Andrew Keen, "How to Fix the Future" (2018)

Imagine preluată de pe situl Nautilus.ro

La jumătatea lunii mai 2019, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar dintr-o lucrare de nonficțiune a domnului Andrew Keen intitulată How to Fix the Future - Staying Human in the Digital Age (editura Atlantic Books, Londra, 2019). De parcurs, am parcurs acest volum la jumătatea lunii iunie 2020.

Și iată ce am aflat:

 

Autorul, după ce publicase mai multe lucrări în care evidenția aspecte negative ale Internetului, a decis, de această dată, să scrie o lucrare în care să privească spre viitor cu mai mult optimism. (Poate de aceea lucrarea începe cu un citat din Utopia de Sir Thomas More.)

"Prefața - Un Internet al oamenilor" arată de ce este necesar ca oamenii să coopereze pentru a construi împreună un viitor mai bun.

"Introducerea - Am mai trecut pe aici" trasează o paralelă între Revoluția Industrială din secolul al XIX-lea și Revoluția Informațională din ultimii cincizeci de ani.

"Capitolul I - Legea lui More" abordează subiecte precum pierderea intimității (semnalată de Edward Snowden), Legea lui Moore, impresia că trecem simultan printr-o perioadă utopică și printr-o epocă distopică (impresie pe care au avut-o și oamenii din Europa secolului al XVI-lea, spre exemplu), precum și ceea ce domnul Keen numește "Legea lui More" - datoria de a transforma lumea într-un loc mai bun. Spre final, autorul relatează despre un interviu cu Stephen Wolfram, directorul general al unei companii care creează limbaje pentru inteligența artificială.

"Capitolul al II-lea - Cinci unelte pentru repararea viitorului" aduce în discuție ideile domnului John Borthwick, întemeietor și director general al companiei Betaworks:

• Platforme tehnologice deschise
• Regulamente antitrust
• Proiectare responsabilă, orientată către oameni
• Păstrarea spațiilor publice
• Un nou sistem de securitate socială.

Și aici se trasează paralele cu probleme ale societății industriale, semnalate, spre exemplu, înManifestul comunist (1848) de către Karl Marx și Friedrcih Engels și rezolvate, treptat, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Aplicarea ideilor de mai sus ar necesita, în viziunea domnului Borthwick, o multitudine de factori, precum regularizarea prin lege, implicare inventatorilor și inovatorilor, modificarea comportamentului consumatorilor, participarea societății civile și reinventarea educației.

"Capitolul al III-lea - Ce e stricat" începe cu un interviu cu Jaan Tallinn, realizat în capitala Estoniei, în care se exprimă temeri privind preluarea controlului societății mondiale, în cel mult o jumătate de veac, de către inteligențe artificiale. De asemenea, alte personalități intervievate arată o nostalgie pentru viitorul imaginat în anii 1980 - 1990 - căci, de două decenii încoace, Internetul s-a îndreptat într-o direcție greșită. Sunt recute în revistă efectele Internetului asupra cinematografiei, televiziunii și presei tipărite, precum și concentrarea informațiilor, averii și puterii în Silicon Valley.

"Capitolul al IV-lea - Utopia: un studiu de caz (cartea întâi)" readuce în discuție Estonia, o națiune care are ambiția să fie Elveția epocii informaționale și care își educă școlarii în acest sens. De asemenea, în Estonia au fost redefinite atât actele de identitate, cât și relațiile dintre cetățeni și administrația de stat. Conform fostului președinte Toomas Hendrik Ilves, o funcție esențială a administrației de stat ar fi să împiedice coruperea datelor referitoare la cetățeni. Aceasta marchează un contrast cu atitudinea unor sisteme totalitare contemporane, bazate pe dezinformare. Din fericire, alte țări, inclusiv India, caută să adopte și să adapteze modelul de identitate numerică eston.

"Capitolul al V-lea - Utopia: un studiu de caz (cartea a doua)"tratează, în schimb, despre Singapore - unde, în ultimii ani, administrația de stat a amplasat componentele unui sistem de supraveghere inteligent. Pe teren, autorul se întreabă dacă sistemul acesta reprezintă o soluție pentru societatea globală a viitorului - sau o problemă. De asemenea, proiectul Smart Nation din Singapore contrastează cu viziunea din Silicon Valley, care evită să implice administrația de stat, dar și cu sistemul de credite sociale din China, care servește pentru a înăspri controlul Partidului Comunist asupra populației.

"Capitolul al VI-lea- Regularizarea" prezintă eforturile doamnei Margrethe Vestager, comisar UE pentru concurență, de a împiedica megacorporații precum Google să instituie un cvasimonopol asupra Internetului, apoi activități similare, din Silicon Valley, ale domnului Gary Reback, care a condus, în anii 1990, o campanie împotriva tendințelor monopoliste de la Microsoft. Politicieni ca Bernie Sanders și antreprenori ca Steve Case (AOL) susțin ideea că un al treilea val de inovații tehnologice poate să apară dacă administrația de stat asigură un mediu concurențial echitabil pentru companiile mari și mici deopotrivă. De asemenea, în Uniunea Europeană, s-au făcut eforturi pentru creșterea responsabilității siturilor de socializare în privința conținutului postat de către utilizatori și pentru protejarea vieții private a cetățenilor.

"Cepitolul al VII-lea - Inovația concurențială" tratează despre conferințe și inițiative germane pentru un Internet mai curat - inclusiv Adblock Plus și Cliqz. Modelul curent, bazat pe supravegherea utilizatorilor, ar putea să dispară în viitor ca urmare a unui nou val de inovații.

"Capitolul al VIII-lea - Responsabilitatea socială" prezintă inițiative etice ale profesorului Huw Price de la Universitatea Cambridge, proiecte filantropice din Silicon Valley, apoi contrastează viziunea victoriană a lui Carnegie, conform căreia bogătașii ar trebui să își investească averile pentru ameliorarea societății, cu proiectele utopice ale unor magnați contemporani precum Jeff Bezos. La final, autorul prezintă dezvoltarea recentă a unor inițiative în Oakland (prin grija lui Mitch și Freada Kapor) pentru a contrabalansa influența exercitată local de către corporațiile din Silicon Valley.

"Capitolul al IX-lea - Opțiuni pentru muncitori și pentru consumatori" aduce în discuție proteste ale muzicienilor și ale studiourilor de film cu privire la legislația laxă care le permite unor companii de înaltă tehnologie precum YouTube și Facebook să tolereze, fără drepturi de autor, postarea de către terțe părți a unor videoclipuri muzicale și filme artistice. Alți artiști, precum muzicianul David Lowery, au inițiat acțiuni în instanță și au încurajat sisteme de microplăți online între fani și creatorii de conținut. Spre finalul capitolului, se discută protestele și acțiunile corporațiilor care nu au angajați, ci contractori (precum Uber) și potențialele efecte asupra forței de muncă aduse de automatizare (precum apariția automobilelor autonome).

"Capitolul al X-lea - Educația" prezintă necesitatea unui venit universal de bază în cazul în care automatizarea ar duce la șomaj pe scară largă, respectiv nevoia de a reforma sistemul de învățământ. Nicholas Carr și Esther Wojcicki arată la ce sunt buni oamenii și cum copiii pot fi educați pentru a face față provocărilor prezentului. Autorul dă detalii și despre sistemul de învățământ modern din Singapore, despre răspunsul tipic din Silicon Valley pentru reforma învățământului (mai multă tehnologie) și despre popularitatea crescândă a școlilor alternative Waldorf și Montessori.

"Concluzia: Copiii noștri" pune în perspectivă principalele chestiuni tratate în capitolele cărții și arată că generația copiilor noștri are șansa de a transforma societatea.

Volumul se încheie cu o pagină de mulțumiri, cu note de final și cu un index alfabetic.

 

Am apreciat lucrarea domnului Andrew Keen pentru relevanța subiectului tratat, pentru atitudinea pragmatică de a prezenta ceea ce se poate face teoretic și ceea ce se face practic pentru ameliorarea societății, respectiv munca de teren depusă de către autor (deplasări în S.U.A. și în alte țări, interviuri, participări la conferințe și așa mai departe).

De asemenea, am apreciat stilul accesibil în care e scrisă cartea, buna împărțire în capitole și subcapitole, precum și aparatul critic atașat, care sporește utilitatea lucrării.

Ca urmare, voi păstra în colecție How to Fix the Future, întrucât intenționez să o recitesc la un moment dat. (dacă doriți, puteți să comandați un exemplar aici.)

Și, cum lectura acestei cărți s-a dovedit informativă și educativă, am mai parcurs câteva lucrări pe teme similare. Însă, despre acelea, rămâne să discutăm în detaliu cu alte ocazii tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux  Publishing și poate fi comandat aici.)

Ursula K. Le Guin, "Dreams Must Explain Themselves" (2018)

Imagine preluată de pe situl Pinterest.com

În prima decadă a lunii august 2018, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar dintr-un volum intitulat: Dreams Must Explain Themselves - The Selected Non-Fiction of Ursula K. Le Guin (Editura Gollancz, Londra, 2018). De parcurs, l-am parcurs în mai multe etape, de la finalul lunii martie 2021 până în ultima decadă a lunii iunie 2022 - poate pentru că, asemenea unui vin foarte aromat sau a unui whisky single malt, scriitura doamnei Le Guin merită consumată în doze mici și savurată pe îndelete.

Discursurile, articolele, eseurile și prefețele adunate în acest volum acoperă mai bine de patru decenii - din 1972 până în 2014. Tematica pe care o tratează autoarea este destul de vastă - de la literatura fantastică la antropologie, de la realismul magic la feminism, de la literatura pentru copii la tehnici literare. Anumite teme sunt recurente, iar doamna Le Guin face frecvent trimiteri la autori care îi sunt dragi, precum Mark Twain, Jack London, Jorge Luis Borges și J. R. R. Tolkien.

Din rândurile acestei cărți răzbat un extraordinar umanism, o empatie față de ceilalți oameni, o gândire clară și nuanțată, o iubire față de frumos și o atitudine critică, tranșantă, față de instituțiile și ideologiile dominante sau opresive. Cumva (și îi rog aici pe fanii SF de viță veche să nu mă acuze de blasfemie), mi-a făcut mai mare plăcere să citesc nonficțiunea doamnei Le Guin decât unele dintre cărțile sale SF (dintre care am apreciat câteva) și chiar decât unele dintre cărțile sale fantastice (dintre care am adorat câteva).

La fel ca Jorge Luis Borges, un alt superb eseist, doamna Le Guin, deși inteligentă, educată, talentată și extrem de erudită, nu se erijează în autoritate academică, ci dă dovadă, în discursurile sale și în eseuri, de o exemplară modestie.

Firește, dintre numeroasele sale cărți pe care încă nu le-am parcurs în totalitate, probabil voi fi tentat să mai citesc câteva - pentru că Ursula K. Le Guin este o stilistă extraordinară. Însă cu siguranță că voi reciti, când și când, eseuri din Dreams Must Explain Themselves - pour la bonne bouche, cum se spune.

(Cel mai recent volum al meu, Fierul și fiara, a apărut în iunie 2022 la Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Jane McGonigal, "Reality Is Broken" (2011)

Imagine preluată de pe situl Nautilus.ro

Dintre cărțile destul de numeroase pe care le-am parcurs în 2021, poate cel mai mult m-a entuziasmat un volum de nonficțiune intitulat Reality Is Broken - Why Games Make Us Better and How They Can Change the World (colecția Vintage, editura Random House, Londra, 2012). Am citit cartea în patru zile, în prima decadă a lunii februarie 2021, după care, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar în luna mai a aceluiași an.

Și iată ce am aflat:

Autoarea, dr. Jane McGonigal, este creatoare de jocuri de realități alternative și directoarea departamentului pentru cercetarea și dezvoltarea jocurilor a Institutului pentru Viitor din Palo Alto, California.

Introducerea ne înștiințează că realitatea s-a stricat - mai exact, că zeci de milioane de copii și tineri din țările dezvoltate abandonează zi de zi realitatea în favoarea jocurilor video. Propunerea autoarei este ca aptitudinile dezvoltate cu jocurile virtuale să fie utilizate, colectiv, pentru ameliorarea realității. (Apoi, desigur, autoarea ne prezintă succint structura cărții.)

Partea întâi investighează de ce jocurile ne fac fericiți. Doamna Jane McGonigal arată care sunt caracteristicile de bază ale jocurilor bune, modul în care jocurile declanșează emoții pozitive, apoi tratează despre ascensiunea socială a creatorilor de fericire și despre patru căi prin care putem atinge fericirea (munca mulțumitoare, succesul, conexiunile sociale și apartenența la ceva seminficativ).

În capitolul al treilea, autoarea ne arată cum jocurile ne oferă muncă ce aduce mai multe satisfacții, iar, în al patrulea, cum jocurile ne oferă mai mult divertisment chiar și când dăm greș - dar și mai multe șanse de reușită. Capitolul al cincilea oferă exemple de jocuri online care diversifică și întăresc conexiunile sociale, pe când capitolul al șaselea ne arată cum jocurile virtuale cu participanți multipli le oferă jucătorilor șansa de a face parte din proiecte ample și semnificative.

Partea a doua, în schimb, se ocupă de reinventarea realității. Astfel, capitolul al șaptelea prezintă beneficii ale realităților alternative, precum menajul făcut pe furiș, transformarea educației în competiție sau recuperarea după afecțiuni ca joc cu participanți multipli. În schimb, capitolul al optulea ne arată cum am putea să trecem la nivelul următor în viață - fie că e vorba de jocuri de aeroport sau din timpul zborului cu avionul, de jocuri care să ne încurajeze să alergăm mai mult și mai des, ori să ieșim și să ne vedem mai frecvent cu prietenii. Capitolul al nouălea, pe de altă parte, prezintă moduri în care ne putem amuza cu străinii - jocuri de realități alternative care duc la formarea de comunități în lumea reală, revitalizează muzee, construiesc legături între generații și transformă simple plimbări prin oraș în aventuri palpitante. Capitolul al zecelea prezintă alte jocuri de realități alternative - inclusiv poker cu pietre funerare.

Pe de altă parte, în partea a treia a cărții explorăm căi prin care jocurile foarte mari pot schimba lumea. Capitolul al unsprezecelea arată cum, în Marea Britanie, o investigație jurnalistică a fost adaptată într-un joc popular, dar și cum jocurile pot fi folosite pentru ajutorarea celor înfometați, puterea de calcul a PC-urilor poate fi utilizată pentru cercetări astonomice sau biochimice, iar jucătorii pot fi implicați într-o economie sustenabilă. Capitolul al doisprezecelea prezintă alte studii de caz - jocuri în care participanții sunt încurajați să facă fapte bune, să îndeplinească dorințele altor jucători sau să economisească energia electrică.

În schimb, capitolul al treisprezecelea tratează despre superputeri ivite din colaborare. Autoarea arată că jocurile pentru numeroși participanți oferă platforme pentru colaborare, apoi prezintă un joc de realitate alternativă, "Inelul pierdut", creat în perioada premergătoare Jocurilor Olimpice de la Beijing (2008) și care s-a bucurat de o largă participare internațională.

Capitolul al paisprezecelea prezintă alte jocuri ambițioase care îi invită pe participanți să își facă planuri pentru viitor - fie că e vorba despre epuizarea țițeiului, despre crearea unor superorganizații, despre proiectarea de haine care să genereze energie sau de evocarea unui viitor pe care societățile să vrea apoi să îl construiască - inclusiv a unui viitor pe termen lung.

Concluzia volumului arată, pe scurt, beneficiile jocurilor și le reamintește cititorilor că beneficiile în cauză pot fi transferate în lumea reală. Autoarea prezintă cazul istoric al lidienilor din antichitate, care, cu ajutorul jocurilor, au trecut cu bine o lungă perioadă de foamete și au sfârșit prin a pune, în Italia, bazele poporului etrusc. Jane McGonigal consideră că jocurile ne pot ajuta să reinventăm societatea umană și să construim un viitor durabil.

Cartea se încheie cu o pagină de mulțumiri, cu un apendice privitor la jocurile prezentate, cu ample note de final și cu un index alfabetic.

Am apreciat Reality Is Broken pentru optimismul și entuziasmul molipsitor pe care le manifestă. Comparativ cu o mulțime de cărți, fie ele de ficțiune sau de nonficțiune, care au o perspectivă sobră sau de-a dreptul pesimistă asupra viitorului, lucrarea doamnei Jane McGonigal insuflă încrederea că problemele mari și mici, fie ele individuale sau colective, pot fi abordate și tratate cu succes, iar jocurile (blamate adesea ca fiind o pierdere de timp) pot să ofere căi prin care să ameliorăm lumea în care trăim. Și trebuie să mărturisesc că am fost plăcut surprins atât de diversitatea și ingeniozitatea jocurilor de realități alternative prezentate, cât și de utilitatea practică a multora dintre ele.

E adevărat că Reality Is Broken, asemenea altor cărți de nonficțiune pe care le-am parcurs în 2021, este bine structurată, clar scrisă, ilustrată cu exemple elocvente și relevantă. Dar optimismul său o scoate în evidență, iar autoarea (pe care o puteți vedea în prezentarea TED de aici) ne aduce un lucru cât se poate de necesar și de lăudabil: speranță pentru viitor. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar din Reality Is Broken aici.)

Ca urmare, probabil nu veți fi foarte surprinși dacă am să vă spun că, la scurtă vreme după ce am parcurs această lucrare a doamnei Jane McGonigal, am achiziționat și citit un alt volum al ei, intitulat Superbetter. Însă, despre acela, rămâne să dicutăm pe larg cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

John Dos Passos, "U.S.A." (1937)

Imagine preluată de pe situl Pinterest.com

Despre trilogia S.U.A. a scriitorului american John Dos Passos am aflat prima oară în 1986. (Am văzut la raft, în biblioteca unei colege de liceu, exemplare dintr-o ediție română, apărută prin anii 1960.) Apoi, la începutul anilor 1990, am cumpărat de la anticarii din Pasajul Universității un exemplar din acea ediție și am citit primul volum, Paralela 42° (1930), după care am abandonat lectura pe la începutul celui de-al doilea, O mie nouă sute nouăsprezece (1932). Ulterior, în primul deceniu al secolului al XXI-lea, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat, la preț promoțional, un volum omnibus - U.S.A. (colecția Penguin Classics, editura Penguin Books, Londra, 2001). Am parcurs partea întâi, The 42nd Parallel, după care, ca un făcut, am abandonat lectura pe la începutul celei de-a doua părți, Nineteen Nineteen.

Dar, cum toate cele bune sau rele sunt trei, în 2021, după ce citisem și apreciasem romanul Disco Titanic de Radu Pavel Gheo, am pornit a treia oară să parcurg trilogia S.U.A. - mai exact, mulțumită unei aplicații care convertește textul în voce, am audiat-o de pe tableta mea de lectură PocketBook în intervalul 15 august - 19 septembrie.

Și iată ce am aflat:

Fiecare dintre cele trei volume care compun S.U.A. este constituit din secțiuni care formează patru planuri: unul (și cel mai amplu) urmează destinele a douăsprezece personaje principale; al doilea, "Newsreel", este format din colaje dadaiste cu extrase din presa vremii; al treilea, "The Camera Eye", este alcătuit din secțiuni ale fluxului conștiinței care redau cronologic episoade din viața autorului; iar cel din urmă este o serie de biografii condensate, douăzeci și șase la număr, referitoare la inventatorii, politicienii, liderii sindicali, artiștii și afaceriștii care au jucat un rol în dezvoltarea societății americane în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea și în primele trei decenii ale secolului al XX-lea.

Personajele principale sunt diverse - de la ucenici tipografi la creatoare de decorațiuni interioare și de la activiste sindicale la veterani ai Primului Război Mondial. Destinele lor se intersectează uneori, iar experiențele lor de viață reflectă o multitudine de aspecte ale societății americane. Astfel, sunt transpuse în paginile trilogiei, din perspectiva unor indivizi obișnuiți, conflictele dintre patronat și sindicate, Primul Război Mondial, pandemia de gripă spaniolă, conferința de pace de la Versailles, boom-ul economic din anii 1920 și declanșarea, în 1929, a Marii Crize Economice.

Cum S.U.A. este o trilogie realistă, nici unul dintre personajele principale nu are parte de un final fericit, ca în basme. Dimpotrivă, unele personaje sunt purtate în derivă de valurile vieții, altele sfârșesc în accidente auto sau în suicid, ori pier prematur din cauza stresului extrem. Iar cititorii, după ce fuseseră încurajați inițial să le simpatizeze, sunt îndemnați, în cele din urmă, să le judece sub aspect moral.

Trilogia începe și se termină cu scurte secțiuni dedicate unui tânăr sărac și anonim, care rătăcește prin America în căutarea unui rost. Pentru că nu trebuie să uităm că, în anii 1930, când au fost scrise și publicate romanele care compun trilogia S.U.A., o treime dintre tinerii americani vagabondau în căutarea unor locuri de muncă.

Cumva, faptul că am parcurs integral S.U.A. abia după ce citisem alte lucrări, precum U.S. History for Dummies, The Pandemic Century, seria Operatorului Continental de Dashiell Hammett sau romanele polițiste ale lui Raymond Chandler, mi-a îmbogățit și nuanțat receptarea textului. Astfel, episoadele despre gripa spaniolă au fost puse în context (și altfel au fost receptate când le-am citit în vremea pandemiei COVID-19), detectivii care apar ocazional păreau să fie colegi mai cinici și mai oportuniști de-ai lui Philip Marlowe, iar cu sărmanii vagabonzi și lucrători sezonieri mă mai întâlnisem în romanele lui John Steinbeck.

Pe ansamblu, însă, această lucrare vastă (1184 de pagini în ediția de la Penguin) reușește simultan să fie foarte reușită sub aspect stilistic și foarte relevantă sub aspect tematic. Astfel, spre deosebire de lucrări reprezentative ale modernismului de dincoace de Atlantic, precum Ulise sau Doamna Dalloway, S.U.A. acoperă trei decenii din istoria unei națiuni în perioada în care aceasta s-a transformat într-o putere globală. Și, cum o parte dintre paginile sale tratează despre greve, demonstrații publice, arestări abuzive, procese, brutalitate polițienească, crahuri economice, pandemii și conflicte armate internaționale, trilogia lui John Dos Passos e o lectură mai relevantă și mai utilă pentru vremurile în care trăim decât "o zi din viața lui..." în care stilul alambicat prevalează asupra conținutului.

(Dealtfel, și în cultura mea de bază, care este literatura științifico-fantastică, S.U.A. a exercitat o influență semnificativă, fie fățișă, ca în romane precum Stand on Zanzibar de John Brunner sau The Rise and Fall of the D.O.D.O. de Neal Stephenson și Nicole Galland, fie mai discretă, ca în Hardwired de Walter Jon Williams sau în River of Gods de Ian McDonald.)

Ocazional, în articolele publicate online, am întâlnit ideea că, în mediul universitar american, Marele Gatsby ar fi ajuns să fie considerat (sau măcar prezentat studenților) drept marele roman american. În pofida meritelor (deloc puține) ale romanului lui F. Scott Fitzgerald, opinia mea este că un asemenea titlu i s-ar cuveni mai degrabă trilogiei S.U.A. - iar motivele vi le-am expus deja.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Robert J. Shiller, "Narrative Economics" (2020)

Imagine preluată de pe situl Nautilus.ro

În prima decadă a lunii mai 2021, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar dintr-un volum de nonficțiune intitulat Narrative Economics - How Stories Go Viral & Drive Major Economic Events (editura Princeton University Press, Princeton, N.J., 2020). De parcurs, am parcurs-o la mijlocul lunii august 2021.

Și iată ce am aflat:

Autorul, domnul Robert J. Shiller, este profesor universitar de economie la Universitatea Yale și laureat al Premiului Nobel pentru Economie.

Volumul începe cu o listă a graficelor incluse în cuprinsul cărții, cu o prefață care prezintă subiectul cărții (rolul diseminării ideilor în apariția fenomenelor economice majore) și cu o pagină de mulțumiri care li se adresează celor ce au sprijinit acest proiect.

Partea întâi tratează despre începuturile economiei narative. Primul capitol ia, ca studiu de caz, narațiunile populare care au însoțit lansarea valutelor electronice de tip Bitcoin. Al doilea capitol deplânge lipsa interdisciplinarității dintre studiile economice și alte ramuri ale cunoașterii umane, precum epidemiologia, istoria, sociologia, antropologia și așa mai departe. (Chiar și naratologia are utilitatea ei.) Capitolul al treilea construiește o paralelă între evoluția epidemiilor și diseminarea publică a ideilor - cu efecte asupra economiei. În schimb, capitolul al patrulea investighează de ce unele povești devin virale, pe când altele nu. Capitolul al cincilea, pe de altă parte, prezintă modul în care, în anii 1970, a căpătat popularitate curba lui Laffer, iar, în anii 1980, cubul lui Rubik. Al șaselea capitol se concentrează asupra unor factori psihologici și neurologici care favorizează popularitatea unor narațiuni economice.

Partea a doua a cărții se ocupă de bazele economiei narative. Capitolul al șaptelea examinează cauze psihologice ale acceptării unor narațiuni, precum și contextul care favorizează diseminarea acestora. Capitolul al optulea, în schimb, enumeră în detaliu șapte ipoteze ale economiei narative.

Partea a treia a lucrării prezintă narațiuni economice perene. Astfel, capitolul al nouălea tratează despre recurența și mutațiile narațiunilor economice, în vreme ce capitolul al zecelea contrastează panica și încrederea populară în vremuri de schimbări economice majore. Capitolul al unsprezecelea face un studiu de caz despre consumul ostentativ în vremuri prospere și despre frugalitate în perioade de criză economică. (De aici am aflat când au devenit prima oară populari blugii.) Următoarele trei capitole prezintă alte studii de caz despre bimetalism versus standardul aurului, despre teoria populară că mașinăriile înlocuiesc angajații și reduc locurile de muncă, respectiv că automatizarea și inteligențele artificiale vor înlocui aproape toți lucrătorii. Alte capitole tratează despre narațiuni economice populare precum creșterile și descreșterile din domeniul imobiliar, bulele de pe piața acțiunilor, influența negativă a boicotului și profitorilor, respectiv spirala creșterii slariilor și a prețurilor.

Partea a patra, considerabil mai scurtă, se ocupă de narațiuni economice viitoare și de cercetări viitoare.

Volumul se încheie cu un apendice dedicat aplicării modelelor epidemiologice la diseminarea narațiunilor economice, cu ample note de final și cu o secțiune de referințe bibliografice.

Am apreciat lucrarea domnului profesor universitar Robert J. Shiller pentru relevanța subiectului, pentru caracterul său interdisciplinar, pentru profunzimea cercetării, pentru buna organizare a materialului și pentru claritatea prezentării. Consider că Narrative Economics are o certă valoare educativă și, ca urmare, vă recomand cu căldură această lucrare. (Puteți comanda un exemplar aici.)

În ceea ce mă privește, în viitorul apropiat am decis să mai parcurg câteva lucrări relativ recente pe subiecte economice. Însă despre acelea am să vă relatez cu alte prilejuri tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.)

Adam Kucharski, "The Rules of Contagion" (2020)

Imagine preluată de pe situl Nautilus.ro

La începutul lunii iulie 2020, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat la preț promoțional un exemplar dintr-un volum de nonficțiune intitulat The Rules of Contagion: Why Things Spread - and Why They Stop (Wellcome Collection, editura Profile Books, Londra, 2020). Autorul, Adam Kucharski, este conferențiar la Școala de Igienă și Boli Tropicale din Londra. Am parcurs lucrarea sa despre regulile contagiunii în prima decadă a lunii octombrie 2021. Și iată ce am aflat:

"Introducerea" începe cu o anecdotă personală despre informații eronate postate pe Internet, continuă cu informații despre gripa spaniolă din 1918 și despre tiparul pe care îl urmează contagiunile, arată că tiparul contagiunii este similar în cazul virusurilor informaționale și al ideilor, după care se încheie cu afirmația că e necesar să înțelegem cât mai bine contagiunea - fie ca să o utilizăm (în cazul diseminării ideilor), fie ca să o oprim (în cazul epidemiilor).

Capitolul întâi, "O teorie a accidentelor", prezintă eforturile făcute de Manson și Ross la începutul secolului al XX-lea pentru a studia cauzele malariei și pentru a preveni apariția acestei maladii. De asemenea, discută despre modul în care, în anii 1920, Kermack și McKendrick au dezvoltat metodele matematice ale lui Ross pentru analiza epidemiilor. Autorul tratează și despre pandemia cauzată de virusul Zika în 2007, apoi despre analiza făcută, în anii 1960, de către Everett Rogers cu privire la diseminarea noilor tehnologii. La final, aflăm că Teoria Accidentelor, creată de Ross și Hudson pentru a explica tiparele contagiunii, a fost ignorată, la vremea publicării, de către autoritățile sanitare britanice, însă a fost adoptată, decenii mai târziu, de către epidemiologi.

Capitolul al doilea, "Panici și pandemii", tratează despre bula financiară din 2008-2009, despre alte bule financiare din istorie, precum mania lalelelor din secolul al XVII-lea, din Olanda, sau Bula Mărilor Sudice din secolul al XVIII-lea, din Anglia, apoi despre coneptul de contagiune financiară. Se discută și conceptul "R" - rata contagiunii, creat de George MacDonald în anii 1950 și bazat pe patru factori: durată, oportunități, probabilitate de transmisie și susceptibilitate. Apoi, autorul prezintă modelul Erdős-Rényi pentru rețele sociale și arată cum anumite tipuri de comportament în anumite grupuri au contribuit la răspândirea timpurie a virusului HIV în America de Nord. De asemenea, se discută pandemia Ebola din 2014-2015 și o pandemie SARS din 2003. Spre final, sunt prezentate modurile în care mari bănci occidentale sunt interconectate în rețele financiare și cum interconectarea excesivă a facilitat criza financiară din 2009.

Capitolul al treilea, "Măsura prieteniei", examinează maniera de diseminare a unor idei științifice (precum diagramele Feynman) și rata contagiunii acestor idei. Apoi, se discută diseminarea comportamentelor în grupuri (fie ele animale sau umane), cu studii de caz referitoare la fumat, respectiv la obezitate. Spre final, se prezintă evoluția opiniilor publice despre căsătoria între persoane de același sex în California și în Marea Britanie - respectiv, factorii care pot contribui la o schimbare de opinie în rândul populației.

Capitolul al patrulea, "Ceva în aer", prezintă epidemia de holeră de la Londra din 1854 și contribuția lui John Snow la identificarea apei ca vector pentru transmisia maladiei. Autorul face apoi o paralelă între izbucnirile epidemice și izbucnirile de violență din zonele urbane. Sunt prezentate modul în care proiectul Cure Violence din Chicago, sub conducerea lui Gary Slutkin, a analizat tiparele de propagarea violenței și succesul înregistrat în reducerea acesteia. În treacăt, sunt prezentate și studiile lui Florence Nightingale în perioada victoriană privind igiena, respectiv strădania ei de a reforma sistemul sanitar britanic. Se discută apoi necesitatea unor reforme în domeniul armelor de foc în S.U.A. - așa cum, mai înainte, s-au făcut reforme în industria auto pentru sporirea siguranței automobilelor - și necesitatea unor modele matematice care să ajute la anticiparea răzmerițelor, respectiv a epidemiilor. Autorul construiește și o paralelă între studiile unei epidemii de consum de droguri și cele ale unei epidemii de boli contagioase. Se discută, atât în cazul epidemiilor, cât și în cel al izbucnirilor de violență, necesitatea înțelegerii căilor de transmitere și a controlului, respectiv nevoia de a prevedea evoluția situației.

Capitolul al cincilea, "Răspândirea virală", tratează despre răspândirea ideilor pe Internet, despre ipoteza sociologică privitoare la persoane care exercită influență și, ca studiu de caz, discută despre antivacciniști. Sunt aduse în discuție și experimente din deceniul trecut cu privire la modificarea stării emoționale la utilizatorii sitului Facebook. Autorul prezintă și formule care ajută la calcularea ratei contagiunii - fie că e vorba de o epidemie, de un articol pe Internet sau de o campanie de marketing. Se discută fenomene precum provocările filmate cu nominalizări, popularitatea videoclipurilor pe YouTube și metodele de persuadare a internauților să partajeze conținut. Spre finalul capitolului, sunt prezentați boții ca metodă de identificare a țintelor predilecte pentru dezinformare, apoi e discutată necesitatea contramăsurilor pentru a împiedica răspândirea știrilor false.

Capitolul al șaselea, "Cum să iei în stăpânire Internetul", prezintă originea virusurilor informaționale în anii 1980, atacul Mirai din 2007, bazat pe o rețea de boți, după care se concentrează asupra posibilității ca hackerii să ia drept ținte nu doar rețele de calculatoare, ci și dispozitivele operate prin Bluetooth, respectiv Internetul lucrurilor. La final, autorul arată că, asemenea virusurilor care provoacă gripa comună, programele malware evoluează permanent, iar autoritățile trebuie să țină pasul.

Capitolul al șaptelea, "Ținerea evidenței izbucnirilor", începe cu cazul unei surori medicale, Janice Trahan, care, în 1994, a fost injectată cu HIV de către amantul ei, Richard Schmidt. În instanță, vinovăția acestuia a fost dovedită, pentru prima oară în istorie, prin analiza filogenetică a virusului. Autorul arată apoi cum acest tip de analiză poate ajuta epidemiologii să analizeze cât de veche e o epidemie într-un teritoriu, cât de departe s-a răspândit, respectiv dacă a avut multiple puncte de intrare sau doar unul. (Dar tot analiza filogenetică poate analiza răspândirea și modificarea basmelor, de exemplu.) Spre final, e prezentată izbucnirea epidemiei SARS la Hong Kong în 2003.

Capitolul al optulea, "Ceva necazuri", aduce în discuție modul în care datele sunt adunate, tratate, securizate și (dacă e necesar) anonimizate - în special în contextul scandalului asociat cu firma Cambridge Analytica. Spre finalul capitolului, se subliniază necesitatea de a învăța din lecțiile trecutului și de a ne adapta viziunea și metodele pe viitor.

Volumul se încheie cu o bogată secțiune de note de final, cu o listă de recomandări de lectură, cu o pagină de mulțumiri și cu un index alfabetic.

Pe ansamblu, lucrarea domnului Kucharski mi s-a părut foarte instructivă. Cazurile aduse în discuție au fost relevante, iar paralelele dintre domeniul epidemiologic și cel economic, cultural, ideologic sau informatic au fost revelatoare.

Singurul meu regret este că nu am acordat răgazul și eforturile necesare pentru asimilarea și aprofundarea noțiunilor prezentate de către autor - mai ales pentru că subiectul cărții este relevant pentru lumea contemporană, iar maniera de prezentare este accesibilă pentru publicul mediu. Sper ca, de la un punct încolo, să am tihna și timpul pentru a relua și aprofunda The Rules of Contagion. (Dacă doriți, puteți să comandați și dumneavoastră un exemplar aici.)

Cu două luni înainte să parcurg acest volum, am fost tentat să încep un altul pe un subiect oarecum înrudit - Narrative Economics. Dar despre acela rămâne să discutăm cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.) 

Mark Honigsbaum, "The Pandemic Century" (2020)

Imagine preluată de pe situl eMag.ro

La jumătatea lunii august 2020, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un exemplar dintr-o lucrare de nonficțiune intitulată The Pandemic Century - A History of Global Contagion from the Spanish Flu to COVID-19 (colecția W. H. Allen, editura Ebury, grupul editorial Penguin Random House UK, Londra, 2020). Autorul, domnul Mark Honigsbaum, a fost jurnalist de investigație specializat în istoria și propagarea bolilor contagioase, cu articole publicate în The Observer, The Lancet și The Guardian, iar, în prezent, s-a dedicat exclusiv scrisului.

Am parcurs The Pandemic Century, o lucrare foarte instructivă, în prima jumătate a lunii februarie 2021. Și iată ce am aflat:

"Prologul: Despre rechini și alte animale de pradă" prezintă un studiu de caz despre atacuri ale rechinilor în apele Oceanului Atlantic, la latitudini temperate, apoi subiectul cărții: pandemii din secolul al douăzecilea, metode pentru prevenirea și tratarea lor, căi prin care fiecare pandemie ne-a surprins și a evidențiat mentalități și viziuni învechite, respectiv abordări și tratamente noi care au permis controlarea și (în unele cazuri) eradicarea pandemiei.

Capitolul întâi, "Moartea albastră", face istoricul succint al așa-numitei gripe spaniole, care s-a ivit într-o tabără militară americană spre finalul anului 1917. Sunt prezentate eforturi ale unor epidemiologi americani și francezi pentru a identifica motivul pandemiei, valurile succesive de contagiune la scară mondială, precum și concluziile unui medic australian, Frank Macfarlane Burnet, privitoare la factorii care au favorizat apariția și răspândirea gripei spaniole.

Capitolul al doilea, "Ciuma în Orașul Îngerilor", tratează despre o epidemie de ciumă la Los Angeles în anii 1920 (care avusese un precedent la San Francisco imediat după începutul secolului al XX-lea). Autorul prezintă cele mai timpurii cazuri identificate, carantinarea cartierului latino-american, eforturile de a identifica toate căile de transmisie și campania de exterminare a șobolanilor și veverițelor din regiune, precum și obișnuitele exagerări și distorsiuni din presa vremii. Capitolul se încheie cu concluziile unor studii din anii 1930 privitoare la răspândirea maladiei și la speciile purtătoare ale infecției, precum și cu informația că, în stare latentă, în anumite zone izolate din vestul S.U.A., agentul patogen al ciumei persistă până în prezent.

Capitolul al treilea, "Marea pandemie a febrei papagalilor", prezintă pe scurt o pandemie cauzată, în anii 1929-1930, de către virusuri transmise de păsările exotice importate în Statele Unite ale Americii. Pandemia a afectat și țări vest-europene, precum și Algeria și Egiptul, iar unele cazuri s-au semnalat tocmai în Insulele Hawaii. Autorul arată că originea psitacozei s-a aflat în America de Sud, prezintă eforturile cercetătorilor Anderson și Armstrong pentru identificarea cauzei maladiei și pentru dezvoltarea unui ser în vederea tratării acesteia. Capitolul se încheie cu istoricul succint al investigațiilor lui Meyer, cu inițiativa legislativă din Congresul S.U.A. de a finanța cercetarea epidemiologică și cu introducerea de antibiotice în grăunțele destinate păsărilor exotice.

Capitolul al patrulea, "Ucigașul din Philadelphia", prezintă cazul bizar al unei epidemii care i-a afectat pe vizitatorii hotelului Bellevue-Stratford din Philadelphia în 1976. Domnul Honigsbaum prezintă dinamica epidemiei, etapele cercetărilor efectuate de către epidemiologi, apoi identificarea sistemului de aer condiționat drept cale de transmisie a germenilor patogeni.

Capitolul al cincilea, "Revenirea maladiei legionarului", tratează despre reapariția acestei maladii în S.U.A. în a doua parte a anilor 1970, precum și eforturile epidemiologului Joe McDade pentru a găsi cauzele acestei pneumonii atipice și tratamentul împotriva ei.

Capitolul al șaselea, "SIDA în America, SIDA în Africa", se ocupă de cea mai celebră boală contagioasă din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Se prezintă cazuri timpurii, identificate de Gottlieb și Weisman în Los Angeles, în 1980, apoi alte cazuri timp0urii din New York și patru decenii de cercetări și tratamente împotriva virusului care cauzează imunodeficiența la oameni (HIV). Sunt aduse în discuție descoperiri privitoare la retrovirusuri, ipoteze complementare referitoare la cauzele și transmiterea SIDA, precum și evoluția opiniilor populare cu privire la acest subiect. În paralel, este prezentat istoricul răspândirii acestei maladii în Africa subsahariană. Concluzia este că, în contextul globalizării și al călătoriilor internaționale, SIDA nu a fost o pandemie izolată, ci o avertizare timpurie asupra altor pandemii care aveau să urmeze.

Capitolul al șaptelea, "SARS - maladia supercontagioasă", aduce în discuție un virus apărut în Hong Kong în primul deceniu al secolului al XXI-lea. Virusul e o versiune mutantă a celui care cauzează gripa aviară, iar, la oameni, provoacă sindromul acut respirator sever (SARS). Autorul arată cum virusul H5N1 a fost identificat și analizat de Malik Peiris, apoi cum răspândirea maladiei în mediul urban din Hong Kong a fost studiată de Thomas Tsang. Sunt relatate răspândirea pandemiei în Canada, prezentarea mediatică a acesteia, precum și procesul de analiză genetică a virusului. Nu în ultimul rând, e marcat contrastul dintre atitudinea unor guverne naționale, precum cel chinez, de mușamalizare și dezinformare, și cea a organizațiilor internaționale, precum OMS, care s-au implicat în analizarea și combaterea pandemiei.

Capitolul al optulea, "Ebola la granițe", tratează despre apariția, în 2013, în Guineea, a unei maladii terifiante și extrem de virulente. Autorul prezintă vectorii de transmisie, simptomele, răspândirea epidemiei și eforturile organizației Médecins sans Frontières de a o contracara. Apoi, e adus în discuție modul în care credințele și obiceiurile locale au intrat în conflict cu practicile medicale moderne. Se relatează răspândirea Ebolei în țări învecinate, precum Liberia și Sierra Leone, respectiv eforturile autorităților naționale și locale de a controla situația. Capitolul se încheie cu prezentarea unor cazuri de Ebola izolate din S.U.A. și cu speculații privitoare la factorii care au favorizat apariția pandemiei.

Capitolul al nouălea, "Z de la Zika", se ocupă de o epidemie mai recentă și mai exotică. Zika este o boală identificată în 2015 în nordul Braziliei. Autorul prezintă și alte maladii cauzate de virusuri transmise de țânțari, precum frigurile galbene și febra dengue, apoi maniera în care Zika a fost identificată în Brazilia, istoricul maladiei (care fusese inițial observată în Uganda, apoi în Polinezia Franceză), precum și efectele pe care Zika le are asupra femeilor însărcinate, respectiv copiilor acestora. Sunt trecute în revistă eforturile OMS și ale autorităților locale de a combate epidemia, după care domnul Honigsbaum relatează cum a mers personal la fața locului și a intervievat atât medici și epidemiologi care se implicaseră în combaterea epidemiei, cât și supraviețuitori ai maladiei. Din păcate, concluzia este că transportul maritim internațional favorizează, în condiții similare cu cele de acum trei sau patru secole, răspândirea transoceanică a diferite specii de țânțari și a agenților patogeni asociați cu aceștia.

Capitolul al zecelea, "Maladia X", tratează despre coronavirusul SarsCov din 2019 și despre pandemia COVID-19 asociată cu acesta. Sunt menționate semnalele de alarmă trase în decembrie 2019 de Li Wenliang în Wuhan și de dr. Marjorie Pollack în New York, reacțiile timpurii ale autoritățilr chineze, după care autorul dă detalii despre coronavirusuri și despre modul în care acestea interacționează cu corpul uman. Conform specialiștilor precum Peter Daszak, liliecii din China sunt gazde pentru sute de tipuri de coronavirus. Autorul descrie răspândirea la scară mondială a pandemiei COVID-19 în primele luni ale anului 2020, propria sa luptă cu maladia și, în final, exprimă speranța că apariția unui vaccin ne va oferi o șansă suplimentară.

Epilogul aduce câteva concluzii privitoare la factori favorizanți pentru pandemii - unii de natură demografică, alții de natură economică, alții - din zona ecologiei - și ne asigură că, în secolul al XXI-lea, pandemiile vor reveni.

Volumul se încheie cu ample note de final, cu o listă de abrevieri, cu o secțiune de mulțumiri și cu un indice alfabetic.

Am apreciat lucrarea domnului Honigsbaum pentru relevanța subiectului tratat, pentru judicioasa alegere a materialului inclus în fiecare capitol și pentru minuțioasa documentare. De asemenea, mi s-a părut utilă alternarea între studii de caz individuale și perspectiva mai largă asupra fiecărei epidemii sau pandemii. Nu în ultimul rând, am apreciat și eforturile autorului, ca jurnalist de investigație, de a merge pe teren și de a-i intervieva personal pe cei implicați în evenimente.

Pe ansamblu, consider că The Pandemic Century nu merită doar citită, ci recitită și asimilată în profunzime - pe de o parte, pentru valoarea ei informativă, pe de alta - pentru calitatea sa educativă. Prin urmare, voi păstra în colecție cartea domnului Honigsbaum ca pe o lucrare de referință. Și nu veți fi câtuși de puțin surprinși dacă am să vă spun că, la relativ scurtă vreme, am citit o altă carte pe un subiect similar, The Rules of Contagion. Însă despre aceea am să vă relatez cu altă ocazie tot aici, la Țesătorul.

(Cel mai recent volum al meu, Motorul de căutare, a apărut în decembrie 2020 la editura Crux Publishing și poate fi comandat aici.) 

Chris Wooding, "Retribution Falls" (2009)

La începutul lunii septembrie 2011, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat două romane dintr-o serie fantastică de Chris Wooding. Pe cel dintâi, Retribution Falls (Editura Gollancz, Londra, 2010), l-am parcurs în prima decadă a lunii iunie 2017.

Și iată ce am aflat:

Personajele principale ale romanului sunt căpitanul Darian Frey și membrii echipajului de pe aeronava Ketty Jay. Cadrul de desfășurare este un tărâm fantastic, cu țări, colonii, teritorii insuficient explorate, contrabandiști și pirați.

Căpitanul Frey atacă și distruge o aeronavă, iar ulterior este învinovățit pentru moartea fiului unui arhiduce. Împreună cu echipajul său, Frey trebuie să descopere cine a organizat conspirația pentru asasinarea aristocratului, apoi să dejoace o tentativă de lovitură de stat.

Dintre calitățile care recomandă acest roman (o combinație de dieselpunk și fanastic), cea mai vizibilă este acțiunea alertă. Astfel, intriga implică urmăriri, confruntări, negocieri tensionate, trădări și duble trădări, dueluri și salvări în ultimul moment.

O altă calitate o constituie galeria de personaje, precum antagonista Trinica Dracken, demonologul Grayther Crake, moarta-vie Jez sau golemul Bess. Pe lângă faptul că fiecare personaj e individualizat, rețeaua lor de relații e bine construită și redată convingător prin dialoguri și interacțiuni. Mai mult, întrucât Retribution Falls e primul roman dintr-o tetralogie, chiar dacă intriga principală se rezolvă mulțumitor, dinamica relațiilor dintre personajele principale rămâne activă și lasă loc pentru dezvoltare.

Nu în ultimul rând, trebuie să amintesc bogăția lumii imaginare în care se desfășoară acțiunea cărții - aristocrați, ordine religioase, traficanți de zvonuri, coloniști, cartofori, agenți ai ordinii publice, piloți de aeronave, veterani și așa mai departe. Fundalul divers și exotic merită cu siguranță explorat și îi conferă romanului o oarecare profunzime.

Pe de altă parte, Retribution Falls are o anume asemănare de familie cu serialul Firefly, respectiv, mai pe departe, cu filmele despre corsari și pirați în care apărea Erol Flynn prin anii 1940, împreună cu Olivia de Haviland. Firește, asta nu constituie neapărat un defect, dar îi inspiră cititorului un sentiment de déjà vu.

Aș aminti, în treacăt, și unele chestiuni de gramatică și stil, precum situații în care autorul a utilizat Past Simple mai degrabă decât Past Perfect Simple pentru acțiuni care se petrecuseră înaintea momentului de referință din frază. Dar presupun că asta se poate pune pe seama particularităților stilului indirect liber.

Pe ansamblu, aș zice că, deși Retribution Falls nu rivalizează nici cu Perdido Street Station, nici cu The Court of the Air, totuși a meritat banii și timpul de lectură. (Dacă doriți, puteți comanda și dumneavoastră un exemplar aici.) Mai mult, imediat după ce l-am terminat, am început să citesc al doilea roman din tetralogie, The Black Lung Captain. Însă despre acela am să vă relatez cu alt prilej.

Am întâlnit şi ţesători fericiţi

Dacă dăţile trecute când am mers în vizită la importatorii mei preferaţi de la Nautilus abia am luat o carte sau două (precum Evening's Empires de Paul J. MacAuley sau Ancillary Justice de Ann Leckie), azi am cam dat iama în stocul de carte de acolo şi am recuperat nişte arierate: Empty Space de M. John Harrison, Neptune's Brood de Charles Stross, The Quarry (ultimul roman al regretatului Iain Banks), 2312 de Kim Stanley Robinson, David and Goliath de Malcolm Gladwell. Ca supliment, am cumpărat şi două antologii-mamut îngrijite de Mike Ashley: The Mammoth Book of Merlin şi The Mammoth Book of Dickensian Whodunnits. (Le puteţi comanda şi dumneavoastră online, la nişte preţuri rezonabile, urmând link-ul ataşat fiecărui titlu.) Să fim sănătoşi şi să le vedem citite, respectiv recenzate!

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Malcolm Gladwell, "What the Dog Saw" (2009)

Spre finalul lunii aprilie 2014, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, am procurat un exemplar dintr-o ediţie de buzunar a unei cărţi de Malcolm Gladwell, What the Dog Saw and Other Adventures (Editura Penguin, Londra, 2010). Am parcurs această lucrare pe îndelete, în şapte luni. Şi iată ce am aflat:

What the Dog Saw reprezintă o colecţie de nouăsprezece articole publicate inţial în revista The New Yorker. Ca temă comună, acestea au ideea de a le arăta cititorilor lumea prin ochii altora.

Astfel, în partea întîi, "Pasionaţi, pionieri şi alte varietăţi de geniu minor", veţi găsi capitole dedicate lui Ron Popeil, inventator şi producător de aparate electrocasnice - şi vînzător de geniu; tentativelor de a diversifica reţeta de ketchup după modelul diversificării reţetelor de muştar; lui Nassim Taleb, cel care pe piaţa speculaţiilor financiare a investit în inevitabilitatea dezastrului - şi a făcut avere în 2007; istoriei vopsirii părului în America; lui John Rock şi invenţiei pastilelor contraceptive; respectiv lui Cesar Milan şi metodelor dezvoltate de acesta pentru stăpînirea cîinilor.

Partea a doua, "Teorii, previziuni şi diagnostice", tratează despre alte subiecte interesante: despre Enron, inteligenţă şi exces de informaţii; despre problema persoanelor fără locuinţă - o problemă de rezolvat, nu de administrat; despre limitele imaginilor în stabilirea diagnosticelor în mamografie; despre probleme legate de plagiat şi proprietate intelectuală; despre reformarea serviciilor de informaţii americane; despre diferenţa dintre spaimă şi panică - spre exemplu, în întrecerile sportive; şi despre dezastrul navetei Challenger - cauzele acestuia şi reacţiile pe care le-a declanşat.

Partea a treia se ocupă de un subiect şi mai interesant: "Personalitate, caracter şi inteligenţă". Un capitol din această secţiune a cărţii demonstrează că geniile nu sînt neapărat precoce şi prezintă cazuri de genii tîrzii. Un altul pledează pentru necesitatea unor criterii clare la angajarea în funcţii de conducere şi de răspundere. Un capitol prezintă cîte ceva despre criminologie. Altul tratează despre supraevaluarea persoanelor inteligente. Unul discută despre reţeaua tinerilor şi despre metodele folosite de tinerii talentaţi pentru abordarea interviurilor de angajare. Nu în ultimul rînd, un capitol este dedicat blamării rasei pit-bull pentru comportamentul agresiv al cîtorva exemplare izolate - cu cauzele şi efectele acestei situaţii.

Pe ansamblu, cu toate că What the Dog Saw nu este un volum unitar, pe o singură temă, precum The Tipping Point sau Blink, cu siguranţă că lectura lui este agreabilă şi instructivă. Dacă doriţi, vă puteţi procura fie un exemplar în engleză de la Librăria Nautilus, aici, fie o traducere română, de la Editura Publica, aici.

În ceea ce mă priveşte, după What the Dog Saw am parcurs şi cea mai recentă carte a lui Malcolm Gladwell, David şi Goliat. Dar despre aceea vă voi relata cu altă ocazie.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Terry Pratchett, "Dodger" (2012)

În septembrie 2013, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, am cumpărat un exemplar dintr-o ediţie de buzunar a unui roman de Sir Terry Pratchett: Dodger (Editura Corgi, Londra, 2013). L-am parcurs în iulie 2014, în doar cîteva zile.

Şi iată ce am aflat:

Dacă John Shirley ne oferea în 2008 Black Glass, subintitulat "romanul cyberpunk pierdut", Sir Terry Pratchett ar fi putut prea bine să-şi subintituleze acest volum "romanul steampunk pierdut". Căci, cam ca în romane de acum clasice publicate în anii 1980 de întemeietori ai subspeciei steampunk precum Tim Powers, K. W. Jeter şi James P. Blaylock, intriga romanului Dodger este plasată la Londra, la începutul domniei reginei Victoria, iar printre personaje apar Charles Dickens şi Benjamin Disraeli.

Povestea se încheagă împrejurul unui caz de abuz domestic, în care un soţ angajează nişte răufăcători să îi maltrateze (şi eventual să îi ucidă) soţia. Aceasta reuşeşte să scape dintr-o trăsură, pe străzile Londrei victoriene, iar în apărarea ei intervine un adolescent sărman poreclit Dodger. Acesta, cu ajutorul lui Charles Dickens şi al lui Henry Mayhew, o conduce pe tînăra doamnă la adăpost, iar apoi află treptat dedesubturile acestei afaceri sordide.

Aparent, soţul misterioasei tinere este un prinţ moştenitor dintr-o ţară europeană, mariajul este secret şi nedorit de monarh, iar în urma maltratării tînăra a pierdut un copil pe care îl purta. Dodger şi noii săi prieteni fac tot posibilul să o apere pe aşa-numita Simplicity de răufăcători trimişi pe urmele ei, iar în cele din urmă protagonistul îi înscenează moartea şi-i construieşte o nouă identitate.

Unele personaje principale sînt versiuni reimaginate ale Şmecherului (Dodger) şi Fagin (Solomon Cohen) din Oliver Twist sau calea orfanului. Alte personaje sînt figuri istorice, de la regina Victoria şi prinţul Albert la Sir Robert Peel şi Joseph Bazalgette. Alte figuri istorice sînt menţionate în trecere, precum Charles Babbage, Ada Lovelace, ducele de Wellington şi Karl Marx. Şi o intrigă secundară îl implică pe personajul fictiv victorian Sweeney Todd.

Un aspect demn de interes este că Sir Terry Pratchett a inversat o relaţie-cheie din Oliver Twist. Dacă, în romanul lui Dickens, Fagin e descris ca un corupător al orfanilor, instructor de hoţi de buzunare şi emineţă cenuşie a unei reţele de crimă organizată, Solomon Cohen din Dodger este un meşteşugar sfătos care îl povăţuieşte pe protagonist să se spele, să nu fure şi să se instruiască. Mai mult, Cohen poartă cu sine o lungă istorie de persecuţii şi alungări din varii ţări ale Europei continentale, iar experienţele acestea l-au făcut să fie înţelept şi precaut, mai degrabă decît înveninat, ca Fagin.

Alt aspect interesant este că, asemenea altor autori steampunk precum Tim Powers, China Miéville, Alan Moore şi Dan Simmons, Sir Terry Pratchett a parcurs lucrarea lui Henry Mayhew London Labour and the London Poor, pe care o citează ca sursă documentară. Astfel, o mulţime de informaţii despre săracii Londrei, de la micuţii coşari la bătrînele care vindeau flori pe stradă şi de la exploratorii sistemului de canalizare la tăinuitorii de bunuri furate, apar în paginile acestui roman şi îi conferă un aer de veridicitate.

Dacă firul principal al acţiunii este ca un foileton victorian, cu ascensiunea eroului de la zdrenţe la bogăţie şi cu salvarea inocentei aflate în pericol, unele episoade secundare trimit la teme dragi literaturii steampunk - de la apariţia trenurilor cu aburi la posibilitatea aviaţiei şi de la modernizarea sistemului de canalizare londonez la experimentele cu dispozitive mecanice de calcul. Tot în spirit steampunk sînt puse în discuţie şi elemente ale societăţii victoriene precum statutul inferior al femeii în societate, violenţa domestică şi raporturile dintre drepturile indivizilor şi interesele diplomatice ale marilor puteri.

Şi, cum acesta e un roman de Sir Terry Pratchett, veţi găsi în el motive ca să zîmbiţi, ca să vă înduioşaţi, ca să vă minunaţi şi ca să vă puneţi întrebări. Farmecul cărţii este dat şi de gravurile presărate printre pagini, create de ilustratorul Paul Kidby în amintirea foiletoanelor ilustrate pe care le publica odinioară Dickens.

Pe ansamblu, sînt sigur că voi dori să recitesc Dodger şi vă recomand să-l parcurgeţi şi dumneavoastră. (De fapt, puteţi comanda online un exemplar aici.) Şi, cum Sir Terry Pratchett a mai publicat cel puţin un roman fantastic victorian, Nation, am să-l parcug şi pe acela cît de curînd.

Dar despre Nation vă voi relata cu altă ocazie.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)