Iain M. Banks – "Consider Phlebas" (1987)

Prin 1990, pe vremea cînd împrumutam frecvent cărţi fantastice şi ştiinţifico-fantastice de la Consiliul Britanic, am aflat de existenţa unui scriitor scoţian, Iain M. Banks. Spre sfîrşitul anilor ‘90, Costi Gurgu şi Răzvan Stoica mi-au vorbit despre cîteva dintre cărţile lui. După 2003, cînd am început să predau un curs opţional despre literatura britanică F&SF, am decis că era cazul să le acord mai multă atenţie cărţilor lui Banks. Ca urmare, înainte de Crăciunul anului 2004, prin amabilitatea lui Horia Nicola Ursu, am primit şase romane şi un volum de nuvele care formau aşa-numita serie a Culturii.

În 2005 am parcurs primul roman al seriei, Consider Phlebas („Gîndeşte-te la Phlebas”), al cărui titlu este inspirat de cîteva versuri din Ţara pustie (1922) de T. S. Eliot:
„Gentil sau evreu,
O tu care-ntorci roata şi înspre vînt priveşti,
Gîndeşte-te la Phlebas,
ce-a fost odinioară frumos şi-nalt ca tine.”

Tot despre un călător este vorba şi în romanul lui Banks, după cum veţi vedea:

În galaxia noastră, într-o perioadă cînd pe Pămînt abia se derulează Evul Mediu tîrziu, coexistă numeroase civilizaţii, unele umane, altele nu. O civilizaţie non-umană, numită idirană (care are o organizare teocratică) intră în conflict cu o civilizaţie a simbiozei dintre oameni şi maşini, Cultura.

În mijlocul acestui conflict, o navă a Culturii este distrusă, iar Mintea de la bordul ei se ascunde în tunelurile din Lumea lui Schar, o planetă-sanctuar protejată de civilizaţia Dra’Azon. Idiranii salvează un om pe nume Bora Horza Gobuchul de pe o planetă condusă de gerontocraţi şi-l trimit să recupereze Mintea.

Horza ajunge mai întîi printre aventurieri spaţiali, la bordul navei Clear Air Turbulence, apoi pe un habitat inelar (care seamănă teribil cu Lumea inelară a lui Larry Niven), prizonier al unei secte fanatice, pe urmă asistă la un joc intens mediatizat, iar în cele din urmă, după ce i se substituie căpitanului aventurierilor, conduce echipajul pe Lumea lui Schar, unde găseşte Mintea.

Ca intrigă, Consider Phlebas este un roman picaresc. Structura este îmbogăţită de un prolog, interludii, apendice şi un epilog care le prezintă cititorilor alte planuri ale acţiunii şi informaţii la care protagonistul nu are acces. Interludiile, spre exemplu, se referă la o fetiţă cu intuiţii geniale, Fal ’Ngeestra, care analizează criza şi decide următoarele operaţiuni ale Culturii pentru recuperarea Minţii de pe Lumea lui Schar.

Ceea ce mi se pare interesant este că naratorul urmăreşte în principal acţiunile lui Horza, cu toate că centrul de interes al autorului îl reprezintă Cultura. În această privinţă, Consider Phlebas creează un efect similar cu acela al primului film Star Wars, A New Hope (1977), anume că ni se arată nişte crîmpeie periferice dintr-un univers foarte vast şi complex pe care putem numai să-l bănuim, dar nu să ni-l şi imaginăm în toată splendoarea lui.

Protagonistul Bora Horza Gobuchul, deşi uman, este un Schimbător, adică are capacitatea de a-şi schimba în cîteva zile înfăţişarea, înălţimea, ba chiar să-şi regenereze porţiuni periferice ale corpului. Pe de o parte, ca aptitudini, seamănă cu Dansatorii Faciali din seria Dune de Frank Herbert. Pe de altă parte, ca versatilitate şi atitudinte, aminteşte destul de mult de Abelard Lindsay, protagonistul romanului Schismatrix (1985) de Bruce Sterling.

Din păcate, Horza nu e suficient de convingător ca personaj. Motivele pentru care luptă împotriva Culturii par destul de superficiale – îi antipatizează pentru simbioza cu maşinăriile şi cam atît. Istoria sa personală lipseşte în cea mai mare parte, iar un element destul de important al acesteia (o iubire din tinereţe pentru o Schimbătoare) ne este prezentat foarte tîrziu, strict din considerente funcţionale care ţin de intrigă.

Poate singurul aspect legat de această istorie personală absentă care e folosit într-un mod interesant este o frîntură de frază care îi trece lui Horza prin minte la începutul primului capitol, într-o situaţie-limită. Cele cîteva cuvinte îi revin pe buze în penultimul capitol, cînd protagonistul e în agonie. În apendice, cititorii află că fraza aceea este prima din romanul preferat al Schimbătoarei Kierachell, fosta iubită a lui Horza.

Dar cele două elemente amintite mi se par cam puţin pentru un personaj principal...

Antagonista este Perosteck Balveda, agentă a secţiunii de Circumstanţe Speciale din organizaţia de Contact General a Culturii. Este tipic pentru Cultură să-şi denumească organizaţia militară „Contact General”, iar organizaţia de spionaj „Circumstanţe Speciale”. Balveda, la rîndul ei, dezvoltă o relaţie interesantă cu Horza. Uneori are putere asupra lui, dar îi subminează poziţia într-un mod subtil, mai degrabă decît să-l atace într-un mod violent. Alteori este prizoniera lui, dar nu opune rezistenţă, ci are un comportament docil. În finalul romanului, după ce Horza îi salvează viaţa, Balveda îl scapă la rîndul ei dintr-o situaţie extremă, iar cititorii înţeleg că agenta ar fi putut oricînd să-l ucidă pe protagonist dacă ar fi dorit.

Dar căile Culturii sînt mult mai subtile, după cum ne demonstrează autorul...

Printre personajele secundare se numără Yalson, partenera lui Horza de la bordul navei Clear Air Turbulence, şi căpitanul Kraiklyn, un conducător impulsiv şi iresponsabil care îşi tîrăşte echipajul în aventuri nebuneşti precum jefuirea Templului Luminii sau explorarea unei Meganave abandonate dintr-un habitat inelar. Urmarea directă a acestor decizii nesăbuite este atriţia echipajului. Unii dintre membrii Companiei Libere pier în acţiunile iniţiate de Kraiklyn, alţii preferă să plece mai devreme sau mai tîrziu. Cumva, aventurierii aceştia spaţiali mi-au amintit de Democraţia Minieră Fortuna, „naţiunea” de paisprezece personaje din Schismatrix de Bruce Sterling.

Alte personaje memorabile sînt din rasa războinică a idiranilor, fiinţe tripede enorme care la maturitate devin asexuate. Paradoxal, naratorul le denumeşte „he”, păstrînd pronumele neutru „it” pentru maşinării precum drona Unaha-Closp sau creaturi precum Minţile care guvernează navele şi habitatele Culturii. Dintre idirani, în marea majoritate xenofobi şi fanatici religioşi, se detaşează Querl Xoralundra, conducătorul navei The Hand of God 137 şi cel care îi încredinţează misiunea lui Horza. Xoralundra iese în evidenţă prin toleranţă, prin decizii raţionale şi prin cooperarea cu indivizi din alte specii.

Ceea ce mi se pare demn de subliniat este ironia intrigii. Cel mai memorabil caz este că Horza, duşman declarat al Culturii, o ajută fără să vrea pe agenta Balveda să găsească şi să recupereze Mintea pierdută, care ar fi putut fi folosită de inamici.

Idiranii, pe de altă parte, prin intoleranţa şi brutalitatea cu care îi tratează pe cei cîţiva Schimbători găsiţi pe Lumea lui Schar, îl înstrăinează fără să-şi dea seama pe aliatul Horza, care le-ar fi putut aduce un serviciu imens.

Tot ca o ironie, călătoria epuizantă a idiranilor pe suprafaţa îngheţată a Lumii lui Schar nu îi face mai empatici şi mai înţelegători faţă de localnici (cum e cazul protagonistului Genly Ai din romanul Mîna stîngă a întunericului de Ursula K. Le Guin) ci mai cruzi şi mai neiertători.

Pe ansamblu, Consider Phlebas este o dovadă că genul space opera a ajuns la maturitate şi că, în mîinile unui autor inteligent, printre nave uriaşe, habitate colosale şi războaie la scară galactică, e loc şi pentru puţină ironie şi intertextualitate.

Ediţia britanică a romanului poate fi procurată de la importatorii mei preferati de carte, Nautilus, la adresa http://nautilus.ro/, iar ediţia română (în traducerea Roxanei Brînceanu) a fost publicată la începutul lunii decembrie 2007 în colecţia Nautilus a Editurii Nemira, sub îngrijirea lui Mihai Dan Pavelescu, şi poate fi achiziţionată la adresa http://www.nemira.ro/colectie2.asp?id=14 .

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)