Cory Doctorow, "Attack Surface" (2020)

Imagine preluată de pe situl Amazon.com

În prima jumătate a lunii octombrie 2020, am parcurs cu interes și cu multă plăcere cel mai recent roman al autorului canadian Cory Doctorow, intitulat Attack Surface (Tor Books, New York, 2020). Și iată ce am aflat:

Romanul se înscrie într-o serie din care mai fac parte Little Brother, Homeland și nuvela "Lawful Interception". Spre deosebire de narațiunile precedente, Marcus Yallow nu mai este protagonist și narator, ci apare ca personaj secundar. În schimb, un personaj secundar feminin din cele două romane, Masha Maximow, devine aici protagonistă-naratoare.

La câțiva ani după acțiunea din Homeland, într-un viitor apropiat, Masha este trimisă de către firma privată de consultanță Xoth, la care lucrează, într-o republică ex-sovietică, numită codificat Slovstakia, pentru a ajuta un regim represiv să înăbușe demonstrații antiguvernamentale. Ziua, protagonista pune la punct sisteme de supraveghere informaționale, conform fișei postului, însă, după orele de program, transmite informații către un grup de disidenți și încearcă să îi convingă să folosească criptografie. Iar, când demonstranții sunt atacați cu gaze lacrimogene și bastoane de cauciuc de către forțele de ordine, apoi călcați cu automobile autonome deturnate, Masha face o greșeală într-o discuție cu angajatoarea și își pierde postul de la compania Xoth.

Revenită în San Francisco, protagonista se reîntâlnește cu o veche prietenă, Tanisha, precum și cu Marcus Yallow și cu soția acestuia, Ange. Doar că Tanisha și prietenii ei sunt implicați în mișcări pentru apărarea drepturilor civile, precum Brown Lives Matter, iar Masha ajunge destul de repede la o criză de conștiință - pentru că nu poate să lucreze pentru firme de consultanță care servesc regimuri opresive și, simultan, să sprijine din umbră mișcări disidente.

Intriga ajunge la un punct culminant în care demonstranții se confruntă cu forțele de ordine și expun mașinațiunile unor politicieni locali corupți, iar protagonista, după o serie de arestări, eliberări pe cauțiune și negocieri tensionate, găsește calea către un set de valori morale și o viață integră.

În pofida faptului că este un tom de mari dimensiuni, Attack Surface se citește rapid și cu plăcere. Dacă despre Jennifer Government de Max Barry remarcam că lasă impresia că autorul citise No Logo de Naomi Klein (și luase notițe), Attack Surface pare să fi fost scris ca o ilustrare a principalelor idei din The Age of Surveillance Capitalism de Shoshana Zuboff. Astfel, subiecte recurente de discuție între personaje sau de preocupare pentru protagonistă sunt supravegherea traficului informațional din rețelele de telefonie mobilă, interceptarea (și, uneori, falsificarea) corespondenței electronice, criptografia, criptanaliza, infiltrarea grupurilor disidente, mijloacele de dispersare și reținere a demonstranților și așa mai departe. (Nu întâmplător, romanul are nu una, ci trei postfețe care accentuează temele relevante ale cărții și granița firavă dintre realitatea contemporană și ficțiunea lui Doctorow.) Iar, dacă viziunea despre lume a autorului pare să se fi întunecat considerabil față de cea prezentată în romanul Down and Out in the Magic Kingdom, o cauză majoră poate fi și faptul că lumea însăși s-a schimbat în ultimele două decenii - și nu neapărat în bine.

Am apreciat evenimentele din intrigă (unele foarte spectaculoase și captivante), suspansul, stilul convingător în care este scrisă narațiunea, dezvoltarea personajului principal, precum și multitudinea de informații despre tehnologie și politică pe care Cory Doctorow le-a presărat prin roman. Singura... bizarerie (dacă vreți) este că majoritatea zdrobitoare a personajelor principale din roman sunt feminine. Cu excepția lui Marcus Yallow, personajele masculine apar numai episodic. (Firește, asta îi face pe cititori să își dea seama, fie și cu întârziere, că în alte lucrări literare e ceva în neregulă pentru că disproporția de gen dintre personaje e la fel de mare, dar invers.)

Pe ansamblu, aș spune că, pentru anii 2020, Attack Surface e la fel de relevant pe cât a fost Neuromancer în anii 1980 sau Heavy Weather în anii 1990. Iar cei care și-ar propune să îl egaleze sau să îl depăsească pe Cory Doctorow în domeniul acesta al ficțiunii speculative au o misiune extrem de dificilă.

În ceea ce mă privește, sunt convins că voi reciti acest roman la un moment dat. Dar fiecare lucru la vremea lui...

Jay Lake, "Escapement" (2009)

În octombrie 2009, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, am achiziţionat un exemplar dintr-o ediţie de buzunar a unui roman de Jay Lake, Escapement (Editura Tor, New, York, 2010). Cum romanul este al doilea dintr-o trilogie, mai întîi am aşteptat ca să-l citesc pe primul - Mainspring - după care, în decembrie 2013, l-am parcurs şi pe acesta.

Şi iată ce am aflat:

Ca şi predecesorul său, Escapement este o ucronie - un roman care se desfăşoară într-un trecut alternativ în care istoria s-a desfăşurat altfel. Într-un univers mecanic, în care Pămîntul şi celelalte planete se mişcă împrejurul Soarelui într-un colosal mecanism cu roţi dinţate, la un an după evenimentele din Mainspring, trei personaje pleacă la drum din motive destul de diferite - iar intriga este împărţită pe trei planuri.

Unul dintre personajele principale este adolescenta Paolina Barthes, care locuieşte într-o comunitate mică şi săracă de pe Zidul ce desparte Pămîntul Nordic de cel Sudic. Ea se împrieteneşte cu un adolescent britanic care făcuse parte din echipajul dirijabilului Bassett, construieşte un dispozitiv mecanic cu care poate controla de la distanţă ritmurile materiei şi decide să călătorească spre Marea Britanie, cu speranţa că "vrăjitorii" epocii industriale o vor învăţa ingineria.

Al doilea personaj principal este Threadgill Angus al-Wazir, fostul şef de echipaj de pe Bassett. Acesta şi-a croit drum de la Zid înapoi pînă la Londra, însă primul ministru britanic îi încredinţează o misiune delicată - însoţirea unei expediţii destinate să construiască un tunel prin Zid către Pămîntul Sudic. (După cum probabil vă imaginaţi, proiectantul uriaşului aparat de foraj este un savant excentric, profesor doctor Lothar Ottweil.)

Cel de-al treilea personaj principal al romanului este bibliotecara Childress, care e trimisă într-o călătorie de către o organizaţie secretă, Păsările Albe, numai ca să afle că urmează să fie sacrificată, ca un pion într-un joc de şah, pentru ameliorarea relaţiilor cu altă organizaţie secretă, Ordinul Tăcut. Din fericire, nava pe care călătorea Childress este atacată de un submarin chinez, echipajul şi pasagerii sînt măcelăriţi, iar bibliotecara, luată drept una dintre conducătoarele Păsărilor Albe, este dusă într-o adevărată odisee pe mările şi oceanele Pămîntului Nordic.

Fiecare dintre cele trei personaje călătoreşte cu vase oceanice, cu dirijabile, cu submarine sau pe căi ferate, iar intriga implică o mulţime de scene spectaculoase. Printre personajele secundare apar agenţii unor organizaţii secrete, creaturi înaripate, oameni mecanici, într-o revărsare de imaginaţie ce rivalizează cu cărţile lui China Miéville sau Stephen Hunt. Trimiterile intertextuale sînt şi ele numeroase - de la Ozma din Oz de Frank L. Baum la 20.000 de leghe sub mări de Jules Verne şi de la The Digging Leviathan de James P. Blaylock la Kingdoms of the Wall de Robert Silverberg.

Din păcate, miza intrigii nu este la fel de mare ca în Mainspring, iar bună parte dintre tribulaţiile personajelor par să fi fost introduse de dragul lungirii romanului, mai degrabă decît cu scopul de a avansa intriga. E adevărat că, spre final, planurile narative sînt aduse laolaltă, iar personajele principale se întîlnesc şi cooperează pentru rezolvarea unei situaţii de criză, însă romanul mi s-a părut prea lung. Am afirmat în repetate rînduri că romanele cyberpunk bune mai lungi de 300 de pagini sînt rare. S-ar putea să fie adevărat şi în cazul celor steampunk. Escapement are 457 şi nu cred că am să-l mai citesc a doua oară.

Trilogia se încheie cu volumul Pinion, despre care am să vă ofer detalii aici, pe blogul Ţesătorul, la momentul potrivit. Însă nu foarte curînd...

Ar mai fi cazul să adaug că, dacă doriţi să vă procuraţi un exemplar din romanul Escapement, îl puteţi comanda online aici - şi încă la un preţ rezonabil.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

China Miéville - King Rat (1998)

Prin 2003, după ce citisem cu mare plăcere Perdido Street Station şi The Scar, am primit cadou de la Bogdan Tudor Bucheru un exemplar din primul roman al lui China Miéville, King Rat (Editura Tor, New York, 2000). Am început lectura cu entuziasm, însă, pe măsură ce am progresat prin acest roman, am fost din ce în ce mai dezamăgit, iar lectura a trenat. Poate tot din cauza dezamăgirii am şi întîrziat atît cu scrierea unei cronici pe marginea lui.

Să vă ofer şi dumneavoastră cîteva detalii:

Acţiunea romanului se petrece la Londra, aproape de finalul secolului al douăzecilea. În prolog, cineva pătrunde pe furiş în locuinţa unui cetăţean.

În „Partea întîi – Sticlă”, un tînăr numit Saul Garamond ajunge seara în vizită la tatăl său, la Londra, iar dimineaţă este acuzat că l-ar fi aruncat pe fereastră. Protagonistul e ajutat să evadeze din arest de o creatură, Regele Şobolan, care îi spune că e unchiul său şi că maică-sa (pe care tînărul n-a cunoscut-o niciodată) fusese tot din neamul şobolanilor. Regele Şobolan începe să-l înveţe cum să se caţere pe ziduri şi cum să găsească mîncare în pubele. Aparent, cel care l-a ucis pe Garamond senior va dori să-i găsească şi să-i ucidă şi pe ei...

În „Partea a doua – Noul Oraş”, prietenii lui Saul sînt vizitaţi de un flautist foarte talentat care vrea să înregistreze cu ei pentru remixuri jungle. Doi poliţişti de la locul crimei sunt ucişi, la rândul lor, iar Saul e instruit cum să se orienteze prin reţeaua de canalizare londoneză.

În „Partea a treia – Lecţii de ritm şi istorie”, Saul îşi testează noile puteri, dar e capturat pe străzile Londrei, legat fedeleş şi pus într-o presă pentru automobile vechi. Regele Şobolan îl salvează în ultimul moment şi-l prezintă altor două personaje fantastice – Anansi (regele păianjenilor) şi Loplop (regele păsărilor). Din păcate, flautistul care i-a înecat supuşii Regelui, cu şapte secole în urmă, în Hamelin, este cel care îi vizitează pe prietenii lui Saul – şi care îl ucide pe unul dintre aceştia, Kay.

În „Partea a patra – Sânge”, Saul, explorînd apartamentul tatălui său, îşi dă seama că Regele Şobolan îl minţise – mai exact, Saul a venit pe lume ca urmare a faptului că Regele a violat-o pe soţia unui om, iar acesta din urmă l-a crescut ca pe copilul său. Aici are loc o primă confruntare cu flautistul Pete, iar Saul constată că melodiile interpretate de Pete pot să-i hipnotizeze pe aliaţii săi şi să-i transforme temporar în slujitori ai flautistului.

În „Partea a cincea – Spirite”, prietenii lui Saul se ocupă de remixarea unor piese jungle, în vreme ce ancheta condusă de inspectorul Crowley progresează. Saul îl acuză pe Regele Şobolan de manipulare şi de faptul că l-a folosit ca momeală pentru flautist, apoi decide să adune armata şobolanilor londonezi pentru o nouă confruntare cu Pete. Se va folosi de ajutorul lui Anansi, dar preferă să nu mai aibă de-a face nici cu Regele Şobolan, nici cu Loplop (care a căzut cu uşurinţă pradă vrăjii flautistului). Cu toate acestea, în canale, se vede nevoit să întrerupă o luptă între Regele Şobolan şi Loplop, iar cercetaşii săi şobolani pleacă în căutarea flautistului.

În „Partea a şasea – Junglist Terror”, armate de şobolani, păianjeni şi păsări se strâng la un club de noapte londonez, pe parcursul unei megapetreceri numite „Junglist Terror”, pentru o ultimă înfruntare cu flautistul Pete. Din păcate, piesele înregistrate de acesta din urmă şi redate prin sistemul de amplificare al clubului au un efect devastator asupra creaturilor. Ultima luptă a lui Saul împotriva flautistului este cu adevărat disperată, pe viaţă şi pe moarte. Iar Regele Şobolan intervine într-un moment crucial.

Fireşte, după toate cele îndurate, Saul refuză să-l ajute pe Rege să recîştige loialitatea supuşilor săi. În „Epilog”, Saul îi adună pe şobolani în canalizare numai ca să abdice şi să declare primul an al Republicii Şobolanilor, în care el va fi un simplu cetăţean. Deşi poate că, odată, cîndva, Regele va reveni ca să se răzbune pe propriul său fiu...

Unul dintre motivele pentru care King Rat m-a dezamăgit este că aveam un orizont de aşteptare de la romanele lui China Miéville, iar King Rat nu se potriveşte deloc cu acesta. Mai exact, aşteptam o combinaţie de steampunk şi fantastic plasată într-un tărîm imaginar, însă am primit un urban fantasy în care fantasticul se combină cu o anchetă poliţistă şi cu numeroase referiri la muzica remixată drum'n'bass. Probabil că, dacă nu aş fi citit mai înainte primele două romane din trilogia Bas Lag, altfel m-aş fi raportat la această carte.

Un alt motiv de dezamăgire este că, faţă de Perdido Street Station, spre exemplu, King Rat pare un roman destul de sărăcăcios în privinţa imaginaţiei. Cel dintîi punea în scenă o puzderie de creaturi fantastice, tehnologii nemaivăzute, acţionate prin magie şi prin forţa aburului, decoruri variate, multiple fire narative şi răsturnări spectaculoase de situaţie. Cel de-al doilea are o gamă mult mai restrînsă de creaturi, un decor în cea mai mare parte tern, mai puţine planuri narative şi o intrigă mai puţin spectaculoasă.

E drept că ediţia americană de la Tor este frumos îngrijită, cu hîrtie de bună calitate, cu o tehnoredactare aerisită, generoasă, şi cu o prezentare grafică de efect. Dar, conţinutul romanului fiind cel prezentat mai sus, nu m-am simţit niciodată ispitit să redeschid King Rat şi să recitesc pasaje din acest roman, ori să caut altele cu o tematică asemănătoare. Poate că nu mi se potriveşte mie genul urban fantasy, cine ştie...

După cum probabil aţi aflat deja din alte surse, recent a apărut o ediţie română a acestui roman, sub titlul Regele Şobolan, la Editura Paladin, în traducerea domnului Mircea Pricăjan. În ceea ce mă priveşte, decît să recitesc romanul acesta, ori să parcurg alt urban fantasy, am să prefer combinaţia de steampunk şi fantastic cu care m-a încîntat China Miéville în seria Bas Lag – pentru că am regăsit-o în cărţi de Jay Lake şi de Stephen Hunt.

Dar despre acelea vom discuta cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)