, precum Caverne de oțel, Soarele gol, Fundația și Imperiul, A Doua Fundație. (Sper ca, la momentul potrivit, să vi le prezint și dumneavoastră.)

Iar, prin 2012, am aflat că multe dintre aceste ilustrații superbe fuseseră reunite într-un album retrospectiv, îngrijit de Rian Hughes și de Imogene Foss și intitulat Hardware: The Definitive SF Works of Chris Foss (Titan Books, Londra, 2011). Din păcate, la vremea aceea nu îmi permiteam să cumpăr un exemplar...

Abia în noiembrie 2018, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am reușit să achiziționez un exemplar din Hardware - care s-a dovedit a fi tot ceea ce îmi doream și încă mai mult.

Să vă spun și dumneavoastră de ce:

În "Chris Foss: revoluționar industrial", Ryan Hughes prezintă succint sursele de inspirație ale artistului, influența enormă pe care a exercitat-o acesta asupra imaginarului occidental în anii 1970 și 1980, descoperirea târzie a lucrărilor sale de către colecționarii de artă plastică, precum și efortul necesar pentru a aduna și ordona reproduceri ale picturilor lui Chris Foss pentru acest volum retrospectiv.

Apoi, în "Pământene, revino acasă", Imogene Foss îl intervievează pe tatăl ei, artistul grafic, cu privire la copilăria acestuia pe insula Guernsey, în Marea Mânecii, la studiile sale de arhitectură de la Cambridge, la începuturile carierei cu ilustrații în Penthouse, la colaborarea sa de durată cu prestigioase colecții SF din Marea Britanie, la contribuția sa la filme prefum Alien, Flash Gordon și A.I., la tehnicile folosite în arta plastică și la proiectele sale de viitor.

În "Amintiri despre Dune", artistul grafic Jean Giraud (Moebius) relatează despre colaborarea pe care a avut-o cu Chris Foss la proiectul cinematografic "Dune" al lui Alejandro Jodorowsky, în prima parte a anilor 1970.

Chiar regizorul și scenaristul Alejandro Jodorowsky este semnatarul următorului articol, "Foss din secolul al XXII-lea", în care tratează pe scurt despre efectele vizuale specifice picturilor lui Chris Foss, despre schimbările radicale aduse de acesta din urmă în ilustrațiile SF din anii 1970 față de arta grafică din deceniile anterioare și despre importanța imensă a lucrărilor lui grafice.

Dincolo de aceste introduceri agreabile și informative se aștern mai bine de două sute treizeci de pagini doldora de schițe și ilustrații, unele alb-negru, cele mai multe color, care acoperă, retrospectiv, cariera de peste patru decenii a acestui artist grafic britanic de excepție. Ilustrațiile sunt grupat tematic - lucrări-concept pentru proiectul "Dune" al lui Jodorowsky, ilustrații cu aeronave, picturi cu submarine și cu nave de război, ilustrații cu trenuri, picturi cu vehicule futuriste, ilustrații cu roboți. Partea leului le revine însă picturilor cu astronave.

Practic, cam toată lumea bună a SF-ului anglo-saxon a avut parte (cel puțin în ediții britanice) de ilustrații fabuloase create de Chris Foss: Brian Aldiss, Isaac Asimov, E.E. "Doc" Smith, Sir Arthur C. Clarke, Philip K. Dick, J. G. Ballard, Robert A. Heinlein, Samuel Ray Delany, James Blish, Kate Wilhelm, James Tiptree, Jr., Ursula K. Le Guin, A. E. Van Vogt și mulți, mulți alții. De asemenea, lucrările lui Chris Foss au ilustrat copertele a numeroase antologii de science-fiction, cataloage editoriale și reviste ilustrate.

Efectul cumulativ al acestor lucrări reproduse în Hardware este copleșitor - mai ales că multe dintre ele sunt redate în înaltă definiție pe o pagină întreagă A4, iar câteva se întind pe două pagini alăturate. Și, oricât ar părea de greu de crezut pentru generațiile recente, toate aceste lucrări au fost realizate, în detalii incredibile, manual - fie în tuș, fie cu pensula, în culori acrilice, mai degrabă decât într-un program grafic, pe calculator.

Pe ansamblu, Hardware a fost poate cea mai bună achiziție bibliofilă din câte am făcut vreodată, iar retrospectiva lucrărilor grafice a lui Chris Foss nu e un simplu obiect, ci o lume fabuloasă, hiperreală și idiosincratică, ce îi îndeamnă pe cititori să o reviziteze periodic și să se delecteze pe îndelete. Să nu vă mirați, așadar, dacă, din când în când, în prezentările de carte pe care le voi face pe viitor, am să amintesc despre o ilustrație a copertei făcută de acest artist britanic nepereche. Căci, fără să știe, prin intermediul ilustrațiilor sale fabuloase, domnul Chris Foss m-a convins, în alt deceniu, în alt mileniu, să citesc cărți de buzunar în engleză și să le colecționez.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.) 

Paolo Bacigalupi, "Tool of War" (2017)

Imagine preluată de pe situl multcolib.overdrive.com

În prima decadă a lunii februarie 2019, de la librăria Cărturești din Park Lake Mall, am achiziționat un exemplar dintr-un roman de Paolo Bacigalupi intitulat Tool of War (editura Little, Brown and Company, New York, 2018). De parcurs, l-am parcurs în trei zile, în ultima decadă a lunii martie 2020.

Și iată ce am aflat:

Tool of War este un roman pentru tineret care completează trilogia începută cu Ship Breaker și continuată cu The Drowned Cities. De această dată, protagonistul este Tool, postumanul creat prin inginerie genetică pentru operațiuni militare.

La începutul cărții, ramura militară a megacorporației Mercier, sub comanda generalului Caroa, îl identifică cu ajutorul dronelor pe Tool în ceea ce cândva fusese Washington, D.C., și încearcă să îl ucidă cu o salvă de rachete incendiare. Tool supraviețuiește cu mare dificultate, se ascunde la bordul unui velier, traversează un uragan, după care se refugiază în Boston, unde primește îngrijiri medicale. Un nou asalt, executat de o echipă de mercenari angajată de Mercier, decimează echipajul velierului, iar Tool izbutește să capete adăpost la compania Patel, grație fiicei directorului, Nita Patel, și prietenului acesteia, Nailer. Presiunile diplomatice exercitate de Mercier sunt folosite de Tool ca o ocazie să se strecoare la bordul dirijabilului cu care călătoreau membrii consiliului director ai megacorporației, să îi ucidă pe aceștia și să aibă o confruntare decisivă cu generalul Caroa.

Tool of War reprezintă o încununare a trilogiei Orașelor înecate. E un roman alert, cu intrigă captivantă, cu dese confruntări și răsturnări de situație. Am remarcat, pe de o parte, dozarea expertă a suspansului pe parcursul cărții, alternarea scenelor de acțiune cu cele în care predomină dialogul, precum și mânuirea expertă a omniscienței selective multiple.

De asemenea, m-a impresionat plăcut caracterizarea personajelor prin acțiune și discurs, ca și evoluția relațiilor dintre personaje.

Nu în ultimul rând, am apreciat modul plauzibil în care autorul a extrapolat un viitor de peste câteva decenii în care combustibilii fosili au fost epuizați, statele naționale s-au fragmentat în cea mai mare parte, iar diferența dintre megacorporații și uniunile transnaționale s-a estompat în bună măsură.

Pentru toate motivele de mai sus, vă recomand și dumneavoastră romanul Tool of War. Mă tentează ca, anul acesta, să parcurg un alt roman, mult mai celebru, al autorului american Paolo Bacigalupi - The Windup Girl.

Dar despre acela vom discuta la momentul potrivit tot aici, la Țesătorul.

(Cea mai recentă carte a mea, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și se poate comanda aici.) 

Annalee Newitz, "Autonomous" (2017)

Imagine preluată de pe situl hachette.com.au

La jumătatea lunii aprilie 2018, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar din romanul de debut al autoarei americane Annalee Newitz, intitulat Autonomous (editura Orbit, grupul editorial Little, Brown, Londra, 2017). L-am parcurs în prima decadă a lunii aprilie 2020..

Și iată ce am aflat:

Acțiunea romanului este plasată aproape de jumătatea secolului al XXII-lea. Protagonista, Judith "Jack" Chen, retroinginerește și vinde ilegal un medicament, Zacuity, al corporației farmaceutice Zaxy. Când constată că medicamentul creează dependență (iar, în unele cazuri, duce la deces), "Jack" ia legătura cu un fost colaborator, Krish Patel, de la Universitatea Saskatchewan din Saskatoon, pentru a găsi o cură menită să trateze dependența.

Din păcate, activitatea protagonistei este interpretată ca un act de piraterie informațională de către Coaliția Proprietății Intelectuale, iar pe urmele ei sunt trimiși agentul Eliasz și partenerul robotic al acestuia, Paladin. Investigația celor doi este brutală, presărată cu torturi și cu asasinate, însă, după ce agenții izbutesc să o ajungă din urmă pe "Jack" în niște tuneluri abandonate, Eliasz decide să o lase în viață. Iar colaboratorii protagonistei descoperă cura și o oferă gratuit, mai degrabă decât să o patenteze și să profite de pe urma ei.

Pe de o parte, am urmărit cu interes modul în care această romancieră debutantă a utilizat omnisciența selectivă multiplă pentru a alterna planurile narative ale romanului. De asemenea, am fost plăcut impresionat de nuanțările stilului liber indirect, menit să redea percepțiile, gândurile și emoțiile diferitelor personaje.

Pe de altă parte, am fost pus pe gânduri de sistemul social din fundal: atât cei mai mulți dintre oameni, cât și roboții din acest viitor posibil, sunt supuși, prin contract, față de o corporație multinațională sau alta, iar un țel destul de răspândit printre personaje îl reprezintă încheierea cu bine a contractului (de regulă, după câteva decenii) și câștigarea autonomiei economice. În cazul roboților, un deziderat similar îl constituie și câștigarea autonomiei informaționale.)

Cititorii cu discernământ observă, desigur, că servitutea contractuală descrisă în roman este doar un eufemism pentru sclavia pe perioadă determinată.

Ar mai merita menționat faptul că, în acest viitor, nu mai există state naționale, ci coaliții postnaționale, precum Zona Comerțului Liber în America de Nord, Uniunea Asiatică sau Federația Africană. Și, cu toate că numeroasele orașe în care se desfășoară acțiunea sunt canadiene (Yellowknife, Moose Jaw, Saskatoon, Vancouver), vocea naratorială menționează cu amară ironie subtextuală că doar localnicii mai vârstnici se referă la ei înșiși drept "canadieni".

Nu în ultimul rând, viitorul imaginar care îi servește drept fundal romanului este unul al încălzirii globale, în care calotele glaciare s-au topit, iar căile de navigație din nord-vest sunt deschise pe tot parcursul anului.

Adăugați la toate astea o intrigă atent structurată, acțiunea captivantă, suspansul bine dozat și meditații referitoare la inteligența artificială și la trezirea conștiinței în sistemele informaționale - și veți înțelege de ce am citit cu plăcere Autonomous și de ce îl voi păstra în colecție.

Probabil nu vă veți mira dacă am să menționez că, la scurtă vreme după încheierea lecturii, am achiziționat un exemplar din al doilea roman al autoarei Annalee Newitz - The Future of Another Timeline.

Însă, despre acela, am să vă relatez la momentul potrivit tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut, în decembrie 2020, la editura Crux Pusblishing.)

Rick Remender & Greg Tocchini, "Low, Vol. 2" (2015)

Imagine preluată de pe situl comixology.eu

În ultima decadă a lunii decembrie 2020, prin amabilitatea importatorilor de benzi desenate de la Red Goblin, am achiziționat, la preț promoțional, volumul al doilea din seria Low de Rick Remender și Greg Tocchini, intitulat: Before the Dawn Burns Us (editura Image Comics, Berkeley, California, 2015). La jumătatea lunii martie 2021, l-am parcurs a treia oară.

Și iată ce am aflat:

Al doilea volum al seriei Low reunește fasciculele de la al șaptelea până la al zecelea din romanul grafic. În orașul subacvatic Voldin, una dintre fiicele protagonistei, numită Della, a ajuns să ocupe funcția de Ministru al Gândirii într-o societate totalitară în care arta și speranța sunt delicte ce atrag pedeapsa cu moartea. Din păcate, iubita Dellei, Kelli Torjvic, este o pictoriță asociată cu o publicație clandestină. Iar, când forțele represive descoperă redacția publicației, Della e nevoită să-și ucidă iubita ca să nu fie arestată la rândul ei.

Între timp, în orașul abandonat Misalt, protagonista Stel Caine și cei doi însoțitori ai ei caută combustibil și tuburi de oxigen pentru a-și putea continua călătoria spre suprafața Pământului, în căutarea unei sonde interstelare. Din păcate, Stel se întâlnește cu niște vampiri-amfibii, care o seduc cu discursul lor hipnotic.

În Voldin, după un episod flash-back din care aflăm cum cele două fiice ale lui Stel au fost separate după ce fuseseră răpite de pirați, suntem martorii unei situații-limită în care Della e atrasă într-o capcană și duce o luptă disperată, inegală, împotriva forțelor represive pe care, până mai ieri, le conducea. Din fericire, sora ei, Tajo, apare în ultimul moment, îmbrăcată cu cel din urmă costum de scafandru greu de pe Pământ, și o salvează.

Tot o luptă disperată poartă și Stel Caine, împreună cu cei doi însoțitori ai ei, împotriva cetei de vampiri-amfibii și, mulțumită vitejiei ieșite din comun a lui Zem, izbutesc să scape.

Scenariul lui Rick Remender este captivant, atât datorită numeroaselor răsturnări de situație și confruntări spectaculoase, cât și datorită alternării a două planuri narative, cu intrigă și contra-intrigă.

Grafica lui Greg Tocchini este la un nivel peste medie - cu planșe în roșu, verde și crem pentru scenele din Voldin, cu multe nuanțe de albastru și indigo pentru scenele subacvatice și cu o paletă de culori calde, în special nuanțe de portocaliu, pentru amintirile din tinerețe ale protagonistei. De asemenea, am apreciat imaginația graficianului, care a populat această lume  a viitorului cu urși polari biomecanici, cu vampiri-amfibii, cu albine uriașe mutante și cu broaște țestoase imense.

Volumul se încheie cu o galerie de coperte alternative ale fasciculelor și cu planșe care ilustrează procesul artistic - de la schițe în creion la versiunea în tuș, apoi la aplicarea culorilor.

Am fost plăcut impresionat de acest al doilea volum al seriei Low (dacă dorți, puteți comanda și dumneavoastră un exemplar aici) și, după a treia lectură, am fost tentat să parcurg încă o dată cel de-al treilea volum. Însă despre acela vom discuta cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing.)

Cory Doctorow, "Attack Surface" (2020)

Imagine preluată de pe situl Amazon.com

În prima jumătate a lunii octombrie 2020, am parcurs cu interes și cu multă plăcere cel mai recent roman al autorului canadian Cory Doctorow, intitulat Attack Surface (Tor Books, New York, 2020). Și iată ce am aflat:

Romanul se înscrie într-o serie din care mai fac parte Little Brother, Homeland și nuvela "Lawful Interception". Spre deosebire de narațiunile precedente, Marcus Yallow nu mai este protagonist și narator, ci apare ca personaj secundar. În schimb, un personaj secundar feminin din cele două romane, Masha Maximow, devine aici protagonistă-naratoare.

La câțiva ani după acțiunea din Homeland, într-un viitor apropiat, Masha este trimisă de către firma privată de consultanță Xoth, la care lucrează, într-o republică ex-sovietică, numită codificat Slovstakia, pentru a ajuta un regim represiv să înăbușe demonstrații antiguvernamentale. Ziua, protagonista pune la punct sisteme de supraveghere informaționale, conform fișei postului, însă, după orele de program, transmite informații către un grup de disidenți și încearcă să îi convingă să folosească criptografie. Iar, când demonstranții sunt atacați cu gaze lacrimogene și bastoane de cauciuc de către forțele de ordine, apoi călcați cu automobile autonome deturnate, Masha face o greșeală într-o discuție cu angajatoarea și își pierde postul de la compania Xoth.

Revenită în San Francisco, protagonista se reîntâlnește cu o veche prietenă, Tanisha, precum și cu Marcus Yallow și cu soția acestuia, Ange. Doar că Tanisha și prietenii ei sunt implicați în mișcări pentru apărarea drepturilor civile, precum Brown Lives Matter, iar Masha ajunge destul de repede la o criză de conștiință - pentru că nu poate să lucreze pentru firme de consultanță care servesc regimuri opresive și, simultan, să sprijine din umbră mișcări disidente.

Intriga ajunge la un punct culminant în care demonstranții se confruntă cu forțele de ordine și expun mașinațiunile unor politicieni locali corupți, iar protagonista, după o serie de arestări, eliberări pe cauțiune și negocieri tensionate, găsește calea către un set de valori morale și o viață integră.

În pofida faptului că este un tom de mari dimensiuni, Attack Surface se citește rapid și cu plăcere. Dacă despre Jennifer Government de Max Barry remarcam că lasă impresia că autorul citise No Logo de Naomi Klein (și luase notițe), Attack Surface pare să fi fost scris ca o ilustrare a principalelor idei din The Age of Surveillance Capitalism de Shoshana Zuboff. Astfel, subiecte recurente de discuție între personaje sau de preocupare pentru protagonistă sunt supravegherea traficului informațional din rețelele de telefonie mobilă, interceptarea (și, uneori, falsificarea) corespondenței electronice, criptografia, criptanaliza, infiltrarea grupurilor disidente, mijloacele de dispersare și reținere a demonstranților și așa mai departe. (Nu întâmplător, romanul are nu una, ci trei postfețe care accentuează temele relevante ale cărții și granița firavă dintre realitatea contemporană și ficțiunea lui Doctorow.) Iar, dacă viziunea despre lume a autorului pare să se fi întunecat considerabil față de cea prezentată în romanul Down and Out in the Magic Kingdom, o cauză majoră poate fi și faptul că lumea însăși s-a schimbat în ultimele două decenii - și nu neapărat în bine.

Am apreciat evenimentele din intrigă (unele foarte spectaculoase și captivante), suspansul, stilul convingător în care este scrisă narațiunea, dezvoltarea personajului principal, precum și multitudinea de informații despre tehnologie și politică pe care Cory Doctorow le-a presărat prin roman. Singura... bizarerie (dacă vreți) este că majoritatea zdrobitoare a personajelor principale din roman sunt feminine. Cu excepția lui Marcus Yallow, personajele masculine apar numai episodic. (Firește, asta îi face pe cititori să își dea seama, fie și cu întârziere, că în alte lucrări literare e ceva în neregulă pentru că disproporția de gen dintre personaje e la fel de mare, dar invers.)

Pe ansamblu, aș spune că, pentru anii 2020, Attack Surface e la fel de relevant pe cât a fost Neuromancer în anii 1980 sau Heavy Weather în anii 1990. Iar cei care și-ar propune să îl egaleze sau să îl depăsească pe Cory Doctorow în domeniul acesta al ficțiunii speculative au o misiune extrem de dificilă.

În ceea ce mă privește, sunt convins că voi reciti acest roman la un moment dat. Dar fiecare lucru la vremea lui...

Rick Remender & Greg Tocchini, "Low Vol. 1: The Delirium of Hope" (2015)

Imagine preluată de pe situl Comixology.com

În ultima decadă a lunii octombrie 2020, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am achiziționat un exemplar din primul volum al romanului grafic Low - The Delirium of Hope (Image Comics, Portland, Oregon, 2017). L-am parcurs într-o zi.

Și iată ce am aflat:

Premisa acestui roman grafic este că, într-un viitor îndepărtat, peste câteva milioane de ani, Soarele a început să se transforme într-o gigantă roșie, iar temperatura de la suprafața Pământului a crescut în așa măsură încât viața a devenit aproape imposibilă. Ca urmare, omenirea s-a retras în orașe subacvatice și a trimis sonde spațiale cu speranța că, prin intermediul acestora, va descoperi planete extrasolare locuibile.

La începutul acțiunii, de la trimiterea sondelor au trecut câteva milenii, iar resursele de care dispun oamenii din orașele subacvatice au început să se împuțineze. Protagonista, Stel Caine, face parte dintr-o familie în care, din generație în generație, s-a moștenit ultimul costum de scafandru greu din orașul Salus. Din păcate, într-o misiune subacvatică de rutină, soțul protagonistei este ucis de către pirați, iar cele două fiice ale ei sunt răpite.

Un deceniu mai târziu, Stel pleacă împreună cu fiul ei, Marik, pentru a găsi o sondă spațială revenită cu informații. Într-un alt oraș subacvatic, cei doi o regăsesc pe Tajo, una dintre fiicele răpite de pirați. Marik este silit să lupte în arenă, alături de alți prizonieri, împotriva unor monștri acvatici, însă, după o victorie neașteptată, conduce o revoltă împotriva despotului local și evadează împreună cu Stel și Tajo.

Volumul, care reunește primele șase fascicule din romanul grafic Low, se încheie cu o galerie de coperte alternative, schițe și lucrări ale artistului grafic Greg Tocchini.

Am apreciat scenariul dinamic al volumului The Delirium of Hope, precum și optimismul nestrămutat al protagonistei, care nu renunță la ceea ce și-a propus în pofida numeroaselor vicisitudini cu care se confruntă. 

Însă, oricât de bun ar fi scenariul, arta grafică este încă și mai bună. Pe de o parte, lumea imaginară din acest viitor îndepărtat este redată într-o abundență de detalii halucinante - clădiri, vehicule, costume, accesorii și creaturi care de care mai interesante. Pe de altă parte, paleta de culori este intensă și fascinantă, cu numeroase planșe în culori calde, predominant portocaliu și galben, care sugerează atmosfera toridă, și cu alte planșe în culori reci, în special albastru și verde, pentru a reda scenele subacvatice.

Pe ansamblu, acest prim volum m-a convins să îl păstrez în colecție, să îl recitesc și să le achiziționez și pe celelalte din serie. Însă despre acelea rămâne să vă relatez cu alte ocazii.

Dave Golder et al. - "The Astounding Illustrated History of Science Fiction" (2017)

Pe la jumătatea lunii martie 2018, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat la preț promoțional un exemplar dintr-un volum colectiv intitulat: The Astounding Illustrated History of Science Fiction - Movies, Art, Comics, Pulp Magazines, Fiction, Fantasy, Horror (Flame Tree Publishing, Londra, 2017). L-am parcurs într-o singură zi, la începutul lunii iulie 2018.

Și iată ce am aflat:

The Astounding Illustrated History of SF este un album format mare, tipărit în condiții de lux (copertă cartonată, color, supracopertă color, lăcuită, hârtie cretată, numeroase ilustrații alb-negru și color). Lucrarea abordează genul science-fiction în manieră diacronică și pe o paletă mediatică largă.

"Cuvântul înainte" îi aparține lui Pat Mills, creatorul revistei de benzi desenate 2000 AD, și tratează despre funcțiile SF-ului - defamiliarizarea, schimbarea perspectivei, satira socială.

"Introducerea" prezintă originile fenomenului SF, diferitele etichete care i-au fost aplicate, precum și dificultățile privitoare la definirea genului.

Primul capitol, "Science fiction dezlănțuit", acoperă, în principiu, un interval istoric foarte larg, de la antichitatea clasică la perioada victoriană târzie, dar se concentrează cu precădere asupra unor lucrări precum Frankenstein de Mary Shelley și Călătorii extraordinare de Jules Verne. Totodată, discută tratări timpurii ale unor teme SF precum roboții, călătoriile spațiale, războiul futurist, utopiile, călătoriile în timp. Spre final, capitolul trece în revistă creatori importanți din domeniu, ca Edgar Allan Poe și Jules Verne.

Capitolul al doilea explorează "Noi frontiere" - începuturile cinematografiei SF în primele decenii ale secolului al XX-lea, primele opere spațiale, relansarea genului SF după Primul Război Mondial, respectiv apariția revistelor cu literatură de consum în anii 1920. Apoi, în același capitol, sunt discutate alte teme ale genului SF, precum extratereștrii, respectiv creatori de marcă, în speță H. G. Wells, Edgar Rice Burroughs și Sir Arthur Conan Doyle.

Capitolul al treilea discută mai în amănunt "Ascensiunea periodicelor cu literatură de consum". Astfel, sunt prezentate reviste ca Amazing Stories și Astounding Stories, seriale radiofonice, benzi desenate și filme din perioada interbelică.

Capitolul al patrulea, în schimb, se concentrează asupra unei perioade de tranziție. Sunt discutate efectele celui de-Al Doilea Război Mondial, schimbările din domeniul SF în perioada postbelică - noi reviste, cărțile de buzunar, benzile desenate, filmele și televiziunea, dar și trecerea de la hard SF la satira socială. Se prezintă și teme majore din anii 1950 - paranoia, dezastrele, religia.

Capitolul al cincilea tratează despre "Reinventarea genului"- Noul Val din anii 1960, lucrări majore precum Dune, creatori de marcă, în speță Michael Moorcock, J. G. Ballard și Philip K. Dick, dar și seriale TV ca Star Trek și Doctor Who. Spre finalul capitolului, sunt prezentate realizări cinematografice din anii 1960, ca Dr. Strangelove, 2001 - o odisee spațială și Portocala mecanică.

Capitolul al șaselea, "Înapoi în viitor", prezintă anii 1970 și 1980 - criza energetică, fenomenul Star Wars, francize ca Superman și Alien, o pleiadă de filme SF, dar și romane grafice ca Watchmen, serii de romane precum Cultura lui Iain M. Banks, Cartea Soarelui Nou de Gene Wolfe și saga lui Ender de Orson Scott Card. Nu lipsesc nici fenomenul cyberpunk sau Ghidul autostopistului prin galaxie.

Capitolul al șaptelea discută "Epoca Informațională". Anii 1990 au adus o abundență de filme SF, seriale TV notabile, precum și fenomenul The Matrix. După anul 2000, au venit seriale TV de amploare, ca Battlestar Galactica și Firefly, dar și filme distopice ca Minority Report.

Capitolul al optulea, "Viitorul e acum", tratează manifestările recente ale fenomenului SF, fie că vorbim de superproducții ca Mad Max: Fury Road, de seriale cinematografice ca Star Trek, de distopii pentru tineret ca Jocurile foamei și Divergent, de proiecte ambițioase ca Arrival sau Gravity sau de filme cu supereroi din universul Marvel.

Lucrarea se încheie cu o serie de titluri recomandate spre lectură, cu o listă de situri de pe Internet referitoare la fenomenul SF, cu notele biobibliografice ale autorilor volumului, precum și cu un indice alfabetic.

Pe ansamblu, The Astounding Illustrated History of Science Fiction mi se pare un volum remarcabil prin amploarea subiectului pe care îl acoperă, prin bogăția informațiilor prezentate, prin excelenta organizare a materialului în capitole, subcapitole și secțiuni și prin excepționala calitate tipografică. Nu numai că îl voi păstra ca pe o piesă de colecție și ca pe un material de referință, dar, mulțumită calităților sale pe care tocmai vi le-am enumerat, m-a convins să cumpăr volumul însoțitor, The Astounding Illustrated History of Fantasy & Horror.

Însă despre acela am să vă relatez cu alt prilej.

Dănuț Ungureanu, "Noaptea în oraș, fără părinți" (2016)

La jumătatea lunii noiembrie 2016, la Târgul de Carte Gaudeamus, am asistat la o multiplă lansare de carte organizată de scriitorul și jurnalistul Dănuț Ungureanu. Cu acea ocazie, am achiziționat două volume și am primit autografe cu dedicație. Unul dintre aceste volume s-a dovedit a fi un roman intitulat Noaptea în oraș, fără părinți (Editura Fusion 21, București, 2016). L-am parcurs în două zile, la începutul lunii septembrie 2017.

Și iată ce am aflat:

Acest roman al domnului Dănuț Ungureanu este subintitulat "O poveste", începe cu un citat din Cordwainer Smith și continuă cu un glosar, cu un prolog deghizat în "Amintire și cuvânt înainte", respectiv cu o listă a personajelor.

Protagonistul este un băiat de doisprezece ani, Leni, al cărui tată, un om de afaceri influent, este ucis. Misiunea lui Leni este să plece de acasă, să recupereze o copie numerică a conștiinței tatălui și să o încarce în creierul unei clone. La îndeplinirea misiunii îl ajută o inteligență artificială, "frendul", și câteva personaje secundare.

Parcursul lui Leni este îngreunat de chiar foștii parteneri de afaceri ai tatălui, iar finalul romanului prezintă evenimente de proporții - o revoltă populară, intervenția trupelor antiteroriste, lupte de stradă.

Printre calitățile care recomandă acest roman aș aminti alternarea planurilor narative (ceea ce sporește suspansul), precum și împărțirea în trei părți, în capitole și în subcapitole. De asemenea, am apreciat prezentarea grafică, ilustrația copertei (realizată de Ionuț Bănuță) și ilustrațiile interioare.

Ceea ce mi s-a părut în dezavantajul cărții, în schimb, a fost amestecul heteroclit dintre personajele, decorurile și tehnologiile cyberpunk și discursul ce amintește de seria Instrumentalității Omenirii de Cordwainer Smith. Motivul pentru care regretatul autor american a creat un stil idiosincratic pentru a-și scrie nuvelele și povestirile este că, pe de o parte, acestea relatează evenimente dintr-un viitor îndepărtat, iar, pe de altă parte, cei care le relatează, la fel ca și publicul lor, se află într-un viitor încă și mai îndepărtat, în raport cu care evenimentele narate aparțin unui trecut aproape mitic. Or, evenimentele și tehnologiile din Noaptea în oraș, fără părinți par să se afle într-un viitor destul de apropiat, ceea ce nu justifică utilizarea unui stil similar cu cel al lui Cordwainer Smith.

Pe ansamblu, înclin să cred că Noaptea în oraș, fără părinți a meritat o lectură, însă mă îndoiesc că va avea parte și de cea de-a doua (cel puțin în ceea ce mă privește). E un roman ceva mai bun decât media (și, prin urmare, multipremiat), dar nu se ridică la nivelul altei cărți a domnului Ungureanu, Așteptând în Ghermana.

În schimb, Noaptea în oraș, fără părinți mi-a dat ghes să parcurg integrala prozei scurte SF a lui Cordwainer Smith, The Rediscovery of Man, respectiv romanul Norstrilia al aceluiași autor. Dar despre acelea rămâne să vă relatez la momentul potrivit.

Jason Heller & Joshua Viola, "Cyber-World" (2016)

În iulie 2017, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar dintr-o antologie cyberpunk de dată recentă realizată de Jason Heller și Joshua Viola: Cyber-World - Tales of Humanity's Tomorrow (Hex Publishers, Erie, Colorado, 2016). Am parcurs-o pe îndelete în intervalul iulie-august 2017.

Și iată ce am aflat:

"Cuvântul înainte" îi aparține unui autor cyberpunk din prima generație, Richard Kadrey, și prezintă, într-o menieră concisă și antrenantă, un gen literar care continuă să existe și să evolueze, precum și câteva tehnologii contemporane care inspiră noi autori să scrie cyberpunk.

"Introducerea" de Joshua Viola prezintă succint metamorfoza literaturii cyberpunk și a lumii din anii 1980 și până azi.

"Serenadă" de Isabel Yap ilustrează après la lettre influențele noir din literatura cyberpunk - protagoniștii cu un birou nu tocmai legal, văduva cu un caz de rezolvat, dezlegarea misterului - aduse la zi pentru societatea informațională. Textul merită atenție atât pentru atmosferă cât și pentru încărcătura emoțională.

"Puternicul Phin" de Nisi Shawl este unul dintre textele slabe din antologie. Un element central al poveștii îl reprezintă manifestarea personalității în realitatea virtuală, în special a orientării transsexuale și a interacțiunii într-un triunghi amoros neobișnuit, însă intriga schiței e destul de firavă, iar suspansul lipsește aproape cu totul. (În opinia mea, tema centrală a acestei schițe a fost tratată într-o manieră mult mai interesantă în CrashCourse de Wilhelmina Baird.)

"Reacții" de Mario Acevedo tratează în schimb foarte convingător efectele psihologice și emoționale ale unor sisteme de luptă cibernetice asupra unui soldat din viitorul apropiat, precum și necesitatea unei rețele umane de sprijin și întrajutorare pentru a ajuta indivizii să treacă peste traumele cauzate de experiențele din război.

"Albinele din Kiribati" de Warren Hammond dezvăluie alte situații traumatice induse pe de o parte de utilizarea tinerelor ca mame-surogat, iar pe de altă parte de strămutarea unor popoare din patria lor ca urmare a unor schimbări ecologice catastrofale.

"Pauza dintre două note" de Cat Rambo dezvoltă o temă similară - aceea a relației copiilor de bani gata cu bonele care le țin locul mamelor veșnic ocupate cu cariera și care suferă emoțional... apoi ajung să combine psihoterapia și realitatea virtuală.

"Sigularitatea e în părul tău" de Matthew Kressel aduce în discuție realitatea virtuală ca surogat pentru interacțiunile umane din viața reală și situația persoanelor care, ca urmare a unui handicap fizic, nu au decât... surogatul.

"Orașul panicii" de Madeline Ashby prezintă un punct de cotitură în existența unui oraș inteligent, autonom, în care un tehnician responsabil caută cu tot dinadinsul să facă o reparație... nedorită. Ca atmosferă, spațiul urban decadent mi-a amintit de acela dintr-un text fundamental al literaturii cyberpunk, "Johnny Mnemonic".

"Soldatul credincios, îndemnat" de Saladin Ahmed plasează tema veteranului postuman cu implanturi cibernetice într-un context mai puțin obișnuit - acela al unui război civil în Egiptul viitorului apropiat. Paradoxal, literatura cyberpunk se întâlnește aici cu o poveste din O mie și una de nopți care îi era dragă lui Jorge Luis Borges.

"Osemintele tale nu vor fi necunoscute" de Alyssa Wong abordează în schimb o altă temă recurentă din acest subgen literar - protagonistul-narator este un postuman ambițios care caută să își croiască drum în mediul crimei organizate - și arată concis și convingător cum se pot pierde rapid ultimele rămășițe de loialitate sau de omenie.

"Neclintită" de Paul Graham Raven este una dintre cele mai reușite povestiri din antologie. Protagonista-naratoare, Elaine Inoxidabila, conduce o trupă de mercenari printr-o Britanie balcanizată în care comitate precum Lancastershire și Yorkshire au ajuns în Războiul Rece al Celor Două Roze. Pe parcursul misiunii, nu doar detaliile neplăcute (și aproape credibile) ale acestui viitor apropiat ies treptat la iveală, ci și adevărul în privința trecutului tenebros al protagonistei.

"Gândurile altor oameni" de Chinelo Onwualu îmbină în schimb realitatea virtuală și literatura romanțioasă, aducând în prim-plan o poveste de dragoste.

"Wysiomg" de Alvaro Zinos-Amaro amintește de imaginația exuberantă a altui anițiator al curentului cyberpunk, Rudy Rucker. Protagonistul-narator relatează despre experimente cu furnici modificate genetic și despre schimbări ecologice și psihologice extraordinare.

"Vom avea grijă de ai noștri" de Angie Hodapp atinge, în manieră tipică pentru acest subgen literar, altă zonă dureroasă a societății contemporane: relația prea strânsă dintre megacorporații și politicieni. Personajul principal, Tia Isando, e o senatoare în campanie electorală care află că un eveniment mediatic aducător de fonduri poate să aibă un preț prea mare.

"Un cântec transmutat" de Sarah Pinsker prezintă o fațetă mai puțin vizitată a viitorului postuman - aceea în care muziciana și instrumentul muzical preferat vor fuziona.

"Sunt doar cuvinte" de Keith Ferrell inversează tema schiței precedente și ne arată situația unui personaj care refuză să îmbrățișeze schimbarea și care preferă, în pofida presiunilor sociale, să utilizeze mijloace tehnologice depășite pentru a-și face temele.

"Mici ofrande" de Paolo Bacigalupi este poate cel mai șocant și cel mai deprimant text din întreaga antologie. În viitorul apropiat imaginat de celebrul autor american, tinerele mame trebuie să ducă la termen o sarcină numai pentru a se debarasa de toxinele acumulate în organism și pentru a fi capabile ca apoi să aducă pe lume un bebeluș apt să supraviețuiască.

"Cădere de rețea" de E. Lily Yu revizitează tema centrală a literaturii cyberpunk - înaltă tehnologie/ viață josnică. Protagonistul locuiește într-o lume panoptică în care camerele web nu sunt doar disponibile, ci chiar obligatorii prin lege, iar granițele dintre viața privată și telenovele s-a șters de-a binelea. Și... dacă rețeaua ar cădea?

"Vătămare vizibilă" de Stephen Graham Jones e o poveste aproape dickiană despre realități virtuale recurente și despre jurnaliști în căutare de senzațional.

"Ibex în ziua dispariției" de Minister Faust prezintă în schimb o variațiune pe tema ultimului om rămas pe Pământul pustiit. Interesant este că nu doar societatea sau lumea se destramă de-a lungul poveștii, ci și mintea protagonistului și însuși textul.

"Cum nu se întâmplă nimic" de Darin Bradley e o încheiere dezamăgitoare a antologiei - un exercițiu metaficțional fără farmec și fără rost. Cum, de-a lungul deceniilor, am fost interesat și încântat de metaficțiuni precum cele create de Jorge Luis Borges, Mircea Horia Simionescu, Italo Calvino sau Dan Simmons, nu e ca și când aș fi indiferent față de acest gen de exercițiu literar. Dar schița aceasta nu se ridică la nivelul creațiilor maeștrilor.

În "Postfață", Jason Heller scrie pe scurt despre ce este și ce nu este antologia - respectiv despre ce este și ce nu este cyberpunk, fără a risipi cu totul ambiguitatea. Urmează note biobibliografice despre autori și despre antologatori.

Pe ansamblu, estimez că Cyber-World este o antologie de valoare medie (deși trebuie menționat că prezentarea grafică foarte îngrijită, tehnoredactarea atentă și hârtia de bună calitate sunt deasupra mediei). Majoritatea textelor sunt onorabile, unul sau două chiar merită recitite, iar câteva puteau foarte bine să fie omise. Poate că subgenul cyberpunk a evoluat, însă gustul publicului cititor pare să se fi îndreptat spre alte direcții (poate și pentru că nivelul educației științifice și tehnologice necesare pentru aprecierea acestui tip de literatură este destul de ridicat). Din păcate (sau din fericire), cyberpunk rămâne însă literatura cea mai adecvată pentru a ne raporta la schimbările rapide din lumea contemporană.

Poate de aceea, imediat cum am încheiat lectura antologiei Cyber-World, am început să citesc o alta, mai consistentă, intitulată Cyberpunk. Dar despre aceea rămâne să discutăm cu altă ocazie.