Cristian-Mihail Teodorescu, "SF Unu" (2008)

Spre finalul lunii ianuarie 2013, prin amabilitatea domnului Cristian-Mihail Teodorescu, am primit cadou cu dedicaţie şi autograf un exemplar din volumul său de povestiri SF Unu (Editura Bastion, Timişoara, 2008). De citit, l-am citit abia în mai-iunie 2014. Şi iată ce am aflat:

Prima schiţă din volum se intitulează "Pedalaţi şi fiţi fericiţi". Este un text distopic, în care personajele consumă hrană sintetică şi pedalează pentru a produce energie electrică. Protagonistul, S., pare a avea şansa evadării din această lume cenuşie şi epuizantă. Sau evadarea e numai o iluzie?

Povestirea următoare, "Tina dansatoarea", urmăreşte tribulaţiile unui veteran de război, Frandl, într-o lume postapocaliptică. Destinul său se schimbă într-un orăşel de provincie unde, la un cabaret, Tina dansatoarea, o androidă, i-a fermecat pe bărbaţii urbei, care se îndrăgostesc de ea fără speranţă. Iar Tina, la rîndul ei, se îndrăgosteşte de Frandl, din cauza unei erori de programare...

"Dosar 74" aminteşte întrucîtva de povestirile despre roboţi ale lui Isaac Asimov, numai că tratează despre încărcarea memoriei şi personalităţii unui personaj uman, Roger Clifford, într-un calculator performant. Acesta din urmă îşi împinge creatorul la sinucidere, iar reprezentanţii autorităţilor care au fost însărcinaţi cu anchetarea cazului caută metode prin care să determine această inteligenţă artificială hibridă să îşi înceteze funcţionarea. De remarcat că "Dosar 74" este o metaficţiune, un colaj de rapoarte şi înregistrări fictive din care cititorii deduc, pas cu pas, evenimentele intrigii.

"W. K. în Butonia" este încă un text care îmbină distopia cu satira socială. Protagonistul, W. K., face parte dintr-o societate în care indivizilor li se acordă importanţă (sau nu) în funcţie de numărul butoanelor pe care le pot apăsa la locul de muncă. Desigur, personajele fac manevre dubioase pentru a accede la posturi cu mai multe butoane, iar stima de sine a protagonistului creşte sau scade în funcţie de butoanele pe care le controlează.

"Kandru" e tot o povestire distopică, însă una în care protagonistul-narator e un personaj întreg şi sănătos într-o lume postapocaliptică de mutanţi şi de schilozi. Astfel, protagonistul este marginalizat şi asimilat cu fiinţele umanoide scunde, paşnice, numite kandru, pe care alte personaje umane din povestire le torturează şi le ucid cu sălbăticie. Doar că, spre deosebire de personajul secundar Hans, care excelează în cruzime, protagonistul caută să afle de unde vin umanoizii kandru şi din ce motive sînt paşnici, în pofida prigoanei.

"Cutia de tablă" e o satiră la adresa societăţii româneşti din anii 1980. Într-un mediu urban unde angajaţii de la o întreprindere par urmăriţi de ghinioane, protagonistul, Ştefănescu, are o serie aparent interminabilă de incidente norocoase, de la semafoare sincronizate la lozuri cîştigătoare. Doar că, pe lîngă invidia colegilor, Ştefănescu îşi atrage şi premisele unei despărţiri dramatice de raţiune şi de viaţă. Finalul este suprarealist, absurd şi grotesc - un ecou al povestirilor cu poantă scrise şi apreciate în cenacluri în anii 1980.

"Bio-interfeţe pentru memorie extensibilă" este un alt metatext satiric care explică, ironic, cum nu se scrie un text SF. Scenele din intrigă sînt comentate de vocea naratorială, întrerupte cu observaţii despre reacţia publicului de la cenaclul în care se citeşte textul, subminate. (Dacă aveaţi impresia că metaficţiunea e numai o meteahnă a filologilor, aveţi aici dovada că o mai practică şi fizicienii.)

"Cărămizile şi profesorul" satirizează un alt aspect al societăţii româneşti - anume, mediul universitar. Prelegerile neclare ale unui profesor plafonat şi plictiseala generală a studenţilor din sala de curs se combină cu manifestarea lumilor paralele.

Nuvela "Coeficient 128" este piesa de rezistenţă a volumului. Tot distopică şi satirică, relatează despre măreţia şi decăderea unui profesor universitar, cercetător, într-o societate în care cetăţenilor li se hotărăşte destinul în funcţie de coeficientul de inteligenţă. Pe de o parte, cei însărcinaţi cu testarea coeficientului de inteligenţă se dedau la trafic de influenţă. Pe de alta, profesorul lucrează la un prototip care ar putea amplifica de cîteva ori inteligenţa indivizilor. Numai că, prins fiind într-o tentativă de reclasificare a iubitei sale, profesorul este reevaluat şi trimis la munca de jos. Ca şi în "Bio-interfeţe...", vocea naratorială intervine periodic cu comentarii care expun textul drept ceea ce este - un simplu joc al imaginaţiei.

"Calculator de viitor" este o povestire distopică în care Bucureştiul e invadat treptat de săli cu jocuri în care participanţii pot trăi o scurtă perioadă în viitor. Pe măsură ce aparatele care oferă aceste iluzii devin mai populare, viitorul prezentat clienţilor se schimbă şi el. Căci viziunea aceea se bazează pe capacitatea unei inteligenţe artificiale de a prevedea viitorul pornind de la datele personale din prezent ale personajelor umane. Şi dacă de la previziune la control nu ar fi decît un pas?

Volumul se încheie cu povestirea "Des-prinderea", în care protagonistul-narator relatează o schimbare majoră într-un viitor apropiat. Ipotetica societate românească din acel viitor este implicată într-un megaproiect ambiţios - o astronavă - iar cetăţenii sînt sprijiniţi (sau marginalizaţi) în funcţie de capacitatea lor de a contribui la acel proiect. Doar că nişte nomazi dintr-un alt grup etnic tulbură mersul acestei societăţi cvasi-totalitare cu stilul lor de viaţă. Paradoxal, tocmai marginalizaţii sînt cei care construiesc în cele din urmă o astronavă funcţională, în felul lor, în vreme ce societatea lîngă care se aciuaseră ajunge să fie debusolată, demotivată şi secătuită.

Pe ansamblu, SF Unu reprezintă un foarte onorabil volum de debut. Unele dintre textele incluse reflectă perioada în care au fost scrise şi publicate iniţial (anii 1980, mai exact), însă culegerea este foarte unitară din punct de vedere tematic şi bine echilibrată stilistic. În consecinţă, imediat după ce am terminat SF Unu am început să citesc următorul volum al lui Cristian-Mihail Teodorescu, SF Doi. Dar despre acela am să vă relatez cu alt prilej...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)  

Dănuţ Ungureanu, "Basme geostaţionare" (2008)

De volumul domnului Dănuţ Ungureanu Basme geostaţionare (Editura Bastion, Timişoara, 2008) mă leagă amintiri plăcute. În martie 2010 am participat la Zilele Helion, iar acolo am achiziţionat acest volum într-o prezentare elegantă, pe hîrtie de bună calitate. Autorul mi-a oferit autograf cu o dedicaţie foarte agreabilă.

Numai că, de citit... am citit acest volum abia în noiembrie-decembrie 2013. Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:

Prima secţiune se intitulează "Adâncurile" şi cuprinde povestiri de tematică diversă. "Domus", spre exemplu, este o metaficţiune distopică - iar cititorii deduc regulile unei societăţi totalitare din textul şi subtextul unui... manual de utilizare. "Larkin aranjează munţii", în schimb, se încadrează în realismul magic cu accente onirice. "Ameţeala" este o "felie de viaţă" ştiinţifico-fantastică în care excentrici dezaprobaţi de societate încearcă să continue cursa spaţială. Tot science fiction cu tente distopice este şi "Metoda pentru chitară" - o schiţă constituită din scene narate la persoana întîi. "Fragil" combină distopia şi satira socială într-o poveste despre veterani de război lăsaţi la vatră. "A fost ora exactă", în schimb, le refuză militarilor lăsarea la vatră, căci comandantul unei unităţi izolate refuză să accepte ideea că războiul în care luptau s-a încheiat de cincisprezece ani. "Copiii şoricelului Rat" se bazează pe o viziune încă şi mai sumbră - un viitor îndepărtat în care naratorul-protagonist şi semenii săi îşi petrec viaţa în subteran, săpînd galerii, iar suprafaţa Pămîntului se presupune a fi un infern pîrjolit la care oamenii se tem să ajungă.

Cea de-a doua secţiune, "Basme geostaţionare", cuprinde texte fantastice umoristice. "Picador îşi asumă riscul" e un basm cu accente ştiinţifico-fantastice despre competiţia pentru cîştigarea mîinii fiicei unui sultan. "Ziua în care s-a supărat pînza de bomfaier" relatează incidente din viaţa unui colecţionar de vechituri într-o lume a artefactelor inteligente. "Dragostea la căpuşe", în schimb, e o povestire despre o invazie extraterestră insidioasă relatată din perspectiva unui narator-martor cinic şi mucalit. "Cine se teme de stele?" e o satiră la adresa vînătorilor de glorie militară - căci protagonistul este un general condamnat să fie şters din memoria colectivă şi să devină anonim. Ultima povestire din secţiune, "Albă ca Zăpada zboară la New York", este un basm intertextual în care Superman trece în basmul despre Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici, apoi în alte cărţi ale copilăriei.

A treia secţiune a volumului se intitulează "Alte ţinuturi". Nuvela "Noaptea în oraş, fără părinţi", este un text cyberpunk de mare întindere şi complexitate despre asasinarea unui important om de afaceri şi despre eforturile copilului său de a-l re-crea dintr-o memorie stocată în arhive. Ca şi romanul Aşteptând în Ghermana, merită un loc de cinste într-o istorie a literaturii cyberpunk româneşti. "Duh melancolic peste lumile lui Ryan", pe de altă parte, e o nuvelă metafizică despre lumi paralele care se creează una pe cealaltă şi despre trecerea unor personaje dintr-o lume în cealaltă. Şi dacă una dintre aceste lumi ar fi... lumea noastră măcinată de războaie şi de neînţelegeri? Volumul se încheie cu "Anatomic Graffiti", o povestire cyberpunk plasată în aceeaşi lume imaginară ca "Noaptea în oraş, fără părinţi".

Pe ansamblu, Basme geostaţionare oferă o impresie diversă şi inegală. Unele texte din cuprins conţin scene izbutite, însă acestea rareori se încheagă într-o intrigă unitară (sau inteligibilă). Altele au o certă valoare literară - şi aici aş include "Dragostea la căpuşe" şi "Noaptea în oraş, fără părinţi", lucrări cu intrigă coerentă. Varietatea stilistică şi tematică a textelor impresionează. În schimb, efectul emoţional al textelor este disipat pe un spectru prea larg, iar cititorii pot rămîne cu impresia că volumul nu este suficient de închegat. Din acest punct de vedere, îmi amintesc că primul volum de povestiri al domnului Ungureanu, Marilyn Monroe pe o curbă închisă, era mai unitar.

După încheierea lecturii, am decis să parcurg încă o carte de acelaşi autor, Alţi români deja deştepţi. Dar despre aceea am să vă relatez cu alt prilej...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)